INTEGRAREA MONETARA EUROPEANA

1. Politica monetara: principalele instrumente

Politica monetara - una din politicile macro-economice. Politica monetara este de competenta exclusiva sau neexclusiva a bancii centrale, in functie de independenta acesteia fata de guvern.

Functiile specifice si traditionale ale unei banci centrale sunt urmatoarele:

1. De a emite moneda - bancnote si monede divizionare: ce sta la baza emisiunii monetare?

Masa monetara sau oferta de bani are urmatoarele componente:

• Mo = baza monetara (bani in afara sistemului bancar; bani aflati in casieriile bancilor; depunerile bancilor comerciale aflate la banca centrala);
• M1 = bani in sens restrans (Mo + depozite la vedere ale agentilor economici, ale populatiei, alte disponibilitati la vedere);
• M2 = M1 + cvasibani. Notiunea de cvasibani se refera la detinerile de titluri financiare care pot fi convertite in scurt timp in bani sau pot fi utilizate intr-un anumit mod pentru plati (certificate de depozit, depozite in valuta ale rezidentilor etc.). M2 este oferta interna de bani, masa monetara pe care o urmareste orice banca centrala. Dezvoltarea sistemului financiar-bancar, asa cum exista acesta in tarile dezvoltate, a produs atat produse financiare variate, forme de economisire si de plasamente, precum si o extindere a continutului notiunii de masa monetara, ajungandu-se la masa monetara in sens larg M3 in care se includ depozite la termen, bonuri de tezaur, sau chiar la un M4 (Regatul Unit) cu includerea unor depozite pe termen mai lung.

2. De a autoriza conditiile si modul de functionare ale tuturor celorlalte banci: rolul de 'banca a bancilor'.
3. De a elabora si pune in aplicare o anumita politica monetara, conform statutului si a gradului sau de independenta fata de guvern, apeland la instrumentele 'verificate' ale politicilor monetare sau 'inventand' altele noi, care sa raspunda mai bine nevoilor.

Instrumentele la care apeleaza banca centrala pentru punerea in practica a politicii sale sunt, in principal, urmatoarele:

1. Refinantarea bancilor comerciale: plafoane de credite, licitatii la dobanda pietei (Open market), rolul de agent fiscal (obligatiuni guvernamentale) pentru ministerul de finante.
2. Stabilirea de rezerve minime obligatorii: un procent aplicat asupra disponibilitatilor bancii, pentru a servi acoperirii unor nevoi in caz de dificultati. Este o metoda prudentiala si, totodata, o metoda de influentare a lichiditatilor.
3. Stabilirea unor reguli de prudenta bancara. Cele mai importante reguli si continutul acestora conform normelor UE se refera la:
• capitalul social minim pentru a infiinta o banca (in Romania, conform normelor UE, capitalul minim este echivalentul a 5 milioane Euro subscris, din care se plateste efectiv cel putin 50%. Suma in lei se modifica periodic ca urmare a deprecierii leului);
• lichiditate suficienta in raport cu capitalul: minimum 8%;
• expunerea maxima sa nu depaseasca 20% din fondurile proprii ale bancii;
• imprumuturile catre proprii membri sa fie sub 20% din fondurile proprii ale bancii;
• expunerea in monede straine sa fie sub 10% din fondurile proprii ale bancii;
• detinerile de actiuni in companii non-bancare nu poate depasi 20% din capitalul companiei respective;
• detinerile de actiuni in capitalul altor banci sa fie maximum 5% din capitalul noii banci;
• constituirea unor provizioane de risc, un anumit procent in raport cu soldul creditelor.
4. Raspunde de elaborarea si aplicarea politicii valutare - componenta a politicii monetare. In acest sens, stabileste tipul regimului de curs valutar, intervine pe piata valutara, daca este cazul, gestioneaza rezervele valutare, stabileste regimul mijloacelor de plata in devize;

Tipul regimului de curs valutar:

• Raportul dintre monedele a doua tari este un pret-cheie, exprimand nivelul si starea relatiilor economice externe - comerciale, financiare, operatiuni cu capital etc. - ale tarilor respective.
• Tipuri fundamentale de cursuri valutare:
1. fixat si mentinut la marimea respectiva cu ajutorul interventiilor pe piata valutara ale Bancii centrale, respectiv modificat prin devalorizare sau revalorizare;
2. raport flotant, fluctuant, in functie de cererea si oferta de pe piata valutara, cursul aratand depreciere sau apreciere.

Un tablou comparativ al avantajelor si dezavantajelor se prezinta astfel:

• Operatorii pietei valutare, in primul rand bancile, stabilesc, in cadrul respectivului tip de curs, un curs al zilei sau la vedere, numit spot, si un curs la termen, numit forward.
• Cursul este mai mic la cumparare si mai mare la vanzare, diferenta numindu-se spread. Important: Cursul flotant este adevaratul curs de piata. Cursul fixat poate fi considerat un curs administrativ. De aceea, important este de a avea conditii pentru stabilitatea cursurilor.

Formarea si gestionarea rezervelor in aur si devize ale tarii.

