Parlamentul European

Parlamentul European

  Atributii prin Tratatul de la Maastricht

  Regulamentul interior

  Partidele politice in Parlamentul European

  Grupari politice si parlamentare

Parlamentul European este rezultatul tratatelor institutive. La inceput a avut denumirea de Adunarea Comuna (in Tratatul C.E.C.A.)  sau, simplu, Adunarea (cum aparea in Tratatul de instituire C.E.E. si Euratom). Prin Rezolutia din 20.III.1958, cele trei institutii de mai sus s-au reunit in Adunarea Parlamentara Europeana. Patru ani mai tarziu, in 1962, s-a hotarat denumirea de Parlament European.

Prin Tratatul de la Maastricht s-au adus importante modificari in competentele Parlamentului European in sensul ca i-a crescut influenta, in special in procedura de decizie.

Parlamentul este in curs de a deveni un protagonist politic, motiv pentru care in aprecierea pozitiilor se contureaza un adevarat  triunghi institutional. O buna parte a dialogului intre Parlament si Comisie se bazeaza pe cererea acestuia adresata Comisiei de a-i asuma pozitiile pentru a le apara in fata Consiliului. Comisia refuza insa sa fie neconditionat legata de pozitiile Parlamentului.

Dupa opinia d-lui Valer Dorneanu, Presedintele Senatului, o dezbatere asupra rolului Parlamentului nu poate evita problema legitimitatii democratice a deciziilor politice la nivel european si modul in care se poate face aceasta la dimensiunile concretului, intrucat « consolidarea dimensiunii parlamentare, atat la nivel national cat si la nivel european, este destinata sa aduca o contributie consistenta in legitimarea democratica a procesului politic in luarea deciziilor.» De altfel, chiar presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, in cadrul intalnirii Comisiei pentru Afaceri Constitutionale, care a avut loc la Bruxelles, la 20 III, 2001, afirma ca « examinarea sistemului politic al Uniunii Europene in sens larg si cautarea cailor de intarire a rolului parlamentelor nationale in diferitele faze ale procesului de luare a deciziilor la nivel comunitar» tin de esenta structurii europene.

Comisia da publicitatii  pentru Parlamentul European un Raport general anual (cu cel putin o luna inainte de deschiderea sesiunii parlamentare). Raportul este important pentru ca permite urmarirea activitatii si a progreselor Comunitatilor. Apoi, Comisia isi intocmeste un program de lucru, avut in vedere la elaborarea  discursului-program al Presedintelui, (in sesiunea din luna februarie a fiecarui an). Discursul este urmat de dezbaterea generala asupra politicii trecute si viitoare, incheiata prin rezolutia asupra politicii generale a Comunitatilor. In ceea ce priveste primul program de actiune prezentat de Comisie, dupa intrarea in functiune la fiecare 4 ani, tinde sa devina un program de legislatura, iar dezbaterile imbraca forma de investitura, ocazie cu care Parlamentul are posibilitatea unui vot formal al motiunii de investitura.

Parlamentul are drept de veto asupra Comisiei. Daca o motiune de cenzura este adoptata cu o majoritate de 2/3 e intreaga Comisie trebuie sa demisioneze si sa fie inlocuita. In acest caz, mandatul noilor membri ai Comisiei va expira cand trebuia sa expire mandatul vechilor membri. Cenzura Parlamentului are insa limite. In primul rand nu este consultat in numirea membrilor Comisiei care ii inlocuiesc pe cei din Comisia impotriva careia s-a adoptat motiunea de cenzura, astfel ca statele pot numi in functie exact aceeasi membri.

Parlamentul este abilitat sa comenteze problemele in momentul in care acestea apar, sa nu se limiteze la actiunea de investigare prin comitetele parlamentare. Ca organ consultativ, Parlamentul European este investit cu dreptul de fi consultat asupra propunerilor majore de politica in Uniunea Europeana.

Procesul de consultare are loc intr-una sau in ambele faze ale procesului de luare a deciziilor. Consiliul poate consulta Parlamentul dupa ce a primit o propunere de la Comisie. Comisia insasi poate sa consulte Parlamentul in procesul de elaborare a propunerii. In mod frecvent, Comisia si-a trimis propunerile Parlamentului European in acelasi timp in care le-a trimis Consiliului.

