POLITICI DE INTEGRARE ECONOMICA

1. Politica Agricola Comuna

1.1. Agricultura - domeniu economic particular

Conditiile naturale au un rol foarte important: ciclul biologic, clima, fertilitatea naturala a pamantului.

Nevoia unor investitii si a interventiei omului pentru reducerea impactului unor fenomene negative: irigatii, drenari, mecanizari, fertilizanti, antidaunatori, sau pentru a influenta cresterea (inginerie genetica, hormoni) etc.

Rol strategic: productia de bunuri alimentare si anumite materii prime.

Pretul produselor agricole este input in pretul fortei de munca si al produselor manufacturate.

Rol important in conservarea mediului si a habitatului uman ('Idilic peasant's life').

Consumator de bunuri si servicii (masini, echipamente de transport, materiale de constructii, chimicale, energie, asigurari.

Elasticitatea scazuta a cererii la pret. Daca oferta sporeste, cererea nu creste, preturile se reduc. Apare supraoferta, iar veniturile fermierilor scad. Se reduce interesul acestora de a mari productia. Pentru a atinge un asemenea obiectiv, este nevoie de mentinerea preturilor la un anumit nivel.

Elasticitatea cererii la pret, dar in functie de venit: - venit mare, elasticitate scazuta a cererii la pret; venit mic, elasticitate mai ridicata a cererii in functie de pret.

In tarile dezvoltate, pretul relativ al alimentelor se reduce nu numai din cauza elasticitatii scazute a cererii la pret, ci si din cauza elasticitatii scazute a cererii la venit.

1.2. Principalele instrumente ale politicilor agricole

a) Preturile:

• Fixarea acestora la un nivel scazut, sub pretul de echilibru scade interesul de a produce si se inregistreaza un deficit de produse.
• Fixarea sau sustinerea acestora la un nivel mai ridicat (peste nivelul de echilibru, in conditii de piata libera, concurentiala) duce la extinderea ofertei peste nivelul cererii solvabile si aparitia unui surplus.
• Ce se intampla cu surplusul? Posibilitati: a).Achizitionat de stat la preturi garantate; b).Exportat? in ce conditii, la ce marime a pretului? Trebuie subventionat exportul? Cine suporta efectele financiare ale acestei politici? Consumatorii (preturi mari), bugetul (cheltuieli ridicate), contribuabilii (impozite, cheltuieli mai mici de la buget).

b) Politica veniturilor

• Subventionarea veniturilor prin preturi: cand pretul pietei (in interior si pe piata mondiala) este mai mic decat pretul de sustinere, diferenta trebuie acoperita prin subventie (acoperirea pierderii si mentinerea interesului pentru productie).
• Subventionarea consumatorilor: preturi de comercializare catre consumator sub nivelul pretului la producator, diferenta neincasata de catre producator fiind acoperita de la buget (ex. controlul preturilor la unele produse alimentare de baza: zahar, ulei, oua, faina, lapte etc.).
• Pretul catre consumator este cel real, dar anumiti consumatori (sub un anumit venit), primesc o suma compensatorie.

c) Subventionarea anumitor costuri:

• input-urilor: seminte, motorina, ingrasaminte etc.;
• credite subventionate (nivelul dobanzii sub cel al pietei).

d) Politici comerciale externe de stimulare si protectie:

• subventionarea exporturilor;
• scutirea de impozite;
• taxe vamale;
• contingente, licente etc.

e)Agricultura Vest-Europeana in anii '50:

• Agricultura ocupa cca 30% din forta de munca si cca 12% din GDP.
• Productie scazuta - penurie de produse - importatori neti de produse agricole.
• Nevoia stimularii productiei atat pentru producerea de alimente, cat si pentru materii prime (relansare economica).

1.3. Politica Agricola Comuna in Tratatul de la Roma

Art. 39 se refera la urmatoarele obiective:

• sporirea ofertei de produse agricole;
• cresterea productivitatii prin promovarea progresului tehnic si prin utilizarea optima a factorilor de productie, indeosebi a fortei de munca;
• stabilizarea pietei: achizitionarea excedentelor de productie la preturi garantate si crearea de stocuri;
• preturi rezonabile pentru consumatori;
• sporirea veniturilor fermierilor (fair standard of living for farmers).

Principiile PAC:

• circulatia libera a produselor agricole, piata unica, preturi comunitare, unice;
• preferinta comunitara: aprovizionarea pietei in primul rand din productie proprie, ceea ce presupune protectie fata de importurile la preturi mai mici ale pietei mondiale si stimularea exporturilor prin subventii;
• solidaritate financiara (acoperirea in comun a costurilor acestei politici prin taxe intermediul bugetului comunitar si prin redistribuire.

Constatare: PAC era puternic orientata spre o piata agricola interna comunitara.

Mecanismul PAC

Un sistem agricol organizat asa cum am aratat presupunea o finantare masiva de sustinere a preturilor. Finantarea s-a asigurat prin intermediul Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA), care a detinut permanent ponderea cea mai ridicata in totalul cheltuielilor bugetului comunitar ( initial, peste 60% din bugetul comunitar; ponderea acestuia s-a redus la <50% in prezent.

Sistemul de sprijinire a preturilor s-a aflat in centrul politicii agricole comune.

Categoriile de preturi erau urmatoarele:

a) in interior:

• preturi-obiectiv: fixate anual de catre organismele CE (Comisia), astfel incat sa fie remuneratorii pentru fermieri si rezonabile pentru consumatori;
• preturi de interventie: preturi minime garantate, la care organismele comunitare cumparau produsele de la fermieri, in vederea stocarii.

b) in relatiile cu exteriorul:

• preturi prag: importurile la preturi comunitare mai mari decat preturile mondiale;
• taxe de prelevare variabila: diferenta intre pretul prag (mai ridicat) si pretul mondial (mai scazut), care intra in bugetul comunitar;
• restituiri la export: diferenta intre pretul mai ridicat in interior si pretul mondial de export. Subventia se achita exportatorilor de produse agricole.

