MOMENTE SEMNIFICATIVE IN DEZVOLTAREA POLITOLOGIEI

MOMENTE SEMNIFICATIVE IN DEZVOLTAREA POLITOLOGIEI

Politologia ca stiinta, a aparut si s-a dezvoltat pe masura evidentierii tot mai pregnante a politicului in viata sociala si a dezvoltarii celorlalte stiinte despre societate. Momentele importante ale aparitiei si dezvoltarii politologiei se leaga de diferite trepte de progres social precum perioada antichitatii, cu diferitele sale centre (Orientul antic, Grecia antica, Roma antica) caracterizata prin aparitia elementelor constitutive ale politologiei; perioada feudala caracterizata prin dominatia fenomenului religios; perioada Renasterii de care se leaga punerea bazelor politologiei ca stiinta politica moderna; epoca moderna, in care sfera de cuprindere a politologiei ca stiinta; perioada contemporana, cand politologia cunoaste o larga dezvoltare si cand se contureaza clar ca stiinta politica distincta.

Perioada antichitatii, in care fenomenul politic devine evident atat ca sistem cat si sub forma gandirii si actiunii politice. Primele preocupari le intalnim in Orientul antic, inca din secolul al XXV-lea I. H., de cand sunt datate primele descoperiri cu privire la stat. Astfel in China, doctrina lui Confucius ( 551-479 I. H.), care cuprinde elemente si reguli privind relatiile dintre clase, dintre conducatori si supusi, pronuntandu-se pentru regulile unei bune guvernari. Un alt ganditor Mo-Tzi ( 479 - 381 I.H.) care, pornind de la principiul " iubirii universale", milita pentru inlaturarea inegalitatii si stabilirea unui regim de dreptate pentru toti oamenii, indiferent de pozitia lor sociala. Elemente referitoare la politic, la modul de organizare si conducere a societatii contine si Biblia, carte sacra a mozaismului si crestinismului. In secolul al treilea in India apare o lucrare valoroasa, Artacastra atribuita unui inalt demnitar al regatului Gupta, Kautilya, (in traducere Artacastra- Stiinta Politica) in care erau formulate sfaturi si principii calauzitoare regilor in activitatea de conducere a statului. In Grecia antica Homer ( probabil secolul VIII I. H.) priveste politica ca fiind arta conducerii cetatii pe timp de pace si razboi; dintre formele de guvernare cunoscute - monarhie, aristocratie, democratie-opteaza pentru monarhie. Platon ( 427- 347) in lucrarile Legile si Republica este interesat de modelele de organizare social-politica ideale. El subliniaza ca politica nu este o arta, ci o stiinta invatatura de a-i conduce pe oameni, prin consimtamantul acestora, pentru a-i face mai folositori. Politica presupune cunoastere iar statul ideal este cel condus de filozofi. Aristotel (388 - 322 I. H) in lucrarile Etica Nicomahica si Politica, reitereaza pozitia socratica: politica este o arta, arta de a guverna societatea din perspectiva obtinerii binelui general si satisfacerii intereselor societatii. El critica pozitia lui Platon in problema familiei si proprietatii ( amicus Plato, sed magis amica veritas ). Aristotel este un adept al determinismului geografic considerand ca formele de relief, clima si densitatea determina formele de guvernamant si regimurile politice. Cicero ( 106- 43 I. H.) in lucrarile De Legibus, De Republica se apropie mai mult de conceptia lui Platon. El remarca faptul ca actiunea politica trebuie sa se intemeieze pe cunoastere si se pronunta pe un stat fundamentat pe un sistem juridic. Justitia trebuie sa guverneze atat politica interna cat si politica externa. Cicero considera ca o politica nedreapta ar duce la prabusirea statului. In opinia sa statul ideal ar fi o forma mixta rezultata din combinarea armonioasa si echilibrata a celor trei tipuri de guvernamant: monarhia, aristocratia si democratia. ( Statu esse optime constitutam rem publicam quae ex tribus generibus ilis, regali et optimati et populari )

