IDEILE SI CONCEPTIILE POLITICE IN ANTICHITATE

IDEILE SI CONCEPTIILE POLITICE IN ANTICHITATE

A. ORIENTUL ANTIC

In mai multe regiuni din Orientul Antic apar primele organizari statale. La inceput este vorba de state faramitate, dar care, treptat se consolideaza si se centralizeaza din nevoi economice, militare si sociale - proces care a durat mai multe secole si diferit de la o tara la alta, de la o regiune la alta.

Exista o serie de trasaturi comune pentru aceste state, intre care:

a) accentuarea procesului de diferentiere sociala

b) intensificarea diferentierii economice

c) aparitia unor tensiuni si contradictii in societate

d) ascutirea luptei pentru putere in societate

e) noi necesitati impuse de crearea unor mari sisteme de irigatie si de prelucrari a pamantului

Toate aceste fenomene si procese sociale, economice, politice etc. au condus la crearea statelor centralizate. Rolul acestor state este acela de a fi rezolvat probleme care astfel nu ar fi permis dezvoltarea sociala.

O trasatura dominanta a acestor state consta in faptul ca religia a avut un rol deosebit in sustinerea statului si a conducatorilor sai. Au fost desigur si grupuri sociale care s-au ridicat impotriva dominatiei, birocratiei si despotismului caracteristic lumii antice, fapt reflectat si in anumite idei si conceptii sociale, politice, morale, juridice.

1.Egiptul antic

Egiptul antic este primul stat sclavagist din lume. El fiinteaza inca din mileniul IV inaintea erei noastre. Aici intreaga putere in stat apartine faraonului, care dispune de toate prerogativele, mijloacele si metodele de exercitare a puterii. Religia a jucat un rol extrem de important, ea fiind aceea care decreta caracterul divin al puterii de stat, al faraonului. De aceea nesupunerea fata de puterea de stat echivala cu nesupunerea fata de divinitate. Acest fapt este relevat de o serie de documente :

Ideile Egiptului antic constituie primele inceputuri ale gandirii politice, desi aveau un caracter rudimentar, naiv si nesistematic.

2.Babilonul antic

Aceasta regiune s-a dezvoltat puternic spre finele mileniului IV ien, mai ales in zona fluviilor Tigru si Eufrat. Apar state despotice de tip asiatic, cel mai important, mai puternic fiind cel de sub domnia regelui Hammurabi (1792-1750).

si aici conceptiile politice, etice si religioase sunt strans legate si domina gandirea.[2]

3.India antica

Intre fluviile Ind si Gange, in mileniul al IV-lea apar primele state mici, aflate in lupta continua pentru suprematie. In aceste conditii incepe lupta intre aceste caste indiene. Castele sunt grupuri sociale ermetice, extrem de inchise. Lupta dintre diferite castre au imbracat forme extrem de aspre.

tinta gindirii politice va fi justificarea si apararea sistemului de casta. in sprijinul acestui mesaj politic este folosita religia, ideologia religioasa, constiinta religioasa. Este vorba de un misticism extrem de puternic. Apar lucrari in care mesajul politic se identifica integral cu mesajul teologic, religios. Religia este chemata sa contribuie la mentinerea castelor si la consolidarea puterii regelui.[3]

Lucrarea Tratatul politic Arthasastra sau stiinta politicii reprezinta un tratat normativ de politica practica, in care accentul cade pe modul in care trebuie sa conduca un rege statul, pentru a-l face puternic si infloritor, capabil de aparare si cucerire.

Se remarca in tratat spiritul sau laic asupra societatii si statului, tratarea nationalista a guvernamantului. De aceea in centrul atentiei se situeaza puterea laica, religia fiind pusa in relatie de dependenta fata de politica, fiind mai mult un instrument (necesar) al puterii laice. Sunt formulate concluzii importante si interesante cum ar fi:

a) Prevenirea rascoalelor presupune nu numai curaj si severitate, ci multa intelepciune si tact, nu numai teroare si pedepse

b) Regii trebuie sa se ocupe nu numai de puterea politica ci si de cea economica

c) Regii trebuie sa se foloseasca de colaborarea unor intelepti si priceputi, dar pe care sa-i controleze strict

d) Regii sa-si creeze organe informative de incredere, pentru a preveni rascoalele.

* Brahmanismul era un curent politic, religios si moral care acredita teza unui spirit universal, creator al lumii. Doctrina brahmanilor propaga teze care vizeaza interesele celor avuti, celor bine situati in scara sociala, teze cu un pronuntat caracter politic. De pilda brahmanismul pretinde ca este nevoie ca in societate ordinea economica, sociala si politica existenta sa fie mentinute, pastrate. De asemenea, brahmanismul milita pentru mentinerea castelor. In aceasta perioada, interesele erau subordonate preotilor brahmani. Incalcarea ordinii brahmane a castelor duce la pedepse aspre, pana la excomunicarea din castele superioare in casta sudra, a sclavilor: 'Cine se va atinge cu sudra va fi transformat in sudra', graia un preot brahmanic.

