LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR

Prevederile tratatului de la Maastricht, Amsterdam si Actului Unic

European

Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor Europene a fost definita in Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne.

Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna - ce nu poate fi realizata in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor.

Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai).

Conceptul de "cetatenie europeana" a fost prima oara introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie.[1]

Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte in Tratatul de la Roma (Titlul IV - vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor) si a prevazut o perioada de 5 ani pana la momentul in care se vor aplica procedurile comunitare si in aceste domenii.

Prin politica sa, Uniunea Europeana are in vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar in cadrul masurilor referitoare la politica de vize.[2]

Dupa cum am mai mentionat, libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a capitalurilor.

Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat in avantajul tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam, aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progresive a unei zone de libertate, securitate si justitie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995).

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetateni, intrunind - pentru prima data - in cadrul unui document unic drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat membru.

Prin incheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeana (Acordul European), Romania s-a angajat ireversibil pe calea integrarii europene.

Elementul-cheie al strategiei de aderare il constituie Parteneriatul de Aderare, semnat de Romania, enuntand principiile, obiectivele si prioritatile de actionare si mobilizand intr-un cadru unic toate formele de asistenta comunitara.

In 2000 au inceput efectiv negocierile de aderare, pe capitole, ale Romaniei la Uniunea Europeana. Capitolul referitor la libera circulatie a persoanelor a inceput sa fie negociat abia in 2002, la Bruxelles, in cadrul primei Conferinte de Aderare.

Romania accepta in intregime acquis-ul comunitar al Capitolului II - Libera circulatie a persoanelor, intrat in vigoare la 31 decembrie 2000, nesolicitand o perioada de tranzitie sau o derogare si declara ca va fi in masura sa aplice in intregime, la data aderarii, acest acquis.[3]

Constitutia Romaniei in art. 25 stabileste ca "Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat".

Acordul Schengen

Cea mai importanta etapa in evolutia spre o piata interna reala, in care sa nu mai existe obstacole in calea liberei circulatii a persoanelor, este reprezentata de incheierea celor doua acorduri Schengen: Acordul Schengen (semnat la 14 iunie 1985) si Conventia de Implementare Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995). In prezent Conventia este semnata de 13 state membre; Irlanda si Marea Britanie nu sunt membre ale Conventiei, dar au avut posibilitatea sa opteze pentru aplicarea anumitor parti ale corpului de legislatie Schengen. Din momentul aplicarii Conventiei pentru Italia si Austria (1 aprilie 1998), au fost eliminate controalele la frontierele interne ale tuturor statelor semnatare, cu exceptia Greciei. In plus, Islanda si Norvegia (membre ale Uniunii Pasapoartelor Nordice) au statut de membrii asociati.

Directiva Consiliului din 28 februarie 2002 reglementeaza cererea Irlandei de a participa la cateva dispozitii ale acquis-ului Schengen, un pas premergator spre adoptarea deplina a aquis-ului Schengen de catre acest stat.

Implementarea Conventiei Schengen are ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele, incluzand bineinteles masuri de intarire a controalelor la frontierele externe. Aceste masuri implica o politica de vize comuna, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si un schimb eficient de informatii. La frontierele externe ale spatiului Schengen, cetatenii UE trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii tertelor tari cuprinse in lista comuna a tarilor ai caror cetateni au nevoie de viza de intrare trebuie doar sa posede o viza unica valabila in intregul spatiu Schengen. Totusi, fiecare stat membru are libertatea de a cere viza in cazul cetatenilor altor terte tari.

Acquis-ul in domeniul politicii vizelor este reprezentat de art. 9-27 din Conventia de Implementare a Acordului Schengen si de o serie de alte acte normative referitoare la: implementarea acquis-ului Schengen in tarile UE, stabilirea unui model tip de viza - Regulamentul Consiliului 334/2002 CE de modificare a Regulamentului 1683/1995 sau stabilirea unui model uniform de formular de cerere de viza, eliberata de statele membre titularilor unui document de calatorie nerecunoscut de statul membru care stabileste formularul - Regulamentul Consiliului 333/2002 CE.