Atributiile consultative Parlamentul si le exercita in mare parte prin comitete. O propunere anume este inaintata comitetului de resort care produce un raport continand o schita de opinie. Schita de opinie este dezbatuta in plenul Parlamentului. Versiunea finala se comunica Consiliului sau Comisiei, dupa caz. Acest drept de consultare nu are si putere de decizie. Consiliul nu este restrictionat si nici Comisia nu este obligata sa acorde atentie opiniei Parlamentului. Totusi, in conditiile in care Tratatele cer Consiliului sa consulte Parlamentul inainte de a adopta o lege, opinia Parlamentului este importanta pentru ca un act sa fie adoptat in mod legal.

Conform Tratatului de la Maastricht o larga zona a legislatiei supuse votului cu majoritate calificata in Consiliu (referitoare la problemele legate de piata unica, servicii, libera circulatie a lucratorilor, dreptul de stabilire, programe de cercetare si de protectie a mediului, probleme legate de educatie si cultura) este supusa initiativei Parlamentului. In aceasta noua zona de competente se manifesta doua mari categorii de circumstante:

1. Consiliul are o pozitie comuna cu Comisia in cazul proiectului legislativ, insa, Parlamentul il respinge (cu majoritatea absoluta a membrilor). In acest caz se formeaza un Comitet de Conciliere intre Consiliu si Parlament pentru a ajunge la un acord asupra unui text comun. Daca dupa analiza finala acest lucru nu e posibil, Parlamentul poate, cu majoritate absoluta, sa blocheze adoptarea textului;

2. Parlamentul European propune amendamente pozitiei adoptate de Consiliu (cu majoritatea comuna a membrilor sai). Consiliul aproba amendamentele cu votul majoritatii calificate sau le respinge (in care caz intra in actiune Comitetul de Conciliere, ca si in cazul anterior).

In prezent, Parlamentul European are 626 de membrii. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a hotarat ca numarul parlamentarilor europeni sa nu fie mai mare de 700 de membri.

Activitatea partidelor politice in Parlamentul European se desfasoara la nivel de  federatii transnationale, grupuri politice si partide nationale.  Federatiile s-au creat in anii '70: Partidul Oamenilor (Poporului) Europei (EPP); partide Crestin-Democrate si ramurile acestora; Partidul Liberal, Democrat si Reformist (ELDR); si Partidul Socialistilor Europeni (PES).

Pentru grupurile politice, numarul minim de persoane  se specifica  prin regulamentul  Parlamentului.   Grupurile s-au format si dezvoltat din mai multe motive, intre care cele ideologice si beneficiile organizationale sunt importante. De exemplu, fondurile pentru administrare si cercetare sunt distribuite pe baza unor sume fixate pe grup (independentii sunt considerati un grup in acest caz).

Partidele politice si parlamentele nationale sunt si ele implicate in activitatile legate de Parlamentul European care organizeaza reuniuni anuale cu presedintii parlamentelor statelor membre, ai Consiliului European si ai Adunarii Uniunii Europei Occidentale (Conferintele Mari), si pre-sesiuni ale reprezentantilor Adunarii Parlamentare cu cei ai parlamentelor nationale ale statelor membre (Conferintele Mici), pregatite si precedate de reuniuni ale secretarilor generali.

Intalnirile intre comisiile corespondente nu sunt, la randul lor, ingradite de diferentele de structura interna intre parlamentele nationale si cel european (numar variabil de comisii, competente si rol diferit).

Parlamentul European este organizat si functioneaza, in linii generale, prin Regulamentul interior. Organele de conducere sunt Presedintele si Biroul. Din Birou, alaturi de Presedinte, fac parte 14 Vice-presedinti, 5 chestori cu drept de vot consultativ. Conferinta presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice. Ea este competenta pentru organizarea lucrarilor si fixarea ordinii de zi a sesiunilor. Parlamentul tine o sesiune anuala care incepe  in cea de a doua zi de marti din luna martie. Parlamentul poate sa lucreze in sesiune extraordinara la cererea majoritatii membrilor sai, a Consiliului si a Comisiei. Parlamentul este dotat cu comisii parlamentare care se reunesc in intervalul sesiunilor si asigura continuitatea lucrarilor. Ele sunt comisii permanente, comisii temporare, comisia temporara de ancheta, comisii parlamentare mixte cu parlamentele statelor asociate sau ale statelor cu care au fost angajate negocieri in vederea aderarii, altele.

Sistemul politic european prezinta sisteme juridice si legislative diferite. Ceea ce le uneste este setul de valori care stau la baza edificiului constitutional si, Parlamentul European principalul for de dezbatere si actiune politica. El a cunoscut transformari in ceea ce priveste competenta in procesul decizional. Pentru a intelege modul de actiune al acestei suprastructuri, inainte de a-i analiza competenta, trebuie cercetat palierul actorilor politicii europene. La o prima vedere, lucrurile par a fi simple si ne intrebam deseori daca nu cumva traim un sfarsit al ideologiilor, o plafonare a doctrinelor sub impresia discursului populist. De fapt, asistam la un proces complex si deosebit de interesant care nu poate fi analizat la intreaga sa dimensiune decat prin metoda comparativa pe o cazuistica national-supranational.

