ORGANE AUXILIARE

ORGANE AUXILIARE

Sectiunea 1 - Generalitati

Arhitectura functionala a Comunitatilor Europene se sprijina, pe langa institutii, si pe un mare numar de alte entitati, din care unele, din cauza importantei, au fost create prin tratate, iar altele au luat fiinta prin acte emise de institutiile autorizate in acest scop tot prin dispozitiile din tratate. Daca institutiile comunitare sunt organe principale, celelalte entitati sunt ceea ce unii autori numesc organe auxiliare, iar altii organe subsidiare. Aceste organe sunt numeroase, de o mare diversitate, cu atributii, preocupari, modalitati de functionare si de constituire diferite, cu statute de asemenea specifice; se mai deosebesc prin pozitie juridica, adica sunt organe cu personalitate juridica, cu autonomie sau fara autonomie, pana la simple individualizari administrative sau financiare. Unele au caracter consultativ, altele au caracter tehnic sau financiar.

Cele consultative sunt organe create prin dispozitiile tratatelor, cum ar fi Comitetul consultativ CECO sau Comitetul economic si social create prin Tratatul CECO sau prin Tratatele CEE si CEEA si confirmate prin Tratatul de fuziune si prin cel de la Maastricht. Altele au fost create de institutiile comunitare si confirmate de Tratatul de la Maastricht, cum este Comitetul reprezentantilor permanenti si Comitetul regiunilor. Membrii acestor organe sunt numiti de catre Consiliu in calitatea lui de institutie cu atributii de coordonare a actiunilor comunitare cu cele ale tarilor membre.

Cele tehnice sau financiare sunt organe inzestrate cu personalitate juridica si cu autonomie financiara, cum ar fi Agentia de aprovizionare CEEA, Banca Centrala Europeana, Banca Europeana de Investitii. Unele din aceste organe, cu functii in principal financiare, se caracterizeaza printr-o individualizare de fonduri precum Fondul de orientare si de garantii agricole, Fondul social, Fondul european de dezvoltare regionala. O alta categorie de organe tehnice au functii monetare, cum ar fi Comitetul monetar, Fondul european de cooperare monetara, Comitetul guvernatorilor bancilor centrale s.a.

Sectiunea 2 - Comitetul Reprezentantilor Permanenti

In vederea pregatirii lucrarilor sau pentru sprijinirea gasirii unor pozitii comune ale statelor membre, in Consiliul de Ministri au fost create comitete, dintre care cel mai important este Comitetul Reprezentantilor Permanenti, cunoscut sub sigla de COREPER. COREPER este sesizat de catre grupele de lucru din cadrul Consiliului in doua situatii: pentru a gasi o solutie in cazul unui blocaj, al imposibilitatii de a rezolva o anumita problema, sau in situatia inregistrarii unui acord la nivelul sau.

COREPER a luat nastere din Comisia de coordonare a Consiliului de Ministri (COCOR) din momentul in care Consiliul a avut de rezolvat mai multe si dificile dosare ce trebuiau pregatite temeinic in vederea adoptarii deciziilor cuvenite. Aparuse nevoia organizarii unei structuri stabile, permanente, care sa aiba capacitatea sa sprijine eficient activitatea Consiliului, sa-i pregateasca reuniunile, sa indeplineasca sarcinile pe care acesta i le incredinteaza.

COREPER dispune de un temei juridic, respectiv Articolele 151 din Tratatul CEE si 121 din Tratatul CEEA, in care se stipuleaza ca prin Regulamentul intern al Consiliului se poate constitui un Comitet din care sa faca parte reprezentanti ai statelor membre. COREPER

a continuat activitatea COCOR, dar nu numai in ceea ce priveste domeniul comunitar, ci si in politica externa si cooperarea interna precum si in coordonarea altor comitete, cum ar fi Comitetul Monetar, Comitetul Politic, Comitetul Economic si Financiar, Comitetul Agricol Special, Comitetul de Coordonare.

