POLITICA EUROPEANA DE REALIZARE A COEZIUNII SOCIALE

UNIVERSITATEA "BOGDAN VODA" CLUJ-NAPOCA

MASTER: ADMINISTRATIA SI RELATIILE DE MUNCA IN DREPTUL INTERN SI COMUNITAR

POLITICA EUROPEANA DE REALIZARE

A COEZIUNII SOCIALE

I. INTRODUCERE

Politica de coeziune economica si sociala a Uniunii Europene este, inainte de toate, o politica a solidaritatii. Scopul acesteia este sa promoveze un inalt nivel de competitivitate si de ocupare a fortei de munca, oferind ajutor regiunilor mai putin dezvoltate si celor care se confrunta cu probleme structurale. Se asigura astfel o dezvoltare stabila si durabila a Uniunii Europene si o functionare optima a Pietei Interne[1].

Textul Tratatului de la Maastricht releva faptul ca cel putin din punct de vedere institutional, strategia de integrare se subordoneaza obiectului coeziunii sociale si economice. Asa se explica, indiscutabil, mentinerea rolului obiectivului de coeziune in coordonarea politicilor europene si prin proiectul de Constitutie. In baza art.3 din Tratat, Uniunea Europeana promoveaza, printre alte obiective sociale, economice, de mediu si coeziunea economica, sociala si teritoriala intre statele membre ca obiectiv fundamental.

La nivelul Uniunii Europene s-a constatat ca diferentele existente intre domeniile de aplicare a securitatii sociale pot sa constituie un obstacol serios pentru libera circulatie a lucratorilor si pot agrava dezechilibrele regionale. Ca urmare, Uniunea Europeana si-a propus sa actioneze prin institutiile sale pentru a promova o strategie de convergenta a politicilor statelor membre in acest domeniu, fundamentate pe obiective stabilite in comun si care sa permita remedierea acestor inconveniente.

Politica de coeziune economica si sociala a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 are 3 mari obiective:

Convergenta (finantat cu 80% din bugetul destinat fondurilor structurale si de coeziune[2]) - vizeaza:

regiunile din statele membre ale Uniunii Europene care au un PIB/locuitor mai mic decat 75% din media comunitara;

regiunile care intra sub asa numitul 'efect statistic';

Competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca (finantat cu 15% din bugetul destinat fondurilor structurale si de coeziune) - vizeaza:

regiunile care nu sunt eligibile in cadrul obiectivului de convergenta;

Cooperare teritoriala europeana (finantat cu 5% din bugetul destinat fondurilor structurale si de coeziune) - se refera la:

cooperarea transnationala;

cooperarea transfrontaliera;

cooperarea interregionala.

Atingerea obiectivelor politicii de coeziune economica si sociala se realizeaza prin intermediul a 3 instrumente financiare:

Fondul European de Dezvoltare Regionala

Fondul Social European

Fondul de Coeziune

Politica de coeziune are drept scop reducerea decalajelor existente intre regiunile din Uniunea Europeana. Aceste decalaje provin din deficientele structurale  care afecteaza factorii-cheie ai competitivitatii, si anume: dotarea inadecvata cu capital fizic si uman (infrastructura si resurse umane), insuficienta capacitatii de inovare, a sprijinului pentru intreprinderi si nivelul scazut de capital de mediu (un mediu natural si/sau urban poluat).

Implementarea politicii de coeziune la nivelul Uniunii Europene presupune reducerea decalajelor existente intre regiuni in termeni de productie, productivitate si ocupare. O crestere economica puternica in special in cele 10 noi State Membre, care au aderat in mai 2004 plus Romania si Bulgaria, poate fi un impuls semnificativ pentru economia Uniunii Europene. Pentru atingerea obiectivului politicii de coeziune, aceste state au nevoie de ajutor financiar important in vederea solutionarii diverselor probleme structurale  si a realizarii potentialului lor de crestere.

Asadar, disparitatile intre statele membre ale UE si regiunile sale, sunt date de:

• produsul national brut/capita,
• dotarile cu infrastructura,
• calitatea mediului,
• somaj si aptitudinile fortei de munca necesare pentru dezvoltarea viitoare,
• marimea si diversitatea mediului de afaceri,
• diferente in ceea ce priveste utilizarea noilor tehnologii.

