Ideea politica

Ideea politica

Cunoasterea si studierea istoriei ideilor politice trebuie sa porneasca de la precizarea notiunii de idee in general si de idee politica in particular.

Notiunea de idee vine din greaca prehomerica si inseamna "imagine" (veidos). Sub aceasta forma, dar cu o valoare si o semnificatie aparte, ea a fost folosita si in explicarea termenului de ideologie.

In limba romana, notiunea de idee sau de a avea o idee semnifica existenta unor cunostinte despre un fenomen sau un proces, care pot fi mai mult sau mai putin coerente, elaborate sau sistemetizate. In genere, aceasta notiune este legata de procesul de cunoastere a realitatii, dar si de interpretare si de adoptare a unei pozitii, atitudini.

Fiind o creatie umana, ideea trebuie sa serveasca oamenilor. Ea este un eficient mijloc, instrument prin care oamenii isi formuleaza, exprima si realizeaza propriile lor aspiratii, scopuri si interese, intervin in organizarea si functionarea sistemului social, isi precizeaza vizavi de aceasta o anumita atitudine si pozitie, fiind alaturi sau impotriva acestuia. "Nu oamenii sunt sortiti sa slujeasca ideile, ci ideile sunt menite sa serveasca oamenilor, cand ideile devin daunatoare oamenilor - arata Henri Wald - trebuie schimbata ideea, nu oamenii. Oamenii se schimba cu adevarat pe masura ce reusesc sa-si schimbe ideile."[i]

Odata cu aparitia si constituirea politicului ca un domeniu distinct al societatii, cu implicarea sa in existenta si functionalitatea sistemului social, au luat nastere si s-au dezvoltat si stiintele necesare studiului acestuia si odata cu aceasta s-a format si un limbaj adecvat. Primul element al limbajului il constituie ideea politica.

Notiunea de idee politica s-a nascut odata cu politica, cu gandirea si practica politica. Ea si-a facut simtita prezenta inca din antichitate mai ales sub forma filosofiei politice la Socrate, Platon, Aristotel. Ideea politica face parte din termeni generali ai limbajului politic alaturi de opinie, parere, teorie, conceptie, dar participa substantial in constructia conceptelor complexe, superioare politice, cum ar fi ideologia, doctrina, gandirea sau spiritualitatea politica. In intelesul larg al termenului, idea politica este o reflectare simpla, minora, izolata a politicului, fara finalitate si utilitate. Un asemenea continut il dobandeste ideea politica cand ea este rezultatul unui contact spontan, direct al omului cu realitatea politica si politicul. Este forma cea mai des intalnita a termenului de idee politica, forma sa initiala.

In teoria si practica politica exista si o forma superioara de percepere a notiunii de idee politica. Ea apare atunci cand ideea politica este un demers al cunoasterii realizat in spirit si cu mijloace stiintifice, modificandu-si astfel continutul si valoarea. Sub acest aspect, ea devine deja o componenta a spiritualitatii politice, dand nastere unui edificiu stiintific, axiologic.

De-a lungul existentei umane, de la geneza societatii umane si pana astazi, ideile politice au dovedit ca au un rol esential in cunoasterea, studierea si interpretarea politicului, in existenta si functionalitatea sa ca sistem partial al societatii, al acesteia in ansamblu. Fara idei politice, politicul si politica nu pot exista, nu pot fiinta si functiona. Nu ar exista opinii, confruntari, dezbateri si, implicit, nu ar fi posibil progresul. Ideile politice sunt purtatoarele de cuvant al claselor, grupurilor sociale, al partidelor si formatiunilor politice, al societatii in ansamblul sau. Ele constituie fundamentul, baza oricarui sistem politic, indiferent de marimea si nivelul sau de dezvoltare.

Studiul stiintific al ideilor politice, evidentierea miscarii lor calitative, a naturii si rolului jucat in decursul evolutiei istorice, impune tipologizarea acestora.

O prima tipologizare a ideilor politice poate fi realizata dupa modul cum acestea apar, sau cum iau nastere. Din aceasta perspectiva, in cadrul oricarei societati, ideile politice pot aparea pe doua cai distincte: una spontana si cealalta elaborata in urma unei activitati stiintifice.

Ideile politice neelaborate, aparute spontan, sunt rezultatul interactiunii directe a individului cu realitatea inconjuratoare, in speta cu cea politica, pe baza propriilor cunostiinte si experienta. Asemenea idei politice obtinute pe cale empirica, cu un mare grad de generalizare sunt o subiectivizare simpla, minora a realitatii obiective, au incorporate in structura lor interna numeroase elemente afectiv-emotionale. Predominanta elementelor empirice si a celor afectiv-emotionale face ca acest tip de idei politice sa aiba din perspectiva stiintifica, o valoare limitata. Din aceasta cauza, asemenea idei politice nu participa la constructii politice superioare, ci ele se regasesc in cea mai mare masura in cadrul constiintei comune politice.

