MODELUL CONFLICTULUI SI COOPERARII RELATIILOR POLITICE

"RELATIILE POLITICE"

"Modelul cooperarii si conflictului al relatiilor politice"

MODELUL CONFLICTULUI SI COOPERARII RELATIILOR POLITICE

Politica este stiinta si practica de guvernare a unui stat si reprezinta sfera de activitate social-istorica ce insumeaza relatiile, orientarile si manifestarile care apar intre partidele politice, intre diversele categorii si grupuri sociale, intre natiuni s.a.m.d. in vederea emanciparii conceptelor proprii, in lupta pentru putere sau suprematie ideologica etc.

Stiinta politica este studiul comportamentului politic si examineaza achizitia si aplicarea puterii.

Intre relatiile politice dintr-un stat se remarca atat modelul cooperarii cat si modelul conflictului.

Definit ca descoperitorul si fondatorul unei noi stiinte, a politicii, ca forta si forma autonoma a ratiunii, Machiavelli nu a fost niciodata un teoretician abstract. Pentru fondatorul stiintei politice, pentru acest precursor al filozofiei istorice, valoarea suprema a omului activ consta in constiinta lui politica, idee dominanta in intreaga sa opera si atat de actuala oricand, in lume, in timpuri si spatii. Opera sa fundamentala Principele,inchinata lui Cesar Borgia,in care a zugravit cu luciditate epoca,aratand ca in politica dicteaza interesele si forta,nu considerentele morale,a contribuit hotarator la despartirea teoriei politice de morala si teologie. II Principe este un mic tratat care a facut ocolul lumii si despre care s-au scris biblioteci intregi.

"Opera aceasta, eu nu am infumusetat-o si nici nu am umplut-o cu fraze indelung mestesugite, cu vorbe umflate si marete sau cu alte gateli si ornamente care uimesc privirea si cu care multi obisnuiesc sa zugraveasca si sa    impodobeasca lucrurile pe care le spun."

Acest tratat, care este in realitate o suma de reguli, de norme, de sfaturi, un fel de memorial, cum se scriau atatea in Cinquecento. Substanta esentiala, maduva vitala a acestui mic tratat este ideea italiana, ideea unificarii intr-un stat puternic a lragmentatei patrii.

Deci in tratat exista simetric doua parti principale, prima descriptiva, de enumerare si de caracterizare a principatelor (a statelor), in functia lor, si a doua, desigur cea principala, in care Machiavelli, sintetizand intreaga sa experienta si lectura, stabileste norme fundamentale pentru arta de a guverna.Asadar politica este o mare realitate autonoma iar ratiunile ei pot fi legi determinante pentru actiunea umana. Scopul politicii este acela de a crea si consolida statul.In definitia secretarului florentin Statul este echivalent cu trairea publica, fiind un organism compus sau colectiv. Politica poate fi astfel, la un moment dat, cristalizarea intr-o singura individualitate, care este Principele, aflat uneori singur, ca o insumare individuala a unui imens organism.Si nu poate sa nu fie remarcata, drept o mare ciudatenie, soarta lirica a acestei carti care a starnit cele mai pasionate si furtunoase polemici in lume.Stilul lui Machiavelli este in concordanta deplina cu meandrele gandirii sale, pe care le urmareste indeaproape in toate ritmurile sale.

Niccolo Machiavelli trimite si adreseaza opera sa catre prea ilustrul ambasador al Florentei,FRANCESCO VETTORI si catre LORENZO DE'MEDICI MAGNIFICUL.

"Dorind, asadar, sa prezint si eu Mariei Voastre o marturie oarecare a prea supusei mele plecaciuni - nu am aflat intre toate cate sunt ale mele nimic care sa-mi fie mai scump si pentru care sa am mai multa pretuire, decat acea cunoastere a faptelor savarsite de oameni mari."

Cu aceasta scrisoare Machiavelli doreste atragerea Medicilor intr-o actiune de unificare a principalelelor state italiene si obtinerea protectiei lor de catre autor. Astfel se remarca cooperarea in relatiile politice.In opera sa,Machiavelli ne arata cum trebuie sa fie un principe si mai ales cum trebuie sa coopereze cu cetatenii statului sau ca sa nu fie in conflict cu ei. Primele unsprezece capitole ale tratatului trec in revista si comenteaza cu claritatea specifica autorului tipurile de principate care exista, ereditare, cucerite (cu armele, prin favoruri, prin crime, prin proprie virtute).