Politica de coeziune economica si sociala a Uniunii Europene este, inainte de toate, o politica a solidaritatii. Aceasta se bazeaza in principal pe solidaritate financiara, adica pe redistribuirea unei parti din bugetul comunitar realizat prin contributia Statelor Membre, catre regiunile mai putin prospere din Uniunea Europeana, cu scopul promovarii unui nivel inalt de competitivitate si de ocupare a fortei de munca. Se urmareste astfel, asigurarea unei dezvoltari stabile si durabile a UE si o functionare optima a Pietei Interne. Aceste obiective strategice ale Uniunii Europene se regasesc si in Strategia Lisabona, strategie lansata in anul 2000, cu ocazia Consiliului European din  23-24 martie si care acopera o perioada de 10 ani de zile, respectiv pana in anul 2010.

II. RAPORTUL COMISIEI EUROPENE ASUPRA POLITICII DE COEZIUNE.

Comisia Europeana a prezentat pe 30 mai primul raport asupra coeziunii economice si sociale in care a analizat toate cele 27 de state membre UE, si cele 268 de regiuni in care sunt ele impartite. Politica de coeziune s-a dovedit a avea un efect real in sprijinirea dezvoltarii regiunilor Uniunii Europene, dar ea se va confrunta in anii urmatori cu noi provocari. Acestea sunt constatarile prezentate in cel mai recent raport al Comisiei Europene cu privire la coeziunea economica si sociala. Acest al patrulea raport, publicat astazi, prezinta, pentru prima data, situatia economica, sociala si teritoriala din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene dupa extindere, precum si din cele 268 de regiuni ale sale. Raportul contine o analiza amanuntita a situatiei regiunilor din punct de vedere al PIB-ului, al productivitatii si al ocuparii fortelor de munca. Acesta identifica o serie de provocari cu care se vor confrunta statele mebre si regiunile pe parcursul urmatorilor ani si ofera o prima evaluare a impactului pe care il va avea politica europeana de coeziune din perioada de programare 2000-2006, precum si al pregatirilor pentru noua perioada de programare 2007-2013. Raportul contine 10 intrebari menite sa initieze, atat la nivelul institutiilor europene cat si in afara acestora, dezbaterea pe tema perspectivelor viitoare ale acestui domeniu important de politici.

In prezentarea raportului, Danuta Hübner, comisarul pentru politica regionala, a declarat: "Politica de coeziune si-a dovedit capacitatea de adaptare la diverse situatii. Prin intermediul politicii de coeziune au fost sprijinite investitiile necesare in infrastructura, resurse umane, precum si modernizarea si diversificarea economiilor la nivel regional. A fost facilitata orientarea politicilor de investitii publice in diferite state membre in sensul prioritatilor stabilite la nivelul Uniunii Europene. "

Dupa care, doamna Hübner a adaugat: "Politica de coeziune presupune acordarea de oportunitati fiecarui cetatean de pe intreg teritoriul Uniunii Europene, prin reducerea diferentelor dintre regiuni, prin utilizarea potentialului neutilizat si concentrarea resurselor in investitii menite sa contribuie la dezvoltare. Uniunea Europeana se va confrunta cu multe provocari in viitorul apropiat: declinul demografic ce va incepe sa se manifeste in jurul anului 2020 si fenomenul reducerii populatiei, deja prezent in multe regiuni, presiunea economica crescanda exercitata de concurentii globali, cresterea pretului energiei, schimbarile climatice si polarizarea sociala. Europa trebuie sa raspunda acestor provocari. In acest scop, trebuie ca toate regiunile si intreaga populatie sa contribuie la asigurarea bunastarii, la crearea de locuri de munca si la stimularea dezvoltarii".

Raportul e structurat in patru parti:

1. Situatia si tendintele economice, sociale si teritoriale in statele membre si in regiunile UE: Analiza efectuata reflecta o diminuare, in cursul ultimilor zece ani, a diferentelor privind veniturile si ocuparea fortelor de munca pe teritoriul Uniunii Europene. Totusi, inca mai este necesara depunerea unui efort pe termen lung in vederea reducerii diferentelor existente intre zonele cele mai defavorizate si restul acestora.