Po = pretul de vanzare in interior (pret comunitar, pret obiectiv - target price);
Pw = pretul mondial;
Pg = pretul prag (threshold, pretul graului in Duisburg);
Taxe de prelevare variabila = Pg - Pw;
Po = Pg + cheltuielile de transport/depozitare;
Pi = pret de interventie (de cumparare a excedentului, in vederea stocarii);

1.4. Consecintele PAC

Rezultate contradictorii ale Politicii Agricole Comunitare

Agricultura primelor decenii postbelice a insemnat, in tarile vest-europene, trecerea de la agricultura extensiva, considerata expresia unei slabe dezvoltari, la agricultura de tip intensiv, cu ferme de dimensiuni mari, cu orientarea specializata a productiei, cu dotarea tehnica capabila sa raspunda nevoii de sporire a productiei.

Urmare: efecte adverse constand in cheltuieli mari de stocare a unei productii excedentare, preturi mari la consumator, conflicte cu marii producatori si ofertanti de pe piata mondiala, efecte deprimante asupra preturilor mondiale cu consecinte asupra veniturilor unor producatori si exportatori traditionali (cazul zaharului).

Politica Agricola Comunitara, asa cum a fost stabilita prin Tratatul asupra Comunitatii Economice Europene, a inceput sa functioneze in 1962 si a durat, neschimbata, pana la inceputul anilor 80. Cca 70% din productia agricola a UE a beneficiat de politica de sustinere prin preturi de interventie, (cereale, lapte, zahar, carne), cca 25% (oua, pasari, anumite fructe si vegetale au beneficiat de preturi la import; altele: ulei de masline, tutun etc. au beneficiat de o subventie de marime fixa;

Agricultura comunitara, fixandu-si obiectivul privind marirea productiei, a indus, o orientare spre organizare conform criteriilor de piata (specializare pe anumite culturi, pentru a mari productivitatea si a reduce costurile), folosirea de ingrasaminte chimice care, asa cum se stie, duc la saracirea solului, diminueaza fertilitatea naturala si capacitatea acestuia de a genera structura biologica necesara culturilor. Totodata, este afectata calitatea apei freatice, care serveste nu numai plantelor, ci si animalelor si omului. Un nivel ridicat, de exemplu, al continutului in nitrati al apei duce la inmultirea unor alge care reduc continutul in oxigen si-l maresc pe cel de bioxid de carbon cu efect letal asupra pestilor. Inlaturarea daunatorilor a dus la folosirea de pesticide, din nou un produs chimic, care a redus foarte mult diversitatea biologica. Interventii brutale si in domeniul amenajarii teritoriale, in special prin despaduriri, au provocat alunecari de teren si alte forme de distrugere a echilibrului natural. Abordarea exclusiv in termeni de costuri a fost prezenta si in sectorul cresterii animalelor, in care au dominat fermele de mari dimensiuni, cu numar mare de anumite animale, insotite de riscul contaminarii rapide prin boli specifice (vezi, situatia dramatica actuala a zootehniei in UE, ca urmare a extinderii imbolnavirilor prin febra aftoasa la ovine si a bolii vacii nebune).

PAC a incurajat, prin masuri de piata organizata, cu sustinerea preturilor la niveluri care sa mentina in circuitul agricol chiar si producatorii marginali, cu cele mai ridicate costuri, aceasta orientare a exploatarilor agricole: cei mai eficienti fermieri aveau posibilitatea, prin sporirea productiei si comercializarea acesteia la preturi garantate, sa obtina incasari mari.

Rezultatele acesteia pot fi sintetizate astfel:

- Cresterea productiei agricole si marirea gradului de autosatisfacere cu produse agricole (self-sufficient).

- Cresterea productiei, a ofertei: productie excedentara (productia creste cu cca 2% pe an, iar consumul cu cca 0,5% ); din importator, a devenit exportator pentru cele mai multe produse agricole, chiar si din cele pentru care exista exportatori traditionali (ex. zaharul).

- Cresterea costului sustinerii acestei politici: cheltuieli bugetare pentru stocare si subventionarea exporturilor, preturi mai ridicate la consumatori, costuri mai ridicate incluse in produsele industriale si influenta negativa asupra competitivitatii.

- Modernizarea agriculturii si sporirea productivitatii, dar si aplicarea unor metode intensive de cultivare (ingrasaminte, erbicide, pesticide, fertilizatori etc), in scopul cresterii productiei, acestea avand efecte negative asupra mediului.

- Venituri mai mari pentru fermieri, dar totusi insuficient de multumitoare pentru acestia.

- Politici protectioniste fata de exterior, in contradictie cu politica GATT/WTO de liberalizare a comertului, inclusiv a comertului cu produse agricole.

- Situatia agriculturii insasi s-a schimbat radical in ultimele doua decenii, reducandu-se atat contributia acesteia la PIB, cat si ponderea populatiei ocupate in aceasta ramura. Cu toate acestea, in UE agricultura continua sa fie subventionata pana la cca 42 % din valoarea totala a productiei (OECD, 1998).

- Pret mai ridicat al produselor agricole - cost pentru consumatori si impact negativ asupra competitivitatii produselor.

- Cheltuieli bugetare mari, prin FEOGA (platitorii de impozite): cca 70% din cheltuielile bugetare, initial; s-au redus la cca 50%.

- Transfer financiar dinspre tarile net-importatoare (Marea Britanie), care ar fi fost avantaje de importuri de pe piata mondiala.

- Ajutoarele platite fermierilor implica fraude (pentru a 'smulge' cote mai mari si venituri mai mari), iar guvernele nu sunt interesate sa reduca aceste fraude.

- Impact asupra preturilor mondiale: concurenta neloiala ca urmare a exporturilor subventionate si o protectie ridicata la import.

- S-au agravat si unele probleme de mediu, tocmai datorita modului in care a fost orientata dezvoltarea productiei agricole dintre care pot fi mentionate: exploatarea nerationala a pamantului, apelandu-se la metode intensive de crestere a productiei, despaduriri masive, depopularea satelor si disparitia ruralului. Toate aceste urmari au dus la nevoia reformei PAC.

1.5. Reforma Politicii Agricole Comune

Reforma PAC si-a fixat anumite obiective si a apelat la instrumente adecvate, in functie de etapa respectiva.

A) Anii 80: reducerea sprijinirii preturilor si descurajarea productiei. Metode:

1. stabilizarea productiei: cantitate maxim garantata in vederea achizitionarii, peste care fie nu se mai acorda pretul garantat, fie fermierul platea un impozit special (taxa in coresponsabilitate), fie i se refuza acestuia cumpararea surplusului de catre autoritatile de interventie asupra pietei;
2. cote: plafoane de productie;
3. incurajarea diversificarii productiei;
4. limitarea cresterii cheltuielilor bugetare.