• Rolul rezervelor valutare: suport al emisiunii banesti; element de influenta asupra cursurilor valutare, a stabilitatii acestora; garantia solvabilitatii pentru cazul in care se apeleaza la imprumuturi externe, influentand, prin prima de risc pe care bancile o includ in calcul, marimea dobanzii la imprumuturi.
• Banca centrala se ocupa si de gestionarea rezervelor in sensul asigurarii unei marimi si structuri optime in devize a acestora, astfel incat sa rezulte o stabilitate sau o urcare a valorii de ansamblu a rezervelor.
• Marimea rezervelor se coreleaza cu nevoile de acoperit pe seama acestora, astfel incat acestea sa nu provoace o criza de lichiditati, dar nici sa nu alimenteze lichiditati in exces. In ceea ce priveste structura rezervelor, aceasta se refera la componenta aur si la aceea in devize. Componenta aur, desi nu mai serveste unor plati directe, poate aduce mijloace de plata in devize, in cazuri extreme. Totodata, are si un impact psihologic deloc neglijabil. In ceea ce priveste componenta in devize a rezervelor, aceasta se orienteaza in functie de structura operatiunilor economice cu strainatatea. Important este ca aceasta sa nu fie concentrata pe o singura moneda, ci sa aiba in vedere divizarea riscului intre mai multe monede de rezerva. Sub acest aspect, se are in vedere structura optima a rezervelor.
• Deoarece rezervele valutare trebuie fructificate, banca centrala se va ocupa si de plasarea sigura si cat mai avantajoasa a acestora. Plasarea rezervelor trebuie sa indeplineasca anumite conditii: risc scazut sau zero, grad ridicat de lichiditate (scadenta pe termen scurt, la data fixa). Cele mai sigure plasamente sunt bonurile de tezaur, obligatiunile guvernamentale, depozitele in banci de prima marime, obligatiunile emise de consortii bancare sau de societati cu grad foarte scazut de risc (AAA).
• Stabileste regimul mijloacelor de plata in devize: in functie de regimul convertibilitatii - interna si partiala sau interna plus externa - se reglementeaza si regimul utilizarii mijloacelor de plata in devize atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice
• Pentru indeplinirea unora dintre functiile sale pe plan extern, banca centrala intra in legatura cu institutiile pietei financiare internationale cum sunt: B.R.I. (Banca Reglementelor Internationale); F.M.I. (Fondul Monetar International); B.M. (Banca Mondiala); B.E.R.D. (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare).

2. Integrarea monetara europeana

2.1. Experienta europeana in domeniul integrarii monetare:

Se refera la: Planul Werner, Sistemul Monetar European, Noul Sistem Monetar European (de citit in M. Birsan, Integrarea economica europeana, vol. I, 1995, cap.IV, p. 115 - 140).

2.2. Costurile si riscurile participarii la o uniune monetara

Integrarea monetara este denumirea procesului de formare a unei zone monetare, a unui spatiu in care monedele mai multor tari sunt fie legate intre ele in mod irevocabil sau fiecare moneda se leaga irevocabil de o moneda 'ancora' pe baza unui anumit raport, fie monedele nationale sunt inlocuite cu o singura moneda, care va fi folosita in intreaga zona. Atat intr-un caz, cat si in celalalt, ne aflam in fata unui proces de unificare monetara.

O uniune monetara formata in acest mod trebuie sa corespunda unei zone monetare optime, intelegandu-se prin aceasta un spatiu economic care poate urma aceeasi politica monetara: tarile respective renunta la politica monetara proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, in special la instrumentul curs valutar, in favoarea unei politici monetare si de curs comune.

Exista anumite costuri decurgand din renuntarea la folosirea cursului in situatiile in care un asemenea instrument ar putea contribui la depasirea anumitor socuri, in special externe (ex. cresterea brusca a pretului energiei sau materiilor prime importate): sporirea brusca a preturilor in interior, scaderea competitivitatii externe, recesiune, somaj, dezechilibru extern etc. Daca tara respectiva promoveaza o politica monetara independenta, poate apela la instrumentul curs valutar, deprecierea monedei, prin efectul stimulator asupra exporturilor, ar putea eventual absorbi partial somajul, iar aprecierea ar putea tempera importurile. Disparitia instrumentului curs valutar obliga tara respectiva sa recurga la alte politici macroeconomice, pentru a mentine competitivitatea, a restabili echilibrul extern si a mentine locurile de munca sau a absorbi excedentul de forta de munca.

Care sunt politicile care pot inlocui folosirea instrumentului curs valutar?.

Cum trebuie sa fie tarile care doresc sa formeze impreuna o uniune monetara, pentru ca riscurile si costurile sa fie cat mai scazute?

Mai intai, comertul reciproc trebuie sa fie intens (de ce este important?).

Mobilitatea factorilor de productie - a fortei de munca si a capitalului - trebuie, de asemenea, sa fie intensa, pentru a compensa costurile socurilor la care poate fi supusa o anumita tara (explicati).

Ce rezulta: indeplinirea acestor conditii se reflecta in existenta unor obiective apropiate sau similare in domeniul politicilor macroeconomice (ocuparea fortei de munca, inflatie, echilibrul extern etc.).