Impotriva brahmanismului, a religiei brahmane, care convenea statului sclavagist, s-au ridicat nu numai paturile sarace ci si casta militarilor.

* Budismul a aparut ca o impotrivire pe plan ideologic contra religiei brahmane. Este tot o doctrina religioasa dar care-si propune reformarea religioasa a Indiei. Budismul este generat de interesele unor clase, paturi sau grupuri sociale, pe o treapta mai dezvoltata a societatii. Budismul pretinde a instaura egalitatea intre oameni pe plan spiritual si religios, realizarea posibilitatii ca toti oamenii sa se bucure de o viata religioasa, contra acapararii de catre brahmani a acestui privilegiu pe care-l transmiteau ereditar. Budismul propaga teza desfiintarii castelor. Dar trebuie retinut ca prin doctrina sa budismul este conservator si retrograd deoarece considera ca 'datorita continuei cautari a placerii, viata este un izvor de suferinte si iluzii'. Solutia ar consta in renuntarea la placeri pintr-o perfectionare spirituala. De asemenea budismul sustine reincarnarea sufletului, deci o lege dupa care sufletul are posibilitatea sa se reincarneze, intr-o faza premergatoare, intr-o fiinta superioara sau inferioara, dupa cum a trait in reincarnarile anterioare. Concluzia finala este ca omul trebuie sa se supuna soartei. Pentru a dobandi starea de nirvana, fericirea si perfectiunea, omul trebuie sa-si stinga setea de viata, sa renunte la placeri si satisfactii, sa se elibereze de groaza de suferinta, de necazuri si privatiuni. Suferinta trebuie suportata deoarece viata, placerea, bucuria sunt doar iluzii.

Desi recunoaste ca in viata exista suferinta, necazuri, nevoi - de unde concluzia ca ele ar trebui inlaturate -, spune insa ca acesta este starea naturala, adica soarta. Eliberarea este pasivitate, rabdare.

Budismul urmareste ca printr-o 'ideologie' religioasa sa justifice oportunitatea starii de lucruri ca atare, si deci inutilitatea politica si sociala a rascoalei, motiv pentru care ulterior a fost decretat religie de stat, religia oficiala a vremii atunci.

4.China antica

Si este vorba de un stat sclavagist centralizat bazat pe irigatii masive. Statele despotice-orientale se dezvolta aici prin mileniul II. Si aici se confrunta aristocratia sclavagista cu straturile sociale asuprite. Totusi aici se incrucisau interesele aristocratiei cu ale cercurilor instarite de la orase, interesate in avantul economic.

Aceste realitati, oarecum diferite de cele existente in alte state orientale, au conferit un specific gandirii politice chineze in epoca antica. Acest specific ideologic se reflecta in urmatoarele particularitati:

a) desi conflictul social era tot intre clasele sociale dominante si cele dominate, intre fortele nobilitare si paturile sarace, riposta fortelor progresiste a fost mult mai puternica

b) opozitia teoretica a fost exprimata de doctrinari cunoscuti si recunoscuti ca valoare teoretica-intelectuala.

c) apare o mai mare claritate in teorii, conceptiile si doctrinele etico-politice, juridico-religioase

* Confucianismul. Doctrina politica, sociala, juridica, morala in China a atins apogeul in opera lui Confucius[4], realizare monumentala si unica in istoria culturala a lumii, de maxima actualitate si in prezent. Dupa unele opinii Confucius ar fi apartinut unei paturi sarace a aristocratiei, iar operele sale ar exprima tocmai aceste interese. El a introdus o viziune umanista in doctrina etica si politica. In lucrarea lui cea mai cunoscuta el spunea: 'Poporul nu trebuie chinuit. Daca fiecare va obtine ce i se cuvine va fi pace si liniste si vor dispare cauzele ruinei si ale rascoalei.'

Totusi opera sa este contradictorie, datorita contrastelor de interese. Astfel, el spune ca: 'poporul (taranii, n.n) nu poate fi silit sa urmeze principiile dreptatii si ratiunii; el nu poate fi facut sa le inteleaga, deoarece ei nu poseda intelepciune, ei se ocupa numai de lucruri materiale (inferioare).Deci, pe de o parte el propaga intelepciunea, cunoasterea, luminarea pentru a depasi impasul social-moral, iar pe de alta parte, nu are incredere in paturile de jos, decretand ca poporul nu poate atinge intelepciunea. 'Nu trebuie sa ne conducem dupa opiniile taranilor, dimpotriva, sa ne multumim sa traim in pace cu plebea, dar, sa nu ne amestecam cu ea.' Confucius devine si mai categoric atunci cand sustine reprimarea rascoalelor, supunerea totala fata de guvern, dusa pana la prosternare, la cultul supunerii.

