Politica Agricola Comuna

Politica Agricola Comuna

Agricultura a reprezentat aproape intotdeauna un sector sensibil, caruia autoritatile publice i-au acordat o atentie deosebita in toate tarile, din ratiuni sociale si electorale.

Inca de la inceputul anilor '50, cand s-a planificat o organizare europeana a circulatiei marfurilor, proiectul privind agricultura (Europa verde), a fost amanat din cauza divergentelor de interese dintre tari.

Argumentele economice pentru politica agricola comuna (PAC):

Argumentul echitatii:

combaterea saraciei pe termen lung in mediul rural;

scaderea preturilor produselor agricole pe termen lung;

rata ridicata a iesirii de forta de munca din agricultura ca urmare a scaderii veniturilor;

Argumentul eficientei:

necesitatea cresterii productivitatii muncii:

asigurarea securitatii aprovizionarii cu produse alimentare europene;

stabilizarea pietelor agricole;

Argumentul comertului exterior:

nevoia unei fluidizari a comertului european cu produse agricole;

dorinta tarilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor pe piata mondiala;

Argumentul esecului pietei:

instabilitatea preturilor la produsele agricole;

mobilitatea redusa a factorilor de productie in agricultura;

natura ciclica a veniturilor in agricultura, datorita investitiilor reduse pe termen lung.

Tratatul de la Roma, din 1957, stabilea pentru PAC cinci obiective esentiale:

Cresterea eficientei in agricultura;

Nivel de trai echitabil pentru producatorii agricoli;

Stabilizarea pietelor agricole;

Siguranta aprovizionarii cu produse agricole;

Preturi rezonabile pentru consumatori.

PAC a fost introdusa in 1962 de o echipa de experti condusi de Sicco Mansholt (fost ministru al agriculturii in Olanda) si vicepresedinte al Comisiei Europene, o data cu componenta garantare a FEOGA, dar a inceput sa fie efectiv implementata in anul 1964 prin functionarea componentei orientare a FEOGA.

Aceasta, deoarece intre tarile membre, agricultura prezenta caracteristici diferite, cum ar fi:

exploatari agricole numeroase si de dimensiuni mici, care nu puteau fi controlate;

o productivitate slaba;

o mare parte a populatiei active (peste 20%) era ocupata in sectorul primar (productia de baza);

un venit mediu pe locuitor, inferior celorlalte sectoare de activitate;

o productie insuficienta, care nu satisface nevoile alimentare.

In aceste conditii, Consiliul de Ministri si Comisia Europeana nu puteau suprima, pur si simplu, barierele vamale la produsele agricole (asa cum se facusera in cazul produselor industriale), din motive de echilibru economic si de justitie sociala.

Mecanismele nationale trebuiau inlocuite cu un dispozitiv comunitar, care a fost inspirat din modelele de organizare existente in Franta si Olanda, tari cu o agricultura mai dezvoltata.

Sistemul adoptat are la baza principiile:

a)     Principiul pietei unice - produsele agricole circula fara restrictii in interiorul UE, iar reglementarile administrative (sanitar-veterinare si fitosanitare) sunt armonizate progresiv;

b)    Principiul preferintei comunitare - favorizarea consumului de produse agricole originare din UE prin impunerea de bariere la importul de produse agricole din terte tari;

c)     Principiul solidaritatii financiare - masurile comune sunt finantate dintr-un buget comun.

PAC a fost de la inceput o politica integrationista, deoarece, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai apartine statelor membre, ci UE. Ea s-a sprijinit pe doi piloni:

Pilonul I numit "Organizatii comune de piata" si

Pilonul II numit "Dezvoltare rurala"

Pilonul I, contine un sistem complex de reguli si mecanisme ce reglementeaza productia, comertul si prelucrarea produselor agricole prin urmatoarele instrumente:

preturi unice garantate;

stocarea supraproductiei;

ajutoare financiare;

cote de productie;

protectie vamala.

Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei Europene, reglementeaza anual trei niveluri de pret:

Pretul indicativ - pretul la care Consiliul recomanda vanzarea produselor, considerat necesar pentru a asigura un venit rezonabil producatorilor agricoli. El este un pret maxim, fiind stabilit anual pentru fiecare produs in parte, fiind superior produselor de pe piata mondiala.