Totusi, in 1990, PAC era, in esenta, neschimbata.

B) Reforma MacSharry - primii ani 90. O adancire a reformei a devenit necesara deoarece:

• preturile nu au scazut suficient pentru a reduce productia si cheltuielile legate de supraproductie;
• celelalte masuri s-au dovedit destul de ineficiente;
• runda Uruguay a exercitat o presiune in directia reducerii protectiei la import si a subventiilor la export.

Obiectivele si instrumentele reformei MacSharry

Reforma MacSharry din 1992 - o reforma mai radicala, favorizata si constransa de:

• trecerea la Piata Interna, cu stimularea concurentei in toate domeniile;
• presiunea partenerilor comerciali in cadrul rundei Uruguay.

Interior:

• de la sustinerea preturilor garantate, cu niveluri mai mari decat preturile mondiale, la sustinerea veniturilor fermierilor sub forma unor compensatii directe, inclusiv pentru pamanturi necultivate (area payments);
• preturile interne mai aproape de preturile mondiale (la cereale, carne de vita), diferenta, platita sub forma de compensatii care sa le mentina veniturile (71% din veniturile pentru cereale)- plati transparente;
• aceasta a incurajat utilizarea cerealelor in hrana animalelor, inlocuind maniocul (carbohidrati), glutenul de porumb sau boabele de soia (proteine), care aveau un pret artificial. Domeniul: cereale, plante oleaginoase si proteice, tutunul, lapte, carne de vita, si de ovine -cca 70-80% din vanzarile agricole. Prin cereale, efect si asupra porcinelor si pasarilor. Nemodificate: zahar, vin, legume, fructe, uleiul de masline;
• pentru obiective de mediu, pamantul necultivat pentru cereale poate fi folosit in alte scopuri decat pentru culturi (exemplu, pentru pasunat), si prin folosirea de metode de cultura extensive;
• stimularea diversificarii activitatilor economice in mediul rural (ex. agro-turism);
• scheme pentru pensionari mai devreme.

Import:

• tarificarea prelevarilor variabile (convertirea barierelor netarifare in taxe vamale conventionale) si reducerea progresiva a nivelului rezultat (36%);
• reducerea cheltuielilor pentru subventii la export cu 36%, iar volumul subventiilor cu 21%.

1.6. Viitorul PAC - o Noua Politica Agricola si Rurala

Reforma Mac Sharry: incompleta.

Continuare prin trecerea de la CAP la CARPE (Common Agricultural and Rural Policy for Europe).

Obiectiv: a asigura o agricultura eficienta din punct de vedere economic, sustenabila din punct de vedere al mediului si care sa stimuleze o dezvoltare integrata a zonelor rurale ale Uniunii Europene.

Semnificatia: agricultura apartine dintotdeauna ruralului si nu se poate dezvolta o adevarata politica agricola cu omiterea si ignorarea mediul sau natural - colectivitatile satesti. Este o abordare dificila, deoarece pare a fi o intoarcere la trecut si, intr-un anumit sens, chiar este o 'intoarcere', dar de pe alte baze, de pe pozitia, speram, a celor care au invatat, platind un anumit pret, ca mediul este ceva in care oamenii se integreaza cu mare atentie pentru a-l conserva cat mai aproape de echilibrul format prin insasi legile naturii. Nu dominatia asupra naturii este 'lozinca' la moda, ci conservarea, protejarea, mentinerea sunt termenii care exprima o noua filozofie asupra relatiei om-natura. O politica economica inteleapta nu poate face abstractie de o asemenea relatie. Este ceea ce se afla la baza noii orientari in domeniul PAC.

Agenda 2000 - orientari (vezi si: General Report/1999, Chapter IV, Section 19):

• 'scopul reformei PAC (a carei esenta consta in reducerea sprijinului prin preturi si cresterea ajutorului direct acordat fermierilor) trebuie sa fie preservarea unui model european al agriculturii, in care exploatarile agricole in intreaga uniune, chiar si in regiunile cu probleme speciale, este sustenabil si competitiv, sa conserve natura (landscape), sa contribuie la vitalitatea mediului rural (contryside), si sa raspunda preocuparilor si exigentelor consumatorilor in termeni de calitate si sanatate a alimentelor, protectie a mediului si sanatate a animalelor';
• un asemenea scop presupune a fi implicati 'nu numai fermierii, ci si locuitorii acelei tari, consumatorii si societatea in sens larg'.

Obiectivele fixate de Agenda 2000 pentru a raspunde unui asemenea scop:

• fermierii sa beneficieze de un standard corect de viata;
• agricultura sa devina competitiva pe piata mondiala, fara a fi subventionata excesiv;
• metodele de productie sa fie corespunzatoare nevoilor de protectie si conservare a mediului, iar calitatea produselor sa raspunda cererii consumatorilor;
• masurile agro-ecologice din Agenda 200 sunt menite sa ofere plati suplimentare fermierilor care ofera servicii de protectie a mediului si mentinere a country-side-ului, pe o baza voluntara (peste ceea ce inseamna cerintele minime in domeniu;
• sectorul sa fie orientat inspre mentinerea diversitatii in agricultura, nu doar spre productie;
• sa fie mentinute comunitatile rurale;
• agricultura sa dovedeasca rolul sau in societate.

Modul in care va evolua politica agricola in UE in perioada urmatoare va fi, in mod cert influentat de cel putin doi factori:

• admiterea de noi membri dintre actualii candidati din Europa Centrala si de Est, care, mai devreme sau mai tarziu, vor aduce cu ei si complicatul dosar agricol;
• reluarea negocierilor in cadrul WTO, inclusiv asupra comertului cu produse agricole, ceea ce va obliga UE sa tina seama in mai mare masura de exigentele si regulile comertului mondial cu produse agricole si sa slabeasca si mai mult orientarea preferentiala spre interiorul UE, inca prezenta in PAC.

