Morala si Etica in Politica

Morala & Etica in Politica

Tema "morala si politica" a devenit un subiect trivial in multe tari ale lumii si este perceput ca ceva trivial si intr-acelasi timp - departe de viata cotidiana. Oare cate discutii nu se fac despre degradarea valorilor indeosebi manifestarea cinismului, iubirii de bani si ipocrizia politicienilor nostri! Intr-acelasi timp, am devenit realisti de factura ,dura': politica nu este ceea ce ne ghideaza spre un viitor luminos ci, doar ceea ce are menirea de a distribui cotele de export, subventiile si multe altele. Iar reactionand la demagogie, guvernarea dura a banilor si nu a legii si la masinatiile "alesilor poporului" , noi cu multa empatie avem un raspuns plin de apatie fata de politica amorala, fiindca altfel noi nici nu o putem percepe.

Intr-adevar tema "morala si politica" pare a fi mai degraba fara perspective pragmatice. Pana la momentul in care aceste doua notiuni sunt percepute ca fiind doua lumi diferite, ca si doua parti beligerante pe care noi, intr-un fel sau altul, incercam sa le impacam, noi nu vom avansa mai departe de limita banalitatilor sau a conceptiilor inaltator de abstracte, unde deja nimic viu nu se poate de gasit.

Intr-adevar, am putea sa atestam ca conjunctia ,si' presupune faptul ca morala trebuie sa aprecieze politica conform standardelor ei, de morala. Sa nu te raportezi la altul ca si la un obiect Procedeaza cu altii asa cum ai vrea ca ei sa procedeze cu tine Executa angajamentele tale morale in pofida consecintelor Enumerarea acestor standarde poate sa continue si mai departe, totodata am putea sa ne inspiram nu doar din etica angajementelor / indatoririlor cantiene, dar si etica utilitarista a fericirii, dar putin probabil ca se merita sa o facem. Potrivit acestor standarde orice politica, si nu doar acele variatii ale ei care ai obtinut o faima trista caracterizata prin cruzime si viclenie, va fi perceputa ca fiind amorala. De ce? - doar pentru simplul fapt ca in politica activeaza organizatii care i,nstrumenteaza oamenii unii impotriva altora. De aceea ca urmarile actiunilor politice au o extensie enorma in ceea ce piveste repercursiunile lor asupra cetatenilor care au de suferit din partea actorilor politici, cese ghideaza dupa crezul ca ,scopul scuza mijloacele'. Ambianta politica se caracterizeaza printr-o stare de conflict imbibat de violenta (in diversele ei forme), insa de multe ori el (confllictul) se manifesta intr-o astfel de anvergura ca ar putea sa fie in pericol si viata. Deci daca un activist politic ar urma cu sfintenie si devotament ,regula de aur' a moralei, aceasta de multe ori ar crea insemna - sa ii tradeze pe ,ai sai', a tolera raul, sa fie expus falimentului

Corelatia politicii si moralei prin prisma acestei conjunctiei ,si' ar putea sa genereze sentimente de apatie si dezamagire, care ar putea lua forme de cinism. Pentru opinia publica este tot atat de virulent sa se afle intr-o stare de de apatie si deprimare, cat si sa fie excesiv de credula si moral exaltata - si intr-un caz si intr-altul ea (opinia publica) devine o prada usoara pentru aventurierii politici.

