Guvernare, politica si legitimitate

Putere si autoritate

Conceptul de "putere" face parte din categoria conceptelor larg folosite in spatiul public, utilizare care trece uzual dincolo de granitele sociologiei. Puterea se refera la capacitatea cuiva de a-si impune propria vointa si a genera anumite cursuri ale evenimentelor. In acest sens, puterea poate fi privita ca si capacitate a oricarui sistem de a determina actiuni sau reactii, lucru valabil inclusiv in cazul sistemelor fizice.

In sociologie, puterea a fost studiata in cel putin doua acceptiuni. Pe de o parte ca si putere politica, cu referinta la conducerea institutiilor, a comunitatilor sau societatilor, iar pe de alta parte, la nivelul interactiunilor din societate, ca putere de influentare a unui actor social de catre un altul. Cele doua perspective nu se exclud neaparat, insa au la baza referinte teoretice diferite.

Definitia si totodata abordarea clasica asupra puterii ii apartine lui Max Weber. El defineste puterea ca sansa unei persoane sau unui grup de a impune in cadrul unei relatii sociale unui alt individ sau grup propria vointa, chiar impotriva rezistentei acestora. Puterea, in aceasta acceptie, este o capacitate de a determina un curs al actiunilor celorlalti in cadrul relatiilor cu acestia.

Rezulta din aceasta definitie ca puterea nu poate exista decat relational, ea neavand obiect in afara interactiunilor sociale. Puterea unui individ in raport cu o persoana sau un grup nu are aceeasi valoare fata de oricare alte persoane sau grupuri. Prin urmare, puterea poate fi gandita ca o caracteristica specifica, cu valori particularizate pentru fiecare relatie sociala in care intra un individ.

Problematica puterii nu este insa foarte clar conturata teoretic si nici nu exista o unanimitate a parerilor fata de continutul relatiilor de putere si fata de mecanismele acesteia. Chiar in definitia weberiana, se stipuleaza posibilitatea ca puterea sa se exercite impotriva vointei unui subiect, dar nu se exclude situatia ca acesta sa accepte un anumit curs al actiunii, fara a opune rezistenta.

Daca, pe de alta parte, ne intrebam in ce consta puterea, care sunt bazele ei, putem avea mai multe modalitati teoretice de a ne-o reprezenta. Intr-o prima abordare am putea spune ca puterea sta in capacitatea de a gestiona resursele de care alterii nostri relationali ar avea nevoie. Resursele pot fi de venit, de prestigiu, de status etc. Pe de alta parte, putem defini puterea in termeni de abilitati persuasive, deci prin capacitatea de a comunica astfel in raport cu alte persoane.

Nu putem sa nu luam insa in calcul si posibilitatea ca puterea sa fie conferita de catre dreptul cuiva de a controla si de a administra sanctiuni alterilor, ori cel putin de a ii ameninta cu aceste sanctiuni. Puterea, in aceste situatii, poate fi conferita unui individ de structuri exterioare acestuia. Pe de alta parte, diferite tipuri de grupuri si structuri sociale, ca atare, pot sa-si exercite puterea asupra altor grupuri sau structuri sau asupra unor alteri.

In fine, puterea cuiva poate fi acceptata si recunoscuta sau dimpotriva, subiectii, chiar daca nu reusesc sa se opuna puterii unui individ, pot sa nu o accepte. Puterea recunoscuta si implicit acceptata poarta numele de autoritate. Pentru Max Weber, autoritatea (la el dominatia) este de trei tipuri. In primul rand, sociologul german identifica o autoritate rational-legala, adica autoritatea data, in principal, de acceptarea sistemului legal si a procedurilor si reglementarilor specifice organizatiilor birocratice.

In al doilea rand, Weber identifica autoritatea charismatica, data de capacitatile personale ale unor indivizi de a se impune in grupuri si comunitati, de a promova si sustine norme si valori ale grupului. In al treilea rand, avem autoritatea traditionala, adica autoritatea conferita de faptul ca un anumit model relational de putere este mostenit si asimilat prin socializare de catre subiectii care interactioneaza. Pentru Weber, autoritatea rational-legala este forma principala de manifestare a autoritatii in epoca moderna, in timp ce in epocile premoderne, autoritatea traditionala era prioritara.

A doua acceptiune a conceptului se refera la capacitatea cuiva de a influenta o alta persoana. Studiile, in special in psihologia sociala, s-au centrat asupra capacitatilor indivizilor de a influenta alterii prin comunicare persuasiva sau prin diferite mijloace generatoare de comportamente obediente la acestia.

Puterea poate fi astfel analizata dintr-o perspectiva strict persuasiva, ea putand fi definita simplu ca si caracteristica a comunicarii care fundamenteaza o relatie sociala. In aceasta acceptiune am putea gandi puterea ca un produs al interactiunii si nu ca o forta a unui individ asupra altuia. Cu alte cuvinte, in interactiunea a doi indivizi, logic ar fi sa consideram ca ambii isi exercita o anumita putere in relatie, iar rezultanta acestei interactiuni va depinde de produsul acestui raport, indicand eventual o ascendenta a uneia dintre persoanele respective.

Exista insa in toate aceste modele, inclusiv in cel weberian, o anumita lipsa de diferentiere intre doua tipuri diferite de manifestare a puterii. In realitate, puterea relationala a cuiva se exercita direct asupra unui alter, indiferent daca si in ce masura impotriva vointei acestei persoane si putem pentru aceasta situatie sa gandim numeroase mecanisme explicative. Pe de alta parte, atunci cand ne referim la puterea unei organizatii birocratice, acceptata ca legitima, avem o raportare normativa fata de autoritate. Spre exemplu, atunci cand acceptam puterea unui politist de a ne controla, dincolo de gestul concret al acceptarii, putem spune ca, in fapt, respectam niste norme sociale. Putem chiar vorbi in acest caz de o socializare a puterii, adica o socializare prin care asimilam normele potrivit carora respectam si acceptam influenta asupra noastra a unor structuri de tip birocratic.

Cu alte cuvinte, sunt acoperite de conceptul de putere doua tipuri diferite de situatii. Pe de o parte, este vorba de influenta directa data de persuasiune sau chiar de utilizarea unor mijloace coercitive, mergand pana la forta, iar pe de alta parte, avem puterea care deriva direct din ordinea normativa. In al doilea caz, respectarea cerintelor formulate de cineva, ca manifestare a puterii, se face in baza acceptarii legilor sau in general a normativitatii sociale.

Puterea politica se refera la gestiunea raporturilor dintre indivizi, grupuri si clase in vederea conducerii organizatiilor si a institutiilor politice ale societatii. In aceasta acceptie, puterea este strans legata de stratificarea sociala. Mentinerea ierarhica a raporturilor dintre clase si categorii sociale este posibila doar prin exercitarea puterii. Puterea devine in acest fel o componenta fundamentala a structurii sociale.

In concluzie, puterea exprima o capacitate relationala care se manifesta prin intermediul oricaror mijloace care au ca rezultat impunerea unui anumit curs al actiunilor actorilor sociali in baza vointei celui care exercita puterea.

Legitimitatea se refera la calitatea de a fi in acord cu anumite standarde, anumite reguli, norme, procedee acceptate ca fiind legale intr-o comunitate sau societate. Legitimitatea se refera la un mecanism prin care este conferita acceptanta sociala fata de o anumita ordine normativa si fata de un anumit mod de functionare a institutiilor si organizatiilor. Legitimitatea confera dreptul de a exercita puterea si controlul asupra cuiva. Legitimitatea puterii exercitata de un grup sau de o persoana transforma puterea in autoritate.

Un grup poate sa aiba putere si sa si-o impuna in raport cu un alt grup, fara ca acesta din urma sa o accepte si sa o recunoasca si vom spune ca in acest caz puterea respectiva este ilegitima. Legitimitatea insa rareori este un atribut universal al puterii. De regula, legitimitatea puterii exercitata de un grup sau un individ care conduce o organizatie, o comunitate sau orice institutie politica este definita astfel doar de anumiti membri ai structurilor respective. Cu alte cuvinte, exista intotdeauna grupuri sau categorii sociale care sa nu accepte puterea conducatorilor ca legitima.

In fine, legitimitatea nu trebuie confundata cu legalitatea. Legalitatea se refera la calitatea de a fi in acord cu legile unei societati date. O conducere politica poate sa fie nelegitima, dar legala. Spre exemplu, un regim politic ca cel din Romania anului 1989, actiona legal in baza legilor existente in acel moment, dar avea pusa la indoiala de o parte masiva a populatiei legitimitatea. In decembrie 1989, pe de alta parte, populatia care manifesta in strada actiona ilegal pentru ca incalca legile existente in acel moment, dar noile forte politice capatasera legitimitate fiind recunoscute si acceptate de o mare parte a populatiei.

Mecanismele legitimitatii

Legitimarea presupune, asa cum am precizat, acceptarea exercitarii puterii de catre un individ, un grup, o organizatie sau o institutie sociala. Acceptarea are intotdeauna doua paliere. Pe de o parte, ea vine din partea celor asupra carora se exercita direct si concret puterea in vederea desfasurarii unor actiuni sau activitati. Pe de alta parte, acceptarea se manifesta in plan mai larg, din partea celorlalti actori sociali care apartin diverselor structuri sociale, chiar daca puterea nu se exercita direct asupra lor. Acceptarea se refera deci inclusiv la situatia in care acceptam ca cineva sa isi impuna controlul si propria vointa altor membri ai structurilor sociale carora le apartinem.

Ne putem intreba insa care sunt bazele pentru care o putere exercitata de cineva asupra unei persoane este acceptata atat de catre aceasta, cat si de ceilalti membri ai structurii sociale in care ei se afla? Asa cum am aratat in paragrafele anterioare, exista doua tipuri de situatii, relativ diferite. Pe de o parte, este vorba de exercitarea directa a puterii de catre o persoana care influenteaza pe altcineva, pe de alta parte, este vorba de puterea exercitata strict normativ in baza unei anumite ordini normative impuse intr-o societate de catre cei care gestioneaza puterea. Max Weber facea distinctie intre legitimitatea charismatica, care se referea mai degraba la prima situatie si cea rational legala care apartinea structurilor formale ale societatii si in primul rand birocratiei.

Primul caz tine in mod evident de capacitatile cuiva de a comunica in registru persuasiv, deci de a utiliza un anumit tip de comunicare capabil sa genereze acordul fata de exercitarea puterii de control si de decizie. Puterea devine astfel capacitate de influenta, iar legitimitatea este data, in aceasta situatie, de abilitatile de comunicare. In al doilea caz, avem o acceptare in raport cu o ordine normativa care mentine o anumita forma de organizare comunitara sau sociala. Cea mai simpla formula explicativa poate fi, din acest motiv, cea mentionata anterior si anume socializarea indivizilor, cea care ne impune un anumit model normativ potrivit caruia acceptam anumite modele relationale in societate, inclusiv pe cele de putere. La modul practic, aceste norme sunt insotite de fapt de mijloace de control social si de sanctionare a celor care se abat de la registrul normativ.

