Organizatii regionale europene. Uniunea Europeana

Organizatii regionale europene. Uniunea Europeana

Europa si constructia comunitara

Premisele crearii comunitatilor europene

Ideea realizarii unei cooperari mai stranse intre statele europene ca premisa pentru realizarea unei unitati a lor este veche in gandirea europeana. Inca din perioada interbelica a existat un proiect propus de R. C. Kalergi de creare a unei Europe federale pe baza renuntarii la suveranitate de catre state. Acest proiect a avut ecou in gandirea europeana si afost sustinut de catre miscarea " Uniunea Pan - Europeana " condusa de Aristide Briand. Proiectul Pan - European a fost sortit esecului datorita ascensiunii lui A. Hitler si a politicii sale bazata pe forta, violenta si vointa unilaterala . Acest proiect ramane totusi important prin faptul ca a avansat idei si termeni deveniti uzuali in limbajul actual al comunitatilor europene: " piata comuna ", " uniunue vamala ", " circulatia marfurilor, capitalurilor si persoanelor ".

Perioada urmatoare celui de-al doilea razboi mondial a marcat trecerea de la proiecte la realizarea efectiva a ideii de uniune europeana. Congresul de la Mantreux in august 1947 a reprezentat primul congres al federatiilor europene, unde au fost propuse sase principii pe baza carora sa se formeze viitoarea federatie , si a fost adoptat proiectul Statelor Generale ale Europei. Pe de alta parte Winston Churchil in discursul de la Zürich a avansat ideea constituirii unor " State Unite ale Europei " si organizarea unui congres pentru o Europa unita.

Pornind de la aceste doua initiative una federala si una unionista se organiaeaza intre 7 -10 mai 1948 Congresul de la Haga. Dezbaterile au fost marcate de conflicte intre tendintele unioniste¹ si cele federale pe de o parte, iar pe de alta parte federalistii continentali se divizau din punct de vedere al metodelor de punere in aplicare al proiectului. Ca urmare a acestui congres a luat fiinta insa " Miscarea Europeana " care avea ca presedinti de onoare pe W. Churchil, De Gasperi, Candenhove - Kalergi, Henry Sp??k, K. Aden??er si R. Schumann. Aceasta miscare a reprezentat un punct de presiune asupra unor guverne si parlamente nationale, in final sustinand initiativa Mannet - Schumann care se afla la originea comunitatilor europene.

Integrarea statelor europene este apreciata de oamenii politici, ca si de doctrinari, ca o modalitate de evitare a unui nou razboi pe acest continent si de aparare comuna a acestor state in fata unui astfel de pericol²; pornind de la aceasta idee crearea comunitatilor europene nu poate fi inteleasa decat in contextul politic international de dupa cel; de-al doilea razboi mondial, cand in Europa au aparut trei categorii de organizatii internationale: militare - U.E.O.(17 martie 1948), NATO (1949 prin Tratatul de la Washington) - economice reprezentata de Comisia Europeana pentru Europa a O.N.U. si O.E.C.E. constituita in vederea gestionarii ajutorului oferit de S.U.A. in cadrul " planului Marshall " si politice reprezentate de Consiliul Europei (5 mai 1949) care isi avea originea in Congresul de la Haga 1948.

Primele demersuri in scopul realiazrii unei noi unitati europene au fost realizate de Jean Mannet. Acesta a propus ca productia de otel si carbune din Franta si Germania sa fie administrata de catre un organism supranational.

Planul pentru Comunitatea Europeana a carbunelui si otelului a fost anuntat la 9 mai 1950 de catre ministrul de externe al Frantei R. Schumann (de atunci ziua de 9 mai a devenit " ziua europeana", fiind sarbatorita in fiecare an). " Planul Schumann ", menit sa evite o noua conflagratie mondiala punand ramurile de baza ale industriei de armament sub control international prin intermediul unui tratat industrial a constituit primul pas pe calea construirii Europei.

La 10 iunie 1950 incep negocieri la Paris iar la 18 aprilie 1951se semneaza Tratatul de la Paris prin care se instituie Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (CECA), care a intrat in vigoare la 25 iulie 1952. El reunea sase state europene - Franta, Germania, Italia, Beligia, Olanda si Luxemburg - intrucat Marea Britanie nu a acceptat principiul renuntarii la unele prerogative ale suveranitatii, acceptand doar relatii de colaborare cu comunitatea. Tratatul ramanea deschis spre aderare si altor state.

Prin acest tratat se urmareau si obiective politice, in unele lucrari, el reprezentand materializarea ideii de construire a Europei politice pornind de la construirea unei Europe economice . Ratiunile politice aveau in vedere teama Frantei fata de Germania, prin acest tratat, orice stare beligeranta intre cele doua tari devenind imposibila. Desi era vorba despre o piata comuna sectoriala ea crea un precedent institutional de o importanta deosebita. Prin acest tratat se creau patru organe ale comunitatii:

Inalta Autoritat, organ international care era insarcinat sa favorizeze intersele preponderent comunitare.

Consiliul Special de Ministrii - organ cu caracter guvernamental

Adunarea Comuna, care se prevedea ca va fi aleasa prin vot universal direct si care avea sarcina controlului democratic

Curtea de Justitie, ca organ jurisdictional, a carui sarcina era de a asigura respectarea normelor juridice instituite in cadrul Comunitatii.

Crearea C.E.E. si C.E.E.A.

Cu ocazia unei intalniri a expertilor din statele membre C.E.C.A. ce a avut loc la Bruxelles in iulie 1955 - aprilie 1956, sub conducerea lui N. Spook s-a redactat un "Raport al sefilor delegatiilor ministrilor afacerilor externe". Raportul lui N. Spook prevedea o uniune economica generala si o uniune in domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare. Acest fapt a condus la semnarea Tratatelor de la Roma pe data de 25 martie 1957 de catre cele sase tari membre ale C.E.C.A. Tratatele de la Roma au pus bazele Comunitatii Economice Europene si ale Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euratom); au intrat in vigoare la 1 ianuarie1958, avand durata nelimitata.

Aceste doua comunitati aveau o structura institutionala similara celei a C.E.C.A. Tratatul de creare a Euratom avea ca obiectiv conform art. 1: " sa contribuie la stanilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a energiilor nucleare, cresterii nivelului de trai in statele membre si dezvoltarii schimburilor cu alte tari". C.E.E. avea ca obiectiv principal crearea unei piete comune care sa aiba la baza patru libertati de circulatie: a bunurilor, persoanelor, capitalurilor si serviciilor toate urmarindreducerea disparitatilor intre sectoarele integrate si cele neintegrate ale economiilor tarilor componente, cu alte cuvinte apropierea progresiva a politicilor economice. Principiile pe baza carora functioneazapiata comuna sunt cuprinse in art. 2 al Tratatului de la Roma: "Comunitatea are drept sarcina ca prin infiintarea unei piete comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre sa promoveze in intreaga comunitate o dezvoltare armonioasa a activitatii - economice, o expansiune continua si echilibrata, o crestere a stabilitatii, o sporire accelerata a standardelor de viata si relatii mai stranse intre statele membre".

Evolutia constructiei comunitare

Cele trei comunitati au la baza lor ideea integrarii partiale a statelor membre, cu elemente de supranational[1]. Comunitatile implica o restrangere limitata a unor competente suverane ale statelor membre, numai in domeniile precizate prin tratate. Caracterizand comunitatile europene Curtea Constitutionala a Italiei arata ca cele trei comunitati sunt organizatii interstatale de tip nou, cu element supranational, avand caracter permanent, personalitate juridica si capacitate de reprezentare internationala.

Instituirea celor trei comunitati a reprezentat doar inceputul unui proces complex, care trebuia sa continue in vederea realizarii acelor obiective care, ori nu au fost posibile in faza initiala, ori au devenit necesare pentru perfectionarea structurilor si activitatilor acestora in decursul timpului.

Asa cum s-a aratat si in literatura de specialitate[3], sistemul creat prin cele trei tratate s-a dezvoltat in doua directii principale:

perfectionarea institutiilor comunitare

largirea, respectiv extinderea Comunitatilor prin cooptarea de noi membri.

Cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor

Refuzul guvernului Marii Britanii de a face parte din cele trei comunitati a facut ca acestea sa fie initial formate din sase membrii. Pozitia Marii Britanii s-a caracterizat insa si prin incercarea din anul 1958 de creare a unei zone de liber schimb, iar ulterior prin constituirea Asociatiei Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.) in baza Conventiei de la Stockholm din 1960 prin care se urmarea contrabalansarea activitatilor comunitatilor europene.

In anul urmator s-a produs insa o schimbare radicala in pozitia Marii Britanii, care depune cererea de aderare la comunitatile euorpene la 9 august 1961 insa Franta respinge aceasta cerere in doua randuri. Abia la 30 iunie 1970 Marea Britanie participa alaturi de Danemarca, Irlanda si Norvegia la negocierile de admitere. Acordul de aderare se semneaza la 22 ianuarie 1972 la Bruxellesdar devine efectiv la 1 ianuarie 1973. Norvegia respinge prin referendum aderarea.Marea Britanie a solicitat renegocierea aderarii sale, avand in vedere revenirea ca prim-ministru a lui W. Wilson care solicitase aderarea si ni 1967.

Pana la 1 ianuarie 1986 au mai aderat: Grecia care a semnat tratatul in mai 1979, si a intrat in vigoare in 1981; Spania si Portugalia au semnat acordul in iunie 1985 si a intrat in vigoare in 1986. S-a ajuns astfel la existenta a 12 state membre.