Al doilea tip de idei politice sunt cele elaborate coerent, sistematizate, de pe principii si pozitii stiintifice. Fiind un elaborat stiintific, realizat pe baza unei metodologii si a unui anumit sistem de principii, aceste idei politice realizeaza o explicare mai profunda si mai detaliata a realitatii inconjuratoare si chiar o precizare a unui obiectiv urmarit. Produse ale unui emitent politic, individual sau colectiv, ideile politice din aceasta categorie introduc in planul cunoasterii un continut si o pozitie ideologica. In aceasta situatie, ideea politica este supusa unei viziuni interpretative, incarcate de subiectivitatea autorului sau a colectivitatii care o vehiculeaza si, deci, ea nu poate fi autonoma si devine deja partizana.

Elaborate de pe pozitii si principii stiintifice, acest tip de idei politice pot deveni componente a oricarei constructii teoretice politice superioare, inclusiv a stiintelor politice, care si le incorporeaza in structura lor interna.

Rolul jucat in societate de ideile politice de-a lungul evolutiei sale istorice, poate constitui obiectul unei alte tipologizari a acestora. Din aceasta perspectiva, ideile politice pot fi clasificate in doua mari tipuri: idei politice progresiste si idei politice conservatoare, retrograde.

Ideile politice democratice, progresiste, au aparut inca din antichitate, cunoscand o evolutie ascendenta, in special in perioada moderna si contemporana, cand au capatat continuturi si valori noi. Prin natura, continutul si actiunea lor, aceste idei s-au aflat in slujba democratiei si a progresului, au contribuit in mod decisiv la implinirea aspiratiilor si intereselor majore ale umanitatii, asigurand astfel evolutia acesteia pe linie ascendenta.

Opuse acestora, ideile politice conservatoare s-au aflat in slujba fortelor politice ostile progresului, democratiei si libertatii, au denaturat relatiile sociale si interumane, facandu-se purtatoarele intereselor reactiunii, contrare progresului social uman.

Intelegerea si aprecierea corecta a rolului jucat in societate de ideile politice nu este posibila decat prin analiza lor in stransa legatura cu perioada concreta, cu timpul istoric in cadrul caruia au existat si functionat, cu fortele sociale care le-au emis si in a caror slujba s-au aflat, cu sarcinile si obiectivele social-politice propuse si urmarite de acestea, de limitele pe care, prin continutul si natura sa, formatiunea sociala le impunea si, nu in ultimul rand, de acceptiunea si intelegerea pe care o avea in respectiva formatiune notiunea de democratie, libertate sau progres. Astfel, ceea ce intr-o formatiune social-istorica era considerat a fi progresist, a sluji democratia, in cea urmatoare sau astazi, aceeasi idee politica poate dobandi o alta intelegere, care o poate indeparta de notiunea de progres sau, dimpotriva, poate fi apreciata ca retrograda, conservatoare.

Este o stiinta sociala si de ramura a stiintelor politice, in speta a politologiei. Aflandu-se la granita dintre stiinta istorica si cea politica, multa vreme ea a fost un obiect de disputa intre acestea, fiecare incercand sa-i revendice apartenenta.

Modul de studiu istoric o apropie de aceasta disciplina, dar obiectul de studiu, politicul, face ca istoria ideilor politice sa fie mult mai aproape de stiinta politica. Ceea ce particularizeaza, individualizeaza istoria ideilor politice este tocmai obiectul sau de studiu, politicul si politica si, in consecinta, ea tine de stiinta politica.

Avand in vedere geneza politicului, a modului sau de aparitie si exprimare, istoria ideilor politice este printre primele care au aparut si s-au manifestat din stiintele politice, ea fiind prezenta chiar din perioada sclavagista. In toate societatile, indiferent de natura lor, de nivelul lor de dezvoltare, au existat si s-au manifestat idei politice. Acestea au avut un rol major in cunoasterea societatii, in exprimarea optiunilor si atitudinilor diferitelor comunitati si forte social-politice, in insasi evolutia societatii umane. A fost totodata o modalitate accesibila de exprimare a tuturor claselor si grupurilor sociale, fiind, in acelasi timp, cu usurinta receptionata de societate.

Ideile politice au avut rolul de a crea o imagine generala asupra societatii, exprimand o anumita stare de spirit din cadrul acesteia, contribuind la orientarea si directionarea evolutiei sale.

Istoria ideilor politice este acea ramura a stiintei politice care studiaza modul de aparitie si evolutie a ideilor, teoriilor, conceptiilor si ideologiilor politice din punct de vedere istoric, evidentiind locul si rolul acestora in societati, contributia lor la dezvoltarea acesteia. Ea este atat o stiinta sociala, intrucat are ca obiect de studiu societatea umana, cat si o stiinta politica de ramura, intrucat studiaza din cadrul societatii, cu prioritate, politicul.

In aceasta situatie, in mod normal si necesar, istoria ideilor politice se afla in relatii de colaborare, de complementaritate atat cu stiintele sociale (istoria, filosofia, sociologia, economia politica), cat si cu cele politice de ramura (politologia, doctrinele politice, antropologia politica). Exista un permanent circuit de date, cunostiinte, informatii intre aceste stiinte, fapt ce asigura o analiza profunda si detaliata a politicului.

In acelasi timp, exista o distinctie evidenta intre istoria ideilor politice, atat fata de stiintele politice de ramura, dar mai ales in raport cu stiintele sociale. Aceasta distinctie este determinata de domeniul si segmentul distinct de studiu, de modul, mijloacele si metodele folosite in cercetare, de utilitatea si finalitatea acesteia.