Potrivit dispozitiilor inscrise in articolele mai sus citate, COREPER este format din reprezentanti ai statelor membre; este un organ permanent, de natura diplomatica, cu misiunea nu numai de a pregati sedintele Consiliului, ci si de a asigura interimatul intre acestea. COREPER este cel care usureaza luarea deciziilor in cadrul Consiliului, pregatind proiectele de decizii, prezentand puncte de vedere, acordurile sau neintelegerile dintre membri si, atunci cand este cazul, propuneri de compromis. Acestea constituie astfel temeiul negocierilor ce se poarta in cadrul Consiliului.

Comitetul si-a inceput activitatea la 25 ianuarie 1958. Existenta si atributiile sale au fost reconfirmate in art. 4 al Tratatului de fuziune. Tratatul de la Maastricht a largit competentele COREPER si pentru politica externa de securitate comuna precum si pentru afacerile interne si judiciare. Tratatul a introdus dispozitiile Articolului 4 din Tratatul de fuziune in cele trei Tratate comunitare.

Membrii COREPER sunt desemnati de fiecare stat comunitar pentru a-l reprezenta pe langa Comunitati, deci nu de Consiliu. Ei au rang de ambasadori si sunt asistati de catre un reprezentant permanent adjunct care conduce o reprezentanta permanenta, compusa din diplomati din cadrul ministerelor de afaceri externe ale tarilor membre si din functionari specializati trimisi de diferite ministere nationale.

Presedintia COREPER este asigurata de reprezentantul permanent al statului caruia ii apartine si presedintia Consiliului. El fixeaza ordinea de zi, convoaca Comitetul si conduce dezbaterile. In indeplinirea atributiilor sale, dispune de Secretariatul general al Consiliului. Comisia Europeana, de regula, este reprezentata la lucrarile COREPER. Incepand cu anul 1962, Comitetul si-a creat grupuri de lucru, permanente sau ad-hoc, a caror sarcina este de a studia problemele inainte ca acestea sa fie examinate in sedintele plenare ale COREPER. Cu acelasi prilej, Comitetul s-a divizat in doua parti: COREPER I, care grupeaza adjunctii membrilor permanenti, si COREPER II, in care sunt reuniti reprezentantii permanenti.

COREPER are o mare influenta asupra procesului decizional comunitar pentru ca in cadrul sau se discuta propunerile primite din partea Comisiei inainte ca acestea sa ajunga pe agenda de lucru a Consiliului. Aici se discuta punctele de vedere ale statelor membre, se poate ajunge la un compromis, iar in situatia unui acord, propunerea in cauza este inscrisa pe ordinea de zi a Consiliului la punctul A, adica ea va fi adoptata fara a mai fi dezbatuta; in situatia in care nu s-a ajuns la un acord, textul respectiv este inscris pe ordinea de zi a Consiliului la punctul B, ceea ce inseamna ca solutionarea va fi realizata de Consiliu sau problema va fi retrimisa Comitetului, cu observatiile de rigoare. Astfel stand lucrurile, COREPER participa la elaborarea de propuneri, dar nu are si mandat de executare a acestora, ea revenind Comisiei.

Sectiunea 3 - Comitetul Economic si Social (CES)

Comitetul Economic si Social este un organ in care reprezentantii vietii economice si sociale au posibilitatea sa-si exprime in mod colectiv punctele de vedere asupra activitatilor comunitare. Acesti reprezentanti provin din randurile producatorilor, agricultorilor, transportatorilor, comerciantilor, profesiunilor liberale si de interes general, meseriasilor si muncitorilor.

CES a fost creat prin dispozitiile Tratatelor de la Roma. Articolele 193-198 din Tratatul CEE si Articolele 165-170 din Tratatul CEEA constituie fundamentul sau juridic.

Aceste dispozitii il subordoneaza Consiliului prin unificarea intr-un singur Comitet a celor doua existente in CEE si CEEA, dar nu si prin fuzionarea Comitetului Consultativ al CECO.

Grupurile sunt conduse de un presedinte, ajutat de 2 pana la 5 vicepresedinti; fiecare grup are un secretar si un numar de consultanti. Ei sunt numiti de catre Consiliul de Ministri pentru o perioada de 4 ani, alesi in unanimitate de pe o lista propusa de guvernele nationale; mandatul lor poate fi reinnoit. In timpul mandatului, ei actioneaza independent fata de propriul lor guvern si fata de organizatiile carora le apartin, si numai in interesul general al Comunitatilor.

