Miscarea
federalistǎ pan-europeanǎ
Miscarea
pan-europeanǎ sau
pan-europenismul debuteazǎ in anul 1900, cand juristul si sociologul
Anatole Leroy Beaulieu prezintǎ la Congresul stiintelor politice
de la Paris ideea de Comunitate Europeanǎ. Adeptii Europei unite s-au grupat in cadrul miscǎrii
pan-europene, al cǎrei principal animator a fost incǎ din 1920
contele austriac Richard Coudenhove Kalergi, cu lucrarea sa de
referintǎ "Paneurope". La
Congresul Pan-European de la Berlin din 1930 el a prezentat planul sǎu de
federalizare a Europei, care cuprindea patru capitole: federatia
europeanǎ, obligatiile statelor, organele federatiei,
finantele. Federatia numitǎ Statele Federale ale Europei era
clǎditǎ pe baza Pactului Societǎtii Natiunilor si
a Pactului Briand-Kellog (semnat la 27 august 1928), cetǎtenii ei
fiind cetǎteni europeni si preconizandu-se o Curte Federalǎ
pentru rezolvarea disputelor intre state. Proiectul viza "O Intelegere Regionalǎ" pentru realizarea unei
aliante eterne pentru pacea europeanǎ si organizarea
cooperǎrii politice, economice si culturale in Europa.
La
primul Congres Pan-European, desfǎsurat la Viena in octombrie 1926,
Francis Delaisi punea o intrebare istoricǎ: "Uniunea Economicǎ Europeanǎ este ea posibilǎ?"
Rǎspunsul avea sǎ-l dea Aristide Briand, ministrul de externe al
Frantei si delegatul ei la Societatea Natiunilor, care pentru
prima oarǎ avansa propunerea in numele unui guvern european (francez) de
creare a unei structuri federale in Europa. Astfel la 1 mai 1930 el a prezentat
Planul Briand sau Memorandumul guvernului francez privind organizarea unei
Uniuni Federale Europene, care a fost urmat de un raport al
Societǎtii Natiunilor asupra rezultatelor anchetei privind
organizarea unui regim de uniune europeanǎ. Miscarea
pan-europeanǎ a continuat activitatea sa prin congresele ad-hoc
tinute la Basel (1932) si Viena (1935).
Alte
contributii notabile la ideea pan-europeanǎ le-au avut: Max Waechter,
care in 1924 a publicat "Cum sǎ
abolim rǎzboiul: Statele Unite ale Europei"; Eduard Herriot cu cartea
sa "Europa" apǎrutǎ in
1925; Gaston Riou cu eseul "Europa patria
mea" din 1926 si cu suportul dat Uniunii Vamale Europene; Louis
Loucheur, care in 1927 preconiza constituirea unui cartel european al
cǎrbunelui si otelului (care a luat fiintǎ ulterior
sub numele de Arbed); Pierre Mendes France, care in 1930 a publicat "La Banque Internationale" unde avansa
ideea unei Bǎnci a Reglementǎrilor Internationale, ca principal
mijloc de realizare a unificǎrii economice europene; Einaudi care in anii
30 a criticat Liga Natiunilor si a sustinut ideea unei
federatii europene.
Radu
Carp a identificat trei mari scoli de gandire federala in Europa
interbelica (Carp, 2007), prima condusa de austriacul Richard
Coudenhove Kalergi, a doua de
britanicii William Beveridge (fondatorul lui Federal Union Research Institute)
si Lionel Robbins, si cea franceza inspirata de un curent
filozofic, personalismul si reprezentata de Emmanuel Mounier,
Alexandre Marc, Denis de Rougemont. Scoala franceza a introdus termenul de
personalism federalist, care ar insemna un tip de federalism european bazat pe
forme de organizare statala cat mai apropiate de nevoile persoanelor,
familiilor, comunitatilor.
La
10 septembrie 1930 au inceput lucrǎrile celei de-a XI-a Adunǎri
Generale a Societǎtii Natiunilor sub presedintia lui
Nicolae Titulescu. A fost
alcǎtuitǎ o comisie de studiu pentru Uniunea Europeanǎ, la care
participau in calitate de membri reprezentantii statelor europene.
Ascensiunea regimurilor totalitare din anii 30, nationalismul exacerbat,
pactul Ribbentrop-Molotov, al doilea rǎzboi mondial au impiedicat
unificarea Europei si au condus chiar la devastarea ei. Dupǎ
rǎzboi, pe ruinele economiei europene au apǎrut mugurii
unificǎrii sale, dar aceasta presupunea noi structuri politice si
economice, precum si noi mentalitǎti si comportamente
statale si umane.