El a lasat si o conceptie privind ierarhizarea sociala, conform careia oamenii sunt impartiti in doua mari categorii: inferiori si superiori. Cei inferiori (inculti, cum le spunea) trebuie sa se supuna celor superiori sau culti, adica aristocratilor. Tocmai aristocratia este patura sociala care este luminata, culta si ea trebuie sa conduca. Nesupunerea este considerata inceputul dezordinii. Dezordinea trebuie condamnata, pe cand saracia si mizeria nu sunt un rau, sau sunt un rau necesar. Ele nu prezinta un pericol iar interventia contra saraciei si mizeriei este contra ordinii, deoarece duce la dezordine. Confucius crede ca puterea monarhului este de origine divina, dar nu este un 'dar' vesnic, ea (puterea) poate fi pierduta. Pentru a putea fi pastrata puterea, el recomanda monarhului:

a) mentinerea increderii poporului

b) renuntarea la masurile aspre, folosirea moderatiei

Totusi 'magnificul' Confucius este obsedat de nevoia supunerii, chiar violent: 'cei de jos sa fie zdrobiti, obligati, constransi, sa se supuna tiranului, asa cum graul se apleaca cand bate vantul' dar, 'atunci cand greseste imparatul el nu trebuie sa fie pedepsit de popor, ci de cer'.

Originea divina a imparatului face ca actele sale sa fie divine, si orice nesupunere, revolta contra imparatului este o contrapunere vointei divine si, deci, acesta asupra acestora se cuvine blestemul, oprobiul. Sustinand ordinea existenta si aparand aristocratia, confucianismul a fost proclamata doctrina politica oficiala de stat.

* Mo-tzi (479-381 ien).[6] Filozofia sa este esentialmente anticonfucianista. El introduce teza normalizarii (ordinii) sociale prin conceptul 'iubirii eniversale', contra egoismului. El combate principiul confucianist al 'umanitatii' deoarece duce la inegalitate sociala (prin principiul spunerii). Pentru a putea realiza 'iubirea sociala' de care vorbea Confucius, trebuie inlaturata inegalitatea sociala. Confucius pune impreuna doua principii total opuse: luminea si intelepciunea si inegalitatea sociala. Mo-tzi considera ca aceasta inegalitate sociala nu este prin nimic justificata dar nici nu poate asigura 'umanitatea' confucianista (armonia sociala), nici iubirea universala, nici dreptate pentru toti. Aici este implicata teza dreptului natural al omului, care se va dezvolta dupa multe secole. De pilda, incercand sa explice inegalitatea sociala, diferentele sociale, el declara ca acestea sunt o conseciinta a incalcarii starii naturale existente la inceputul omenirii. Starea nedreapta, inegala si prezenta fortelor coercitive s-ar datora faptului ca nu sunt respectate contractul si conventia initiala. Conform acestui contract si conventii initiale puterea a fost incredintata imparatului, doar pentru a folosi; dar ea apartine poporului, motiv pentru care nerespectarea conventiei justifica mania si inerventia poporului. El merge insa mai de parte, spunand ca daca aceasta putere apartine poporului, toti membrii societatii pot ajunge la putere prin rotatii, lucru realizabil, conform opiniei sale, dupa capacitatile indivizilor si nu dupa starea lor sociala. El justifica nesupunerea si obligatia conducatorilor de a respecta conventia initiala.

* Daoismul. Este un curent legat de numele lui LAO-TZI[7]. A facut cariera in istoria ideilor politice. Daoismul s-a nascut si dezvoltat tot in antiteza cu confucianismul. Tezele daoiste sunt cuprinse in lucrararea lu LAO-TZI intitulata 'DAO DE TZIN' (sec IV-III ien). Daoismul apare pe fondul unor mari framantari sociale, a accentuarii contradictiilor, inegalitatii, nedreptatii, dezordinii, constrangerii.