In 1990 a aderat Germania(E) iar in 1992 statele membre au decis formarea Uniunii Europene, care a fost largita in 1995 prin includerea a inca trei state: Austria, Finlanda si Suedia. In 1995 Norvegia respinge pentru a doua oara aderarea, prin referendum.

La 1 ianuarie 1993, Romania a semnat la Bruxelles " Acordul european instituind o asociere intre Romania pe de o parte, si Comunitatile europene si statele membre ale acestora pe de alta parte". Avand in vedere politica de deschidere a comunitatilor fata de alte state, au fost depuse in continuare cereri de aderare de catre alte state: Turcia (1987), Cipru (1990) ,Malta (1990), Elvetia (1992). In prezent exista 11 cereri depuse spre aderare: Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Romania, Slovenia si Slovacia care au statut de asociat.

Perfectionarea institutionala

Perfectionarea institutionala a comunitatilor europene este apreciata de unii autori ca fiind rezultatul unor crize si esecuri, care au dus la un proces de reflectie, materializat in final, in dreptul pozitiv prin adoptarea unor reglementari juridice care au modificat tratatele initiale. Apreciau insa ca a privi dezvoltarea institutionala a comunitatilor europene doar ac efect al crizelor si esecurilornu poate oferi o baza suficient de completa pentru explicarea evolutiei constructiei comunitare. Aceasta afirmatie se argumenteaza prin faptul ca alaturi de crize si esecuri, care de sigur nu pot fi neglijate, un rol important in perfectionarea comunitara l-au avut si rezultatele obtinute prin integrare.

Una dintre cele mai importante cauze generatoare de crize o reprezinta abandonul de suveranitate in domeniile care cad sub incidenta tratatelor comunitare. In anul 1965 are loc cea mai importanta criza care a condus la practicarea de catre Franta a politicii " scaunului gol " pe motivul de pasirii atributiilor de catre Comisie. Situatia a fost rezolvata prin " compromisul de la Luxemburg " cand s-a hotarat ca, desi desi la sfarsitul perioadei ed tranzitie, hotararile in Consiliu ar urma sa se ia in majoriate , (in loc de unanimitate) totusi statele fiind de acord ca in problemele mai importante hotararile sa se ia tot in unanimitate. De atunci si pana astazi toate problemele au fost importante si deci toate deciziile s-au luat in unanimitate.

Un alt moment important in eruditia comunitatilor il constituie adoptarea la 8 aprilie 1965 a Tratatului de la Bruxelles privind instituirea unui Consiliu unic si a unei Comisii unice3. Acest tratat a avut ulterior un rol important in adoptarea altor masuri cu rezonanta deosebita in ceea ce priveste perfectionarea activitatii comunitatilor:

finantarea comunitatilor din resurse proprii

largirea atributiilor Parlamentului in ceea ce priveste adoptarea bugetului

crearea Curtii de Conturi (22 iulie 1975)

actul cu privire la alegerea Parlamentului european, adoptat prin vot universal, direct si secret in anul 1976.

Alte acte care au incidenta asupra institutiilor comunitare, insa intr-o mai mica masura sunt actele relative de aderare sau asociere la comunitati ale diferitelor state.

O importanta deosebita o au tratatele si actele modificatoare ale tratatelor originare cum ar fi Actul Unic European (1987), Tratatul ed la Moastricht din 1992, respectiv tratatul de la Amsterdam din 1997 care reprezinta ultima etapa de evolutie pana in prezent, dar care nu a intrat in vigoare

Actul Unic European

Actul Unic European este de fapt un document care a pus bazele institutiilor comunitare europene si care a modificat Tratatele de la Paris si Roma. Inainte adoptarii si semnarii propriu-zise a acestui act, au avut loc mai multe intalniri ale Consiliului European dupa cum urmeaza:

Consiliul european de la Fontainbleu din iulie 1984 care a decis crearea unuit comitet ad-hoc format din reprezentantii personali ai sefilor de state si de guverne. Comitetul a fost insarcinat sa prezinte sugestii pentru imbunatatirea functionarii sistemului comunitar si al cooperarii politice, redactand un raport interimar, adresat Consiliului European ce va urma sa-si aiba sedinta la Dublin.

Consiliul de la Dublin a apreciat calitatea raportului, desi trei din zece reprezentanti au exprimat rezerve la texul acestuia.

Intrunirea Consiliului de la Bruxelles din martie 1985 a prilejuit un schimb de opinii cu privire la raportul definitiv, desi cu mult diferit de cel interimar.

Consiliul de la Milano din iunie 1985 a decis cu sapte voturi pentru si trei impotriva convocarea unei Conferinte Interguvernamentale, avand ca obiect puterile institutiilor, extinderea activitatilor din comunitate si realizarea unei veritabile " piete interioare ". Propunerea a fost materializata la sedinta Consiliului de la Luxemburg (1985) unde s-au adoptat cu o serie de dificultati unele concluzii care vor fi finalizate de catre ministrii afacerilor externe in ianuarie 1986.

Conferinta de la Luxemburg a elaborat textul Actului Unic European care a fost semnat in doua etape: 17 februarie respectiv 28 februarie 19863 de catre statele membre. Actul Unic European a intrat in vigoare la 1 iulie 1987 dupa ce Irlanda a ratificat ultima tratatul .

Actul unic European reprezinta cel mai important document adoptat dupa semnarea tratatelor ed instituire a comunitatilor. El reuneste intr-un singur document (de aici si denumirea sa) dispozitiile privind reforma institutiilor europene si largeste domeniul de competenta comunitara, continand si reglementari privind cooperarea si in domeniul politicii externe.

Actul Unic European avea ca principale obiective realizarea marii piete incepand cu ianuarie 1993, ameliorarea capacitatii de decizie a Consiliului de Ministrii.

Odata cu institutirea A.U.E. au avut loc o serie de revizuiri ale tratatelor precedente dintre care cele mai importante se refera la:

cresterea competentei legislative a Parlamentului European introducandu-se procedura de cooperare intre PE, Comisie si Consiliu aplicabila pietei interioare, politiei sociale si coeziunii economice si sociale.

realizarea unei piete interioarecare trebuia sa se finalizeze in 1993.

avizul indispensabil al PE pentru acordurile de extindere C.E.E.

votul cu majoritate calificata in Consiliu inlocuieste unanimitatea in anumite cazuri stabilite

cooperarea europeana in domeniul politicii externe. Anual vor avea loc reuniuni ale ministrilor de externe impreuna cu un reprezentant, membru al Comisiei

in art. 2 A.U.E se recunoaste in mod oficial existenta Consiliului European care functiona inca din 1974.

Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht

Adoptarea Tratatului de la Maastricht este rezultatul evolutiei ideilor de unitate europeana pe doua planuri: in principal economic si monetar si in secundar realizarea unei uniuni politice. Calea spre adoptarea tratatului a fost pregatita de o serie de intruniri ale Consiliului European care au avut loc la Havana(1988), Madrid (1989), Strasburg (1989), Dublin (1990), Roma (decembrie 1991). Ultimele probleme privind realizarea Uniunii Europene au fost stabilite de catre Consiliul European de la Maastricht - 9-19 decembrie 1991 - iar pentru definitivarea tratatului negocierile au continuat la nivel de experti, acesta fiind semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht de catre ministrii afacerilor externe si de finante ai statelor membre.

Unele probleme au ridicat ratificarea si intrarea in vigoare a tratatului. Acest lucru nu a intampinat dificultati in Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Grecia si Irlanda spre deosebire de celelalte tari care au fost mai intai nevoite sa-si modifice constitutiile si sa supuna aderarea la tratat unui referendum national.

Tratatul este alcatuit din sapte titluri dupa cum urmeaza: Dispozitii comune, Modificarea celor trei tratate - titlurile II - IV - Politica externa si de securitate comuna, Dispozitii finale. De asemenea tratatul contine protocoale si anexe; protocoalele stabilesc regimuri speciale pentru statele care au intampinat greutati la ratificare.

Prin tratatul de la Maastricht se creeaza o Uniune Europeana fondata pe comunitatile europene si completata prin formele de cooperare si politicile prevazute de tratat. Tratatul a marcat o noua etapa in crearea unei uniuni intre poparele Europei, in care deciziile trebuie luate pe cat posibil de cetateni.

Uniunea Europeana are, conform art. 3 din tratat, urmatoarele obiective principale:

stabilirea si consolidarea uniunii intre popoarele europene

promovarea dezvoltarii durabile, echilibrate si performante a intregii activitati economico - sociale, prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economico - sociale si a solidaritatii precum si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare.

afirmarea identitatii proprii pe scena internationala prin promovarea unei politici externe si de securitate comune, inclusiv a unei politici comune de aparare.

intarirea protectiei drepturilor si interselor cetatenilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a uniunii.

consolidarea cooperarii in domeniul justitiei si afacerilor interne

cresterea standardelor bunastarii materiale si a calitatii vietii inclusiv a madiului.

Pentru materializarea acestor obiective U.E dispune de legislatie comunitara, buget, institutii si organisme comune. Ca urmare a tratatului U.E are urmatoarele structuri de baza1: Comunitatea Europeana, care a fost fondata pe baza tratatelor de la paris si Roma si modificate de A.U.E., Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul European, Curtea de Justitie, Curtea de Conturi. Consiliul si Comisia sunt asistate de catre Comitetul Economic si Social si de un Comitet al reuniunilor, ambele avand functii consultative. A mai fost instituit un sistem european de banci centrale si o Banca Centrala Europeana.

Comisia Europeana are competenta sa actioneze in 17 domenii de activitate si anume: industrie, agricultura, transporturi, retele transeuropene, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediu, dezvoltare, libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor, concurenta, domeniul fiscal si aprpierea legislatiilor, politica economica si monetara, politica comerciala comuna, politica sociala, cultura, sanatatea publica si protectia consumatorilor.

