OBIECTUL DE STUDIU AL POLITOLOGIEI

OBIECTUL DE STUDIU AL POLITOLOGIEI

Politologia reprezinta una din stiintele legate de afirmarea politicului ca sistem si, indeosebi, a statului. Insasi denumirea de "Politologie" provine de la doua cuvinte grecesti: "polis" - care inseamna stat, cetate si "logos" - stiinta, semnificand stiinta despre stat, despre cetate, respectiv stiinta politica.

Sub aceasta denumire de "stiinta politicii" s-a dezvoltat de-a lungul timpului pana in deceniul al VI-lea al secolului XX, cand a capatat denumirea de Politologie. Termenul de "politologie" a fost lansat in perioada postbelica de catre germanul Eugen Fischer Baling si francezul André Therive si folosit in 1954 de Gert von Eynern, pentru a denumi stiinta politica.

Domeniul politic - obiectul de studiu al politologiei

Definirea obiectului unei stiinte in general si, in mod deosebit, al unei stiinte sociale este o problema complexa care impune precizarea mai multor elemente, precum: domeniul distinct pe care il studiaza si din ce unghi de vedere; categoriile, procesele sociale si legile specifice; locul stiintei respective in sistemul stiintelor sociale, in general, si in cadrul sistemului stiintelor din domeniul de activitate respectiv. Obiectul de studiu al politologiei este politicul, ca subsistem al sistemului social global. Politicul reprezinta acel domeniu al vietii sociale in care se desfasoara viata constienta a oamenilor, de regula in mod organizat, pentru promovarea anumitor interese ce se manifesta sub o multitudine de forme, precum: interese individuale, generale, de grup social, nationale, internationale, interese economice, spirituale, politice etc. Servirea si promovarea diversitatii de interese, atunci cand se realizeaza in mod constient, prin activitati organizate si programate, se constituie in domeniul politic.

Domeniul politic se prezinta sub trei aspecte: sistem politic, actiune politica si gandire politica, intre acestea existand o stransa interdependenta. Georges Burdeau, concepand politicul corelat cu ideea de structura, arata ca acesta constituie osatura necesara societatii. In raport cu valorile politice, politicul este o structura neutra, nefiind nici de stanga, nici de dreapta, ramanand insensibil la fluctuatiile istoriei. Politica este activitatea ce consta in definirea puterii si exercitarea prerogativelor sale. Politica este o functie necesara, un proces de creare a unor norme si valori. Ratiunea de a fi a politicii este construirea politicului. Ca structura politica a societatii, politicul este permanent corectat, imbogatit, amplificat prin politica.

La Julien Freund, politicul este atat o categorie fundamentala, constanta si indestructibila a naturii si existentei umane, cat si o realitate care ramaneidentica in spatiu si timp, in ciuda variatiilor puterii si a regimurilor politice, a aspiratiilor confuze si contradictorii ale oamenilor. Politica este o activitate circumstantiala, cauzala si variabila in formele sale, in orientarea sa, o activitate in serviciul

organizarii practice si al coeziunii societatii. J. Freund examineaza politicul in raport cu natura umana si societatea. Politicul trebuie explicat "prin el insusi, prin legile sale si presupozitiile proprii, prin actiunea sa specifica si nu prin alte lucruri, ca: economia, morala, biologia, psihologia", conchide J. Freund.

In conceptia acestor politologi, politicul este elementul constitutiv al esentei sociale si umane, identic cu sine si etern, iar politica reprezinta o manifestare istoriceste variabila a politicului, o activitate necesara, dar cu un continut contingent. Raportul politic-politica apare la acesti politologi si sub forma relatiei dintre elementul invariabil si aspectele fenomenologice. Politicul este invariantul, care ramane acelasi in pofida tuturor modificarilor ce se produc de-a lungul timpului la nivelul politicii; elementele invariante ale structurii politicului sunt cele care-i dau calitatea sa specifica. Distinctia politic-politica ne conduce si la distinctia obiectiv-subiectiv. Politicul este considerat un fenomen obiectiv al realitatii sociale, iar politica o activitate subiectiva de permanenta revizuire a structurii politice prin intermediul ideilor, credintelor sau reprezentantilor grupurilor sociale.

In legatura cu momentul aparitiei domeniului politic, in lumea politologilor exista controverse. Unii politologi sustin ca politicul este constitutiv pentru esenta umana si sociala si ca, deci, exista de cand exista societatea; altii considera politicul ca fiind un fenomen care a aparut in anumite conditii istorice. Fiecare dintre aceste conceptii are diferite variante. Avand ca obiect de studiu domeniul politic, politologia studiaza categoriile, procesele si legile specifice acestui domeniu sub aspectele sale cele mai generale. De aceea, politologia constituie pentru domeniul politic o stiinta de maxima generalizare, ea studiind legile cele mai generale ale acestui domeniu, cat si categoriile si procesele legate de ele.