Totusi in politica sunt si vor fi oameni care sunt ghidati de scopuri morale nobile si chiar de credinta in posibilitatea de a metamorfoza politica in conformitate cu conceptia lor. Experienta lor - in sfera intepretarii conexiunii moralei si politicii - este deosebit de instructiva anume atunci cand, ei realizau ceea ce de obicei se considera a fi succes politic. Anume in astfel de cazuri tragedia lor ca si politici morali se prezinta deosebit de vizibil si maiestos. " Trebuie sa admit falimentul meu"[1] , - scria Mahatma Gandi cu o luna si jumatate pana la obtinerea independentei de catre India, realizare care era scopul activitatii lui si care ulterior a devenit legenda. De ce? De aceea ca (printre multe altele) in locul vechiului regim totalitar se instaureaza amenintarea totalitara a consumerismului, a comertului si guvernarii banilor. Totusi, dupa toate canoanele, baza politicii trebuie sa fie moralitatea. Insa cum poate fi realizat acest angajament? In politica este nevoie ca din "arta posibilului", "arta speculatiilor, a calculelor, intrigilor, acordurilor secrete si manevrarilor pragmatice" sa se transforme in "arta imposibilului" , arta de "a ma face pe mine si intrega lume mai buna" . Despre ce marturiseste aceasta declaratie a liderului unui stat care reusea cu succes sa se integreze in sistemul capitalist? Sau Ernesto Che Guevara, singuraticul ,mercenar al libertatii', care parasea Cuba pentru ca mai curand sa-si afle sfarsitul in muntii Boliviei. "Sunt un aventurier" - scrie Che in scrisoarea de ramas bun adresata familiei sale - "dar voi fi in stare sa risc cu viata mea pentru a-mi demonstra convingerile mele" . Oare ce l-a impulsionat pe el sa-si "demonstreze convingerile" , atat de departe de tara in care a biruit revolutia, el fiind unul din liderii sai cei mai reprezentativi?

Concluzia despre inevitabilitatea amoralitatii oricarei politici, in limbajul cotidian se prezinta sub orma sintintei "politica este murdara". Aceasta si este acea banalitate trista care nu ne ofera vreun indiciu despre modul in care ar trebui sa abordam acest element ,murdar'. Bineinteles ca putem sa ducem dorul "politicienilor sinceri" si sa ne ocupam de misiuni moralizatoare referitor la imperfectiunea celor care sunt prinsi in flagrant. Dar inutilitatea acestui sentiment de melancolie, dupa cum si vanitatea efortului moralizator ne releva in chiar lumina cunoasterii noastre "realiste "faptul ca "intr-adevar" lumea este altfel structurata.

Totusi, e posibil ca conjunctia ,si' utilizata in acest context - "morala si politica" ar trebui sa semnifice ceva mult mai energic si mai activ decat doar aprecierea morala a politicii? Sa presupunem ca morala trebuie ,de facto' sa conduca politica. De fapt, in cazul politicienilor despre care am mentionat mai sus, lucrurile nici nu pot sa fie altfel, spre deosebire de altii. Dar ce se intampla cu morala si cu politica daca ele sunt legate in asa mod?

Astfel, daca este adevarat ca politica actuala nu mai serveste, in mod adecvat, binele public si interesul colectivitatii, trebuie actionat pentru ca ea sa o faca totusi. Acest lucru presupune insa o schimbare de mentalitate a clasei politice si a celor care fac din politica o profesie. In aceasta privinta, ETICA SI MORALA POLITICA POTE JUCA UN ROL MAJOR. EA ESTE CHEMATA SA CONTRIBUIE ASTFEL LA FORMAREA VIITORILOR 'PROFESIONISTI AI POLITICII'. In acest context, discursul meu, Morala in Politica dobandeste o importanta conotatie deontologica, el urmarind sa identifice datoriile morale ale oamenilor politici.

Haideti dar impreuna sa depistam cateva din problemele speciale ce apar ca si rezultat al nerespectarii codului moral: problema libertatii, deciziei si responsabilitatii in politica; problema binelui public si a ratiunii de stat; problema coruptiei; problema minciunii in politica; problema justitiei in politica; prudenta in politica; problema pacii si razboiului; etica terorismului; guvernarea cosmopolita - efectele globalizarii asupra relatiei morala-politica; politica-religie-morala; datoriile omului politic - deontologia politica.

Sintagma 'etica politica' asociaza doi termeni de referinta in aria stiintelor socio-umane cu o mare frecventa atat in limbajul curent cat si in cel savant: cel de etica si cel de politica. Pentru ambii termeni, pot fi identificate, in istoria gandirii filozofice si etico-politice, numeroase acceptiuni. Etimologic, termenul 'etica' vine din limba greaca unde ethos insemna: caracter, mod habitual de viata. De-a lungul timpului termenul 'etica' a impartit gloria sau oprobiul cu un alt termen desemnand, in principiu, acelasi lucru: cel de 'morala'. Acesta isi are originea in limba latina, unde mos, mores insemna: obicei , datina,obisnuinta.