Tratatul a instituit cetatenia europeanaprin care orice persoana care are natio9nalitatea unui stat membru este cetatean U.E. cu drepturi si indatoriri prevazute prin tratate. Pe aceasta linie se inscrie si Acordul de la Schengen la care au aderat majoritatea statelor U.E.

Acordul de la Schengen

Initiatoarele arhicunoscutului Acord de la Schengen au fost guvernele statelor uniunii economice Benelux, guvernul Republicii Federale Germania si al Republicii Franceze, care au pornit de la mai multe considerente intre care retin atentia:

progresele inregistrate in cadrul Comunitatilor Europene in vederea asigurarii liberei circulatii a persoanelor, marfurilor si serviciilor.

obiectivitatea efortului de amplificare a raporturilor dintre popoarele statelor membre ale Comunitatilor Europene prin intermediul liberei treceri a granitelor interioare pentru re??????????? lor si ale liberei circulatii a marfurilor si serviciilor.

necesitatea consolidarii solidaritatii intre popoare

dorinta de a suprima controlul granitelor comune.

Asa cum este firesc, masurile de aplicare a Acordului au presupus in plan intern masuri legislative supuse adoptarii parlamentelor nationale, iar la nivel comunitar s-a semnat in iunie 1990 Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985.

Acordul are in structura sa doua titluri: masuri aplicabile pe termen curt si masuri aplicabile pe termen lung. Masurile pe termen scurt se refera la formalitatile, la granitele comune, circulatia persoanelor, politica in domeniul vizelor, masuri cu caracter politienesc cum ar fi: actiunea impotriva traficului ilicit de stupefiante si arme, frauda fiscala si vamala, contrabanda precum si masuri referitoare la transporturilor la granita. Masurile pe termen lung au in vedere armonizarea politicilor si legislatiilor pentru realizarea obiectivelor comune.

Revenind la Tratatul de la Maastricht, unul dintre obiectivele importante pe care si-l propun spre realizare statele membre pana cel mai tarziu in anul 1999, este cel care are in vedere chiar stabilitatea uniunii si anume unificarea cursului de schimbal monedelor nationale, care vor fi inlocuite printr-o moneda unica. In aceasta directie anul 1993 constituie inceputul " Pietei interne comunitare ", la noile dimensiuni conferite de tratatul de la Maastricht, iar la 1 ianuarie 1994 a debutat faza preparatorie a Uniunii economice si monetare.

Un alt obiectiv important al tratatului il reprezinta realizarea unei uniuni politice care se realizeaza pe trei niveluri: in primul rand va fi marit considerabil numarul domeniilor politice care fac obiectul deliberarilor din cadrul institutiilor; in al doilea rand se are in vedere transferul de competente de la statele membre catre Uniune, indeosebi in ce priveste hotararile cu caracter de principiu; al treilea nivel il reprezinta cel al deciziei comunitare, care a fost consolidata in ceea ce priveste structurile institutionale si procedurile. Un interes deosebit il reprezinta Comitetul regional si Conferinta Parlamentelor care cuprinde deputati nationali si europeni.

Textul adoptat la Maastricht sistematizeaza mai multe elemente cu natura juridica diferita, in primul titlu stipulandu-se intr-o maniera aproape lapidara faptul ca: " prin prezentul tratat Inaltele Parti Contractante instituie intre ele o Uniune Europeana" care ase " fondata pe Comunitatile europene completate cu politicile si formele de cooperare stabilite prin prezentul tratat ". Preambulul scoate in evidenta cu claritate faptul ca Uniunea nu este inca realizata: " prezentul tratat marcheaza o etapa noua in procesul de constructii a unei uniuni mai stranse intre popoarele Europei, uniune in cadrul careia hotararile sa fie luate cu participarea celei mai mari parti posibile a cetatenilor ".

Avand o importanta deosebita, Tratatul de Uniune, adoptat la Maastricht a devenit un cuvant de ordine sinonim cu o noua forta de decizie, referitoare la problema integrarii europene, problema care nu a mai fost pusa niciodata cu atata acuitate ca acum.

Tratatul de la Amsterdam

Originile acestui tratat dateaza din iunie 1994, cand liderii Uniunii Eueopene au decis formarea unui Grup de Reflectie care sa ia in considerarereformele viitoare. De asemenea prin Tratatul de la Maastricht s-a hotaratintrunirea unor conferinte interguvernamentaledcare sa examineze acele prevederi ale tratatelor care ar trebui sa fie revizuite. Dupa mai multe intruniri succesive ale aceste organisme si ale Consiliului incepand din 1994 (Corfu) si pana in iunie 1997 s-a reusit formularea textului tratatului. Dupa definitivarea acestuia in noaptea de 17-18 iunie 1997 la Amsterdam, tratatul a fost semnat de catre statele membre la 2 octombrie la Amsterdam in acelasi an. In noiembrie 1997, Parlamentul si-a depus rezolutia cu privire la Tratat care a fost ratificat de statele membre pana in 1999. La 1 martie 1999 tratatul a intrat in vigoare.

De ce asa de curand un nou tratat dupa alte 2 in 1986 si 1992 care au introdus noi reglementari? Adevarul este ca o serie de probleme au ramas tot nerezolvate cum ar fi: drepturile cetatenilor, eficienta institurionala si democratizarea precum si rolul uniunii pe plan international. Noul tratat pune bazele unei cooperari mai stranseintre statele membreprin intermediul institutiilor U.E. si deasemenea s-a realizat o oarecare simplificare a legislatiei si o noua numerotare a tratatelor. Cu toate ca tratatul anterior de la Maastricht a avut realizari considerabile introducand cetatenia europeana, imbunatatind modalitatile de lucru ale institutiilor si acordand Parlamentului puteri mai largi, noi provocari sunt acum ridicate de introducerea monedei euro impreuna cu o cooperare stransa pe plan economic precum si de perspectiva extinderii U.E. asupra intregului continent. Tratatul de la Amsterdam retine aceeasi structura promovata la Maastricht, cei trei piloni pe care se bazeaza U.E. si anume: Comunitatile europene, politica externa si de securitate si justitia si afacerile interne. Pornind de la aceasta structura tratatul este impartit in trei mari sectiuni:

Uniunea Europeana si cetatenii sai

identitatea uniunii pe plan international

institutiile U.E.

Prin tratatele europene au fost acordate cetatenilor o serie de drepturi bazate in principal pe libertatea de miscare intre statele membre; tratatul de la Maastricht a adaugat dreptul de vot si de a fii ales membru in institutiile europene. Tratatul de la Amsterdam pe de alta parte confirma expres drepturile fundamentale, prevazute in constitutiile statelor, care privesc fiecare individ in parte. Tratatul se concentreaza asupra a trei probleme - respectarea drepturilor fundamentale prevazute in Conventia europeana a drepturilor omului, problema discriminarii de orice fel si obligatia asigurarii unor posibilitati egale atat femeilor cat si barbatilor. De asemenea se incearca sa se raspunda si unor preocupariale cetatenilor mult mai practice cum ar fi piata fortei de munca,problemele sociale, siguranta individului, libertatea, justitia, mediul, sanatatea, drepturile consumatorului, valorile si aspiratiile cetatenilor

Identittaea Uniunii pe plan international ia in considerare doua aspecte: politica externa si de securitate comuna. Noul tratat da posibilitateastatelor sa foloseasca institutiile comunitare pentru a realiza o cooperare mai stransa intre ele si in late domenii decat cele care sunt guvernate exclusiv de prevederi comunitare cum ar fi realizarea unitatii economice si monetare, securitatea, justitia sau integrarea in ??????? comunitar a acordului de la Schengen.

Reforma institutionala in perspectivaextinderii U.E. are in vedere compunerea comisiei, cea a numarului de voturi acordat fiecarui stat in Consiliu si problema votarii cu majoritatea urmand sa fie restransa la deciziile de natura constitutionala (amendamente ale tratatelor, aderari, procedura electoraal etc.)

Printre altele Tratatul de la Amsterdam a realizat si o simplificare a tratatelor existente - prin extragerea elementelor care au devenit nule, inaplicabile sau ineficiente - precum si o noua numerotare. Tratatul a reprezentat de fapt un grup de amendamente adus vechilor tratate si a fost semnat in aceasta forma dar la cererea Conferintei Interguvernamentale a fost publicata si o versiune consolidata a vechilor tratate incluzand noile modificari.

Avand in structura sa tratate cinci mari domenii - libertatea, securitatea si justitia, relatia U.E. cu cetatenii sai, politica externa, institutiile U.E., cooperarea - actul adoptat la Amsterdam lasa totusi nerezolvate unele probleme de actualitate cum ar fi extinderea U.E. si introducerea monedei unice. Cu toate acestea tratatul de la Amsterdam da o noua legitimitate democratica Uniunii Europene.

Izvoare ale dreptului institutional comunitar

Consideratii generale

Dreptul comunitar poate fi definit ca ansamblul normelor juridice cuprinse in tratatele de instituire a comunitatilor europene sau in actele adoptate de institutiile comunitare, care au ca scop instituirea, apropierea si functionarea comunitatilor europene si a Uniunii Europene . In sens larg, insa, dreptul comunitar este dat de ansamblul regulilor aplicabile in ordinea juridica comunitara (art. 164 si 143 ale Tratatului C.E.E.) unele dintre ele chiar nescrise; principiile generale de drept sau jurisprudentei Curtii de Justitiei; normele de drept ale caror provenineta se afla in afara ordinii juridice comunitare provenind din relatiile externe ale Comunitatilor; dreptul complementar provenit din actele conventionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor.

