POLITICA DE DEZVOLTARE RURALA

POLITICA DE DEZVOLTARE RURALA

Dat fiind faptul ca mai mult de 60% din populatia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene traieste in zonele rurale, care acopera 90% din teritoriu, politica de dezvoltare rurala este un domeniu de o importanta cruciala. Agricultura si silvicultura sunt principalii utilizatori ai terenurilor din zonele rurale si, ca atare, joaca un rol important pentru comunitatile rurale: reprezinta temelia unei puternice structuri sociale si viabilitati economice, precum si a gestionarii resurselor naturale si a peisajului.

Agricultura si silvicultura acopera vasta majoritate a teritoriului european si joaca un rol esential in influentarea sanatatii economiei rurale si a peisajului rural. Agricultura continua sa aiba o contributie valoroasa la dezvoltarea economica durabila a acestora. Agricultorii isi asuma o serie de functii diferite, incepand cu productia de produse alimentare si nealimentare si pana la gestionarea peisajului rural, conservarea mediului natural si turism. Prin urmare, se poate spune ca agricultura are functii multiple.

• Europa este atat unul dintre principalii exportatori, cat si cel mai mare importator mondial de produse alimentare, mai ales din tarile in curs de dezvoltare;
• sectorul agricol european foloseste metode de productie sigure, curate, ecologice, care asigura obtinerea unor produse de calitate ce satisfac cerintele consumatorilor;
• sectorul agricol al Uniunii Europene serveste comunitatile rurale; rolul sau nu este doar de a produce hrana, ci si de a asigura supravietuirea mediului rural ca un loc in care sa traim, sa muncim si pe care sa il vizitam.

Politica agricola a Europei se decide la nivelul UE de catre guvernele statelor membre si este pusa in aplicare de catre statele membre. Aceasta politica urmareste sprijinirea veniturilor agricultorilor, incurajandu-i totodata sa produca marfuri de inalta calitate cerute de piata si sa gaseasca noi modalitati de a-si imbunatati activitatea, precum sursele ecologice regenerabile de energie.

Politica agricola comunitara(mai departe PAC) isi are radacinile in Europa de Vest a anilor '50, unde societatea fusese profund marcata de anii de razboi si unde agricultura fusese paralizata, impiedicand astfel aprovizionarea cu alimente. Initial, PAC a pus accentul pe incurajarea cresterii productivitatii agricole, pentru a le asigura consumatorilor o aprovizionare constanta cu produse alimentare la preturi accesibile, dar si pentru a crea un sector agricol viabil pentru UE.

Datorita PAC, agricultorii beneficiau de subventii si sisteme care le garantau preturi ridicate ce ii stimulau sa produca mai mult. De asemenea, se acordau ajutoare financiare pentru restructurarea agriculturii, de exemplu prin sprijinirea investitiilor in ferme in scopul dezvoltarii si gestionarii capacitatilor lor tehnologice, astfel incat sa se poata adapta la conditiile economice si sociale ale vremii. Anumite masuri au fost introduse sub forma unor ajutoare pentru pensionarea anticipata, pentru formarea profesionala si pentru regiunile defavorizate.

PAC si-a atins cu succes obiectivul de autoaprovizionare a Uniunii Europene incepand cu anii '80. Cu toate acestea, UE a ajuns sa se confrunte dintr-o data cu excedente aproape permanente din principalele produse agricole, dintre care unele au fost exportate (cu ajutorul subventiilor), in timp ce altele au trebuit depozitate sau dispersate in interiorul UE.

Aceste masuri au atras cheltuieli bugetare ridicate, au distorsionat anumite piete mondiale, nu au servit intotdeauna cel mai bine intereselor agricultorilor, devenind astfel nepopulare in randul consumatorilor si contribuabililor. In acelasi timp, societatea a devenit tot mai preocupata de durabilitatea agriculturii in contextul protectiei mediului, Summit-ul mondial de la Rio (1992) fiind, in acest sens, un reper important la inceputul anilor '90.

Limitarea productiei a contribuit la reducerea excedentelor (cotele de lapte din 1983) si s-a pus un nou accent pe agricultura ecologica. Pentru a beneficia de ajutoare directe, agricultorii au fost nevoiti sa isi indrepte atentia spre piata si sa raspunda noilor prioritati ale publicului .

Aceasta schimbare de strategie, care a avut loc in 1999 prin reforma „Agendei 2000” si care favorizeaza competitivitatea agriculturii europene, include, de asemenea, un element fundamental nou – o politica de dezvoltare rurala destinata sa incurajeze numeroase initiative rurale, ajutand totodata agricultorii sa isi restructureze fermele si sa diversifice si sa imbunatateasca comercializarea produselor.

La 1 mai 2004, UE s-a largit cu 10 noi state membre (Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria) si de la 1 ianuarie 2007, cu inca doua state, Bulgaria si Romania. Din punctul de vedere al cifrelor, impactul extinderii asupra agriculturii comunitare este impresionant. Alte 7 milioane de agricultori au completat randurile populatiei de 6 milioane de agricultori deja existenta in Europa celor 15 state membre.

Cele 12 noi state membre adauga aproximativ 55 de milioane de hectare de teren agricol la cele 130 de milioane de hectare din vechea Europa a celor 15, o crestere de 40%, desi productia in Europa celor 27 de state va creste cu doar 10-20% pentru majoritatea produselor. Aceste date confirma ca marele potential de productie agricola al noilor state membre este inca departe de a fi utilizat pe deplin.

Agricultorii din noile state membre au acces la piata unica a UE si beneficiaza de preturile ei relativ stabile, precum si de plati directe (introduse treptat pentru a atinge nivelul complet al UE) si de masuri de dezvoltare rurala.

In ciuda progresului in ceea ce priveste modernizarea si restructurarea sectorului agricol care a fost inregistrat in ultimii ani in noile state membre, una dintre provocarile cheie a fost cresterea prosperitatii sectorului agricol si a intregii comunitati rurale. Diferentele intens mediatizate intre nivelul de prosperitate al celor 15 state membre si cel al noilor state membre – in 2001, numai 45% din nivelul UE-15 (PIB-ul pe cap de locuitor exprimat in paritatea puterii de cumparare) – sunt chiar mai accentuate in zonele rurale, din cauza unei combinatii de venituri mai mici si un nivel mai ridicat de somaj in aceste zone, in comparatie cu zonele urbane (aceste diferente sunt mai mari in noile state membre decat in UE-15).