Epoca Feudala este o perioada in care gandirea politica se dezvolta sub semnul dominatiei nete a ideologiei religioase. Episcopul Aurelius Augustin ( 354-430), filosof, teolog si scriitor roman, considerat unul dintre parintii bisericii romano-catolice si canonizat de aceasta a incercat sa concilieze crestinismul cu neoplatonismul. Conceptia lui Augustin, expusa in lucrarea Cetatea lui Dumnezeu, opune cetatii pamantesti, considerata imperfecta, Cetatea lui Dumnezeu, alcatuita din cei alesi. Un alt ganditor Toma d Aquino (1225-1274), filosof si teolog, reprezentantul cel mai de seama al ideologiei politice clericale, fondatorul doctrinei religioase a catolicismului propune in Opera sa Summa Theologiae, o sinteza intre aristotelism si gandirea crestina, intre ratiune si credinta. Dante Aligheri (1265- 1321) in lucrarea sa De Monarchia contesta dreptul papei de a decide in probleme laice afirmand ca rolul sau se restrange strict la probleme religioase.

Perioada Renasterii ( sec XIV-XVI) a insemnat o cotitura pe toate planurile vietii spirituale, marcand si in domeniul dezvoltarii politologiei, ca stiinta un pas important. Niccolo Machiavelli (1469-1527), om politic si istoric italian, adept al necesitatii realizarii in Peninsula Italica a unui stat national unitar sub egida monarhiei absolute. In opera sa Principele dedicata lui Casare Borgia, a zugravit cu luciditate epoca, aratand ca in politica dicteaza interesele si forta, nu considerentele morale. A contribuit hotarator la despartirea teoriei politice de morala si teologie. Machiaveli este considerat, pe buna dreptate, intemeietorul stiintei politice moderne. Principele, poate fi considerat un veritabil tratat de politologie, care indica anumite reguli si principii de organizare politica si guvernare. Un alt mare ganditor reprezentativ pentru aceasta perioada este juristul si economistul francez Jean Bodin ( 1530-1596). In principala sa lucrare Despre Republica a pus in circulatie expresia stiinta politica, a proclamat principiul suveranitatii statului, a sustinut monarhia ca forma de guvernamant. S-a pronuntat impotriva faramitarii statelor feudale si suprematiei papei asupra suveranilor laici.

Perioada moderna se caracterizeaza prin largirea sferei de cuprindere a politologiei. Astfel Voltaire (1694-1778), scriitor si gandito francez a sustinut ca libertatea individuala si libertatea de constiinta sunt drepturi naturale. El a atacat institutiile feudale invechite si a sustinut despotismul luminat. Pentru indreptarea relelor din societate a propus o alianta intre despoti si filosofi care sa conduca societatea. Thomas Hobbes ( 1588-1679), John Locke (1632-1704), Charles Montesquieu ( 1688-1755) si Jean Jacques Rousseau (1712-1778), sunt ganditori care au dezvoltat si detaliat principiile contractualismului. Statul reprezinta o creatie a ratiunii si vointei umane, un corp artificial. Socializarea, prin contractul social, aduce pacea sociala. Acesti ganditori sunt adepti ai puterii absolute a statului.

Spre sfarsitul secolului trecut si in primele decenii ale secolului nostru, s-au remarcat in diferite tari europene si nord-americane, politologi de prestigiu care au impulsionat dezvoltarea politologiei. In Franta il amintim pe Pierre Janet care, intr-o lucrare aparuta in anul 1872, considera stiinta politica ca o stiinta a statului, a legilor si principalelor sale forme de manifestare. In Germania se remarca Max Weber (1864-1920), sociolog, filozof, economist si C. Schmit, care considerau ca esenta politicului consta in exercitarea dominatiei unui om, sau a unui grup de oameni asupra societatii. Weber a introdus notiunea de "führer - democratie" care, de fapt, inseamna o dictatura a conducatorului.[6]