Cu toate acestea, nici daoismul nu exprima un indemn clar la nesupunere, impotrivire si revolta. El se rezuma la un protest pasiv al saracimii asuprite. Legea DAO justifica protestul pasiv, deoarece aceasta actioneaza independent de vointa, constiinta oamenilor si are drept conseciinta realizarea unui proces rational, coordonat al tuturor activitatilor. Daca aceasta lege, dao, asigura ordinea in toate, atunci nu isi are rost revolta. Este o conceptie fatalista. Daoismul va da salvarea prin realizarea fericirii, dar nu spune si cum se poate infaptui aceasta. El considera ca la inceput oamenii au fost fericiti. Fericirea originara s-a pierdut atunci cand oamenii s-au instruit, atunci cand au inceput sa citeasca si sa scrie, deci cand au inceput sa afle rosturile societatii. Atunci cand a aparut cultura in societate se naste mizeria si jaful. Cultura a fost un impediment, spune Lao-Tzi, pentru progres. Oamenii insa nu pot interveni sa schimbe lucrurile, deoarece amestecul cetatenilor in treburile sociale, de conducere, ar duce la inrautatirea situatiei, deci ar fi o opozitie nedorita contra legii(dao).

Principiul de viata este identificat in opera lui Lao-Tzi, cu nonactiunea. El era convins ca trebuie sa se ajunga la nonactiune, la neinterventie. Idealul social ar consta in reintoarcerea la binefacerile fazei primitive, la faza de aur, cum o numea el.

* Mencius (372-289 ien)

Adept a lui Confucius, Mencius considera ca omul este bun de la natura, numai guvernamantele sunt rele. Deci, sarcina guvernantilor ar fi iluminarea poporului, instruirea lui si nu edictarea de legi. Acest lucru trebuie sa-l faca cei care conduc. Dar imparatul ca sa ilumineze poporul trebuie sa fie filozof si sa lupte contra saraciei, ignorantei, care genereaza crime, jaf si dezordine. O idee importanta pe vremea aceea era si teza sa privind reforma prorietatii si a impozitelor. El clasifica insa transant societatea in doua categorii mari: cei care lucreaza cu inteligenta si cei care lucreaza cu bratele. Simpatia sa se indreapta pentru cei care lucreaza cu mintea, acestia fiind chemati sa conduca societatea.

Chiar si din aceasta sumara expunere a gandirii politice orientale antice rezulta caracterul nejust, nedrept si nerealist al tezei europo-centriste privind geneza gandirii politice de la Grecia incoace. De aceea o lucrare de referinta scrisa de Gaetano Mosca si G. Boutol, numita 'Histoire des doctrines politiques', incepe cu Orientul Antic: 'Imperiile orientale', scriu autorii citati, 'au prezentat mai multe caractere comune, dar ele prezinta de asemenea, alte trasaturi care varieaza de la un imperiu la altul, si chiar de la o epoca la altul in cadrul aceluiasi imperiu, pentru ca pretinsa imobilitatate a gandirii politice este in mare masura aparenta.

Bibliografie:

1. Marin Voiculescu: Istoria doctrinelor politice, note de curs, editura Hyperion, Bucuresti 1992

2.Ovidiu Trasnea: Filozofia politica, editura politica, Bucuresti 1986 (pag 60-76)

5. Grecia antica

Ideile social-politice ale Greciei antice poarta marca unor nume ce sunt simboluri pentru cultura europeana si universala: Homer, Hesiod, Democrit, Heraclit, Platon, Aristotel etc.

* Elemente de gandire politica in opera lui Homer

Homer, caruia i se atribuie Iliada si Odiseea, a trait si creat (secVIII ien) tocmai in perioada de afirmare a polisului gresis. Creatia lui coincide cu momentul unei uriase tranzitii istorice: de la comuna primitiva sau gentilica la societatea sclavagista, cand se dezvolta polisul (cetatea), embrion al statului.

El sustinea ca cea mai buna forma de stat este monarhia. Legile si regele sunt in conceptia sa o creatie a zeilor. Acesta este motivul pentru care regele nu se mai bucura in aceea epoca de prerogative speciale ca la alte popoare, ci este exclusiv conducator militar (basileus).

Deci, monarhul nu avea nici o functie de conducere. Regele trebuia sa actioneze pentru interesele poporului: 'El nu trebuie sa doarma toata noaptea' (Iliada). O idee importanta sustinuta de Homer se refera la respectul si dorul de patrie. El spune: 'nimic nu e mai dulce decat patria si parintii'. in Iliada el vorbeste despre valorile pentru care orice fiu al patriei trebuie sa le onoreze: 'Cei care se infricoseaza isi pierd virtutea si slava'.

* Hesiod (sec VIII-VII)

Opera sa capitala este 'Munci si zile', poem inchinat omului. Este primul care arata ca intre aristocratia gentilica si saracimea satelor si oraselor se duce o lupta ascutita. Cei bogati si puternici strivesc pe cei sarmani, saraci. si el sustine nevoia de a se reintoarce la vremurile trecute, detesta timpul prezent si glorifica 'varsta de aur'.