Rezulta din tot ceea ce am prezentat pana acum, ca legitimitatea presupune cel putin doua caracteristici esentiale. Prima este legata de aspectul comunicational presupus de comunicarea sociala dintre indivizi. Din acest motiv, putem spune ca in afara unui plan comunicational nu putem gandi nici o forma de putere. Pe de alta parte puterea are nevoie intotdeauna de o componenta publica, pentru ca normativitatea presupune in toate formele sale de manifestare, un caracter public al gestiunii ei in societate. Modelele normative nu pot sa existe in afara intaririi lor permanente de instrumentele de control social si, in acelasi timp, de cele de acceptare publica a puterii.

In concluzie, fara comunicare, interpersonala si publica, nu putem vorbi de putere, atat in ceea ce priveste influenta directa asupra unor persoane sau grupuri, cat si in ceea ce priveste suportul pentru o anume ordine normativa.

Legitimitatea politica a conducerii unei structuri de tip statal este legata si ea de cele doua tipuri de mecanisme. In acest caz insa, nu este vorba doar de comunicarea persuasiva interpersonala, ci si de comunicarea publica, care si ea are componente persuasive. Acceptarea unei anumite ordini normative existente in societate priveste si sistemul politic, iar punerea in discutie a acestei ordini se face, de regula, atunci cand sunt satisfacute doua conditii. Pe de o parte, atunci cand numarul celor care au tendinta de a incalca normativitatea creste semnificativ in societate, iar pe de alta parte, atunci cand gestionarea publica a controlului social devine disfunctionala.

Legitimitatea este analizabila si dintr-o alta perspectiva. Acceptarea normativitatii sociale este data si de modul in care un ansamblu de institutii functioneaza in societate. Printre institutiile centrale in acest proces se afla si institutia care gestioneaza sacrul si totodata produsele considerate cele mai valoroase intr-o societate, religia. Religia, ca institutie sociala, indiferent de tipul ei, si-a propus intotdeauna sa ofere un model explicativ al ordinii sociale. Pentru cea mai mare parte a istoriei, organizatiile religioase au propus modelul explicativ al lumii, au propus o reprezentare a lumii sociale ca si a justetii sau nu a raporturilor instituite intr-o comunitate sau societate. Daca luam in calcul si functia de gestiune a celor mai valoroase produse ale comunitatii, cele care au caracter sacru, atunci putem intelege de ce intr-o mare masura legitimitatea a avut in istorie o baza religioasa.

Sustinerea sociala a ordinii sociale si implicit normative s-a bazat pentru o mare parte a istoriei umanitatii pe religie. Din acest motiv, legitimitatea politica a avut o forma de tip religios. Acceptarea exercitarii puterii politice s-a legat in societatile premoderne de sustinerea de catre organizatiile religioase a unui model normativ care legitima puterea politica existenta in societate la un moment dat. Societatile moderne, prin secularizare, dar mai ales prin exproprierea religiei de rolul de principal instrument de propunere, explicare si justificare a modului de functionare a lumii fizice si sociale, au reusit sa schimbe natura si mecanismul de functionare a legitimitatii. Conducerea societatilor, in urma revolutiilor modernitatii, a inceput sa fie tot mai putin justificabila prin "atingerea divinitatii" si tot mai mult pe baza unui alt mecanism. Acesta este cel care confera dreptul de a exercita puterea, nu in numele unei divinitati, ci in numele unui factor real, desi definit abstract si anume "poporul". Legitimitatea de tip popular a devenit una majoritara in modernitate, puterea politica, in foarte multe state, fiind justificabila si acceptata in baza valorizarii unor institutii care confera suport democratic, popular, puterii.

Statul modern si democratia

Modernitatea nu a adus insa doar un nou tip de legitimitate, ci si un nou tip de stat. Adesea, numele lui este exprimat de sintagma "stat natiune", pentru ca aparitia statelor moderne a fost legata de procesul de formare a natiunilor. Acest proces a presupus modificari chiar la nivelul modului de definire a statului ca si al institutiilor sale.

La modul general, statul reprezinta un ansamblu de institutii care, intr-un teritoriu dat, exercita puterea de a legifera, de a guverna, de a administra controlul social si de a apara ordinea normativa. Max Weber sublinia caracteristica de baza a oricarui stat: faptul ca acesta are monopolul legitim al utilizarii violentei intr-un teritoriu. Totodata, statul are monopolul utilizarii fortei si in raport cu alte state, in gestionarea diferitelor forme de conflict cu acestea.

Statele premoderne erau in primul rand slab centralizate, aveau granite relativ slab definite, ele isi exercitau puterea in forme mult mai slabe decat statele nationale. In comparatie cu statele traditionale, statul-natiune, in conceptia lui Anthony Giddens (1938- ), are trei caracteristici esentiale:

      Suveranitatea. Este vorba de faptul ca statele moderne isi exercita suveranitatea, adica au autoritate deplina intr-un teritoriu in ceea ce priveste controlul social si guvernarea.

      Cetatenia. Statele moderne aloca un status fundamental pentru buna lor functionare, acela de membru al statului si anume calitatea de cetatean. Acestia au drepturi politice, economice si sociale garantate de catre stat. In statele traditionale, populatia este dependenta mai degraba de cei care detin puterea locala si nu au garantate drepturile de catre autoritatea centrala, decat intr-o foarte mica masura.

      Nationalismul. Statul natiune s-a asociat cu aparitia nationalismului, deci cu un proces de formare a natiunilor moderne. Acest proces a presupus minimalizarea diferentierilor culturale si lingvistice din interiorul granitelor noilor state. In statele traditionale, identitatea populatiei era in primul rand regionala si nu nationala. In Franta medievala, populatia nu isi aloca ca identitate principala pe aceea de francez, ci pe cea regionala, de normanzi spre exemplu. La fel, locuitorii Tarii Romanesti (Valahiei) din vremea lui Mihai Viteazul se considerau valahi si nu romani.

Statele nationale au inceput sa se impuna o data cu cresterea puterii si a centralizarii statelor la sfarsitul Evului Mediu, iar momentul politic a fost dat de diferite revolutii si razboaie care au avut loc intre secolele al XVII- lea si al XIX-lea.udii

In marea majoritate a cazurilor procesele de formare a acestor state-natiune au marcat si secularizarea vietii sociale si impunerea unui nou model de legitimitate, acela de tip popular. Legitimitatea de tip popular a presupus totodata impunerea unui nou model de guvernare a societatii, cel democratic.

Termenul de democratie are o origine veche, provenind din limba greaca, de la cuvintele demos (popor) si kratos (conducere). Tot grecii au fost si primii care au propus un astfel de model de conducere atat in practica, cat si ca subiect al dezbaterii filosofice.

Din acest punct de vedere, democratia este o forma de organizare a sistemului politic in care puterea se exercita de popor si nu de un monarh sau de o clasa limitata a aristocratilor sau nobililor.

Aceasta definitie nu are o baza foarte solida insa, pentru ca elementul forte al definitiei, conceptul de popor este relativ greu de definit. Cine este de fapt poporul, ne putem intreba?

In Atena antica, poporul nu acoperea decat o minoritate si nici nu putem vorbi, de fapt, de o legitimitate populara. In Epoca moderna, in cadrul miscarilor revolutionare care au schimbat regimurile politice, problema legitimarii noilor puteri nu exista real, poporul care se afla "in spatele" noilor conducatori, erau multimile de revolutionari sau de militari. Oamenii care iesisera in strada sa apere sau sa sprijine parlamentarii englezi in 1642, sau pe strazile Parisului in 1789, erau expresia concreta a suportului popular. Poporul este totusi o abstractie, pentru ca este un termen care acopera intreaga populatie, iar aceasta nu poate fi niciodata in acord total cu o putere, fie ea noua sau veche. Din acest motiv, suportul popular al puterii devine in numeroase situatii o chestiune de calculabilitate. Cat de multi insa din membrii unui stat trebuie sa fie in acord cu o putere, pentru ca ea sa fie legitima?

Guvernarea, electoratul si lupta politica

In cazul conducerilor statelor premoderne, monarhii, familiile nobiliare sau aristocratice aveau legitimitatea conferita de modelul normativ care avea in mare masura o baza religioasa. Marea parte a populatiei avea o apartenenta clar definita la o anume religie si, din acest motiv, credinciosii acceptau in limite rezonabile autoritatea puterii conducatorilor. Democratia are nevoie insa de mecanisme speciale prin care sa se poata "certifica" legitimitatea.

In Epoca Moderna instrumentul principal al certificarii legitimitatii de tip popular l-a reprezentat votul. Acesta se refera la un tip de alegere sociala, care se bazeaza pe exercitarea dreptului de a alege anumiti reprezentati in unele dintre institutiile politice ale statului. Votul, desi este o institutie mai veche, a capatat o functie majora in definirea sistemului politic doar in modernitate. Pentru a se putea exercita, este nevoie de un anumit mecanism electoral, adica de o serie de institutii si organizatii care sa permita prin functionarea lor atat exprimarea concreta a votului, cat si a modalitatilor in care acesta este transformat in locuri ale reprezentantilor alesi in organizatiile politice. Uzual, acest mecanism este numit sistem electoral si se refera la modul in care sunt organizate si functioneaza alegerile electorale in cadrul unui stat.

Statele democratice din lumea contemporana functioneaza pe baza separatiei principalelor puteri din stat: Executiva, Legislativa si Judecatoreasca. Acest principiu, propus de aproape trei sute de ani de Charles de Secondat, baron de Montesquieu, asigura controlul reciproc al puterilor in stat si este gandit ca un mijloc de a controla totodata modul in care un regim democratic isi pastreaza un astfel de statut.

Electoratul, adica populatia care are drept de vot, alege de regula reprezentatii in Parlament, iar in unele societati isi exprima optiunile direct sau indirect si asupra altor institutii politice, cum ar fi cea a Presedintelui, Primarilor (conducerii localitatilor) dar, in unele state, si in privinta judecatorilor, sau a altor membri ai institutiilor politice.

