PLURALISM SI DEMOCRATIE

Pluralismul implica recunoasterea diversitatii. Acest proces isi gaseste obiectivarea in multitudinea de partide si organizatii si se legitimeaza prin aceasta varietate. Societatea gandeste pluralist si practica pluralismul; se intalnesc tot atatea pluralisme politice, cate societati exista, fiecare in parte reflectand starea istorica si specificul sau national, gradul de cultura si civilizatie, traditiile institutionale, moravurile politice, gradul de educatie cetateneasca a membrilor sai. Pluralismul si democratia sunt notiuni corelative, se presupun si se completeaza reciproc, sunt determinatii conditionale ale ideii de libertate.

Democratia dobandeste continut real numai daca admite si reuneste in corpul sau contestarea. In acest sens, pluralismul presupune o putere permanent negata, criticata de parti mai mici sau mai mari ale populatiei, fie in cadrul unei opozitii moderate (alcatuita din forte politice si organizatii profesionale), fie acela al unei opozitii radicale. Caracteristicile principale ale unei vieti politice pluraliste le constituie atat dialogul cat si toleranta. Nici un partid nu are dreptul sa aspire la monopolul puterii; pluralismul presupune competitia pentru exercitarea puterii.

Din pluralismul partidelor deriva legalitatea opozitiei; toate partidele au dreptul sa existe, dar nu toate se pot afla in acelasi timp la putere; din legalitatea si manifestarea opozitiei, se naste si forma legala sau moderata pe care o capata exercitarea autoritatii. Fenomenul partidist se deruleaza in jurul cuplului autoritate-contestatie. Conflictul nu trebuie considerat intotdeauna nefast ci, in anumite limite, este chiar dezirabil; fenomenul contestarii presupune destul de multa incredere intre opozanti si nicidecum transformarea lor in dusmani implacabili; diversitatea, in ciuda aparentelor, diminueaza tensiunea si conflictele; eficienta organizatiilor politice depinde de:

A)    starea de legitimitate (credinta cetatenilor in respectivele institutii, in

locul si rolul lor);

B)     starea de credibilitate, de incredere (masura in care membrii sistemului au

incredere in actorii politici); increderea fiind caracteristica poliarhiei; asocierea libera in vederea atingerii scopurilor, neincrederea este proprie hegemoniei, gruparilor constrangatoare;

C)    sistemul de management si marketing politic practicat.

Concilierea dintre armonie si contestatie se poate obtine prin doua

metode: metoda institutionala, care presupune scoaterea de sub influenta contestarii a unor functii, persoane sau decizii (de exemplu, presedintele este considerat in unele tari, a fi situat deasupra luptei dintre partide, motiv pentru care el isi da demisia din partid inaintea investiturii); fixarea unor limite actiunii guvernantilor, incat nici una din parti sa nu fie tentata prea mult de actul contestarii, de teama obtinerii aceluiasi tratament in situatii identice.

Pentru ca pluralismul sa nu degenereze, partidelor politice li se impun trei categorii de limite:

1. limite constitutionale - partidele politice fiind obligate sa respecte suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept, principiile democratiei si constitutia; in orice stat de drept, partidele extremiste antinationale pot fi desfiintate, fiind considerate anticonstitutionale;

2. limite legale - necesitatea ca partidele sa fie organizate si sa fiinteze ca institutii publice, inscrise la judecatorie, asociatiile cu caracter secret sau subordonate unor centre de interes si de putere din strainatate fiind interzise

3. limite politice - pluralismul trebuie sa se manifeste in anumite limite, deoarece faramitarea exagerata creaza o stare de confuzie in randul electoratului, stanjeneste o politica coerenta si de durata.

Starea de democratie nu este evaluata prin prisma numarului de partide, ci prin capacitatea acestora de a propune solutii viabile pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta societatea. Pluralismul diminueaza pana la anulare caracterul partizan al statului; in acest sistem principiul care ii domina activitatea trebuie sa fie respectul legalitatii si simtul compromisului; scopul fundamental al regimului pluralist, in cele din urma, conducerea societatii prin consens, acordul pe care si-l da diversitatea politica pentru realizarea unitatii sale. Pluralismul autentic este ilustrat de acel stil de viata politica, individual sau colectiv, in care tensiunea interioara a contradictiei dintre fortele centrifuge si cele centripete, dintre tendinta de atomizare si cea de integrare, dintre interesele particulare si cele generale, dintre individ si societate, tinde spre un anumit echilibru. Consensul, ca modalitate de functionare a puterii si pluralismului politic, nu inseamna nivelarea si egalizarea rolurilor politice ale fortelor sociale sau un simplu acord al diversitatii, ci un acord in care pulseaza permanent contestarea.

In ceea ce priveste relatia dintre partidism (ca element la pluralismului politic) si democratie, se poate afirma ca ele se conditioneaza reciprc, democratia incepe sa se manifeste odata cu aparitia si dezvoltarea partidelor ca institutii politice, iar partidele dau consistenta climatului democratic.