Institutii de jurisdictie

Institutii de jurisdictie

  Curtea de Justitie Europeana

  Curtea de conturi

  Organe financiare comunitare

  Alte organisme comunitare

Prin tratate comunitare, Curtii de Justitie i s-a conferit misiunea generala de a asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea Tratatului C.E. - cf. Art. 164 din Tratatul C.E., art. 136 C.E.E.A. din Tratatul, art. 31 din Tratatul C.E.C.A.[1] Curtea de Justitie Europeana,  compusa din 13 judecatori, cu sediul in Luxemburg, a devenit un actor important al familiei institutiilor Uniunii, un arbitru final al legii comunitare in luarea deciziilor in cazul disputelor intre Comisie si statele membre.

Dezvoltarea graduala a unui organ al legislatiei europene si al Jurisprudentei interpretative oferita de catre Curte nu a fost prevazuta in procesul de elaborare a Tratatelor. Profesorul Nicolae Paun, de la care preluam buna parte din afirmatiile de mai jos, este de parere ca  evolutia ei ilustreaza natura revolutionara aproape organica a Uniunii. Liderii politici au intampinat greutati in atingerea consensului asupra formei constitutionale si politice codificate a viitoarei Comunitati si Uniuni; a existat o problema asemanatoare la alinierea la legislatia europeana .

Legea comunitara a devenit o forta unificatoare puternica. Procesul legislativ este asumat tacit, pacificator, deoarece Curtea nu detine o institutie coercitiva care sa-i impuna legile.

In 1964 Curtea de Justitie a luat o noua hotarare, simbolica pentru viitorul Uniunii: in cazul unui conflict intre legea nationala si cea comunitara (aspect neclarificat in Tratat) legea comunitara are suprematie fata de cea nationala, prin crearea unei Comunitati pe o durata nedeterminata, cu propriile institutii, propria personalitate, capacitate legala, cu abilitatea de a avea reprezentanta internationala si, mai ales, cu puteri reale rezultand dintr-o limitare a autoritatii sau dintr-un transfer de atributii dinspre state inspre Comunitate, statele si-au limitat prerogativele de suveranitate, desi doar in domenii restranse, si astfel au creat un corp legal care leaga atat cetatenii lor cat si pe ele insele.

In 1979 Curtea a luat faimoasa hotarare in cazul Cassis de Dijon pe care, mai tarziu, Comisia a folosit-o la completarea pietei unice. Hotararea din 1979 a fost luata cu privire la o problema specifica legala conform careia legile germane referitoare la gradul de tarie al bauturilor alcoolice nu trebuie sa constituie o bariera comerciala in calea importurilor din Franta. Din acest caz si din altele similare a derivat conceptul recunoasterii reciproce a standardelor nationale. Principiu, vital pentru extensia Pietei Comune in sectorul serviciilor, nu ar fi putut aparea fara jurisprudenta deja existenta a Curtii.

Se observa, asa cum a considerat si Monnet initial, Comunitatea poate fi conceputa ca o retea de reguli  care strabat granitele nationale ale statelor membre. Curtea are un rol vital in clarificarea, prezentarea si in stabilirea modului lor de aplicare. In interpretarea de zi cu zi a largii game a legilor comunitare si in compararea legilor nationale cu legea comunitara, Curtea exercita in sfera sa de operare o autoritate directa mai putin spectaculoasa, dar comparabila cu independenta si puterea Inaltei Autoritati.

Tratatul de la Roma a prevazut Curtii competenta de a se pronunta asupra interpretarii actiunilor institutiilor comunitare si, unde este posibil, asupra interpretarii statutului organismelor create de Consiliu. Altfel spus, puterile Curtii sunt bazate pe Tratat, nu are prerogative in pronuntarea problemelor care nu sunt cuprinse in acesta.

