Gestiunea pietelor agricole in conditiile reformei "Agenda 2000"

Gestiunea pietelor agricole in conditiile reformei "Agenda 2000

Liniile forta ale reformei PAC vizeaza inlaturarea dezechilibrelor pietei prin reducerea preturilor institutionale la principalele produse de baza, pentru mentinerea competitivitatii agriculturii in contextul liberalizarii exporturilor, a limitarii si eliminarii exporturilor subventionate, a reducerii subventiilor agricole interne.

Noile masuri de reforma a pietei urmaresc:

. redefinirea rolului mecanismelor de interventie.

. retragerea optionala din cultura a suprafetelor.

. prelungirea sistemului de cote pana in 2006.

. reducerea progresiva a pretului de interventie (garantat) in perioada 2000-2006 cu 15% in sectorul culturilor de camp si cu 20% la carnea de bovine. Reducerile se aplica progresiv, in vederea apropierii de preturile mondiale.

. mentinerea angajamentului de garantare a veniturilor agricole prin intermediul platilor compensatorii, al caror nivel va fi majorat pentru a compensa reducerea preturilor garantate.

. simplificarea OCP si asigurarea unei mai mari suplete a mecanismelor de functionare etc.

Interventiile pe piete vizeaza reducerea productiei pana la nivelul cererii manifestate pe piata, reducerea costurilor, cresterea calitatii produselor, reducerea nivelului garantiilor. In aceste conditii sunt necesare masuri de acoperire a pierderilor de venit si de limitare a exodului rural. Ca masuri de crestere a veniturilor populatiei, de incurajare a stabilitatii rurale si de protectie a mediului se preconizeaza diversificarea economica prin dezvoltarea unor activitati generatoare de venituri alternative.

In conexiune cu Agenda 2000, Consiliul European a hotarat, in decembrie 1997 la Luxemburg, promovarea "agriculturii multifunctionale' in Europa, inclusiv in regiunile care se confrunta cu dificultati deosebite (prin dezvoltarea serviciilor agricole si a altor servicii rurale).

1. Mecanismul actual de interventie pe pietele agricole

Gestiunea pietelor agricole are loc in conditii diferite, iar tendintele de liberalizare si presiunile internationale privind eliminarea subventiilor sunt tot mai puternice. Mecanismul general de interventie prin intermediul preturilor si a ajutoarelor comunitare aplicate dupa 1992 produselor agricole a ramas inca complicat (tabelul 5).

Tabelul 5. Sistemul de preturi si ajutoare comunitare

Legenda:

C - contingente de productie PR - pret de referinta

P - prelevare la import R - restituiri la export

PB - pret de baza S - subventii

PC - pret de cumparare SF - subventii forfetare

PIN - pret de interventie TVC - tariful vamal comun

PI - pret indicativ SS - subventii de stocaj

PO - pret de orientare TC - taxe (plati) compensatorii

SP - subventii pentru producator

Sursa: Letitia Zahiu, Politici agroalimentare comparate, Editura Economica, Bucuresti, 2001 pag. 229 - 230

A. Sistemul preturilor agricole

Preturile institutionale (de interventie) de productie si comercializare a produselor agricole pentru fiecare campanie agricola sunt supuse reglementarilor comune. Fixarea acestor preturi unice se face in prezent in EURO, la nivel comunitar si in moneda nationala (pentru fiecare moneda nationala sunt fixate niveluri de reprezentare EURO pentru a se aplica PAC). Pretul unic este un pret ce ar trebui atins la nivelul comertului cu ridicata. Pretul national in fiecare stat membru este egal cu pretul comun in EURO, multiplicat cu nivelul de reprezentare, ceea ce inseamna o diferentiere intre acestea.

Sunt cunoscute trei sisteme de preturi: preturi tinta, preturi garantate sau de interventie si preturi de intrare la frontiera.