In privinta tarilor ai caror cetateni au nevoie de viza pentru a intra in spatiul comunitar, Regulamentul Consiliului 539/2001 CE fixeaza lista tarilor terte ai caror resortisanti sunt supusi obligatiei de viza pentru a trece frontierele externe ale statelor membre UE. Regulamentul stabileste si lista tarilor ai caror cetateni sunt exceptati de la aceasta obligatie. In prezent lista negativa a UE, cu privire la tarile ai caror cetateni au nevoie de viza pentru a intra in spatiul comunitar, cuprinde un numar de 134 de tari (Anexa I la Regulamentul 539/2001).

Directiva Consiliului 2001/40 CE reglementeaza cadrul legal privind recunoasterea reciproca a deciziilor de indepartare a rezidentilor statelor terte. Astfel, daca un stat membru UE ia decizia de indepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau, decizia este valabila pe intreg spatiul tarilor membre UE.

In perspectiva crearii unui spatiu comunitar in care controalele la frontiere vor dispare, iar libera circulatie a cetatenilor va fi deplina este nevoie de crearea unei securitati a frontierelor externe si de o solidaritate a statelor UE in acest sens.

Fortele de politie coopereaza in depistarea si prevenirea criminalitatii si au drept de urmarire a criminalilor fugari si a traficantilor de droguri pe teritoriul unui stat invecinat din spatiul Schengen. Pentru functionarea cat mai eficienta a Conventiei, a fost introdusa o masura tehnica compensatorie esentiala - Sistemul de Informatii Schengen (SIS), sistem ce furnizeaza informatii referitoare la intrarea cetatenilor tertelor tari, problemele legate de vize si de cooperarea politieneasca. Reglementarea legala a acestui sistem este data de art. 92-125 din Conventia de Implementare a Acordului Schengen.

Politica in domeniul vizelor

La 7 decembrie 2001 s-a anuntat oficial libera circulatie. La Bruxelles, Consiliul Ministrilor de Justitie si Afaceri interne al Uniunii a decis in unanimitate, ca incepand cu 1 ianuarie 2002 sa se renunte la regimul vizelor pentru cetatenii romani care calatoresc in spatiul Schengen. Aceasta dispozitie a intrat in vigoare dupa publicarea in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.

In momentul incheierii Tratatului de la Amsterdam a fost adoptat un Protocol de integrare a acquis-ului Schengen in cadrul UE, "menit sa includa anumite acorduri si reguli mentionate in cadrul UE".

Conform art. 73 j Consiliul va adopta:

"(1) Masuri care, in conformitate cu art. 7a, sa asigure absenta oricarui control al persoanelor, indiferent daca acestia sunt cetateni ai Uniunii sau ai unor terte state, atunci cand traverseaza frontierele interioare;

(2) Masuri privind traversaea frontierelor exterioare, care sa stabileasca:

a) standarde si proceduri care sa fie aplicate statelor membre privind efectuarea controlului persoanelor la respectivele frontiere;

b) reguli de acordare a vizei pentru sederi de cel mult trei luni, cuprinzand:

i) lista statelor terte ai caror cetateni trebuie sa fie in posesia vizei de traversare a frontierelor exterioare, si ale acelora ai caror cetateni sunt scutiti de aceasta cerinta;

ii) procedurile si conditiile de acordare a vizei de catre statele membre;

iii) un format unitar pentru vize;

iv) reguli pentru o viza unitara."

Articolul 2 din acest Protocol mentioneaza ca "de la data intrarii in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, acquis-ul Schengen, inclusiv deciziile Comitetului Executiv creat prin Acordurile de la Schengen care au fost adoptate inaintea acestei date vor fi imediat aplicabile celor 13 state membre mentionate in articolul 1, fara a incalca prevederile paragrafului 2 al acestui articol. De la aceasta data, Consiliul se inlocuieste prin Comitetul Executiv mentionat".

Mai mult paragraful urmator afirma clar ca "atat timp cat masurile referitoare la cele de mai sus nu au fost luate si fara incalcarea art. 5(2), prevederile si deciziile care alcatuiesc acquis-ul Schengen vor fi considerate documente bazate pe Titlul VI al Tratatului UE".