Pretul de interventie - pret minim garantat, in caz de surplus pe piata, UE intervine prin achizitionarea si stocarea produsului, iar ulterior ii da alta destinatie (consum, export, ajutoare sau distrugere).

Pretul prag - pretul sub care importurile de produse agricole nu pot patrunde pe piata UE. El este mai mic decat pretul indicativ, cu scopul de a proteja produsele originare din UE si a descuraja importurile din afara UE. El se mai numeste prelevare de import si reprezinta de fapt o taxa vamala care se acumuleaza la bugetul UE.

In afara de garantarea preturilor, din bugetul UE se mai fac plati directe, care constituie ajutoare financiare, cum ar fi:

a)     ajutoare pentru productie sau subventii pentru anumite produse ale caror costuri de productie sunt mari si descurajeaza producatorii (ulei de masline, seminte oleaginoase, carne de oaie, legume etc.);

b)     plati compensatorii (in cazul scaderii preturilor), care se acorda in suma anuala fixa la hectar sau pe animal (pentru anumite culturi sau rase de animale);

c)     restituiri la export (subventie directa de export) - se aloca in cazul exporturilor la preturi mai mici decat cele comunitare.

Pilonul II - Dezvoltare rurala - stabilit prin Agenda 2000 (2000 - 2006), continea doua categorii de masuri:

Masuri acompaniatoare:

pensionare anticipata in zonele sarace care necesita investitii mari si dezvoltarea unor activitati colaterale;

agricultura ecologica, fara a utiliza substante chimice ci numai metode nepoluante (care sunt mai scumpe);

exploatarea zonelor defavorizate.

Masuri de modernizare si dezvoltare:

investitii;

ameliorarea procesului de comercializare si procesare a produselor primare;

atragerea tinerilor in mediul rural;

formare profesionala;

conservarea padurilor;

alte activitati.

PAC are efecte pozitive, dar si negative.

Pozitive:

a)     Cresterea productivitatii muncii si a randamentului produselor agricole, ca urmare a finantarii cercetarii stiintifice in domeniu;

b)     Folosirea pe scara larga a ingrasamintelor si a uneltelor de lucru mecanizate si chiar automatizate;

c)     S-au selectat specii si varietati vegetale cat si rase de animale de mare productivitate;

d)     S-au inregistrat excedente importante atat la produsele vegetale cat si animale - UE devenind al doilea exportator mondial, dupa SUA, dar ramane, inca, primul importator mondial la energie, furaje etc.;

e)     Desi se fac exploatari moderne, pe dimensiuni mari (80 - 120 ha pentru marile culturi si 40 - 60 vaci pentru ferme zootehnice) totusi sistemul american este mai eficient, deoarece, culturile vegetale si fermele zootehnice sunt mult mai mari.

Negative:

a)     Acumularea necontrolata a excedentelor produselor agricole, au generat un dezechilibru intre oferta disponibila si cererea pietei interne;

b)     Mare consumatoare de resurse:

FEOGA - 46%;

fonduri structurale si de coeziune - 34%;

alte politici si cheltuieli administrative - 20%.

Cresterea necesarului de fonduri se datoreaza, pe de o parte subventionarii produselor, iar pe de alta parte, costurilor mari cu stocarea lor.

c)     Folosirea pe scara larga a biostimulatorilor pentru cresterea randamentului produselor agricole (ingrasaminte chimice, hormoni de crestere etc.) au dus, cu timpul, la degradarea terenurilor agricole (exploatate in exces), infestarea lor cu substante chimice toxice (sol, apa freatica), la diminuarea calitatii produselor (care nu au gust sau toate au acelasi gust) si la aparitia de boli grave (boala "vacii nebune", "puiul cu dioxina" etc.).

d)     Datorita supraproductiei s-a luat masura reducerii la jumatate a populatiei ocupate in agricultura in numai zece ani (1970 - 1980), prin atribuirea unei indemnizatii anuale pentru producatorii care accepta sa se retraga la oras sau sa se pensioneze anticipat.

e)     Eficienta din ce in ce mai scazuta a transferurilor pentru sprijinirea pietei agricole:

profiturile fermierilor erodate de ratele ridicate ale dobanzii si de preturile ridicate ale terenurilor;

preturi mari pentru consumatori;

dependenta fermelor de subventiile acordate;

alocarea eronata a resurselor limitate;

acordarea subventiei pe productie ii avantajeaza pe producatorii agricoli mari.