2. Politica industriala

2.1. Rolul industriei

• diferit de la o tara la alta (ponderi ale contributiei la producerea PIB si la ocuparea fortei de munca);
• reducerea contributiei industriei in favoarea serviciilor;
• politica industriala - parte a politicii economice de interventie. Sfera de cuprindere nu este definita in mod identic in lucrarile diferitilor autori: de la includerea tuturor masurilor guvernamentale (investitii, comert exterior, mediu etc.), pana la interventii specifice anumitor sectoare (Jovanovic, European Economic Integration, 1997, p. 172).

De ce interventie in industrie?

• Pentru a corecta imperfectiunile pietei, printr-un raspuns-oferta. Cine garanteaza ca interventiile guvernului orienteaza mai bine dezvoltarea economica decat o piata chiar imperfecta? Interventiile imperfecte ale guvernului pot face mai mult rau decat piata (ex, interventia guvernelor pentru salvarea locurilor de munca in cazul industriilor in declin, gen minerit, este o optiune gresita).
• Pentru a elabora strategii de dezvoltare pe termen lung, peste ceea ce este posibil la nivelul unei firme.
• Depasirea organizarii activitatii in cazuri speciale si depasirea anumitor situatii de criza.
• Interventiile trebuie sa se indrepte spre crearea cadrului favorabil concurentei, care sa duca la o mai buna alocare a resurselor.
• Sa sprijine dezvoltarea industriilor 'incepatoare'(Infant industry), pana in faza in care acestea devin autosustenabile, si sa ajute competitivitatea externa a celor mai 'de viitor' produse. Rezulta ca interventia trebuie sa fie selectiva.
• Sa promoveze, prin instrumente specifice, dezvoltarea infrastructurii, educatia, calificarea, si cercetarea stiintifico - tehnologica.
• Sa faciliteze ajustarea structurala.

2.2. Politica industriala a CE/UE

• Nu apare in Tratatul de la Roma ca o viitoare politica la nivel comunitar, dezvoltarea pe baza concurentei fiind esentiala.
• In anii 60 s-a inregistrat o crestere economica rapida, inflatie scazuta, dezvoltare importanta a schimburilor externe si liberalizarea acestora, preturi mici ale energiei si materiei prime, schimbari structurale mari - de la agricultura, la industrie, grad ridicat de ocupare a fortei de munca, chiar cerere mai mare decat oferta in tarile cu ritm ridicat de crestere (Germania, Franta).
• Interventie la nivel national, mai mult prezenta in Franta.
• Protectie industriala in perioada urmatoare, cu mentinerea unor industrii ineficiente.
• Prima incercare de formulare a unei politici industriale in UE a avut loc in 1970 - Raportul Colonna, cu titlul Memorandum asupra Politicii industriale, care atragea atentia asupra necesitatii de a orienta structura industriala si asupra unor actiuni comune.
• Raportul Spinelli, din 1973, sub numele Memorandum asupra Programului Politicii Tehnologice si Industriale.
• Raportul Cockfield, din 1985, cu numele Desavasirea Pietei Interne, contine masuri care sa faca posibila liberalizarea comertului cu bunuri.
• Propunerea de elaborare a statului Companiei europene, in 1989.
• Comunicatul Comisiei (Bangemann) asupra Politicii Industriale intr-un mediu deschis si competitiv, in 1990, stipuleaza modul in care trebuie sa opereze politica industriala: in cadrul unei politicii comerciale liberale, in concordanta cu alte politici comune; solutionarea problemelor industriale ale regiunilor sau in cadrul industriilor sa se faca prin masuri care tin de piata interna si internationala (mediu atragator pentru investitii, care sa preia riscul). Rezulta o mai categorica orientare a politicilor industriale catre piata si catre o mai buna integrare in contextul comunitar.
• Tratatul de la Maastricht formuleaza pentru Comisie (Art. 130) competenta in domeniul asigurarii conditiilor pentru competitivitate externa. In acest sens, sa promoveze masuri de ajustare a industriei la schimbarile structurale; sa incurajeze cooperarile intre firme: rivalitate in interiorul Pietei Interne si concurenta in exterior; sa intareasca potentialul industrial de inovare, cercetare si dezvoltare tehnologica.
• Politica in R&D a inceput in 1984, si a constat intr-un program cadru de 4 ani, privind coordonarea si integrarea intregii asistente acordate domeniului in UE.
• Constatarea ramanerii in urma in domeniul informaticii a dus la adoptarea programului cunoscut sub numele ESPRIT (European Strategic Programme for Research in Information Technology), finantat jumatate din surse UE si jumatate din Surse nationale si private.
• Diseminarea rezultatelor obtinute in cadrul ESPRIT sa facut prin intermediul programului RACE (Research and Development in Advanced Communication for Europe).
• Revitalizarea industriilor traditionale formeaza obiectul unui program Basic Research in Industrial Technologies in Europe (BRITE).
• Biotechnology Action Programme (BAP).
• European Collaborative Linkage of Agriculture and Industry through Research (ÉCLAIR).
• EUREKA (European Research Cooperation Agency) este un program amplu la care participa 17 tari, nu numai din UE, care si-a propus sa contribuie la dezvoltarea si producerea unor bunuri de inalta tehnologie.

3. Politica in domeniul concurentei - intre obiective interne si externe

3.1. Teorie - aspecte introductive

• Importanta concurentei: alocarea eficienta a resurselor, o structura mai buna a ofertei, calitate superioara a produselor si serviciilor, impulsionarea inovatiei.
• Teoretic, politica in domeniul concurentei se fundamenteaza pe modelul economiei de piata perfect competitive - model care nu se regaseste in practica economica actuala.
• Concurenta este imperfecta: in care consumatorii nu sunt perfect informati, prezenta unor intelegeri intre concurenti sau a unor monopoluri poate duce la preturi mai mari decat costul marginal si la profituri nemeritate.
• Necesara o anumita interventie, pentru a stabili reguli de comportament plus masuri contra unor intelegeri intre firme, masuri de control a monopolurilor sau de control a preturilor pe care acestea le fixeaza.

Important este a avea o competitie functionala (workable competition).

Comportamentul anticompetitiv al firmelor poate imbraca variate forme. Schematic, acestea pot fi prezentate astfel:

Domeniile asupra carora se indreapta, in general, masurile din cadrul politicii concurentei sunt urmatoarele:

1. Structura pietelor, gradul de concentrare, de monopolizare a acesteia.
2. Examinarea comportamentului firmelor cu privire la practicile anti-concurentiale ale acestora.
3. Reglementarea performantelor economice, ceea ce are in vedere controlul asupra preturilor practicate de catre monopolurile publice.