Multa vreme cei doi termeni au fost utilizati ca termeni echivalenti si aceasta atitudine persista si astazi. Totusi, numerosi cercetatori au tinut sa puna ordine in acest domeniu, astfel incat, sprijinindu-se pe experienta utilizarii efective, in timp, a celor doi termeni, acestia le-au delimitat acceptiunile, desemnand prin morala fenomenul moral, viata morala reala (raporturile morale, intelese ca raporturi libere, comportamentele morale, actiunile morale etc, intr-un cuvant practica morala), in vreme ce termenului de etica i s-a rezervat acceptiunea de teorie a moralei (teorie despre morala): stiinta a moralei sau filosofie morala. Acest punct de vedere se impune insa a fi, la randul sau, explicat, nuantat.

Conform definitiei date de Raymond Polin, fost profesor la Sorbona si cunoscut cercetator al raportului dintre etic si politic (printre putinii care au facut-o si sub aspect formal, terminologic): Etica mediteaza, defineste si apreciaza, in termeni de bine si de rau, intentiile, actele si operele unui individ considerat in el insusi sau considerat in raporturile cu ceilalti indivizi.

In acceptiunea lui Polin, etica in sensul cel mai larg, se prezinta mai intai ca un

ansamblu de semnificatii si de valori destinate a descrie, a intelege, a defini nu omului situatia in raporturile sale cu lumea, ceea ce ar constitui obiectul metafizicii, ci actiunea omului prin care el se impune si se situeaza in libertatea sa, in raport cu ceilalti oameni si cu lumea.

Teorie practica prin excelenta, etica nu este separabila de realitatea traita pe care ea incearca sa o inteleaga si sa o ordoneze. Daca aceasta este, potrivit autorului francez, etica, se pune intrebarea: Ce este morala? O morala - considera Raymond Polin - este un ansamblu mai mult sau mai putin coerent, uneori un simplu conglomerat de traditii, de cutume, de habitudini, de moravuri, de maniere de a trai, de sentimente si de opinii primite, de opere implinite. Ea rezulta din acumularea, sedimentarea de opere implinite in sanul unei comunitati, in functie de eticile efectiv traite.

In domeniul moralei, moravurile, regulile, normele, explicite/nu, importa asupra

valorilor sau chiar a scopurilor, impun, cu toata greutatea trecutului, conduite de ascultare, de supunere (d obeissance). In etica, dimpotriva, valorile, scopurile importa asupra normelor si cheama la conduite de responsabilitate, deschise catre viitor. Pentru Polin: « Morala se situeaza imediat la nivelul existentei traite pe cand etica se situeaza imediat la nivelul practicii reflectate a libertatii.

O etica este mai putin reflectie, in sensul clasic al termenului, cat inventie originala.

Ea este libertatea inteleasa in miscarea sa creatoare in intentia scopurilor sale, in elaborarea lucrarii sale, in dialectica istorica a devenirii sale. In acelasi timp cand ea inventeaza, interpreteaza, ordona, defineste un ansamblu de valori si de semnificatii, ea incearca sa stabileasca, in realitate, o ordine care sa o justifice, sa o indreptateasca. Ea tinteste la stabilirea unui anumit tip de relatii umane, definibile si inteligibile pornind de la sensurile lor si de la valorile lor.

Morala, crede Polin, vine mai intai de la altii; ea este primita, suferita, consimtita,

eschivata sau refuzata. O etica, fie ca este creatie originala sau re-creatie comprehensiv din inspiratia altcuiva, vine intotdeauna din sine.

