MANDATUL PREZIDENTIAL

MANDATUL PREZIDENTIAL

Dobandirea mandatului prezidential

Modalitatea de alegere a Presedintelui Republicii prezinta o importanta cardinala pentru definirea regimului politic al unei tari. In general, in dreptul constitutional este admis faptul ca exista doua mari tipuri de republici: parlamentare si prezidentiale, cele dintai fiind caracterizate prin faptul ca Presedintele este ales, de regula, de catre Parlament (Italia, Grecia, Ungaria) sau de catre o adunare compusa din parlamentari si alti reprezentanti (Germania), iar cele prezidentiale sunt caracterizate prin alegerea Presedintelui de catre popor fie direct (cele mai multe din republicile Americii Latine), fie prin intermediul unei adunari de electori (S.U.A.). Cu precadere dupa al doilea razboi mondial, s-a conturat un alt tip de republica, avand trasaturi care se regasesc fie la regimul parlamentar fie la cel prezidential, de unde si denumirea lui de: regim semiprezidential, regim mixt, regim parlamentar cu caracter prezidential etc.

Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secreti si liber exprimat (art.81, alin.1 din Constitutia Romaniei).

Optiunea Adunarii Constituante a deschis si inca intretine controverse, bipolare: alegerea Presedintelui de catre Parlament sau alegerea lui prin sufragiu universal? Atat prima modalitate, cat si cea de-a doua, prezinta avantaje si dezavantaje.

Alegerea Presedintelui de catre Parlament il poate indemna sau constrange la un exces de retinere. Alegerea Presedintelui prin sufragiu direct poate fi un indemn sau un pretext pentru exces de zel.[1]

Alegerea Presedintelui de catre Parlament, volens-nolens are ca rezultat asezarea lui in campul confruntarii dintre partidele politice si bineinteles, punerea lui la discretia acestora. El ar fi, poate, un factor de suplete in mecanismul institutional, dar cu siguranta ar fi unul de incertitudine, mai ales atunci cand Presedintele s-ar sprijini pe o coalitie parlamentara, totdeauna firava, conjuncturala si deci incerta. Mai grav ar insa daca Presedintele ar fi un simplu produs al pactelor politice parlamentare, cand, in realitate, puterea covarsitoare a fortelor sociale se in afara Parlamentului si, cel mai adesea, fara nici o reprezentare parlamentara. Ar fi un Presedinte al natiunii, fara ca natiunea sa-l fi dorit.

Alegerea Presedintelui prin sufragiu universal nu numai ca este de natura sa-l elibereze de toate servitutile aratate, dar ii ofera legimitate original democratica, temeiuri de autoritate si impartialitate. Daca desemnarea Presedintelui prin sufragiu universal este conjugata si cu mijloace eficiente de control parlamentar asupra activitatii lui, foloasele sunt dublate, iar neajunsurile injumatatite, rezultat obtinut in mare parte prin Constitutia Romaniei.

Alegerea Presedintelui se face prin scrutin uninominal majoritar in doua tururi. In primul tur de scrutin este declarat castigator candidatul care a intrunit majoritatea absoluta, adica jumatate plus unu din voturile alegatorilor inscrisi in listele electorale. Daca nici unul dintre candidati nu au intrunit aceasta majoritate, se organizeaza cel de-al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti, in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur, si va fi declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi, asadar o majoritate relativa. Acest al doi1ea tur de scrutin este un scrutin de balotaj.[2]

Intr-adevar, daca s-ar admite si in primul tur o majoritate relativa, raportarea facandu-se la numarul voturilor exprimate si nu la acela al alegatorilor care figureaza in listele electorale, s-ar putea ca, datorita unui posibil absenteism ridicat, presedintele ales inca din primul tur sa fie departe de a reprezenta vointa intregului corp electoral, cu atat mai mult cu cat in aceasta faza a alegerilor prezidentiale numarul candidatilor este relativ ridicat si optiunea electoratului nu este sau nu poate fi indeajuns de clara, fata de diversitatea programelor expuse de acestia. Pe de alta parte, organizarea celui de al doilea tur de scrutin prezinta interes deosebit pentru polarizarea formatiunilor politice in functie de numai doua candidaturi, care au obtinut cel mai mare numar de voturi exprimate.

Organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, necesar dupa esecul primului, atrage cel putin doua consecinte, deloc neglijabile: postularea unui presedinte in calitate de reprezentant al natiunii prin majoritatea relativa a membrilor ei cu drept de a decide, ceea ce va diminua considerabil minoritatea morala a presedintelui si va fi o sursa continua de ambiguitati si reticente si a doua consecinta este contrangerea corpului electoral la bipolarizare, in profida diversitatii aspiratiilor si volitiunilor membrilor sai.

Practica politica a dovedit insa ca, in acest fel, se creeaza conditii pentru restrangerea esichierului politic si formarea unor coalitii sau partide puternice, in masura sa raspunda exigentelor unei lupte politice intemeiate pe programe clare, coerente si diferentiate ca structuri obiective. De aici rezulta perspectivele alternantei la putere intre fortele politice fundamental diferite si desfasurarea luptei pentru putere intre factori care pot fi socotiti ca reprezentanti autentici ai principalelor curente din opinia publica. In aceste conditii intereseaza faptul ca va fi declarat ales, in al doilea tur de scrutin, candidatul care a intrunit majoritatea voturilor exprimate. Reluarea conditiei initiale din primul tur de scrutin ar fi un nonsens pentru ca nimeni nu poate asigura obligarea alegatorilor, cel putin in sistemul nostru electoral, de a participa la vot spre a asigura realizarea conditiei cerute de primul tur, existand pericolul imposibilitatii alegerii sefului de stat.

Controlul legalitatii procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirmarea rezultatelor sufragiului apartin Curtii Constitutionale (art.144 lit.d si art.82 alin.2).

Astfel, potrivit art.82, alin.1 din Constitutia Romaniei 'rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al Romaniei este validat de Curtea Constitutionala' .

Dispozitiile Constitutionale din art.82 alin.1 si 2 reglementeaza constatarea legalitatii desfasurarii scrutinului prezidential si a procedurii solemne, in urma caruia noul presedinte este in drept sa ocupe functia pentru care a fost ales. Textul art.82, alin.1 se coroboreaza cu cel al art.144 lit.d, conform caruia Curtea Constitutionala confirma rezultatele sufragiului prezidential, declarand astfel ca unul din candidatii la presedintie a fost legal ales de catre corpul electoral, pentru a exercita magistratura suprema a tarii[3].

De subliniat ca operatiunea de validare desfasurata de catre Curtea Constitutionala nu priveste declararea unei persoane ca aleasa in functia de presedinte al tarii, ci faptul ca alegerile prezidentiale s-au desfasurat in conformitate cu legea, deci nu Curtea Constitutionala proclama pe Presedinte. Ca dovada art.82 alin.2 prevede ca persoana care depune juramantul in fata Camerelor reunite isi pastreaza postura de candidat, desigur dupa ce alegerea a fost validata de Curte.

Cat priveste forma juramantului, sunt de mentionat o serie de componente, care ii dau consistenta, fiind totodata, profund ancorate in litera si spiritul Constitutiei. Astfel, presedintele se obliga in fata reprezentantilor natiunii sa urmareasca indeplinirea mandatului sau propasirea poporului roman, precum si :

- respectarea Constitutiei si legilor tarii ( art.51);

- apararea democratiei (art.8, alin.1);

- apararea suveranitatii, independentei, unitatii teritoriale a Romaniei ( art.1, alin.1).

Juramantul se incheie cu formula religioasa ('Asa sa-mi ajute Dumnezeu!') votata de Adunarea Constituanta si rediscutata ulterior fara insa a se reveni asupra ei.[4] Dezbaterile care au avut loc au gravitat in jurul unor formulari, de altfel foarte diferite, existente in alte constitutii.

Tinand cont ca Adunarea Constituanta a respins amendamentul vizand rostirea juramantului fara formula religioasa, inseamna ca aceasta este obligatorie, indiferent de convingerile religioase ale persoanei care pronunta juramantul.

Vocatia la mandatul de presedinte

Teoretic fiecare cetatean al tarii "poarta in ranita bastonul prezidential"[5]. Practic insa, pentru a candida la functia de Presedinte, trebuie indeplinite cateva conditii minime, de fond si de forma.