3.2. Politica concurentei in UE - evolutie

Ratiuni care justifica o politica a concurentei la nivelul UE. Acestea pot fi sintetizate astfel:

1. Economia UE este, indubitabil, o economie de piata, iar concurenta este o componenta a pietei.

2. Economia Europeana se construieste avand o Piata Interna, unica, cu cele patru libertati de miscare: a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor.

'In cadrul Pietei Interne, competitia este un mijloc de a realiza o dezvoltare economica armonioasa si echilibrata, sustenabila, neinflationista, respectand mediul , cu un grad ridicat de convergenta a performantelor economice, un grad ridicat de ocupare a fortei de munca si a protectiei sociale, cu ridicarea standardului de viata, cu coeziune economica si sociala' (TEC Art.2)

3. In conditiile economice actuale, concurenta nu se mai limiteaza la spatiul national sau chiar regional, ci devine concurenta la nivel global

Obiectivele mari pe care le are in vedere politica concurentei in UE sunt urmatoarele:

• Integrarea pietelor prin fluidizarea comertului peste frontiere si a alocarii resurselor in functie de cele mai avantajoase conditii.
• Protejarea intreprinderilor mici si mijlocii (SMEs), care contribuie la mentinerea unui mediu competitiv.
• Protejarea consumatorilor: maximum de beneficii pentru consumatori.
• Favorizarea atingerii obiectivului coeziunii economice si sociale.
• Dezvoltarea unor intreprinderi de dimensiuni optime pentru a face fata concurentei in plan global.

Se poate spune ca UE practica o politica mixta a concurentei, in care se au in vedere ambele obiective: protejarea consumatorilor si a firmelor mici, dar si favorizarea dezvoltarii firmelor in context global.

Comisia Comunitatii Europene, prin Directia Generala pentru Concurenta (DG IV), are atributii in privinta aplicarii legislatiei in urmatoarele domenii: I)Comportamentul intreprinderilor; II).Interventiile statului.

I. Comportamentul firmelor se refera la:

A) incheierea unor intelegeri secrete anticoncurentiale (anti-collusion) (Art. 81 si 82 ale Tratatului asupra Comunitatii Europene; Art. 65 al Tratatului asupra CECO).

Sunt interzise, conform art. 81 (ex. Art. 85), toate intelegerile - pe orizontala sau/si verticala intre intreprinderi, cartelurile si practicile care au ca obiect sau efect ocolirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei in cadrul Pietei Comune, respectiv, in prezent, al Pietei Interne, si care pot afecta comertul intre statele membre. Asemenea intelegeri sau practici pot imbraca urmatoarele forme:

• fixarea in mod direct sau indirect a preturilor de vanzare sau cumparare sau a oricaror altor conditii de comercializare (discount si conditii de creditare);
• intelegeri de impartire a pietelor;
• atitudine discriminatorie fata de anumiti clienti aflati in concurenta cu altii, ceea ce provoaca celor discriminati un dezavantaj competitiv;
• boicotul colectiv, adica intelegere intre firme pentru a restrictiona intrarea unor potentiali concurenti sau a forta iesirea de pe piata a unor competitori;
• impunerea in contracte a unor obligatii suplimentare, si anume, de a cumpara si alte produse, o data cu produsul care face obiectul contractului (asa-numitele 'contracte legate'). Aceasta se intampla mai ales atunci cand cererea de un anumit produs este acoperita de un singur ofertant (cazul unor produse de marca).

Exceptii pot fi admise doar atunci cand se dovedeste, dupa o examinare caz cu caz, ca respectiva cooperare are efecte pozitive pentru productie sau comercializare si pentru consumatori

B) Abuzul de pozitie dominanta pe piata (care permite un comportament abuziv: practici comerciale anticoncurentiale).

Abuzul de pozitie dominanta poate lua forme precum:

• promovarea de catre firma a unor politici care ameninta intrarea in domeniu a unor noi competitori sau dezvoltarea producatorilor existenti;
• conditii diferite, discriminatorii, aplicate diferitilor parteneri comerciali la tranzactii similare; impunerea directa sau indirecta de preturi de cumparare sau a altor practici comerciale incorecte;
• in absenta concurentei, firma poate restrictiona productia sau ajusta preturile produselor sale, in detrimentul consumatorilor;
• limitarea productiei, a pietelor, a dezvoltarii tehnice, prejudiciind astfel, consumatorii;
• refuzul de a vinde marfuri unui anumit client;
• modificarea structurii competitive a unei piete prin achizitionarea de firme.

C) Fuziunile si achizitiile care duc la monopoluri:

Art.82 (ex.86) a Tratatului de la Roma se refera la fuziuni ca metoda care permite intarirea pozitiei dominante a unei firme.

Piata Interna a produs o reorganizare industriala, in conditiile unei noi dimensiuni a pietei, in special in domeniile de varf.

Doua laturi ale fenomenului concentrarii s-au avut in vedere:

1. Concentrarea devine o conditie a sporirii competitivitatii industriei, facand posibila finantarea cercetarii si inovarii.
2. In conditiile EC, concentrarea este impulsionata si de nevoia sporirii competitivitatii externe, in fata concurentei firmelor, de mari dimensiuni, in special americane si japoneze.

Important: se impunea reglementarea controlului comunitar asupra unui asemenea fenomen prin definirea noilor dimensiuni ale firmelor; controlul asupra dimensiunii firmelor rezultate din fuziuni sau achizitii. In iunie 1997, reglementarea 4064/1990 privind fuziunile si achizitiile a fost revizuita (pusa in aplicare in martie 1998). pe baza acestei celei mai recente revizuiri, se considera ca o fuziune intra sub controlul Comisiei daca cifra sa de afaceri are anumite dimensiuni

II. Controlul ajutoarelor de stat

Ajutoarele de stat - sustineri pe care statul le acorda intreprinderilor, private sau publice, unor regiuni, unor institutii sau chiar consumatorilor.