In conditiile Uniunii Europene, urmatoarele aspecte cer si favorizeaza formarea uniunii monetare:

• Asa cum arata datele publicate in Eurostat, tarile Uniunii Europene, la fel cu celelalte economii dezvoltate, se caracterizeaza printr-o crestere a interdependentelor economice, exprimata prin cresterea ponderii schimburilor reciproce in PIB - expresie a gradului de deschidere spre exterior. Ca urmare, o stransa cooperare in domeniul tuturor masurilor care afecteaza comertul reciproc devine obligatorie daca se doreste realizarea anumitor obiective comune. Eficienta unor masuri limitate la teritoriul national devine, in aceste conditii, discutabila.
• Existenta Pietei Interne, a Pietei unice comunitare, in care functioneaza cele patru libertati de miscare: a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor. Avantajele depline, complete ale unor asemenea liberalizari pot fi atinse numai evitand costurile pe mai multe planuri ale utilizarii unor monede diferite. O uniune monetara este, in fapt, o continuare a etapelor anterioare de integrare, etape in care un anumit factor a contribuit la progresul integrarii: liberalizarea comerciala in prima faza, aceea a formarii uniunii vamale, liberalizarea circulatiei factorilor in faza formarii pietei comune si a uniunii economice. Este randul monedei ca in etapa actuala sa contribuie la progresul integrarii, sa duca la o uniune monetara cu respectivele avantaje si sa reprezinte un suport al uniunii politice.
• Deoarece piata interna, prin inlaturarea tuturor barierelor comerciale, inclusiv a controlului la frontierele vamale, inseamna imposibilitatea oricarei protectii la frontiere, in absenta uniunii monetare, unele tari pot fi inclinate sa practice devalorizari in scop competitiv ('beggar - thy - neighbor').
• Liberalizarea miscarilor de capital, componenta esentiala a pietei interne, submineaza efectele unei politici monetare independente. Mai mult, obliga tarile sa coordoneze politicile lor monetare sau sa aplice o singura politica monetara, pentru a raspunde efectelor produse de miscarea capitalului.
• Un alt argument in favoarea uniunii monetare cu o singura moneda se refera la faptul ca Uniunea Europeana doreste sa sporeasca forta sa competitiva in context global, utilizarea unei singure monede contribuind la amplificarea schimburilor comerciale nu numai in interiorul zonei, ci si in relatiile cu restul lumii, la sporirea volumului operatiunilor financiare. In acest mod, apare efectul favorabil al 'economiilor datorate dimensiunii activitatii economice' - aspect de mare importanta in competitia cu marile companii americane si japoneze.

2.3. Beneficiile uniunii monetare

Trecerea la utilizarea unei singure monede aduce in primul rand avantajul evitarii riscului valutar - al deprecierii monedei de incasat pentru exportatori sau al scumpirii monedei de plata pentru importatori - existent ori de cate ori se pune problema convertirii monedelor ale caror cursuri se pot modifica in timp intr-un sens sau altul. Acoperirea riscului valutar, mai ales in cazul unei mari instabilitati a cursurilor, presupune operatiuni speciale de acoperire (hedging, gestionarea structurii detinerilor in devize prin operatiuni de swap etc.) ale caror costuri sunt ridicate. Costurile tranzactiilor sunt mai ridicate in cazul statelor mici, deschise, ale caror monede sunt putin sau deloc utilizate. Asemenea monede inregistreaza si diferente mari (spread) intre cursul de vanzare si cel de cumparare, tocmai datorita folosirii lor putin frecvente.

Eliminarea riscului valutar poate stimula activitatea economica, inclusiv investitiile, favorizand astfel procesul de alocare a resurselor, de creare de locuri de munca si de crestere economica. In aceeasi directie actioneaza si avantajul exprimarii preturilor in aceeasi moneda ceea ce le face usor comparabile preturilor pentru aceleasi bunuri pe diverse piete.

Toate aceste avantaje arata ca un curs stabil este superior unuia flotant, fluctuant, pentru ca decurge din conditii economice care genereaza stabilitate.

Importante beneficii ale uniunii monetare pot sa existe la nivel macroeconomic:(mai mare stabilitate a preturilor si o sporire a credibilitatii autoritatilor monetare - conditie esentiala a bunei functionari a politicii monetare). Faptul ca Banca Centrala a Uniunii Monetare este independenta, este de natura a mari aceasta credibilitate. De asemenea, piata financiara liberalizata, asa cum aceasta exista in cadrul unei uniuni monetare, va contribui la o mai buna alocare a resurselor.

