PRINCIPIILE STIINTEI ADMINISTRATIEI

PRINCIPIILE STIINTEI ADMINISTRATIEI

1.Principiile generale

Aceste principii generale sunt:

■ Principiul puterii suverane sau al suveranitatii nationale.

Principiul suveranitatii nationale, in acest context, il vom intelege in sensul ca puterea politica are in mod necesar un titular - poporul roman si ca acesta detine in mod natural puterea politica (suveranitatea). Suveranitatea sau autoritatea politica exclusiva este forma superioara de organizare sociala care, alaturi de natiune si teritoriu, concura la alcatuirea statului. Puterea publica este o putere suverana. Suveranitatea este un atribut exclusiv al puterii publice.

In acest sens, de altfel, sunt si dispozitiile art. 2, alin.(l) din Constitutia Romaniei, potrivit carora "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum".

■ Principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat

Principiul separatiei puterilor in stat a devenit o dogma a democratiei liberale si garantia esentiala a securitatii individului in raporturile lui cu puterea. Acesta este un principiu fundamental al statului de drept, prevazut, in mod expres, in Constitutia Romaniei la art. 1, alin. (4) si conform caruia "Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrul puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale."

Potrivit acestui principiu, celor trei puteri le corespund atat categorii de functii fundamentale cat si autoritati diferite, astfel:

a. de edictare a regulilor generale sau functia legislativa exercitata de catre Parlamentul Romaniei (constituit din Camera Deputatilor si Senat);

b. aplicarea sau executarea acestor reguli sau functia executiva, exercitata bicefal de Presedintele Romaniei si de catre Guvern, prin autoritatile administratiei publice centrale si locale;

c. rezolvarea litigiilor care apar in procesul aplicarii legilor sau functia judecatoreasca exercitata prin inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.

Principiul suprematiei Constitutiei sau al legalitatii.

Este principiul exprimat in mod direct de dispozitiile art. 1, alin. (5) din Constitutie care precizeaza ca "in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie".

Acest principiu "fixeaza cadrul activitatii autoritatilor statului in limita legilor, asigura stabilitatea juridica, drepturile si libertatile omului si inseamna subordonarea tuturor activitatilor autoritatilor publice, vointei supreme a natiunii, consemnata in principiile si normele pactului fundamental statuat in Constitutie".

Garantarea suprematiei Constitutiei si a Legii se realizeaza prin doua principii, subsecvente, si anume, prin justitia Constitutionala sau a controlului constitutionalitatii Legii - realizata de catre Curtea Constitutionala (art. 142-147din Constitutie) si prin principiul controlului jurisdictional al actiunii administratiei publice.

Principiul egalitatii intre cetateni, excluderea privilegiilor si discriminarii.

Principiul este consfintit de dispozitiile art. 16, alin. (1) din Constitutie prin receptarea reglementarilor internationale, potrivit caruia "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari". De asemenea, conform art. 4, alin (2) din Constitutie, "Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala".

In acelasi timp, acest principiu stabileste si faptul ca nimeni nu este mai presus de lege (art. 16, alin. (2) din Constitutie). Drept urmare, toate autoritatile publice sunt obligate sa asigure deplina egalitate in drepturi in toate domeniile vietii economice, politice, sociale, juridice si altele pentru toti cetatenii fara nici o deosebire bazata, in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.

■ Principiul unitatii poporului roman este un alt principiu stabilit de Constitutia Romaniei in art. 4, alin. (1) si art. 8. Potrivit acestor dispozitii constitutionale, "statul are ca fundament unitatea poporului roman", unitate bazata pe egalitatea dintre cetateni si pe consacrarea "pluralismului in societatea romaneasca" ca "o conditie si o garantie a democratiei constitutionale". In acest context, "partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii". "Ele contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei".

Administratia publica este in serviciul omului. Acest principiu semnifica faptul ca insasi finalitatea stiintei administratiei se impleteste cu cea a administratiei publice si "consta in mai buna organizare si functionare a administratiei publice, in vederea unei mai bune serviri a omului."

Sensul termenului de "a servi" trebuie inteles ca ratiune de a exista a "administratiei si stiintei ei" pe care insasi etimologia ei administratio o reaminteste. "stiinta administratiei trebuie sa aminteasca oamenilor, care devin functionari administrativi (functionari publici, s.n.), ca ei au intrat in administratie pentru a servi"; desigur, pentru a servi cetateanul, omul.