• Din perspectiva legii concurentei, ajutoarele de stat distorsioneaza concurenta atat in interiorul zonei, cat si in comertul cu alte state sau zone, deoarece creeaza un avantaj competitiv anumitor intreprinderi sau sectoare in raport cu altele.
• Tratatul asupra EEC, Art. 87 (ex.92) stabileste ca orice ajutor dat de statele membre sau prin resursele acestora, in orice forma ar fi acesta, care distorsioneaza sau ameninta cu distorsionarea concurentei, favorizand anumite intreprinderi sau productia anumitor bunuri astfel incat este afectat comertul intre statele membre, este incompatibil cu Piata Comuna.
• Ajutoare ce se considera compatibile cu Piata Interna: ajutoarele acordate in caz de dezastre naturale sau alte evenimente exceptionale, cele pentru regiuni subdezvoltate, cu rata ridicata a somajului si cu standard de viata scazut (Politica regionala); pentru a facilita dezvoltarea anumitor sectoare economice, daca acestea nu au efect advers asupra comertului, de natura sa afecteze interesul comunitar; ajutoare pentru promovarea culturii si conservarea mostenirii culturale; ajutoare sociale, acordate unor consumatori individuali, cu conditia nediscriminarii privind originea produselor; alte categorii de ajutoare pot fi acordate prin decizii, cu majoritate calificata, ale Consiliului de Ministri, la propunerea Comisiei (vezi: https://www.europa.int ; Competition policy)

D) Cazul intreprinderilor publice

Domeniul utilitatilor - apa, energie (gaz, electricitate), transport feroviar, comunicatiile - traditional au apartinut statului sau, altfel spus, intreprinderilor publice, avand practic monopolul respectivelor domenii. Asemenea intreprinderi publice au necesitat masive subventionari din partea statului, modul lor de administrare si functionare ducand la ineficienta.

• Nevoia deschiderii lor catre concurenta. In acest sens, au fost aplicate masuri de spargere a monopolurilor de stat, in primul prin dezintegrare verticala, prin separarea gestionarii infrastructurii de serviciile posibil de prestat apeland la respectiva infrastructura (similar separarii care s-a facut intre gestionarea aeroporturilor si serviciile prestate de diverse agentii, nationale sau straine), privatizarea, armonizarea standardelor in domeniu.
• Primul domeniu al utilitatilor publice care s-a deschis concurentei si care a avansat cel mai mult pe acest drum este cel al telecomunicatiilor. Progresul tehnologic a dus la aparitia unor modalitati alternative de telecomunicatii (telex, telefonie mobila, posta electronica etc.) si la dezvoltarea intr-un ritm incredibil a productiei si pietei echipamentelor aferente.
• Piata energiei era mai putin accesibila concurentei nu numai datorita monopolului caracteristic acesteia, ci si aspectelor tehnice, infrastructura nefacand posibila furnizarea decat a unui anumit tip de servicii.
• Treptat, politica comunitara s-a apropiat de liberalizarea pietei energiei prin masuri precum transparenta pretului pentru gaz si electricitate catre utilizatorii industriali si cei casnici; stabilirea de reguli comune pentru piata interna in domeniul electricitatii, si reguli comune pentru piata interna in domeniului gazelor naturale. Prin aceasta, piata respectivelor utilitati se liberalizeaza gradual.

E) Concurenta in domeniul achizitiilor publice

Achizitiile publice se refera la o piata de bunuri, servicii, lucrari pentru care utilizatorii- institutii ale statului (sanatate, invatamant, institutii administrative centrale si locale, politie, armata) sau intreprinderi publice, inclusiv cele din domeniul utilitatilor (transport, telecomunicatii, apa, energie), incheie contracte publice cu furnizori - firme private sau publice, nationale sau straine, plata facandu-se din fonduri nationale (bani publici, de la buget central sau local) si/sau din fonduri straine, respectiv comunitare.

• Dimensiunea mare a pietei achizitiilor publice.
• Dominanta era filozofia protectiei furnizorilor nationali si excluderea concurentei.
• Deschiderea pietei cerea crearea conditiilor de concurenta pentru acordarea nediscriminatorie a contractelor publice si pentru o cheltuire rationala a banilor publici.
• Initial- preferinta acordata producatorilor europeni (continutul in produse de origine europeana sa fie de cel putin 50% sau, daca nu, pentru a castiga contractul, pretul ofertei sa fie cu cel putin 3% mai mic fata de cel mai scazut pret de oferta din EC).
• Directivele comunitare au stabilit atribuirea contractelor in domeniul achizitiilor publice exclusiv prin licitatii si pe baza unei anumite proceduri cu urmatoarele etape:

• Prin aplicarea corecta, transparenta, a regulilor de atribuire a contractelor publice, ofertantii concureaza intre ei in a respecta cerintele tehnice pretinse de catre utilizator, la preturi mai mici si la conditii de livrare avantajoase.
• Liberalizarii accesului la achizitiile publice a fost obiect de negociere si in cadrul rundelor comerciale ale GATT. Ca urmare, liberalizarea achizitiilor publice trebuie sa se faca si in raport cu ofertele din afara Uniunii Europene.

Parlamentul European a aprobat, la 18 ianuarie 1999, ideea modernizarii regulilor de concurenta, cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

• sa existe certitudinea legalitatii;
• sa primeze legea comunitara;
• transparenta;
• comisia sa aiba mai mult in vedere prevenirea abuzului de pozitie dominanta;
• criterii clare in impartirea cazurilor care revin autoritatilor nationale (principiul subsidiaritatii) si cele care revin Comisiei.

4. Politica regionala

4.1. Natura problemelor regionale

• Disparitati in privinta nivelului venitului, a ratelor de crestere economica, a productiei, gradului de ocupare a fortei de munca. Cauze ale disparitatilor: resurse insuficiente, mai ales de capital; nivelul de educatie a fortei de munca - neadecvat; structura economica a regiunii; mobilitate redusa.
• Teoretic - dezvoltarea regionala ar trebui, prin alocarea factorilor de productie pe criterii de piata, sa tinda spre disparitia inegalitatilor.
• Practic: mobilitatea deplina a factorilor de productie nu se realizeaza, iar noile industrii sunt atrase de existenta infrastructurii si a serviciilor necesare. Apar 'poli de dezvoltare'. Integrarea economica poate incuraja orientarea noilor industrii spre zone cu infrastructura superioara, costuri mai mici a transporturilor si forta de munca inalt calificata; regiuni care au fost prospere in afara uniunii, pot deveni regiuni inapoiate in cadrul uniunii.