Teoretic, fiecare stat membru poate decide si aplica politici de dezvoltare rurala complet independente. Dar aceasta abordare nu ar functiona bine in practica. Nu toate tarile Uniunii Europene ar putea sa isi permita politica de care au nevoie. Mai mult decat atat, multe dintre aspectele abordate de politica de dezvoltare rurala nu se limiteaza strict la teritoriul national sau la o regiune anume (de exemplu, poluarea nu are granite, iar lupta pentru un mediu durabil a devenit o preocupare la nivel european si international). De asemenea, politica de dezvoltare rurala se leaga de o serie de alte politici elaborate la nivelul UE.

Prin urmare, UE are o politica comuna de dezvoltare rurala, care, intr-o masura destul de mare, este controlata de statele membre si de regiuni. Aceasta politica este partial finantata din bugetul central al UE si partial din bugetele nationale si regionale ale statelor membre.

Principalele norme care reglementeaza politica de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013, precum si masurile politice de care dispun statele membre si regiunile, sunt prevazute de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

In baza acestui act, politica de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013 se concentreaza pe trei teme (cunoscute sub numele de „axe tematice”). Acestea sunt:

• ameliorarea competitivitatii sectorului agricol si forestier;
• ameliorarea mediului si a zonelor rurale;
• ameliorarea calitatii vieti in zonele rurale si incurajarea diversificarii economiei rurale.

Pentru o abordare echilibrata a politicii, statele membre si regiunile au obligatia de a aloca finantarea disponibila pentru dezvoltarea rurala in functie de aceste trei axe tematice.

POLITICA DE DEZVOLTARE RURALA IN ROMANIA

Programul nationala de dezvoltare rurala are la baza Regulamentul 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) – ca legislatie europeana de baza din domeniu (aparut in Official Journal seria L nr. 277/1). Acest act normativ este continuarea Regulamentului 1257/99 privind sprijinirea dezvoltarii rurale prin Fondul European de Orientare si Garantare in Agricultura

Conform regulamentului 1698/2005 PNDR urmareste forma data de UE si are cinci capitole:

1. Analiza situatiei in ce priveste punctele forte si punctele slabe (primul capitol cuprinde analiza demografica, economica si de mediu a spatiului rural romanesc si cuprinde analiza SWOT a planului)

2. Strategia generala, traducerea prioritatilor comunitare si stabilirea prioritatilor nationale (acest capitol cuprinde cele patru obiective generale pentru perioada 2007-13, cu mentionarea specificului pentru cele patru axe si alocarea procentuala a fondurilor pe cele patru axe prioritare)

3. Fisele tehnice ale masurilor (este capitolul cel mai amplu, peste 100 de pagini)

4. Sistemul administrativ de implementare a masurilor (lipseste din PNDR, ceea ce este un lucru grav dupa parerea noastra, deoarece beneficiarii ar trebui sa fie informati din timp in privinta sistemului administrativ, ca sa se pregateasca cu documentele necesare ca titluri de proprietate, etc.)

5. Alocari finaciare (acest capitol are numai 6 randuri si un tabel cu alocarile procentuale pe axe ale fondurilor.

6. Anexe (40 de pagini tabele si harti)

Finantarea PNDR

Suma totala de care dispune Romania in perioada 2007-13 pentru dezvoltare rurala este de peste 8 miliarde €, iar daca luam in calcul cele 20% care vor fi transferate catre Pilonul 1. al PAC inseamna ca vor lipsi 2,38 miliarde €

3.1.1.5. Situatia actuala a creditului rural

Disponibilitatea creditelor la nivel national a luat amploare in ultimii 4-5 ani, inclusiv in zonele

rurale

Nivelul de lichiditate din sectorul bancar este foarte ridicat, datorita fluxului de investitii straine si increderii din ce in ce mai crescute in sectorul bancar, determinate de privatizarea si programul de reforma desfasurate in sectorul financiar. Totalul creditelor pentru agricultura acordate de sistemul bancar a urmat curba creditelor totale de investitii din Romania, ajungand sa fie mai mult decat dublu fata de 2004 (nu sunt disponibile date statistice oficiale pentru creditele rurale din afara agriculturii). Volumul total al creditelor acordate in Romania pentru agricultura, silvicultura si piscicultura In ciuda multor imbunatatiri semnificative din sistemul financiar rural, gradul de patrundere al acestuia in spatiul rural ramane redus. Sistemul financiar a fost restructurat, privatizat si modernizat in mare masura si nu prezinta problemele de lichiditate. Dupa o restrangere accentuata la sfarsitul anilor `90 si inceputul anilor 2000, activitatea de furnizare a serviciilor financiare in zonele rurale si in agricultura a crescut, insa gradul de acoperire ramane redus, fiind indreptat in special catre exploatatiile agricole mari, corporatiste, intreprinderile mai mari si creditele de consum. Patrunderea in spatiul rural prin segmentul exploatatiilor agricole medii si prin IMM-uri ramane in mare masura dificila, din cauza riscurilor si taxelor de tranzactionare percepute de bancile comerciale, a unei slabe baze de garantare bancara si a unor institutii de microfinantare aflate in stadiu incipient. Accesul limitat la credite de catre segmentele cele mai dense al agricultorilor si a populatiei din mediul rural reduce capacitatea de a investi si ingreuneaza foarte mult absorbtia fondurilor UE (precum fondurile SAPARD), care impun o cerinta de prefinantare din partea beneficiarilor. Chiar daca s-a imbunatatit activitatea si situatia lichiditatii din sistemul financiar, inclusiv in zonele rurale, o mare parte din credite se indreapta catre segmentele „mai putin riscante” si mai rentabile de pe piata financiara. Cardurile de credit, sistemele de leasing, creditele de consum, inclusiv creditele pentru locuinte si imprumuturile pentru societatile corporatiste absorb cea mai mare parte a creditelor. In Romania, este inca greu de obtinut un imprumut de catre o mica firma start-up sau de catre un agricultor.

Riscul si perceptia riscului, mai degraba decat aspectul lichiditatii sau ratele dobanzilor par sa fie principalul aspect de care se lovesc segmentele insuficient deservite de pe piata financiara atunci cand doresc sa acceseze un credit, in special exploatatiile agricole mai mici si IMM-urile. Pe de o parte, bancile sunt obligate sa gestioneze riscul si au tendinta sa evite segmentele de piata pe care le percep ca fiind riscante, iar pe de alta parte, un factor limitativ major pentru imprumuturi este faptul ca agricultorilor sau IMM-urilor fie le lipsesc garantiile (cum ar fi terenurile, constructiile, locuinta), fie nu sunt dispusi sa le angajeze (avand in vedere veniturile lor scazute si instabile). Deseori, agricultorii si IMM-urile se folosesc de sumele primite din strainatate sau de veniturile obtinute din salarii pentru a-si finanta investitiile.