Structura sistemului de preturi este urmatoarea:

1. Preturile tinta - fixate anual de catre Consiliul de Ministri al Uniunii Europene la incheierea anului agricol, sunt stimulative pentru agricultori si acceptabile pentru consumatori. Sistemul lor este format din:

. Pretul indicativ (PI), se foloseste pentru: cereale, orez, zahar, lapte praf, unt, ulei de masline, ulei de floarea-soarelui si de rapita, si se stabileste in functie de zona cea mai putin fertila pentru cereale, in functie de zona cea mai excedentara pentru zahar si pe ansamblul Uniunii Europene pentru celelalte produse. Din anul 1994, pretul indicativ reflecta un pret mondial..

. Pretul de orientare (PO) se fixeaza pentru carnea de bovine si vin. Cand pretul pietei coboara sub nivelul PO, se declanseaza procedura de interventie.

. Pretul obiectiv (POB) se utilizeaza la soia, furaje uscate, tutun si se stabileste la un nivel stimulator pentru producatori. Pentru procesatorii care preiau productia la preturi superioare celor externe se acorda o prima pentru acoperirea diferentei.

. Pretul de baza (PB) se utilizeaza ca pret de referinta pentru carnea de porcine, iar pentru produsele horticole se calculeaza ca medie a celor mai scazute cotatii la care s-au facut achizitiile pe piata comunitara in ultimii trei ani.

2. Preturile garantate sunt preturi minime stabilite de Consiliul de Ministri, pe baza preturilor tinta. La aceste preturi organismele de achizitii (statale si interprofesionale) cumpara produsele de la producatori. Preturile garantate se acorda in urmatoarele conditii:

- produsele agricole sa indeplineasca standardele de calitate;

- daca preturile de piata scad sub nivelul pretului tinta.

Produsele si grupele de produse supuse reglementarilor comune de piata (preturi unice, protectie fata de exterior, importul si exportul) sunt: cerealele, zaharul, carnea de vita, carnea de porc, carnea de oaie, laptele si produsele lactate, ouale, pasarile, legumele si fructele, materiile prime grase de origine vegetala, vinul, tutunul, hameiul, inul, canepa, orezul etc.

Sistemul acestor preturi este urmatorul:

. Pretul de interventie (PIN) care este mai mic cu 10% decat pretul indicativ (PI) si se aplica la cereale, zahar, lapte praf, unt, ulei de masline, de floarea-soarelui si de rapita. PIN este pretul la care organismele de interventie cumpara produsele. Cand pretul de comercializare a unui produs pe piata comunitara atinge nivelul PIN, se aplica un complex de masuri corective (stocari, cumparari), menite sa redreseze piata produsului respectiv.

.Pretul de cumparare (PC) este pretul la care organismele de interventie achizitioneaza bovinele vii, carnea de bovine si porcine, produsele pomicol si viticole.

. Pretul minim (PM) este utilizat pentru achizitionarea sfeclei de zahar si sta la baza incheierii contractelor intre producatorii de sfecla si procesatori.

. Pretul de retragere (PRT) se foloseste in cazul fructelor si produselor horticole si este echivalent cu 40-70% din pretul de baza. Nu este un pret garantat, dar produce efecte asemanatoare. Cand pretul pietei este inferior pretului de retragere, organizatiile producatorilor nu-si vand produsele pana nu se restabilesc preturile. Comerciantii primesc o subventie de la FEOGA, pe care o ramburseaza producatorilor.

3. Preturile de intrare la frontiera Uniunii Europene sunt stabilite de Consiliul de Ministri al UE si au ca obiectiv sa impiedice ca produsele importate patrunda pe piata comunitara la un nivel care sa afecteze producatorii interni. Sistemul preturilor de intrare este format din:

- Pretul prag (PG) era un pret minim de import ce fixa preturile indicative sau de interventie pentru produsele de baza. Acesta a fost desfiintat la 1 iulie 1995, in urma intrarii in vigoare a Acordului Runda Uruguay.