Activitatea CES se desfasoara pe o structura formata de Adunarea generala, un presedinte si un birou - pentru o durata de doi ani - sectii, grupuri, subcomitete si un secretariat general. Constituite pe noua domenii ale Comunitatilor, aceste sectii sunt:

agricultura si piscicultura;

transporturi si comunicatii;

industrie, comert, mica industrie si servicii;

probleme economice, financiare si monetare;

probleme sociale, familiale, educationale si de cultura;

relatii externe, politici comerciale si dezvoltare;

energie, probleme nucleare si cercetare;

dezvoltare regionala, planificare urbana si rurala;

mediu, sanatate publica si problemele consumatorului. Sectiile sunt conduse de un presedinte secondat de doi vicepresedinti si cu un numar

de membri ce variaza intre 48 si 72.

Comitetul isi intocmeste si aproba propriul regulament care este supus acordului Consiliului. Regulamentul intern a intrat in vigoare la 13 iunie 1974. La propunerea biroului, presedintele convoaca Comitetul, dar cu acordul majoritatii membrilor CES.

Avizele emise trebuie dezbatute in plenul Comitetului. In principiu, CES se reuneste de 10 ori pe an, cu o ordine de zi propusa de birou. Biroul este ales pentru doi ani si deci, intr-un mandat de patru ani, sunt doua birouri succesive. CES este un organ consultativ al Consiliului sau al Comisiei. Sunt doua categorii de consultari: unele sunt obligatorii pentru toate cazurile prevazute in Tratat. Sunt situatii in care Consiliul nu poate decide in mod valabil daca nu cere avizul Comitetului. De asemenea, Comitetul poate fi consultat si de institutiile comunitare ori de cate ori aceasta se considera ca fiind necesar.

Potrivit prevederilor din tratatul CEE, Comitetul economic si social trebuie consultat in urmatoarele domenii:

politica agricola (art. 43);

libera circulatie a fortei de munca (art. 49);

dreptul de rezidenta (art. 54);

extinderea libera a serviciilor (art. 63);

transport (art. 75 si 79);

piata comuna (art. 100A);

politica sociala (art. 118 si 118A);

Fondul social european (art. 126 si 127);

pregatirea profesionala (art. 128);

cercetarea si dezvoltarea tehnologica (art. 130Q);

mediul (art. 130S). Pe langa consultarile obligatorii exista si consultari facultative, acestea fiind cele

cerute de Consiliu, dar fara ca tratatele sa le pretinda.

Tratatul de la Maastricht, este cel care a extins consultatiile obligatorii ale CES si asupra altor domenii care initial nu erau prevazute. Avizele sunt pregatite in sectiile de specialitate si votate in sedinta plenara a sectiei respective, unde trebuie aprobate cu

majoritatea voturilor exprimate. In unele situatii, este nevoie de unanimitate.

Din octombrie 1972, Comitetul economic si social a primit dreptul sa emita avize din proprie initiativa asupra oricaror probleme legate de activitatile comunitare. Aceasta inseamna ca astfel de avize pot fi date nu numai in probleme economice si sociale, ci si in alte domenii, de la probleme institutionale pana la politica generala comunitara. Oficializarea acestui drept de initiativa a avut loc prin Tratatul de la Maastricht, in care art. 198, al. 1 inscrie ca CES 'poate lua initiativa de a emite un aviz in cazurile in care considera oportun'. Avizul intocmit de CES, elaborat pe baza avizului sectiei specializate, precum si darea de seama privind desfasurarea deliberarilor sunt trimise Consiliului si Comisiei.

Sectiunea 4 - Comitetul regiunilor (CR)

La inceput, politica regionala comunitara nu era inscrisa in preocuparile tratatelor comunitare, desi unele dispozitii ale acestora se refereau si la regiuni. Asemenea referiri aveau loc fie in cadrul politicilor comune privitoare la agricultura sau transporturi, fie in cadrul politicilor comunitare sociale. Comunitatile au pus insa pe parcurs bazele viitoarei politici regionale. Astfel, in 1988, Comisia a instituit un Comitet consultativ al colectivitatilor regionale si locale, dupa ce in 1967 se crease o Directie generala de politica regionala si in 1975 un Comitet de politica regionala.