Aceasta inseamna ca atat timp cat UE, pe baza deciziilor Consiliului, va avea propriile reguli si proceduri, prevederile Acordurilor de la Schengen se vor aplica.

Cata vreme libera circulatie este pusa in discutie, referirea la dimensiunile drepturilor omului nu poate fi evitata, caci art. 13 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede:

"1. Orice persoana are dreptul la libera circulatie si la rezidenta in interiorul frontierelor fiecarui stat.

2. Orice persoana are dreptul sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa proprie, si sa se intoraca in tara sa."

La randul sau, art. 12 din Pactul international privind drepturile civile si politice stabileste ca:

"1. Orice persoana care se afla legal pe teritoriul unui stat va avea pe acel teritoriu, dreptul la libera circulatie si libertatea de a-si alege resedinta.

2. Orice persoana va fi libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa."

Singurele restrictii admise in exercitarea acestui drept se refera la protejarea securitatii nationale, la ordinea publica, la sanatatea si morala publica, la drepturile altor persoane.

Este evident ca atunci cand este vorba despre libertatea de circulatie, aceste documente plaseaza responsabilitatea respectarii acestui drept pe umerii statului in care persoana traieste deja sau in care isi are resedinta.

De aceea este foarte dificil a se invoca dimensiunea drepturilor omului atunci cand i se cere unei tari sa accepte intrarea fara nici o restrictie a unei persoane care nu este cetatean al acelei tari sau nu-si are resedinta pe acel teritoriu. Desigur, ca restrictiile trebuie sa fie rezonabile, in caz contrar fiind limitata nu numai exercitarea dreptului, ci dreptul ca atare fiind amenintat.

In acelasi timp, exista o tendinta generala, mai ales in randul tarilor prospere, de a limita pe cat posibil, sansa unor persoane din terte state de a intra pe teritoriul lor, iar multi considera ca nu este exagerat sa se afirme ca spatiul Schengen tradeaza tendinta de a deveni o fortareata Schengen.

Pozitia Romaniei fata de politica in domeniul vizelor

Romania a facut progrese semnificative in alinierea la politica de vize a UE.

Conditiile si criteriile de obtinere a vizei au fost specificate in normele metodologice de implementare a Legii privind regimul strainilor in Romania nr. 123/ 2001 (Hotararea Guvernului nr. 476/ 2001) si in instructiunile comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, publicate in 29 mai 2001.

Recomandarile pe termen scurt si mediu in alinierea la politica de vize a UE, catre Romania, sunt ca aceasta trebuie sa continue actiunile in special in vederea introducerii obligativitatii vizei pentru tarile cu un inalt potential de migratie.

"Desi, de facto, Instructiunile Consulare romane, concorda cu Instructiunile Consulare comune, implementarea de iure a acestora se va face in momentul aderarii"[4].

In ceea ce priveste capacitatea administrativa de implementare a politicii in domeniul vizelor, in Romania, este asigurata de Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Administratiei si Internelor.

Toate cererile de viza sunt trimise de misiunile diplomatice Centrului National pentru Vize care ia decizia finala asupra eliberarii vizei, cererile cetatenilor tarilor cu tendinte de migrare fiind trimise pentru o verificare suplimentara Directiei pentru Straini si Probleme de Migratie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Acte necesare pentru a calatori in spatiul Schengen

Tari care apartin spatiului Schengen : Germania, Franta, Luxemburg, Olanda, Spania, Austria, Belgia, Portugalia, Grecia, Italia, Elvetia, Suedia, Finlanda , Norvegia, Danemarca.

Pentru a putea calatori in aceste tari ce apartin spatiului Schengen sunt necesare urmatoarele acte:[5]

1. Invitatie tradusa in limba romana si legalizata sau voucher - pentru destinatia finala;

2. Bilet de transport dus - intors sau cartea verde a masinii cu care se pleaca;

3. Asigurarea medicala - valabila pentru perioada sejurului.

Suma minima in valuta liber convertibila trebuie sa fie propotionala cu durata sejurului (dar nu mai putin de 5 zile). Dovada sumei necesare se face prin bani la vedere (cash), cecuri de calatorie sau carti de credit pentru conturi in valuta, precum si prin alte garantii financiare (vaucher, scrisoare de garantie sau angajament de sponsorizare, garantie legala din partea unei banci sau ordine de plata valabile) → 100 Euro pentru fiecare zi in spatiul Schengen.