In fata accesului inca dificil la credite – pentru marea majoritate a populatiei rurale din Romania – este important sa se creeze instrumentele si mecanismele prin care sa se poata reduce impactul riscurilor.

Pentru atenuarea acestor riscuri, se poate recurge la o intreaga varietate de abordari complementare. O prima cale este reducerea expunerii la riscurile legate de conditiile meteorologice, cu ajutorul sistemelor de asigurari, dar si prin adoptarea unor practici agricole si de lucrari ale solului imbunatatite si prin ameliorarea materialului saditor, a sistemelor de irigatii etc. Riscurile de piata pot fi si ele gestionate prin crearea si dezvoltarea unor burse de produse agricole, a unor sisteme de informare de piata si prin imbunatatirea canalelor de comercializare si coordonarii dintre procesatorii de produse agricole/lanturile de supermarket-uri si agricultori, prin intermediul grupurilor de producatori, incheierea de contracte cu fermele sau prin tranzactii financiare structurate. Riscurile legate de eficienta activitatii pot fi si ele abordate prin imbunatatirea bazei de garantii bancare din zonele rurale, prin continuarea inregistrarii sistematice a terenurilor intravilane si extravilane, asa cum s-a si initiat prin programul national aplicat de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI). Facilitatile de garantare formala pot oferi la randul lor alternative de reducere a riscurilor percepute de sectorul bancar.

Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) a fost infiintat in 1994 prin finantare PHARE, pentru a facilita accesul la credite si la alte instrumente financiare in zonele rurale, prin acoperirea unei parti din garantiile solicitate de bancile comerciale si de alti furnizori de fonduri. Fondul garanteaza credite pe termen scurt, mediu si lung, iar suma garantata acopera pana la 100% din credit. Au fost infiintate si alte facilitati de garantare a creditelor, precum Fondul National de Garantare pentru imprumuturile angajate de IMM-uri, sau Fondul Roman de Garantare pentru Creditele IMM Avand in vedere faptul ca nu toti cei interesati isi vor putea satisface nevoia de credite apeland la banci, se mai pot face multe lucruri pentru a consolida considerabil sectorul financiar non-bancar, prin entitati precum cooperativele de credit, societatile de leasing, institutiile de microfinantare, care pot deservi oameni care, in prezent, raman in afara sectorului bancar formal.

Ministerul Agriculturii a lansat mai multe mecanisme de facilitare a accesului la credite pentru agricultura, cum este Legea 150/2003 si, mai recent, programul „Fermierul”, lansat in 2005 si avand ca scop incurajarea investitiilor pe termen lung in agricultura si in sectorul agroindustrial, precum si accelerarea absorbtiei fondurilor SAPARD, derulate prin Fondul de Credite pentru Investitii Agricole. Prin programul „Fermierul” s-au oferit lichiditati suplimentare bancilor comerciale participante, cu dobanzi subventionate (5%) si s-a permis garantarea cu utilajele achizitionate prin credit.

3.1.1.6. Utilizarea terenurilor

Suprafete mari ale fondului funciar romanesc pot fi utilizate pentru practicarea agriculturii Avand o suprafata agricola de 14.741,2 mii ha (sau 61,8% din suprafata totala a tarii) in anul 2005, Romania dispune de resurse agricole importante in Europa Centrala si de Est. Desi zone semnificative din suprafata agricola utilizata sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, conditiile pedologice sunt deosebit de favorabile activitatilor agricole de productie in regiunile de sud si de vest ale tarii. Cea mai mare parte a suprafetei agricole este arabila (63,9%) iar pasunile si fanetele detin de asemenea ponderi importante (22,8% si respectiv 10,2%). Podgoriile si livezile, inclusiv pepinierele, reprezinta restul de 1,5% si respectiv, 1,4% din suprafata arabila a tarii (INS – Anuarul Statistic al Romaniei,

Suprafata agricola a Romaniei a scazut usor de la un an la altul. Transferul suprafetelor de teren catre sectorul forestier si al constructiilor a constituit cauza principala a reducerii suprafatei agricole in ultimii douazeci de ani. Reducerea suprafetelor de teren, prin includerea acestora in zona urbana, reprezinta un fenomen intalnit in zonele cu productivitate mai mare, in timp ce schimbarea categoriei de folosinta a terenului agricol in cel forestier apare, in special, in zonele defavorizate.

Padurile acopera o suprafata importanta, insa se situeaza inca sub potential. Padurile si alte terenuri cu vegetatie forestiera (6.742,8 mii ha) reprezinta 28,28% din fondul funciar al Romaniei.

Acesta este compus din paduri (6.233 mii ha), reprezentand 92,4% si alte terenuri acoperite cu vegetatie forestiera. (INS – Anuarul Statistic al Romaniei, 2006)

Ponderea suprafetelor impadurite in totalul suprafetei Romaniei se situeaza sub media europeana si cu mult sub nivelul pe care cercetatorii il considera ca fiind un prag minim posibil, avand in vedere conditiile naturale ale tarii (32-35%).

Aproape toata suprafata agricola si peste o treime din fondul forestier au fost privatizate

Retrocedarea si redistribuirea suprafetelor de teren agricol si forestier a inceput in anul 1991, desfasurandu-se in mai multe etape succesive. Ca urmare, pana in anul 2005, 95,6% din suprafata agricola a tarii si circa 33% din cea impadurita au fost retrocedate fostilor proprietari sau mostenitorilor legali ai acestora. Totusi, titlurile de proprietate au fost emise fara o verificare corespunzatoare a terenurilor din punct de vedere cadastral si fara inscriere in Cartea funciara. Identificarea si delimitarea parcelelor retrocedate nu au fost intotdeauna corect realizate, facand astfel obiectul multor litigii si dispute.

Terenurile aflate in proprietatea publica a statului au in prezent o pondere de numai 0,5% din suprafata totala arabila (367,2 mii ha), 0,7% din suprafata totala pasuni (231,2 mii ha) si 0,2% din suprafata totala de fanete (32,4 mii ha) (INS, 2004

3.1.2.2. Dezavantajele structurale ale agriculturii

Procesul de privatizare a terenurilor agricole, a generat in agricultura Romaniei doua dezavantaje structurale principale: (1) suprafata de teren mare si multe exploatatii mici; (2) suprafata de teren mare in proprietatea prea multor agricultori care se apropie sau au trecut de varstapensionarii, in special in cadrul exploatatiilor mai mici.

Aproape jumatate din suprafata totala si din efectivul total de animale se afla in exploatatii de subzistenta. Pentru obiectivele perioadei de programare, exploatatiile de subzistenta sunt definite ca fiind mai mici de 2 UDE8. Aceasta categorie este deci mai cuprinzatoare decat definitia data de Eurostat (care include doar unitati mai mici de 1 UDE). Exploatatiile de subzistenta acopera 45% din SAU a Romaniei, reprezentand 91% din numarul total de ferme. Majoritatea acestor unitati nu au personalitate juridica, desi exista cateva exceptii. Ca suprafata, marea lor majoritate se incadreaza in segmentul fermelor de 0-5 ha, avand in medie 1,63 ha.