Cu privire la clasificarea izvoarelor comunitare in literatura de specialitate nu exista o opinie unitara . Dupa unii autori aceste izvoare sunt tratatele institutive, dreptul derivat, dreptul international si principiile generale de drept. Dupa alti autori izvoarele dreptului comunitar ar fi tratatele institutive, tratatele subsidiare, legislatia secundara, deciziile, opiniile si principiile generale aplicate de Curtea de Justitie.

Intr-o alta opinie5, pe care literatura de specialitate o insidera cea mai adecvata izvoarele se clasifica astfel:

tratatele institutive si modificatoare - izvoare primare

izvoarele derivate sau dreptul derivat, secundar - regulamentele, directivele, deciziile, recomandarile si avizele.

jurisprudentele Curtii De Justitie

principiile generale de drept

In acceptiunea profesorului Filipescu izvoarele dreptului comunitar se clasifica astfel: - tratate institutive si modificatoare

izvoarele derivate

normele de drept care provin din angajamentele externe ale comunitatilor

izvoarele complementare

izvoarele nescrise (metodele de interpretare ale Curtii de Justitie si principiile generale de drept)

Tratatele institutive si modificatoare - izvoare primare ale dreptului comunitatilor europene

Tratatele de constituire a Comunitatilor Europene reprezinta categoria surselor de cea mai mare importanta in ordinea juridica comunitara intrucat toate celelalte surse trebuie sa se subordoneze acestora. Ele cuprin in primul rand cele trei tratate de baza prin care s-au constituit comunitatile - Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 si Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 - insotite de numeroase anexe si protocoale intre care cel mai important defineste statutul Bancii europene de Investitii, la care se adauga protocoalele semnate la 17 aprilie 1957 la Bruxelles asupra privilegiilor si imunitatilor, privind Curtea de Justitie.

Tratatele si acordurile modificatoare reprezinta a doua categorie, ele reflectand procesul de perfectionare a cadrului juridic comunitar in functie de necesitatile impuse de evolutia comunitatilor. Acestea sunt mai greu de prezentat exhaustiv deoarece modificarile si completarii rezulta nu numai din tratatele propriu - zise, ci si dintr-o gama larga de alte documente ale institutiilor comunitare. Oprindu-ne numai la modificarile cele mai importante care au avut relevanta asupra comunitatilor acestea ar fi: Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965 instituind un Consiliu si o Comisie unica, tratatele referitoare la bugetul comunitar, actele de aderare ale statelor, Actul Unic European semnat la Luxemburg si Haga 14/28 februarie 1987, Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997).

Independenta si autonomia aplicarii tratatelor este in prezent considerabil limitata din dorinta Curtii de Justitie de a face sa prevaleze o mai mare si cuprinzatoare armonie in interpretarea dispozitiilor celor trei tratate unele in spiritul altora.

Izvoarele derivate ale dreptului comunitar

Aceasta a doua categorie de izvoare ale dreptului comunitar este formata din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor, namaifiind deci in prezenta unui drept conventional, ci in prezenta unui drept " legiferat " , adica a unui grup de reguli. Caracteristica principala a Comunitatilor europene este aceea confom careia capacitatea de a crea reguli de drept este institutiv validata? Si se exercita dupa o anumita procedura prealabila. Suntem in prezenta unei puteri normative comparabila cu cea legislativa.

Denumirea oficiala a izvoarelor derivate o gasim in art. 189 al tratatului C.E.E. in care se arata ca " pentru ind4eplinirea misiunilor si in conditiile prevazute in tratat, Consiliul si Comisia hotarasc regulamente si directive, iau decizii si formeaza recomandari si avize ". Dupa cum a statuat Curtea de justitie natura unui act din aceasta categorie nu este data de denumirea sa, ci de continutul sau, Curtea putand sa procedeze la recalificarea actului sau la invalidarea sa daca nu s-a respectat procedura.

Regulamentul este principalul izvor al dreptului comunitar avand o natura juridica si aficacitate comparabile cu cea a legilor in sistemele nationale. Regulamentul ca si legea contine prevederi generale si impersonale statuand prin abstractie. Ele pot fi de baza sau de executie; cele de baza sunt de competenta exclusiva a Consiliului iar cele de executie pot emana si de la alte organe.

In ceea ce priveste regimul lor juridic art. 189 C.E. prevede ca acestea :

au o aplicabilitate generala adresandu-se tuturor subiectelor de drept din spatiul comunitar

sunt obligatorii in totalitatea dispozitiilor lor

au aplicabilitate directa in toate statele membre adresandu-se direct subiectelor de drept intern deoarece contine drepturi si aplicatii pentru acestea.

Directiva in termenii art. 189 C.E.E. " leaga statul membru destinatar in privinta rezultatului de atins" lasand instantelor nationale competenta in ce priveste formele si mijloacele. Directiva se aseamana tehnicii legii - cadru completata prin directiva de aplicare. Aceasta circumscrie redactarilor tratatelor de a oferi institutiilor un instrument de uniformizare juridica, o formula fondata pe impartirea de ??????? si colaborarea intre nivelul comunitar si cel national. Directivele se caracterizeaza prin faptul ca nu sunt de aplicabilitate generala ele adresandu-se unor destinatori precisi. Ele nu sunt acte generale adresandu-se doar destinatarilor avuti in vedere, ele trebuie comunicate deci fiecarui destinatar.

Decizia este caracterizata ca " act obligatoriu in toate documentele sale pentru destinatarii desemnati " (art. 189). Spre deosebire de regulament, decizia nu are o influenta generala. Ea vizeaza in deosebi aplicarea prevederilor tratatelor la situatii particulare; ea este asimilata actelor nationale si constituie un instrument de executie administrativa a dreptului comunitar. O decizie poate stabili un obiectiv a carui revendicare trece prin ????tarea de masuri la nivel national; se prezinta ca un instrument de legislatie indirecta care nu exista fara directiva. Contrar directivei, decizia este obligatorie in toate elementele sale nu numai in ce priveste rezultatul de atins. Pentru intrarea in vigoare ele trebuie notificate, in caz contrar fiind inoperabile. De asemenea deciziile trebuie sa fie motivate in mod clar si pertinent.

Avizele si recomandarile se disting din ansamblul instrumentelor care fac parte din nomenclatorul dreptului comunitar derivat prin aceea ca nu au forta de constrangere si deci nu sunt izvoare in adevaratul inteles al cuvantului.

Exista insa si o alta categorie de avize care au un alt statut juridic si o anumita forta juridica. Este situatia avizelor date de Comisie in cazul procedurii pentru neindeplinirea obligatiilor rezultate din tratate. In continuarea acestei idei exista o serie de acte care nu sunt enumerate in art. 189 si care nu constituie izvoare cum ar fi actele atipice care au aceeasi denumire cu cea a actelor prezentate mai sus dar au o alta natura juridica si alte efecte fiind deci denumite abuziv cu acelasi titlu, respectiv actele au aceeasi denumire dar care emana de la alte institutii.

Competenta in ce priveste edictarea izvoarelorderivate ale dreptului comunitar are in vedere urmatoarele principii1:

principiul competentei de atribuire care prevede ca in afara accesului la instrumentele juridice, nomenclatura este rezervata Consiliului si Comisiei

principiul legalitatii comunitare potrivit caruia fiecare din cele trei tratate constituie cadrul, fundamentul si limitele puterilor institutiilor de a edicta norme de drept.

principiul neinterventiei instrumentelor normative porneste de la ideea ca atunci cand dispozitiile tratatelor se abtin in a preciza categoria actelor de adoptat sau cand lasa la alegerea expresa intre doua sau mai multe acte mentionate in art. 189 este evident ca institutiile recurg la instrumentul care li se pare cel mai accesibil si mai adecvat.

principiul ierarhizarii izvoarelor derivate ale dreptului comunitar

Normele de drept care provin din angajamentele externe ale comunitatilor europene

Diferite categorii de angajamente externe ale Comunitatilor, care se multiplica si se diversifica prin participarea crescanda la relatiile internationale, constituie adevarate izvoare de drept pentru ordinea juridica comunitara.

Acordurile incheiate de Comunitati cu state terte sau cu organizatii internationale se integreaza in ordinea juridica comunitara si devin izvoare de legalitate. Acordul nu se poate opune just?????????? atata timp cat nu a fost publicat si de asemenea nu devine parte integrata a ordinii juridice comunitare decat de la data intrarii in vigoare.

Actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile externe ale Comunitatilor. Aceste acte, privenind de la organele internationale, nu se aplica automat prin ele insele in ordinea juridica comunitara, ele fiind sistematic reluate in regulamentele Consiliului si publicate in anexele acestora.

Unele tratate incheiate de statele membre cu state terte.? Curtea de Justitie nu exclude legarea Comunitatilor prin sarcini la care ele nu sunt parti. Aceasta posibilitate a ramas, totusi, limitata la anumite ipoteze in care Co9munitatile sunt considerate ca fiind substituite cu statele membre, pentru angajamentele asumate de ele anterior anului 1958. Ramane insa deschisa chestiunea daca, Comunitatea este legata prin acordurile incheiate ulterior intrarii in rigoare a tratatului C.E.E., in domeniile care cad sub influenta acestuia.

Izvoarele complementare ale dreptului comunitar european

Spre deosebire de izvoarele precedente, in acest caz avem de-a face cu izvoare care rezulta din acordurile incheiate intre statele membre in domeniile de competentia nationala. In masura in care ele se incadreaza in tratate ele poarte denumirea de drept (izvoare) complementar so pot fi considerate norme de drept comunitar in sens larg.