In situatia in care se constata ca nu sunt indeplinite aceste conditii, seful punctului vamal roman poate dispune intreruperea calatoriei persoanei si nepermiterea iesirii ei din tara.

Nu trebuie sa faca dovada existentei sumei minime in valuta (exceptii):

Cetatenii romani care pleaca in strainatate pentru tratament medical, simpozioane, conferinte, studii, manifestari cultural - sportive, in situatia imbolnavirii sau a decesului unei rude din strainatate, precum si in alte situatii justificate. In ultimul caz se vor prezenta documente justificative din care sa rezulte scopul calatoriei si asigurarea financiara a acestuia.

Fac exceptie de la obligativitatea detinerii sumei si minorul sub 14 ani, inscris in pasaportul parintilor, minorul care se deplaseaza la parintii aflati in strainatate, cetatenii romani cu angajament de munca in strainatate, indiferent de durata deplasarii, precum si cei care merg in statele vecine, in baza permisului de mic de trafic sau de trecere simplificata, eliberat de autoritatile de frontiera.

Probleme privind cererea de azil si libera circulatie a lucratorilor

Partile Contractante (semnatarii Conventiei Schengen) se obliga sa asigure examinarea fiecarei cereri de azil depuse de un strain pe teritoriul uneia din ele:

a)            daca o Parte Contractanta a eliberat solicitantului de azil o viza de orice natura sau un permis de sedere, ea este responsabila pentru examinarea cererii; daca viza a fost eliberata cu autorizarea altei Parti Contractante, este responsabila cea care a acordat autorizatia;

b)            daca mai multe Parti au eliberat solicitantului de azil o viza de orice natura sau un permis de sedere, Partea responsabila este cea care a eliberat viza sau permisul de sedere care expira ultimul;

c)            daca solicitantul de azil este scutit de Partile Contractante de obligatia de a obtine viza, este responsabila Partea prin a carei frontiera externa a intrat solicitantul de azil;

d)            daca un strain a carui cerere de azil este deja in curs de examinare la una din Partile Contractante introduce o noua cerere, este responsabila Partea la care cererea sa afla in curs de examinare (art. 30 din Conventia Schengen).

Fiecare Parte transmite celorlalte, la cererea acestora, datele detinute cu privire la un solicitant de azil, care sunt necesare pentru:

determinarea Partii responsabile pentru examinarea cererii de azil;

examinarea cererii de azil.

Aceste date se refera la:

identitate;

documente de identitate si de calatorie;

locurile de sedere si itinerariile calatoriilor;

permisele de sedere sau vizele eliberate de o Parte Contractanta;

locul depunerii cererii de azil (art. 38 din Conventia Schengen).

Prin art. 48 par. 1 (in numerotarea si continutul precedentului tratat - in prezent art. 39), s-a prevazut ca libera circulatie a lucratorilor sa fie realizata in cadrul Comunitatii pana cel tarziu la sfarsitul perioadei de tranzitie.

Ea este reglementata prin Regulamentul nr. 1612/68 al Consiliului din 5 octombrie 1968 privind libertatea de circulatie pentru lucratori in cadrul Comunitatii si prin Directiva nr. 68/360 din 15 octombrie 1968 a Consiliului privind abolirea restrictiilor asupra circulatiei si rezidentei in cadrul Comunitatii pentru lucratorii din statele membre si familiile lor.

Libertatea de circulatie implica inlaturarea oricarei discriminari bazate pe nationalitate intre lucratorii statelor membre in ceea ce priveste remunerarea, angajarea si alte conditii de munca si de angajare.