2.4. Convergenta economiilor - conditie necesara pentru a participa la uniunea monetara europeana

Apropierea economica prin intermediul comertului si al altor fluxuri economice externe si convergenta economiilor reprezinta suportul necesar al unei uniuni monetare, inlaturandu-se prin aceasta nevoia ajustarii cursurilor. Tratatul de la Maastricht a prevazut ca masurarea gradului de convergenta sa se faca prin mai multi indicatori de performanta macroeconomica, dupa cum urmeaza:

a) Marimea ratei inflatiei (indicele preturilor de consum: HICP=Harmonised Index of Consumer Prices). Cat trebuie sa fie rata inflatiei? Participantii la uniunea monetara trebuie sa inregistreze o rata a inflatiei care sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% media celor mai performante (cat de performante?), in domeniul stabilitatii preturilor, trei tari comunitare. Importanta acestui indicator.

b) Cursul valutar

Rata nominala a cursului valutar nu trebuie modificata cel putin doi ani inainte de intrarea in stadiul al treilea prevazut in Planul Dellors, stadiul trecerii la o singura moneda (vezi, participarea la Sistemul Monetar European). Firesc, indeplinirea unei asemenea conditii prevazute in Tratatul de la Maastricht avea legatura cu modul functionarii SME la data respectiva. Sistemul Monetar European, instituit in 1979, avea in centrul sau moneda scripturala ECU, calculata pe baza unui cos de monede, fata de care se stabilise o marja admisa de fluctuare de +/- 2,25%. In urma crizei din 1992-93, s-a trecut la ceea ce se numeste Noul Sistem Monetar European, in cadrul caruia marjele de fluctuare admise erau de +/- 15%, ceea ce practic reprezenta o cvasiflotare. Intr-un asemenea canal larg, orice moneda se poate mentine fara devalorizare sau revalorizare. Se poate spune ca de la admiterea acestui nou sistem, conditia nemodificarii paritatilor, asa cum a fost formulata in Tratat, nu mai este de actualitate. Important este, insa, exercitiul participarii la un mecanism care 'simuleaza' o cooperare in cadrul unei zone si, mai ales, importanta este realizarea stabilitatii 'de facto' a cursurilor.

c) Ratele dobanzilor pe termen lung

Intre ratele inflatiei si ratele dobanzilor exista o stransa legatura, si anume:

Rata nominala a dobanzii > Rata inflatiei, pentru a avea o dobanda real pozitiva, respectiv :Rata reala a dobanzii = Rata nominala - Rata inflatiei;

Ratele dobanzilor pe termen scurt sunt, in mod firesc, fluctuante. Ratele dobanzilor pe termen lung (obligatiuni, bonuri de tezaur etc.) sunt cele care exprima gradul de credibilitate in privinta conditiilor economice fundamentale, a evolutiei ratelor inflatiei. Acestea sunt un barometru anticipativ al evolutiei conditiilor fundamentale din economie. Dar, in calitate de instrument al politicii monetare sunt folosite mai degraba ratele dobanzilor pe termen scurt, care exprima situatia raportului cerere-oferta si efectul acestuia asupra monedei. Tratatul de la Maastricht a prevazut ca, in tarile participante la uniunea monetara, ratele dobanzilor pe termen lung sa se mentina in cadrul unei diferente de +/- 2% fata de media ratelor dominante in trei tari cu cel mai bun rezultat in privinta inflatiei. Diferente mai mari in privinta ratelor dobanzilor ar exprima anticiparea unor evolutii neconvergente a economiilor si o deplasare a capitalului in conformitate cu o asemenea evolutie. Important este ca plasamentele capitalului sa nu fie de natura speculativa si sa nu aiba loc doar pentru a profita pe seama diferentelor de rate ale dobanzilor, ci sa urmeze o alocare in functie de criterii de profitabilitate.

d) Criteriul fiscal se prezinta sub doua forme:

d1) Marimea admisibila a deficitului public guvernamental sau bugetar nu trebuie sa depaseasca 3% din Produsul Intern Brut. De ce deficitul bugetar trebuie mentinut in limite atat de stranse? Raspunsul este cunoscut si acesta se refera la faptul ca orice deficit trebuie acoperit, finantat intr-un anumit mod. Finantarea se poate face prin urmatoarele:

• vanzarea de obligatiuni guvernamentale - bonuri de tezaur - in tara si in strainatate, cu o dobanda atragatoare pentru creditori, la concurenta cu dobanzile practicate de banci, si cu garantarea acestora prin veniturile bugetare. Efectele unei asemenea modalitati de acoperire se resimt pe mai multe planuri: bancile vor inregistra un deficit de lichiditati, ceea ce urca nivelul dobanzilor pe piata monetara interbancara; piata valutara se va 'relaxa', iar presiunea asupra cursului se va reduce prin reducerea cumpararilor de devize din partea celor care se orienteaza spre cumpararea de titluri de stat; se ajunge la datorii impovaratoare pentru bugetul viitor si pentru beneficiarii viitorului buget;
• credite ieftine de la banca centrala sau chiar transferarea unor 'angajamente' (cheltuieli) bugetare catre banca centrala, in situatia de totala subordonare a acesteia fata de guvern; posibilitatea de a apela la o asemenea sursa de finantare a deficitului va provoca o relaxare a politicii guvernului atat in domeniul fiscalitatii, cat si in cel al expansiunii veniturilor, cu posibile urmari inflationiste;
• emisiune bugetara fara acoperire, ceea ce reprezinta o sursa de inflatie si o modalitate de erodare a datoriei guvernului. O asemenea metoda este aplicabila tot in situatia in care banca centrala este subordonata guvernului, contribuind la punerea in practica a politicii nesanatoase a acestuia.

