Politica Sociala a Uniunii Europene

Politica Sociala a Uniunii Europene

Politica sociala a comunitatii europene a debutat odata cu tratatul de constituire a acesteia, in 1957. Astfel, Tratatul de la Roma pune bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulatie a muncitorilor si la libertatea de stabilire a acestora, in contextul crearii pietei comune. Tot prin acest tratat a fost prevazuta si crearea Fondul Social European, instrumentul de finantare a politicii sociale si cel mai vechi dintre fondurile structurale.

Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatii Europene a fost definita de Actul Unic European (1987) drept una dintre cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne (alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor, si libera circulatie a capitalurilor). Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai).

Anul 1989 constituie un moment important al constructiei sociale europene prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale - Carta Sociala, ce stabileste drepturile sociale fundamentale si, odata cu acestea, directiile de actiune ale politicii sociale.

Conceptul de "cetatenie europeana" a fost prima oara introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie (Titlul VI - cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne, cunoscut si sub numele de al Treilea Pilon al UE).

Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde doresc. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995). Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezinta unul dintre principiile de baza ale dreptului comunitar, dar nici Tratatul de la Roma, si nici Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut si sub denumirea de Tratatul de la Maastricht, nu contin o lista a drepturilor fundamentale.

Obiectivul demersurilor privind respectarea drepturilor omului in Uniune este acela de a asigura protejarea acestor drepturi in proiectarea, aplicarea si interpretarea legislatiei comunitare.

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale, stipulate intr-o serie de documente nationale, europene, si internationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetateni, intrunind - pentru prima data in cadrul unui document unic - drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat membru. Tot acest articol, in alineatul 3 dispune ca "rezidentii tarilor parti, care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul statelor membre, au dreptul la conditii de munca echivalente cu acelea de care beneficiaza cetatenii sau cetatenele Uniunii Europene."

Carta cuprinde si importante elemente de supra-nationalitate, in special in legatura cu cetatenia europeana si consecintele sale. Astfel, in spiritul prevederilor Tratatului Uniunii Europene, modificat la Amsterdam, se recunoaste dreptul de vot oricarui cetatean al Uniunii si dreptul de a fi ales in cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, in oricare stat membru al Uniunii in aceleasi conditii ca si rezidentii acelui stat. In acelasi timp, toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul sa circule liber in spatiul european, sa aiba acces la documente si sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de petitionare.

1. Fondul Social European

Fondul Social European (FSE), infiintat prin Tratatul de la Roma, reprezinta principalul instrument financiar al politicii sociale europene si este unul din fondurile structurale ale politicii regionale. In particular, FSE constituie instrumentul de implementare a Strategiei europene de ocupare si finanteaza trei tipuri de actiuni: formarea profesionala reconversia profesionala si masuri ce duc la crearea de locuri de munca. In urma procesului de reforma prin care au trecut fondurile structurale in 1999, prioritatile de actiune s-au schimbat iar pentru perioada 2000-2006 FSE va sprijini masurile de combatere a somajului, de dezvoltare a resurselor umane si integrare pe piata muncii cuprinse in Strategia de ocupare

Astfel, prioritatile tematice pentru perioada 2000-2006 sunt grupate in doua categorii:

(a) adaptarea la noua economie manifesta in cadrul dialogului social

(b) promovarea strategiilor locale de ocupare (a fortei de munca) si inovare.

Pentru prima categorie, au fost stabile 5 astfel de teme:

anticiparea schimbarii economice si sociale;

utilizarea instrumentelor informatice in cadrul dialogului social;

noi abordari in directia dezvoltarii responsabilitatii sociale corporative;

modernizarea organizarii muncii;

promovarea invatarii continue.

Pentru promovarea strategiilor locale (categoria b), prioritatile tematice sunt date de:

analizarea situatiilor existente la nivel local privind ocuparea fortei de munca;

dezvoltarea de parteneriate locale, cu actori relevanti din diferite sectoare;

studii si cercetari relevante pentru pregatirea strategiilor locale de ocupare;

dezvoltarea si implementare de strategii locale;

monitorizare si evaluare;

schimbul si diseminarea de informatii, dezvoltarea de retele.

Dupa cum se poate observa, aceste prioritati reiau prioritatile Agendei Politicii Sociale si ale

Strategiei de ocupare si le translateaza la nivel practic.

