Politica discursiva si partidele acesteia

Politica discursiva si partidele acesteia

Lucrarea de fata prezinta din punct de vedere calitativ etapa comunicarii politice, in care actorii se invart intr-un mediu competitiv extrem de mare, fiind vorba de o competitie data in principal de mass-media, opinia publica si diversi oponenti, acestia avand rolul de a informa, de a persuada atat editorii cat si audienta.

Actualitatea, importanta si nu in ultimul rand generozitatea tematica au constituit principalele atu-uri in alegerea acestei teme politice. Alegerea si dezvoltarea acestui subiect reprezinta elementul forte in dezbaterea acestei politici discursive , implicit si a partidelor politice pe care le detine, ce au drept scop exploatarea politica in vederea realizarii unei punti de legatura intre starea reala a lucrurilor si starea viitorului posibil al lucrurilor.

Pentru dezbaterea acestei teme au fost identificate in principal cinci definitii ale comunicarii politice ce vin sa sublinieze obiectivele propuse de aceasta tema. Prima definitie a comunicarii politice conform lui Gosselin , reprezinta un camp in care se intersecteaza diverse modalitati de persuadare a electoratului. Urmatoarea definitie a comunicarii politice aduce un plus spunand ca reprezinta un spatiu in care se relationeaza discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima in mod public asupra politicii: oameni politici, jurnalistii si opinia publica, definitie sustinuta de D.Wolton . O a treia definitie vine si defineste comunicarea politica fiind o interactiune institutionala intre actorii politici, mass-media, public si electorat, intre participanti cu identitate formala, reprezentativa. Cea de-a patra definitie este identificata de Belanger (1995) o defineste ca un proces de influentare voita transformata in actiune sau dimpotriva in actiune omisa. Ultima definitie a comunicarii politice spune ca reprezinta un sistem complex de comunicare a informatiei politice, centrat pe practice jurnalistice, pe socializare politica a societatii si pe democratizarea institutiilor statului.

Urmatoarea idée ce dezvolta aceasta lucrare face referire la grupul de presiune ce se defineste ca un grup de persoane care influenteaza din afara hotararile unui parlament, a unei grupari politice. Grupul de interese constituie activitatea politica orientata spre realizarea unor anumite interese personale, de grup sau de partid. Aceste partide politice reprezinta si ele la randul lor o grupare de oameni constituita pe baza liberului consimtamant, ce actioneaza pragmatic, constient si organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunitati umane, pentru dobandirea si mentinerea puterii politice in vederea organizarii si conducerii societatii, conform cu idealurile proclamate in platforma program. Ultima definitie ce vine sa sublinieze importanta acestei lucrari este Comunitatea locala ce spune ca este prin definitie "teritoriala", actorii participanti la comunicare politica se legitimeaza ca instante reprezentative pentru interesele unor grupuri sociale. Din acest punct de vedere "teritoriul" ca proximitate geografica si spatiala contribuie la formarea "teritoriului simbolic"adica la articularea unor interese si identitati sociale.

Plecand de la aceste dezbateri politice, ajung sa vorbesc despre partidele politice ale tarii noastre pe axa stanga-dreapta din punct de vedere al familiei ideologice. Ca un accent personal asupra partidelor politice, spun ca, ele tac, ele fac, desfac, partidele ne folosesc si apoi tot partidele ne trag de urechi. Cetatenii inca asteapta initiativa consilierilor locali , a deputatilor si a senatorilor sa vina sa dea raportul cu ce au facut de-a lungul sederii lor in partidele lor. Totusi nu se poate vorbi de partide de stanga si de dreapta, existand doar un vid politic. Maurice Duverger trage concluzia ca veritabile partide de centru nu pot exista, afirmatie general neacceptata, anumite partide fiind cheia pe aceasta pozitie. Este posibila distinctia doar intre partide de dreapta si partide de stanga pentru ca centrul nu ar exista si pentru ca dualismul este natural in politica. Partidele de dreapta sunt partide burgheze si partide de cadre, spre exemplu PNL, PRM si PNG, PD-L, iar cele de stanga sunt partide de masa cu recrutare populara : PSD, ecologistii etc. Este o tentativa de explicare genetica a formarii familiilor de partide. Trecutul indepartat al societatilor continua sa explice structurile prezentului.

Stanga poate fi absolut conservatoare in anumite domenii, de exemplu in apararea avantajelor obtinute in domeniul social. Dreapta poate fi favorabila schimbarii, de exemplu atunci cand sustine o modernizare economica fara sa se ocupe de consecintele sale sociale. Dreapta si stinga sunt percepute ca nemaiavand sens pentru ca guvernele, indiferent de culoarea lor politica, duc azi politici destul de apropiate.