Un capitol special este dedicat principatelor eclesiastice care au caracteristici proprii.

Toate statele, toate stapanirile care au avut si au putere asupra oamenilor au fost si sunt fie republici, fie principate.

"Ma voi referi numai la principate si, asa cum impletesti firele unei urzeli, voi dezvolta punctele aratate mai sus si voi arata cum se pot guverna si pastra aceste principate."

Acestea din urma sunt sau principate ereditare, anume acelea asupra carora familia stapanitorului lor domneste de multa vreme, sau principate noi.Greutatile se ivesc numai in cazul unui principat nou.In primul rand, este posibil ca principatul sa nu fie in intregime nou, ci sa faca parte dintr-altul, alcatuind la un loc un stat care se poate numi oarecum mixt. Greutatile intampinate in pastrarea lor sunt cu mult mai mici decat in principatele noi, deoarece este de ajuns sa nu te indepartezi de felul de guvernare al stramosilor si sa actionezi in acelasi timp fara graba si potrivit nevoilor care se ivesc.

Asa se explica de ce Ludovic XII, regele Frantei a ocupat foarte usor Milanul si tot atat de usor 1-a pierdut; iar pentru a i-1 lua inapoi, au fost de ajuns, prima oara, doar trupele lui Ludovic, deoarece locuitorii care ii deschisesera portile orasului, vazandu-se inselati in increderea lor si in speranta de bine pe care si-o facusera, nu puteau indura supararile pricinuite de principele cel nou.

De aceea romanii, care au prevazut intotdeauna de departe greutatile, au intervenit intotdeauna si nu le-au lasat niciodata sa se agraveze, chiar daca pentru aceasta erau nevoiti sa faca razboi.Aceste doua exemple date de Machiavelli ne demonstreaza faptul ca un conducator al statului trebuie sa-si cunoasca poporul si mai ales sa evite conflictul cu el.

"Principele trebuie sa se faca in asa fel temut, incat, daca nu-si castiga iubirea supusilor, sa evite insa ura lor".

Toate principatele care au lasat vreo urma in istorie au fost guvernate in doua moduri diferite: fie de un principe avand alaturi de el numai slugi plecate care, fiind ministri prin bunatatea si ingaduinta lui, il ajuta la conducerea statului, fie de un principe si de catre nobilii feudali, baroni, care poseda acest rang, nu prin bunatatea stapanului lor, ci prin vechimea neamului din care descind. in vremurile noastre intalnim ca exemple ale acestor doua feluri de guvernare pe sultanul Turciei si pe regele Frantei. Principatul este creat fie prin vointa poporului,fie a celor mari,dar acela care ajunge principe prin favoarea poporului este singur si sigur pe locul lui.Un principe trebuie sa se bucure de prietenia poporului.

"Nici un principe nu va izbuti sa dobandeasca mai multa pretuire decat

acela care va savarsi fapte marete si care va da pilde rare despre insusirile lui".

In principatele eclesiastice greutatile apar inainte de a intra in stapanirea lor pentru ca aceste principate se sustin pe baza oranduirilor foarte vechi care,intemeiate pe religie sunt foarte puternice.

Urmatoarele trei capitole trateaza despre actiunile de cucerire si de consolidare ale principatelor,adica ale Statelor.

Armatele auxiliare pot fi folositoare atunci cand lupta pentru ele insele,dar sunt pagubitoare pentru acela care le cheama,caci,daca pierzi lupta,ramai invins iar daca invingi,ramai prizonierul lor.

Datoria unui principe privitor la pregatirea razboiului este aceea ca trebuie sa aiba un singur gand si o singura tinta si sa considere ca stiinta cea mai potrivita pentru el este aceea a razboiului,caci este singura stiinta pe care se cuvine s-o aiba acela care comanda.

Francesco Sforza pentru ca a avut armata,a devenit,dintr-un om oarecare,duce al Milanului,iar fiii lui,care au ocolit truda armatelor,au ajuns sa fie oameni oarecare,dupa ce au fost inainte duci.

Urmatoarele capitole vorbesc despre modul de comportare al Principelui cu supusii si prietenii sai.

Un principe nu poate sa practice virtutea darniciei,in asa fel incat ea sa fie cunoscuta,fara ca aceasta sa nu-i dauneze.

Voi incheia spunand doar ca un principe trebuie sa se bucure de prietenia poporului; altfel nu va gasi scapare in imprejurarile potrivnice."