Exista multe sisteme de vot. La modul general, orice sistem incearca sa obtina trei lucruri. Pe de o parte, sa propuna un sistem de organizare care sa permita un nivel maxim de accesibilitate atat a cetatenilor, cat si a actorilor politici, la sistemul de vot, iar pe de alta parte, se urmareste ca traducerea voturilor in pozitii ocupate in cadrul institutiilor politice sa fie cat mai conforma cu optiunile populatiei. Exista insa si o alta cerinta importanta, aceea de a asigura prin sistemul electoral un suport de stabilitate pentru guvernarea statului. Acesta este motivul pentru care se folosesc in multe sisteme de vot praguri electorale care previn pulverizarea votului datorita optiunilor pentru organizatii politice foarte mici.

Exista doua mari tipuri de sisteme de vot, cel uninominal si cel de lista. In primul, electorul alege o anumita persoana, in al doilea, el opteaza pentru o lista de candidati. Presedintele Romaniei sau primarul unei localitati sunt alesi prin vot uninominal. Parlamentarii sau consilierii prin vot de lista. Nu exista nici un tip de vot ideal. Pentru oricare sistem pot fi gasite virtuti si defecte. Votul uninominal are avantajul ca persoana pentru care opteaza cineva, este cea care primeste real creditele respective, comparativ cu votul de lista, unde anumite persoane pot sa transfere creditele si altora de pe lista care nu sunt deloc preferati. Sistemul uninominal poate insa face ca unele formatiuni politice sa fie cu totul excluse din viata politica, pentru ca daca un partid nu are majoritate in nici o circumscriptie, spre exemplu un partid etnic, este posibil sa nu aiba niciun reprezentant in Parlament, chiar daca pe ansamblu, acel partid are cu mult peste un prag electoral, sa zicem de 5%. Votul de lista poate aduce insa in Parlament, de exemplu, persoane care nu au nicio vizibilitate sau acceptanta publica din partea electoratului si ajung astfel reprezentanti ai acestuia, de fapt, doar pe baza puterii de decizie a conducatorilor partidelor respective. Votul uninominal poate aduce, la randul sau, in Parlament, persoane de mare notorietate, dar care pot sa nu aiba nici un fel calitati politice reale.

Oricare sistem de vot am alege, el nu poate fi unul pe deplin functional, daca sistemul politic ca atare are probleme. In principiu, sistemul de vot poate induce anumite limite sau permisivitati, dar el nu are, asa cum se afirma de multe ori in societatea romaneasca, capacitatea de a schimba, de a "reforma" clasa politica.

Sistemul electoral are ca finalitate formarea si legitimarea unor structuri politice care isi asuma pe o anumita perioada de timp guvernarea comunitatilor sau statelor. Guvernarea se asigura de catre Guvernul central, eventual de catre Guvernele locale sau regionale, pe baza unor mandate din partea organelor legislative sau/si din partea institutiei presedintelui in unele state. Guvernarea are o sfera mai larga sau mai restransa in functie de prevederile juridice din diferite state. Ea este in mod normal subordonata institutiilor de tip parlamentar, cele care au rolul de a investi si de a trage la raspundere pe guvernanti.

Problemele mentionate in paragrafele precedente, legate de calculabilitatea suportului democratic, sunt rezolvabile prin doua elemente ale sistemului electoral: prin definirea dreptului de vot acordat cetatenilor si prin reglementarea luptei politice. In lumea contemporana vorbim de votul universal, in sensul ca populatia care trece de o anumita varsta, de regula aceea a majoratului, are dreptul de a vota in baza calitatii de cetatean al statului respectiv. Fata de aceasta definitie exista unele nuantari, pentru ca exista si persoane carora li se interzice acest drept, de exemplu ca urmare a unor sanctiuni judecatoresti, dar exista si persoane care nu sunt cetateni si care capata dreptul de vot pentru anumite tipuri de alegeri, asa cum este cazul rezidentilor imigranti in unele state europene.

Reglementarea luptei politice presupune existenta si acceptarea legalitatii formelor de exprimare a unor actori politici care se unesc in vederea promovarii unor interese comune. Acestia pot fi partide politice, aliante sau coalitii, dar si alte tipuri de organizatii non-guvernamentale care pot sa sustina obiective politice. Lupta politica presupune in tarile democratice o disputa la nivelul discursului si imaginii publice, adica ea se rezuma la comunicare publica sau la actiuni care vor sa transmita, sa formeze o anumita imagine la nivelul populatiei. Lupta deci nu presupune confruntare fizica directa, cel putin din punct de vedere legal. Exista insa numeroase exemple de societati in care actorii politici recurg la mijloace violente, uneori chiar de tip militar sau paramilitar. Aceste situatii se produc in general in cazul statelor care au un nivel ridicat de instabilitate politica si care, totodata, au probleme de legitimare a guvernarii datorate, fie instabilitatii, fie existentei unor segmente din populatie care au un statut special care le face sa nu accepte autoritatea majoritatii.

Schimbarea regimului politic. Revolutie si lovitura de stat

Un regim politic, in sensul in care l-am prezentat noi, ca sistem politic legitim intr-o anumita perioada de timp si intr-un anume teritoriu poate sa aiba in realitate o legitimitate mai mare sau mai mica, poate gestiona forta in procesul de guvernare intr-o modalitate extinsa sau restransa. O putere politica poate sa isi piarda din autoritate, altfel spus sa fie tot mai putin acceptata ca legitima de catre populatie sau de catre anumite categorii sociale. Este adevarat, exista o dinamica a acceptarii puterii, nu doar fata de institutiile politice dintr-o societate, ci chiar si fata de actorii politici particulari care exercita concret puterea intr-un anumit moment. Legitimitatea se refera la acceptarea sistemului politic, adica a institutiilor sale. Exercitarea concreta a puterii se realizeaza de catre actorii concreti, care ocupa pozitii in institutiile politice. Acceptarea puterii, ne readucem aminte, are o structura duala. Ea se refera la acceptarea institutiilor si a ordinii normative ca atare, pe de o parte si la acceptarea puterii de influenta a actorilor care fac parte din institutii, pe de alta parte. Legitimitatea poate sa fie deci a institutiilor ca atare, dar putem pune problema legitimitatii unei persoane de a ocupa o anumita pozitie in institutiile politice.

In mod normal, dinamica legitimitatii tine in primul rand de actorii politici carora mult mai usor li se poate contesta legitimitatea de a ocupa o pozitie intr-o institutie, chiar in conditiile in care regimul ca atare poate fi legitim. De regula, atunci cand este tot mai contestata autoritatea actorilor politici ocupanti ai pozitiilor importante ale sistemului de institutii politice, incepe sa fie pierduta autoritatea si de catre regim ca atare. In astfel de momente incepe sa fie contestata ordinea normativa si institutiile politice, iar in final intregul regim politic.

Factorii care conduc la pierderea legitimitatii sunt in principal urmatorii:

      Mobilitatea sociala care confera o mai mare importanta sociala, ca venituri, prestigiu sau ca numar, a unor categorii sociale, care pot emite pretentii mai mari fata de alocarea resurselor din societate.

      Pierderea importantei pe care o au in societate anumite grupuri sau categorii, ca un alt efect al mobilitatii sociale, datorita scaderii numerice sau a scaderii prestigiului, a veniturilor etc.

      Migratia, atat in forma de emigratie, cat si de emigratie, prin schimbarea structurii demografice poate sa aduca o scadere a legitimitatii puterii politice dintr-un teritoriu.

      Influenta si presiunile externe din partea altor state sunt un alt factor in masura in care in raporturile cu alte state, o putere dintr-un stat nu este recunoscuta extern ca legitima.

      Comunicarea sociala. In masura in care apar noi mijloace de comunicare sau o dezvoltare masiva a sistemului de comunicatii si de comunicare, contactele culturale cu alte societati pot genera efecte negative asupra legitimitatii unei puteri.

      Incapacitatea de a mai sustine si valida puterea prin ritualuri sociale care sa confere imaginea de suport pentru aceasta.

      Anomia sociala. Nivelul anomic al unei societati se rasfrange automat asupra puterii politice prin scaderea autoritatii acesteia.

      Contestarea sistematica sau critica sociala din partea unor comunicatori sociali recunoscuti si acceptati, cum ar fi liderii de opinie, jurnalistii, diferitele personalitati publice etc.

Dupa cum observam, exista numerosi factori care pot angrena in procese ascendente sau descendente legitimitatea unei puteri politice. Scaderea legitimitatii unei puteri nu duce automat la schimbarea unui regim politic. La nivelul guvernarii si al sistemului politic din lumea contemporana exista un instrument care relanseaza viata politica periodic. Este vorba de vot, care, prin alegerea unei noi configuratii politice si adesea si a unor noi formule de guvernare, recrediteaza puterea politica si institutiile politice ca atare, chiar daca o parte importanta a politicienilor poate fi aceeasi.

Exista insa momente in care scaderea legitimitatii poate ajunge pana la un nivel foarte mic, care pun in pericol puterea politica in ansamblu. Intr-o prima faza, aceasta slabire a autoritatii este suplinita, uzual, de utilizarea in exces a controlului social si a mijloacelor violente de impunere a ordinii normative. Se poate ajunge insa la situatia in care nici exercitarea mijloacelor violente nu mai este acceptata si atunci exista sansa majora sa se schimbe regimul politic ca atare si sa ajunga la putere o noua forta politica care se constituie uzual pe o noua formula de legitimare.

Acest tip de momente sunt etichetate adesea ca revolutii sociale, indiferent de modul lor de manifestare concreta. In practica, spre exemplu, revolutiile moderne au fost razboaie de eliberare, lovituri de stat, razboaie civile etc. In modernitate, eticheta de revolutie a capatat o definitie pozitiva si chiar inalt prestigioasa, motiv pentru care schimbarile de regim politic din lumea contemporana sunt etichetate in marea majoritate a cazurilor ca "revolutii", fara a exista asemanari serioase intre aceste tipuri de evenimente.

O prima observatie pe care o facem este aceea ca revolutiile nu schimba in realitate tot ceea ce uzual ele acrediteaza public ca schimba. In primul rand, schimbarile la nivelul clasei politice sunt mult mai putin importante decat par la prima vedere. Pe de alta parte, aparatul birocratic ramane o perioada mare de timp aproape neschimbat. In fine, cultura politica nu se schimba decat intr-o perioada mare de timp dupa desfasurarea evenimentelor revolutionare.

Ceea ce se schimba real in acest tip de procese este in primul rand elita principala care exercita puterea, cu referinta mai ales la elita foarte vizibila a fostului regim. Cu siguranta, in timp se schimba un numar mare de persoane si de institutii, dar intr-un proces treptat care nu are mai nimic revolutionar in el.

Marile revolutii de la inceputul modernitatii au avut totusi un element comun. Ele au propus si au monetizat un nou tip de legitimitate, cea populara. Au realizat acest lucru in baza unor schimbari majore legate de numeroase alte procese de schimbare sociala, cum ar fi: secularizarea, dezvoltarea stiintei si a tehnologiilor, dezvoltarea comunicatiilor, dezvoltarea libertatilor si drepturilor omului etc.