Dupa el, a existat o 'epoca de aur', care se caracteriza prin lipsa vicleniei, necinstei si violentei. A urmat apoi 'epoca de argint', apoi 'epoca bronzului' (epoca eroilor) si 'epoca de fier', caracteristica vremii sale. 'Epoca de fier' este caracterizata prin viclenie, dezordine, necinste, lenevie. Totusi el este optimist cu privire la triumful adevarului si la evolutia societatii. Aceasta directie se inscrie in istoria gandirii politice prin cei doi H (Homer si Hesiod) tocmai prin Judecatile de valoare formulate in epoca in care aristocratia gentilica devine despotica, dar in care sunt produse mari reforme sociale (concesii si compromisuri intre forte sociale opuse. Un model de asemenea reforme sunt Legile lui Solon, dupa care 'Tirania este o cetate frumoasa din care nu exista iesire', Solon -tiranul- milita pentru un stat care sa asigure dominatia aristocratiei gentilice. De asemenea milita pentru mentinerea armoniei sociale, deoarece asta implica supunerea cetatenilor fata de legile stabilite.

Mesajul esential a lui Solon este ca 'Legalitatea inseamna pace, de unde nevoia unei actiuni comune spre mentinerea si consolidarea legii'.

* Scoala lui Pitagora (580-500 ien)

Societatea este rezultatul imbinarii unor numere, in diferite proportii. Dupa el statul si dreptul pune in ordine relatiile sociale (legatura dintre stat si drept apare pentru prima data la greci). Statul si dreptul sunt de natura divina iar ordinea sociala se poate realiza numai prin forma de guvernamant a aristocratiei. Democratia este, dupa opinia sa, 'cel mai mare rau din lume'. Este primul care incearca sa explice fenomenele sociale si politice prin ecuatii aritmetice, matematice. Deci fenomenele politice sunt prinse in anumite simboluri. Egalitatea este dupa el o ecuatie, care semnifica dreptatea. Aplicarea numerelor in politica este inceputul semioticii politice, care astazi a atins un nivel deosebit.

* Heraclit (530-470 ien)

Reprezentant al aristocratiei sclavagiste, el promova o conceptie dialectica (logosul= focul) asupra vietii sociale si politice. Astfel, el spune ca totul fiind lupta, apar in mod inevitabil deosebiri sociale. A lupta impotriva acestor deosebiri sociale nu este zadarnic, dar aceasta poate duce la distrugerea lumii. Conducerea (puterea) trebuie sa apartina celori putini si buni, deoarece numai acestia pot cunoaste adevarul. Dar el se pronunta pentru respectarea cu strictete a legilor sociale, respingand reintoarcerea la situatia anterioara.

O alta idee valoroasa este aceea ca sustine faptul ca dreptul scris, legile scrise ca atare sunt superioare celor nescrise, deci superioare dreptului cutumiar, obiceiurilor, motiv pentru care asa se impun a fi respectate de catre toti cetatenii.

* Democrit (460-380 ien)

Epoca in care a creat Heraclit din Efes este epoca dialogului dintre aristocratie si democratie, care se incheie cu victoria aristocratiei. Democrit este adept al democratiei sclavagiste dar si reprezentant al intereselor stapanilor de sclavi. Dupa el sclavii sunt simple unelte vorbitoare buni doar sa munceasca. Statul si dreptul sunt necesare, deoarece lipsa lor ar duce la disparitia societatii. Deci, legea este o binefacere pentru toti, impunand respect din partea tuturor cetatenilor, indiferent de pozitia lor ierarhica in societate.

Ca adept al democratiei sclavagiste, Democrit promova principiile democratiei moderate, bazata pe cumpatare, discernamant, dementa.

* Sofistii

Sofistii sunt cunoscuti in istoria doctrinelor politice ca mari oratori, cei care au dezvoltat oratoria politica (tip de descurs politic) Cel mai important dintre sofisti este Protagoras din Abdera (480-411 ien). El nu a lasat lucrari scrise, dar conceptia sa poate dedusa din opera lui Platon si Aristotel.

Problema statului este abordata de el din punct de vedere istoric, ca evolutie de la prima faza cand oamenii se caracterizeaza prin lipsuri, prin stare de inapoiere si violenta. Scopul este acela de a impune tuturor o parere unica, deci o parere cat mai generala. Statul este in conceptia sa aceea fiinta care uneste oamenii. Fiind creatii omenesti, zice el, binele, raul justul, injustul, legile sunt schimbatoare si relative. Cu toate acestea legile trebuie respectate deoarece ele fac posibila viata sociala.

Sofistii au pus pentru prima oara problema relatiei dintre dreptul pozitiv (scris) si dreptul natural, remarcand contradictia dintre acestea. Dupa ei, legile edictate de statul sclavagist nu tin seama de justitia naturala, fapt demonstrat de existenta inegalitatii sociale in ciuda faptului ca potrivit naturii oamenii sunt egali.