Conditiile de fond sunt cele prevazute de art.34 si 35 din Constitutie:

a) candidatul sa nu se afle intr-una din situatiile care-l impiedica sa beneficieze de dreptul de vot;

b) persoana care candideaza sa aiba cetatenie romana;

c) sa aiba domiciliul in tara;

d) sa fi implinit pana in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 35 ani;

e) sa nu fi indeplinit deja, de doua ori, functia de Presedinte;

Constitutia limiteaza posibilitate a unei persoane de a indeplini functia de Presedinte al Romaniei la cel mult doua mandate, indiferent daca acestea sunt sau nu succesive (art.81, alin. 4). Este o masura binevenita, mai cu seama pentru a spulbera - atat cat este posibil - dubiile asupra institutiei si apetitul pentru prezidentialism.

f) sa nu-i fie interzisa asocierea in partide politice. Aceasta ultima conditie nu trebuie interpretata ca fiind un cens, ci in sensul ca, daca persoana care candideaza face parte dintr-o categorie aratata de art.37 alin.3 din Constitutie, ea trebuie sa renunte la calitatea constituita ca impediment la candidatura.

Conditiile de forma pot fi considerate urmatoarele:

a) depunerea candidaturii de catre un partid sau de alta formatiune politica inscrisa in alegeri;

b) declaratia de acceptare a candidaturii;

c) in cazul candidatilor independenti, depunerea listei sustinatorilor, cuprinzand cel putin numarul minim prevazut de lege, lista autentificata de catre notariatul de stat atestandu-se astfel realitatea semnaturilor sustinatorilor.

Aceste conditii sunt necesare pentru a putea fi prevenite candidaturile numeroase si fanteziste, precum si pericolul denaturarii si devalorizari campaniei prezidentiale.

Durata mandatului prezidential

Mandatul Presedintelui Romaniei este de 4 ani si se exercita de la data depunerii juramantului (art.83, alin.1 din Constitutia Romaniei).

In stabilirea duratei mandatului prezidential ar putea exista doua posibilitati: un mandat mai lung decat al Parlamentului sau un mandat .a carui durata sa fie identica cu cea a mandatului parlamentar. Optand pentru prima solutie, s-ar fi asigurat continuitate a exercitarii prerogativelor intre doua legislaturi. Aceasta cerinta si-a gasit insa o alta rezolvare: Presedintele Romaniei isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de presedintele nou ales (art.83, alin.2). Dispozitiile acestui alineat dau expresia unei necesitati de ordin practic, derivand din faptul ca, in cazul in care mandatul ar expira automat la implinirea a 4 ani, iar rezultatul alegerilor, prezidentiale nu a fost inca validat de Curtea Constitutionala, Romania ar fi lipsita de Presedinte. Deoarece, inca in acest text se prevede ca mandatul Presedintelui in exercitiu se prelungeste pana la depunerea juramantului de catre noul Presedinte, acest pericol este evitat. In orice caz, organizarea alegerilor prezidentiale trebuie efectuata in asa fel incat mandatul de 4 ani nu fie depasit, in principiu, decat cu o perioada necesara desfasurarii acestor alegeri.

Solutia unui mandat cu o durata mai lunga decat cel al Camerelor ar fi fost practica acolo unde prerogativele prezidentiale fie sunt nesemnificative fie, paradoxal, ele sunt atat de importante incat Presedintele devine piesa centrala in sistemul institutional. Aceasta solutie ar mai implica posibilitatea ca, prin schimbarea structurii politice a Parlamentului, Presedintele sa se afle in fata unei majoritati parlamentare ostile.

Suprapunerea celor doua mandate, identice ca durata, faciliteaza conjugarea eforturilor legislativului si executivului pentru realizarea aceluiasi program de guvernare, validat de corpul electoral prin rezultatele pozitive ale sufragiului si, in cele din urma, de Parlament prin votul de investitura acordat Guvernului.

Din cele doua aliniate ale art.83, deja evocate, rezulta ca juramantul depus in sedinta comuna a Camerelor Parlamentului nu semnifica numai un moment solemn. El este constitutiv de efecte juridice, conferind mandatului efectivitate. Juramantul marcheaza momentul exercitarii noului mandat si al incetarii mandatului precedent.

In partea finala a art.83 sunt precizate singurele situatii in care mandatul prezidential poate fi prelungit peste perioada de 4 ani si anume: razboiul[9] sau catastrofa, ambele justificand, prin ele insele, necesitatea continuarii atributiilor prezidentiale de catre Presedintele in execitiu. Trebuie precizat ca, deoarece enumerarea cazurilor de prelungire a mandatului este strict limitativa, nu exista alte situatii care sa justifice o astfel de masura.