2. Impactul politicii de coeziune: Programele europene de coeziune au sprijinit in mod direct promovarea convergentei regionale si a ocuparii fortelor de munca. De exemplu, in perioada 2000-2006, politica de convergenta a contribuit la cresterea PIB-ului cu 2,8% in Grecia si respectiv 2,0% in Portugalia; estimarile preliminare prevad ca in perioada 2007-2013, politica de coeziune va contribui la cresterea cu aproximativ 8,5% a PIB-ului in Lituania, Letonia si Republica Ceha, cu aproximativ 5,5% in Polonia si cu aproximativ 3,5% in Grecia. Politica de coeziune a adus, de asemenea, o contributie la reducerea fenomenului excluziunii sociale si al saraciei: este asigurata anual cofinantarea cursurilor de formare profesionala pentru 9 milioane de persoane, dintre care mai mult de jumatate sunt femei, cursuri care contribuie la obtinerea unor conditii mai bune de munca, precum si a unor venituri mai mari; in perioada 2000-2005 au fost create peste 450.000 locuri de munca in sase tari, utilizandu-se in acest scop 2/3 din fondurile asigurate prin Obiectivul 2.

3. Politicile nationale si coeziunea: Investitiile publice au scazut in ultimii ani deoarece bugetele se confrunta cu efectele cauzate de imbatranirea populatiei (reforma pensiilor, sisteme de educatie si sanatate mai costisitoare), precum si de reforma economica ce are drept rezultat consolidarea finantelor publice. In 1993, investitiile publice reprezentau aproximativ 2,9% din PIB. Doisprezece ani mai tarziu, acestea scazusera pana la 2,4% din PIB. In acelasi timp, asistam la manifestarea unui proces in cadrul caruia deciziile si gestionarea investitiilor publice sunt lente, dar sunt descentralizate treptat catre nivelurile regionale si locale. In perioada 2000- 2005, cheltuielile publice la nivelurile respective au inregistrat o crestere anuala de 3,6%, un ritm care s-a dovedit a fi mai rapid decat cel al cresterii PIB-ului (1,7%) sau a cheltuielilor publice totale (2,4%).

4. Politicile nationale si coeziunea: Diversele politici comunitare - cele referitoare la cercetare, dezvoltare si inovatie, la agricultura, concurenta si la ajutoarele de stat - vor putea amplifica eficienta politicii de coeziune, de exemplu prin luarea in considerare, in mod explicit, a circumstantelor de ordin economic, social si teritorial. Rapoartele demonstreaza ca, din ce in ce mai mult, aceste circumstante sunt luate in considerare, dar ca nu exista inca sinergiile necesare pentru valorificarea acestora.

III. CONVERGENTA OBIECTIVELOR SI POLITICILOR SOCIALE SI ECONOMICE.

Procesul de constructie europeana a reflectat intotdeauna nevoia mentinerii unui echilibru intre dimensiunea economica si cea sociala. Ca urmare, politica sociala europeana acopera multe domenii, avand diverse competente in libera circulatie a lucratorilor, coordonarea sistemelor de protectie sociala, egalitatea de sanse intre femei si barbati, sanatatea si securitatea la locul de munca, precum si armonizarea anumitorprevederi de drept al muncii.

Treptat, au fost adoptate diversele elemente ale politicii sociale, pe masura dezvoltarii sociale, economice si politice a Comunitatii si pe baza adaptarilor succesive ale Tratatului de la Roma (Actul European Unic in 1987; Tratatul de la Maastricht, in 1992, si anexele sale - Protocolul privind politica sociala si Acordul privind politica sociala, Tratatul de la Amsterdam, in 1997, si Tratatul de la Nisa in

Principalele instrumente comunitare pentru reducerea disparitatilor si intarirea coeziunii economice si sociale sunt fondurile structurale si fondul de coeziune. Intre acestea, Fondul Social European (FSE), principalul instrument financiar al politicii sociale si de ocupare a fortei de munca din UE, are in vedere cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, sprijinirea pregatirii profesionale, recalificarea fortei de munca, reintegrarea tinerilor pe piata muncii. De asemenea, un obiectiv recent al Fondului, il reprezinta sprijinul pentru folosirea optima a potentialului pe care il ofera azi societatea informationala, pentru dezvoltarea si diversificarea pietei muncii.

Consiliul European de la Lisabona stabilea, ca obiectiv strategic al Uniunii Europene, crearea «celei mai competitive si dinamice economii bazate pe cunoastere din lume, capabila de crestere economica sustinuta, cu slujbe mai multe si mai bune si o coeziune sociala mai pronuntata».