Un regim politic se poate schimba pe baza unui mecanism care are o anumita amplitudine sociala si care poate fi etichetat ca revolutie, dar se poate realiza si pe baza unui alt tip de procedeu de schimbare institutionala, cel al loviturii de stat. De multe ori, in spatiul public, dar uneori chiar si la nivelul dezbaterilor academice, cei doi termeni, de revolutie si lovitura de stat, sunt pusi in relatie. Aceasta pentru ca limita dintre cele doua tipuri de procedee de schimbare a unui regim politic este destul de greu a fi delimitata.

In practica, de multe ori, unul si acelasi eveniment este etichetat in ambele modalitati. Dat fiind ca legitimarea celor doua procedee este radical diferita, revolutia fiind in general mult mai legitima decat orice alta modalitate de schimbare a regimului politic, exista tentatia de a eticheta orice forma de schimbare de regim ca si revolutie. Pe de alta parte, puterea, chiar daca se afla intr-o criza majora de legitimitate si se confrunta cu o miscare revolutionara, daca respectiva miscare nu reuseste, ea va fi etichetata public ca lovitura de stat nereusita.

Prin urmare, raportul dintre revolutie si lovitura de stat este pe de o parte unul care tine de discursul public, iar pe de alta parte, el poate fi analizat din perspectiva mecanismului sau intern. Din acest punct de vedere, lovitura de stat are intotdeauna un fundament militar, chiar daca este vorba de structuri de tip paramilitar, care nu apartin armatei oficiale. Lovitura de stat urmareste, de regula, schimbarea puterii si aducerea unei conduceri in care aparatul militar este puternic reprezentat. De regula, populatia poate sa accepte sau nu schimbarea regimului politic, dar ea nu este privita ca o componenta importanta in desfasurarea evenimentelor, chiar exista de regula retineri de a implica forte nemilitare.

De mute ori insa loviturile de stat sunt acceptate de populatia larga, in special pentru ca ele se produc atunci cand exista probleme serioase legate de stabilitatea unei structuri statale, ca si in cazul crizelor de legitimare a puterii. Nu in ultimul rand, datorita legitimitatii pe are o are modelul revolutiei in cadrul culturii politice contemporane, autorii loviturilor de stat cauta anumite formule de sprijin popular, inclusiv utilizand calificative de tip revolutie pentru evenimentele desfasurate.

Pe de alta parte, nicio revolutie, in modernitate, nu a fost cu totul independenta de o formula de organizare in care colaborarea la eveniment a structurilor de tip militar sa nu fi fost una importanta.

Razboiul

Un factor important al schimbarii sociale, universal la scara istorica, este razboiul. Acesta se refera la lupta politica de tip militar, bazata pe utilizarea fortei si a mijloacelor de distrugere a fortei militare a adversarilor. Razboiul a fost vazut in istorie in modalitati diferite, insa pe ansamblu, el nu a capatat o definitie peiorativa decat in modernitate, cu un accent important in secolul al XX-lea.

In cea mai mare parte a istoriei, societatile au fost conduse de militari, adica de conducatori care exercitau si atributii militare. Razboaiele, ca si calitatea de militar, erau apreciate in mod deosebit, in fapt, dreptul de a lupta era un drept care marca o pozitie superioara in societate. Din aceste motive, razboiul a fost si el, in intreaga istorie, inalt valorizat. Participarea la razboi era un drept si mai putin o obligatie, asa cum a ajuns ea in epoca moderna cand statusul de cetatean, de cele mai multe ori, prevede si obligatia participarii la serviciul militar, pentru barbati evident.

Razboiul a reprezentat in istorie un instrument important al schimbarii sociale, dat fiind faptul ca el a fost una din formele principale ale contactelor intre culturi. Multe din schimbarile dintr-o societate s-au datorat razboiului, prin importul unor modele culturale sau, pur si simplu, prin contactul cu alte culturi. In opinia lui Robert Nisbet (1913-1996), razboiul a fost si a ramas in buna masura un important factor al dezvoltarii, atat prin industria de razboi, care are o cota importanta in economia tarilor dezvoltate si astazi, dar si din punct de vedere al progresului tehnologic. O mare parte din inventiile tehnologice din istorie au avut in realitate o sursa de tip militar. Putem gasi exemple pornind de la banala masina de cusut, inventata pentru a se putea face mult mai rapid uniformele militare si putem ajunge pana la inventii mai recente, care au avut si ele primordial cauze militare, cum ar si radioul, telefonia, aviatia si astronautica, energia nucleara si multe altele.

Imaginea razboiului a inceput sa fie negativizata o data cu schimbarea rolului armatei si al militarilor in societatile moderne. Cauza majora a schimbarii de perceptie a reprezentat-o insa tipul nou de conflict armat aparut in secolul al XX-lea. Razboaiele mondiale au adus nu doar conflagratii de dimensiuni uriase in raport cu trecutul, ci si un dramatism social mult mai amplu. Daca spre exemplu, in toate razboaiele din Evul Mediu occidental au murit doar 2% din beligeranti, multi mai degraba din accidente, in Primul Razboi Mondial au murit 40% dintre cei care au participat. Mai mult, secolul al XX-lea a adus si un alt model de conflict, cel al razboiului total, in care subiecti ai actiunilor militare au inceput sa fie si civilii, adica nemilitarii. In istoria premoderna, luptele se dadeau exclusiv intre militari, cum erau, de exemplu, nobilii in Europa medievala. La aceste lupte, populatia nemilitara, nu doar ca nu participa, dar uneori chiar asista ca la un adevarat spectacol.

Razboiul contemporan este mult mai sangeros si are efecte distructive incomparabile cu cele generate de conflictele militare din trecut. Din acest motiv, o data in plus, imaginea actuala a razboiului s-a schimbat profund, iar presiunile sociale si politice de sprijinire a pacii au o amploare semnificativa astazi.

In lumea contemporana institutiile militare au mers tot mai mult insa in directia birocratizarii si profesionalizarii renuntandu-se treptat la ideea de armata populara. Istoric, armatele in modernitate au avut un determinant puternic de tip popular, data fiind extinderea unui drept premodern, cel de a purta arme, la intreaga populatie. Cu toate acestea, evolutia tehnologiilor militare, a modurilor functionale de management al organizatiilor au facut ca nevoia de specialisti si de profesionalizare sa fie tot mai mare.

Tarile care functionau pe baza unui regim militar obligatoriu, pe principiul armatelor populare, dupa al Doilea Razboi Mondial, erau in special cele din sistemul comunist. Si acestea insa incercau profesionalizarea unui corp mare de ofiteri si utilizau in schimb o masa mare de militari pentru activitati civile cum ar fi cele de munca fortata in industrie sau in diverse sectoare speciale. Nu in ultimul rand, aceste societati utilizau armata ca un puternic factor de control social. Trebuie sa spunem insa ca aceasta functie o regasim in forme diferite in orice tip de organizare militara dintr-o societate.

Democratie si conflict politic in lumea contemporana

Modelul de organizare politica cel mai inalt valorizat in lumea contemporana este cel democratic. Cea mai mare parte din actiunile militare din secolul al XX-lea, indreptate impotriva diverselor tari, a avut justificari oficiale legate de mentinerea sau impunerea unui model democratic de organizare politica. Lupta pentru democratie este una inalt valorizata pozitiv astazi, mai mult, am putea spune ca ea a fost o tema ideologica permanenta in orice tip de justificare a unor interventii armate indreptate de marile puteri militare impotriva altor tari.

Democratia este invocata ca regim politic de multe guverne, inclusiv de unele care sunt acuzate pe plan mondial sau chiar in propriile tari ca impun regimuri nedemocratice. De altfel, toate tarile comuniste au sustinut si sustin ca se bazeaza pe regimuri democratice. Exista prin urmare doua abordari ale democratiei. Pe de o parte, avem o problematica ce tine exclusiv de discurs si de un anumit mod de raportare la o tema politica, iar pe de alta parte, avem problematica democratiei ca mod de organizare a unei societati.

Democratia este valorizata pozitiv la o cota deosebita astazi si acesta este motivul pentru care ea este folosita, atat in autoetichetarea unui regim politic, cat si ca obiectiv legitim care poate fi aparat prin mijloace violente. Din aceste ratiuni, analiza acestor utilizari ale termenului nu ni se pare una extrem de profitabila.

Se pune insa intrebarea: Care este natura unui regim democratic? Raspunsul este evident legat in primul rand de natura legitimitatii conducerii. Legitimitatea democratiei este conferita de intreaga populatie care are calitatea de cetatean si are o varsta anumita pentru a exercita dreptul de vot. Ideea este deci ca politicienii care ne conduc sunt reprezentantii nostri, ai tuturor cetatenilor si nu ai unei divinitati sau ai unei ordini sociale bazate pe o stratificare de clasa, casta sau de orice alta natura.

Democratia insa presupune, dincolo de definitiile date si de manipularea publica a conceptului in contexte ultra pozitive, numeroase probleme. In primul rand, mecanismul reprezentarii este intotdeauna discutabil, dat fiind ca exprimarea optiunilor pentru anumite persoane sau institutii se face in modalitati foarte diferite, iar certitudinea asupra rezultatului final - faptul ca actorii politici alesi sunt cei real doriti de cetateni - este pusa constant sub semnul intrebarii. Mecanismul alegerii presupune din start inegalitati intre participantii la lupta politica, inegalitati datorate faptului ca orice sistem democratic pentru a functiona are nevoie de un sistem eficient si performant de comunicare publica. Proprietatea asupra unui astfel de sistem sau influenta exercitata asupra mijloacelor de comunicare, confera un atu sau un handicap actorilor politici.

Din acest motiv, putem spune ca mass media sunt mai importante in alegeri decat chiar intentiile sau interesele celor care aleg, prin faptul ca mediile de informare influenteaza agenda populatiei, ofera electoratului o imagine asupra lumii, inclusiv asupra scenei politice. In afara acestui sistem de comunicare, politicienii nu se pot angrena in lupte politice la nivel national.

Pana la un punct, mass media actioneaza asemanator unei religii, propunand populatiei un model explicativ si de actiune in raport cu realitatea sociala. Mass media are insa propriile interese, cel putin pentru ca este un actor economic. Mai mult, costurile uriase ale sistemelor de comunicare de astazi pun serios problema accesului actorilor politici, nediferentiat, la procesul de mijlocire a comunicarii cu populatia.