Pentru a se asigura controlul Parlamentului cu privire la asemenea circumstante exceptionale, prevederile art.83 alin.3 stabilesc ca prelungirea mandatului va constitui obiectul unei legi organice. Asadar, gravitatea situatiei si necesitatea prelungirii mandatului sunt la aprecierea exclusiva a Parlamentului, fiind evitata situatia ca masura respectiva sa fie de resortul Presedintelui tarii. Aceasta nu inseamna ca el nu o poate influenta la nevoie, printr-un mesaj care sa prezinte situatia grava in care se afla tara si care nu ingaduie organizarea unor alegeri prezidentiale.

In legatura cu prelungirea mandatului pentru situatia producerii unei catrastrofe, consideram ca este necesara o ampla documentare asupra urmarilor deosebit de grave ale imprejurarii respective, pentru ca justificarea masurii de prelungire sa aiba un adevarat temei.

Consideram ca prin legea organica de aprobare a prelungirii mandatului, in ambele situatii, este necesar a se preciza limita pana la care are loc aceasta prelungire:

pana la incetarea ostilitatilor,

pana la lichidarea urmarilor catastrofei,

respectiv pana la incetarea cauzelor exceptionale care au determinat luarea masurii prevazuta de art.83, alin.3.

Sfarsitul mandatului prezidential se produce, de regula, prin expirarea duratei acestuia. Pot insa interveni si alte cauze care sa puna capat mandatului ceea ce numim vacanta functiei. Aceste cauze sunt: demisia, demiterea din functie, imposibilitatea definitiva a exercitarii atributiilor, decesul.

Vacanta functiei de Presedinte al Romaniei

Art.96, alin.1 din Constitutie indica imprejurarile care determina incetarea mandatului prezidential si declararea vacantei functiei. Acestea se pot grupa in imprejurari naturale (imposibilitatea definitiva a exercitarii atributiilor si decesul) si imprejurari voluntare la initiativa instantelor indreptatite sa decida (demiterea din functie) sau la initiativa Presedintelui (demisia).

Constatarea existentei imprejurarilor de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor de Presedinte al Romaniei o face Curtea Constitutionala, iar cele constatate sunt comunicate Parlamentului si Guvernului (art.44, lit.e). Demisia este un act unilateral al Presedintelui, fie din motive personale, fie datorita unora care tin de domeniul sau. Astfel, seful statului poate demisiona din cauza sanatatii, in scopul de a ocupa o alta functie sau pur si simplu pentru ca este constient de pierderea increderii alegatorilor. El mai poate demisiona cand aprecieaza ca iminenta suspendarea sau trimiterea sa in judecata, dar o astfel de initiativa antreneaza pierderea imunitatii prezidentiale, cu toate consecintele ei. Pot exista si alte motive, dar ceea ce este esential e faptul ca demisia este un act constient, propriu si irevocabil al sefului statului, asupra caruia decide numai el, oricine ar fi cel sau cei care i-ar solicita-o.

O problema aparent neprecizata in Constitutie este formalitatea precizarii demisiei. Consideram ca Presedintele trebuie sa notifice renuntarea la functie in fata Parlamentului. Aceasta interpretare se impune prin faptul ca mandatul sau incepe dupa depunerea juramantului in fata acestui organ si, ca atare, incetarea exercitarii functiei, la initiativa sa, nu se poate constata decat tot in fata corpurilor legiuitoare reunite.

Cat priveste demiterea din functie, problema nu prezinta dificultati in conditiile art.84 alin.3 (ramanerea definitiva a hotararii de condamnare de catre Curtea Suprema de Justitie pentru inalta tradare) sau ale art.95, alin.3 (in urma referendumului aprobator, dupa suspendarea din functie).

O situatie mai deosebita o prezinta imposibilitatea definitiva a exercitarii atributiilor. Aceasta cauza instituie o dubla conditie, constand in imposibilitatea exercitarii functiilor si in caracterul ei definitiv. Referitor la prima, este de subliniat faptul ca trebuie ca sub nici o forma Presedintele sa nu isi poata indeplini atributiile, fie din motiv de grava afectare a sanatatii sale, fie din alte motive, la fel de intemeiate. In al doilea rand, trebuie sa fie exclusa posibilitatea disparitiei acestor cauze in viitor, caracterul lor fiind absolut ireversibil. Daca a intervenit vacanta functiei de Presedinte, pana la organizarea si definitivarea alegerilor, se instituie, in conditiile art. 97 din Constitutie, interimatul functiei. Interimatul se instituie de asemenea cand Presedintele este suspendat din functie, cand el se afla in imposibilitatea temporara de a-si exercita atributiile. Imposibilitatea temporara poate deveni o imposibilitate definitiva, si atunci se declara vacanta functiei.

