Natura schimbarilor institutionale din perspectiva
neoinstitutionalismului.
Pentru a evalua mai bine
natura convergentei institutionale si factorii determinanti
trebuie analizata natura schimbarilor institutionale, din
perspectiva neoinstitutionalismului. Adeptii neoinstitutionalismului,
de talia lui D.Rodrik, H-J.Chang, P.Evans,
M.Grindle, R.Hall, R.Taylor, P.Pierson,
T.Skocopol, R.Coase au analizat fenomenul
schimbarilor institutionale pe care l-au legat de eficienta
schimburilor economice, de conflictele din jurul puterii si de dimensiunea
culturala. Modelarea institutiilor in functie de
circumstantele specifice dintr-o tara conduce la concluzia
ca orice reforma de ordin institutional care ignora
conditiile particulare locale poate fi inadecvata sau chiar
daunatoare (D.Rodrik, 2002). Curentele neoinstitutionaliste
ofera explicatii, surse si forme relativ diferite pentru
schimbarile institutionale. Pentru Nikolai Wenzel (2005)
schimbarile institutionale reflecta nu doar luptele pentru
putere, conflictele de interese si jocul cooperarii intre actorii
direct implicati, ci si influentele de ordin ideologic, cum este
cea a postmodernismului. In viziunea lui Douglass North (1994) istoria
demonstreaza ca ideile, ideologiile, miturile, dogmele si
prejudecatile conteaza, iar modul in care ele evolueaza
permite intelegerea progresului de ordin institutional in
consonanta cu schimbarile sociale. Indiferent de definitia
data ideologiilor este evident ca ele isi pun amprenta asupra
mediului social si asupra schimbarilor institutionale.
Neoinstitutionalistii alegerii rationale
au introdus notiunea costurilor de tranzactie in analiza
economica, reducerea acestora contribuind la cresterea
eficientei economice si fiind realizabila si pe calea
schimbarilor institutionale. Reducerea costurilor de tranzactie
este legata de economiile de scara, de cresterea
potentialului pietei, de impactul constructiei
institutionale. In sfera politicului, schimbarea institutionala
este un mijloc de a rezolva dilema actiunii colective (de exemplu, "dilema
prizonierului"). In ultimele decenii institutiile au trebuit sa se
adapteze rapid unor schimbari in mediul economic si social, sa
faca fata unor noi provocari, comportamente, atitudini,
sa caute noi solutii, motivatii si conceptii pentru
managementul institutional, sa se racordeze la procesul de
invatare si concurenta institutionala.
Cresterea complexitatii interactiunilor intra si
interinstitutionale pe fondul unei anumite rezistente la schimbare a
limitat posibilitatile corectiilor si consolidarilor
institutionale prin procesele de invatare si mecanismele
feedback-ului. Neoinstitutionalismului economic sau alegerii
rationale i se reproseaza lipsa perspectivei temporale sau
istorice si limitele in privinta intelegerii dinamicii complexe
a schimbarilor institutionale.
Atentia acordata
specificitatilor, contextelor, configuratiilor ii distinge pe
neoinstitutionalistii istorici de ceilalti adepti ai
neoinstitutionalismului. Institutiile vazute ca macrostructuri
istorice, cu interactiuni complexe si dinamice, cu procese evolutive
permanente sunt rezultatul sau produsul unei lupte continue pentru putere intre
actori inegali, pentru administrarea resurselor si promovarea intereselor
lor (Pierson si Skocpol, 2002). Institutiile reflecta
asimetriile de putere intr-o societate intre diferite grupuri si colectivitati,
ele se schimba datorita contextului de provocari,
contestari si conflicte pe tema controlului resurselor si
procesului de luare a deciziilor. In aceasta dinamica, care se
intinde pe perioade lungi de timp, indivizii se manifesta prin intermediul
institutiilor neoficiale, promovand idei, concepte, simboluri cu impact
asupra institutiilor oficiale si dezvoltarii
institutionale. Decisiva pentru dezvoltarea institutionala
ar fi interactiunea nivelului macro cu cel micro, precum si natura
orientarii si activitatilor statului. Schimbarile in
structurile de putere pot explica schimbarile in orientarea statului
si unele modificari in institutiile politice.
Dimensiunea culturala este adusa in
discutie de neoinstitutionalismul sociologic, in sensul contributiei
ideilor, valorilor, traditiilor, simbolurilor la constructia
institutionala si la functionarea institutiilor. Apar
intrebari legitime legate de cum si de ce se schimba
preferintele populatiei si daca ele au impact asupra
institutiilor si de ce institutiile se schimba sau se
transforma fara o influenta culturala
evidenta. Daca institutiile se schimba datorita
schimbarilor in dimensiunea culturala, apare intrebarea: ce determina
aceste ultime schimbari? In viziunea neoinstitutionalistilor
sociologici, schimbarile institutionale rezulta dintr-o
logica a adecvarii sociale in contrast cu o logica a
instrumentalitatii (Campbell J., 1995). Forta motrice a schimbarilor institutionale ar fi
sporirea legitimitatii culturale valorizata social, iar
autoritatea care asigura legitimitatea unui anumit tip de institutie
ar fi modelata cultural. Conform H-J.Chang si P.Evans (2000),
schimbarile institutionale nu sunt doar un proiect material ci
si unul cultural, in sensul in care ele impun cerinta unor
schimbari in viziunea culturala (modelul mental) a agentilor
implicati.
In conexiune cu cercetarile din domeniul
managementului institutional, un rol important in schimbarile
institutionale il are leadership-ul care ocupa pozitii de putere
in cadrul unei institutii si care poate spori eficacitatea
structurilor de aplicare a reglementarilor de ordin institutional.
Managementul institutional este in principal opera liderilor care conduc
institutia, care promoveaza strategii, utilizeaza diferite
resurse institutionale, sintetizeaza cunoasterea interna
si externa, genereaza opinii, perceptii si
solutii inovatoare. Sub influenta leadership-ului si a unor
procese sau fenomene externe institutiile pot fi schimbate, nu neaparat
in structura lor ci in modul de functionare, de interactiune, in
potentarea capacitatii lor de elaborare si implementare a
politicilor/strategiilor. Daca reglementarile privind o anumita
institutie si structura acesteia se pot schimba sub influenta
unor factori exogeni sau a mediului extern, in schimb performantele unei
institutii sau organizatii depind de calitatea managementului
institutional. Nu se poate discuta serios despre convergenta
institutionala fara a lua in considerare problematica
managementului institutional.