Conventia comunitara

Este prevazuta, uneori, interventia expresa a conventiilor intrenationale

formale, de catre tratatele comunitare, tocmai pentru a le completa. Aceste conventii seamana foarte mult cu dreptul international prin recurgerea la procedeele clasice de angajament care sunt semnarea si ratificarea. Specificitatea lor, de conventii comunitare, se manifesta mai intai, prin nivelul elaborarii lor: initiativa este, in general, luata de comun acord cu Consiliu si Comisia; negocierea este condusa de expertii guvernamentali cu asistenta Comisiei; proiectul elaborat este trimis Consiliului si Comisiei care indica public opinia lor intr-un aviz formal indicand si obiectiile pe care le au.

Deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor membre reunite in cadrul Consiliului.

Acestea se refera la anumite probleme exprese care nu sunt guvernate de tratate si care sunt ridicate de catre statele membre. Sunt adoptate de Consiliu la propunerea Comisiei dupa consultarea Adunarii si in prezenta Comisiei. Natura lor juridica este data de faptul ca sunt acte conventionale interstatale.

Declaratiile, rezolutiile si luarile de popzitie ale Comunitatilor europene care sunt adoptate de comun acord de statele membre.

Se deosebesc de precedentele prin faptul ca nu comporta nici o procedura de angajament juridic si traduc numai vointa politica a actelor care le confera numai rabdare de orientare pentru a programa actiunile lor. Asemenea acte pot sa mai fie adoptate si in cadru Consiliului European.

Chiar daca ramane in exterior dreptul complementar se afla intr-o stransa simbioza cu ordinea juridica comunitara. Nici o dispozitie a unor astfel de convetii nu poate fi provocata pentru a facesa esueze aplicarea tratatului institutiv al C.E.

Raporturile intre dreptul complementar si dreptul derivat sunt diverse. Astfel dreptul complementar nu isi are locul in documentele competentei comunitare exclusive, in domeniile competentei concurente a Comunitatilor si a statelor membre principiul este cel al prioritatii dreptului derivat, pe cand in domeniile competentei nationale exclusive, acte ale institutiilor comunitare nu pot interveni decat pe fondul si pentru executarea actului de drept complementar.

Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar european

In aceasta categorie se incadreaza metodele de integrare ale Curtii de Justitie si principiile generale de drept.

In cadrul principiilor generale de drept distingem intre principiile care guverneaza drepturile fundamentale ale persoanelor, principiile cu caracter fundamental prin care Curtea de Justitie impune respect institutiilor comunitare - principiul securitatii juridice, principiul drepturilor de aparare, principiul egalitatii si principiul proportionalitaii - si principiile cu caracter tehinc care nu au decat o valoare supletiva?

Caracteristici ale Comunitatilor europene si ale dreptului comunitar

Comunitatile europene au reprezentat in plan european si international o realitate inedita si complet originala, diferita de orcare alta organizatie creata pana atunci. Uniunea Europeana a adaugat noi valente acestei constructii suprastatale, ea reprezentand inca un pas important dar nu ultimul,in realizarea ideilor de integrare europeana. Pe langa celelalte subiecte ale dreptului international, comunitatile europene ca si Uniunea Europeana sunt organizatii internationale care prezinta o serie de caracteristici proprii.

Asociatii economice integrate

Desi, prin scopul urmarit, se indreapta catre domeniul politic, primordial ramane totusi scopul economic (Piata unica). Sunt asociatii economice justificate exclusiv prin natiunile folosite in cuprinsul tratatelor incheiate. Astfel art. 2 al Tratatului de la Roma si al celui de la Paris vorbesc despre Piata Comuna; de asemenea se vorbeste despreaPiata Comuna Nucleara in tratatul ? instituind Euratom. Piata Comuna, ca reflex al unei situatii economice, din punct de vedere juridic este o arie geografica unica ce se substituie ariilor geografice nationale, care fuzioneaza intre ele, pentru a functiona ca un tot unitar, aplicandu-se la aria comuna regulile conventiei, reguli ce decurg in mod implicit din cele ale economiei de piata.

Formarea unei asemenea arii a fost insotita si de unele masuri de ordin juridic care au avut in vedere in principal:

suprimarea barierelor vamale nationale si a tarifelor adiacente si inlocuirea lor cu traficul vamal comun, permitand libera circulatie a produselor in interiorul ariei comune

interzicerea oricaror masuri de protectie directa sau indirecta a producatorilor proprii prin taxari, co??????????, ajutoare din partea statului sub forma suventiilor

s-a impus prin reglementari juridice inlaturarea tuturor discriminarilor de natura publica sau privata, interzicandu-se orice masuri de limitare a concurentei sau de limitare a Pietei Comune.

Incepand la 1 ianuarie 1993 opereaza existenta Pietei comune a serviciilor, muncii si capitalurilor, care a avut ca punct de plecare piata coumna a produselor.

Din punct de vedere politic s-a realizat trecerea de la politica nationala proprie la cooperarea economica in interesul comunitatilor pentru realizarea obiectivelor comunitare.

Organizatii internationale

Cauzele care guverneaza aceasta a doua trasatura caracteristica de esenta a comunitatilor se regasesc, indeosebi, in urmatoarele especte:

a.      reprezinta rezultatul incheierii unor tratate intre statele suverane nationale, negociabile fiind intre reprezentanti autorizati ai statelor

b.     sunt organizatii internationale regionale deschise, orice stat european avand posibilitatea sa adere la ele. Tratatele constitutive se deosebesc de tratatele internationale clasice prin faptul ca prevad proceduri speciale de intrare in vigoare, de aderare la acestea si de modificare ca si in ceea ce priveste cadrul institutional creat prin ele si ordinea juridica specifica.

Pana la Tratatul de la Maastricht constitutiile statelor membre nu contineau prevederi care sa se refere la participarea la Comunitatile europene ci doar la organizatii internationale. Spre exemplu Germania a inscris in art. 23 din Constitutie angajamentul de a respecta principiile statutului democratic, social si federal, precum si principiul subsidiaritatii si al garantarii drepturilor fundamentale, in scopul realizarii unei Europe unite, scop in care statul federal poate transfera pe cale legislativa dreptul de suveranitate.

Conditiile de fond, cele de natura politica, avute in vedere de aceste organizatii si care trebuie indeplinite de orice stat care doreste sa adere sunt: existenta si functionarea unei democratii de tip pluralist in statul aderant si reprezentarea drepturilor omului.

Conditiile de ordin juridic cerute statelor pentru aderare sunt:

acceptarea fara rezerve a tratatelor si a finalitatilor lor politice acceptare care se concretizeaza in (acceptarea fara rezerve) recunoasterea prioritatii dreptului comunitar in raport cu dreptul national

recunoasterea principiului aplicabilitatii directe a dreptului comunitar, fara necesitatea ratificarii in vederea aplicarii de catre statele membre

recunoasterea caracterului obligatoriu a ordinii juridice comunitare.

c.      ca organizatii specializate au vocatie economica, desi ulterior se tinde catre o vocatie politica

d.     sunt organizatii internationale, care au calitatea de persoane juridice, fiind subiecte de drept international public, fapt confirmat si de jurisprudenta Curtii de Justitie. In ceea ce priveste incheierea de tratate internationale spre deosebire de organizatiile internationale clasice, care au o competenta limitata stabilita prin tratat, Comunitatile sunt abilitate sa incheie tratate in domenii dintre cele mai variate.

Comunitatile europene ca regula generala se supun normelor dreptului international public care prevede ca organizatiile nu pot deveni unele membrele altora. Avand in vedere ca ele se substituie statelor in exercitarea unor competente, situatia lor este diferita, fapt pentru care se admit unele exceptii. Astfel C.E.E. are statut de observator la O.N.U., O.I.M., F.M.I., Banca Mondiala, intretine relatii cu Consiliul Europei, participa la GATT si este membru cu drepturi depline FAO.

In ceea ce priveste reprezentarea internationala, intre Comunitati si statele membre sunt instituite "misiuni" de reprezentare care chiar daca nu sunt denumite ambasade, au toate caracteristicile acestora. Astfel si statele au acreditat la Bruxelles reprezentanti pe langa Comunitati. Pe de alta parte statele membre au reprezentante permanente cu statut diplomatic. Reprezentarea Comunitatilor pe langa state terte sau organizatii internationale seface prin delegatii numite de catre Comisie si care trebuie sa beneficieze de acordul statului in cauza. In statele comunitare nu exista organe de reprezentare a Comunitatilor.

In cazul Comunitatilor europene se poate aborda si probleme recunosterii lor de catre state si a statelor de catre Comunitati.

Structura institutionala proprie

Comunitatile Europene reprezinta organizatii internationale cu o structura originala, diferita de cea a altor organizatii internationale. In acelasi timp, prin faptul ca acestea sunt cuprinse intr-un anumit sistem, au o caracteristica complexa, intre ele instituindu-se o serie de relatii de colaborare si dispunand de un sistem de institutii comune: Consiliul, Comisia, Parlamentul,Curtea de Justitie.

Principiile generale privind competenta Comunitatilor Europene

Stabilirea competentelor in cadrul C.E. si a U.E. apare ca o problema deosebit de complexa, motivele fiind bazate atat pe caracterul eterogen al C.E. cat si pe repartitia competentelor intre acestea si state. In acest sens trebuie sa se porneasca de la elemente de baza ale constructiei comunitare si de la principiul comform caruia C.E. au competentele care le sunt comferite prin tratate. In al doilea rand trebuie sa se tina seama de faptul ca statele membre continua sa-si pastreze o serie de domnenii in care au competente chiar exclusive. Aceasta situtie duce la necesitatea delimitarii domeniilor de competenta la determinarea raporturilor dintre parti si la stabilirea modalitatilor de solutionare a diferendelor care pot aparea.