In finalul cartii lui Machiavelli, se simte vocea colectiva a poporului italian si capitolul ultim nu este decat o concluzie logica a cartii in care fiece rand pledase, logic si coerent, despre cum trebuie sa fie un asemenea Principe, capabil sa creeze noul stat. Principele este echivalent cu un imperativ categoric. In intreaga opera a sa Machiavelli ne-a aratat ca un principe poate sa si exercite puterea atat prin modelul conflictului cat si al cooperarii.

Leviathanul este considerata a fi o capodopera a gandirii politice.Structura stilistica a Leviathanului este discursiva, purtand ca textualitate de la exemplificari si comparatii cinice sau aforistice, care formeaza un exercitiu argumentativ eficient, pana la metafore si ironii care daruiesc vivacitate explicatiilor. Structura de continut este controversata, lucrarea fiind cel mai bun exemplu al gandirii politice sau fiind un bun agent termic.

Ideile de baza ale Leviathanului pot fi sintetizate astfel:

Starea naturala a omului este cea de "razboi al fiecaruia impotriva fiecaruia".Aceasta stare naturala este un rezultat al actiunilor indivizilor care cauta sa obtina intotdeauna ceea ce este bun si bine pentru sine. Scopul ultim este pastrarea si conservarea propriei vieti. Conflictul continuu intre oameni exprima efortul fiecarui om de a-si proteja propria viata prin eliminarea pericolului pentru sine, prin eliminarea posibilitatii ca un altcineva sa mai fie capabil sa atace.

Rousseau accepta principiul lui Hobbes:"Natura a dat fiecarui om un drept asupra fiecarui lucru",dar respinge concluzia trasa de aici de Hobbes:starea de razboi neincetat.

Tendinta generala a lui Rousseau este sa zugraveasca starea societatii in culorile in care Hobbes,zugraveste starea de natura.

"Hobbes a vazut foarte bine defectul tuturor definitiilor moderne ale dreptului natural,dar concluziile pe care le trage din definitia sa,arata ca el o ia intr-un sens ce nu este mai putin fals."

T.Hobbes pune in centrul operei sale invidia si razboiul dintre oameni,ca si Machiavelli.

"Omul nu este social de la natura, ci este individual si egoist".

In special,Hobbes considera ca omul este nenorocit in starea de natura.

Prin "legile naturale" sunt impuse constrangeri exterioare pe calea ratiunii care conduc la formarea unei paci eterne intre oameni.

Omul accepta aceste legi, aceste constrangeri exterioare tot datorita fricii de moarte. Razboiul trebuie sa se sfarseasca undeva cu conditia ca legile sa fie acceptate de fiecare individ, altfel rezulta o neincredere generalizata.

Statul prin conventiile propuse, prin legile care le elaboreaza trebuie sa tina seama tocmai de interesul egoist al individului (atingerea binelui pentru sine si eliminarea raului pentru sine), ceea ce a condus la ideea conform careia "omul este in mod necesar egoist".

Conditia naturala a omenirii face posibila aparitia conflictelor.Conflictele apar ca rezultat al incalcarii egalitatii intre indivizi.Egalitatea intre indivizi este definita ca egalitate a sperantelor. Fiecare spera sa isi realizeze scopurile propuse si nu exprima o egalitate intelectuala, fizica sau morala. Prin contractul social se asigura aceasta egalitate a sperantelor (atingerea binelui individual) si se evita manifestarea raului suprem (teama de moarte).

Suveranul ca domnie impune domnia legii. Suveranul este unicul judecator care poate sa propuna institutii sau legi, sa elimine institutii sau legi in scopul mentinerii pacii.

A fost considerat de catre unii critici ateu pentru ca a luat religiei putinta de a folosi puterea si legea divina mantuirii pacatului uman, considerandu-le nonsensuri din punctul de vedere al dreptului natural.

Discursul filosofic al lui Hobbes poate fi definit succint ca un discurs simplu nominalist bazat pe o considerare mecanicista, materialista si empirica, dar sistematica. Hobbes are meritul ca sa fie unul din ganditorii rari care, ca sa inteleaga societatea si omul, a simplificat totul, pana la extrem. Tocmai de aceea sufletul lui Hobbes este muritor. Din aceste considerente,legile civice sunt mai importante decat cele ale dreptului natural.

Tocmai de aceea prejudecatile despre pasiunile umane trebuie anihilate.

