Informare pentru Integrare sau Drepturile de Baza ale Cetateanului European Migrant

Informare pentru Integrare sau Drepturile de Baza ale Cetateanului European Migrant

Fiecare cetatean al Uniunii Europene are dreptul sa munceasca si sa locuiasca in alt stat membru fara sa fie discriminat pe motive de nationalitate. Pentru lucratori, aceasta libertate a existat inca de la intemeierea Comunitatii Europene din 1957. Acesta este prevazut in articolul 39 al Tratatului CE si implica:

dreptul de a cauta un loc de munca intr-un alt stat membru;

dreptul de a munci intr-un alt stat membru;

dreptul de a locui acolo in acel scop;

dreptul de a ramane acolo;

dreptul la egalitate de tratament in ceea ce priveste accesul la locurile de munca, conditii de munca si toate celelalte avantaje care ar putea facilita integrarea muncitorilor in statul membru gazda.

Articolul 39 se aplica asa numitilor lucratori migranti, de exemplu cetateni ai statelor membre care isi parasesc tara de origine si merg sa lucreze intr-un alt stat membru. Nu se aplica persoanelor care nu si-au parasit niciodata tara de origine, dar ii include pe cetatenii unui stat membru cand revin in acel stat membru dupa ce si-au exercitat dreptul lor la libera circulatie. Se aplica lucratorilor si nu persoanelor care lucreaza independent, studentilor, pensionarilor, sau persoanelor care nu lucreaza.

Orice cetatean al unui stat membru are dreptul de a cauta o slujba in alt stat membru. El sau ea va primi aceeasi asistenta de la oficiile nationale de plasare a fortei de munca precum cetatenii statului membru de destinatie.

Potrivit Curtii Europene de Justitie, persoana in cautarea unui loc de munca poate ramane in statul membru de destinatie o perioada "suficient de lunga incat sa-i permita sa evalueze el insusi ofertele de angajare in munca si sa realizeze pasii necesari pentru a fi angajat." Dupa expirarea acestei perioade, nu poate fi expulzat daca dovedeste ca este in continuare in cautarea unui loc de munca si ca are sanse adevarate de a fi angajat.

Dreptul la rezidenta merge impreuna cu dreptul de a munci intr-un alt stat membru. Bazat pe noua Directiva privind dreptul de rezidenta pentru cetatenii U.E. (Directiva 2004/38/CE) lucratorii migranti nu vor mai trebui sa obtina permis de sedere in statul membru in care se face angajarea: este suficienta inregistrarea la autoritatile competente.

Daca un lucrator a avut drept de rezidenta pentru o perioada neintrerupta de cinci ani intr-un stat membru gazda, poate dobandi un drept de stabilire a domiciliului in acest stat. La cerere, autoritatile nationale ii vor elibera un document care sa ateste dreptul de rezidenta permanenta. Odata dobandit, dreptul de rezidenta permanenta poate fi pierdut numai daca paraseste tara pentru o perioada de mai mare de doi ani consecutivi.

Accesul la munca vizeaza intedrdictia de a se solicita permis de munca pentru cetatenii Uniunii Europene. Recrutarea cetatenilor Uniunii nu poate fi limitata in numar sau in procentaj, si nu se poate face pe criterii discriminatorii in raport cu cele aplicate cetatenilor statului respectiv. Cunostintele lingvistice fac obiectul unei exceptii, in idea ca se poate pretinde un anumit nivel de cunoastere a unei limbi, atat cat este necesar pentru o buna desfasurare a activitatii. Totodata, daca angajatorii (privati sau publici) pot pretinde unui candidat un anumit nivel de cunostinte lingvistice, nu il pot constringe sa o dovedeasca printr-o calificare specifica. Comisia doreste ca angajatorii sa nu poata supune recrutarea candidatilor la o exigenta privind limba materna.

Toti cetatenii Uniunii Europene care lucreaza intr-un alt stat membru trebuie sa beneficieze de acelasi tratament ca si colegii sai, cetateni ai acelui stat, in ceea ce priveste conditiile de munca (salarizare, concediere, reintegrare, etc.) Beneficiaza, de asemenea, de egalitate de tratament in ceea ce priveste accesul la formare profesionala. Lucratorii migranti au dreptul la aceleasi avantaje sociale si fiscale ca si lucratorii statului gazda in care solicita un loc de munca.

In conformitate cu Articolul 39 al Tratatului CE, libera circulatie a lucratorilor nu se aplica in ceea ce priveste angajarea in sectorul public. Totusi, aceasta derogare a fost interpretata intr-un mod foarte restrictiv de catre Curtea Europeana de Justitie. Prin urmare, numai acele posturi in care exercitarea autoritatii publice si responsabilitatea pentru apararea intereselor generale de stat este implicata pot fi restrictionate, chiar si propriilor cetateni. In mod egal, un cetatean al UE nu trebuie sa fie tratat diferit fata de un cetatean al statului gazda, in ceea ce priveste alte aspecte ale accesului in sectorul public si condiTiile de munca, odata ce el (ea) a fost acceptat(a) in sectorul public.

Una dintre problemele specifice cu care se confrunta adesea lucratorii migranti cand se angajeaza in sistemul public este recunoasterea experientei lor profesionale dobandite intr-un alt stat membru. Asa cum este prevazut de Curtea Europeana de Justitie, perioade anterioare ale experientei profesionale comparabile intr-un alt stat membru trebuie sa fie luate in considerare cu scopul angajarii in sistemul public si pentru a determina avantajele profesionale, ca remuneratia sau gradatia, in acelasi mod in care se aplica pentru experientele profesionale dobandite in sistemul statelor membre gazda.