In tot cazul, etica si morala privesc relatiile unui individ cu un alt individ sau cu alti indivizi (considerati fiecare pentru el insusi si ca un individ): ele descriu, in termeni de sensuri si valori, infruntarea a doua libertati, libertatea care triumfa si libertatea invinsa, sau acordul lor. Este vorba, asadar, de lupta si colaborare, de confruntare si acord. Aceasta infruntare este fondata pe necesitate: necesitatea unei coexistente sau a unei colaborari intre aceste doua libertati. Fie ca este vorba de morala sau de etica, nu este posibil ca reciprocitatea relatiilor sa nu fie luata in seama, consimtita. In aceasta ntalnire, fiecare il considera pe celalalt ca fiind capabil de inteligenta, adica de alegere deliberata si intentionata, de libera decizie si de liber comportament in viitor, in fine de angajament si de fidelitate fata de decizia sa. Nu exista etica fara reciprocitate, fara o relatie mutuala de incredere.

Etica este deopotriva intentie creatoare si creatie efectiva, credinta si actiune; in caz

contrar, ea nu este o teorie practica, ci o speculatie vana. Ea este un proiect inseparabil de

implinirea sa, ceea ce nu vrea sa spuna ca ea este in mod necesar inseparabila de reusita sa.

Ceea ce variaza este nu gradul de realizare a unei teorii, ci gradul de elaborare a ansamblului teoriei-practica, devierea sa posibila catre o fabricatie estetica, efuziunea sa in afectiv, in pasional sau punerea sa efectiva in practica.

Elaborarea efectiva nu vrea sa zica eficacitate. Caci eficacitatea s-ar intelege dintr-o

reusita la dimensiunea istoriei, pe cand elaborarea efectiva nu priveste decat relatiile

individuale, in numar oarecare, iar, la limita, singulara atitudine a unui unic promotor.

Noi, conchide Raymond Polin, estimam ca o etica isi realizeaza cu atat mai bine

natura sa cu cat ea tinde sa realizeze un sistem de relatii individuale din care se poate avea o

teorie inteligibila.

Am insistat mai mult asupra punctului de vedere savant al lui Raymond Polin deoarece

acesta incearca sa puna in lumina, atat cat acest lucru este posibil, diferenta si legatura stransa

dintre etica si morala, pe de o parte, iar de cealalta parte, sa accentueze caracterul practic (de

teorie practica) al eticii. In adevar, chiar atunci cand s-a ilustrat ca parte a filosofiei- si cel mai adesea ca un corolar al acesteia, orice etica s-a vrut a fi nu doar o simpla speculatie, o teorie vida, cum spune Polin, ci o teorie normativa cu valente practice. De la aceasta regula nu pare sa faca exceptie nici chiar etica lui Kant careia i s-a reprosat adesea formalismul, rigorismul, caracterul abstract, utopic etc. Indiferent, asadar, de eficacitatea ei, orice etica se doreste a fi o teorie practica, un sistem normativ vizand orientarea (ghidarea) si modelarea raporturilor interumane.

In ce priveste etica politica, aceasta, mai mult decat oricare alta, se vrea a fi o stiinta

practica in sensul pe care il dadea acestei expresii Gustave le Bon atunci cand califica

psihologia politica drept o stiinta practica. Exemplul cel mai concludent il ofera Kant care isi autodenumeste etica drept filosofie practica. Astfel, morala nu are un domeniu aparte (particular) de manifestare fiind, prin natura ei, prezenta in toate manifestarile umanului, iar judecata morala are vocatie universala in sensul ca ea se pronunta asupra intregului spectru al actiunii umane (al manifestarii umanului). Cum remarca filosoful american John Dewey, intemeietorul pragmatismului: De fapt, morala este la fel de cuprinzatoare ca si actiunile legate de raporturile noastre cu ceilalti. Morala se refera la intregul caracter in ansamblu, iar caracterul in ansamblu este identic cu omul in toate manifestarile si atitudinile lui concrete .

Aspectul moral si social al conduitei sunt, in ultima instanta, identice.

Politica se deschide larg spre relatia ei cu celelalte domenii ale vietii sociale, morala fiind unul dintre acestea. Spre deosebire de alte definitii sau puncte de vedere care se inspira din viziunea machiavelliana despre politica inteleasa ca sfera autonoma, definitia mai sus invocata are meritul de a situa politica acolo unde isi are locul: in planul vietii sociale inteleasa ca intreg. In acest sens, sintagma etica politica isi gaseste pe deplin justificarea.

