PUTERE SOCIALA - PUTERE POLITICA. CONCEPTE, TRASATURI SI FORME DE MANIFESTARE

PUTERE SOCIALA - PUTERE POLITICA. CONCEPTE, TRASATURI SI FORME DE MANIFESTARE

Orice grup social organizat presupune existenta intre membrii sai a unei multitudini de relatii, de interese, de solidaritate, de atractie sau de conflict, etc.. [1]

Societatea omeneasca ca sistem global de tip deosebit, are capacitatea de a se oglindi pe sine si intregul univers, de a se dezvolta si perfectiona in permanenta, pe baza unor legi obiective care au drept particularitate faptul ca se manifesta, prin intermediul oamenilor, ca tendinte generale. Mijlocul prin care societatea se regleaza si autoregleaza si care asigura desfasurarea tuturor activitatilor umane, functionarea de ansamblu, il constituie puterea sub forma sa cea mai generala - puterea sociala.

Prin putere sociala se intelege capacitatea pe care o are sau o dobandeste un om sau grup de oameni de a-si impune vointa altora in vederea efectuarii unor activitati cu o anumita finalitate, privind dirijarea societatii spre anumite scopuri.

Potrivit acestui concept, puterea sociala apare ca elementul care pune in intregul angrenaj social pe linia progresului istoric.

Puterea izvoraste din capacitatea omului de a gandi, de a reflecta lumea, si, legat de aceasta, de a actiona pentru transformarea acesteia in conformitate cu vointa sa. Gandind, reflectand lumea, omul isi manifesta totodata vointa de a realiza activitati potrivit intereselor sale.

Se poate spune deci ca puterea sociala reprezinta forta motrice prin care se realizeaza dezvoltarea sociala in conformitate cu raporturile urmarite, avand la baza o anumita ordine.

Reprezentand capacitatea unui om sau a unui grup de oameni de a-si impune vointa altora, puterea apare sub forma unor relatii intre oameni sau grupuri de oameni, de regula relatii de subordonare de la conducatori sau condusi, in care unii isi impun vointa altora in vederea infaptuirii unor actiuni, cat si relatii de conlucrare intre diferite centre ale puterii, in scopul de realizare de interese comune.

Prin urmare, puterea este o relatie sociala caracteristica oricarei comunitati umane, indiferent de dimensiunile ei (familie, trib, popor, natiune), atat la scara nationala, cat si la scara internationala.

Puterea sociala se manifesta sub diferite forme, in functie de domeniul de activitate (putere economica, politica, spirituala), de specificul comunitatii umane (puterea familiala de clasa, nationala, internationala etc.), precum si in functie de valoarea unor indivizi sau grupuri de indivizi de a-si exercita puterea, in scopurile urmarite, de mijloacele folosite etc..

Din acest punct de vedere, puterea se prezinta ca un fenomen gradual, cu intensitati diferite, aflandu-se pe o anumita sacra ierarhica, a sistemului social.

Puterea sociala reprezinta liantul intre intregul complex de structuri si forme sociale, pe care le ordoneaza si ierarhizeaza. Ea are rolul de a organiza si dirija viata sociala in conformitate cu scopurile urmarite.

Privita prin prisma rolului pe care il detine in complexul vietii sociale, puterea constituie un atribut al fiecarui individ, al fiecarui grup de indivizi, in afara acestora neputand sa existe activitate ordonata.

Ca element de organizare si reglare a vietii sociale, puterea fixeaza scopurile activitatii umane, mijloacele pentru realizarea acestor scopuri si gandirea dupa care sa actioneze. Pe aceasta cale, puterea asigura punerea in valoare a energiilor umane prin actiuni sociale organizate. Puterea impune ordine sociala, iar la randul ei ordinea sociala genereaza putere, cele doua elemente aflandu-se in relatie directa.

Fiind un fenomen complex al vietii sociale, puterea sociala are anumite trasaturi, dintre care mentionam:

constituie un element esential si permanent al relatiilor sociale, prin

intermediul caruia se asigura functionarea normala a societatii;

se prezinta sub forma unor centre, nuclee ale puterii ierarhizate pe

ansamblul vietii sociale, in raport de pozitia sociala si resursele celor care o exercita, precum si de domeniul de activitate;

reprezinta unitatea organica a doi factori: conducatori si condusi,

indiferent de natura societatii, de raporturile care se formeaza pe baza unor convingeri sau constrangeri. Deducem de aici ca societatea, atat in ansamblul ei, cat si pe segmente, este alcatuita de conducatori si condusi, relatie ce devine tot mai complexa si cuprinzatoare pe masura dezvoltarii sociale. Relatia dintre conducatori si condusi se afla intr-un continuu proces de fluctuatii sau chiar de schimburi spectaculoase. De aici, concluzia ca puterea ne apare sub forma unor relatii de dominatie si subordonare;

imbraca o diversitate de forme in functie de natura domeniului vietii

sociale, de specificul activitatilor si comunitatilor umane, de specificul sistemului social concret etc.. astfel, puterea se poate manifesta ca putere: familiala, economica, politica, civila precum si ca putere pe plan national si international etc..

Puterea politica constituie un subsistem al puterii sociale cu rol determinant in reglarea si functionarea vietii sociale, ea reprezentand capacitatea unor grupuri de oameni d a-si impune vointa in conducerea de ansamblu a societatii.