Majoritatea acestor exploatatii de subzistenta nu sunt nici macar considerate ferme Conditia preliminara pentru a fi inregistrat in Registrul Fermelor si pentru a beneficia de platile din Pilonul I este aceea de a lucra cel putin 1 ha de teren, compus din parcele care nu sunt mai mici de 0,3 ha. Totusi, din totalul exploatatiilor agricole, numai 1.237.358 (29%) erau inregistrate la 1 iunie 2007, acestea practicand agricultura pe o suprafata de 9.705.502 ha (70%) din totalul SAU. Celelalte aproximativ 3 milioane de exploatatii intra in categoria fermelor de subzistenta

Exploatatiile de subzistenta diminueaza performanta sectorului agricol in general Atat terenurile, cat si forta de munca sunt folosite sub potentialul lor economic. Raportul Forta de munca/ unitate de suprafata este de 63,43 unitati anuale de munca/100 ha, fapt care scoate in evidenta lipsa de competitivitate, determinata de forta de munca agricola excesiva. In plus, exploatatiilor de subzistenta le lipsesc capitalul si o pregatire profesionala corespunzatoare a fermierilor, aspect care are drept rezultat venituri foarte mici in urma activitatii depuse. In consecinta, agricultorii din fermele de subzistenta nu au, practic, nici motivatia, nici capacitatea de a respecta standardele europene inclusiv pe cele referitoare la calitatea mediului, bunastarea animalelor si siguranta alimentara

Segmentul fermelor de semi-subzistenta sugereaza nevoia unor interventii bine directionate Deoareceexista un numar mare de ferme mici in Romania (de subzistenta si semi-subzistenta), pentru care nu exista posibilitati reale de restructurare, numarul fermelor luate in considerare pentru sprijin in vederea transformarii lor in ferme comerciale va include numai fermele de semi-subzistenta intre 2 si

8 UDE (aproximativ 350 mii de exploatatii).

Aproape jumatate din suprafata agricola

este lucrata de exploatatii de subzistenta,

care mentin eficienta agricola generala la un

nivel scazut, contrabalansand realizarile

fermelor mari care obtin, de altfel, rezultate

bune si impiedicand consolidarea fermelor

de semi-subzistenta, care ar putea deveni

astfel unitati agricole viabile si mai

competitive. O pondere de 45% din SAU a

Romaniei este lucrata in exploatatii de

subzistenta (si anume, de unitati mai mici de 2

UDE), a caror activitate este cu mult sub

potential si care mentin eficienta globala a

sectorului agricol la un nivel scazut.

Sectorul agricol se confrunta cu o problema severa privind structura de varsta a fermierilor, in

special in segmentul de semisubzistenta.

Datele statistice prezentate atat in PNS cat si in Programul National de Reforma pun in evidenta faptul

ca un procent relativ mare de tineri, cu varsta cuprinsa intre 24 si 44 de ani, sunt ocupati in

agricultura. Aceasta situatie este cauzata de faptul ca, neavand alte surse de venit, tinerii din mediul

rural raman in comunitatile din care fac parte pentru a ajuta la efectuarea unor activitati agricole. Un

aspect foarte important este acela ca, in totalul fortei de munca ocupate in agricultura ponderea

salariatilor este foarte mica, de aprox. 6%. Ponderea cea mai mare este detinuta de lucratorii pe cont

propriu (51,6%) si de lucratorii familiali neremunerati (42,0%). Aceste doua categorii cuprind in mare

masura “alti membri de familie”, respectiv si tineri cu varsta sub 35 de ani (INS, 2005

Agricultorii tineri (sub 40 de ani) reprezinta numai 10% din populatia totala de fermieri, exploatand

un procent de 10% din SAU. La cealalta extrema, agricultorii care au depasit varsta pensionarii (peste

65 de ani) reprezinta 43% din numarul total de fermieri si exploateaza 31% din SAU

Fermele comerciale mari utilizeaza resursele in mod eficient, desi mai exista inca discrepante

din punct de vedere al competitivitatii, care ar trebui reduse. Exista un numar limitat de ferme

eficiente si competitive care, impreuna, obtin performante economice bune, dispunand si de capital si

de know-how. Ele ar putea fi confruntate cu unele probleme de adaptare in vederea respectarii

standardelor UE, sau ar mai putea avea nevoie de investitii suplimentare pentru asigurarea dotarii

tehnologice a fermelor. Pentru acesti agricultori, un instrument de dezvoltare si de utilizare eficienta a

capitalului ar putea fi asocierea, o cale de evitare a supracapitalizarii, cresterii costurilor fixe si

problemelor legate de accesul limitat la credite.

Serviciile de consultanta si pregatire sunt inca slab dezvoltate si pregatite pentru a raspunde

nevoilor agricultorilor si a-i ajuta sa se restructureze si sa-si imbunatateasca performanta

agricola (atat din punct de vedere tehnic, cat si din punct de vedere al respectarii standardelor

de siguranta alimentara, igiena si protectia mediului, prevazute de UE). Agentia Nationala pentru

Consultanta Agricola (ANCA) este o institutie publica, subordonata Ministerului Agriculturii si

Dezvoltarii Rurale. In anul 2007, numarul total de angajati ai ANCA a fost de 1.068 persoane.

Structura teritoriala a acestei agentii este compusa din 42 oficii judetene de consultanta agricola

(OJCA), in care lucreaza 407 consultanti si 600 centre locale de consultanta agricola (CLCA),

totalizand circa 600 persoane care lucreaza pe teren si al caror rol este de a furniza servicii de

consultanta si consiliere agricola fermierilor. La sediul central din Bucuresti lucreaza aproximativ 60

de persoane.

3.1.5. LEADER

Desi in perioada anterioara de programare 2000-2006 Romania nu a implementat actiuni LEADER,

au fost identificate totusi, la nivelul intregii tari, o serie de initiative in dezvoltarea comunitara,

precum: Grupuri de Initiativa Locala (GIL), micro-regiuni si alte parteneriate de tip LEADER. Toate

acestea sunt parteneriate intre organisme non-guvernamentale (ONG), administratia publica locala,

biserica, scoala, cabinete medicale si stomatologice, microregiuni etc. Micro-regiunile, spre deosebire

de grupurile de initiativa locala, sunt inregistrate juridic ca asociatii. Unele GIL-uri au atins o

maturitate organizationala incat s-au transformat in asociatii comunitare cu personalitate juridica, iar

altele s-au dizolvat dupa atingerea obiectivului.