■ Conturarea exigentelor reale si posibile, actuale si de perspectiva, in vederea adaptarii organizarii si functionarii administratiei publice potrivit acestor exigente.

Acest principiu porneste de la cunoasterea necesitatilor oamenilor si de al exigentele mereu crescande ale acestora in perioada actuala. Ca atare, administratia publica trebuie sa fie organizata si sa functioneze in asa fel incat sa tina pasul cu cerintele sporite ale cetatenilor si cu obiectivele strategice ale tarii, integrarea in structurile Uniunii Europene.

2. PRINCIPII SPECIALE

stiinta administratiei cunoaste, alaturi de principiile generale, si o alta categorie de principii, denumite speciale, intrucat sunt specifice administratiei publice. Aceste principii sunt:

Principiul organizarii si conducerii unitare a administratiei publice. Principiul semnaleaza necesitatea evitarii tendintelor divergente ce pot aparea in organizarea si conducerea administratiei publice;

2. Principiul autonomiei de organizare. Principiul se desprinde din proprietatea structurilor sociale de a fi autoreglabile. El este in concordanta cu principiul organizarii unitare dar, ca subsistem, administratia publica beneficiaza, in cadrul sistemului global de o anumita autonomie relativa. Altfel spus, elementele componente ale subsistemului administratiei publice - autoritatile administrative,
au posibilitatea de adaptare si de realizare intr-o anumita masura a scopului lor in concordanta cu finalitatea sistemului global;

Principiul adaptabilitatii organizarii si functionarii administratiei publice. Principiul are in vedere adaptabilitatea, in contextul stabilitatii relative a administratiei publice, ceea ce face ca ea sa raspunda adecvat, prompt si eficient comenzilor sociale.

Principiul adaptabilitatii administratiei publice se caracterizeaza prin coeziunea si fexibilitatea elementelor sale componente - autoritatile administratiei publice, ceea ce permite realizarea in conditii optime a functiilor sale;

Principiul simplificarii structurii si activitatii. Principiul are in vedere atat structura cat si activitatea autoritatilor administratiei publice. El im­pune, insa, o precizare: daca numarul mare de functionari publici din administratie este nerentabil si chiar daunator, simplificarea, realizata cu orice pret, fara o temeinica justificare, va avea consecinte deosebit de negative. Simplificarea trebuie, deci, efectuata numai in consonanta cu realitatile constatate in cadrul administratiei publice, in caz contrar, ea transformandu-se in dezorganizare.

Simplificarea cunoaste trei modalitati, si anume:

a. O simplificare a activitatii externe (a relatiilor dintre autoritatile administratiei publice);

b. O simplificare a structurilor externe (a cadrului de organizare de ansamblu al autoritatilor administratiei publice), in vederea eliminarii paralelismului;

c. O simplificare interna, deci numai in cadrul unei sau unor autoritati ale administratiei publice dar, atat ca structura cat si ca activitate, in vederea eliminarii activitatilor paralele si a verigilor intermediare.

Principiul rationalizarii. Principiul priveste atat structura cat si activitatea autoritatilor administratiei publice. Aplicarea principiului va avea efecte concrete care vor putea duce la:

a. Cresterea operativitatii autoritatilor administratiei publice prin sporirea eficientei muncii de conducere li de executie si utilizarea judicioasa a specialistilor;

b. Reducerea functionarilor publici la nivelul absolut necesar pentru realizarea sarcinilor autoritatii administratiei publice si indrumarea personalului disponibilizat catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici (A.N.F.P.);

c. Reducerea numarului functionarilor publici trebuie sa fie corelata cu perfectionarea activitatii lor dar si cu cresterea eficientei acestora;

d. Principiul imbunatatirii stilului, metodelor si tehnicilor din administratia publica. Acest principiu se constituie intr-un imperativ al administratiei publice si, implicit, al stiintei administratiei care trebuie sa asigure, astfel, adaptarea sa permanenta la realitatile societatii contemporane;

6. Principiul urmaririi finalitatii. Principiul decurge din scopul practic pe care il urmareste stiinta administratiei: perfectionarea structurilor si activitatii autoritatilor administratiei publice. El consta in urmarirea si realizarea finalitatii sale prin cautarea celor mai bune solutii care sa serveasca scopului propus.