Dezvoltarea si extinderea economiei de piata intr-o maniera globala in ultimii zece ani au avut un efect limitat in generarea de prosperitate sau de crestere economica. Multe tari au motivat accentuarea saraciei si a excluderii sociale ca fiind un efect al slabiciunilor democratizarii, un rezultat al eroziunii puterii statului, al abilitatii societatii civile de a-si exprima propriile opinii. In unele tari efectul pe termen lung ar putea ameninta coeziunea sociala si drepturile fundamentale ale omului.

Coeziunea sociala, la nivel european, trebuie vazuta ca un factor stabilizator. Conceptul de coeziune sociala trebuie inteles ca un sistem proiectat pentru stabilirea unor noi forme de echilibru pentru combaterea saraciei, a excluderii sociale si pentru imbunatatirea calitatii vietii tuturor membrilor societatii.

Realizarea coeziunii economice si sociale reprezinta o expresie a solidaritatii europene si, in acelasi timp, o cerinta pentru realizarea criteriilor de eficienta economica si competitivitate globala. Continua perfectionare a cadrului coeziunii economice si sociale este, in fapt, un corolar al constructiei unei piete unice, fara frontiere interne. De avantajele unei piete largite, create prin eliminarea tuturor barierelor care impiedica libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalului, trebuie sa poata profita toti, in mod egal.

Pe baza concluziilor celui de-al doilea Raport al Comisiei Europene privind Coeziunea Economica si Sociala in Uniunea Europeana, intitulat 'Unitatea Europei, solidaritatea popoarelor, diversitatea teritoriilor', publicat in februarie 2001, procesul de reformare si adaptare a politicii comunitare in domeniul coeziunii economice si sociale trebuie sa vizeze identificarea prioritatilor si luarea unor masuri, indeosebi in urmatoarele sectoare:

● modernizarea modelului social european, prin investitia in resursele umane, combaterea excluderii sociale, construirea unui stat al bunastarii activ;

● promovarea includerii sociale, presupunand un acces mai larg la piata muncii, crearea de noi oportunitati ocupationale, perfectionarea profesionala si dezvoltarea cunostintelor si experientelor profesionale; cresterea calitatii fortei de munca - ca factor esential in realizarea unui sistem coerent de coeziune economica si sociala - presupune cresterea nivelului educational pe de o parte, a cunostintelor si experientelor achizitionate in procesul muncii, pe de alta parte.

Pornind de la constatarea ca evolutii comparabile care au loc in majoritatea statelor pot sa antreneze probleme comune (ca, de exemplu, imbatranirea populatiei, evolutia structurilor familiale, persistenta unui nivel ridicat al somajului si evolutia situatiilor si formelor de saracie), Uniunea Europeana a promovat aceasta convergenta de facto, definind obiectivele comune pentru orientarea politicilor sociale nationale.

In acelasi timp, datorita diversitatii sistemelor de protectie sociala si a legaturilor lor profunde cu culturile nationale, statele membre s-au bucurat de libertatea de a-si stabili propria modalitate de organizare si de finantare a sistemelor de protectie sociala. Tinand seama de disponibilitatea resurselor financiare, de prioritatile si echilibrele din interiorul sistemelor de protectie sociala, statele membre au urmarit realizarea urmatoarelor obiective:

● sa garanteze fiecarei persoane un nivel de resurse compatibil cu demnitatea umana;

● sa ofere unei persoane rezidenta pe teritoriul statului membru, oricare ar fi nivelul resurselor sale, posibilitatea de a beneficia de sistemele de protectie a sanatatii existente in acel stat;

● sa contribuie la facilitarea integrarii sociale si a integrarii pe piata muncii a tuturor celor care sunt apti sa exercite o activitate salariala.

In ceea ce priveste acordarea prestatiilor de protectie sociala, politicile sociale din statele member trebuie sa respecte principiul egalitatii de tratament, astfel incat sa fie evitata orice discriminare pe motive de cetatenie, rasa, culoare, sex, religie, moravuri sau opinii politice, cu conditia indeplinirii de catre solicitanti a cerintelor privind perioadele de contributie sau de rezidenta, necesare pentru obtinerea prestatiei. De asemenea, trebuie respectat principiul echitatii.

Sistemele de protectie sociala trebuie sa se adapteze evolutiei comportamentelor si structurilor familiale, atunci cand acestea antreneaza aparitia unor noi nevoi de protectie sociala, legate in special de transformarile pietei muncii si de evolutia demografica. Principalele ramuri ale securitatii sociale acoperite de strategia de convergenta sunt prestatiile pentru caz de boala, maternitate, somaj, incapacitate de munca, batranete si cele care raspund unor nevoi familiale.