f)      PAC nu este adecvata cu politica de dezvoltare durabila, fiind necesare alte instrumente: politica regionala, infrastructura, mediul, politica in domeniul silviculturii, pescuitului etc.

g)     PAC duce la distorsionarea pietei globale prin strategia protectionista promovata de-a lungul anilor, generand aparitia de divergente intre tarile europene, mai ales din partea acelora unde terenurile agricole sunt mai putin productive, necesitand investitii mai ridicate (cazul Marii Britanii, Germaniei);

h)     Aparitia de divergente intre UE si SUA, care revendicau de la bun inceput eliminarea tuturor masurilor protectioniste pana in anul 2000.

Acest fapt a determinat UE sa renunte treptat la principiul preferintei comunitare, prin acceptarea pe piata unica si a produselor de pe piata internationala.

Aspecte privind convergenta agriculturii romanesti cu agricultura UE:

Aspecte pozitive:

al doilea mare producator agricol din Europa Centrala si de Est (14,8 mil ha suprafata agricola), dupa Polonia;

clima si solul sunt favorabile dezvoltarii unei agriculturi eficiente;

potential de dezvoltare a unei agriculturi ecologice;

folosirea unor metode traditionale si nonintensive.

Aspecte negative:

rolul de "plasa de siguranta" pentru persoanele care nu-si pot gasi de lucru in alte domenii;

agricultori de subzistenta - numarul mare de ferme mici, familiale;

pondere mare a autoconsumului (de doua ori mai mare decat nivelul normal, considerat ca fiind de maxim 30% din output-ul agricol);

piata agricola nu este functionala, intrucat pietele funciare si de arendare sunt deficitare (piata pamantului reprezinta numai 5% din potentialul total);

nivel scazut al subventiilor, fapt ce determina lipsa de capital uman;

acces redus la credite - investitia de capital in agricultura reprezinta numai 30% din nivelul standard european;

productivitatea muncii reprezinta jumatate din media UE, in timp ce costurile de productie sunt mai mari cu aproximativ 30%;

scaderea ponderii productiei agricole in PIB a determinat cresterea ponderii populatiei din agricultura, in totalul populatiei civile ocupate.

Prin integrarea in UE, Romania doreste:

stabilitate economica;

investitii mai mari din fonduri structurale;

venituri mai mari pentru fermierii agricoli;

accesul la piata unica pentru produsele romanesti.

Efecte negative asupra UE dupa integrarea Romaniei:

invazia produselor ieftine romanesti;

emigrarea masiva spre tarile din vest a populatiei active din Romania in cautarea unui loc de munca;

cheltuieli mari realizate din bugetul european pentru sustinerea proiectelor romanesti.

Cateva concluzii privind P.A.C. si problemele pe care le ridica:

Agricultura ramane unul dintre cele mai sensibile subiecte de negociere, datorita rolului sau major in bugetul comunitar, dar, in acelasi timp, ea ocupa o pondere destul de redusa in PIB‑ul comunitar.

Pe primul loc sunt disputele dintre Germania si Franta, pe de o parte, prima, fiind principalul contribuabil, iar ce‑a de‑a doua, cel mai important beneficiar al bugetului pentru agricultura (aproape 50% din bugetul anual de circa 100 mld. Euro).

Daca in perioada Tratatului de la Roma agricultura reprezenta 12% din PIB‑ul celor 6 tari si cuprindea 20% din forta de munca, astazi, in agricultura europeana lucreaza abia 7% din forta de munca europeana, iar ponderea ei in PIB‑ul european este de doar 3%.

Cu toate acestea, politica agricola este una dintre cele mai scumpe si mai complexe, fiind de multe ori divergenta. Numai ministrii de externe se intalnesc mai des decat ministrii agriculturii, iar departamentul pentru agricultura este al doilea ca marime din aparatul tehnic al Comisiei Europene.