Actiunile implementate de aceste parteneriate cuprind: elaborarea de strategii locale, renovarea

scolilor, dispensarelor si unitatilor culturale, imbunatatirea starii drumurilor si podurilor, analiza si

promovarea mediului rural, infiintarea de Tele-Centre pentru informarea cetatenilor, cursuri de

instruire pentru membrii lor, scrierea de proiecte etc., care contribuie la rezolvarea unor probleme

locale specifice.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a selectat in anul 2006 un numar de 120 reprezentanti ai

unor teritorii (zone) sub-regionale, cu o populatie cuprinsa intre 10.000 si 100.000 locuitori, teritorii

ce au acoperire in 37 de judete din cele 42 in vederea realizarii de structuri si activitati tip LEADER.

Reprezentantii teritoriilor au fost desemnati de catre parteneriate informale ale sectoarelor public,

privat si a societatii civile, in vederea instruirii cu privire la urmatoarele subiecte: constructia

parteneriatului, analiza diagnostic, strategia de dezvoltare locala, planul de actiune al teritoriului,

activitati de animare, monitorizare si evaluare a planului de actiune, toate aceste actiuni fiind necesare

pentru pregatirea implementarii axei LEADER in Romania (harta teritoriilor selectate in Anexa 2 –„

Harta teritoriilor selectate pentru instruirea reprezentantilor parteneriatelor public-private LEADER)”.

In cadrul sesiunilor de formare, reprezentantii acestor teritorii au dobandit cunostinte suficiente in

vederea elaborarii strategiilor de dezvoltare locala. Desi o mare parte a acestora au demarat activitatea

de elaborare a strategiei, nu o pot finaliza datorita lipsei resurselor financiare iar, daca au finalizat-o,

nu o pot implementa. De asemenea, in aceeasi situatie se afla si alte parteneriate public-private, nu

numai cele selectate de minister pentru formare, astfel ca fondurile europene reprezinta o oportunitate

in acest sens.

Cu toate acestea, potentialul tarii noastre in materie de parteneriate este mult mai ridicat decat

initiativele prezentate mai sus, obstacolul principal in calea constituirii acestora fiind reprezentat de

catre mentalitatea formata in anii de guvernare comunista, care a generat neincredere in randul

actorilor locali, in ceea ce priveste formele institutionalizate de asociere si colaborare.

3.2. Prezentarea strategiei alese in concordanta cu punctele tari si slabe

Programul National Strategic este centrat pe trei aspecte-cheie:

1. Facilitarea transformarii si modernizarii structurii duale a agriculturii si silviculturii, precum

si a industriilor procesatoare aferente, pentru a le face mai competitive si pentru a contribui la

cresterea economica si convergenta veniturilor din spatiul rural (acolo unde este posibil), in

paralel cu asigurarea conditiilor de trai si protectia mediului din aceste zone.

2. Mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului din zonele rurale ale Romaniei, prin

promovarea unui management durabil atat pe suprafetele agricole, cat si pe cele forestiere.

3. Gestionarea si facilitarea tranzitiei fortei de munca din sectorul agricol catre alte sectoare care

sa le asigure un nivel de trai corespunzator din punct de vedere social si economic.

Acest lucru necesita o abordare complexa, care sa asigure o complementaritate intre PNDR –

inclusiv coordonarea si coerenta stransa intre Axele 1, 2 si 3 – si alte POS-uri (Dezvoltare Regionala,

Dezvoltare Umana, Mediu, etc.) si programe nationale (de exemplu, programele de pensii si asistenta

sociala, programul national de inregistrare a terenurilor).

Pentru a aborda primul aspect cheie, PNDR trebuie sa se concentreze in principal pe modul de

abordare si atenuare a dezavantajelor structurale din sectorul agricol si cel forestier, in vederea

modernizarii, consolidarii si restructurarii, care sa permita atingerea unui nivel ridicat de

competitivitate si durabilitate din perspectiva protectiei mediului. Acest lucru va oferi un mecanism

puternic de conservare a vietii din spatiul rural, largind gama de locuri de munca viabile atat in cadrul

fermei cat si in afara ei si contribuind astfel la atingerea obiectivului de convergenta a veniturilor in

paralel cu pastrarea texturii sociale. Apoi, se are in vedere sprijinirea initiativelor asociative ale

agricultorilor, pentru a se evita intensitatea excesiva a capitalului si costurile fixe ridicate, permitanduse,

totodata, captarea economiilor la scara, alaturi de utilizarea eficienta a resurselor insuficiente de

capital si a fondurilor acordate de UE.

Pentru a aborda cel de-al doilea aspect cheie, PNDR se va axa pe imbunatatirea echilibrului

dintre dezvoltarea economica a zonelor rurale si utilizarea durabila a resurselor naturale, prin

mentinerea si cresterea atractivitatii zonelor rurale - ca elemente de baza in diversificarea

exploatatiilor si identificarea unor activitati economice alternative. Pentru a realiza acest lucru, este

prevazuta sprijinirea, in continuare, a agriculturii din zonele defavorizate, abordandu-se astfel

problema abandonului terenurilor; de asemenea, agricultorii vor fi sprijiniti pentru a introduce/aplica

in continuare practici agricole care nu afecteaza mediul. O atentie deosebita va fi acordata ajutorului

oferit agricultorilor si silvicultorilor pentru ca acestia sa poata gestiona dezavantajele si obligatiile

care decurg din implementarea retelei Natura 2000.

Pentru a aborda cel de-al treilea aspect cheie, ar fi necesar ca PNDR sa aiba in vedere nevoile a

doua mari categorii din zonele rurale: populatia trecuta de varsta pensionarii si populatia activa, dar

angajata cu timp de ocupare partial sau somera. In ceea ce priveste prima categorie, PNDR, completat

prin programele nationale, va juca un rol important in facilitarea transferului de terenuri intre

generatii, pe baza dinamicii pietei, de la agricultorii varstnici, care in prezent detin 31% din totalul

suprafetelor, la agricultorii mai tineri. Pentru cea de-a doua categorie, PNDR, in special prin axele 3 si

4, va juca un rol important in facilitarea diversificarii economiei rurale non-agricole si dezvoltarea

sectorului agricol cu timp de ocupare partial14.

Strategia prezentata necesita realizarea unor investitii in cadrul celor patru axe ale PNDR: (a) Axa 1 –

Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier (43,95% din alocarea FEADR pentru cele

patru axe), (b) Axa 2 – Imbunatatirea mediului si a spatiului rural (26,05% din alocarea FEADR

pentru cele patru axe), (c) Axa 3 – Calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale

% din alocarea FEADR pentru cele patru axe) si (d) Axa 4 – LEADER (2,6% din alocarea

FEADR pentru cele patru axe).

