Impactul ideilor
federaliste asupra Comunitǎtii Europene
Desi
divizata in atitudinea ei privind Comunitatea Europeana miscarea
federalista europeana a ramas o forta puternica
in Europa si a militat pentru o uniune federala a statelor europene
bazata pe primatul legii, pe impunerea si aplicarea legii pentru
toate statele si cetatenii europeni, pe institutii comune
independente si democratice, pe responsabilitati definite
constitutional. Modele federale, de tip centralizat (SUA) sau
descentralizat (Elvetia, Belgia), federalism constitutional
anglo-saxon sau european, federalism social sau integral, federalism cooperativ
si executiv, federalism cascadǎ, federalism parlamentar sau
prezidential exista destule pentru a inspira un nou model european.
Ideile
federaliste au influentat constructia institutionala in
cadrul Comunitatii Europene, dovada institutiile de tip
federal existente, (Curtea Europeanǎ de Justitie, Parlamentul
European, Banca Centralǎ Europeanǎ) totusi abordarea federalista reprezinta mai mult o directie
strategica de realizare a unui scop comun decat o teorie care explica
in mod adecvat mecanismul fortelor integratoare. Este greu de apreciat
cat de fertile sau benefice au fost ideile federaliste sau cat s-au diluat ele
in constructia europeana. Combinarea
dimensiunii interguvernamentale cu cea supranationala
caracteristica UE nu se regaseste in nici-un alt model federal.
Putem sau nu sa acceptam afirmatia lui Walter Hallstein ca
totusi Comunitatea Economica Europeana era mai mult decat o
confederatie fara sa fie o federatie, insa
daca o acceptam atunci concluzia fireasca este ca realizarea unei federatii
autentice presupune ajungerea la un consens intre statele membre si intre
cetatenii acestora. Ceva mai recent William Wallace a prezentat
si el Comunitatea Europeanǎ ca o confederatie, ceea ce ar impune
o trimitere la prima constitutie confederalǎ americanǎ si o
comparatie logicǎ cu modelele confederale din Europa, cum sunt cel
olandez din secolul XVII si cel elvetian din secolul XX.
Maastrichtul in 1992 si Tratatul
constitutional din 2004 au reprezentat pasi importanti
catre uniunea politica federala, dar pana la realizarea
ei mai este un drum de parcurs si mai sunt necesare actiuni ale
miscarii federaliste europene. Aceste actiuni au fost
impulsionate de cuvantarea pe care ministrul german de externe a tinut-o
la Universitatea Humboldt din Berlin in mai 2000, unde a propus realizarea unei
Uniuni Europene Federale, cu un guvern si un parlament federal. Viziunea
federalistǎ a lui Joschka Fischer, care a starnit reactii ostile sau
prudente la nivel guvernamental, pleacǎ de la premisa cǎ lǎrgirea UE spre centrul si estul
european implica o anumitǎ unificare politicǎ sub forma
federalismului, pentru a mentine functionalitea si
eficienta UE.
Totusi
majoritatea guvernelor nationale, in frunte cu Marea Britanie, resping
deschis orice agendǎ federalistǎ si agreazǎ o reformǎ
constitutionalǎ si institutionalǎ doar in cadrul
interguvernamental traditional, care s-a realizat practic prin Tratatul de
la Lisabona. Chiar si o personalitate de talia lui Helmut Kohl, care a
fost artizanul principal al reunificǎrii politice a Germaniei si care
nu putea fi suspectat de euroscepticism si anitifederalism, a respins
conceptul de State Unite ale Europei. Totusi pe fondul unei atitudini
ezitante sau oscilante a Frantei fatǎ de federalism, Germania a
fost principalul sustinǎtor al ideii de stat federal, pe baza
argumentului destul de convingǎtor cǎ o Uniune Europeanǎ de 30
de state, previzibilǎ pentru anul 2015, poate functiona in mod
corespunzǎtor numai dacǎ imbracǎ o formǎ federalǎ sau confederalǎ.
Identitatea statului natiune este
incǎ foarte puternicǎ in Europa si ea isi pune amprenta
asupra pozitiei guvernelor nationale fatǎ de integrarea
politicǎ si fatǎ de fortele federaliste
centralizatoare (Roderick Pace). Rezistenta fatǎ de un stat
federal centralizat va spori pe mǎsurǎ ce UE se va lǎrgi,
intrucat unele state candidate si viitoare membre au fost in cadrul unor
federatii si pentru cǎ perceptia unor forte politice
si a cetǎtenilor acestor state fatǎ de factorii de
decizie comunitari si fatǎ de aplicarea principiului
subsidiaritǎtii este oarecum confuzǎ si contestatoare. Un sistem de guvernare multinivel, cu
caracteristici atat federale cat si confederale, poate oferi unele
avantaje si provocǎri fundamentale unui nou stat membru de mici
dimensiuni, cu conditia ca elementele federale sau supranationale
sǎ nu fie de tip centralizator. Noile state membre dar si multe
state actuale membre vor sǎ-si pǎstreze identitatea
nationalǎ si deci ar prefera un sistem de tip descentralizator,
bazat pe principiul subsidiaritǎtii. Dacǎ plecǎm de la premisa cǎ sistemul de guvernare
multinivel din UE este de tip federal si descentralizator atunci el poate
asigura bunǎstarea economicǎ (Proudhon, David Mc. Kay) pentru statele
mici atat cat si securitatea
si pacea (Kant, Mill, Montesquieu) pe continentul european. Din punctul de
vedere al sistemului de guvernare multinivel, UE oferǎ statelor mai mici
posibilitatea de a realiza bunǎstarea economicǎ, de a-si asigura
securitatea si de a-si mentine propria lor identitate
nationalǎ. Federalismul de tip centralizator, cum este cel
reprezentat de SUA, nu asigurǎ pǎstrarea identitǎtii
nationale si nici cadrul actual al cooperǎrii interguvernamentale,
prin urmare n-ar constitui o alternativǎ convenabilǎ pentru statele
central si est-europene (Phillipe Schmitter, 1995)
UE este practic un stat federal, dar numai
pe plan economic si cu exceptia politicii fiscale si a celei
sociale. Asa cum remarca Jacques Pelkmans(2003) in orice stat federal
existǎ un anumit grad de descentralizare in procesul integrǎrii
economice, determinat de o combinatie de traditii istorice,
fezabilitate politicǎ, costuri si beneficii economice. De fapt federalismul ar urmǎri realizarea unei
combinatii optime intre unitate si diversitate, insǎ
cerintele unei piete comune pot impune renuntarea la
diversitate. De asemenea obiectivul coeziunii economice si sociale este
specific atat unei comunitǎti economice cat si unei federatii
politice si el implicǎ implementarea unor politici adecvate si
redistribuirea de resurse. Dacǎ
politica monetarǎ centralizatǎ si moneda unicǎ sunt
indispensabile pentru federalismul economic in schimb politica fiscalǎ
poate fi mai mult sau mai putin descentralizatǎ.