Politica agricola a Uniunii Europene este structural diferita de celelalte politici comunitare, din mai multe puncte de vedere:

‑ in primul rand, in timp ce in aproape toate sectoarele de activitate au fost eliminate barierele si s‑au deschis pietele, agricultura ramane un domeniu in care se exercita un puternic control;

‑ - in al doilea rand, preturile produselor agricole sunt mult mai supuse fluctuatiilor decat oricare alte preturi, iar europenii, cheltuind circa un sfert din veniturile proprii pe alimente suporta direct costurile acestor influente;

- in al treilea rand, fermierii au avut intotdeauna sindicate puternice, care fac un lobby eficient pe langa institutiile Uniunii Europene.

Preturile tinta (sau indicative) ‑ preturile pe care fermierii spera sa le obtina pe piata libera pentru a‑si putea acoperi investitiile; ele sunt, de regula, stabilite peste nivelul preturilor mondiale, pentru a asigura fermierilor un nivel de trai minimal, si sunt acoperite de taxele pe importuri si subventiile menite sa promoveze exporturile;

Preturile de interventie ‑ pe care Uniunea Europeana le plateste ca masura de ultima instanta pentru a achizitiona produsele de pe piata, in cazul in care acestea nu obtin pretul tinta;

Preturile de prag ‑ pentru produsele de import pentru care se platesc taxe, astfel incat aceste produse sa fie mai putin competitive;

Preturile de pornire ‑ preturile minime pentru care un produs poate fi importat in Uniunea Europeana.

Acest sistem de preturi a devenit din ce in ce mai costisitor si mai complex, deoarece fermierii din Uniunea Europeana produc mai mult decat consuma piata. Uniunea Europeana trebuie sa achizitioneze surplusul de marfuri (unt, cereale, carne de vita si zahar) si sa le depoziteze sau sa le plaseze in afara Uniunii Europene (iritand pe celelalte tari producatoare, mai ales SUA), sa le dea ca ajutoare tarilor sarace, sa le distruga sau sa le converteasca in alte produse. De exemplu, vinul, ar putea fi transformat in alcool, depozitarea ocupand mai putin spatiu, sau, chiar in combustibil.

Cea mai mare parte a banilor din FEOGA merg catre producatorii de produse lactate, cereale, uleiuri si grasimi, carne de vaca si vitel si zahar.

Uniunea Europeana este cel mai mare exportator de zahar, oua, carne de pasare si produse lactate din lume, acoperind 20% din exporturile mondiale de produse alimentare.

Efecte negative ale PAC

- Uniunea Europeana produce mai mult decat poate absorbi piata, creand astfel, un surplus ce necesita cheltuieli atat pentru achizitionare, cat si pentru stocare (ambele operatiuni suportate din bugetul Uniunii Europene);

- fondurile PAC au fost folosite uneori in mod fraudulos, datorita diferentelor mari dintre preturile din unele zone ale Uniunii Europene si preturile mondiale;

- PAC a creat o dependenta economica, sustinandu‑i pe acei fermieri care ar fi scosi de pe piata in conditii de concurenta perfecta; de asemenea, PAC a dus la cresterea preturilor terenurilor agricole si nu a reusit sa inlature diferenta dintre fermierii saraci si cei bogati;

- PAC a incurajat folosirea in exces a ingrasamintelor si erbicidelor, a defrisarilor in scopul cresterii suprafetelor arabile;

- in ciuda surplusului de produse existent in Uniunea Europeana, PAC a dus la cresterea preturilor la alimente pentru consumatori, fapt ce a alimentat scepticismul europenilor fata de conceptul de integrare europeana;

- deoarece 46% din veniturile Uniunii Europene sunt consumate de agricultura, celelalte domenii de activitate sunt din ce in ce mai nedreptatite pe masura cresterii numarului de probleme cu care se confrunta;

- PAC a produs distorsiuni ale preturilor mondiale din agricultura, a afectat relatiile Uniunii Europene cu alti parteneri importanti si a consolidat imaginea de protectionism a Uniunii.

Ca urmare, incepand cu anul 2003 s‑a convenit introducerea de noi reforme. Astfel, din anul 2005 s‑a renuntat sa se mai faca legatura intre subventiile pe care fermierii le pot primi si productia inregistrata, ei urmand sa primeasca o suma unica.

Odata cu extinderea spre est a Uniunii Europene, au aparut noi probleme, generate de marimea redusa a fermelor est‑europene si de productivitatea lor scazuta. Compromisul la care s‑a ajuns a fost sa li se aloce o cota unica, dar in crestere, a fondurilor din agricultura.