Deci, contradictia dintre dreptul pozitiv si dreptul natural consta in aceea ca prin natura oamenii sunt egali.

Desigur, au fost intre sofisti si cei dintre cei care au manifestat ostilitate fata de aristocratia sclavagista. Altii insa incercau sa o justifice. Trazimac spune, de pilda, ca natura a hotarat ca lupta sa se sfarseasca cu victoria celori tari, cu oprimarea si aservirea celor slabi.

* Doctrina politica a lui Socrate

Socrate (469-309, dascal a lui Platon) este unul dintre cei mai mari ganditori ai antichitatii elene. El nu a lasat nici o lucrare scrisa, dar din opera lui Platon si Aristotel se deduce conceptia sa politica. El este un reprezentant al aristocratiei sclavagiste. Socrate considera ca zeii au dat oamenilor posibilitatea de a cunoaste justul, binele, frumosul si astfel, prin cunoastere poate deveni mai bun ('Cunoaste-te pe tine insuti'). Deci omul se poate cunoaste pe sine dar si schimba pe sine.

Dupa el, politica este o arta: arta de a comanda oamenii spre calea autoperfectiunii. Politica este chiar o arta regeasca, proprie doar unei minoritatii formata din intelepti si invatati. Ca reprezentant al aristocratiei Socrate critica Adunarea poporului (Agora), deoarece nu ar fi justificata istoriceste, fiind formata din negustori care nu se pricep in afacerile statului si nu au experienta politica.

* Doctrina politica a lui Platon

Dupa Socrate gandirea greceasca se implineste prin opera lui Platon si Aristotel. Elev a lui Socrates, Platon (427-347) este un reprezentant al aristocratiei. Opera sa este scrisa sub forma dialogurilor.

Cele mai importante 'dialoguri' ale lui Platon (cunoscute de noi) sunt: 'Protagoras', 'Banchetul', 'Fedon', 'Parmenide', 'Sofistul', dar si operele de baza: Republica sau Statul si Legile. In Republica el emite ideea, ca prin republica se intelege chiar statul, care se confunda cu societatea, deci: Republica = Statul = Societatea

Platon nu descrie insa statul contemporan lui ci un model ideal de stat. Statul este, conform opiniei sale, o intruchipare a ideii eterne de stat creat de Dumnezeu.

Justitia este expresia unor relatii armonioase dintre partile unui intreg, fiecare parte este expresia unor relatii armonioase dintre partile unui intreg, fiecare parte a intregului trebuind sa-si indeplinesca rostul care-i revine in raport cu un scop comun.

Forma corespunzatoare a statului este monarhia sau republica aristocratica, care ar presupune urmatoarea structura:

a) Clasa filosofilor sau conducatorii, care prin alegere erau desemnati ca detinatori ai puterii

b) Gardienii (strajerii) sau razboinicii, care constituie aparatul de represiune in interior si de aparare in afara.

c) Mestesugarii si agricutorii, chemati sa produca bunurile necesare pentru intretinerea statului, dar nu aveau dreptul de a participa la viata de stat.

Pentru filozofi si gardieni, Platon recomanda comunizarea averilor, femeilor si copiilor, ca o conditie necesara organizarii fara conflicte interne a societatii.

Sclavii nu sunt nicidecum cetateni, nici macar nu sunt oameni, deci nu trebuie sa ocupe nici un loc in ierarhia sociala.

in statul ideal, Platon justifica structura de clasa prin analogia cu corpul omenesc: filozofii= sufletul corpului; militarii= bratele; mestesugarii si agricultorii= picioarele.

Justitia pe planul organizarii sociale trebuie sa sustina aceste clase.

Platon nu era numai un creator de sistem dar si un pionier al doctrinei politice care avea ca scop stapanirea maselor, inclusiv sclavilor ca simple 'unelte de munca'. Pentru acesta trebuie perfectionata organizarea sociala a stapanilor de sclavi. Filozofii, care sunt chemati la carmuirea statului nu au nevoie de legi (conducerea fara legi, prin intelepciune). Modelul sau de stat ideal era, in fond statul spartan, cu un regim de casta rigid si osificat, fara sanse de evolutie.

in lucrarea de maturitate Legile, Platon aduce anumite corectii doctrinei sale politice. Nu mai sustine teza comunizarii si vorbeste de 'responsabilitatea' conducatorilor.

Daca in 'Republica' una din conditiile statului ideal era, 'conducerea fara legi', acum el spune ca statul trebuie condus de legi scrise. Acum cetatenii sunt grupati nu in caste, ci in clase, dupa avere.

Totul trebuie reglementat prin legi. Proprietatea, familia, casatoria, educatia copiilor au nevoie de legi, chiar si poezia si muzica(?!).