Daca deficitul bugetar urca, semn al unei viitoare inflatii, se poate inregistra si fuga capitalului spre tari cu mai mare stabilitate economica.

d2) Datoria publica totala - interna si externa, guvernamentala si locala.

Deficitele acumulate duc la o datorie publica, care va reprezenta o povara asupra generatiilor urmatoare, va atrage dupa sine nevoia unor impozite mai mari, ceea ce va influenta negativ investitiile si cresterea economica. Daca datoria publica depaseste o anumita marime, aceasta va ridica mari probleme privind rambursarea. De aceea, tratatul de la Maastricht a stabilit ca marimea admisa a datoriei publice sa nu depaseasca 60% din PIB.

2.5. Evolutia procesului de integrare monetara europeana

Tratatul de la Roma nu a prevazut nimic referitor la integrarea monetara (cum se explica? Care este sistemul de cursuri valutare la data respectiva?)

Trecerea la flotare cvasi-generalizata a monedelor larg utilizabile, a facut necesara instituirea unui sistem monetar care sa sustina zona de integrare economica europeana. Asemenea aranjamente monetare au fost urmatoarele (detalii, in M. Birsan, Integrarea economica europeana, Edit. Carpatica, vol I, 1995): 'sarpele' monetar, Sistemul Monetar European si, intr-o perioada mai recenta, Noul Sistem Monetar European.

Planul Dellors si Tratatul de la Maastricht au formulat continutul procesului de evolutie graduala spre o uniune monetara europeana si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca participantii la uniunea monetara.

Planul Dellors a stabilit parcurgerea a trei stadii pentru realizarea trecerii la uniunea monetara:

Stadiul I : 1 iulie 1990 - 1 ianuarie 1994:

• Liberalizarea deplina a circulatiei capitalului: s-a realizat incepand cu 1 iulie 1990.
• Realinierile de paritati sa fie putin frecvente si sa aiba loc o mai stransa coordonare a politicilor monetare.
• Ce anume s-a intamplat in respectiva perioada? (vezi mai sus bibliografia).

Stadiul II : 1 ianuarie 1994 - 1 ianuarie 1999:

Este un stadiu de tranzitie de la Sistemul Monetar European la Uniunea Monetara in care s-a prevazut urmatoarele:

• Politicile monetare, desi continuau sa fie nationale, urmau a fi strans coordonate.
• Renuntarea la realinierea paritatilor. Deoarece in urma crizei din 1992- 93 s-a trecut la un sistem de cvasiflotare, realinierea paritatilor nu mai era necesara. In realitate, marjele de fluctuare s-au mentinut foarte aproape de vechile marje admise, care se incadrau in +/- 2,25%.
• Crearea unei institutii monetare centrale care sa devina, ulterior, banca centrala europeana. Aceasta institutie s-a creat sub forma Institutului Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Bancile centrale continuau sa functioneze in regim de banci nationale.

Stadiul III : 1 ianuarie 1999 (cel mai tarziu):

Raportul Delors prevede orientarea spre cursuri valutare fixate irevocabil si inlocuirea in final cu o singura moneda.

Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a hotarat ca:

• viitoarea moneda unica sa se numeasca EURO;
• nominalizarea primelor state care urmau a participa la viitoarea uniune monetara sa se faca in prima parte a anului 1998; totodata, Banca Centrala Europeana se pune in functiune;
• administratia tarilor participante, bancile, institutiile financiare se pregatesc pentru trecerea la stadiul III; la 1 ianuarie 1999 sa inceapa efectiv uniunea monetara prin fixarea irevocabila a paritatilor, cu functionarea Bancii Centrale Europene care va emite EURO.

3. Banca Centrala Europeana

Banca Centrala Europeana (a inlocuit Institutul Monetar European) - sistem Eurofed (ESCB -European System of Central Banks). Ce este?

O institutie independenta atat fata de guvernele statelor participante la UM, cat si fata de organismele comunitare, deciziile pe care aceasta le ia urmarind exclusiv atingerea obiectivelor sale asa cum acestea au fost formulate prin statut.

Capitalul social al bancii centrale europene este de 5 milioane Euro. Acest capital s-a format prin contributia bancilor centrale ale celor 11 tari membre precum si a cotelor parti subscrise de catre bancile centrale ale unor tari nemembre. Calculul acestor contributii s-a facut in functie de PIB si marimea populatiei si urmeaza a fi platit in intregime.

Stabilitatea preturilor este obiectivul principal al BCE, asa cum a fost acesta stabilit prin statut, si se defineste ca o crestere anuala a Indicelui Armonizat al Preturilor de Consum (HICP) pentru zona euro de sub 2% pe termen mediu (file:H:Euro.htm). O asemenea formulare nu exclude oscilatii ale preturilor pe termen scurt, dar cu o incadrare in tendinta de stabilitate prevazuta.

Ce a urmat?