Libertatea de circulatie a lucratorilor implica, sub rezerva limitarilor pe motive de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica, patru coordonate, potrivit art. 39:

acceptarea ofertelor de angajare intr-adevar facute;

deplasarea in mod liber pe teritoriul statelor membre pentru acest scop;

sederea intr-un stat membru in scopul angajarii potrivit prevederilor de angajare a cetatenilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament sau actiune administrativa;

ramanerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei dupa ce a fost angajata in acest stat.

Pentru ca membrii de familie sa aiba drept de sedere in alt stat, este necesar ca unul dintre soti sa-si fi exercitat dreptul sau la libera circulatie, dreptul acestor membri nefiind un drept propriu, ci unul derivat.[6]

Controlul frontierelor si migratia

Disparitia frontierelor si libera circulatie a persoanelor poate duce la aparitia unor probleme legate de migratia clandestina. Art. 3 si 8 din Conventia Schengen reglementeaza modul de supraveghere si control al frontierelor externe. Pe langa stabilirea unor liste a tarilor terte ai caror cetateni au nevoie de viza[7] sau nu , pentru a intra in spatiul comunitar, au fost luate o serie de masuri privind controlul si securitatea frontierelor UE in tarile ce constitue frontiere externe ale spatiului.

Frontierele interne pot fi trecute prin orice loc, fara efectuarea vreunui control al persoanelor. Totusi, pentru motive de ordine publica sau securitate nationala, o Parte Contractanta poate decide, dupa consultarea celorlalte Parti, ca in cursul unei perioade limitate vor fi efectuate controale nationale la frontierele interne, adaptate la situatia aparuta.

Frontierele externe pot fi trecute numai la punctele de trecere a frontierei si potrivit orarului de functionare al acestora (art. 2 si art. 3 din Conventia Schengen).

Intrarea pe teritoriile Partilor Contractante pentru o sedere care nu depaseste 3 luni poate fi acordata strainului care indeplineste urmatoarele conditii:

poseda un document sau documente valabile - stabilite de Comitetul Executiv, care ii permit trecerea frontierei;

este in posesia unei vize valabile, daca aceasta este ceruta;

prezinta, daca este cazul, documentele care justifica scopul si conditiile sederii planificate si dispune de mijloace de subzistenta atat pentru sederea propusa cat si pentru intoarcerea in tara de provenienta sau pentru tranzitul spre un stat tert in care admiterea sa este garantata, sau este in masura sa dobandeasca in mod legal aceste mijloace;

nu este semnalat ca inadmisibil;

nu este considerat o amenintare pentru ordinea publica, securitatea nationala sau relatiile internationale ale uneia dintre parti.

Intrarea in spatiul Schengen trebuie refuzata strainului ce nu indeplineste toate aceste conditii, in afara de cazul in care una din Parti considera ca este necesar sa se deroge de la acest principiu pentru motive umanitare sau de interes national.

Circulatia transfrontaliera la frontierele externe este supusa controlului autoritatilor competente. Controlul se efectueaza potrivit unor principii uniforme, in cadrul competentelor nationale, tinandu-se cont de interesele tuturor Partilor:

controlul persoanelor cuprinde nu numai verificarea documentelor de calatorie si a celorlalte conditii de intrare, de sedere, de munca si de iesire, ci si identificarea si prevenirea amenintarilor la adresa securitatii nationale si a ordinii publice (terorism, trafic de droguri);

toate persoanele trebuie sa fie supuse cel putin unui control care sa permita stabilirea identitatii pa baza documentelor de calatorie;

la intrare, strainii trebuie sa fie supusi unui control amanuntit;

la iesire, se va proceda la un control impus in interesul Partilor Contractante, conform regimului juridic al strainilor (art. 6 din Conventia Schengen).

In vederea crearii unui spatiu sigur, cu frontiere sigure, si a combate migratiile ilegale este nevoie de o cooperare a statelor in acest domeniu. Programe privind cooperarea intre administratiile vamale ale statelor membre sau intre serviciile de politie, precum Europol, ori programe de cooperare in domeniul judiciar, precum Programul Grotius, duc la realizarea unei solidaritati intre state si la crearea unui spatiu comunitar sigur.