Sistemul politic european este un sistem care incearca sa reprezinte structurile sociale existente in societate, tendinte si curente majoritare sau minoritare. Politicienii europeni au de satisfacut doua mari criterii: criteriul politic national, capabil a asigura numarul de voturi necesare reprezentarii la nivel european si criteriul politic european, capabil a incadra miscarea politica respectiva in grupurile politice consacrate (crestin-democratii, social-democratii, verzii, liberal-democratii) care joaca rolurile directoare in Parlament.

In ultimii ani se observa doua tendinte interesante si pline de inteles: pe de o parte, trecerea de la votul national la votul politic, iar pe de alta parte ascensiunea semnificativa a unor noi grupuri politice care incearca iesirea din anonimatul scenei europene.

Cele mai multe dintre partidele importante ale Europei folosesc alegerile directe pentru Parlamentul European in a-si masura forta in pregatirea alegerilor nationale. In spectrul politic, dinamicile sociale, problemele dezvoltarii sectoriale, tintele dezvoltarii Uniunii Europene angajeaza o serie de polemici si dispute.

In cadrul Parlamentului European partidele politice se afiliaza la grupuri politice parlamentare structurate sau nu pe scheletul unor formule politice supranationale.

a.  Democrat-crestinii europeni

Intre partidele politice europene, crestin democratii sunt dintre cei mai putin intelesi. Catalogati de public a fi de centru-dreapta, inca din 1961 ei au intrat intr-o serie de combinatii guvernamentale cu partidele de centru-stanga dar si cu partidele liberale. Odata cu Consiliul Ecumenic, tinut la Roma in 1962, cunoscut ca si Vatican II, doctrina partidelor democrat-crestine a devenit mai sociala.

In cadrul Partidului Popular European, partidul care asuma astazi politica doctrinara este C.D.U.-ul (Christlich-Democratische Union) german.

Dupa  alegerile pentru Parlamentul European din 13 iunie 1999, acesta a devenit grupul cel mai numeros cu 233 de parlamentari (din totalul de 626 parlamentari) reprezentand partide conservatoare si crestin-democrate din cele 15 state ale Uniunii Europene.

Rezultatele bune din Marea Britanie si Germania, care au fost decisive in lupta pentru intaietate politica in Parlament, s-au datorat si unor probleme interne de care s-au lovit guvernele Blair si Schröder.

In ceea ce-l priveste pe Tony Blair, cu cat creste popularitatea sa pe continent, generata de determinarea cu care incearca integrarea mai rapida a britanicilor in Uniune, cu atat ii scade popularitatea in tara sa natala si totodata creste ponderea conservatorilor cunoscuti a fi apropiati de eurosceptici. In Germania, politica  sociala a lui Schröder nu a reusit sa schimbe radical situatia sociala existenta. In acelasi timp, in peisajul politicii externe, Germania a cam pierdut din rolul de negociator sef intre centrele de putere de pe continent.

Planul de actiune 1999-2004, vine in continuarea unor documente fundamentale pentru grupul partidului popular european si al democratilor europeni si anume la Programul de Baza de la Atena din 1992 care stabileste un set de valori crestin-democrate, completate cu aspectele sociale reliefate de Congresul al XII-lea de la Toulouse (9 -11 noiembrie 1997) - sanatate publica, asigurari sociale si protejarea familiei. Filosofia P.P.E. are la baza o politica ce impleteste integrarea europeana cu interesele regionale si nationale. Scopul actiunii politice este o Europa comunitara, democratica, transparenta si capabila a lua decizii. In contextul discutiilor asupra viitorului Uniunii Europene, P.P.E. nu doreste un super-stat, ci mai degraba o diviziune a responsabilitatilor si obligatiilor intre Uniune, statele membre si institutiile regionale si municipale.