Ca o regula generala, lucratorii transfrontalieri, si anume persoanele angajate intr-un stat membru, dar care au resedinta in alt stat membru, unde se reintorc cel putin o data pe saptamana, se bucura de toate beneficiile acordate lucratorilor migranti angajati in statul membru respectiv. Oricum, ei se confrunta adesea cu probleme specifice, din cauza conditiilor de rezidenta, in particular referitoare la avantajele sociale. Drepturile egalitatii de tratament se aplica de asemenea in cazul impozitelor pe venit.

Directiva Comisiei Europene nr. 49/98 referitoare la protectia drepturilor la pensie suplimentara a lucratorilor salariati si a lucratorilor care desfasoara activitati independente, care se deplaseaza in interiorul Comunitatii, stabileste anumite drepturi si obligatii pentru membrii regimurilor (schemelor) de pensie suplimentara care se deplaseaza dintr-un stat membru in altul, si reprezinta un pas initial dar imens catre eliminarea obstacolelor in libera circulatie a lucratorilor salariati sau care desfasoara activitati independente. Directiva se refera la dreptul la pensie in cadrul atat al regimurilor facultative de pensie suplimentara, cat si al celor obligatorii.

Cooperare si Solidaritate in Spatiul Comunitar European

Libera circulatie a lucratorilor este de o mare importanta la nivelul Pietei Interne. Articolul 39 al Tratatului CE stipuleaza ca libera circulatie a lucratorilor va fi asigurata pe tot cuprinsul Comunitatii. Aceasta prevedere implica abolirea tuturor discriminarilor bazate pe nationalitate asupra lucratorilor din Statele Membre, in ceea ce priveste angajarea, remunerarea si celelalte conditii de munca si angajare.

In practica, pot totusi sa apara restrictii la libera circulatie a persoanelor pe baze foarte bine justificate, cum ar fi politicile publice, securitatea, sau sanatatea publica.

Implementarea Conventiei Schengen a avut ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele, incluzand bineinteles masuri de intarire a controalelor la frontierele externe. Aceste masuri implica o politica de vize comuna, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si un schimb eficient de informatii. In vederea crearii unui spatiu sigur cu frontiere sigure si a combaterii migratiei ilegale este nevoie de o cooperare a statelor in acest domeniu. Programe privind cooperarea intre administratiile vamale ale statelor membre sau intre serviciile de politie, precum EUROPOL, ori programe de cooperare in domeniul judiciar, precum programul GROTIUS, duc la realizarea unei solidaritati intre state si la crearea unui spatiu comunitar sigur.

Concluzii:

Europenismul si Identitatea Nationala

Asa cum politica sociala a Uniunii Europene este in continua transformare, si politica Romaniei in aceasta directie nu reprezinta o etapa finala de dezvoltare ci progreseaza permanent, adaptandu-se atat unor prioritati comunitare cat si unor prioritati nationale specifice. La momentul actual se afla in discutie o serie de acte legislative si se desfasoara o serie de proiecte cu asistenta internationala, ce au in vedere dezvoltarea unui cadru institutional adecvat, perfectarea dialogului social si a comunicarii inter-ministeriale, precum si dezvoltarea de sisteme de monitorizare a progresului - elemente cheie ale unei politici sociale eficiente.

Integrarea europeana este de neconceput in absenta unei dimensiuni culturale, dar integrarea culturala consta intr-o gestionare dificila, complexa a diferentelor. Omogenizarea politica si cea economica nu au cum sa-si gaseasca deocamdata un corespondent in cqmpul culturii. Identitatea culturala a Europei este - si va ramane inca, intr-un viitor previzibil - una plurala: idem nec unum.

Dar ce este in fapt europenismul? Ce inseamna calitatea de a fi European? Se poate sustine ca a fi european semnifica ceea ce este specific fiecarei tari, fiecarui popor din Europa, sau ceea ce este comun tuturor? Putem continua prin a verifica daca urmatorul crez este general valabil sau relativ la gandirea individuala - cu cat mai mult roman (francez, polonez, etc.), cu atat mai putin european, sau cu cat mai mult european, cu atat mai putin roman (francez, polonez, etc.)?

Sa incercam sa detaliem eventualele alternative de raspuns posibile. In prima varianta, problema identitatii europene nu s-ar pune, ea fiind rezolvata prin simpla aditiune a elementelor componente. Plauzibila este, fara indoiala, doar varianta a doua, cu precizarea ca identitatea europeana nu o diminueaza neaparat pe cea nationala. E vorba, pana la urma, de un proces de constientizare si asumare. O a treia varianta, in ciuda posibilului ei caracter optativ si, poate, utopic, s-ar putea dovedi de folos: cu cat mai european, cu atat mai roman, polonez sau francez. In aceasta varianta, europenitatea ar avea tocmai rolul de a fixa si argumenta trasaturile nationale care, oricum exista, cel putin din perspectiva constientizarii lor.

Iar daca cetatenii unui stat membru al Uniunii Europene inca sesizeaza ca si pericol la adresa identitatii lor (culturale, economice, sociale, individuale, educationale, si nu in ultimul rand politice) migratia persoanelor venind din celelalte state ale Comunitatii, ramane deschisa dezbaterea conform careia europenismul nu va atinge niciodata latura spirituala a celor care il reprezinta. In cuvintele unui eseist contemporan, problematica lasa inca multe porti deschise si multe modalitati de abordare pentru o intelegere deplina a ceea ce inseamna "a fi european" in adevaratul sens al cuvantului.