Tratatul de la Maastricht, care furnizeaza baza legala noii institutii Banca Centrala Europeana, a adaugat ca jurisdictia Curtii se intinde si asupra validitatii si interpretarii actelor sale ca jurisdictia Curtii nu se intinde in domeniile politicii de aparare, politicii externe, cooperarii, problemelor legate de justitie si afaceri interne (de exemplu problemele politiei). Cu alte cuvinte, Curtea de Justitie nu se ocupa in mod explicit cu problemele mai ample ale justitiei penale si civile din Uniune, ci doar cu activitatea Comunitatii si a institutiilor sale. Tratatul de la Maastricht a dat Curtii de Justitie puterea de a impune amenzi asupra statelor membre care nu se supun legii comunitare.

Comitetul Economic si Social (ECOSOC)

Tratatul CE prevede ca atat Consiliul cat si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si Social care exercita functii consultative. Comitetul este compus din reprezentantii diferitelor categorii de actori din viata economica si sociala, in special producatori, agricultori, transportatori, muncitori, comercianti si mestesugari, profesiuni liberale si de interes general. Prin hotararea Consiliului European de la Bruxelles, din 10-11 decembrie 1993, s-a prevazut efectivul Comitetului de 299 membri, insa refuzul norvegienilor de a adera la UE, l-a redus la 220 membri.

Comitetul este convocat de presedinte la cererea Consiliului sau a Comisiei. Totodata, prin Tratatul de la Maastricht s-a prevazut ca ECOSOC poate sa se reuneasca si din proprie initiativa. Comitetul este organizat pe sectii specializate pentru principalele domenii acoperite de Tratat, in special sectia de agricultura si transporturi. In cadrul ECOSOC pot fi instituite subcomitete pentru elaborarea proiectelor de aviz in probleme sau in domenii determinate. Comitetul este imputernicit de Consiliu si de Comisie in toate cazurile prevazute in Tratatul CEE : fiscalitatea indirecta; apropierea dispozitiilor legislative, regulamentare si administratie ale statelor membre care au o incidenta asupra stabilirii sau functionarii Pietei Comune; decizii de aplicare referitoare la Fondului de coeziune. Prin Actul Unic aria de competenta ECOSOC s-a largit cu domenii suplimentare: piata interna, politica sociala, coeziunea economica si sociala, cercetarea si mediul inconjurator. De asemenea, este consultat si in educatie, sanatate, protectia consumatorilor, retele transeuropene, industrie, cetatenie. In schimb, nici o dispozitie referitoare la UEM sau la determinarea marilor orientari ale politicii economice a Comunitatii si a statelor membre nu prevede consultarea Comitetului Economic si Social.

Comitetul Regiunilor (CR)

Tratatul de la Maastricht a introdus un capitol nou in Tratatul UE intitulat Comitetul Regiunilor (Art. 198)[2]. Acesta  este compus din reprezentantii colectivitatii regionale si locale. Numarul membrilor, si repartizarea locurilor sunt stabilite prin Tratat si, ulterior, in perspectiva noilor aderari, principial acceptate la Consiliul European de la Bruxelles, din decembrie 1993.

Deosebirea fata de Comitetul Economic si Social consta in faptul ca Regulamentul interior stabilit de Comitetul Regiunilor trebuie supus aprobarii Consiliului.

Regulile privind consultarea Comitetului Regiunilor sunt identice cu cele referitoare la consultarea ECOSOC: Comitetului Regiunilor i se recunoaste dreptul de a avea initiativa emiterii avizelor in cazurile in care considera util. Numarul membrilor Comitetului Regiunilor este de 350.[3]

Potrivit Tratatului CE, Comitetul Regiunilor este obligatoriu consultat in legatura cu: actiunile de incurajare in domeniul educatiei, culturii, sanatatii publice, orientarile si proiectele referitoare le retelele transeuropene, actiunile specifice in domeniul coeziunii, definirea misiunilor, obiectivelor prioritare si organizarii fondurilor structurale, ca si a regulilor aplicabile fondurilor, crearea Fondului de coeziune.

Tribunalul de prima instanta (TPI)  

In vederea degrevarii Curtii de Justitie si ameliorarii functionarii sistemului jurisdictional al CE, Actul Unic European, modificand Tratatele comunitare, a prevazut posibilitatea crearii Tribunalului de prima instanta, care sa solutioneze anumite categorii de actiuni sub rezerva recursului la Curtea de Justitie. In acelasi timp, a fixat si limitele competentei Tribunalului.[4]

Potrivit textului, categoriile de actiuni precum si componenta Tribunalului de prima instanta sunt fixate de Consiliu la cererea Curtii de Justitie, dupa consultarea Parlamentului European si a Comisiei.