Desigur pentru Aristotel binele face obiectul stiintei cu cea mai mare autoritate si cu

cea mai mare inalta organizare, iar aceasta se arata a fi politica . Binele pe care il vizeaza

politica este binele cel mai inalt dintre toate in domeniul vietii practice (Aristotel nu ezita

sa-l numeasca chiar binele suprem sau binele uman prin excelenta ), dar si etica la randul

sau, are ca scop binele, cercetarea etica, asa cum s-a ilustrat aceasta, bunaoara, in paginile

Eticii nicomahice, fiind considerata de filozoful grec ca fiind una de natura oarecum

politica.

Iar daca ar fi sa aducem aceste conceptii in vizorul vietii publice putem vedea cum spre exepmplu in Romania se lucreaza febril la declansarea procesului comunismului. Cu toate astea, demascarea publica a unui fost securist ajuns la putere, Dan Voiculescu, s-a soldat cu un simplu circ mediatic, care n-a produs nici o tresarire morala. Cum e posibil ca primul ministru si reprezentantii oficiali ai celorlalte partide politice sa colaboreze pe mai departe cu el, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic? Singura explicatie a acestei atitudini duplicitare din partea partidelor Aliantei DA si a UDMR este logica compromisului care guverneaza orice coalitie politica. Dan Voiculescu, liderul PC, a fost intotdeauna o personalitate controversata, iar dubiile cu privire la trecutul sau erau extrem de puternice. Si totusi, la vremea respectiva, toata lumea din Romania s-a bucurat ca vor avea un guvern cu ajutorul caruia vor trece puntea catre Europa, indiferent cu cine ar fi dat mana. Criteriile morale nu au contat, desi Alianta isi propusese in campanie o reforma a clasei politice.
        Ar trebui, de asemenea, sa ne amintim ca primul care a numit PC "o solutie imorala" si a propus eliminarea sa prin alegeri anticipate a fost presedintele Traian Basescu. Liberalii i-au raspuns atunci cu atacuri dure, speriati ca-si vor pierde suprematia in guvern si postul de prim-ministru, in ciuda asigurarilor date de seful statului ca domnul Tariceanu ar fi fost numit premier si in noua varianta. Conflictul dintre cei doi nu izbucnise inca; el a pornit chiar de la intentia presedintelui de a elimina PC din coalitie.
        Putem intelege pana la un punct necesitatea unei coalitii stabile, care sa guverneze tara intr-un an crucial pentru integrarea europeana, dar, in acest caz, va trebui sa renuntam la criteriile morale. Politicienii o fac intotdeauna cu usurinta, in numele "interesului national". Nu este intamplator faptul ca tot scandalul care a dus la verdictul CNSAS cu privire la colaborarea lui Dan Voiculescu cu Securitatea nu a izbucnit ca urmare a unui demers politic, ci ca urmare a interventiei societatii civile, mai concret, a Coalitiei pentru o guvernare curata, care i-a cerut primului ministru sa nu-l nominalizeze pe liderul PC in functia de ministru de stat. Strans cu usa, premierul a fost nevoit sa mai ceara un aviz de la CNSAS. Imbogatit cu noi date si cu o noua conducere, acesta a dat un verdict cat se poate de incomod pentru coalitie, de vreme ce toate partidele componente s-au vazut in postura de aliate ale unui colaborator cu acte in regula. Ne-am fi asteptat la reactii ferme si transante din partea Aliantei si a UDMR; la o reconfigurare a coalitiei; la constituirea unui guvern minoritar. Ar fi fost mai decent sa negociezi punctual cu PSD, sprijin pentru legile integrarii, decat sa pastrezi in coalitie un partid condus de un fost colaborator. Reactia coalitiei a fost insa jalnica: ea a acceptat un nou compromis, si anume, numirea unui colaborator apropiat al domnului Voiculescu in functia de ministru de stat. Aceasta cedare rusinoasa s-a petrecut dupa ce conducerea PC, adunata la Palatul Parlamentului, a adoptat o atitudine sfidatoare la adresa partenerilor politici, impunandu-le ea lor conditii pentru ramanerea la guvernare. Mascarada a fost completa si de cel mai prost gust. Reactiile liderilor politici ai puterii au fost palide, iar coalitia si-a dovedit slabiciunea. Desigur, toate se fac in numele stabilitatii necesare pentru integrare, dar, dincolo de aceste sloganuri, banuim existenta unei retele transpartinice de interese de afaceri si de complicitati. Or, unei astfel de retele nu i se aplica nici un criteriu moral!
        Scandalul recent prilejuit de verdictul CNSAS in cazul lui Dan Voiculescu ne-a dezvaluit toata mizeria politicii romanesti si a demascat ipocrizia politicienilor. Mai exista insa o solutie logica si foarte trista a celor intamplate, care se refera la ipocrizia retoricii anticomuniste adoptate de membrii PNL in ultimele luni. Atat "procesul comunismului", cat si "demascarea Securitatii" se dovedesc a fi fost teme lansate cu un singur scop precis: hartuirea lui Traian Basescu. De altfel, o serie de fruntasi liberali, solicitati sa-si spuna parerea despre asocierea cu Dan Voiculescu, au evitat un raspuns transant, cerand CNSAS "sa-l cerceteze si pe presedinte". Desigur ca trebuie s-o faca, dar aceasta nu schimba cu nimic datele problemei, in privinta presedintelui PC, si nu atenueaza cu nimic gravitatea compromisului moral pe care se bazeaza coalitia de guvernamant, cu atat mai mult cu cat purtatorul de cuvant al PC a declarat ca partidul nu este cu nimic afectat de verdictul CNSAS la adresa liderului sau.
        In final, se cuvine sa nu ignoram calitatea dezbaterii publice lansate de "scandalul Dan Voiculescu". Putem s-o facem pentru ca ea a murit dupa o existenta extrem de scurta. Extrem de animata inainte si dupa anuntarea hotararii CNSAS, presa nu a mai meditat asupra chestiunii moralitatii "solutiei imorale" dupa numirea lui Bogdan Pascu in functia de ministru de stat. Ca si cand problema reala ar fi fost numele inlocuitorului lui Dan Voiculescu! De fapt, problema reala, care vizeaza bazele morale ale politicii romanesti, a fost atinsa doar in treacat de cateva editoriale. Dupa care energiile ziaristilor si ale analistilor au fost absorbite din nou de tema sterila a conflictului presedinte-premier. Podul de la Tarlisua, pe care s-au intalnit cei doi fara sa vrea, a devenit mai important decat chestiunea colaboratorilor Securitatii. Cu alte cuvinte, marea manipulare a fost reluata, dupa o scurta si nedorita pauza. Cat despre procesul comunismului - el ramane un obiectiv real doar pentru cativa istorici si membri ai societatii civile, aflati in minoritate, nu si pentru politicieni. Putem asadar sa-i spunem un scurt si trist "adio".