Pentru a limita acest tip de probleme s-a lansat un concept special, care se vrea si un tip de practica politica, acela de democratie participativa. In cadrul acesteia, cetatenii sunt implicati in luarea deciziilor, dincolo de actul punctual al votului. Este vorba de un proces de consultare periodica a cetatenilor in toate problemele de interes, national, dar mai ales local. In Romania exista chiar o lege care stipuleaza obligatia autoritatilor de a consulta cetatenii in procesul luarii deciziilor, asa cum este Legea 52/ 2003.

Exista semne de intrebare legate de viabilitatea instrumentelor democratice si din alte cauze. In primul rand, populatia astazi, in majoritatea tarilor democratice, are o participare la vot tot mai mica, manifestand chiar un dezinteres profund pentru multe teme de consultare politica sau electorala. Acesta si pentru ca, guvernele nationale, ca institutii care exercita puterea, pot sa intervina asupra vietii cetatenilor intr-o masura mult mai mica decat in trecut. Unul din factorii care a scazut semnificativ aceasta putere este dat de procesele de globalizare care au facut ca guvernele nationale sa aiba o putere mult mai mica asupra institutiilor economice, cel putin pentru ca internationalizarea capitalului a facut ca deciziile companiilor multinationale sa nu poata fi decat in mica masura controlate de mecanismele politice nationale.

Pe de alta parte, puterea financiara a organizatiilor economice si a clasei oamenilor foarte bogati ne poate face sa vorbim serios de faptul ca puterea politica este influentata major de factori care nu tin de principiul mecanismului democratic. Este evident ca detinerea si controlul asupra mijloacelor si institutiilor de comunicare publica si mediatica dintr-o societate pot constitui avantaje majore care perturba modelul democratic de functionare sociala.

Un alt motiv serios de ingrijorare in raport cu functionare regimurilor democratice, pentru multi specialisti, analisti politici si chiar pentru publicul larg, il constituie reducerea drepturilor si libertatilor cetatenesti datorita conflictelor politice contemporane care vizeaza contactul cu societatile considerate nedemocratice.

O data cu incheierea "Razboiului rece", lupta politica mascata de lupte regionale intre cele doua mari blocuri, care sustineau tabere diferite in conflicte locale s-a diminuat semnificativ. In schimb, a fost relansat un alt tip de conflict militar, specific grupurilor mici de combatanti: terorismul. Acesta reprezinta un complex de actiuni derulate de grupuri relativ restranse de combatanti organizati militar, care urmaresc ca prin mijloace specifice sa creeze efecte negative asupra unor populatii sau comunitati.

Teroristii nu isi propun obiective specifice armatelor implicate intr-un razboi, apararea unui teritoriu sau castigarea unui teritoriu. Teroristii doresc sa creeze panica, sa creasca nivelul fricii si al nesigurantei sociale, ei urmaresc sabotarea unor institutii, de regula a celor care au incarcatura simbolica majora pentru populatia atacata. In cele mai multe cazuri, obiectivele teroristilor privesc:

      Obtinerea de resurse financiare pentru propriile cauze sau pentru interesele unor lideri.

      Obtinerea de avantaje in negocieri politice care vizeaza ocuparea unor teritorii, schimburi de ostateci, acceptarea unor organizatii politice etc.

      Scaderea increderii in sistemele politice dintr-un teritoriu, pe baza faptului ca atitudinea impotriva gruparilor teroriste scade in timp, pe masura ce se dovedeste ca nu exista capacitatea de a anihila gruparile respective.

      Sprijin pentru organizatii ne-teroriste care lupta pentru aceleasi obiective politice in raport cu diferite puteri de tip statal. In acest caz, teroristii creeaza premisele de a negocia politic cu o formatiune politica care sugereaza ca poate controla efectele miscarii teroriste.

Terorismul contemporan este legat in special de actiunile unor grupuri musulmane, cea mai importanta grupare fiind Al Qaeda. Terorismul are o istorie destul de veche si de multe ori a avut baze religioase. Cel mai important atu al miscarilor de acest tip este acela ca marile puteri militare nu au un ascendent major in fata acestui tip de combatanti, pentru ca armele moderne de distrugere actioneaza cu greu impotriva actiunilor de tip terorist.

Unul din obiectivele teroristilor este si acela de a tulbura modul traditional de viata dintr-o societate. Din acest punct de vedere, atacul de la 11 septembrie 2001 din SUA a fost o reusita pentru teroristi. Panica creata, restrangerea unor drepturi, controlarea in mult mai mare masura a cetatenilor in sfera lor privata, inducerea unor limitari ale drepturilor de libera circulatie, dincolo de posibilele ratiuni declarate sau chiar acceptate de populatie induce schimbari valorice in societate. Acestea afecteaza in timp chiar modelul libertatilor civice specifice unui regim democratic.

Democratia este departe a de a fi un model perfect de organizare, mai ales daca incercam sa urmarim modalitatile practice in care se exercita puterea politica in tarile cu un astfel de regim. Problema influentei asupra puterii pe care o poate avea orice cetatean ramane un deziderat major al prezentului. El este chiar indeplinit intr-o anumita masura, insa un regim democratic nu poate functiona daca nu exista norme si valori care sa fundamenteze un astfel de model de functionare a puterii politice. Existenta unei puternice ordini normative si a unei culturi politice care aloca o importanta fundamentala valorilor democratice poate face un sistem politic capabil sa functioneze tendential dupa un model democratic.

Rezumat

Sociologi romani

Bibliografie

Adorno, Theodore W., si altii, The Authoritarian Personality, New York, Harper and Brothers, 1950

Allport, Gordon W., The Nature of Prejudice, Cambridge, Addison Wesley, 1954

Alvesson, M., Due-Billing, Y., Understanding Gender and Organisations, London Sage Publications, 1997

Anzieu, Didier, Martin, Jean-Yves, La dinamyque des groups restraints, Paris, Presses universitaires de France, 1969

Appadurai, Arjun - Modernity at large: cultural dimensions of globalization. - Minneapolis ; London: University of Minnesota Press, 1996

Aron, Raymond, Les etapes de la pensee sociologique, Paris, Galimard, 1983

Aron, Raymond, Democracie et totalitarisme, Paris, Galimard, 1977

Balandier, George, Anthropology politique, Paris, Presses universitaires de France, 1967

Barnes, Barry, Scientific Knowledge and Sociological Theory, London, Routledge & Kegan Paul, 1974

Barrat, David, Media Sociology, Tavistock Publications London, 1986

Barth, Fredrick, Ethnic Groups and Boundaires: The Social Organisation of Culture Differences, Boston, Little Brown & Co., 1969

Berelson, Bernard, Content Analysis in Communication Research, Glencoe, III, Free Press, 1952

Berger, Peter, Luckman, Thomas, La construction sociale de la realite, Paris, Meridiens Klincksieck, 1986

Blumer, Herbert, Symbolic Interactionism, Englewood Cliffs, Prentice Hall, 1969

Boudon, Raymond, Les methodes en sociologie, Paris, Presses universitaires de France, 1983

Bourdieu, Pierre, La distinction, Paris, Les Editions de Minuit, 1979

Bouthaul, Gaston, Sociologie de la politique, PUF, Paris, 1965

Cayeneuve, jean, Sociologie du rite, Paris, Presses universitaires de France, 1971

Cherkaoui, Mohamed, Sociologie de l'education, Paris, Presses universitaires de France, 1986

Clegg, Steward, The Theory of Power and Organization, London, Routledge & Kegan Paul, 1979

Cohen, Albert, La deviance, Gembloux, Duculot, 1971

Cohen, R., Kennedy, P., Global Sociology, London, MacMillan Press, 2000

Coleman, James, Foundation of Social Theory, Harvard University Press, Cambridge, Mass, 1990

Comte, Auguste, Systeme de philosophie positive, Paris, Vrin, 1970

Corrin, C., (ed.), Gender and identity in Central and Eastern Europe, London, Frank Cass, 1999

Cramer, Duncan, Introducing Statistics for Social Research, Routledge, 1994

Crozier, Michel, Le phenomene bureaucratique, Paris, Seuil, 1964

Crozier, Michel, Le monde des employes de bureau, Paris, Seuil, 1965

Cuche, D., La notion de culture dans les sciences sociales, La Decouverte, Paris, 1996

Daly, John A., McCroskey, James C., Personality and Interpersonal Communication, London Sage, 1984

Dogan, Mattei, Pelassy, Dominique, Sociologie politique comparative, Paris, Economica, 1982

Douglas, Jack D., The Social Meaning of Suicide, Princeton, NJ, Princeton University Press, 1967

Durkheim, Emile, Education et sociologie, Paris, Presses universitaires de France, 1966

Durkheim, Emile, L'education morale, Paris, Presses universitaires de France, 1963

Fainstein, Susan, Scott, Campbell (Ed.), Readings in Urban Theory, Blackwell Publishers, Cambridge, Oxford, 1996

Freud, Sigmund, Opere- vol. IV. Studii despre societate si religie, Editura Editura 3, 2001

Freud, Sigmund, Totem si tabu, Editura Trei, 2000

Gellner, Ernest, Nation and Nationalism, Oxford, Basil Blackwell, 1983

Geertz, Clifford, The Interpretation of Cultures, New York, Basic Books, Inc., Publishers, 1973

Giddens, Anthony, The Nations-State and Violence, University of California Press, 1987

Giddens, Anthony, The Consequences of Modernity, Polity Press, 1990

Giddens, Anthony, The Constitution of Society. Outline of the Theory of Structuration, Berkley and Los Angeles, University California Press, 1984.

Giddens, Anthony, Modernity and Self-Identity. Self and Society in the Late Modern Age, Cambridge-Oxford, Polity Press, 1991.