In materie de prestatii de boala, sistemul de protectie sociala trebuie organizat astfel incat sa conduca la prevenirea imbolnavirii, la tratarea si readaptarea persoanelor afectate.

Protectia maternitatii trebuie sa asigure, in mod legal, tuturor femeilor rezidente pe teritoriul statului membru respectiv suportarea costului ingrijirilor necesare in caz de graviditate, nastere si urmarile acestora, cu conditia participarii la regimuri corespunzatoare de securitate sociala si/sau a acoperirii acestora prin asistenta sociala.

Somerii, in special tinerii care intra pe piata muncii si somerii de lunga durata, trebuie sa dispuna de mecanisme de lupta impotriva excluderii sociale, care sa asigure integrarea acestora pe piata muncii.

Persoanele care sufera de boli cronice sau aflate in situatii de incapacitate de munca trebuie sa poata beneficia de mecanisme corespunzatoare de integrare sociala si economica.

Varstnicilor trebuie sa li se garanteze masuri corespunzatoare de protectie sociala, luand in considerare nevoile specifice ale acestei categorii, in special in cazul in care acestia sunt dependenti de ingrijire si de servicii din afara familiei. De asemenea, persoanele varstnice trebuie sa beneficieze de masuri care sa previna excluderea lor sociala, in special prin posibilitatea continuarii unei forme de activitate. Pensionarii, dupa o cariera completa, este necesar sa beneficieze de o rata de inlocuire rezonabila, mentinand, in acelasi timp, un echilibru intre interesele persoanelor active si cele ale pensionarilor.

Sistemele de pensii trebuie sa favorizeze accesul la pensii complementare pentru limita de varsta, pentru a elimina obstacolele privind mobilitatea fortei de munca.

Prestatiile familiale trebuie dezvoltate astfel incat sa acopere in special familiile ale caror costuri de intretinere a copiilor sunt cele mai mari datorita numarului lor. De asemenea, protectia sociala trebuie sa favorizeze integrarea persoanelor care dupa ce si-au crescut copiii, doresc sa intre pe piata muncii, contribuind la asigurarea unui echilibru intre responsabilitatile familiale si viata profesionala, la inlaturarea obstacolelor exercitarii de catre parinti a unei activitati profesionale.

IV. CONCLUZII.

Din cele aratate mai sus rezulta ca politica de coeziune trebuie elaborata si aplicata in asa fel incat sa asigure coerenta actiunilor la nivelul tuturor politicilor comunitare si nationale si sa permita compensarea efectelor negative asupra convergentei determinate de constrangerile participarii la piata unica si la uniunea monetara.

Constructia comunitara, prin esenta economica la originile sale, a avut ca obiectiv realizarea unui spatiu economic bazat pe patru libertati fundamentale: libertatea circulatiei marfurilor, a capitalurilor, a serviciilor si a persoanelor.
Piata comuna, definita ca o piata interioara unica, are drept rezultat obligarea statelor si a factorilor economici de a inlatura obstacolele acestui spatiu economic unificat.

Cresterea economica reprezinta o conditie sine-qua-non pentru realizarea coeziunii sociale. In acest sens, se desprind doua directii necesare de actiune.

Obiectivul pe termen lung il reprezinta constituirea unui cadru eficient pentru politica sociala, apt sa ofere solutii la problemele puse de economia modern, aflata in plin proces de evolutie.

Concomitent, insa, trebuie avute in vedere o serie de aspecte pe termen scurt, care necesita o interventie imediata. O parte dintre acestea sunt legate de consecintele restructurarii economice, altele privesc costurile mari ale asigurarilor sociale, care afecteaza dezvoltarea economica si impun masuri de lupta impotriva evaziunii in materie de munca.

BIBLIOGRAFIE

- Leicu Corina, "Drept comunitar", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998

- Suian Pavel, "Globalizarea lumii", Cluj-Napoca, 2005

- Scaunas Stelian, "Uniunea Europeana", Editura All-Beck, Bucuresti, 2005

- Puscas Vasile, "Relatii internationale contemporane", Editura Sincron, 2005

- Dan Maria, "Politici publice comunitare"

- www.infoeuropa.ro