Folosind ca etichete faimoasele nume ale unor personaje homerice -Ahile si Odiseu- , Liiceanu distinge intre 'morala de prima instanta' si 'morala de a doua instanta'. Ahile incearca sa-si atinga scopul in lupta dreapta, fara viclesug, riscand sa piarda. 'Scop: biruinta. Mijloc: fapta (= forta+curaj). in aceasta ecuatie, la limita, scopul poate fi sacrificat de dragul mijlocului. Ceea ce inseamna: nu se poate birui cu orice mijloc si cu orice pret. Este preferabil sa pierzi, decat sa castigi printr-un mijloc necinstit' Ahile reprezinta morala clasica din Etica Nicomahica a lui Aristotel, morala de prima instanta. De cealalta parte, Odiseu este versatil si pragmatic; pune accentul pe cuvant, caruia ii cunoaste importanta, si mai putin pe fapta. 'Scop: biruinta. Mijloc: viclesugul, trucul, trisul care implica, toate, cuvantul pervertit, minciuna. 'Ecuatia lui Odiseu' este dirijata de eficacitatea pragmatica si are la baza credinta ca 'minciuna aduce cu ea salvarea'. Ea nu ia in seama nici o clipa -asa cum se intampla in 'ecuatia lui Ahile' -esecul, posibilitatea de a pierde, de a fi infrant. Ceea ce o deosebeste fundamental de 'ecuatia lui Ahile' este determinarea mijlocului prin verb, si nu prin fapta'. Hippias Minor rediscuta despre deosebirea dintre Ahile si Odiseu, ridicand, insa, problema speciala a celui care minte. Socrate il convinge pe sofistul Hippias ca 'cel mai stiutor e cel ce poate minti cel mai bine si, implicit, e cel mai competent in sfera raului', 'cel ce spune adevarul cel mai bine (ca suprem stiutor) e si cel ce minte cel mai bine' (p.33).

