Globalizare si democratie

Globalizare si democratie

Strans legata de soarta statului national este si soarta democratiei, in lumea globalizata, intrucat o caracteristica a democratiilor consolidate este aceea ca au fost construite si dezvoltate in cadrul unor state puternice, iar succesul lor era legat in mare masura de rolul statului in reglementarea guvernarii democratice si a activitatilor prin care se desfasoara viata politica. In conditiile in care democratia a fost in ultimele decenii raspandita si in state mai slabe, care nu au capacitatea de a tine in frau coruptia, de a asigura securitatea cetatenilor lor, cu performante economice slabe si incapabile sa asigure servicii precum educatia, sanatatea si bunastarea de baza, devotamentul cetatenilor fata de insasi ideea de democratie incepe sa fie subminat. Globalizarea transforma, fara indoiala, multe dintre caracteristicile democratiei liberale. Unul dintre efectele declinului suveranitatii statale este legat de participarea politica. Astfel, se pune intrebarea de ce ar mai participa cetatenii la procesul politic, de vreme ce institutiile politice existente sunt incapabile sa gestioneze efectele si crizele generate de problemele economiei globale, de problemele de mediu etc. Incapacitatea statului national de a raspunde ferm si eficient unor astfel de probleme transnationale este, astfel, responsabila de nemultumirile, frustrarea si apatia politica a numerosi cetateni din cadrul democratiilor liberale contemporane. Nemultumirile nu sunt legate, insa, doar de declinul capacitatii de reglementare a statului national. Dupa cum observa Held si Archibugi, intrucat legitimitatea democratiei a fost strans legata de institutiile statului national modern, fundamentele normative ale democratiei liberale se confrunta cu aceleasi provocari. In conditiile in care granitele nationale au devenit tot mai permeabile, categorii cheie ale democratiei liberale, precum consensul, corpul electoral, participarea si reprezentarea trebuie regandite, institutiile democratiei liberale trebuie reacordate tinand cont de faptul ca statele nationale nu mai reprezinta "comunitati de destin" bazate pe un set de experiente comune delimitate de un teritoriu distinct.

Se vorbeste astazi tot mai mult despre post-democratie, in incercarea de a denumi capacitatea redusa de interventie a politicienilor liber alesi, dar si nemultumirea crescanda a cetatenilor fata de performantele acestora. Criza democratiei este circumscrisa, astfel, de dificultatea si necesitatea de a transpune concepte si practici democratice care au fost dezvoltate la nivel national, la o realitate globala, supra-nationala, in care prevaleaza actori si evenimente transnationale ce nu se supun normelor democratice.

Desi pot fi identificate si aspecte pozitive ale relatiei dintre globalizare si democratie (abordarile neo-liberale evidentiaza modul in care tendinta de transferare a capitalului inspre statele sarace, unde costurile productiei sunt mici, precum si deschiderea pietelor occidentale fata de produsele acestora, facilitate de procesele globalizante, genereaza crestere economica in aceste state, aceasta fiind una dintre preconditiile democratiei liberale), nu se poate trece cu vederea faptul ca diferitele dimensiuni ale globalizarii prezinta provocari fara precedent la adresa democratiei liberale, traditional circumscrisa statului national.

Astfel, dupa cum argumenteaza, printre altii, si Donatella Della Porta , globalizarea economica nu doar ca a redus capacitatea statului de reglementare a economiilor nationale, de colectare a impozitelor si de stimulare a cresterii economice subminand, prin aceasta, legitimitatea statului, dar reprezinta si un risc pentru justitia sociala, largind clivajele intre bogatii globalizati si saracii localizati, dupa cum s-a argumentat si in subcapitolul precedent. Volatilitatea pietelor financiare si exploatarea irationala a resurselor naturale, legate, de asemenea, de globalizarea economica, contribuie si ele la destabilizarea democratiei. Astfel, potrivit celor mai pesimiste interpretari, globalizarea economica, in versiunea sa neo-liberala curenta, determina o proliferare a corporatiilor multinationale si a oligopolurilor, dar si o "involutie a statului", care isi pierde functiile sale sociale in domeniile educatiei, sanatatii, bunastarii," devenind un stat penal, a carui functie principala este cea represiva.

La nivel cultural, globalizarea este o provocare pentru ancorarea democratiei in "comunitatea de destin" a statelor nationale, prin promovarea unor identificari multiple, supra-nationale, dificil de impacat cu conceptia traditionala a democratiei liberale reprezentative. Astfel, "notiunea conform careia consensul legitimeaza guvernele, iar urna de vot este mecanismul adecvat, prin care corpul cetatenilor ca intreg confera periodic autoritate guvernului, pentru ca acesta sa aplice legea si sa reglementeze viata economica si sociala, devine problematica imediat ce natura 'comunitatii relevante' este contestata."

La nivel social, observa acelasi autor, globalizarea determina o fragmentare a grupurilor sociale si a identitatilor sociale, dar, in acelasi timp, ofera si oportunitati de mobilizare globala, facilitand transnationalizarea societatii civile si a protestelor.