In ceea ce priveste problematica Constitutiei, amintim ca la Conferinta Extinderea Uniunii Europene, organizata la Frankfurt pe Oder, la 3 nov. 2001, de Asociatia Europeana a Juristilor pentru Democratie si Drepturile Omului in Lume, profesorul francez Gerard Soulier a afirmat ca problema constitutiei este indisolubil legata de stat si a demonstrat ca nu trebuie confundata ideea de federalism cu ideea de stat federal, iar in cadrul Uniunii Europene federalismul se realizeaza prin obligativitatea respectarii deciziilor Curtii de Justitie, care sunt imediat executorii.

b. Social-democratii

Social-democratia europeana nu este deloc unitara in abordari, atat in ceea ce priveste problemele sociale cat si a celor ale dezvoltarii Uniunii. La inceputul deceniului, analistii identificau  trei mari curente social-democrate: primul curent sustinut de premierul francez Lionel Jospin se detaseaza printr-un socialism imbunatatit in problema sociala; a doua tendinta, asa numita Linia Londra-Berlin sau new labour, promoveaza un social-liberalism deschis, mai ales catre ideile centrului decat ale stangii in timp ce o a treia linie politica incearca sa realizeze un compromis intre cele doua curente principale.

c. Liberal-democratii

Al treilea grup parlamentar ca pondere  este cel al liberal-democratilor. Analistii prevedeau caderea acestora, dar mai mult sau mai putin surprinzator, ei au revenit in forta detronandu-i pe ecologisti de pe pozitia a treia. Succesul e cu atat mai mare cu cat liberalii nu au beneficiat de sprijinul liberalilor germani (FDP) care nu au depasit pragul electoral. Decisive au fost voturile din tarile nordice, din Italia si Marea Britanie. La fel ca marile grupuri prezentate anterior, liberal democratii au un partid european care le reprezinta interesele - ELDR (Partidul liberal-democratilor si reformatorilor europeni). Seful grupului parlamentar liberal este irlandezul Pat Cox.

ELDR are membrii cu drepturi depline si din Estul Europei sau din Elvetia. Ca Program politic Liberal-democratii europeni accentueaza ideea respectarii identitatii nationale. Totodata dezvolta si ideea ca ceea ce s-a creat nu e doar o Europa a afacerilor, ci si o Europa a indivizilor. Europa trebuie sa fie, in opinia lor, un exemplu de respect a drepturilor civile, tolerantei, emanciparii si dezvoltarii individului, un dialog intre culturi diferite, intr-un cuvant, o Europa luminata.

d. Ecologistii

Grupul Verzilor cuprinde atat partide ecologiste cat si partide autonomiste din diferite tari europene si se caracterizeaza prin intransigenta in problemele de mediu precum si promovarea unor politici autonomiste militand pentru o integrare prin devolutiune.

e. Comunistii

Comunistii europeni sunt o prezenta constanta in Parlamentul European si beneficiaza de suportul comunistilor germani si francezi. Ideologic vorbind nu toti comunistii europeni reproduc teze leniniste si staliniste, ci recurg in special la K. Marx si F. Engels. Acestia sunt asa numitii eurocomunisti. Altii, cum sunt Partido Comunisto Portugues au ramas fideli ideilor marxist-leniniste. Diferentele de opinii sunt importante: nordicii (danezii titoisti de ex.) sunt apropiati de social-democrati, reformistii au folosit nationalismul in ideea comunista (Initiativa per la Catalunya, ortodocsii, partide fidele mostenirii, accepta, evolutia doctrinara (Partidul Comunist Francez) in timp ce integristii au ramas fideli dogmei comuniste. In domeniul relatiilor internationale se pronunta pentru cresterea puterii OSCE in defavoarea NATO si UEO.

f. Grupurile independentilor

In aceasta categorie se pot incadra cele doua grupuri ale independentilor - Grupul tehnic al deputatilor independenti si Grupul Neafiliatilor. Dupa extinderea din anul 1995, locurile in Parlamentul European au fost repartizate astfel:

Membrii: 626 alesi pentru 5 ani

Germania - 99

Franta - 87

Italia - 87

Regatul Unit - 87

Spania - 64

Olanda - 31

Belgia - 25

Grecia - 25

Portugalia - 25

Suedia - 22

Austria - 21

Danemarca - 16

Finlanda - 16

Islanda - 15

Luxembourg - 6

Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii Europene, Bucuresti, Universul Juridic, 2002, p. 83.

Valer Dorneanu, Parlamentele nationale intr-o Europa largita, in Romania si viitorul Europei, Bucuresti, Editura RA Monitorul Oficial, 2001, p. 155.

Romano Prodi, apud Valer Dorneanu, op. cit., p. 155.

Fuerea Augustin, op. cit., p. 85.

Victor Duculescu, O tema a relatiilor comunitare: adoptarea Constitutiei Europene, in Romania si viitorul Europei, ed. cit., p. 198.

Apud Nicolae Paun, Istoria constructiei europene, Editura Fundatia pentru Studii Europene, 1999, p. 62 si urm.

Nicolae Paun, op. cit., p. 76 si urm.