Gordon, Milton, Assimilation in American Life, New York, Oxford University Press, 1964

Gouldner, Alvin, The Coming Crisis of Western Sociology, New York, Equinox Books / Published by Avon, 1970

Halsey, A. H., Lauder, Hugh, Brown, Philip, Wells, Amy Stuart, editori, Education, Cultue, Economy, Society, Oxford University Press, Oxford and New York, 1998

Harouel, J. L., Culture et contre-cultures, PUF, Paris, 1994

Hyman, Herbert, Interviewing in Social Research, Chicago, The University of Chicago Press, 1954

Johnson, Paul, A history of the Modern World, Weidenfeld&Nicolson, London, 1983

Katz, Elihu, Lazarsfeld, Paul F., Personal Influence: the Part Played by People in the Flow of Mass Communication, Glencoe, III, Free Press, 1965

Keynes, John Maynard, Essays on Persuasion. The collected Writings, London, Basingstoke, 1972

Laufer, Romain, Marketing Democracy: Public Opinion and Media Formation in Democratic Societies, Transactions Publishers, 1989

Lazarsfeld, Paul, Berelson, Bernard, Gaudet, Hazel, The People's Choice, New York, Columbia University Press, 1968

Lemel, Yannick, Stratification at mobilite sociale, Paris, Armand Colin, 1991

Lenski, Gerhard, Power and Privilege. A Theory of Social Stratification, New York, McGraw-Hill, 1954

Levi-Strauss, Claude, Antropologie structurala, Editura Politica, 1978

Levy-Bruhl, Lucien, La mentalite primitive, Paris, Presses universitaires de France, 1922

Linton, Ralph, Fundamentul cultural al personalitatii, Editura Stiintifica, 1968

Linton, Ralph, Study of Man, Appleton-Century, New-York, 1938

Malinowski, Bronislaw, A Scientific Theory of Culture, Chapel Hill: Universitz of North Carolina Press, 1944

Mauss, Marcel, Sociologie et anhropologie, Paris, Presses universitaires de France, 1950

McQueil, Denis, Aspects of Modern Sociology; Communication, Longman London, 1984

Mead, George Herbert, Mind, Self and Society, Chicago, University of Chicago Press, 1934

Merton, Robert K., Social Theory and Social Structure, Free Press, Glencoe, 1959

Merton, Robert K., Coleman, James S., Rossi, Peter H., Qualitative and Quantitative Social Research: Papers in Honour of Paul F. Lazarsfeld, New York, Free Press, 1979

Mills, C. Wright, The Power Elite, Oxford Press, 1956

Mills, C. Wright, White Collar, Oxford University Press: New York, 1951

Mills, C. Wright, Character and Social Structure, New York: Harcourt, Brace and Company, 1953

Moreno, Jacob L., Les fondements de la sociometrie, Paris, Presses universitaires de France, 1954

Nisbet, Robert, Prejudices, Harvard University Press, 1982

Parsons, Talcott, The Structure of Social Action, New York, McGraw-Hill, 1937

Parsons, Talcott, The Social System, The Free Press, New York, 1951

Parsons, Talcott, Structure and Processes in Modern Societies, Glencoe, Free Press, cap. V, 1960

Parsons, Talcott, Sociological Theory and Modern Society, New York, Free Press, 1967

Parsons, Talcott, Shils, Edward si altii, Toward a General Theory of Action, Cambridge, Harvard University Press, 1951

Piaget, Jean, La representation du monde chez l'enfant, Paris, Alcan, 1926

Piaget, Jean, Le structuralisme, Paris, Presses universitaires de France, 1968

Prélot, Marcel, Sociologie politique, Toulouse, 1973

Redfield, Robert, Peasant, Society and Culture, Chicago, University of Chicago Press, 1956

Redfield, Robert, The Little Community, Village, Chicago, 1955

Rokeach, Milton, Beliefs, Attitudes and Values, San Francisco, Jossey-Bass, 1969

Rokeach, Milton, The Nature of Human Values, New York, Free Press, 1973

Sapir, Edward, Anthropologie, Paris, Led Editions de Minuit, 1971

Sapir, Edward, Culture, Language and Personality, selected essays edited by David G. Mandelbaum - Barkley; University of California Press, 1956

Saunders, Peter, Social Theory and the Urban Question, 1993

Schelsky, Helmut, Sociologie de la sexualite, Paris, Gallimard, 1966

Schanpper, Dominique, L'identitte culturelle, Paris, Anthropos, 1992

Segalen, Martin, Sociologie de la famille, Paris, Armand Colin, 1981

Shils, Edward, Tradition, Chicago, University of Chicago Press, 1981

Simon, Herbert, Models of Man: Social and Rational, New York, Wiley, 1957

Skinner, B. F., About Behaviorism, Knopf, New York, 1974

Sorokin, Pitirim A., Social and Cultural Dynamics, Boston, Porter Sargent, 1970

Spencer, Herbert, The Study of Sociology, Ann Arbor, University of Michigan Press, 1961

Spencer, Herbert, The Principles of Sociology, Greenwood Press, 1975

Tajfel, Henri, Human Groups and Social Categories, Cambridge University Press, Cambridge, 1981

Tedeschi, James T., The Social Influence Processes, Aldine Atherton, 1972

Townsend, Peter, The International Analysis of Poverty, Harvester Wheatsheaf, 1993

Tonnies, Ferdinand, Communaute et societe: categories fondamentales de la sociologie pure, Paris, Retz, CEPL, 1977

Touraine, Alain, Production de la societe, Paris, Seuil, 1973

Tylor, Sir Edward Burnett, Primitive culture, New York, Bretano's, 1924

Vaus, D. A., Surveys in Social research, UCL Press Limited, 1991

Wagenaar , Theodore C., Babbie, Earl, Practicing Social Research, Wadsworth Publishing Company, 1989

Weiss, Pierre, La mobilite sociale, Paris, Presses universitaires de France, 1986

Whyte, William Foote, Money and Motivation, New York, Harper & Row, 1955

Wieviorka, Michel, Societes et terrorisme, Paris, Fazard, 1988

Wilson, Bryan R., Contemporary Transformations of Religion, Oxford, Oxford University Press, 1976

Wirth, Louis, The Ghetto, Chicago, The University of Chicago Press, 1928

Zanden, James Vander, The Social Experience, New York, Random House, 1988

Bibliografie in limba romana

Abraham, Dorel, Introducere in sociologia urbana, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1999

Abraham, Dorel; Badescu, Ilie; Chelcea, Septimiu, Interethnic Relations in Romania. Sociological Diagnosis and Evaluation of Tendencies, Editura Carpatica,1995

Agabrian, Mircea, Analiza de continut, Editura Polirom, 2006

Agrabian, Mircea, Sociologie generala, Editura Institutul European, 2003

Agrabian, Mircea, Cercetarea calitativa a socialului, Editura Institutul European, 2005

Andreescu, Gabriel, Natiuni si minoritati, Editura Polirom, 2004

Andrei, Petre, Sociologie generala, editia a 2-a, Editura Academiei Romane, 1970

Andrei, Petre, Filosofia valorii, Editura Polirom, 1998

Aron, Raymond, Lupta de clasa, Editura Polirom, 1999

Atkinson, Robert, Povestea vietii. Interviul, Editura Polirom, 2006

Banciu, Dan, Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, cercetare si prevenire sociala, Editura Lumina Lex, 2002

Barnes, J. A., Sociologia minciunii, Editura Institutul European, 2005

Barral, P., Les societe rurale du XX-e siecle, Paris, Armand Collin, 1978

Badescu, Ilie, Istoria sociologiei, Editura Porto Franco, Galati, 1995

Badescu, Ilie, Satul contemporan si evolutia lui istorica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1981

Badescu, Ilie, Taranii si Noua Europa, Editura Mica Valahie, 2003

Balan, Carmen, Sociologie aplicata - monografia centrata pe problema, Editura Tritonic, 2004

Becker, Gary S., Capitalul uman. O analiza teoretica si empirica cu referire speciala la educatie, Editura All, 1995

Becker, Gary S., Comportamentul uman. O abordare economica, Editura All, 1994

Bernea, Ernest, Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman, Editura Humanitas, 2005

Bernea, Ernest, Trilogie sociologica, Editura Dacia, 2004

Bernea, Ernest, Civilizatia romana sateasca, Editura Vremea, 2006

Bernea, Ernest, Trilogie sociologica, Editura Dacia, 2004

Bernea, Ernest, Dialectica spiritului modern, Editura Vremea, 2007

Bernea, Ernest, Indemn la simplitate, editura Vremea, 2006

Blanchet, Alain, Gotman, Anne, de Singly, Francois, Kaufmann, Jean-Claude, Ancheta si metodele ei. Interviul, interviul comprehensiv, chestionarul, Editura Polirom, 1998

Bodinier, Jean-Louis, Breteau, Jean, Fundamentele culturale ale lumii occidentale, Editura Institutul European, 2000

Boudon, Raymond, Tratat de sociologie, Editura Humanitas, 2006

Boudon, Raymond, Texte sociologice alese, Editura Humanitas, 1990

Boudon, Raymond, Efecte perverse si ordine sociala, Editura Eurosong & Book, 1998

Bourdieu, Pierre, Orientari contemporane in sociologia franceza, Editura Seuil, 1997

Bourdieu, Pierre, Ratiuni practice. O teorie a actiunii, Editura Meridiane, 1999

Bourhis, Richard Y., Leyens, Jacques-Philippe, Stereotipuri, discriminare, relatii intergrupuri, Editura Polirom, 1997

Braudel, F., Gramatica civilizatiilor, Editura Meridiane, 1994

Braileanu, Traian, Teoria comunitatii omenesti, Editura Albatros si Clusium, Bucuresti, 2000

Braileanu, Traian, Sociologia si arta guvernarii, Cernauti: Editura 'Insemnari Sociologice', 1937

Bulai, Alfred, Focus-grup, Editura Paideia, 2000

Bulai, Alfred, Mecanismele electorale ale societatii romanesti, Editura Paideia, 1999

Bulai, Alfred, Societatea Reala, Editura Cultura, 2007

Buzarnescu, Stefan, Sociologia civilizatiei tehnologice, Editura Polirom, 1999

Buzarnescu, Stefan, Istoria doctrinelor sociologice, Editura Didactica si Pedagogica, 1995

Buzarnescu, Stefan, Sociologia opiniei publice, Editura de Vest, 2005

Burgess, Anthony, Portocala mecanica, Editura Humanitas, 2003

Cassirer, Ernst, Eseu despre om. O introducere in filosofia culturii umane, Editura Humanitas, 1994

Cazacu, Aculin, Calitatea umana a socialului, Editura Politica, 1988

Calinescu, Matei, Cinci fete ale Modernitatii, Polirom, Iasi, 2005

Cernescu, Traila, Societate si Arhitectura. O perspectiva sociologica, Editura Tritonic, 2004

Chelcea, Ion, Etnografie si sociologie, Editura Universitatii, 2001

Chelcea, Septimiu, Chestionarul in investigatia sociologica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1975

Chelcea, Septimiu (coord.), Semnificatia documentelor sociale, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1985

Chelcea, Septimiu, Experimentul in psihosociologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982

Chelcea, Septimiu, Marginean, Ioan, Cauc, Ion, Cercetarea sociologica, Metode si tehnici, Editura Destin, 1998

Chelcea, Septimiu, Personalitate si societate in tranzitie, Editura Stiinta si Tehnica, 1994

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetarii sociologice, Editura Economica, 2001

Chelcea, Septimiu, Opinia publica. Gandesc masele despre ce si cum vor elitele?, Editura Economica, 2002

Chelcea, Septimiu, Psihosociologie. Teorie si aplicatii, coordonator, Editura Economica, 2006.