La mijlocul anului 1998, au fost nominalizate statele care indeplinesc conditiile de participare la viitoarea uniune monetara, tinandu-se seama atat de gradul indeplinirii criteriilor economice prevazute, cat si de optiunea acestora privind participarea sau neparticiparea la Uniunea Monetara. Tarile care au fost selectate pentru uniunea monetara sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Irlanda, Luxembourg, Olanda, Spania, Portugalia. Din 15 state ale UE, patru nu au fost incluse pe lista initiala fie deoarece au optau pentru a nu participa la uniunea monetara prin ceea ce se numeste opt-out (Danemarca, Suedia, Regatul Unit), fie deoarece nu indeplineau conditiile privind performanta economiei (Grecia). De la 1 ian. 2001, Grecia a intrat in uniunea monetara.

Situatia indicatorilor de performanta, la data selectiei, se prezenta astfel:

Sursa: European Monetary Institute, Convergence Report, March 1998, p. 25.

4. Euro - noua moneda a Uniunii Europene

Lansarea trecerii la Euro

Conform hotararii Consiliului European (Council Regulation (EC) No. 2866/98) si luandu-se in calcul ratele bilaterale centrale conform ERM (Exchange Rate Mechanism), la 31 decembrie 1998 au fost fixate irevocabil paritatile monedelor tarilor participante in raport cu noua moneda EURO, iar EURO a inlocuit ECU in raport de 1:1(1 EURO=1 ECU), pe baza calculului ratei oficiale de schimb a ECU la 31 decembrie 1998. Rata de referinta fata de Euro numita EONIA (Euro Overnight Index Average) a fost o medie ponderata a tranzactiilor unui panel de banci pe piata interbancara, tranzactii care au fost prelucrate pana la ora 6.00 p.m. Fiecare banca a transmis o medie a cursurilor lending.

Ratele de conversie pentru cele 11 monede in raport cu EURO se prezinta astfel:

( https://europa.eu.int/eurobirth/):

1 EURO = 40.3399 BEF
1 EURO = 1,95583 DEM
1 EURO = 166, 386 ESP
1 EURO = 6,55957 FRF
1 EURO = 0, 787564 IEP
1 EURO = 1936, 26 ITL
1 EURO = 40,3399 LUF
1 EURO = 2,20371 NLG
1 EURO = 13,7603 ATS
1 EURO = 200,482 PTE
1 EURO = 5,94573 FIM

(Cautati pe site-ul UE rata de conversie pentru drahma greaca, recent intrata in sistem).

Aceste rate de conversie raman neschimbate si vor fi singurele rate legal admise atat pentru conversie intre euro si monedele nationale, cat si pentru conversie intre monedele nationale

(https://www.ecb.int/emi/press/htm_jcom.htm).

La 1 ianuarie 1999, a fost lansata noua moneda, dar nu ca o moneda efectiva, sub forma de bancnote si monede divizionare - monedele nationale aflandu-se inca in circulatie -,ci ca o moneda de exprimare a operatiunilor (book-keeping money).

Important: noua moneda nu se mai calculeaza conform unui cos, ci este o moneda in sine, care indeplineste in cadrul zonei EURO, chiar si in acesti trei ani, anumite functii specifice monedelor, cum sunt:

Noile emisiuni de obligatiuni guvernamentale si de alte titluri pe piata financiara vor avea loc numai in Euro, iar piata financiara a zonei Euro a devenit una puternic integrata prin toate componentele sale.

Piata monetara, conform statisticilor Bancii Centrale Europene, a inregistrat o sporire a volumului operatiunilor, ceea ce, firesc ajuta atingerea obiectivelor politicii monetare in domeniul masei monetare. Piata monetara a zonei a devenit mult mai 'lichida', piata fiind aceea care asigura accesul bancilor la lichiditati. Important este si faptul ca volumul operatiunilor pe aceasta piata a permis reducerea spreadului, a diferentei intre bid si ask (cursul de cumparare si de vanzare), ceea ce este un semn extrem de pozitiv.

S-a produs o apropiere sensibila intre ratele dobanzilor la credite de lichiditati pe termen foarte scurt (overnight interest rate spreads) in tarile participante.

Bancile si firmele trec la utilizarea Euro in operatiuni intre ele si cu clientii lor: produse financiare in Euro, plati, depozite, preturi duale (in moneda nationala si in Euro), pentru a obisnui consumatorii cu noua moneda, chiar daca deocamdata continua sa utilizeze moneda nationala.

Euro urmeaza a inlocui, dupa trei ani, respectiv la 1 ianuarie 2002, monedele nationale. Acestea vor fi retrase complet din circulatie in decurs de sase luni, respectiv intre 1 ianuarie si 1 iulie 2002, si inlocuite cu bancnote Euro si subdiviziuni ale acestora. Toate operatiunile, dupa aceasta data, vor avea loc in Euro.

Ce se intampla cu celelalte monede din UE, dar neparticipante la Euro?