- Pretul ecluza (PE) este utilizat pentru carnea de porcine, carnea de pasare si oua. Acesta se calculeaza trimestrial, astfel: in functie de pretul pietei mondiale a cerealelor si de consumul specific se stabileste pretul unui kilogram de produs; se stabileste o suma forfetara care include celelalte costuri de productie si comercializare.

- Pretul de referinta (PR) este stabilit de Comisia Uniunii Europene pentru intregul an agricol la vinuri, fructe, produse horticole, tinandu-se cont de costurile de productie si avand in vedere pietele cu excedentele cele mai mici in cadrul UE in ultimii trei ani.

B. Platile compensatorii

Principalul mecanism de interventie este cel al "platilor compensatorii', agricultorii primesc compensatii sub forma de plati directe la hectar sau pe cap de animal, fiind stimulati sa-si rationalizeze costurile de productie si sa obtina produse de calitate superioara. Compensarea integrala a veniturilor obliga agricultorii sa produca mai mult, intrucat ei primesc ajutoarele indiferent de productie. In sistemul de sustinere anterior anului 1992, agricultorii erau stimulati produca mai mult pentru a-si spori veniturile, care erau dependente de pretul garantat ridicat si sporeau astfel excedentele.

Plata sumelor compensatorii este conditionata de "inghetarea terenurilor' (retragerea unor suprafete din cultura), numarului de animale pe ferma si sistemul de crestere.

Suprafetele ce se pot cultiva in sistemul platilor compensatorii se stabilesc dupa o metodologie conform careia statele membre le prevad prin "Planurile de regionalizare'. Suprafata denumita "de baza regionala' se stabileste ca medie a hectarelor unei regiuni si a suprafetelor medii cultivate de fiecare producator. Statele membre determina suprafetele de baza si le comunica inaintea fiecarei campanii agricole. Dupa centralizarea informatiilor se regleaza astfel suprafetele pe tari incat sa nu depaseasca "suprafata de baza regionala' pentru care se pot asigura platile compensatorii. Planurile de regionalizare sunt definitivate si aprobate de Comisia Europeana. Prin "regiune' se intelege un stat membru sau o regiune in interiorul unui stat membru, conform optiunii statului respectiv.

Sistemul de calcul si nivelul platilor compensatorii se bazeaza pe prevederile Regulamentului nr. 1766/1992 si Regulamentului nr. 1251/1999, care stabilesc criteriile si conditiile ce trebuie sa le respecte fiecare producator individual sau grupuri de producatori aflati pe teritoriul Comunitatii.

Exista doua tipuri de plati compensatorii pentru culturile de camp:

. plati in regim general, pentru inghetarea terenurilor,

. plati in regim simplificat, pentru micii producatori care produc mai putin de 92 tone total cereale.

Suprafetele eligibile trebuie sa se afle pe teritoriul Comunitatii (ca teren arabil) in perioada 1989 -1991, iar intr-o campanie agricola se depune o singura cerere pentru acelasi teren.

Calculul platii compensatorii pentru suprafata se face inmultind suma de baza pe tona cu productia medie la ha stabilita prin planul de regionalizare pentru regiunea respectiva.

Conform Regulamentului nr. 1251/1999 suma de baza se va stabili diferentiat pe culturi, astfel:

- pentru culturi proteice: 72,50 EURO/tona, incepand cu anul de piata 2000/2001.

- pentru cereale, ierburi pentru insilozare si teren lasat necultivat: 58,67 EURO/tona pentru anul de piata 2000/2001; 63,00 EURO/tona incepand cu anul de piata 2001/2002.

- pentru in:88,26 EURO/tona pentru anul de piata 2000/2001;175,63 EURO/tona pentru anul de piata 2001/2002; 63,00 EURO/tona incepand cu anul de piata 2002/2003.