Chelcea, Septimiu, Opinia publica. Strategii de persuasiune si manipulare, Editura Economica, 2006

Chelcea, Septimiu, Un secol de cercetari psihosociologice. 1897-1997, Editura Polirom, 2002

Chelcea, Septimiu, Initiere in cercetarea sociologica, Editura comunicare.ro, 2004

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si calitative. Editia a III-a, Editura Economica, 2007

Chiribuca, Dan, Tranzitia postcomunista si reconstructia modernitatii in Romania, Editura Dacia, 2004

Coenen-Huther, Jacques, Sociologia elitelor, Editura Polirom, 2007

Colas, Dominique, Sociologie politica, Editura Univers, 2004

Cojocaru, Stefan, Metode apreciative in asistenta sociala, Editura Polirom, 2005

Costaforu, Xenia, Cercetarea monografica a familiei, Editura All, 2005

Costea St.(coord.), Istoria sociologiei romanesti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 1998

Costea, St., Maria Lovinescu, I. Ungureanu, Sociologie romaneasca contemporana. O perspectiva in sociologia stiintei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983

Cuche, Denys, Notiunea de cultura in stiintele sociale, Editura Institutul European, 2003

Culic, Irina, Metode avansate in cercetarea sociala. Analiza multivariata de interdependenta, Rditura Polirom, 2004

David, Aurel V., Sociologia natiunilor, Editura Dacoromana, 2004

Denni, Bernanrd, Lecomte, Patrick, Sociologia politicului, Editura Eikon, 2004

Dewey, John, Democratie si educatie, Editura Didactica si Pedagogica, 1972

Dewey, John, Trei scrieri despre educatie, Editura Didactica si Pedagogica, 1977

Dood, Nigel, Sociologia banilor (Economia, ratiunea si societatea contemporana), Editura Institutul European, 2002

Douglas, Mary, Cum gandesc institutiile, Editura Polirom, 2002

Draghicescu, D., Partide politice si clase sociale, Imprimeria Independenta, 1922

Dragan, Ioan, Paradigme sociologice ale culturii, Editura Tritonic, 2002

Dungaciu, Dan, Elita interbelica, Editura Mica Valahie, 2003

Durkheim, Emile, Despre sinucidere, Editura Institutul European, 1993

Durkheim, Emile, Formele elementare ale vietii religioase, Editura Polirom, 1995

Durkheim, Emile, Despre diviziunea muncii sociale, Editura Albatros, 2001

Durkheim, Emile, Sociologia, Editura Antet, 2003

Durkheim, Emile, Regulile metodei sociologice, Editura Polirom, 2002

Eliade, Mircea, Istoria credintelor si ideilor religioase /3 volume, editura Stiintifica, 1991

Ferreol, Gilles, Identitatea, cetatenia si legaturile sociale, Editura Polirom, 1999

Ferreol, Gilles, Jucquois, Guy, Dictionarul alteritatii si al relatiilor interculturale, Editura Polirom, 2005

Florian, Gheorghe, Fenomenologie penitenciara, Editura Oscar Print, 2006

Frigioiu, Nicolae, Imaginea publica a liderilor si a institutiilor politice, Editura Comunicare.ro, 2004

Giddens, Anthony, Sociologie, Editura Humanitas, 2005

Golopentia, A., Starea culturala si economica a populatiei rurale din Romania, in Revista de Igiena Sociala, nr. 10/1-6, 1940

Goffman, Erving, Aziluri. Eseuri despre situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor categorii de persoane institutionalizate, Editura Polirom, 2004

Goffman, Erwing, Viata cotidiana ca spectacol, Editura comunicare.ro, 2003

Goodman, Norman, Introducere in sociologie, Editura Lider, 1998

Gotman, Anne, Banchet, Alain, Ancheta si metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor , interviul comprehensiv, Editura Polirom, 1998

Gresle, Francois, Cuin, Charles Henri, Istoria sociologiei, Editura Institutul European, 2002

Grunberg, Laura, (R)evolutii in sociologia feminista. Repere teoretice, contexte romanesti, Editura Polirom, 2002

Gusti, Dimitrie, Herseni, Traian, Indrumari pentru monografiile sociologice, Editura Universitatii din Bucuresti, 2000

Gusti Dimitrie., Cornateanu N., Vasiliu I., Mladenatz Gr., Pienescu M. , Banu G. , Georgescu D.C., Samuila S. - La vie rurale en Roumanie, XIV Congrès International de Sociologie, Bucuresti, 1940

Gusti, Dimitrie, Scoala monografica, Volumul I. Stiinta realitatii sociale, Editura Paideia, 1999

Haines, Rosemarie, Televiziunea si reconfigurarea politicului, Editura Polirom, 2002

Hatos, Adrian, Sociologia educatiei, Editura Polirom, 2006

Heintz, Monica, Etica muncii la romanii de azi, Editura Curtea Veche, 2005

Hermet, Guy, Sociologia populismului, Editura Artemis, 2007

Herseni, Traian, Sociologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982

Herseni, Traian, Sociologia romaneasca. Incercare istorica, Bucuresti, Institutul de Stiinte Sociale al Romaniei, 1940

Herseni, Traian, Literatura si civilizatie: incercare de antropologie literara, Editura Univers, 1976

Herseni, Traian, Probleme de sociologie pastorala, Bucuresti: Editura anastatica, 2002

Herseni, Traian, Sociologia limbii, Editura Stiintifica, 1975

Herseni, Traian, Sociologia literaturii: cateva puncte de reper, Editura Univers, 1973

Herseni, Traian, Teoria monografiei sociologice, Editura Institutului Social Roman, 1934

Herseni, Traian, Unitati sociale, Institutul de Stiinte Sociale al Romaniei, 1944

Herseni, Traian, Prolegomene la teoria sociologica, Editura Stiintifica, 1969

Hoffman, Oscar, Sociologia organizatiilor, Editura Economica, 2004

Hoffman, Oscar, Sociologia muncii, Editura Hyperion, 1996

Iahiel, Niko, Sociologie si stiinta, Editura Politica, 1984

Ilut, Petru, Valori, atitudini si comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2004

Ilut, Petru, Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom, 2005

Ilut, Petru, Abordarea calitativa a socioumanului, Editura Polirom, 1998

Ilut, Petru, Iluzia localismului si localizarea iluziei. Teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2000

Ilut, Petru., Familia. Cunoastere si asistenta, Editura Argonaut, 1995

Ionescu, Ion I., Sociologii constructiviste, Editura Polirom, 1998

Johns, G., Comportament organizational, Editura Economica, Bucuresti, 1998

Johnson, Michael, Coruptia si formele sale. Bogatie, putere si democratie, Editura Humanitas, 2007

Jude, Ioan, Sociologie si actiune, Editura Didactica si Pedagogica, 2003

Keane, John, Societatea civila, Editura Institutul European, 2003

King, Garry, Keohane, Robert, Verba, Sidney, Fundamentele cercetarii sociale, Editura Polirom, 2000

King, Ronald F., Strategia cercetarii. Treisprezece cursuri despre elementele stiintelor sociale, Editura Polirom, 2005

Kligman, Gail, Gal, Susan, Politicile de gen in perioada postsocialista, Editura Polirom, 2003

Krueger, Richard A., Casey, Mary Anne, Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicata, Editura Polirom, 2005

Lahire, Bernard, Omul plural. Catre o sociologie psihologica, Editura Polirom, 2000

Lallemet, M., Istoria ideilor sociologice - istoria sociologiei de la origini pana la Weber, de la Parsons pana la contemporani, Editura Antet, 1998

Laplantine, Francois, Descrierea etnografica, Editura Polirom, 1999

Lazarsfeld, Paul F., Berelson, Bernard, Gaudet, Hazel, Mecanismul votului: cum se decid alegatorii intr-o campanie prezidentiala, Editura Comunicare.ro, 2004

Lieblich, Amia, Tuval-Mashiach, Rivka, Zilber, Tamar, Cercetarea narativa. Citire, analiza si interpretare, Editura Polirom, 2006

Levi-Strauss, Claude, Antropologia structurala, Editura Politica, 1978

Lovinescu, E. (1924, 1926, 1997) Istoria civilizatiei romane moderne, reeditare Editura Minerva, Bucuresti, 1997

Malinowski, Bronislaw, Magie, stiinta si religie, Editura Moldova, 1993

Malthus, Thomas Robert, Eseu asupra principiului populatiei, Editura Stiintifica, 1992

Majuru, Adrian, Bucurestiul subteran. Cersetorie, delincventa, vagabondaj, Editura Paralela 45, 2005

Manoilescu, M. (1943,1997) Rostul si destinul burgheziei romanesti, Editura Cugetarea, Bucuresti , reeditare Editura Athena,1997

Manuila, S. - Structure et évolution de la population rurale, Bucuresti, Editura Institutului Central de Statistica, 1940.

Marinescu, Valentina, Muncile casnice in satul romanesc actual. Studii de caz, Editura Polirom, 2002

Martin, Pierre, Sistemele electorale si modurile de scrutin, Monitorul oficial, 1999

Marx, Karl, Capitalul, Editura Politica, 1955

Mauss, Marcel, Eseu despre dar, Editura Polirom, 1997

Magureanu, Virgil, Studii de sociologie politica, Editura Albatros, 1997

Magureanu, Virgil, Sociologie politica, Editura RAO Books, 2007

Marginean, Ioan, Proiectarea cercetarii sociologice, Editura Polirom, 2000

McQueen, A. Ronald, Knussen, Christina, Metode de cercetare in stiintele sociale, Editura Institutul European, 2007

Miclea, Mircea, Psihologie cognitiva, Editura Gloria, 1994

Miftode, Vasile, Tratat de metodologie sociologica - tehnici de investigatie de teren, elaborarea proiectelor de interventie, Editura Lumen, 2003

Miftode, Vasile, Dezvoltarea comunitatilor etno-culturale. Integrare europeana si interculturalitate, Editura Expert Projects, 2004

Mihailescu, Vintila, Antropologie. Cinci introduceri, Editura Polirom, 2007

Mihailescu, Vintila, Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romania, Editura Polirom, 2006

Mihailescu, Vintila, Socio-hai-hui - O alta sociologie a tranzitiei, Editura Paideia, 2000

Mihailescu, Ioan, Sociologie generala, Editura Universitatii Bucuresti, 2000

Mihailescu, Ioan, Sociologie generala. Concepte fundamentale si studii de caz, Editura Polirom, 2003

Mihu, Achim, Introducere in sociologie, Editura Dacia, 1992

Mihu, Achim, Sociologia dreptului, Editura Argonaut, 1996

Milca, Mihai, Geneza teoriei elitelor. Provocarea neomachiavellienilor; Editura Economica, 2001