Principiul specializarii se bazeaza pe dispozitiile tratatelor constitutive care au conferit fiecarei comunitati un anumit obiect de activitate si competente corespunzatoare realizarii scopului. Acetsea au fost in continuare extinse prin tratatele ulterioare. Asftfel in art. 3B din Tratatul C.E.E. modificat prin Tratatul de la Maastricht statueaza ca principiu general: " Comunitatea actioneaza in limitele de competenta care ii sunt conferite si a obiectivelor care ii sunt atribuite in prezentul tratat ".

Din activitatea jurisdictionala se constat ca interpretarea dispozitiilor din tratate privind competenta nu este restrictiva, din potriva acestor dispozitii ar trebui sa li se dea o interpretare mai mult " extinsa " . Extinderea trebuie sa se faca insa doar in limitele care sunt cuprinse in tratate, orice depasire a acestora fiind supusa anularii.

Coexistenta competentelor comunitare cu cele ale statelor membre.

Regula de baza este ca statele nu-si pierd competentele proprii prin atribuirea unor competente Comunitatilor, dar apr unele modificari in exercitarea acestora. Este vorba de o situatie in care exista competente concurente. De asemenea exista o complementaritate a competentelor.

Exista insa in cadrul acestei reprezentari de competente si domenii in care statele isi pastreaza competenta proprie - ordinea publica si securitatea, cooperarea in protectia mediului si a dezvoltarii etc. - dar si domenii de competenta exclusiva a comunitatilor - piata unica.

Principiul subsidiaritatii urmareste prevenirea oricarei interventii abuzive a Comunitatilor, specificand ca acestea nu intervin " in sectoarele ce nu tin de competenta sa exclusiva ( ) decat daca si in masura in care obiectivele de actiune avute in vedere nu pot fi realizate intr-un mod mai eficient si suficient de catre statele membre si avand deci posibilitatea, ca in raport de dimensiunile sau efectele actiunilor urmarite, sa fie mai bine indeplinite la nivelul Comunitatii " . Cu alte cuvinte se are in vedere faptul ca ceea ce poate fi realizat in mod individual nu trebuie facut in comun, dar daca acest fapt nu e posibilse impune interventia colectiva. Competenta nationala constituie deci regula iar competenta comunitara exceptia

Un rol important il are stabilirea criteriilor si a campului de aplicare precum si amijloacelor de control posibile ale acestui principiu. Organismele implicate sunt: Comisia care are rolul cel mai important alaturi de Curtea de Justitie, Consiliul si Parlamentul.

Caracteristicile dreptului comunitar european

Fiind instrument de interes comun, pentru toate popoarele si statele Comunitatilor, dreptul emanat din surse comunitare nu este un drept strain, sau extern; el este dreptul propriu al fiecaruia dintre state cu singura calitate suplimentara ca el reprezinta ierarhia textelor normative ale fiecarui stat. Intr-adevar prin insasi natura sa, dreptul comunitar detine o forta specifica de penetrare in ordinea juridica interna a statelor membre, astfel:

norma de drept comunitar dobandeste automat statut de drept pozitiv in ordinea juridca interna a statelor: aplicabilitatea imediata

norma comunitara este susceptibila de a crea prin ea insasi, drepturi si obligatii pentru persoane particulare: aplicabilitatea directa

norma comunitara are prioritate fata de orice norma nationala: (aplicabilitatea) prioritatea.

Aplicabilitatea imediata obliga statele sa respecte tratatele pe care le-au incheiat si, mai ales, sa determine aplicarea acestora de catre propriile organe legislative, executive si judiciare, a caror responsabilitate poate fi eventual angajata in fata judecatorului international, referitor la statele fata de care acestea si-au asumat obligatii. Dreptul international nu reglementeaza insa si conditiile in care normele cuprinse in tratate sa fie integrate in ordinea juridica a statelor pentru a fi aplicate de organele si jurisdictia acestora.

Aplicabilitatea directa. Astazi, putini mai contesta ca tratatele internationale pot, in mod direct, sa acorde drepturi si sa impuna obligatii persoanelor particulare, si ca ele nu se mai limiteaza la a produce efecte numai asupra clasicelor subiecte de drept international care sunt statele. Desi Tratatul C.E.E. nu cuprinde decat o dispozitie incidentala - art. 189 - din care se poate deduce ca numai reglemnetarile pot fi susceptibile de a avea efect direct, jurisprudenta Curtii de Justitie a considerat, dimpotriva, ca in sistemul trataelor exista o prezumtie in favoarea efectului direct. In ce priveste criteriile de aplicabilitate directa, dispozitia trebuie sa fie suficient de "clara si precisa ", " completa si perfecta din punct de vedere juridic " si in sfarsit "neconditionata" . Referitor la efecte, aplicabilitatea directa, comporta, mai intai, un efect pozitiv, dand justitiarilor posibilitatea de a-si apara drepturile in fata judecatorilor din statele membre si in al doilea rand un efect de sanctionare fata de statele membre care nu au luat masurile de executare necesare aplicarii dreptului comunitar.

Prioritatea dreptului comunitar. Curtea de Justitie face distinctie intre o reglementare anterioara si una ulterioara normei comunitare. In primul caz efectul este inaplicabilitatea oricaror dispozitii contrare din legislatiile nationale chair din momentul intrarii in vigoare a normei comunitare. In al doilea caz principiul are ca efect impiedicare formarii valabile a unor noi acte legislative nationale incompatibile cu normele comunitare iar daca acestea totusi s-au format nu le este recunoscuta nici o eficienta juridica.

Institutiile Uniunii Europene

Principiile care guverneaza activitatea institutiilor comunitare

Autonomia institutiilor comunitare care rezulta din tratatele constitutive ale comunitatilor si nu presupune personalitate juridica pentru respectivele institutii deoarece ea este recunoscuta doar comunitatilor (art. 210 Tr. C.E.E.). Autonomia se manifesta prin faptul ca institutiile au competenta de a-si desemna functionari comunitari.

Principiul atribuiriide competente care presupune ca fiecare institutie comunitara actioneaza in limitele atributiilor prevazute de tratatele constitutive adica nu pot exercita decat acele competente care le sunt atribuite prin acele tratate. In cazul Comisiei se admite faptul ca i se confera toate puterile necesare.

Echilibru institutional este conceput ca un principiu de separare a puterilor comunitare dar, in acelasi timp si de colaborare intre aceste puteri. Separarea puterilor ca parte a echilibrului institutional presupune ca o institutie nu trebuie sa renunte la exercitarea competentelor care ii sunt atribuite, prin transferarea acestora altor institutii comunitare sau extracomunitati. In acelasi timp, o institutie comunitara nu trebuie sa impiedice in nici un mod exercitarea competentelor care sunt atribuite altor institutii. Colaborarea se manifesta in primul rand prin participarea fiecarei institutii la elaborarea normelor juridice comunitare.

Institutiile Uniunii Europene

Realizarea obiectivelor si sarcinilor fiecarei Comunitati este asigurata de o Adunare (Parlamentul), un Consiliu si o Curte de Justitie. Avand in vedere terminologia specifica a tratatelor numai cele patru institutii intrunesc calitatile pentru a fi numite institutii, la care se adauga si Curtea deConturi prin Tratatul de la Maastricht.

Distribuirea responsabilitatilor intre cele patru institutii nu se supropune schemei statistice de la Maastricht conform careia Parlamentul este legislativul, guvernul executivul, judecatorii exercitand puterea jurisdictionala. In cadrul Comunitatilor, omologul puterii legislative este Consiliul puterea bugetara este impartita, Adunarea putand contesta Comisia, dar Comisia este executiva; Consiliul cumuleaza functiile legislativa, executiva, guvernamentala.

Consiliul

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, Consiliul Comunitatilor europene si-a schimbat denumirea in Consiliul Uniunii Europene. Aceste Consiliu nu se confunda cu Consiliul european format din sefi de stat si de guvern sau cu Consiliul Europei.

Organizare si functionare. Consiliul de ministri este principalul organ cu atributii in materie decizionala apartinand Comunitatilor europene. Consiliul reprezinta toate statele membre si exprima legitimitatea statala a Comunitatilor. Art. 2 din Tratatul de la Nruxelles prevede: " fiecare guvern delega pe unul dintre membrii sai ". Compozitia sa se schimba in functie de ordinea de zi: problemele agricole sunt dezbatute de ministrii agriculturii, problemele somajului de catre ministrii muncii si protectiei sociale etc. care pot fi asistati de ministruu de externe.

Consiliul isi desfasoara activitatea pe Scara Regulamentului interior elaborat in baza art. 5 Tr. Bruxelles. Consecintele de natura juridica ce decurg din prevederea conform careia '"Consiliul se constituie din reprezentantii statelor membre si fiecare guvern delega in Consiliu pe unul dintre membrii sai " sunt urmatoarele:

numai membrii guvernelor pot face parte din Consiliu

nici un alt functionar nu poate face parte din Consiliu

fiecare stat desemneaza numai un membru in Consiliu

Functionarea ridica in principal problema presedentiei, a modului de deliberare si a existentei organelor auxiliare.

Presedentia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de fiecare stat membru pe o perioada de sase luni. Minstrul statului respectiv conduce sedintele Consiliului.

Organele auxiliare: Secretariatul general al Consiliului este un organism, cu suport logistic care reuneste mai multi functionari si in general constituie un cabinet colectiv de conducere asigurand permanenta si garantand stabilitatea.

Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER). Fiecare stat membru are un birou de reprezentare permanneta la Bruxelles, al carui personal este alcatuit din diplomati asu persoane oficiale ale ministerelor nationale. Sefii acestor declaratii se reunesc o data pe saptamana in cadru COREPER si au sarcina de a pregati lucrarile Consiliului. Este locul unde se dezvolta un dublu dialog: al reprezentantilor permanenti intre ei si al fiecaruia cu caltala de unde provin. Instanta de control politic, COREPER orienteaza si supervizeaza lucrarile multiplelor grupuri de experti care functioneaza in permanenta in Consiliu pe temele cele mai diverse.

Alte organe auxiliare reprezentate de grupurile de experti reunite in comitete pentru fiecare domeniu in parte.

Consiliul se reuneste la convovarea Presedintelui, din initiativa acestuia, ori a unuia dintre membrii sau la solicitarea Comisiei. Reuniunile au loc cu usile inchise la acestea avand acces si dreptul la cuvant si membrii Comisiei. Deciziile nu pot fi luat decat de ministrii insisi.

Reguli si metode de votare. Renuntand la regula clasica de drept international, conform careia egalitatea suverana a statelor nu concorda decat cu umanitatea si dreptul de veto, autorii tratatelor consacra trei modalitati de a vota:

votul majoritatii simplecand fiecare membru dispune de vot

votul cu majoritate calificata prin care statele membre dispun de un numar ponderat de voturi in functie de marimea lor sau chiar in functie de numarul de state necesar unui vot majoritar

votul cu unanimitate in domeniile de interse primordial pentru comunitate precum si in alte cazuri, cum ar fi: politica sociala, de mediu si de fiscalitate.

Atributii. Este dificil de realizat o prezentare sintetica a atributiilor atat pentru faptul ca ele rezulta dintr-o multitudine de dispozitii dispersate in trei tratate. In principal Consiliul coordoneaza atitudinea de cooperare interguvernamentala a statelor membre, care tinde sa imbrace si un caracter politic. Al doilea mare grup de atributii ale Consiliului il constituie adoptarea legislatiei europene. Unele atributii in materie normativa au fost delegate Comisiei prin procedura delegarii de puteri adoptata prin A.U.E.

Comisia Europeana

Este cel de-al doilea organ institutional comunitar care in sistemul Tratatului C.E.C.A. s-a numit Inalta Autoritate si urmareste drept scop principal asigurarea fiecarei Comunitati identitatea sa proprie; pune in valoare interesele comunitare mai presus de interesele statelor membre.

Comisia Europeana este un organism executiv a U.E. de tip guvernamental, cu activitate permanenta care s-a legitimat in 1965 prin Tratatul de la Bruxelles ca urmare a fuzionarii celor trei comisii existente in cele trei comunitati. Este compusa din 20 de membrii - fiecare stat mare avand cate doi reprezentanti iar celelalte cate un reprezentant - care desi sunt numit de guvernele nationale, actioneaza independent de acestea, reperzentand exclusiv interesele comunitare. Demiterea din oficiu a comisarilor intervine ca sanctiune si nu poate fi propusa de statele membre, chiar daac ar fi reprezentantii proprii. Ea poate fi ceruta de Comisie in ansamblul ei sau de Consiliuu insa pronuntarea revine Curtii de Justitie. Mandatul comisarului este de cinici ani, acestia avand responssabilitati aseemanatoare ministrilor intr-un guvern national. Deosebirea consta in aceea ca " ministerele " Comisiei se numesc Dierctorate generale care la randul lor sunt compuse din directorate si departamente.

Comisia este deci un organism de tip guvernamental cu activitate parlamentara avand o structura colegiala care se compune din: membrii Comisiei, serviciile si organele auxiliare. Conducerea sa este asigurata de un presedinte si vicepresedinti desemnati prin acordul comun al guvernelor, cu consultarea Parlamentului european pe o perioada de doi ani, cu posibilitatea reinoirii mandatului.

Comisia dispune si de un Secretariat General care are sarcina de a-l asista pe presedinte.

In functionraea sa Comisia are la baza principiul colegialitatii care inseammna ca hotararile se iau printr-o decizie colectiva, membrii fiind responsabili in comun pentru masurile adoptate. Sedintele Comisiei nu sunt publice. Sedintele desfasurate in plenul Comisiei sunt destinate dezbaterii problemelor foarte importante in celelalte cazuri fiind suficienta intrunirea sefilor de cabinet. Pentru desfasurarea sedintelor Comisiei exista doua proceduri: procedura scrias si procedura delegarii.

Comisia se intruneste de regula o data pe saptamana sau ori de cate ori aste nevoie.

Tratatele comunitare atribuie Comisiei ca rol principal pe acela de a exprima intersul comunitar si de a asigura realizarea acestui interes, avand si un important rol politic, fiind raspunzatoare din acest punct de vedere in fata Parlamentului european. Pe larg, rolul Comisiei cuprinde:

asigurarea respectarii prevederilor tratatelor comunitare

initiativa legislativa sub forma propunerilor de regulamente si directive

chemarea in justitiea celor vinovati de neindeplinirea normelor comunitare

gestionarea ansamblului de fonduri comunitare

Parlamentul european

Parlamentul european este forumul democratic prin excelenta al Uniunii. Membrii sai sunt alesi1 prin vot direct, universal, din cinci in cinci ani de catre cei aproximativ 370 de milioane de cetateni ai statelor memebre. Ultimele alegeri au avut loc in 1999, numarul membrilor fiind 626. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a hotarat ca numarul parlamentarilor nu poate fi mai mare de 700, in perspectiva largirii, ceea ce va implica o realocare a numarului de parlamentari pe fiecare atat membru. Membrii sunt grupati in functie de partidele politice carora le apartin si nu in functie de nationalitate, creandu-se adevarate miscari politice transnationale.

Organizare: 1. Organele conducatoare sunt: Biroul format din Presedinte si 14 vicepresedinti; Conferinta Presedintilor - Presedintele si Vicepresedintii grupurilor politice - cei cinci chestori insarcinati cu probleme administrative si financiare care se refera la deputati, conferinta presedintilor de comisii si conferinta presedintilor de delegatii. Biroul impreuna cu presedintii consiliilor formeaza biroul largit.

Comisiile parlamentare si grupurile politice reprezinta celelalte doua mari structuri organizatorice.

Functionare. Membri Parlamentului European se recunosc in sesiuni plenare o saptamina pe luna, cu exceptia lunii august, la Strasbourg. La acestea se adauga sesiuni extraordinare dedicate unor teme specifice(bugetul).

Parlamentul European hotaraste ordinea de zi la inceputul sesiunii plenare, prevede adaptarea de rapoarte, se pun intrebari Comisiei, Consiliului se fac dezbateri de urgenta. Sedintele plenare sunt publice. In afara sesiunilor Parlamentul lucreaza si prin reuniunile diferitelor organe de lucru-birou, birou largit, comisii, grupuri politice, delegatii interparlamentare etc.

Atributii. Principalele functii ale Parlamentului European sunt de a participa la procesul legislativ si de a controla activitatea Comisiei si Consiliului.

In materie legislativa desi P.E. nu este principalul legislator al CE el participa la elaborarea multor acte. Astfel in multe domenii Comisia si Consiliul nu pot lua masuri legislative fara consultarea P.E., A.U.E. introduce procedura de cooperare pentru actele cu implicatii financiare deosebite iar Tratatele de la Maastricht si Amsterdam au intarit rolul Parlamentului conferindu-i puteri de ??decizie alaturi de Consiliu pentru unele domenii. De asemenea pentru acordurile de adeziune si asociere este nevoie de avizul P.E. P.E. are si initiativa legislativa insa aceasta este foarte limitata.

Comisia nu se poate constitui decat dupa audierea de catre P.E. a fiecarui membru si acordarea votului de investitura acesteia respectiv presedintelui ei.

Competenta bugetara se manifesta prin prezenta P.E. in toate etapele procesului bugetar: pregatire, aprobare, executare, control inclusiv ???????????? privind executia bugetara. P.E. poate aproba sau respinge bugetul caz in care procedura se reia.

O alta atributie este posibilitatea de recurs in fata Curtii de justitie. In caz de incalcare a tratatelor de alte institutii; pentru protejarea prerogativelor sale sau are un drept de interventie - adica de a se alatura unei parti in fata C.J.

In materie de relatii externe P.E. primeste informatii cu privire la acorduri internationale de orice natura si poate initia dezbateri prealabile. Inaintea semnariioricarui acord Consiliul prezinta in P.E. rezultatele negocierilor si numai apoi acesta este semnat.

De asemenea P.E. poate primi petitii de la orice cetatean U.E.

Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta

Curtea de Justitie asigura respectarea legalitatii in spiritul si aplicarea tratatelor si este judecatorul suprim al U.E. Tribunalul de Prima Instanta este institutia asociata C.J. care s-a creat la cererea acesteia si functioneaza incepand din noiembrie 1989.

Curtea de Justitie se compune din 16 judecatori si 8 avocati generali numiti de comun acord pentru 6 ani de guvernele statelor membre; la fiecare 3 ani are loc o reinnoire partiala; presedintele este ales pentru 3 ani; cel de-al 16-lea membru este numit de unul din "noile"state membre.

Curtea cuprinde 2-4 camere compuse din 3-5 judecatori asistate de cate un grefier. Ea poate fi sesizata in 4 tipuri de recursuri:in anulare, in infractiune, in carenta si de natura statutara.

In intreaga s-a activitate C.J. aplica si interpreteaza dispozitiile tratatelor, acesta fiind unul dintre meritele sale cele mai importante.

4.2.4. Consiliul European

A fost infiintat prin vointa sefiilor de stat si de guverne in 1974 insa nu a primit legitimitate juridica pana la adaptarea A.U.E. (art.2) si a Tratatului de la Maastricht (art.D) care prevede:"Consiliul European va opri Uniunii dinamismul necesar dezvoltarii sale si va defini liniile politice generale ale acesteia".

