Interguvernamentalismul
liberal al lui Andrew Moravcsik
Criticand fundamentele
neofunctionalismului de pe pozitiile interguvernamentalismului Andrew Moravcsik
aduce in dezbatere douǎ concepte opuse care incearcǎ sǎ explice
progresul integrǎrii europene. Primul este cel al institutionalismului supranational, specific logicii
neofunctionaliste, in care presiunea institutiilor comunitare, cum
sunt PE si CEJ, lobbyul firmelor
transnationale si antreprenoriatul politic al Comisiei Europene ar fi
determinat progresul integrǎrii europene. Acest model testat de Moravcsik
pe baza dovezilor empirice furnizate de lansarea programului pietei unice
(AUE) l-a fǎcut sǎ punǎ in discutie realismul teoriei
neofunctionaliste, observand cǎ PE n-a avut nici un rol, firmele
transnationale si-au fǎcut simtitǎ prezenta relativ
tarziu dupǎ realizarea consensului intre guvernele nationale, iar
Cartea Albǎ a Comisiei Jacques Delors ar reprezenta mai mult mandatul
acordat de statele membre decat initiativa unui antreprenor politic.
Pentru Moravcsik progresul inegrarii este vazut prin prisma a trei
factori - interes economic, puterea relativa(de negociere), angajamente
credibile- ceea ce ar veni in contradictie cu viziunea lui Jean Monnet
si a neofunctionalistilor, care au vazut integrarea ca un
proces tehnocratic reflectand imperativele planificarii economice moderne,
consecintele deciziilor anterioare, antreprenoriatul expertilor
supranationali (Moravcsik, 1998).
Daca puterea de negociere determina rezultatul negocierilor si
are tangenta cu teoriile generale privind negocierea si tranzactionarea,
angajamentele credibile sunt legate de transferul de suveranitate si
reflecta eforturile guvernelor de a se constrange si controla
reciproc si au tangenta cu teoria jocurilor.
Al
doilea concept este cel al institutionalismului
interguvernamental, care pune accentul pe forta de negociere a
statelor, cu precǎdere a puterilor economice vest-europene - Germania,
Franta, Marea Britanie - ceea ce ar reprezenta o abordare de tip realist
structural a formǎrii si mentinerii regimurilor
internationale. Puternic influentat de abordarea politicilor interne,
Moravcsik pune accentul pe capacitatea de negociere a statelor, pe
convergenta intereselor nationale si pe limitele
transferului de suveranitate.
Alte
contributii la interguvernamentalismul liberal le-au adus autori ca
Putnam, Ruggie, Keohane. Principalii contributori ai acestei scoli au
utilizat tratatele Comunitatii Europene ca o variabila
independenta si sistemul european de guvernare ca o variabila
dependenta, iar explicarea procesului de integrare a fost conexata cu
factorii care au condus la tratatele CE.
Moravcsik
a introdus conceptul de interguvernamentalism
liberal si a avut pozitii comune cu Hoffman in critica
incapacitǎtii neofunctionalismului de a explica in mod corect
dinamica integrǎrii europene. Comportamentul statelor ar reflecta
actiunile rationale ale guvernelor constranse la intern de importante
presiuni ale fortelor sociale iar la extern de cerintele strategice
ale mediului international. Atitudinea si pozitia guvernelor in
cadrul negocierilor internationale sunt determinate de mixul de factori
endogeni si exogeni, dintre care se detaseazǎ presiunea
grupurilor de interese si fortelor sociale care
influenteazǎ politica internǎ (formarea preferintelor
interne sau cererea de politici). In viziunea lui Moravcsik predominanta
intereselor economice este evidenta. Cand interesele acestora sunt ambigue
si divizate guvernele sunt mai putin constranse si politicienii
au mai multe optiuni in negocierea strategiilor si pozitiilor
lor. Cǎutand sǎ-si maximizeze spatiul de manevrǎ,
guvernele nationale folosesc institutiile europene ca parte a unui
joc la douǎ niveluri, pe de o parte pentru a-si spori autonomia lor
politicǎ in functie de interesele interne, iar pe de altǎ parte
pentru a primi sprijinul necesar depǎsirii opozitiei interne.
Negocierea
intre state sau oferta de politici este considerata importanta de
catre Moravcsik care a afirmat ca acordurile la nivel
interguvernamental ar fi rezultatul unei interdependente asimetrice sau ar
reflecta rezultatele negocierii la nivel international intre state
determinate de preferintele interne si de puterea de negociere a lor.
Ar exista trei factori determinanti ai puterii de negociere a statelor a) alternativele politice unilaterale care
pericliteaza acordurile; b) coalitiile
alternative care prezinta pericole de excludere; c) compromisul si conexarea problemelor.
In opinia interguvernamentalistilor liberali institutiile
supranationale pot contribui la facilitarea cooperarii intre state
prin reducerea costurilor de negociere a tranzactiilor pe baza stabilirii
unor proceduri utilizabile ulterior si prin asigurarea unei mai mari
autonomii a guvernelor nationale in raport cu cetatenii din
statele respective.
Simon
Hix a sintetizat abordarea lui Moravcsik prin asertiunea ca a existat
o cerere pentru integrare din partea actorilor economici si sociali cu
interese specifice promovate de guvernele nationale in cadrul procesului
de decizie la nivel european, dar a existat si o oferta de integrare
asigurata prin negocieri interguvernamentale concretizate in tratate
si acorduri bugetare, cu un rol minor al institutiilor
supranationale.
O
alta abordare de tip interguvernamental apartine lui Putnam, care a
analizat integrarea prin prisma conceptului de guvernanta
vizualizand-o ca un joc la doua niveluri al statelor membre, la nivel
national factorii guvernamentali au constituit coalitii intre
grupurile interne de interese, la nivel european ei au negociat in
modalitati care le-au permis consolidarea pozitiei lor la nivel
national prin satisfacerea sau promovarea cerintelor grupurilor de
interese.