Daca imposibilitatea temporara de a-si exercita atributiile inceteaza, Presedintele redobandeste exercitiul atributiilor.

Constitutia precizeaza ea insasi cine asigura interimatul functiei de Presedinte si care este statutul Presedintelui interimar. Astfel, potrivit art.97, din Constitutie, interimatul se asigura de presedintele Senatului sau, daca el ar fi in imposibilitate, de presedintele Camerei Deputatilor.

Presedintele Senatului sau dupa caz, cel al Camerei Deputatilor, exercitand prerogativele care decurg din interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, nu-si pierde locul in respectiva Camera, el nedevenind Presedinte al Romaniei, ci indeplinind doar temporar unele dintre atributiile specifice functiei prezidentiale. Alineatul final al art. 98 care statueaza 'atributiile prevazute la art.88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului functiei prezidentiale', este destinat a limita prerogativele Presedintelui care asigura inlocuirea titularului functiei, tocmai pentru ca se executa un mandat de interimat, prin excelenta provizoriu. Legiuitorul constituant a interzis Presedintelui interimar sa adreseze mesaje Parlamentului, in sensul art. 88, pornind de la ideea ca acestea sunt proprii Sefului Statului aflat in aceasta functie in conditii normale si nu cu titlu pasager. Prin gravitatea sa, nici dizolvarea Parlamentului nu poate fi pronuntata de aceeasi persoana.

Din aceleasi motive ca in cazul mesajului, Presedintelui interimar i se interzice accesul la referendum.

Presedintele interimar, in caz de incalcare prin fapte grave a Constitutiei, va raspunde in aceleasi conditii ca si titularul functiei prin aplicarea prevederilor art.95 si art.97. Presedintele raspunde, deci, politic in fata electoratului, putand fi demis din functie printr-un referendum, dupa ce a fost suspendat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna a acestora, pentru incalcarea prevederilor Constitutiei. Cat priveste referirea la art.97, aceasta se datoreaza faptului ca pe parcursul exercitarii mandatului sau, Presedintele interimar se poate confrunta cu aceleasi situatii de incetare a mandatului ca si la cel titular, prevazute in art.97, alin.1. Este firesc in asemenea conditii sa existe dispozitii care sa asigure transmiterea functiei prezidentiale catre persoana care urmeaza la conducere, indicata in text.

Vacanta functiei prezidentiale nu trebuie sa se prelungeasca nejustificat. De aceea, aliniatul final al art.96 prevede ca Guvernul va organiza alegeri prezidentiale in cel mult trei luni de la data intervenirii vacantei. Textul constituie o importanta precizare: alegerile vor avea loc pentru desemnarea unui nou Presedinte, ceea ce exclude de la candidatura, presedintele demisionar sau destituit. Motivele care stau ca baza celor doua situatii justifica, prin ele insele, ratiune a acestui text.

Protectia mandatului prezidential

In timpul mandatului - arata art.84, alin.1 din Constitutie Presedintele Romaniei nu poate fi membru al nici unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata. Fireste ca incompatibilitatile sunt prin definitie interdictii la cumulul unor functii. Ele sunt insa, mai inainte de toate, mijloacele de protectie a mandatului prezidential, caci scopul lor nu este pur si simplu acela de a releva situatia contradictorie a unor functii, ci de a garanta independenta si probitatea Presedintelui in exercitarea functiei. Numai astfel isi poate indeplini functiile cu care este inzestrat si mai ales cea de garant al Constitutiei si de mediator intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

In acelasi scop, Constitutia reclama ca indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui Romaniei sa fie stabilite prin lege si, bineinteles sub semnul transparentei.

Cealalta componenta a protectiei mandatului prezidential o constituie imunitatile. Presedintele Romaniei se bucura de imunitate (art.84, alin.2 din Constitutia Romaniei) in sensul ca, in principiu, el nu raspunde juridic pentru opiniile, actele, sau faptele savarsite in timpul exercitiului mandatului, nici pe durata acestuia, nici ulterior. Prin acte sau fapte savarsite in exerciti mandatului intelegem formele de manifestare compatibile cu functia lui sau, altfel spus, facand parte din prerogativele pe care i le confera functia[11]. Daca, dimpotriva, ele sunt exterioare functiei, Presedintele raspunde juridic potrivit regulilor dreptului comun.

Ca persoana fizica, situata in afara functiei prezidentiale, Presedint se bucura de protectia pe care legea o datoreaza si o garanteaza fata de toti cetatenii.