Nevoia unor interventii. Forme:

• Asistenta din partea guvernelor/organismelor comunitare prin donatii directe; scutiri de impozite; credite subventionate.
• Cheltuieli publice pentru infrastructura;
• Descurajarea concentrarii si stimularea investitiilor in regiunile defavorizate

4.2. Problemele regionale in cadrul Uniunii Europene

A) Din punct de vedere al situatiei regionale, in UE exista mai multe categorii de tari:

• Tari care au PIB/loc. > media UE si care nu au regiuni cu PIB/locuitor < media UE (Danemarca, Luxembourg; Franta - cu exceptia Corsicai - ; Germania , cu exceptia landurilor din Est).
• Tari cu PIB/loc. > media UE, dar care au anumite regiuni in interior cu PIB/loc.<media UE (Belgia, Olanda si UK); Italia are media PIB/loc. < media UE, dar cu mari disparitati intre Nord si Sud.
• Tari cu PIB/loc. < media UE si care nu au regiuni cu PIB/loc.> media UE (Grecia, Portugalia)

B) Problemele regionale se refera la existenta unor regiuni mai slab dezvoltate (venit/locuitor <75% din media EC si cu un procent relativ ridicat al fortei de munca in agricultura: Grecia, Portugalia, o parte a Spaniei, Mezzogiorno, departamentele de peste mari ale Frantei, Corsica, noile landuri ale Germaniei); Reprezinta cca 20%din populatia EC si urmeaza a primi cca 80% din cheltuielile ERDF (European Regional and Development Funds) si peste 60% din Structural Funds.

Constau in:

• Subdezvoltarea rurala - exploatatii agricole mici, pamant sarac, capitalizare scazuta (regiuni din sudul EC: Portugalia, Spania, Italia, Grecia; din vestul Irlandei).
• Declinul unor industrii clasice: carbune, textile, otel, constructii navale etc. (concentrare mai mare in UK).
• Unele regiuni transfrontaliere.

4.3. Politica economica regionala a UE

• Tratatul de la Roma nu se refera in mod expres la problemele economice regionale (doar in preambul se refera la necesitatea reducerii disparitatilor regionale). De ce?
• Grupul initial, al celor sase, era relativ omogen, iar singura problema regionala era aceea a Sudului Italiei (Mezzogiorno).
• A considerat ca acestea apartin politicilor nationale.
• Disparitatile au aparut in practica si au devenit foarte evidente o data cu extinderea din 1973 si intrarea Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei; Mai ales nordul Marii Britanii (industria carbunelui) si intreaga Irlanda prezentau asemenea disparitati. S-a recunoscut nevoia unor politici speciale, la nivel comunitar, care sa nu se suprapuna politicilor nationale.
• Raportul Werner din 1970 se refera la politicile regionale si structurale care, in cadrul unei viitoare uniuni economice si monetare, nu pot fi exclusiv o chestiune de bugete nationale, deoarece conditioneaza realizarea echilibrului economic global in interiorul uniunii.
• Din 1975, exista un Fond European pentru Dezvoltare Regionala (FEDER), care impreuna cu Fondul Social si cu Fondul European pentru Orientare si Garantare Agricola - FEOGA (European Agricultural Guidance and Guarantee Fund - EAGGF) - fonduri cu finalitate structurala - au promovat o mai buna finantare a dezvoltarii regionale.
• Aderarea Greciei, in 1981, a Spaniei si Portugaliei, in 1986, cu un venit/loc. sub media comunitara, a accentuat importanta politicii regionale comunitare, UE devenind un grup eterogen; A fost lansat Programul Integrat Mediterarean, in 1985, cu includerea Italiei, Greciei si Frantei (compensatie pentru acceptarea largirii CE); Chiar si ultimele aderari - Estul Germaniei reunita cu Republica Federala Germania, in 1990, Suedia, Finlanda, Austria, in 1995 - , au adus probleme regionale specifice.
• Actul Unic European (Single European Act) din 1985 a completat Tratatul de la Roma cu Titlul V sub denumirea de Coeziune economica si sociala (Economic and social cohesion) - ca o politica de dezvoltare echilibrata a pietei interne comunitare si o recunoastere a importantei politice a functiei redistributive.
• In 1988, s-a facut o adevarata reforma a politicii regionale prin sporirea rolului si a operatiunilor Fondului de Dezvoltare Regionala, dar si a fondurilor structurale , in special a Fondului Social European (European Social Fund) si a Fondului European de Dezvoltare si Orientare Agricola (European Agricultural Guidance and Guaranty Fund).
• Tratatul de la Maastricht accentueaza importanta 'coeziunii economice si sociale'. Subliniaza obligatia clara de a fi folosite politici adecvate pentru reducerea dezechilibrelor economice si sociale. Au fost create doua instrumente: Fondul European de Investitii (EIF), pentru dezvoltarea infrastructurii si solutionarea problemelor de mediu. EIF se afla in legatura cu Banca Europeana de Investitii si Fondul de coeziune (CF) constituit pentru programe menite sa ajute statele sa satisfaca criteriile de convergenta de la Maastricht.
• Programe sectoriale pentru dezvoltare regionala: pentru industria pescuitului.
• S-a infiintat comitetul regiunilor (COREPER?).

Care regiuni sunt eligibile pentru a beneficia de programe de finantare-dezvoltare?

Notiunea de regiune se poate folosi in sens geografic, chiar daca aceasta depaseste frontierele, si in sens administrative, de la nivelul 0, care sunt statele nationale, pana la nivelul III, care inseamna unitati administrative de tip local. Analizele regionale UE apeleaza la nivelul II, care regrupeaza unitati local in unitati regionale/judetene.