Nu toate statele membre ale UE au intrat in UM. Ca urmare, o data cu trecerea la stadiul al treilea al UM, vor coexista mai multe regimuri valutare, dupa cum urmeaza:

1. Euro - care va cota fata de dolar si fata de celelalte monede neparticipante (yen, franc elvetian, dolar canadian etc.).
2. Fiecare moneda nationala participanta la UM va avea fixate paritatile in mod irevocabil, dar fata de monedele din afara va avea fluctuatii prin intermediul Euro.
3. Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele suedeza si daneza, drahma greaca) participa, dar voluntar, la noul mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate Mechanism sau ERM II), care inlocuieste Sistemul Monetar European

(https://www.ecb.int/press/pr980912_3.htm).

Mecanismul consta in:

• stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de etalon;
• cursuri bilaterale de schimb intre aceste monede si o marja standard de fluctuare de +/- 15%, curs ce va fi sustinut de catre respectivele banci centrale in mod nelimitat, fiind disponibile, in acest scop, si finantari pe termen scurt;
• cotarea monedelor se face avand Euro ca moneda de referinta, deci in raport cu 1 Euro (cu sase zecimale), raportul fata de acesta servind si stabilirii marjelor de interventie.

Utilizarile internationale ale monedei EURO:

Euro are si un rol international explicabil prin locul detinut de catre zona emitenta in cadrul productiei si comertului mondial. Acest loc apare dupa cum urmeaza:

Indicatori principali privind pozitia comparativa a zonei euro in economia mondiala, anul 1998:

Sursa: ECB, Monthy Bulletin, August 1999, p.32

Comentati datele din tabel.

Cum a evoluat cursul monedei Euro in anul care a trecut de la lansare, respectiv in anul 1999, in comparatie cu perioada anterioara(cotatie pentru Ecu): singura moneda care coteaza in exterior este EURO, iar cursurile monedelor nationale fata de monedele din afara zonei monetare se stabilesc prin intermediul EURO. Monedele celor 11 tari care participa la uniunea monetara au cursuri, fata de monedele din afara zonei, rezultate din cotatia EURO pe piata valutara internationala fata de principalele monede (dolar, yen, franc elvetian etc.).

Evolutia cursului bilateral in raport cu dolarul si cu principalele monede (unitati nationale/ECU sau EURO, medie anuala):

Sursa: ECB, Monthly Bulletin, February 2000, p. 48

* De completat din publicatiile Bancii Centrale Europene

Constatari (comentarii facute de catre studenti). A se avea in vedere situatia din tabelul care urmeaza.

Indicatori sintetici privind situatia economiei in zona Euro

Sursa: Eurostat, Key Indicators, No 2/1999.

Evolutia Indicelui Harmonizat al Preturilor de Consum (HICP):

Sursa: Selectat din datele publicate in ECB Monthly Bulletin, Febr. 2000.

Ratele anuale ale dobanzilor in zona Euro la depunerile pentru 12 luni si la obligatiunile guvernamentale de lunga durata:

Sursa: ECB, Monthly Bulletin, Febr. 2000, p. 21.

Situatia finantelor publice si a conturilor curente in zona Euro apare astfel:

Sursa: Eurostat

Utilizarile internationale ale Euro se refera la cele care au loc in afara cadrului zonei emitente si se grupeaza, de obicei, in utilizari private si utilizari publice:

1 Utilizarile private sunt cele mai importante datorita faptului ca acestea reprezinta o recunoastere 'de facto' a importantei unei anumite monede. Cele mai importante utilizari sunt:

a) Euro 'mosteneste' de la moneda anterioara - Ecu - un loc important pe piata financiara internationala. Emisiunile de titluri in Euro, facute de catre nerezidenti ai zonei, reprezinta cca 20% din totalul emisiunilor de astfel de titluri pe piata financiara internationala (fata de 49% emisiuni in dolari). Acest loc se va consolida atat prin preluarea emisiunii de noi titluri in Euro, cat si prin inlocuirea optiunilor anterioare pentru titluri eliberate in monedele tarilor participante la UE.

b) Serveste exprimarii preturilor marfurilor comercializate, in primul rand, intre tarile membre. Circulatia libera a bunurilor in cadrul Pietei Interne este impulsionata si de avantajele pe care moneda unica le ofera participantilor: disparitia riscului valutar si a costurilor care insotesc gestionarea acestuia, transparenta si comparabilitatea preturilor pe pietele tarilor participante. Se poate spune, fara retinere, ca moneda unica potenteaza avantajele comertului liberalizat cu bunuri si servicii si cele ale integrarii pietelor factorilor de productie - forta de munca si capitalul. Introducerea, o data cu 1 ianuarie 1999, si a sistemului de plati si compensare TARGET intre tarile zonei EURO este de natura a facilita foarte mult operatiunile de plati intra-comunitare.