3.2.1. Prioritizarea obiectivelor si masurilor aferente Axei 1

Masurile sprijinite prin Axa 1 vizeaza cresterea competitivitatii sectoarelor agroalimentar si

forestier din Romania, recunoscandu-se astfel importanta urmatoarelor aspecte:

• Consolidarea potentialului suprafetelor mari de teren, pretabile pentru agricultura, pentru a

profita de ocaziile oferite de o piata interna si europeana aflata in plina dezvoltare, prin

aducerea la potentialul real a segmentului de exploatatii neperformante, prin intermediul

eforturilor de modernizare si restructurare;

• Abordarea problemei productivitatii scazute a muncii si a nivelului scazut de educatie si

competenta din agricultura prin reinnoirea generatiilor de sefi de exploatatii, imbunatatirea

competentelor prin organizarea de formari profesionale si sprijinirea agentiei publice de

consultanta precum si a sectorului privat de consultanta nou-aparut, in eforturile lor de a

raspunde cerintelor segmentului exploatatiilor, fie individual, fie prin asociere;

• Abordarea problemei canalelor subdezvoltate de comercializare a produselor fermelor, prin

sprijinirea infiintarii grupurilor de producatori si asigurarea unei coordonari verticale intre

procesatorii agricoli si lanturile de distributie;

• Abordarea problemei numarului mare de intreprinderi mici din sectorul de procesare

agroalimentar si forestier - cu slabe economii de scara, utilizare redusa a capacitatilor si nivel

scazut de conformitate cu normele europene, prin facilitarea activitatilor de modernizare si

restructurare a acestora.

Sub aspect financiar, cea mai importanta prioritate, imbunatatirea competitivitatii

exploatatiilor comerciale si de semi-subzistenta si a asociatiilor lor este abordata in obiectivul

strategic nr. 2 din PNS. Aceasta componenta este abordata in PNDR atat prin masuri de investitii

(modernizarea exploatatiilor agricole, imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii), cat si prin masuri

care nu presupun investitii (instalarea tinerilor fermieri, sprijinirea exploatatiilor de semi-subzistenta,

pensionarea timpurie). Statutul prioritar al obiectivului strategic nr. 2 este in acord cu nivelurile

ridicate de investitii si de restructurare necesare in sectoarele primare din agricultura si silvicultura,

identificate in analiza situatiei actuale si SWOT. Masurile obiectivului strategic nr. 2 se axeaza in

special pe activitatile necesare abordarii dezavantajelor structurale cu care se confrunta agricultura

Romaniei, care s-au desprins si ele in urma analizei situatiei actuale si SWOT: o suprafata prea mare

de teren care este detinuta, in mod neproductiv, de: (a) prea multe exploatatii mici si (b) de prea multi

agricultori care se apropie sau au depasit varsta pensionarii, in toate aceste exploatatii. In domeniul

productiei vegetale se va acorda prioritate sectoarelor deficitare: legume, pepiniere si plantatii de

pomi si arbusti fructiferi, capsunarii, culturi de camp, pepiniere si plantatiile de vita de vie pentru vin

(cu exceptia restructurarii/reconversiei plantatiilor de vita de vie) si struguri de masa, precum si

sectorului de crestere a animalelor. Criteriile de selectie au in vedere fermele de semi-subzistenta,

tinerii fermieri, membrii formelor asociative etc. In ceea ce priveste procesarea produselor agricole

sprijinul va fi acordat catre sectoarele care au inregistrat deficit: lapte si produse lactate, carne si oua;

cereale si panificatie; legume, fructe si cartofi; obtinerea si utilizarea biocombustibililor; seminte

oleaginoase; miere de albine, vin. Criteriile de selectie au in vedere sectoarele prioritare, incurajarea

produselor traditionale, folosirea surselor de energie regenerabila etc. Masurile care nu presupun

investitii contribuie la dezvoltarea durabila a economiei sectorului agricol. Agricultorii sunt incurajati

sa se adapteze pietei si nevoilor consumatorilor. Initiativele de formare si informare vor ajuta la

diseminarea procedurilor. Astfel, agricultorii vor fi incurajati sa-si imbunatateasca calitatea

produselor. Pentru aplicatiile privind sprijinirea tinerilor fermieri, fermele de semi-subzistenta si

grupurile de producatori se vor aplica criterii de selectie: zone defavorizate, numar de membrii,

realizarea de investitii etc.

Printre masurile vizate in obiectivul strategic nr. 2, masura referitoare la instalarea tinerilor fermieri

merita o atentie deosebita. Aceasta masura este necesara pentru a rezolva problema transferului de

terenuri dintre generatii, in cadrul segmentului exploatatiilor de 6-40 UDE. Aceasta problema decurge

din faptul ca numarul agricultorilor tineri sau de varsta medie este de doar 12.000 (din care 4.000 au

varsta de pana in 40 de ani) si acestia nu ar putea utiliza terenurile care vor fi transferate, de la

agricultorii mai in varsta si care vor fi incurajati sa renunte la practicarea agriculturii. Fara un numar

suficient de agricultori tineri, exista un risc semnificativ, ca terenurile sa fie abandonate, folosite

neproductiv sau ca acestia, sa achizitioneze exploatatii care sa le depaseasca posibilitatile de

administrare sau realizarea de investiti. De aceea, este necesar ca numarul agricultorilor tineri sa

creasca, astfel incat, terenurile devenite disponibile prin pensionare sau prin renuntarea la practicarea

agriculturii, sa poata fi utilizate productiv si sa contribuie la cresterea economica globala si la

dezvoltarea rurala durabila. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri va viza forta de munca deja

activa in agricultura, cum sunt lucratorii agricoli din exploatatiile agricole familiale, fermele de semisubzistenta

de peste 6 UDE, exploatatiile agricole care fac parte dintr-o forma asociativa. Masura

referitoare la instalarea tinerilor fermieri nu va incuraja persoanele din afara sectorului sa preia

activitati agricole, ea fiind orientata catre beneficiarii prioritari, asa cum reiese din analiza. Situatia

demografica din cadrul exploatatiilor agricole sugereaza, de asemenea, ca o astfel de necesitate nu

este conforma cu nevoia de a incuraja si facilita un transfer mai mare al fortei de munca din

agricultura

A doua mare prioritate este abordata in obiectivul strategic nr. 3 din PNS, care vizeaza nevoia

de restructurare si modernizare a sectoarelor de procesare si comercializare din domeniile

agroalimentar si forestier. Masurile elaborate pentru atingerea acestui obiectiv cuprind infiintarea

grupurilor de producatori si investitiile axate pe crearea de valoare adaugata pentru produsele agricole

si forestiere si imbunatatirea valorii economice a padurii. Masurile referitoare la infiintarea grupurilor

de producatori abordeaza problema canalelor de comercializare a produselor din exploatatiile mici,

care sunt slab dezvoltate in prezent, intr-o maniera care va asigura cooperarea verticala intre

agricultori, procesatori si distribuitorii cu amanuntul. Investitiile din sectoarele de procesare

alimentara si forestiera vor viza problemele cu care se confrunta acestea, caracterizate prin numarul

mare de intreprinderi insuficient dotate, concomitent cu inregistrarea unei cresteri a investitiilor

straine directe.