Plata compensatorie, de 63 EURO/tona, se poate majora incepand cu anul de piata 2002/2003 in vederea unei reduceri finale a pretului de interventie la cereale. Aceasta majorare a platilor compensatorii pentru suprafata va fi proportionala cu reducerea pretului de interventie care se aplica in anii de piata 2000/2001 si 2001/2002.

Pentru suprafata cultivata cu grau tare in zonele traditionale de productie, la platile compensatorii pentru suprafata se vor adauga suplimentar 344,5 EURO/ha.

Obligatia de a lasa terenul nelucrat de catre fiecare producator care solicita plati compensatorii pentru suprafata va fi stabilita ca procent din suprafata sa cultivata cu diferite culturi arabile pentru care se solicita plata compensatorie si se va lasa nelucrata, conform prevederilor acestei reglementari. Procentul de baza referitor la obligatia de a lasa terenul nelucrat este stabilita in procent de 10%, incepand cu anul de piata 2000/2001 pana in anul de piata 2006/2007.

Statele membre vor aplica masuri adecvate privind protectia mediului, corespunzator situatiei specifice terenurilor lasate necultivate. Aceste suprafete pot fi folosite pentru productia de materii destinate prelucrarii in cadrul Comunitatii, a produselor care nu sunt destinate direct consumului uman sau animal, cu conditia sa se aplice un sistem eficace de control.

Statele membre vor fi autorizate sa plateasca un sprijin national de pana la 50% din costurile de infiintare a culturilor multianuale destinate producerii de biomasa pe terenurile necultivate.

Producatorii pot beneficia facultativ de plati compensatorii suplimentare pentru terenul lasat nelucrat, fata de cota obligatorie. Obligatia de a lasa terenul necultivat nu se aplica producatorilor care solicita plata compensatorie pentru o suprafata mai mica decat cea necesara pentru producerea a 92 tone cereale.

Cererile pentru platile compensatorii nu pot fi luate in considerare pentru terenurile care la 31 decembrie 1991 erau destinate pasunilor permanente, culturilor perene, livezilor sau erau folosite in scopuri neagricole.

Statele membre se pot abate in anumite conditii de la aceste dispozitii, tinand cont de unele situatii specifice, cum ar fi cele referitoare la suprafetele supuse unor programe de restructurare sau la suprafetele ocupate de culturi arabile multianuale, care intra in rotatia normala.

Pentru anii de piata 2000/2001 si 2001/2002, platile compensatorii pentru suprafata cultivata cu oleaginoase sunt calculate prin inmultirea sumelor de baza cu productia medie realizata la cereale, determinata prin planul de regionalizare din zona respectiva, astfel:

EURO/tona pentru anul 2000/2001;

EURO/tona pentru anul 2001/2002.

Totodata, statele membre au posibilitatea sa stabileasca platile pentru oleaginoase pe baza productiei medii regionale multianuale la oleaginoase, prin inmultirea productiei medii cu 1,95.

Pentru anii 2000-2002 s-a stabilit o suprafata maxima garantata la nivelul UE pentru platile compensatorii specifice la seminte de oleaginoase, de 5.484.000 ha, fiind redusa cu procentul corespunzator suprafetei lasata necultivata in mod obligatoriu pentru anul 1999 sau cu 10% daca acesta este sub acest nivel.

Noile reglementari stabilesc ca interventia la pretul untului si a laptelui praf sa scada cu 15% in trei perioade de timp egale, incepand din 2005/2006. Cotele vor fi marite cu 1,5% in trei perioade pana la sfarsitul celor trei ani (2005/2008), paralel cu reducerile de pret incepand din 2005, exceptand Italia, Grecia, Spania, Irlanda si Irlanda de Nord. Pentru aceste tari se vor aplica mariri speciale a cotelor in 2000/2001. La sfarsitul acestei perioade de implementare, cotele vor fi mai mari cu 2 %.

Platile compensatorii se vor acorda pe baza unei scheme de ajutor, realizata pe trei ani, urmarindu-se reducerea preturilor.