In acest sens au fost adoptate Regulamentul Consiliului 743/ 2002 si Conventia Europeana ce stabileste un cadru general comunitar de activitate, in vederea facilitarii cooperarii judiciare in materie civila. La aceeasi tema se refera Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 privind masurile de control si sanctiunile penale in domeniul drogurilor.

Una din gravele probleme cu care se confrunta Uniunea Europeana, ca si intreaga comunitate internationala, este amenintarea terorista. Este, alaturi de traficul de droguri, una din cele mai negative aspecte ale libertatii de circulatie.

Terorismul se prezinta ca un fenomen foarte complex, cu manifestari extrem de violente, desfasurate de cele mai multe ori prin surprindere, impotriva unor tinte precise, care, in general, nu se pot apara.[9]

Libera circulatie a persoanelor in Uniunea Europeana prin liberalizarea granitelor actioneaza din pacate ca un factor favorizator a acestor manifestari distructive.[10]

In urma ultimelor atentate ce au atins spatiul Schengen (Madrid, 11 martie 2004) s-a dovedit ca aceasta realitate trebuie combatuta printr-o strategie comuna a Comunitatii, bazata pe crearea si mentinerea unei situatii strategice dominate de un sistem coerent si permanent de supraveghere civila si militara.[11]

Prioritatile Romaniei in aceasta materie

In ultimii ani, in domeniul liberei circulatii a persoanelor, Romania a adoptat acte normative care transpun prevederi comunitare referitoare la regimul strainilor. Au fost aprobate norme metodologice de aplicare a Acordurilor incheiate intre Guvernul Romaniei si guvernele altor state privind schimbul de lucratori sezonieri si stagiari si sederea temporara in scopul angajarii lucratorilor romani pe teritoriul altor state.

Este de retinut, totodata, ca in spiritul Legii nr. 216/1998 (art. 2 alin. 2), in strainatate pasaportul da dreptul titularului la asistenta si protectie din partea misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei.

Misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate asigura asistenta necesara cetatenilor romani aflati in dificultate, insa posibilitatile acestora sunt limitate. Competentele consulilor sunt stabilite de acordurile internationale la care Romania este parte, de reglementarile interne ale fiecarui stat si de legislatia romana in materie.

In vederea alinierii legislatiei romane la cea comunitara pe termen scurt Romania are ca prioritati:[12]

participarea deplina la sistemul de informatii Schengen;

alinierea progresiva la legislatia si practica UE in materie de vize;

continuarea aliniereii la legislatia si practica UE in materie de stabilire a persoanelor;

continuarea aliniereii la legislatia si practica UE in domeniul initiativei private;

continuarea aliniereii la legislatia si practica UE in domeniul liberei circulatii a lucratorilor si a regulilor de coordonare a sistemelor de securitate sociala;

dezvoltarea si intensificarea relatiilor de cooperare cu alte state privind mobilitatea fortei de munca.

Romania a adoptat o serie de acte normative ce vizeaza alinierea legislatiei noastre la cea comunitara:[13]

Legea nr. 123/ 2001 privind regimul strainilor in Romania;[14]

Ordonanta Guvernului nr. 35/ 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Portugheze privind sederea temporara, in scopul angajarii lucratorilor romani pe teritoriul acestui stat, semnat la Lisabona la 19 iulie 2001;[15]

Ordonanta Guvernului nr. 36/ 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg privind schimbul de stagiari, semnat la Luxemburg la 20 iulie 2001;[16]

Legea nr. 396/ 2002 pentru ratificarea Conventiei Europene asupra cetateniei, adoptata la Strasbourg la 6 noiembrie 1997;[17]

BIBLIOGRAFIE

Ileana Pascal, Stefan Deaconu, Codru Vrabie, Niculae Fabian, Libera circulatie a persoanelor, Centrul de Resurse Juridice, 2002;

Conferinta interguvernamentala pentru aderarea la Uniune Europeana, www.infoeurolider.ro;

Spatiul Schengen, www.infotravelromania.ro;

Definition of terrorism, www.undcp.org;

Legislatie:

Monitorul Oficial, baza de date juridice a Ministerului Justitiei https://domino2.kappa.ro/mj/superlex.nsf