O dificultate care a aparut inca de la inceput a fost absenta unui concept adoptat de toate statele membre asupra notiunii de 'regiune'. A trebuit ca insasi Comisia sa dea un continut notiunii de regiune, plecand de la cateva caracteristici dominante. In acest fel, se disting regiuni cu dezvoltare intarziata, regiuni industriale in declin, regiuni puternic industrializate, regiuni agricole, regiuni urbane cu probleme, regiuni periferice, frontaliere, maritime, insulare.

Pentru a raspunde in mod coerent unei asemenea probleme, Tratatul de la Maastricht a creat in cadrul Uniunii Europene (art. 197A - 198C) un 'Comitet al Regiunilor' compus din reprezentanti ai diferitelor colectivitati regionale si locale. Acest Comitet a fost creat ca urmare a presiunilor tot mai mari pe care colectivitatile regionale si locale le exercitau asupra statelor membre pentru a determina si participarea lor la luarea deciziilor.

Numarul membrilor Comitetului si repartizarea locurilor sunt aceleasi cu cele din Comitetul Economic si Social (222). Exista si un numar de membri supleanti egal cu cel al membrilor plini. Toti acestia sunt propusi de statele membre si numiti de Consiliu pentru o perioada de patru ani, cu mandat reinnoibil. Presedintele, vicepresedintele si biroul sunt alesi pentru o perioada de doi ani.

Membrii Comitetului au calitatea de reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale, nu sunt legati de nici un mandat imperativ, exercitandu-si atributiile in mod independent, numai in interesul general al Comunitatii. Este un mandat de natura politica.

Comitetul regiunilor isi stabileste propriul regulament de functionare, care trebuie sa primeasca aprobarea unanima a Consiliului (a fost aprobat la 25 mai 1994). Sesiunea constitutiva s-a tinut la 9-10 martie 1994.

Consultarea Comitetului regiunilor se face in acelasi mod cu a Comitetului economic si social. Este obligatorie, daca este ceruta de Tratat; poate fi ceruta si de Comisie sau de Consiliu, din initiativa acestora, daca se considera oportuna consultarea. Comitetul regiunilor, la fel ca si Comitetul economic si social, are dreptul de a emite avize atunci cand apreciaza a fi necesar.

Sectiunea 5 - Alte organe

Arhitectura institutionala a Comunitatilor cuprinde, pe langa institutiile si organele aratate mai sus, un mare numar de alte organe. Spre exemplificare, ne vom referi la Banca Centrala Europeana (BCE), la Banca Europeana de Investitii (BEI) si la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). O serie de entitati sunt proprii Uniunii Economice si Monetare (UEM).

Uniunea Economica si Monetara are ca organe specifice:

Comitetul Monetar sau Comitetul Economic si Financiar, compus din guvernatorii adjuncti ai bancilor centrale si din directorii tezaurelor acestora;

Institutul Monetar, institut provizoriu din 1 ianuarie 1994, care a fost inlocuit cu Banca Centrala Europeana la inceputul celei de-a treia faze a Uniunii Economice si Monetare, adica in 1999.

Banca Centrala Europeana (BCE) este un organism independent, atat fata de institutiile comunitare cat si fata de tarile membre, inzestrat cu personalitate juridica. BCE este administrata de un Consiliu al guvernatorilor, compus din directorii BCE si guvernatorii bancilor centrale. Este singura institutie de credit abilitata sa emita bilete de banca pentru Comunitate; ea aproba si emisiunea monetara, participa la sarcinile SEBC referitoare la stabilitatea preturilor, a fundamentarii si conducerii politicii monetare a Comunitatii, administreaza rezervele de schimb. Orice act comunitar sau proiect national in domeniul sau de competenta se face cu consultarea BCE. Banca adopta regulamente si decizii, emite recomandari si avize. Regulamentele si deciziile sunt supuse controlului Curtii de Justitie pe calea diferitelor forme de recurs.