Investitiile realizate pentru imbunatatirea valorii economice a padurilor vor servi la cresterea si

largirea suprafetelor mari de padure din Romania care au o valoare ridicata si sunt bine administrate,

pentru a putea profita de ocaziile oferite de pietele europene, din ce in ce mai mari, pentru cheresteaua

certificata. Motivul stabilirii acestui obiectiv ca unul prioritar consta in faptul ca sunt necesare

investitii mari pentru restructurarea, modernizarea si cresterea competitivitatii din sectorul de

procesare agro-forestier, pentru a asigura o buna integrare pe piata a exploatatiilor. De asemenea,

competitivitatea sectorului agricol si forestier primar depinde de gradul de competitivitate al canalelor

sale de comercializare (atat pentru input, cat si pentruoutput) si al industriei de procesare.

A treia prioritate este abordata in obiectivul strategic nr. 1 si vizeaza competentele si

cunostintele din sectorul agricol si forestier. Masurile prevazute pentru atingerea acestui obiectiv

cuprind sprijinirea activitatilor de formare profesionala, informare, diseminare si difuzare a

cunostintelor, precum si sprijinirea furnizarii serviciilor de consultanta si consiliere pentru ferme.

Aceste masuri au in vedere nivelul scazut de educatie si competenta a lucratorilor din exploatatiile

agricole si din sectorul forestier si nevoia de orientare a serviciilor de consultanta agricola (public-

ANCA, privat, existent in forma incipienta si ONG-uri) catre nevoile micilor fermieri. Aceste masuri

nu vor servi doar la imbunatatirea competitivitatii exploatatiilor, ci vor servi si la difuzarea

cunostintelor referitoare la rolul agriculturii in protejarea naturii si capacitatea agricultorilor de a se

folosi de serviciile de mediu, ca mijloc de generare a veniturilor. Desi atingerea acestui obiectiv

constituie un element important al cresterii competitivitatii globale a sectoarelor agroalimentar si

forestier, activitatile pe care acesta le presupune nu sunt la fel de costisitoare precum cele prevazute in

masurile destinate cresterii competitivitatii exploatatiilor comerciale si de semi-subzistenta sau

restructurarii si modernizarii sectoarelor de procesare si comercializare agroalimentara si forestiera.

complementaritatilor dintre diferitele masuri si cresterea capacitatii create prin Programul

SAPARD si alte programe de finantare Se previzioneaza aplicarea majoritatii masurilor in acelasi

timp. Este foarte important ca masurile legate de obiectivele strategice 2 si 3 sa fie aplicate simultan,

deoarece, pentru a putea investi in propriile exploatatii, fermierii au nevoie de stimulentul oferit de

noile retele de comercializare, prin intermediul formelor asociative, precum si de un sector dinamic de

procesare si comercializare agroalimentara, care sa genereze o cerere puternica pentru produsele lor.

La fel, modernizarea si restructurarea sectorului de procesare si comercializare agroalimentara

depinde de eforturile de modernizare si restructurare din sectorul productiei primare. In plus,

investitiile pentru modernizarea exploatatiilor depind de masurile care nu presupun investitii, cum ar

fi formarea profesionala, serviciile de consultanta si consiliere, sprijinirea agricultorilor de semisubzistenta

si a tinerilor fermieri

3.2.2. Prioritizarea obiectivelor si masurilor aferentei Axei 2

Masurile din cadrul Axei II vizeaza mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului rural din spatiul

rural prin promovarea unui management durabil atat al suprafetelor agricole cat si al celor forestiere.

Aceasta interventie se realizeaza cu scopul de a:

• Imbunatatii echilibrul dintre nevoia de dezvoltare economica a zonelor rurale si utilizarea

durabila a resurselor naturale, care vor constitui baza cresterii economice;

• Aborda problema abandonului activitatilor agricole din zonele defavorizate agricol intr-o

maniera care sa atenueze riscul de abandon al acestora;

• Acorda sprijin financiar agricultorilor si proprietarilor de padure pentru prestarea de servicii

de protectie a mediului pentru conservarea si protejarea florei si faunei salbatice, apei si

solului - conform prioritatilor de mediu ale UE referitoare la agricultura si silvicultura – si de

a mentine sistemele agricole de tip HNV (high natural value- cu valoare naturala inalta),

sustine Natura 2000, indeplini obligatiile prevazute de Directiva Cadru Apa si Directiva

Nitrati si de a atenua efectele schimbarilor climatice;

• Mentine si creste atractivitatea zonelor rurale, ca baza de diversificare a functiilor fermelor si

de generare a activitatilor economice alternative;

• Aborda problema nivelului scazut de informare a agricultorilor in privinta practicilor de

gospodarire extensiva a terenurilor agricole.

Prioritatea principala in ceea ce priveste implementarea masurilor din cadrul Axei II in

Romania, o constituie conservarea biodiversitatii pe suprafetele agricole si forestiere.

a resurselor naturale, in special a apei si a solului.

Desi in prezent resursele de apa se gasesc, in general, in stare buna, tendinta tot mai mare de

utilizare a substantelor chimice in agricultura prezinta un risc real. Ca urmare, in Axa 2 sunt

incluse o serie de masuri care pot contribui la reducerea acestui risc (de ex. cerintele de agro-mediu

referitoare la eliminarea completa a utilizarii ingrasamintelor chimice, aplicarea practicilor de

agricultura ecologica precum si a practicilor de prevenire a infiltrarii nitratilor in sol prin promovarea

culturilor verzi) si la atingerea obiectivelor Directivei Cadru Apa. Pe langa aceste actiuni din Axa 2

mai exista si alte interventii, sprijinite atat prin Axa 1, cat si prin Axa 3, care vor aduce un aport

important protectiei resurselor apelor (de ex. sprijinul acordat prin Axa 1 pentru respectarea normelor

Directivei Nitrati si sprijinul din Axa 3, privind sistemele de canalizare).