Ca orice mediator, "partidul este intr-o pozitie delicata" spune Pierre Brechon , acesta constituind reprezentantul poporului pe langa putere, riscind mereu sa fie considerat ca un tradator de catre mandatorii sai, parand o instanta distanta, ce nu intelege bine nevoile poporului sau care accepta prea multe compromisuri sau care chiar se lasa cumparat de putere in schimbul unor meschine avantaje pentru conducatorii sai. Partidele ca si puterea sunt structural putin iubite, cu atat mai mult cu cat intr-o societate democratica din ce in ce mai exigenta fata de elite, idealizarea mediatorilor sau conformismul fata de responsabili functioneaza mai putin bine decit in trecut .

A ne interesa de functiile partidelor tnseamna a ne intreba la ce servesc ele, care sunt activitatile lor, ce rol joaca in sistemul politic si social. Libertatea de expresie nu este reala daca nu comporta si libertatea de coalizare a oamenilor pentru a se face ascultati in mod colectiv. Caracterul functional si benefic al partidelor se manifesta prin prezenta lor generalizata in toate sistemele politice competitive, in timp ce dictaturile cauta mereu sa le interzica. Decat sa cautam sa spunem daca partidele sunt functionale sau disfunctionale, pentru o buna democratie, este foarte interesant sa cunoastem legaturile intre partide si sisteme politice. O veritabila perspectiva politologica consista in a-l explica prin trasaturile unei culturi politice, in repetarea influentei reciproce dintre o forma organizationata si o societate.

Dupa tipul sistemelor politice, functiile indeplinite de partidele politice sunt diferite. Intr-un partid unic acesta indeplineste inainte de toate, functia de legitimare a sistemului institutional si a guvernantilor. Partidul unic poate exercita o functie de reglare intre diferitele categorii de elite. Functiile partidelor pot evolua in timp. Exista functii manifeste , cunoscand obiectivele pe care partidele le urmaresc in mod explicit si care, in general, corespund activitatilor lor si functiilor letente, acelea pe care nu le urmeaza in mod constient dar care exista, in mod real. Partidele exercita o functie de educatie politica a cetateanului si structurare a opiniei publice. In exercitarea acestei functii de educatie politica, partidele sunt concurate. Partidele au de asemenea si o functie pragmatica ce au menirea de a anunta masurile pe care le propun si politica pe care ar face-o daca ar castiga puterea. O alta functie manifesta e "selectia personalului politic", fiecare partid sa prezinte candidati pe ansamblul alegerilor.

Partidele la putere detin diverse functii, fiind obligate sa coordoneze si sa controleze politica guvernamentala. Si in cele din urma, partidele indeplinesc si o functie latenta de sociabilitate. Georges Lavau numeste trei functii necesare pentru mentinerea unui sistem politic: functia de legitimizare-stabilizare; functia tribuniciana; functia de schimbare politica.

Ca un punct negativ pe care as vrea sa-l expun ar fi ca politica noastra ar trebui sa adopte o atitudine in sens general prin care sa puna interesul cetateanului pe primul plan. Cetateanul e deranjat si "linsajul" mediatic de rigoare poate sa acopere o stire astfel de importanta. Politicienii din Romania nu isi cer scuze uneori pentru diverse motive, lasand la o parte discutia despre vinovatia lor intr-o situatie sau alta. Comunicarea politica trebuie s-o privim intr-un mod complex multilateral. Acest mod de abordare este justificat daca tinem cont de ambiguitatea inerenta a acestui concept, implicind in mod direct sau indirect actiuni si consecinte pe mai multe planuri ce pot afecta cetatenii in fel si chip.

Bibliografie:

1). Brechon, Pierre, (1999) Partidele politice, Cluj-Napoca :Ed. Eikon

2). Beciu, Camelia, (2000) Politica discursiva. Practici politice in campania electorala, Bucuresti: Ed. Polirom.

3). Beciu, Camelia,(2002) Comunicare politica, Bucuresti: Comunicare.ro

4). Coteanu,Ion, dr.Seche Luiza, dr. Seche Mircea, (1998) Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti: Ed. Univers Enciclopedic

5).M. Ivan, Evolutia partidelor noastre politice in cifre si grafice, (1933), Sibiu: Ed.Politica.

Vasile Alina, Gr 10, CRP