Membrii Tribunalului - cate unu pentru fiecare stat - sunt alesi dintre persoanele care ofera garantiile de independenta si au capacitatea necesara pentru a exercita functiile jurisdictionale

Curtea de Conturi Europeana 

Curtea de Conturi Europeana este cea mai tanara institutie a Uniunii Europene. In prezent, Curtea de Conturi Europeana este formata din 15 membri alesi pe o perioada de 6 ani de catre Consiliul European dupa consultarea prealabila a Parlamentului European. Membrii Curtii de Conturi Europene raspund unor criterii ce reflecta o inalta competitivitate un background profesional diversificat si experienta in domeniile de administrare a finantelor, expertiza contabila, politica. Ei nu pot detine concomitent si alte functii si actioneaza pe baza principiului autonomiei spre bunastarea generala a comunitatii. Din cadrul Celor 15 se alege prin vot secret un presedinte pe o perioada de 3 ani. Membrii Curtii, cu exceptia presedintelui, sunt responsabili pentru un sector de expertiza, de exemplu expertiza fondului regional, fondului social european, a repartizarii fondurilor pentru politica agricola comunitara etc.

In textul Tratatului de la Maastricht  la Art. 188 c sunt prevazute, drepturile Curtii de Conturi Europene: examineaza toate veniturile si cheltuielile comunitatii si se convinge asupra realitatii economice a bugetului.

Tratatul de la Amsterdam (Articolul 248) ii atribuie calitatea de a raporta neregularitatile constatate in executarea bugetului si de a realiza calcule de expertizare. In acelasi articol se prevede colaborarea cu institutiile nationale similare, cu respectarea principiului autonomiei. Presedintele Curtii de Conturi Europene prezinta in sedinta plenara a Parlamentului European in luna noiembrie, Raportul anual pe anul bugetar precedent.

Curtea de Conturi contribuie la imbunatatirea sistemului administrativ si la eficienta folosirii mijloacelor financiare ale UE,  in avantajul contribuabililor (platitorilor de impozit); ea garanteaza o mai buna folosire a finantelor Comunitatii si este pentru contribuabilul european cel mai bun izvor de informatie despre modul de folosire a fondurilor comunitare. Autonomia ei fata de celelalte organe ale UE si de statele membre ii ofera garantarea indeplinirii in cele mai sigure conditii a functiei de control pe care o exercita. "Unul din mijloacele utilizate in acest sens poate fi constituirea de catre presedintele Curtii de conturi a unui comitet de legatura cu cei care sunt conducatori ai institutiilor nationale corespunzatoare."[5]

Aderarea la UE a noi state a antrenat modificari in structura Bancii prin suplimentarea cu un loc de fiecare in Consiliul guvernatorilor si respectiv cu cate un membru titular in Consiliul de administratie.

Prin Tratatul de la Maastricht, corespunzator obiectivului de realizare a Uniunii Economice si Monetare, s-a prevazut, in cadrul Tratatului CE, crearea unui nou organism - Banca Centrala Europeana, dotata cu personalitate juridica si putere autonoma de decizie si de initiativa.

Conferinta Interguvernamentala de la Bruxelles din 6 martie 2000 nu si-a propus sa adanceasca dezbaterea institutionala ci doar s-a limitat in discutii la ramasite, adica la chestiunile nerezolvate de Tratatul de la Amsterdam: dimensiunile Comisiei, numarul de voturi, majoritatea decizionala. Chiar si asa, este importanta sugestia reducerii numarului comisarilor, numirea a 2-3 ca responsabili cu sectoare ale politicii comunitare, acordarea dreptului Presedintelui Comisiei sa numeasca mai multi vicepresedinti. Este adusa in dezbatere, mai ales dupa  demisia Comisiei Santer, problema responsabilitatii sub formula unei dileme: in fata cui sa raspunda Comisia: a Consiliului de Ministrii (si a Consiliului European) sau a Parlamentului?