Degradarea solului (in special prin eroziunea datorata apei) constituie o problema de mediu majora

in Romania. Desi prevederile GAEC cuprind cerinte de prevenire a eroziunii solului pe suprafete

extinse, este necesar ca agricultorii sa fie incurajati sa adopte practici mai eficiente de conservare a

solului (de ex. prin infiintarea culturilor verzi). De asemenea, impadurirea terenurilor agricole si nonagricole

poate avea un efect important, in prevenirea eroziunii solului cauzata de actiunea apei si de

alunecarile de teren si poate reduce riscul de inundatii

Cea de-a treia prioritate in procesul de implementare a Axei 2 este reducerea emisiilor de gaze

cu efect de sera si lupta impotriva schimbarilor climatice.

Schimbarile climatice constituie o amenintare majora atat pentru societatea umana, cat si pentru

supravietuirea ecosistemelor de pe plan global si local, de aceea, lupta impotriva schimbarilor

climatice reprezinta o prioritate importanta pentru Romania. In cadrul Axei II, acest lucru se

realizeaza prin incurajarea activitatilor de impadurire a terenurilor agricole si non-agricole.

Interventiile din celelalte Axe au si ele o contributie importanta la atingerea acestui obiectiv prioritar,

prin dezvoltarea si utilizarea mai mare a surselor de energie regenerabila, inclusiv a

biocombustibililor din agricultura si a productiiei de biomasa din silvicultura, precum si prin cresterea

nivelului de conformitate cu standardele comuniatare a fermelor de crestere a animalelor (de ex. prin

reducerea emisiilor de amoniac).

Scopul Axei II va fi atins mai usor si prin organizarea unor cursuri de formare profesionala si

furnizarea unor servicii de consultanta bine focalizate, precum si prin stimularea activitatii de

sensibilizare a comunitatilor locale, pentru a le constientiza in privinta necesitatii de protectie a

mediului

3.2.3. Prioritizarea obiectivelor si masurilor aferente Axei 3

Sprijinul prevazut prin Axa 3 vizeaza incurajarea diversificarii economiei rurale si imbunatatirea

calitatii vietii din spatiul rural. Profilul national economic, spatial si demografic prezentat in sectiunea

introductiva furnizeaza contextul pe baza caruia s-au stabilit prioritatile Axei 3. Relatia dintre

Prima prioritate (obiectiv strategic) pentru implementarea Axei 3 consta in mentinerea

si dezvoltarea activitatilor economice avand in vedere contextul din Romania si vizeaza

cresterea numarului de locuri de munca.

Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice din zonele rurale si cresterea gradului de ocupare

prin dezvoltarea intreprinderilor si crearea locurilor de munca constituie elementul esential pentru

mentinerea si bunastarea populatiei rurale. Ca raspuns la obiectivul strategic, acest lucru va fi realizat

pe doua niveluri (ce corespund obiectivelor specifice).

Sprijinirea crearii si dezvoltarii micro-intreprinderilor si diversificarii activitatilor economice nonagricole

din gospodariile agricole

Una dintre problemele fundamentale cu care se confrunta economia rurala este reprezentata de

impactul procesului de restructurare din agricultura si nevoia implicita de diversificare si

crestere a economiei rurale din sectorul non-agricol

Diversificarea exploatatiilor agricole si a altor intreprinderi existente prin orientarea lor catre sectorul

non-agricol nu constituie doar un raspuns logic la cerintele pietei, aflata in plina schimbare, ci va ajuta

si la absorbtia surplusului fortei de munca eliberate din sectorul agricol

Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui realizata corelarea cu sprijinul care va fi acordat prin

activitatile de formare profesionala si calificare din cadrul Programului Operational Sectorial

„Dezvoltarea Resurselor Umane”.

(ii) Cea de-a doua prioritate a Axei 3 vizeaza cresterea atractivitatii zonelor rurale.

Constructia si modernizarea unei infrastructuri durabile sunt esentiale atat pentru dezvoltarea

economica si sociala a zonelor rurale, cat si pentru o dezvoltare echilibrata pe plan regional

Peisajul natural atractiv, caracteristic pretutindeni in Romania ofera ocazii excelente de practicare a

turismului rural si de desfasurare a unor activitati recreative in ambianta spatiului rural.

3.2.4. Prioritizarea obiectivelor si masurilor aferente Axei 4

Sprijinul acordat prin Axa 4 are ca scop imbunatatirea guvernantei locale si promovarea potentialului

endogen al spatiului rural.

Dezvoltarea comunitatilor locale nu se poate realiza fara o implicare activa a cetatenilor in procesul de

consultare si de luare a deciziilor. Astfel, apare necesitatea infiintarii la nivel local a unor structuri

care sa reuneasca reprezentanti ai sectoarelor public, privat si societatii civile dintr-un teritoriu stabilit,

sa identifice punctele slabe si tari si sa stabileasca prioritatile teritoriului, sa implementeze actiunile

corespunzatoare si apoi sa impartaseasca experienta si bunele practici cu alte structuri parteneriale

similare

In acest scop, este necesar sa se ofere sprijin pentru:

• Constructie institutionala la nivel local prin mobilizarea actorilor locali, reprezentanti ai

populatiei rurale, de a se preocupa si de a prelua controlul dezvoltarii zonelor rurale prin

elaborarea de strategii axate pe problemele identificate in comunitatile lor si prin valorificarea

resurselor locale, cunostintelor si aptitudinilor reprezentantilor care formeaza bazele grupurilor

de actiune locala;

• Colaborarea intre zonele rurale in vederea efectuarii unor schimburi si transferuri de

experienta

• Dezvoltare teritoriala echilibrata prin implementarea strategiilor de dezvoltare locala.

Implementarea strategiilor de dezvoltare locala si a proiectelor de cooperare este strans legata

de toate masurile din Axele 1, 2 si 3 ale Regulamentului FEADR, astfel incat GAL-urile vor

putea implementa acele masuri care se incadreaza cel mai bine in strategiile elaborate de ei;

• Dobandirea si dezvoltarea competentelor de la nivel local prin actiuni de instruire si animare.

Rezultatele scontate ale PNDR sunt:

− un sector agricol mai competitiv, bazat pe cunostinte, care sa foloseasca tehnologii noi si sa se

concentreze pe pietele in dezvoltare;

− un sector agricol si alimentar mai competitiv, care sa se concentreze pe valoare adaugata si pe

inovatie pentru produsele destinate pietei interne si externe;

− o agricultura prietenoasa cu mediul;

− diversificarea activitatilor agricole in vederea furnizarii de produse si servicii pentru locuitori si

turisti

− crearea de noi afaceri bazate pe rural, care sa raspunda noilor piete;

− servicii imbunatatite si infrastructura rurala care sa sprijine economia