Tributor unei conceptii religioase, Platon decreteaza ca in stat trebuie sa se mentina religia, conducatorii si cetatenii trebuie sa creada in zei, in providenta, in nemurirea sufletului.

Legat de stat, Platon s-a ocupat de multe probleme si a propus diverse solutii. El a creat un sistem filozofic multilateral si in care doctrina politica este cea mai elaborata pana la el.

* Aristotel (384-322 ien)

Considerat ca 'cel mai mare ganditor al antichitatii', Aristotel a fost elev al scolii lui Platon (liceum).

Cele mai importante opere ale sale sunt Etica si Politica, precum si o lucrare despre constitutii (la finele vietii).

Plecand de la cunoscutul aforism 'Prieten imi este Platon, dar mai prieten imi este adevarul', Aristotel procedeaza la o critica severa a ideilor continute in opera lui Platon. Combatand teza comunismului la Platon, Aristotel arata ca omul are doua mobiluri puternice, atentiune pentru semeni si iubirea. Aceste mobiluri (atentiunea si iubirea) se exprima in proprietate si dar, lucruri care pentru Platon nu exista.

'in general, zicea Aristotel, aceasta oranduire comunista va produce in mod sigur si necesar efecte cu totul opuse acelora pe care trebuie sa le produca legile bine facute'.

In opozitie cu Platon, Aristotel dezvolta propria sa conceptie despre familie, care este un nucleu social elementar al societatii. Familia are la el si o importanta functie economica. Familia contribuie la conservarea si dezvoltarea proprietatii private. Convingerea sa este ca: 'Cu cat ceva apartine mai multor persoane in comun, cu atat se are mai putin grija de acel ceva. Din contra, pentru ceea ce este al nostru ingrijim cu cea mai mare bagare de seama'. Deci, el apara proprietatea privata, deoarece 'comunizarea averilor' ar duce la o ineficienta administrare si folosire a bunurilor, la slabirea fortei statului si la adancirea divergentelor sociale.

Importanta este conceptia sa despre sclavi si sclavie. El justifica institutia sclaviei si o legitimeaza din punct de vedere economic, deoarece fara sclavi altii nu s-ar putea ocupa de alte activitati si anume de activitatile intelectualilor.

'Pana cand suveica nu va tese singura, va fi nevoie de munca sclavilor' - spune Aristotel. Definind conditia sclavului, el il considera un 'bun in sufleti', un fel de 'unealta inaintea altor unelte'. Sclavul nu va putea dispare decat daca munca s-ar face de la sine, fara interventia omului.

O idee revolutioanara este aceea de a considera omul ca 'animal social' (zoon politicon), prin natura sa. Starea lui politica se explica prin aparteneta la societate. Aristotel icearca o arhitectonica a societatii, a inlantuirii diferitelor verigi sociale, bazata pe asociere. Aceasta structura a societatii cuprinde: a)familia; b)reuniuni de familii (satele si orasele); c)statul. Deci, statul apare ca reuniune a statelor si oraselor. Scopul statului fiind acela de a-i face pe oameni mai virtuosi si mai fericiti (binele comun). Cea mai perfectionata forma de asociere pentru binele comun este statul, adica 'asociatiunea politica'. Statul cultiva justitia prin legi. El spune ca: 'daca oamenii nu sunt egali de la natura, ei pot avea o situatie sociala egala'.

Cetatean adevarat al statului este insa numai posesorul de proprietate. Aceasta calitate (de cetatean) permite participarea la viata publica, la impartirea dreptatii. Mestesugarii si agricultorii, asemenea sclavilor nu sunt cetateni. Pentru Aristotel statul trebuie sa urmareasca binele public. El se refera si la probleme care vizeaza formele de guvernamant si la metodele de conservare a guvernarii.

Inainte de Montesquieu, el, stagiritul, a intuit separatia puterilor in stat (legislativa, executiva, judecatoreasca). Aceasta trihotomie a puterilor in stat tintea in primul rand inlaturarea conducerii despotice, a tiraniei. Contributii importante aduce si la definirea rolului constitutiei, care trebuie sa urmareasca binele comun sau 'binele carmuitor' -cum spunea el.

6. Roma antica

Procesul de formare, de constituire a poporului roman a cunoscut ca forme de guvernamant: regalitatea (753 a.Ch.- 509 ien); republica(509-300 ien); republica aristocratica (300 a.Ch.). Aceasta evolutie isi va pune pecetea asupra ideilor politice romane antice.