Produsele vor fi standardizate pe an calendaristic, pe tona, pe ferma si cu referinte individuale de calitate, eligibile prin recompense si fonduri disponibile centru ferme. Aceste recompense vor fi de:

EURO/tona pentru anul calendaristic 2005;

EURO/tona pentru anul calendaristic 2006;

EURO/tona pentru anul calendaristic 2007.

Masurile de reforma cuprinse in Agenda 2000 au fost completate cu prevederile Acordului de la Berlin, din martie 1999. Mecanismul promovat poarta denumirea de "plic national' si permite o mai mare flexibilitate a platilor si a ajutoarelor.

Mecanismele PAC in cele doua etape ale reformei radicale se delimiteaza in urma Acordului de la Berlin, astfel:

Sursa: Comisia Europeana

C. Alte ajutoare directe si modalitati noi de gestiune a pietelor agricole

Concomitent cu reducerea preturilor institutionale s-au luat masuri noi in legatura cu modul de atribuire a diferitelor ajutoare agricole. Aceste ajutoare sunt in prezent tipul de interventie cel mai important in domeniul productiei. Ele sunt completate si de prime orientative si ajutoare pentru transformare.

Masurile legislative impun plafoane descrescande ajutoarelor directe ce le poate primi un agricultor si, de asemenea, se va avea in vedere ca aceste ajutoare sa parvina celor care exercita o activitate agricola, pe baza unor criterii legate de ocuparea fortei de munca in exploatatie.

In anul 1998 au intrat in vigoare noi reglementari privind ajutoarele agricole, cu impact puternic asupra competitivitatii pietei. Asa-numitele "ajutoare de stat" se acorda prin instituirea liniei directoare comunitare pentru ajutoarele de stat de salvare si restructurare a intreprinderilor aflate in dificultate.

Aceste ajutoare se acorda pentru activitati de cercetare-dezvoltare si sub forma "creditelor de gestiune', cu dobanda bonificata pe termen scurt. Ajutoarele vizeaza sectorul agricol si agroindustrial, cazuri individuale sau masuri singulare privind restructurarea prin injectii de capital. Alte reglementari privesc regimurile de ajutoare pe o durata nedeterminata, cum este cazul unor legi nationale sau regionale care stabilesc un cadru precis pentru ajutoarele de stat. Astfel de ajutoare s-au acordat, spre exemplu: in sectorul bovin pentru cauza encefalitei spongiforme; Germaniei si Italiei li s-au acordat ajutoare de transformare si comercializare a produselor agricole; Spaniei ajutoare de restructurare a intreprinderilor in dificultate; Frantei ajutoare pentru sustinerea sectoarelor producatoare de carne de porc si ovine; Olandei ajutoare pentru restructurarea actorului porcin; Austriei ajutor pentru investitii in cazul producatorilor de amidon; Portugaliei ajutor de salvare si restructurare (1997) in sectorul silozurilor de cereale in vederea privatizarii lor etc.

Sunt instituite masuri de ajutorare a locuitorilor comunitari, pe baza unor programe de ajutor acordate asociatiilor organizate in acest scop, sub forma produselor agricole prelucrate scoase din stocurile de interventie. De asemenea, beneficiaza de ajutoare regiunile periferice ale Uniunii Europene (departamentele franceze de peste mari, insulele Canare etc..), pe baza unor programe specifice pentru aceste regiuni (ajutoare complementare PAC, ce se acorda pentru o mare varietate de produse si activitati: produse agricole esentiale destinate consumului uman si transformarii pe plan local, ajutoare de comercializare, ajutor forfetar pentru cultura sfeclei de zahar etc.).

Desi concurenta prin pret este un aspect foarte important al competitiei, se au in vedere si alte aspecte si modalitati noi de gestiune a pietelor cum ar fi: masurile privind siguranta alimentelor si calitatea produselor.