Discutia dintre Socrate si Hippias este mai mult un avertisment asupra personajului odisean, a ceea ce poate acesta, fara, insa, a duce mai departe argumentatia catre intemeierea unei morale de a doua instanta. Abia Machiavelli, la 1513, va face acest lucru, eliberand morala politica de constrangerile aristotelice sau crestine. Machiavelli va recunoaste explicit si fara ipocrizie existenta raului, faptul ca traim intr-o lume cazuta si ca trebuie sa gasim calea cea mai sigura pentru a face ca binele sa izbandeasca. Morala de a doua instanta, pe care o intemeiaza Machiavelli, punand astfel bazele lumii moderne, descopera si ca 'pentru a stavili un rau mai mare si pentru a obtine binele (comun) trebuie sa intri in contact cu raul'. 'Morala clasica, morala de prima instanta, morala moralistilor, a filosofilor si a consecventilor se cutremura auzind acest lucru. Morala de prima instanta se cutremura in fata oricarei minciuni, a oricarei inselatorii, a oricarei crime. Morala de prima instanta nu se poate, de aceea, apara de raul cel mare si de raul final care poate veni peste ea distrugand-o definitiv, pentru ca ea se cutremura in fata oricarui rau si mai ales in fata raului de prima instanta la care ea ar trebui sa recurga pentru a apara ordinea morala a lumii. Morala de prima instanta instalata in politica apara binele de prima instanta si deschide larg portile, in pasul doi, raului final. Sofocle si Machiavelli descopera acest lucru: ca in mod eficace binele nu poate fi aparat de rau decat prin rau. Ca exista recursul la des choses sales si ca, nerecurgand, atunci cand e cazul, la ele, ajuti, cu candoarea ta si cu bunele tale intentii, instalarea la putere a raului. Devii, dezvaluindu-l pe complicele rau al binelui, complicele bun al raului'