Transferul Social - Politica Sociala

Din punct de vedere economic, exista in esenta trei elemente ale politicii sociale:

transferurile sociale (respective, statul bunastarii, impreuna cu securitatea sociala organizata de partenerii sociali, deseori intarita prin lege);

reglementarile care influenteaza functionarea pietei muncii (reglementarea pietei muncii, reglementarile privind sanatatea si securitatea la locul de munca, promovarea aptitudinilor si mobilitatea ocupationala etc.);

aspectele relatiilor institutionale si de parteneriat social.

Transferurile sociale in cadrul statelor member UE sunt enorme si reprezinta intre 15% si 25% din PIB, in functie de statul membru.

Principalul domeniu de reglementare UE a pietei muncii, justificat de esecurile pietei, include sanatatea si securitatea la locul de munca (in special ulterior Actului Unic - capitolele 5 si 9). Prevederea cea mai importanta cu privire la o cerinta sociala obligatorie este cuprinsa in art. 141 CE: remuneratie egala pentru munca egala intre barbati si femei.

Aceasta cerinta este o singularitate intr-o masa de reglementari nationale ale pietei muncii privind contractarea, angajarea si concedierea, salariile minime etc. In urma "Cartei Sociale" (1989) - document politic exprimand drepturi sociale de baza, toate fiind deja recunoscute la nivel national - au fost adoptate directive privind unele aspecte referitoare la reglementarea pietei muncii. Printre acestea se numara directivele privind timpul de lucru, lucratorii atipici (precum cei din schimbul de noapte), lucratorii cu norma partiala (armonizand un prag de ore de munca pe saptamana peste care drepturile nationale de securitate sociala si pensie devin obligatorii pentru a impiedica distorsionarea concurentei), precum si comitete de intreprindere in firmele mari, cu filiale in mai multe state UE.

In numeroase sectoare economice din Europa, ocuparea locurilor de munca vacante se desfasoara cu dificultate - in special atunci cand este nevoie de forta de munca inalt calificata. In consecinta, din ce in ce mai multe intreprinderi incearca sa "ademeneasca" lucratori din alte tari ale UE. Sarcina lor nu este insa usoara. In general, europenii nu sunt dispusi sa se deplaseze, chiar daca aceasta ar presupune obtinerea unei slujbe mai bune si mai bine platite.

UE face numeroase eforturi pentru cresterea transparentei pietelor locurilor de munca si pentru protejarea drepturilor cetatenilor care se muta intr-o alta tara a UE. In ciuda functionarii pietei unice, exista insa inca multe obstacole legale in calea mobilitatii lucratorilor.

In ultimii ani, importanta angajarii si a politicilor sociale a crescut considerabil in opinia cetatenilor UE. In fapt, in cadrul sondajelor cu privire la domeniile in care UE ar trebui sa actioneze cu precadere, aceste probleme sunt citate ca avand o prioritate maxima. In februarie 2005, Comisia Europeana a publicat o noua Agenda Sociala, care contribuie la conturarea directiilor de modernizare a politicii sociale europene, astfel incat sa o pregateasca pentru o lume in care competitia internationala este in crestere, in care tehnologia avanseaza, iar modelele de dezvoltare a populatiei se schimba continuu. Cele doua prioritati principale ale agendei includ sectorul muncii (cu precadere actiuni de imbunatatire a ratei de angajare si de modernizare a pietei muncii europene), si lupta impotriva somajului (cu accent asupra promovarii oportunitatilor egale de munca).

In general, opinia publica asupra activitatilor UE in domeniul muncii si afacerilor sociale este una pozitiva (56%). Interesul acordat informarii cu privire la strategiile UE implementate in domeniul angajarii si politicilor sociale a fost cu precadere unul ridicat in Romania (69%), Cipru (67%) si Grecia (66%). In contrast, putini cetateni ai Regatului Unit (36%), Spaniei (33%), si Turciei (15%) s-au aratat disponibili in a primi astfel de informatii.

Pentru o parte a europenilor, granitele interne au disparut dupa crearea "spatiului Schengen." Probabil ca nicaieri nu exista o senzatie atat de limpede ca in Europa Unita e posibil ca la trecerea peste frontierele dintre tarile UE: un simplu indicator ii arata calatorului ca a intrat in spatiul altui stat.