Parlamentul, la randul lui, nu are drept de control asupra Comisiei in domeniul executiei bugetare, nu-i poate demite pe comisari etc.

Reforma institutionala presupune si deschiderea dosarului personalului, ponderarea activitatii in Directorate. De exemplu, DG VIII este supraincarcat cu atributii legate de implementarea ajutorului catre statele candidate la aderare, cu administrarea unei parti a fondurilor, in special cele pentru politici regionale, in conditiile in care si celelalte DG administreaza resurse pe politici sectoriale, pe ONG-uri.

O alta chestiune centrala in dosarul institutional este actualizarea voturilor. Conform Art. 205 din Tratat in situatia majoritatii calificate sunt necesare 62 de voturi din 87, insa statele mari detin cate 10, in timp ce cele mici cate 3. In Conferinta interguvernamentala se discuta fie redistribuirea voturilor prin sistemul complicat al dublei majoritati, sau printr-un act normativ care realizeaza o simpla repartizare a lor  in favoarea statelor membre mari.

Cu certitudine majoritatea calificata este si va fi solutia pentru rezolvarea afacerilor europene. Aceasta, cu atat mai mult cu cat negocierile prevazute prin Art. 73, care sunt supuse procedurii unanimitatii, vor fi tot mai dificile, deoarece vizeaza segmente ale suveranitatii. Se accepta deja extinderea majoritatii calificate asupra domeniilor culturii, invatamantului, probabil transporturilor, asupra numirilor si regulilor de procedura in Curtea de Justitie. In ceste noi domenii Parlamentul va dobandi drept de codecizie. De altfel, relatia dintre Comisie, Parlament si Consiliu este o cheie comunitara. Dupa criza de incredere ce a vizat Comisia Santer - Art. 215 din Tratat face referire la inlocuirea individuala a unor membri ai Comisiei nu si la motiunea de neincredere - actualul Presedinte, D-l Romano Prodi, a solicitat declaratii din partea comisarilor privind disponibilitatea lor de a demisiona la cererea acestuia.

Administrarea finantelor comunitare este si ea o prioritate a dosarului institutional, cerandu-se management financiar performant, colaborarea Comisiei cu statele membre, masuri de combatere a fraudei etc.

Se impune traducerea simultana a conceptelor de largire si de adancire  in actiuni puternic sustinute financiar si moral. Apoi, comunitatile solicita inzestrarea cu institutii capabile sa previna conflictele si sa asigure managementul crizelor. Politica Comuna de aparare si securitate, discutata la Consiliul European de la Cologne, are nevoie de amendamente la Tratate. Pentru inceput este necesar un Comitet permanent pentru politica si securitate. Rolul Comitetului permanent asemanator COREPER-ului ar fi acela de a pune la dispozitie Consiliului expertiza politica si militara. Institutional, el devine posibil prin adoptarea Art. 207 din Tratatul UE privitor la COREPER, si Art. 25, privitor la Comitetul Politic. Statutul organizational va trebui definit prin Tratat, iar chestiunile financiare prin competenta Secretariatului General al Consiliului.

UEM accelereaza la randul ei, reforma structurala a UE.

Tratatul de la Nisa, din decembrie 2000, a fost asteptat sa gaseasca solutii pentru dezechilibrul intre institutii si incomprehensibilitatea Tratatului, sa acopere deficitul de informare si distantele relativ mari dintre elite si cetatenii Europei. In adevar, asa cum constata si d-na Hildegard Carola Puwak, Consiliu European de la Nisa a trasat ,,noi directii in evolutia acelui ansamblu de componente care confera, de decenii, consistenta proiectului european. Unul dintre elementele sale centrale il constituie proiectul politic European care penduleaza intre orientarile federaliste si cele interguvernamentaliste."[6]

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa - OSCE

La 3 iulie 1973 s-au deschis lucrarile Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, cu participarea a 35 de state europene (fara Albania, dar cu SUA si Canada). La inceput a fost un proces de consultare politica, un forum multilateral de dialog si negociere, fara structuri permanente, care incerca sa organizeze destinderea pe continent.