Banca Europeana de Investitii (BEI) a fost creata prin dispozitiile Tratatului de la Roma in 1958 cu un capital social varsat de statele membre si de Comunitatea Economica Europeana. La ora actuala, Banca este principala institutie de credit a Uniunii Europene. Ea ofera imprumuturi si acorda garantii in toate sectoarele de activitate economica si poate acorda imprumuturi pe pietele financiare.

Temeiul juridic al BEI se afla in art. 3, par. J, Articolele 129 si 130 din tratatul CEE; este un organism cu personalitate juridica, fara scop lucrativ, a carui misiune este sa 'faciliteze expansiunea economica a Comunitatii, prin crearea de resurse noi.' Cu alte cuvinte, sa finanteze investitii destinate dezvoltarii Pietei Comune, precum si unor regiuni sau sectoare economice care cunosc unele dificultati. Banca, pe langa fondurile proprii provenite din cotizatiile tarilor membre, are si fonduri atrase provenite din imprumuturi pe care le contracteaza pe piata financiara internationala, imprumuturi contractate cu dobanzi reduse si in general cu rate fixe de restituire.

Este un organism independent fata de alte institutii comunitare, cu o larga autonomie gestionara si cu o structura organizatorica proprie: Consiliul guvernatorilor; Consiliul de administratie (organ principal care adopta decizii referitoare la operatiunile financiare; membrii sai sunt numiti de Consiliul guvernatorilor pentru o perioada de cinci ani); un Comitet de directie (care asigura gestiunea afacerilor curente; el pregateste si executa deciziile Consiliului de administratie si este compus dintr-un presedinte si sase vicepresedinti, desemnati pentru sase ani de Consiliul guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administratie); un Comitet de verificare/control, compus din trei membri, numiti de Consiliul guvernatorilor; atributiile Comitetului sunt verificarile anuale ale operatiunilor BEI si a actelor ei.

Banca acorda imprumuturile stabilite de Consiliu la propunerea Parlamentului, intr-o ordine de prioritati: regiunile mai slab dezvoltate, proiecte de interes comun, proiecte legate de modernizare.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a fost inaugurata la Londra la 15 aprilie 1991, ca urmare a reuniunii la varf a celor sapte state cele mai industrializate, care a avut loc la Paris la 15 iulie 1989. Acordul constitutiv a fost semnat la Paris la 29 mai 1990.⁵¹ S-a pus mai intai problema largirii campului de actiune al BEI si spre tarile europene din estul si centrul Europei. Propunerea nu a fost acceptata; in schimb, s-a hotarat infiintarea BERD, cu rolul de a acorda imprumuturi pentru investitii productive tarilor din aceasta zona a Europei (PECO). Tarile care beneficiaza de aceste imprumuturi trebuie sa se angajeze ca vor respecta si vor promova principiile democratiei pluraliste si ale economiei de piata, initiativa privata si spiritul intreprinzator. Pentru aceasta, in baza Articolului 238 din Tratatul CEE, s-au propus acorduri de asociere. Aceste acorduri vizeaza stabilirea treptata a liberului schimb pentru produse industriale in CEE si in fiecare tara PECO, cu clauze precise de protectie pentru anumite produse, pentru dezvoltarea unei cooperari industriale, tehnice si stiintifice, in domeniul pregatirii profesionale, mediului s.a. Aceste acorduri sunt finantate prin BERD.

Majoritatea capitalului Bancii este detinuta de statele membre ale Comunitatii, de CEE si de BEI, care reprezinta circa 85%, restul de 15% revenind statelor beneficiare. Aceasta inseamna ca PECO nu dispune de majoritatea voturilor si nici de un numar de voturi suficient pentru a bloca deciziile adoptate, acestea, potrivit statutului, avand nevoie de o majoritate calificata. Structura BERD consta dintr-un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administratie si un presedinte asistat de cinci vicepresedinti. Mandatul guvernatorilor este fixat de guverne; al administratorilor este de trei ani; iar al presedintelui este de patru ani.