Criterii de eligibilitate

• Criteriu strict: Puterea de cumparare standard (Purchasing Power Standard -PPS) trebuie sa fie < 75% din media comunitara pentru trei ani consecutivi.
• Grad de dependenta peste medie fata de agricultura sau de industriile in declin.
• Rata ridicata a somajului, in special structural, si migratiei: rata somajului sa fie mai ridicata decat media comunitara, iar ocuparea in industrie sa fie in declin si un venit scazut din agricultura.
• Politicile anterioare, in special cele de liberalizare comerciala, sa fi dus la un efect advers.
• Criteriile de eligibilitate se aplica pe baza comparativa la nivelul UE. Aceasta inseamna ca anumite regiuni mai slab dezvoltate la nivel national pot sa apara, la nivel comunitar, ca mai dezvoltate decat regiuni din alte tari. Cum va influenta aceasta abordare politica regionala in conditiile aderarii la UE a tarilor din Europa Centrala si de Est, care sunt in ansamblu eligibile pentru a beneficia de sprijin in cadrul politicilor regionale? Cum va functiona, in acest nou cadru, principiul coeziunii economice si sociale? Care vor fi nevoile de finantare regionala , in acest caz ?

Obiective, conform Comisiei europene:

• Dezvoltare si ajustare structurala in regiunile ramase in urma, inclusiv facilitarea schimbarilor structurale.
• Conversia regiunilor afectate de declin industrial.
• Combaterea somajului de durata.
• Schimbarea structurilor agricole si dezvoltarea zonelor rurale.
• Sustinerea regiunilor cu foarte slaba densitate a populatiei (zonele nordice).

Rezultate:

• Nu au disparut disparitatile regionale, deoarece apar mereu probleme noi (vezi, noile landuri ale Germaniei; dezvoltare regionala plus problemele de mediu).
• S-a modificat ierarhia statelor sub aspectul venitului/locuitor si s-au ingustat disparitatile, la acest nivel: Luxembourg - pozitie consolidata in varful listei; progres mare in cazul Irlandei, Spaniei; progres important in cazul Greciei si Portugaliei; reducere de venit/loc. in cazul Germaniei (din cauza reunificarii), dar si al Suediei si Finlandei; venituri mai mari pentru anumite regiuni, ca urmare a aparitiei unor surse noi de venit (Groningen: Nord-Estul Olandei; Aberdeen, in Estul Scotiei).
• Gradul de ocupare a fortei de munca a crescut semnificativ in Irlanda, Olanda si Marea Britanie. Regiuni in cadrul tarilor cu rata ridicata de somaj: Andaluzia, in Spania.
• Politica regionala nu a fost suficient de eficienta deoarece, pe de o parte, bugetul comunitar nu este suficient de mare pentru amploarea nevoilor si nici suficient de redistributiv, iar, pe de alta parte, s-a practicat si o anumita faramitare a fondurilor.
• Trebuie stimulata dezvoltarea regiunilor pe baza de profitabilitate: investitii internationale, inclusiv ale UE. Preconditii: existenta infrastructurii, problemele de mediu; stabilitate politica.

5. Bugetul Uniunii Europene

5.1. Veniturile si cheltuielile bugetului comunitar

Din 1968, exista, pe langa bugetele nationale, si un buget comunitar.

Veniturile: initial, din contributii ale statelor; Din 1970, resurse bugetare proprii, constand in:

• taxe vamale la import: marimea incasarilor s-a diminuat treptat, ca urmare a liberalizarilor comerciale;
• prelevari la importul de produse agricole: o data cu cresterea gradului de acoperire a necesarului de produse agricole din productie proprie, s-au redus importurile de produse agricole si incasarile din aceste taxe;
• un anumit procent din impozitul VAT (Value Added Tax - Taxa asupra valorii adaugate), fixat pentru fiecare an (1%, initial, urcat la 1,4%, in 1986, revenit la max. 1% din 1993, 1,27% in 1999); Baza de calcul a contributiei VAT s-a limitat la max. 55% din GNP;
• 1,2% din PNB al fiecarui stat membru (din 1988).

Cheltuieli (conform obiectivelor din tratate), grupate astfel:

1. Cheltuieli administrative
2. Cheltuieli de finantare a politicilor comunitare

Structura bugetului se prezinta astfel:

*De la 1 ian. 1975, bugetul UE este alimentat exclusiv din resurse proprii.

Total bugetului comunitar reprezinta doar cca 1,27% din PIB/ EU.

5.2. Principii si particularitati ale bugetului comunitar:

• Principiul unitatii: un singur document cuprinde veniturile si cheltuielile.
• Universalitatea: veniturile nu se aloca unui anumit articol de cheltuiala.
• Anualitatea: Buget anual, chiar daca anumite cheltuieli se intind pe mai multi ani. Eventual excedent, se transmite bugetului urmator.
• Principiul echilibrului: Finanteaza politici doar in limitele veniturilor din buget (nu formuleaza politici si cauta apoi surse). Nu poate avea deficit si nici nu poate fi finantat prin imprumuturi.
• Specificarea cheltuielilor: fiecare trebuie sa aiba un anumit scop si sa raspunda unui anumit obiectiv.
• Deosebit fata de bugetele nationale prin marime si structura a veniturilor si cheltuielilor.
• Nu are un rol identic cu bugetele nationale in privinta echilibrului macro-economic. Totusi, prin politicile mai recente, de coeziune economica si sociala, sporeste rolul bugetului comunitar in dezvoltarea regionala si in ajustarea structurala.
• Rolul redistributiv al bugetului comunitar se manifesta prin pozitia de contributor net (Germania, UK, Belgia, Luxembourg, Germania, UK, Belgia, Luxembourg, Franta, Italia) sau de primitor net (Irlanda, Grecia, Danemarca, Olanda, Portugalia, de verificat) al statelor membre, prin sustinerea politicilor in diferite sectoare sau prin sustinerea financiara a unor regiuni.

5.3. Procedura bugetara

• Comisia pregateste varianta preliminara a bugetului la mijlocul lunii iunie si o trimite Consiliului European.
• Consiliul adopta bugetul preliminar pana la sfarsitul lunii iulie si-l supune unei examinari de conciliere cu o delegatie a Parlamentului.
• Parlamentul face prima citire a bugetului in prima jumatate a lunii octombrie.
• Dupa o noua conciliere cu Parlamentul, va avea loc a doua citire a bugetului de catre Consiliu la jumatatea lunii noiembrie.
• Aceasta noua varianta a bugetului este trimisa din nou Parlamentului, la inceputul lunii decembrie, pentru citirea finala. Parlamentul examineaza cheltuielile care nu sunt obligatorii, fiind indreptatit sa le accepte sau sa le refuze.