Mills, Wright, Imaginatia sociologica, Editura Politica, 1975

Moineagu, C. et al., Statistica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1976

Moscovici, Serge, Buschini, Fabrice, Metodologia stiintelor socioumane, Editura Polirom, 2007

Moscovici, Serge, (coord.), Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt, Polirom, 1998

Moscovici, Serge, Psihologia sociala sau masina de fabricat zei, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 1994

Moser, C. A., Metodele de ancheta in investigarea fenomenelor sociale, Editura Stiintifica, 1967

Neculau, Adrian, Dinamica grupului si a echipei, Editura Polirom, 2007

Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles, Violenta. Aspecte psihosociale, Editura Polirom, 2003

Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles, Minoritari, marginali, exclusi, Editura Polirom, 1997

Ogien, Albert, Sociologia deviantei, Editura Polirom, 2002

Ornea, Z. - Taranismul. Studiu sociologic, Bucuresti, Editura Politica, 1969

Otovescu, Dumitru (coord.), Sociologia romaneasca in secolul al XX-lea (1901-2000)

Pareto, Vilfredo, Traite de sociologie generale, I-II, Libraire Payot Lausanne, Paris, 1917

Pasti, Vladimir, Romania in tranzitie - caderea in viitor, Editura Nemira, 1995

Pasti, Vladimir, Sociologie politica, Editura Ziua, 2004

Pasti, Vladimir, Noul capitalism romanesc, Editura Polirom, 2006

Paunescu, Mihai, Organizare si campuri organizationale. O analiza institutionala, Editura Polirom, 2006

Peretz, Henri, Metodele in sociologie. Observatia, Institutul European, Iasi, 1998/2000

Petrescu Victor, Sachelarie, Octavian Mihail, Sociologia comunicarii, Editura Paralela 45, 2006

Piaget, Jean, Psihologia copilului, Editura Cartier, 2005

Pirvulescu, Cristian, Politici si institutii politice, Trei, 2002

Poledna, Rudolf, Sint ut sunt, aut non sint? Transformari sociale la sasii ardeleni, dupa 1945. O analiza sociologica din perspectiva sistemica, Presa Universitara Clujeana, 2001

Pop, D., Mass-media si politica. Teorii, structuri, principii, Editura Institutul European, 2000

Popescu, Liliana (editoare), Guvernare pentru sanse egale, Editura Tritonic, 2006

Pop, Luana Miruna, Imagini institutionale ale tranzitiei, Editura Polirom, 2003

Popescu, Gheorghe, Dezvoltarea in profil teritorial a Romaniei 1900 - 1985, Editura Sincron, 1994

Preda, Marian, Comportament organizational. Teorii, exercitii si studii de caz, Editura Polirom, 2006

Pressat, Roland, Analiza demografica, Editura Stiintifica, 1974

Rateau, Patrick, Metodele si statisticile experimentale in stiintele umane, Editura Polirom, 2004

Radulescu-Motru, Constantin, Etnicul romanesc. Comunitate de origine, limba si destin (1942), Nationalismul. Cum se intelege. Cum trebuie sa se inteleaga (1909), Editura Albatros, Bucuresti, 1996

Rosener, Werner, Taranii in istoria Europei, Editura Polirom, 2003

Rostas, Zoltan, O istorie orala a Scolii Sociologice de la Bucuresti, Editura Printech, Bucuresti, 2001

Rostas, Zoltan, Atelierul gustian, Editura Tritonic, 2005

Rotariu, Traian, Culic, Irina, Badescu, Gabriel, Mezei, Elemer, Muresan, Cornelia, Metode statistice aplicate in stiintele sociale, Editura Polirom, 2006

Rotariu, Traian, Ilut, Petru, Ancheta sociologica si sondajul de opinie. Teorie si practica, Editura Polirom, 2006

Rotariu, Traian, Demografie si sociologia populatiei. Fenomene demografice, Editura Polirom, 2003

Rouchy, Jean Claude, Grupul - spatiu analitic. Observatii si teorie, Editura Polirom, 2000

Rousseau, Jean Jacques, Discurs asupra inegalitatii intre oameni, Editura Antet, 2001

Rughinis, Cosima, Explicatia sociologica, Editura Polirom, 2007

Saizu, I. - Modernizarea Romaniei contemporane (perioada interbelica), Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1991

Sandu, Antonio, Analiza institutionala prin cercetare actiune, Editura Lumen, 2004

Sandu, Dumitru, Statistica in stiintele sociale, Univ. Bucuresti, 1992

Sandu, Dumitru, Sociologia tranzitiei, Staff, 1996

Sandu, Dumitru, Dezvoltare comunitara. Cercetare, practica, ideologie, Editura Polirom, 2005

Sandu, Dumitru, Sociabilitatea in spatiul dezvoltarii, Editura Polirom, 2003

Sandu, Dumitru, Comsa, Mircea, Rughinis, Cosima, Toth, Alexandru, Voicu, Malina, Viata sociala in Romania urbana, Editura Polirom, 2006

Sandu, Dumitru, Campean, Cosmin, Marina, Lucian, Peter, Mihaela, Soflau, Vasile, Practica dezvoltarii comunitare, Editura Polirom, 2007

Sava, Nicu Ionel, Armata si societatea (culegere de texte de sociologie militara), Editura Info-Team, 1998

Scott, W. Richard, Institutii si organizatii, Editura Polirom, 2004

Searle, John R., Realitatea ca proiect social, Editura Polirom, 2000 (orig. 1995)

Silverman, David, Interpretarea datelor calitative. Metode de analiza a comunicarii, textului si interactiunii, Editura Polirom, 2004

Stahl, Paul Henri, Familia si scoala: Bucuresti, 1949-1952: contributii la sociologia educatiei, Editura Paideia, 2002

Stahl, Henri H., Teoria si practica investigatiilor sociale, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1974

Stahl, Henri H., Istoria sociala a satului romanesc: o culegere de texte, Editura Paideia, 2002

Stahl, Henri H., Tehnica monografiei sociologice, Editura comunicare.ro, 2001

Stahl, Paul H., Triburi si sate din sud-estul Europei. Structuri sociale, structuri magice si religioase, Editura Paideia, 2000

Stanciulescu Elisabeta, Sociologia educatiei familiei, vol. I, Editura Polirom, 2007

Stefan, Cristina, Familia monoparentala. O abordare politica (editia a II-a revazuta), Editura Polirom, 2006

Tamas, Sergiu, Cunoasterea faptului social, Editura Politica, 1972

Tesliuc, Cornelia Mihaela, Pop, Lucian, Tesliuc, Emil, Saracia si sistemul de protectie sociala, Editura Polirom, 2001

Tocqueville, Alexis de, Despre democratie in America - vol. 1 si vol. 2 -, Editura Humanitas, 2005

Trandafir , Gheorghe, Sociologia modului de a trai, Editura Stiintifica, 1969

Trebici, Vladimir, Mica enciclopedie de demografie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1975

Ungureanu, Ion, Paradigme ale cunoasterii societatii, Editura Humanitas, 1990

Vedinas, Traian, Introducere in sociologia rurala, Editura Polirom, 2001

Vlasceanu, Mihaela, Organizatii si comportament organizational, Editura Polirom, 2003

Vlasceanu, Mihaela, Organizatia: proiectare si schimbare (introducere in comportamentul organizational), Editura comunicare.ro, 2005

Vlasceanu, Lazar, Sociologie si modernitate. Tranzitii spre modernitatea reflexiva, Editura Polirom, 2007

Vlasceanu, Lazar (coord.), Scoala la rascruce, Schimbare si continuitate in curriculum-ul invatamantului obligatoriu, editura Polirom, 2002

Voicu, Malina, Voicu, Bogdan, Satul romanesc pe drumul catre Europa, Editura Polirom, 2006

Voicu, Malina, Voicu, Bogdan, Valori ale romanilor (1993-2006), Editura Institutul European, 2007

Vulcanescu, Mircea Herseni, T. Vladescu-Racoasa, G. [et al.], D. Gusti si scoala sociologica de la Bucuresti, Institutul Social Roman, 1937

Wach, Joachim, Sociologia religiei, Editura Polirom, 1997

Weber, Max, Teorie si metoda in stiintele culturii, Polirom, 2001

Weber, Max, Introducere in sociologia religiilor, Editura Institutul European, 2001

Weber, Max, Etica protestanta si spiritul capitalismului, Editura Humanitas, 2007

Weber, Max, Sociologia religiei - Tipuri de organizari comunitare religioase, Editura Teora, 1998

Wierzbicki, Piotr, Structura minciunii, Editura Nemira, 1996

Yin, Robert K., Studiul de caz. Designul, colectarea si analiza datelor, Editura Polirom, 2005

Zamfir, Catalin, Strategii ale dezvoltarii sociale (studiu sociologic), Editura Politica, 1977

Zamfir, Catalin, Structurile gandirii sociologice, Editura Politica, 1987

Zamfir, Catalin, Stanescu, Simona Maria, Enciclopedia dezvoltarii sociale, Editura Polirom, 2007

Zamfir, Catalin, Stoica, Laura, O noua provocare: dezvoltarea sociala, Editura Polirom, 2006

Zamfir, Catalin, Spre o paradigma a gandirii sociologice. Editia a II-a, Editura Polirom, 2005

Zamfir, Catalin, O analiza critica a tranzitiei, Editura Polirom, 2004

Zamfir, Catalin (coord.), Dimensiuni ale saraciei: Romania 1994, Editura Expert, 1995

Zamfir, Catalin, Zamfir, Elena (coord.), Politici sociale. Romania in context european, Editura Alternative, 1995

Dictionare

      Badescu, Ilie, Dictionar de sociologie rurala, Editura Mica Valahie, 2005

      Boudon, Raymond, Dictionar de sociologie, Editura Univers Enciclopedic, 1996

      Dobrescu Emilian, Dictionar de sociologie economica, Editura CH Beck, 2006

      Ferreol, Gilles, Dictionar de sociologie (coeditare), Editura Polirom, 1998

      Ferreol, Gilles, Juquois, Guy, Dictionarul alteritatii si al relatiilor interculturale, Editura Polirom, 2005

      Johnson, Allen G., Dictionarul Blackwell de sociologie, Editura Humanitas, 2007

      Larrouse, Dictionar de sociologie, Editura Univers Enciclopedic, 1996

      Marshall, Gordon (coord.), Dictionar de Sociologie. Oxford, Editura Univers Enciclopedic, 2003

      Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative in stiintele umane si sociale, Editura Polirom, 2002

      Vlasceanu, Lazar, Catalin Zamfir, Dictionar de sociologie, Editura Babel, 1993/1998