* Cicero (106-43 ien). Este cunoscut ca un mare om de stat, autor, jurist, filozof si literat. Este partizan al dictaturii militare, al aristocratiei sclavagiste, al proprietatii private. El si-a manifestat insa simpatia pentru popor. Principalele sale lucrari sunt: Despre stat (De republica), Despre legi (De legibus), Despre indatoriri (De oficiis).     Tributar conceptiei aristotelice el considera poporul ca o asociatie determinata de interese comune. El opineaza insa ca sclavii nu sunt cetateni, deci nu fac parte organica din stat. Aristocratia este aceea care asigura o guvernare inteleapta, o guvernare a celor mai buni. Ea nu asigura insa nici egalitatea deplina, nici libertatea deplina, motiv pentru care adeseori deplangea soarta celor oropsiti.

El s-a pronuntat direct pentru monarhie, al carui scop este asigurarea justitiei. Rascoalele trebuie condamnate pentru ca produc dezordine si anarhie. La fel, razboaiele civile nu sunt de dorit pentru haosul si distrugerile create. Totusi, el condamna metodele tiranice, de conducere, sugerand moderatia, cumpatarea.'Nu exista nici un fel de legatura intre noi si tiranie'.

* Seneca. Este continuator si adept a lui Cicero, al filozofiei social-morale si juridice elaborata de acesta. Seneca este si el un exponent al aristocratiei sclavagiste. El este insa un ganditor stoic. El este un adept al castei cavalerilor, casta supusa in societate.     S-a angajat activ in viata politica, fiind multa vreme sfetnic al imparatului Nero. Era un intelectual care a devenit cel mai mare bogatas al vremii cu pretul cinstei si al loialitatii (virtutea romana).

Din punct de vedere politic el se straduieste sa justifice sclvajul mai mult din punct de vedere moral. Sclavajul este un lucru firesc. El s-a ocupat de etica, doctrina sa fiind etico-politica. El spunea 'Homo sacra res homini' (omul este un lucru sfant pentru semenul sau). Intr-un mod voalat el isi manifesta insa dispretul pentru popor, pentru mase, pentru gloata. Pozitia lui accentual sceptica este astfel formulata: 'Fugiti de multime, fugiti de catva, fugiti chiar de unul singur'. Acest egoism este in fond ecoul pozitiei sale sociale.

* Lucretius (99-55 ien). Filozof si moralist, el se remarca prin opera sa 'De rerum natura' (Despre natura lucrurilor).

Originea dezvoltarii societatii trebuie cautata in nevoi. Deci, nevoia ar sta la baza societatii. in cea ce priveste statul este adept al formei democratice a statului sclavagist, considerata forma superioara de guvernare. Democratia este opusa puterii regilor si imparatilor. Lucretius este un consecvent militant contra tendintelor aristocratiei sclavagiste Sromane de lacomie, de sete de omoruri, considerand ca luxul si desfraul se face pe seama saracilor. 'De pe urma acestei exagerari -spune el- se ajunge la framantari, la revolte'.

De asemenea, el respinge utilitatea, ratiunea si oportunitatea razboaielor in societate. El admite ca pot apare anumite litigii in societate, dar acestea pot fi rezolvate prin buna intelegere, prin armonie interna, prin ratiune si nu prin forta. Milita pentru diminuarea si restrangerea puterii bisericii, pentru el 'religia fiind vinovata de multe rele care se petrec in societate'. Si pentru el societatea are un scop, o finalitate -fericirea, ca scop al vietii. Fericirea se obtine prin calm si liniste sufleteasca, prin eliminarea suferintei, nelinistii, fricii. El vede dobandirea fericirii nu prin actiune sociala ci prin atarxie, adica prin aceea stare de liniste, de atitudine, multumire, de contemplare senina a lumii.

Lucretius s-a ridicat contra superstitiei printr-o remarcabila critica a mitologiei, mai ales in confruntare cu Polzbos, sustinator al mitologiei.

Ca o concluzie retinem faptul ca in Roma antica cele mai multe idei filozofice si politice nu erau originale, ci imprumutate de la greci. De aceea nici nu se poate vorbi de sisteme sau doctrine politice elaborate. Cei mai multi ganditori romani se inspirau din Platon, Aristotel, Democrit. Apoi, discursul politic are mai mult un caracter etic (Seneca), oratoric-juridic (Cicero) sau filozofic (Lucretiu). Roma are insa un rol substantial in dezvoltarea societatii civile, mai cu seama prin prisma institutiei dreptului, a legii (dreptul roman, in mare parte valabil si acum).

Bibliografie:

1. Aristotel: Politica

2. Platon: Republica

3. Ovidiu Trasnea: Filozofia politica, Editura politica Bucursti (1986)

-Platon, fundatorul filozofiei politice europene (pag 77-91)

-Aristotel, parintele stiintei politice (pag 91-102)

-Herodot, inceputurile gandirii politice sistematice politice

(pag 55-60)