Fara a lua decizii obligatorii din punct de vedere legal Consiliul European directioneaza si dinamizeaza intreaga activitate a U.E. Hotaririle sale se situeaza mai ales in sfera initiativelor politice majore, ca adaptarea de orientari politice comune sau contribuie la rezolvarea problemelor spinoase blocate la nivel ministerial. De asemenea joaca un rol esential in solutionarea problemelor curente de vieti internationale, prin politica externa si de securitate comuna (PESC) un mecanism destinat alinierii pozitiilor diplomatice ale statelor membre si prezentarii unei optiuni comune.

Din Consiliul European fac parte sefii de stat si de guvern, ministrii afacerilor externe cu statele membre, presedintele si un vicepresedinte al Comisiei Europene.

4.2.5. Curtea de Conturi

Curtea de Conturi europeana a fost creata prin tratatul din iulie 1975, intrat in vigoare in 1977. Are sediul la Luxemburg si este alcatuita din 15 membri numiti pe o perioada de 6 ani printr-o decizie unanima a Consiliului dupa consultarea P.E.

Ea verifica din punct de vedere financiar legalitatea si corectitudinea intregii activitati urmarind buna gestionare a resurselor financiare. Actiunea sa de ansamblu se materlializeaza la redactarea unui raport anual la incheierea fiecarui exercitiu bugetar.. concluziile acestui raport influenteaza decisiv adoptarea noului buget de P.E. de asemenea Curtea de Conturi intocmeste rapoarte specifice la solicitarea celorlate institutii comunitare si are dreptul de a le adresa opinii si observatii sau chiar de a le da in judecata.

Prin Tratatul asupra U.E. de la Maastricht, Curtea de Conturi a dobandit statutul de institutie a U.E. si misiunea de a garanta in fata Consiliului si a Parlamentului pentru corectitudinea gestionarii fondurilor europene.

4.2.6 Alte institutii ale Uniunii Europene

comitetul economic si social numara 222 membrii provenind din trei grupuri: parlamentul, salariatii si diferitele ramuri de activitate. Comitetul, cu sediul la Bruxelles, trebuie consultat inaintea adoptarii unui mare numar de decizii. De asemenea, el poate sa formuleze opinii din propria initiativa; in medie sunt emise 170 opinii pe an. Pentru problemele carbunelui si otelului exista un organ specific, Comitetul Consultativ al CECA alcatuit din 108 reprezentanti ai producatorilor, salariatilor, beneficiarilor si agentilor comerciali din acest domeniu.

Comitetul Regiunilor, creat prin tratatul asupra U.E. este alcatuit din 222 reprezentanti ai colectivitatilor locale si regionale si dintr-un numar egal de membrii ???????? numiti pentru 4 ani. Tratatul pentru obligativitatea consultarii Comitetului Regiunilor de catre Comisie sau Consiliu in numeroase domenii care efectueaza interesele regionale. Comitetul Regiunilor poate formula opinii si din proprie initiativa. In afara sesiunilor plenare organizate de cinci ori pe an activitatea C.R. se desfasoara in opt comisii si patru subcomisii. O comisie speciala pregateste propuneri pentru reforma institutionala a U.E. Ca organism de reprezentare a intereselor locale si regionale contribuie la intarirea legaturilor dintre cetatenii aceleiasi regiuni, la aprobarea si implinirea acestora in deciziile Uniunii.

Banca Europeana de Investitii a fost creata in 1998 prin Tr. De la Roma cu scopul de a finanta pentru promovarea obiectivelor Uniunii. Toate statele membre contribuie la capitolul subscris al bancii, fiind reprezentate atat in Consiliul Guvernatorilor cat si in Consiliul Directorilor. Creditele BEI sunt in special destinate de sprijinire a dezvoltarii tarilor din Europa Centrala si de Est (PHARE), fosta URSS (TACIS).

Banca Centrala Europeana. Uniunea economica si monetara prevede construirea unui sistem european de banci centrale si a BCE cu rolul de a emite si administra " euro ", moneda unica. Aceasta a fost introdusa la 1 ianuarie 1999 ca moneda de cont si din 2002 bancnotele nationale ale diferitelor state membre vor fi inlocuite cu euro;

Avocatul poporului - institutie recenta a U.E., este numit de P.E dupa alegerea acestuia.. la el cetatenii pot depune plangeri privimd activitatile diverselor institutii.

Perspective ale extinderii U.E. Programe de sprijinire a tarilor candidate

Largirea U.E. nu este un scop in sine ci ea raspunde unui deziderat inscris in Tratatele de la Roma si Maastricht. Aceste tratate urmaresc sa permita oricarui stat european care indeplineste conditiile de adeziune cerute si care accepta cuceririle Uniunii, sa devina membru al acestei familii.

Acordul de institutie a Spatiului Economic European intrat in vigoare in 1994 are ca obiectiv crearea unei piete care sa acopere nu numai U.E ci si tarile AELS, care se vedeau dezavantajate odata cu instalarea pietii interioare a U.E. Elementele esentiale ale acordului constau in cele patru libertati ale pietei unice. Conducerea Spatiului Economic European este asigurat de un Consiliu compus din ministrii fiecarei tari participante - la care se adauga Comisia U.E.

Viitoarele largiri ale U.E. care privesc cu prioritate tarile Europei centrale si de est, trebuie sa sustina procesele de transformare economica si politica din aceste tari.

In anul 1989 a fost conceput programul PHARE1 care la inceput cuprindea doar Polonia si Ungaria insa ulterior s-a extins si cuprinde 13 tari din Europa centrala si de est. Scopul acestui program este unul dublu: de a ajuta tarile care au depus cerere de aderare la U.E. sa adere cat mai repede si de a sprijini tranzitia spre democratie si economie de piata a celorlalte tari care nu au depus inca cerere de aderare. Intreaga asistenta PHARE se intemeiaza pe programe de reforma specifice, impartite pe sectoare si consta in ajutoare financiare nerambursabile.

Momentele cheie pe drumul extinderii au fost:

Consiliul European de la Copenhaga - 1993 - dcare a stabilit criteriile aderarii, cunoscute sub numele de " Criteriile de la Copenhaga ":

stabilirea institutiilor garante ale democratiei statului de drept, drepturile omului si respectarea si protectia minoritatilor

existenta unei economii de piata operationale, precum si a capacitatilor de a face fata presiunii concurentelor si fortelor pietei din cadrul U.E.

capacitatea de a-si asuma obligatiile de membru inclusiv aderarea la scopurile uniunii politice, economice si monetare.

Consiliul European de la Esseu din 1994 care a adoptata documentul intitulat " Cartea Alba ". (Pregatirea tarilor din Europa centrala si de est pentru integrarea in piata interna a Uniunii). Scopul sau este de a ajuta aceste tari sa-si pregateasca economia pentru a functiona in conformitate cu regulile pietei interne U.E. Cartea Alba identifica masurile cheie in fiecare domeniu si propune o ordine in abordarea apropieriilegislative. In fine Carta reprezinta fundamentul programelor finantate prin programul PHARE in domeniile referitoare progreselor realizate.

Agenda 2000 si opiniile Comisiei privind cererile de aderare ale tarilor candidate publicate in 1997 si intrate in vigoare prin Consiliul de la Berlin din martie 1999. In Agenda 2000: Catre o Uniune mai mare si mai puternica, Comisia a trasat liniile de perspectiva privind evolutia uniunii Europene si a politicilor sale in viitorul secol, impactul extinderii asupra Uniunii si viitorul cadru financiar dupa anul 2000. Agenda 2000 contine trei capitole:

viitorul principalelor politici comunitare precum PAC si fondurile structurale

perspectiva financiara pentru perioada 2000 - 2006

opiniile Comisiei privind cererile de aderare a zece tari. In aceste opinii Comisia a identificat domeniile prioritare in fiecare tara pentru pregatirea aderarii, s-a remarcat inceperea negociierilor cu Republica Ceha, Cipru, Estonia, Polonia, Slovenia si Ungaria, pentru celelalte state ( Romania, Slovacia, Bulgaria, Letonia si Lituania) s-a recomandat participarea la strategia consolidata de pre-aderare. Opiniile sunt actualizate periodic intr-un Raport Anual al Comisiei Europene care analizeaza progresele inregistrate de fiecare stat.

Asa cum s-a propus in Agenda 200 s-au elaborat Parteneriatul de Aderare individuale pentru fiecare stat, care reunesc intr-un cadru unic toate formele de sprijin, inclusiv programul PHARE, pe care U.E. le ofera unei tari candidate. Noi reglementari PHARE au fost adoptate in 1998 pentru a permite reorientarea sprijinului oferit de U.E. spre pregatirea tarilor candidate in acele domenii identificate in Parlamentele de Aderare - implementarea acquis-ului comunitar, aducerea industriei si infrastructurii la standardele U.E.

Parteneriatele de Aderare sunt multi - anuale, cu o durata care expira in momentul aderarii, fiind periodic, daca este cazul.

Incepand cu anul 2000 vor fi doua noi programe U.E in afara de PHARE: ISPA si SAPARD. Primul va sprijini finantarea de investitii in domeniul protectiei mediului si al transporturilor iar cel de-al doilea va oferi sprijin pentru agricultura si dezvoltare rurala.

In ceea ce priveste Romania, aceasta a semnat Acordul european instituind o asociere intre Romania pe de o parte si Comunitatile europene si statele membre ale acestora pe de alta parte pe 12 aprilie 1993, iar in 1995 si-a depus cererea de aderare la U.E., fiind inclusa in programele de sprijin si strategia de pre-aderare incepand din 1998.