Desigur, acest comert intra-comunitar dobandeste, o data cu inlaturarea tuturor barierelor comerciale intre tarile respective, caracterul de comert intern. De aceea, statisticile evidentiaza distinct comertul extra-comunitar pe care-l considera adevaratul comert exterior al zonei. Chiar si procedand astfel, UE fiind cea mai mare putere comerciala a lumii si inregistrand un grad de deschidere, in 1998, de 17%, detinand cca 20% din exporturile mondiale, va oferi noii sale monede un suport in marfuri si servicii comercializate pe plan international, pe masura acestei deschideri. Devine, in acest mod, o moneda de referinta pentru comertul international; Exporturile si importurile UE catre/dinspre tarile asociate, candidate la aderare, pot fi acum facturate in EURO. Si operatiunile comerciale cu alte zone, cum sunt cele in curs de dezvoltare - tarile ACP - vor avea un regim similar. Chiar si o parte a comertului cu restul tarilor, in masura in care acestea au nevoie de EURO pentru plati in Uniunea Europeana, vor apela la moneda europeana. Ca urmare, va avea loc, in mod cert, o anumita reasezare a locului detinut de monedele larg utilizabile in operatiunile comerciale internationale. Se stie ca dolarul detine de 4 ori mai mare valoare de exprimarea a exporturilor decat valoarea exporturilor SUA. Aceasta se explica prin rolul central al dolarului in cadrul sistemului monetar international (moneda de rezerva, convertibilitate deplina, prima euromoneda, etc.) prin rolul traditional al dolarului in operatiunile comerciale internationale, asa cum acesta s-a consolidat in decursul perioadei postbelice, fiind utilizat nu doar in comertul exterior al SUA, ci si in comertul exterior al tuturor statelor.

2) Utilizari oficiale:

a) Euro va prelua si locul monedelor nationale (DM, FF, HF etc.) in cadrul rezervelor valutare internationale, instalandu-se in aceasta calitate alaturi de dolar si imediat dupa acesta, dar inaintea unor monede precum lira sterlina, yenul, francul elvetian etc. (cca 19%, fata de cca 58% ponderea dolarului).

b) Avand asemenea importante functii internationale, moneda Euro serveste si in calitate de moneda-ancora, moneda-etalon pentru monede din afara zonei. Exista mai multe aranjamente monetare in care este implicat Euro:

1. Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele suedeza si daneza, drahma greaca) participa, dar voluntar, la noul mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate Mechanism sau ERM II), care inlocuieste Sistemul Monetar European

(https://www.ecb.int/press/pr980912_3.htm).

Mecanismul consta in:

• stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de etalon;
• cursuri bilaterale de schimb intre aceste monede si o marja standard de fluctuare de +/- 15%, curs ce va fi sustinut de catre respectivele banci centrale in mod nelimitat, fiind disponibile, in acest scop, si finantari pe termen scurt;
• cotarea monedelor se face avand Euro ca moneda de referinta, deci in raport cu 1 Euro (cu sase zecimale), raportul fata de acesta servind si stabilirii marjelor de interventie.
1. Tari care preiau Euro ca moneda nationala (cazul unor teritorii franceze, foste colonii) sau va inlocui francul francez in raportul CFA.
2. Tarile suverane precum Monaco, San Marino, Vatican vor folosi Euro pe baza unui aranjament special.
3. Cipru si Macedonia si-au legat monedele de Euro.
4. Bosnia-H., Bulgaria, Estonia - currency board euro/DM.
5. Un numar de 17 tari (Ungaria, Polonia, Irlanda) folosesc un cos de monede care include Euro.
6. Serveste calculului valorii monedei scripturale DST.
7. Flotare concertata cu Euro ca moneda de referinta

In ceea ce priveste tarile asociate si candidate la UE, inclusiv Romania, de a folosi moneda Euro, s-a vazut ca exista mai multe posibilitati, in acest sens. Mai intai, sa includa Euro in regimul cursului de schimb, asa cum unele au si facut-o deja. In ceea ce priveste Romania, solutia unui curs fixat in raport exclusiv cu Euro se exclude, deocamdata, atat pentru ca, in ciuda ponderii mari a schimburilor cu UE, dolarul are un rol important in totalul platilor, cat si prin faptul ca o tara candidata nu poate opta pentru participare la Mecanismul Sistemului Valutar II. Cea mai buna solutie pare a fi optiunea pentru un cos de monede in care Euro sa ocupe locul respectiv conform importantei sale in operatiunile externe si sa se instituie o marja controlata cu deprecieri de paritate anuntate. Aceasta ar permite si o fluctuare absolut necesara, dar controlata, si o anumita certitudine in privinta modificarilor de curs, importanta pentru deciziile mediului de afaceri. Banda de fluctuare trebuie sa fie relativ larga.

In ceea ce priveste utilizarile private, acestea exista deja in operatiunile comerciale externe cu UE si, firesc, in toate operatiunile bancare. Firmele au posibilitatea de a stabili un pret in Euro care sa fie valabil pentru vanzarile lor in oricare dintre tarile zonei. Bancile au avut posibilitatea de a reduce cheltuielile lor pentru diferite operatiuni, inclusiv prin reducerea numarului de banci corespondente.

Cu toate acestea, exista deocamdata in randul operatorilor o anumita retinere fata de Euro fie din necunoastere, fie, asa cum am aratat, datorita faptului ca o moneda deocamdata doar scripturala, nu efectiva, provoaca neincredere. De aici, o supraevaluare a dolarului. Trecerea la circulatia efectiva a Euro, paralel cu intensificarea operatiunilor comerciale si financiare reciproce, la care se vor adauga cele turistice, vor fi de natura a anula aceasta neincredere.