Conform Actului final de la Helsinki, s-a hotarat continuarea si aprofundarea procesului CSCE. In acest scop, a functionat pana in 1990 sub forma unor reuniuni si conferinte, stabilind o serie de norme si angajamente si analizand periodic felul cum sunt implementate acestea: Belgrad ('77-'78), Madrid ('80-'83), Viena ('86-'89). Dupa 1990 CSCE este forumul in care se stabilesc primele negocieri in materie de securitate europeana.

La intalnirea la varf de la Paris, din noiembrie 1990, se adopta "Carta pentru o noua Europa", care marcheaza sfarsitul formal al razboiului rece si inceputul institutionalizarii CSCE. Tot acum, statele membre in cele doua aliante militare semneaza ,,Tratatul asupra fortelor armate conventionale in Europa" (CFE) care limiteaza fortele conventionale in Europa, de la Atlantic la Urali.

Sefii de stat si de guvern din tarile participante la CSCE au adoptat la finalul reuniunii de analiza din iulie 1992 la Helsinki, Declaratia intitulata ,,Provocarile schimbarii". Documentul precizeaza ca CSCE este un acord regional in spiritul cap.8 al Cartei ONU si reflecta acordul la care se ajunsese asupra intariri institutiilor CSCE, asupra elaborarii unei structuri de alarmare rapida, de prevenire a conflictelor si de gestionare a crizelor (cuprinzand misiuni de ancheta si misiuni de raportori). Cu acelasi prilej se hotaraste crearea la Viena a unui forum CSCE pentru cooperarea in domeniul securitatii, Forum care in noiembrie 1993 a adoptat 4 documente importante privind masurile de stabilizare a situatiilor de criza localizate, principiile pe care sa se bazeze transferurile de arme conventionale, planificarea apararii, precum si contactele si cooperarea pe plan militar.

La finalul conferintei de analiza a CSCE din 1994 de la Budapesta a fost adoptat documentul intitulat ,,Spre un parteneriat real intr-o era noua" si cuprinde: schimbarea de nume a CSCE, devenita de la 1 ianuarie 1995, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE); continuarea dezvoltarii mijloacelor CSCE in materie de prevenire a conflictelor si de gestionare a crizelor; un cod de conduita asupra aspectelor politico-militare ale securitatii.

Astazi OSCE este o organizatie paneuropeana de securitate, care in randul celor 55 de state membre (54 si Iugoslavia suspendata in 1992) include toatele statele europene, SUA, Canada si fostele republici sovietice din Asia Centrala. Este conceputa pentru a servi drept instrument de prima instanta pentru avertizarea din timp si prevenirea conflictelor, gestionarea conflictelor si reconstructia post-conflict in Europa. Regulile de baza sunt egalitatea membrilor si consensul in adoptarea deciziilor.

OSCE este structurata astfel:

Consiliul Permanent, alcatuit din reprezentantii statelor membre ale organizatiei; se reuneste saptamanal la Viena, pentru a dezbate si lua decizii in toate domeniile aferente OSCE;

- Consiliul Superior; dezbate periodic aspectele de natura politica;

- Consiliul Ministerial, reunirea ministrilor de externe;

- Presedintele in exercitiu al OSCE, respectiv ministrul de externe al tarii desemnate, asistat de precedentul si urmatorul (Troica); detine intreaga responsabilitate a activitatii executive a organizatiei;

- Secretarul general al OSCE, cu un mandate de trei ani, actioneaza in calitate de reprezentant al presedintelui in exercitiu, pe care il sprijina in toate activitatile destinate sa duca la indeplinirea obiectivelor OSCE. Secretariatul mai include:

- Centrul de Prevenire a Conflictelor, Departamentul de Administratie si Operatiuni si Coordonatorul activitatilor OSCE in domeniul economic si cel al mediului.

- Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului; joaca un rol important in monitorizarea alegerilor si dezvoltarea de institutii nationale electorale sau de aparare a drepturilor mentionate.

- Inaltul Comisar pentru Minoritatile Nationale; are un rol important in semnalarea din timp si prevenirea conflictelor, prin recomandari si rapoarte incurajeaza mentinerea unei politici a nonconfruntarii.

- Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media; urmareste indeaproape evenimentele din aceasta sfera de activitate si reactioneaza prompt fata de orice incalcare a principiilor organizatiei si angajamentelor statelor participante, in ce priveste libertatea de opinie si cea a presei.

- Adunarea Parlamentara; alcatuita din 300 de reprezentanti ai tuturor tarilor membre; isi desfasoara sesiunea anuala in luna iulie; dezbate teme de larg interes si adopta rezolutii si recomandari specifice profilului OSCE.

- Curtea de Conciliere si Arbitraj prin care statele semnatare ale Conventiei pot supune atentiei o problema in divergenta, urmand ca aceasta sa fie reglementata de Tribunalul de Arbitraj sau de Comisia de Conciliere.

OSCE si-a stabilit urmatoarele prioritati:

- consolidarea valorilor comune ale statelor membre si ajutarea lor in construirea societatii civile democratice, bazate pe suprematia legii;

- prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si readucerea pacii in zonele de conflict;

- surmontarea unor deficite, ori numai presupuse, ale starii de securitate a statelor membre si prevenirea unor noi destructurari ale acestora, prin promovarea unui sistem regional de securitate bazat pe cooperare.

Instrumentele la dispozitia organizatiei sunt:

- misiunile de informare a raportorilor OSCE;

- misiunile sau alte activitati similare in teren, ca instrument principal pentru prevenirea pe termen lung a conflictelor, managementul crizelor, rezolvarea conflictelor.

- reprezentantii personali ai presedintelui executiv, desemnati a-l asista in rezolvarea unor situatii survenite in diverse regiuni;

- grupurile de conducere, pentru indeplinirea unor misiuni  in domeniul prevenirii conflictelor, managementului crizelor si rezolvarii disputelor;

- mecanismele pentru rezolvarea pasnica a conflictelor;

- actiunile de mentinere a pacii;

A fi cetatean al Uniunii

Conventia Schengen (Olanda), din 14 iunie 1985 si aplicata dupa 26 martie 1995, a fost unul din pasii facuti pentru realizarea ,,spatiului fara frontiere interne", pentru eliminarea controalelor la frontierele intercomunitare. Prin art.8 al tratatului se instituie o cetatenie a Uniunii, de care beneficiaza orice persoana care poseda nationalitatea unui stat membru. In continuare se subliniaza faptul ca cetatenia Uniunii nu inlocuieste, ci completeaza cetatenia nationala.

Drepturile de care se bucura cetatenii Uniunii sunt:

- dreptul de a circula si de a locui liber pe teritoriul statelor membre;

- dreptul de a vota si de a fi ales in cadrul alegerilor municipale si europene, din statul membru unde isi are resedinta, in conditii egale cu ceilalti resortisanti ai statului;

- dreptul de protectie diplomatica si consulara in terte tari;

- dreptul de a adresa petitii.

Opt din statele U.E. accepta dubla cetatenie: Portugalia, Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franta, Italia si Grecia.[7]

Sugestii pentru studenti

  Observati evolutia Curtii de Justitie europeana

  Schitati etapele unei decizii, de la initiere la controlul aplicarii

  Definiti specificul OSCE

  Care sunt drepturile si obligatiile de cetatean european

[1] Munteanu, Roxana, Drept european. Institutii. Ordine juridica, Bucuresti, Editura Oscar Print, 1996, p. 240.

[2] L`Europe et les regions. Aspects juridiques. Publié sous la direction de G. Wandersanden, Etudes Européennes, ULB, Bruxelles, p. 15 si urm., apud prof. univ. dr. Nicolae Paun si Ciprian Paun, op cit.

[3] Fuerea, Augustin, op. cit., p. 204.

[4] John A. Usher, EC. Institutions and legislation, Logman, London - New York, 1998, p. 146.

[5] Fuerea, Augustin, op. cit., p. 202.

[6] Hildegard Carola Puwak, Romania si proiectul european, in Romania si viitorul Europei, ed. cit., p. 25.

[7] Col. dr. Cosma Mircea, Cpt. drd. Ispas Teofil, Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice, Sibiu, Editura Academiei Fortelor Terestre.