Perioada contemporana, desi mai saraca in opere de anvergura, nu este lipsita de personalitati (George Burdeau, Rymond Aron, David Easton, Giovani Sartori, Talcot Parsons, Hans Morgenthau, etc.), care si-au adus o contributie remarcabila la studierea politicului in conditiile noi ale sfarsitului de mileniu. Politologii evocati au inclus in circuitul teoretic probleme cum ar fi: principiile statului de drept, raporturile dintre putere - autoritate - legitimitate, in conditiile statului democratic, raporturile dintre drepturile si libertatile cetateanului si dreptul statelor, perspectivele statului national in conditiile globalizarii, relatia dintre nationalism si mondialism, rolul si perspectivele partidelor politice in contextul informatizarii si cresterii autonomiei comunitatilor locale, relatiile dintre state si rolul organizatiilor internationale civile si militare, etc..

Nu este lipsita de interes schitarea principalelor contributii romanesti la dezvoltarea stiintei politice. Cu influente etice si filozofice, elemente de gandire politica intalnim in lucrarea "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie", lucrare apreciata ca fiind un adevarat ghid de practica politica. Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce se pronunta in lucrarile lor pentru o monarhie electiva (Ureche), un domnitor respectat, dar fara drepturi si autocrat (Costin), un suveran cu puteri nelimitate, superior si inviolabil (Neculce). Dimitrie Cantemir isi afirma optiunea pentru un stat monarhic autorizat, centralizat, bazat pe dreptate si principii morale. Sfatul boierilor trebuie sa aiba un rol consultativ, iar in acest organism oamenii trebuie promovati dupa merit si nu dupa rang. Samuel Micu se pronunta pentru republica, in care politica devine o creatie a poporului, in timp ce Simion Barnutiu, adept al dreptului natural, definea libertatea in sens liberal, prin nelibertatile de reciprocitate. Nicolae Balcescu isi centreaza opera pe ideile de revolutie, dezvoltare si progres, democratia fiind considerata un principiu universal al dezvoltarii popoarelor. El se pronunta pentru o republica democratica, caracterizata de valorile dreptatii, egalitatii, libertatii si fraternitatii. Dimitrie Draghicescu remarca problematica politologiei, sustinand ca aceasta disciplina preponderent explicativa si nu normativa, trebuie sa studieze realitatea social-politica. Dimitrie Gusti subliniaza interdependenta dintre sociologie, politica si etica, in timp ce etica formuleaza scopuri, politica precizeaza mijloacele, ea fiind instrumentul transpunerii in viata a valorilor si normelor sociale si etice, rol care implica definirea politicii ca arta a posibilului. Mircea Giuvara, in "Introducere la politica generala" (1932), pe urmele traditiei germane, considera ca unul si acelasi obiect - actiunea politica si statul - poate fi studiat din trei puncte de vedere distincte - sociologic, juridic si politic - insa cel sociologic, spre deosebire de stiinta politica, prin excelenta normativa si practica, iti interzice orice fel de apreciere, marginindu-se doar la a constata realitatile sociale si fenomenele politice, fara sa-si permita sa judece ce este just, moral sau eficace.

Recomandari bibliografice

Croce, Benedetto, Elementi di politica, La Terza, Bari, 1925;

Gusti, Dimitrie, Stiintele politice, Sociologia, Politica si etica in interdependenta lor unitara, in Opere, vol. II, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1967;

Magureanu, Virgil, Studii de sociologie politica, Editura Albatros, Bucuresti, 1997;

Nazare, Vasile, Politologie, Editura Academiei Navale Mircea cel Batran, Constanta, 2002;

Traznea, Ovidiu, Probleme de sociologie politica, Editura politica, Bucuresti, 1975;

Valsan, Calin, Politologie, Editura Economica, Bucuresti, 1997.