Puterea politica are anumite trasaturi care o individualizeaza fata de puteri din societate, precum:

se manifesta la nivelul cel mai general al societatii, asigurand

organizarea si conducerea ei la nivel global;

prin forta de care dispune, detine capacitatea de a coordona celelalte

forme ale puterii, pe care le slujeste, in scopul asigurarii concertarii acestora spre o conducere unitara cu caracter suveran;

se exercita, de regula, pe baza unei legislatii asigurate prin constitutie

si alte legi.

Asadar, puterea politica asigura organizarea societatii in ansamblul sau, constituind elementul integrator, liantul principal de legatura a tuturor structurilor sociale, ducand la o conducere unitara a societatii.

In sfera puterii politice intra:

puterea suverana a statului, prin capacitatea sa de a organiza si

conduce societatea in interesul comunitatii umane respective si de a o reprezenta raporturile cu alte comunitati. De aceea, statul, cu principalele sale structuri (legislativa, executiva, judecatoreasca), reprezinta pivotul puterii politice;

partidele si alte organizatii politice care, prin elaborarea unor optiuni

de organizare si conducere a societatii, pot sa asigure exercitarea guvernarii in stat;

mijloacele de informare care, prin capacitatea lor de influentare, au

un mare rol in adoptarea unor atitudini si impunerea unor pozitii in conducerea societatii.

Pentru indeplinirea rolului sau, puterea are mai multe functii:

functia programatica, decizionala care consta in elaborarea unor

programe, a liniilor directoare in care elementul esential il constituie decizia, in conformitate cu care trebuie sa se actioneze. Decizia, asa cum noteaza Burdeau, "angajeaza colectivitatile intr-un mod ireversibil, trasandu-le sarcini a caror realizare le afecteaza in intregime"[2]. Prin efectul lor, deciziile conditioneaza succesul daca sunt corespunzatoare, dar pot sa conduca si la insucces daca blocheaza evolutia. Prin pozitia centrala a grupului conducator in mecanismul puterii, deciziile politice devin obligatorii pentru societate, ele luand de regula forma legilor, decretelor, hotararilor. Cu cat programul de actiune, deciziile luate concorda cu cerintele generale ale progresului, cu atat mai mult puterea castiga in credibilitate si autoritate.

functia organizatorica consta in capacitatea puterii de a stabili

formele organizatorice cele mai adecvate si de a mobiliza grupurile sociale asupra carora isi exercita puterea pentru a actiona in conformitate cu programul adoptat;

functia ideologica, de educare a oamenilor in spiritul valorilor ce

decurg din programul stabilit si prin care se incearca obtinerea adeziunii indivizilor la decizia adoptata;

functia coercitiva, de constrangere prin diferite mijloace, fie pentru a

determina pe oameni sa actioneze in conformitate cu cele adoptate, fie de reprimare a impotrivirii celor ce se opun;

functia de control, de urmarire a modului in care linia stabilita este

respectata si a masurilor ce se impun, in conformitate cu legea;

pregatirea de specialisti care sa se ocupe in exclusivitate de

organizarea vietii sociale in conformitate cu vointa puterii politice, indeosebi in exercitarea guvernarii.

Deoarece puterea se exercita intr-un cadru organizat, prin intermediul unor institutii, organizatii, asociatii, functiile puterii sunt exercitate intr-un mod specific, de fiecare organism in parte.

Puterea politica se exercita prin diferite mijloace politice, economice, ideologice, juridice, militare etc., aflate intr-o stransa interdependenta.

In corelatie cu puterea politica se afla puterea civila, respectiv capacitatea acesteia ca, prin mijloace de care dispune (organizatii, mijloace de informare, opinie publica), sa impuna puterii politice indeplinirea misiunii ce i-a fost incredintata, de a sluji societatea.

Prin modul in care actioneaza in societate, puterea politica se prezinta sub forma democratica sau dictatoriala.

Puterea democratica exista atunci cand aceasta se constituie ca un rezultat al consultarii si consimtamantului cetatenilor si ale carei decizii concorda cu aspiratiile si interesele de progres ale societatii.

Puterea dictatoriala (sau alienata) este aceea care nu emana de la popor, aparand ca o forta straina si ostila si care nu tine cont de optiunile politice ale cetatenilor. Puterea dictatoriala foloseste mijloace de represiune ingradind accesul la actul decizional al membrilor societatii, a caror vointa este ignorata si anihilata prin mijloace coercitive.

In epoca contemporana puterea dictatoriala isi dovedeste tot mai mult incapacitatea de a se mentine, de a-si indeplini functia publica de conducere a societatii, fiind nevoita, sub presiunea maselor, sa cedeze tot mai mult puterii democratice. Puterea dictatoriala recurge la mitul politic, adica la promovarea unor mistificari ale realitatii sociale, la anomie, in care normele de convietuire sociala nu se mai respecta, conducand la o situatie confuza si de degradare sociala. Valorile politice pe care se sprijina puterea dictatoriala devin tot mai anacronice, ducand la degradarea si inlaturarea ei.

Constituind o problema centrala a sistemului politic, puterea politica are capacitatea de a asigura ordinea, progresul social, bunastarea cetatenilor, acest lucru fiind insa conditionat de caracterul democratic al elementelor cu care opereaza.[3]