Politologia in sistemul stiintelor politice Prin continutul si scopurile sale, politologia este o stiinta despre domeniul politic. Domeniul politic, ca domeniu al vietii sociale, constituie obiectul de studiu al mai multor discipline politice. Alaturi de politologie, domeniul politic e studiat de stiinta dreptului, stiinta statului, stiinta partidelor (stasiologia), istorie, filosofia politica, sociologia politica, geopolitica, teoria relatiilor internationale, doctrinele politice, antropologia politica, psihologia politica, teoria managementului politic etc. Fata de toate acestea, politologia studiaza, dupa cum s-a mentionat, domeniul politic sub aspectele sale cele mai generale si, ca atare, studiaza legile generale ale politicului, care sta la baza tuturor celorlalte stiinte politice, ele fiind, intr-un fel, stiinte particulare ale politicului, in sensul ca fiecare dintre acestea are in studiu un anumit segment al politicului si nu ansamblul sau.

Aceasta realitate a determinat pe multi politologi sa considere politologia ca stiinta fundamentala a politicului. Se poate vorbi insa despre alt gen de delimitare, referitor la ariade cuprindere a fenomenelor si gradul de generalizare. Din acest punctde vedere, putem vorbi de stiinta ca o teorie generala a domeniului,cum este politologia pentru domeniul politic, si de stiinte particulare,cum sunt celelalte stiinte politice. Este adevarat ca unii politologi,vorbind despre politologie si alte stiinte ale politicului, pun de multe ori semnul egalitatii intre ele.

Multitudinea aspectelor sub care se prezinta politicul a creat osituatie speciala, in sensul ca fiecare politolog se opreste la o anumitalatura a acestuia, declarand-o obiect al politologiei.Consideram ca politologia studiaza politicul ca sistem in multitudineaaspectelor sale: relationale, institutionale, actionale, social-psihologice,culturale. Politicul este analizat atat din punct de vederestructural-functional, prezentandu-se compunerea sa interioara, cat sidin punct de vedere istorico-genetic, evidentiindu-se evolutia, dezvoltarea sa.    Ca teorie generala despre domeniul politic, politologia are anumite functii:

- cognitiva (explicativa), deosebit de importanta pentru ca prin

aceasta functie se realizeaza cunoasterea si intelegerea fenomenului

politic, interpretarea cat mai corecta a acestui fenomen conducand la o

atitudine si un comportament corespunzator - valabile pentru societatea

politica, dar si pentru societatea civila;

- prospectiva, care se refera la previziunea politica pe baza unor

investigatii de amploare, menita sa descifreze tendintele fenomenului

politic, mutatiile ce survin in cadrul raporturilor sociale pe plan national

si international si al noilor cerinte de progres ale societatii;

- axiologica (evaluativa) - indicatiile de valoare;

- normativa - reguli - nu sunt prescriptive ca in drept, etica sau

religie;

- praxiologica

Momente importante in constituirea si dezvoltarea politologiei

In general, un demers politologic contine diagnoze (caracterizariale situatiilor politice sau sociale de interes, enuntari de probleme), explicatii ale acestor situatii, eventual si previziuni (a ceea ce s-ar putea intampla daca nu se iau masuri politic remediatoare) sau avertizari, argumentari (in favoarea sau defavoarea unor idei, aranjamente politice, strategii, existente sau propuse) si, in sfarsit, solutii la situatiile problematice identificate (solutiile sunt extrem de diverse; ele merg de la simple propuneri legislative sau propuneri de modificare

institutionala pana la chemari la revolta, revolutie sau razboi, programe de restructurare globala a societatii etc.).

Problema adevarului si a obiectivitatii

Ca si in alte domenii ale cunoasterii, in sfera stiintelor politice

exista aspiratia catre o prezentare obiectiva a realitatii si catre adevar.

Dar, la fel ca si in alte domenii, nu exista nici o garantie ca teoriile sau

doctrinele elaborate vor atinge, la un moment dat, obiectivitatea (totala)

si adevarul (complet). Resursele de cunoastere si posibilitatile de

verificare ale omului sunt totdeauna limitate; in ciuda intentiilor sau

eforturilor facute, eroarea ramane totdeauna posibila. Pe scurt, cunoasterea

nu este niciodata infailibila.

Exista insa particularitati ale sferei politice care complica problema

adevarului si a obiectivitatii; nu numai comparativ cu stiintele

exacte (matematica sau logica), dar si comparativ cu alte discipline

(stiintele naturii sau cele tehnice), politologia se confrunta cu dificultati

mai mari in incercarea de a stabili adevarul. Se impune deci o

atenta inregistrare a tuturor surselor de eroare sau deformare ce pot

afecta rezultatele politologice.