Tribunalul pentru minori - este un NON SENS FLAGRANT.
Putina lume cunoaste ca creierul uman este complet format numai spre virsta de 25 de ani. Aceasta nu inseamna ca pina la accea virsta copilul nu este rational, dar oricum nu este suficient de matur pentru a-si asuma anumite responsabilitati fata de familie si societate. De ce se spune 'pacatele tineretii'? - cu un oarecare sens, pentru ca multi dintre noi la virsta cind inca nu eram definitiv formati d.p.d.v.cerebral, am comis greseli, pe care mai tirziu, la virsta senectutii, le-am regretat, dar nimic nu mai puteam indrepta. Lipsa unei educati morale, etice, spirituale in departamentele de invatamint, a dus la aceasta dezagregare in toate paturile sociale. Se avanseaza cu pasi repezi spre delincventa, delir, sinucideri in grup. Parintii in primul rind (sa nu uitam de cei 7 ani
de-acasa ce ar trebui sa constituie baza educatiei), apoi scoala si restul familiei trebuie sa pregateasca si sa prelucreze 'materialul trupesc' si virtutile sufletesti ale fiintei omenesti in crestere si dezvoltare. Scoala trebuie sa fie un reprezentant al Statului - un microcosmos politico-pedagogic - imaginea statului insusi. Viitorul stat de miine,
caci viitorii conducatori ai societatilor in care traim, din acceasta pepiniera se vor recruta. Ori, daca familia si scoala nu vor colabora, rezultatele vor fi si mai tragice. Scoala trebuie sa faureasca bunul cetatean - ca atare el trebuie sa cunoasca trecutul neamului din care a
facut sau face parte, sa cunoasca formele politice si legile in tara in care traieste, organizarea sociala etc. Un bun cetatean trebuie sa fie productiv cu mintea sau cu bratul. Rentierii sau sinecuristii paraziti, trebuie sa fie exclusi dintr-un adevarat stat cultural-national. Omul de stiinta care urmareste numai cercetarile sale, fara sa-i pese de
nevoile neamului si statului din care face parte, ca si artistul care se insufleteste din nimicuri, fara ca inima lui sa bata si pentru suferintele sau aspiratiile poporului si statului sau national, oricit de mari ar fi ei, nu sunt si nu merita numele de adevarati si buni cetateni. A pune interesele personale inaintea celor colective, este marea tragedie actuala
in lumea in care traim. Sunt si exceptii de la regula, dar prea putine pentru a fi eficace noilor societati care sunt in permanenta transformare, din pacate mai mult in sens negativ. Important de subliniat este ca pentru a fi un bun cetatean, nu trebuie desconsiderata EREDITATEA si educatia celor '7 ani de-acasa'. Latura biopsihologica si sociala a copilului este foarte importanta si poate avea grave repercusiuni negative in educatia
copilului. Sunt copii care nu-si cunosc tatii sau mamele sau chiar nici pe unul din ei, n-au familie, devin vagabonzi, cersetori, drogati, alcoolici. Copiii de virsta prescolara, la interventia unei terte persoane in caminul in care a intervenit un divort sau numai o separare, copiii sunt intrigati si pot avea urmari tragice, fuga, sinucidere - traim aici si vedem zilnic ce se intimpla. Psihologii si lumea isi pun intrebarea DE CE? Raspunsul in
ceea ce ma priveste, este foarte simplu - copiii nu mai sunt copii, parintii se degajeaza prea de timpuriu de obligatiile pe care le au, nu sunt suficient controlati sau chiar deloc si concluzia este cea pe care o vedem zilnic:TRAGEDII, TRAGEDII, TRAGEDII. Sunt copii care poate nu se manifesta fatis, si sunt mai introvertiti, dar reactiile lor se vor vedea
la adolescenta, uneori chiar la maturitate si atunci mai greu de reparat ceva. Influenta nefasta a jocurilor de noroc, publicitatea fara jena a filmelor porno la ore nepotrivite, invazia televiziunii cu filme de groaza, lipsa de vocabular inteligent, uneori chiar lipsa lui, fiindca totul se petrece prin fapte si lipsa de cultura a cineastilor, moda lipsita de gust, lansata de orice individ, care vrea sa devina 'celebru', tunsori care de fapt nu sunt tunsori, ci pur si simplu 'zbirlituri' s.a.m.d. Probabil multi dintre cei care vor avea curiozitatea sa citeasca articolul pina la sfirsit, vor comenta negativ comentariile mele fata de anumite comportamente si poate vor crede ca fac parte dintr-o lume aparte.
NU, sunt o persoana normala, care am iubit tot ce a putut sa-mi incalzeasca sufletul, dar nu pot fi de acord cu DEZMATUL.

In concluzie, cu toate ca ar mai fi enorm de multe lucruri de scris, dar spatiul nu-mi permite, conchid ca este bine sa nu uitam ca SCOALA SI CULTURA ROMANEASCA, a dat atat MOLDOVEI cat si OMENIRII, personalitati de seama, printre care citez o mica parte dintre ei, ce sunt mai cunoscuti in Occident si anume MIRCEA ELIADE, EUGEN IONESCU, EMIL CIORAN, GEORGE GEORGESCU, HENRI COANDA, prof.dr.PALLADE si inca multi altii, care din nefericire si-au parasit Tara pe care au iubit-o si cantat-o pana au inchis ochii, intrucat nu s-au putut adapta noilor guvernanti comunisti. Si in incheere redau o strofa din poezia eminesciana MORTUA EST: Faclie de veghe pe umezi morminte,/ Un sunet de clopot in orele sfinte,/ Un vis, ce isi moae aripa'n amar - /Astfel ai trecut de-al lumii hotar.