Pacatul este tema centrala a lucrarii. Din punct de vedere functional, scenariile despre structura pacatului ar apartine religiei si nu dreptului natural.Omul, daca asculta de suveran, nu are cum sa pacatuiasca. In rest, trebuie demonstrat si argumentata necesitatea supunerii omului civil. Prin structura constiintei sale. Prin natura instinctului natural de autoconservare si de autoprotejare,prin frica de moarte.

Ca si Machiavelli,care ne-a aratat cum trebuie sa actioneze un principe intr-un stat si cum trebuie sa se bucure de iubirea poporului,T.Hobbes ne demonstreaza cum trebuie sa-si exercite puterea un suveran si efectele pe care starea de natura le are asupra omului.

Jean Jaques Rousseau,este un alt autor care vorbeste despre suveranitate si popor,precum si despre relatiile dintre acestia in lucrarea sa"Discurs asupra originii si fundamentele egalitatii dintre oameni".

Contractul social,tratat de drept politic,scris foarte abstract si arid,este lucrarea cea mai aprofundata si cea mai desavarsita care a proclamat principiul suvaranitatii poporului.

In vederea asigurarii libertatii sale,fiecare cetatean isi pune persoana sub conducerea suprema a vointei generale,care nu este decat o expresie a vointei poporului.Si Rousseau distinge suveranul,adica vointa generala de guvernamant,care se ocupa cu executarea legilor.

Pe de alta parte,Rousseau,afirmand ca pentru a apara libertatea suveranul are o putere fara limita,pentru ca toti cetatenii ii remit toate drepturile lor,le a sugerat iacobilor principiul terorii revolutionare.

"Cum subiectul meu se refera la om in general,voi cauta sa folosesc un limbaj care sa se potriveasca tuturor natiunilor."

In discrusul sau,Rousseau,are in centru "omul" si dusmanii sai care sunt:copilaria,batranetea si bolile de tot felul.Gandirea sa va oscila intre idealul bunatatii naturale si idealul moral superior al virtutii civice.

Adresat Republicii Geneveze, partea introductiva a discursului este o critica care analizand ideea sanselor naturale de nastere intr-un anumit spatiu social si politic, enumera trasaturile sublime ale unei veritabile democratii lipsite de inegalitati.

"Gandesc ca in sanul omenirii exista doua feluri de inegalitati:una,pe care o numim naturala sau fizica,pentru ca este stabilita de natura si consta in deosebirea de varsta,sanatate,putere fizica si alta,care poate fi numita inegalitate morala sau politica,pentru ca depinde de un fel de conventie si este stabilita prin consimtamantul oamenilor."

Suveran este poporul in totalitatea sa prin exercitarea vointei generale.

"As fi vrut sa ma nasc intr-o tara unde suveranul si poporul sa nu poate avea decat un singur interes."

Libertatea se redobandeste prin moralitate si virtuti, iar inegalitatea va fi substituita de o egalitate formala . Vointa generala este totalitatea si mai mult decat atat a vointei individuale, fiind caracterizata printr-o accentuata moralitate si virtute (in sensul conceptelor de bine si adevar derivate din filosofia universala). Individul trebuie sa se vada ca parte a intregului, punand ratiunea mai presus decat pornirile instinctive.
Cele 4 caracteristici ale suveranitatii: inalienabilitatea, indivizibilitatea, infailibilitatea si absolutul tin de caracterul exercitarii directe a suveranitatii poporului, deci a democratiei (fara reprezentare electiva), prin acceptarea legilor, prin realizarea binelui comun si absolutul drepturilor omului (suveranitatea inceteaza acolo unde impieteaza drepturilor cetatenilor luati ca individualitati).
Suveranitatea constituie deci o expresie a libertatii individuale, iar libertatea individuala este rezultatul suveranitatii poporului.

In incheiere,Rousseau argumenteaza:"imi place sa cred ca viitorul imi va da dreptate cand imi sprijin pe astfel de garantii speranta in fericirea comuna a cetatenilor si in gloria republicii."
BIBLIOGRAFIE:

NICCOLO MACHIAVELLI :"PRICIPELE"

Editura MONDERO 2000

JEAN JAQUES ROUSSEAU:

"DISCURSUL ASUPRA ORIGINII SI FUNDAMENTELE EGALITATII DINTRE OAMENI"

Editura STIINTIFICA 1998

THOMAS HOBBES:"LEVIATHANUL"

Editura POLIROM 1999