Pe piata Uniunii Europene si pe pietele externe se cer standarde inalte privind calitatea produselor alimentare si masuri de protectie a consumatorilor. PAC a introdus masuri noi de monitorizare a bolilor, respectarea conditiilor de igiena, controlul veterinar si al plantelor etc.

Exigentele consumatorilor sunt in continua schimbare. Una din cele mai pregnante schimbari este in prezent cresterea cererii de produse organice, obtinute cu cantitati reduse sau fara substante chimice (pesticide, erbicide, medicamente pentru animale etc.). Vanzarile acestor produse au crescut spectaculos, reprezentand 3% din comertul alimentar al Uniunii Europene.

Ca urmare, suprafata fermelor organice a ajuns, intre anii 1993-1997, la 2,2 mil.. ha. Produsele cerute sunt de o mare diversitate (cereale, fructe, legume, sortimente de furaje, produse animale etc.). Fondurile care sustin agricultorii ce cultiva in ferme culturi cu suport organic se ridica la 8% din totalul bugetului destinat agromediului, iar fermierii pot obtine plati de 900 EURO/ha numai pentru a compensa pe termen scurt reducerea productiei obtinute in sistem organic de cultura sau de crestere a animalelor.

Stabilizarea pietelor agricole are loc in perspectiva mutatiilor fundamentale in cerere si prin:

. Interzicerea recurgerii la folosirea de gene chimice.

. Impunerea unor taxe pe utilizarea ingrasamintelor chimice.

. Restrictionarea sau interzicerea utilizarii pesticidelor.

. Reconsiderarea cererii pentru erbicide.

. Dimensionarea septelului in concordanta cu suprafata terenului agricol.

. Limitarea efectivelor de animale domestice.

. Reglementarea importului de nutreturi.

. Interzicerea intrebuintarii unor substante, ca hormonii in cresterea animalelor.

. Reglementari severe in favoarea protectiei animalelor, in concordanta cu cerintele protectiei mediului inconjurator.

Pe de alta parte, consumatorii cer respectarea normelor de calitate utilizarea unor tehnologii de prelucrare care sa asigure protectia sanatatii si a mediului. Cererea de consum impune o orientare clara a pietei spre satisfacerea dorintelor consumatorilor.

Sectorul fitosanitar face obiectul unor programe speciale de lupta contra bolilor si a daunatorilor la produsele vegetale. Regulamentul 3600/1992 vizeaza 80 de substante active care intra in sistemul de control al Comitetului fitosanitar. Masurile prevazute vizeaza un larg spectru de actiuni, intre care si impactul reziduurilor de pesticide asupra cerealelor si produselor animale, a altor produse vegetale (inclusiv fructele si legumele).

In anul 1998, Consiliul Europei a modificat legislatia comunitara privind semintele de plante agricole si legume, si a adaptat-o noilor conditii ale pietei interne. Au fost evaluate riscurile utilizarii varietatilor de seminte modificate genetic si s-au stabilit modalitatile de conservare a resurselor fitogenetice. Totodata, s-au stabilit procedee de control a calitatii semintelor si a materialului de plantat.

In cursul anului 1998 s-au adoptat noi reglementari vizand ameliorarea regimului comunitar al agriculturii biologice, stabilindu-se substantele ce se pot utiliza (care nu sunt prevazute in Regulamentul CEE 2092/1991).

A suferit modificari si legislatia veterinara si cea privind sanatatea animalelor. Comisia a adoptat in 1998 un angajament privind prevenirea tuturor formelor de encefalita spongiforma la bovine, in baza articolului 100A a Parlamentului European. Acesta constituie baza juridica pentru masurile sanitar-veterinare de protectie a alimentatiei umane.

Alte masuri vizeaza politica sanitara, intarirea legislatiei comunitare privind alimentele pentru animale (masuri de supraveghere, circulatia materiilor prime furajere), ameliorarea calitatii produselor de origine animala, masuri de protectie a sanatatii umane etc.