La nivel politic, atentia este atrasa asupra multiplicarii actorilor globali relevanti (organizatii interguvernamentale cu obiective globale, precum ONU, sau regionale, precum UE, MERCOSUR sau NAFTA, cu obiective militare - NATO, sau economice -FMI, Banca Mondiala sau OMC etc.), cu care statul este silit sa isi imparta puterea. Chiar daca in cadrul unora dintre organizatiile inter-guvernamentale deciziile se iau cu unanimitate de voturi si sunt ratificate ulterior de organele nationale, in cadrul a tot mai multor organizatii supranationale, deciziile, carora trebuie sa li se supuna toate statele membre, se iau cu o majoritate de voturi. Faptul ca majoritatea acestor OIG nu raspund in mod democratic si nu sunt transparente in luarea deciziilor lor, a generat critici privind deficitul lor democratic (astfel de critici s-au indreptat mai ales inspre FMI, Banca Mondiala si OMC). Sunt criticate, cel mai adesea, aspecte precum lipsa unor oficiali alesi, sau inegalitatea balantei de putere in cadrul acestora. Nemultumirile sunt, de pilda, indreptate impotriva rolului predominant al super-puterilor si dreptului de veto al acestora in cadrul Consiliului de Securitate al ONU, impotriva faptului ca, in cadrul Bancii Mondiale, fiecare dintre actionarii principali (SUA, Japonia, Germania, Franta si UK) desemneaza un director, iar in cadrul FMI, la fel ca si in cazul Bancii Mondiale, influenta celor mai puternice state este consfintita prin principiul "un dolar, un vot."

Intrucat in noul context, statul este silit sa imparta atributiile sale cu o multime de alte entitati (retele coalizate in jurul unor probleme specifice, aranjamente de securitate colectiva, piete globale, blocuri regionale, regimuri transnationale, etc. ), astfel ca puterea statului pare sa se diminueze si, odata cu aceasta, par sa se diminueze si sansele democratiei, exact intr-o perioada in care "etosul democratic este tot mai universal," unii argumenteaza ca, daca functia statului de a valida democratia este la fel de importanta astazi ca in trecut si intrucat politica excede astazi granitele statului, atunci si democratia ar trebui sa depaseasca formele sale stato-centrice, iar rolul statului in sustinerea democratiei post-statiste trebuie regandit. Tocmai din aceasta cauza, numerosi cercetatori si-au indreptat atentia inspre identificarea unor modalitati de impletire a institutiilor democratice de la nivelul statului cu institutii aditionale, la nivel transnational, ori de creare de noi institutii politice care sa tina seama de puterea diminuata a statului national si de transformarea semnificatiei "comunitatilor politice relevante."

Una dintre viziunile cele mai ambitioase este aceea a instituirii unei "democratii cosmopolite", a unei democratii transnationale, ca raspuns la aceste provocari. David Held si Daniele Archibugi sunt printre cei mai importanti promotori ai acestui concept si, prin urmare, este de folos sa evocam principalele argumente evocate de acestia in sprijinul acestei viziuni. Astfel, pornind de la observatia ca globalizarea este un fenomen multidimensional (deopotriva economic, politic, cultural, legal, ecologic etc.) si ca tot mai multe forme ale activitatii sociale (fie acestea economice sau de alta natura) devin transnationale, punand statul in imposibilitatea de a le raspunde adecvat pe cont propriu, cei doi argumenteaza ca, datorita implicatiilor profunde pe care aceste procese transnationale le au asupra statelor nationale, devine tot mai dificil de acceptat ca acestea sa fie lasate in seama unor elite politice straine, aflate la mare distanta si nesupuse unor procese elective. Activitatile transnationale, inerente in era globalizarii, reclama, de aceea, moduri transnationale de luare a deciziilor in mod democratic. Democratia cosmopolita nu implica, dupa cum afirma Held, o diminuare a puterii statului, ci o completare a institutiilor politice democratice de la nivel local si national cu institutii si resurse politice democratice independente, la nivel regional si global. Astfel, daca problemele locale sau nationale trebuie sa ramana apanajul institutiilor democratice liberale existente la nivelul statului, la nivelul activitatilor politice transnationale este nevoie de o intarire a autoritatii democratice transnationale, de institutii globale, in cadrul carora cetatenii sunt considerati cetateni globali, iar nu cetateni ai unor state nationale particulare, de institutii reprezentative pentru toti. Printre propunerile concrete in vederea reducerii deficitului democratic, prin dezvoltarea unei democratii cosmopolite, se numara reformarea Consiliului de Securitate al ONU, pentru sporirea puterii statelor in curs de dezvoltare, abolirea sau cel putin limitarea dreptului de veto, crearea unei camere distincte in cadrul ONU, rezervata societatii civile, instituirea referendumului transnational, accesul individual la o Curte Internationala a Drepturilor Omului, subordonarea institutiilor financiare Adunarii Generale a ONU, reformarea organizatiilor guvernamentale internationale pe principiul un stat - un vot, crearea, in cele din urma, a unui parlament global, formularea unei carte a drepturilor si obligatiilor globale, etc. Dupa cum afirma Della Porta, aceste masuri propuse sunt prea moderate, in opinia unora, prea utopice, in opinia altora, dar au cel putin meritul de a atrage atentia asupra faptului ca este necesar un raspuns in fata provocarilor generate de globalizare, printr-o democratizare a institutiilor internationale. "Mai general, acestea indica faptul ca procesele economice, culturale si sociale ale globalizarii produc conflicte politice, al caror rezultat va afecta legitimitatea si eficacitatea institutiilor democratice."