Politica industriala

Politica industriala

A avut o evolutie lenta, deoarece a fost lasata la latitudinea statelor membre, nefiind reglementata in mod expres prin Tratatul de la Roma (1957).

Tarile membre aveau traditii diferite in domeniu, fapt ce a determinat masuri protectioniste si de stimulare a economiei nationale in mod diferit de la o tara la alta.

Astfel, intr-o prima etapa, cea de creare a Pietei Comune (aprox. 1958-1975), statele membre aveau propria politica industriala, unele dintre ele (in special Franta, Germania si Marea Britanie) urmand o politica de puternica sustinere a intreprinderilor industriale nationale de mari dimensiuni, pentru a le permite acestora sa faca fata concurentei din partea SUA si a Japoniei. Acest fapt a avut consecinte:

pe de o parte, dezvoltarea eterogena a industriei in tarile membre, si anume:

o      ponderea diferita a sectorului public;

o      influenta activitatilor traditionale;

o      mentalitatea industriasilor;

pe de alta parte, mentinerea unor divergente de interese intre firmele europene, care-si disputau aceleasi produse pe piata comuna, in special in sectoarele cele mai expuse la concurenta - bunuri de larg consum si utilajele.

Intr-o a doua etapa (1975-1985), cea a "eurosclerozei", perioada de stagnare economica, crestere a inflatiei si a somajului - in urma socurilor petroliere din anii 1971, 1973 si 1978 - Comunitatea Europeana a dus o politica interventionista, cu actiuni complementare fata de cele ale statelor membre, pentru sustinerea modernizarii si restructurarii unor sectoare aflate in declin (industria otelului, industria chimica, constructiile navale), precum si pentru finantarea cercetarii si dezvoltarii in sectoarele industriilor noi (electronica si telecomunicatii).

Intr-o a treia etapa (1985-1990) relansarea proiectului Pietei Unice a insemnat sustinerea de catre Comunitate a urmatoarelor reglementari:

ridicarea restrictiilor in domeniul comercial in scopul crearii de conditii legate de productie si distributie intre tarile membre;

interzicerea subventiilor de stat ca modalitati de evitare sau dezechilibrare a concurentei;

stabilirea unui tarif extern comun pentru importurile provenite din terte state si masuri de aparare in caz de dumping pe piata din partea acestora.

Incepand cu anul 1990, Comunitatea si-a redefinit politicile care afecteaza dezvoltarea industriala, pentru a face fata noilor provocari ale globalizarii, cresterii costului muncii si al capitalului, introducerea noilor tehnologii si dezvoltarea capitalului uman.

Tratatul de la Maastricht (1992) introduce explicit notiunea de competenta comunitara in domeniul politicilor industriale, conform careia atat UE cat si statele membre trebuie sa asigure conditiile necesare pentru crearea competitivitatii industriei comunitare.

Uniunea Europeana are doar competenta de a lua masuri care nu afecteaza concurenta (prin intermediul Comisiei), iar deciziile in domeniu sunt luate de Consiliu in unanimitate. Cu alte cuvinte, putem spune ca in politica industriala, UE are doar competente de coordonare, complementare si sustinere a politicii statelor lor membre.

Principalele ramuri industriale la nivel european

Industria otelului. Caracteristici:

reglementata prin Tratatul CECO (in vigoare 1952, expirat in 2002);

masuri de integrare economica de la inceput: interzicerea ajutoarelor de stat in domeniu, cu exceptia cazurilor: cercetare, protectia mediului, inchiderea firmelor;

masuri de politica sociala si regionala: ajutor pentru readaptare (pensionare anticipata sau somaj), dar numai in cazul firmelor care trec la restructurarea activitatii;

masuri de protectie contra concurentei externe, pentru stabilizarea pietei, masuri care sa contracareze importurile ieftine din Europa de Est si URSS.

Industria aerospatiala. Caracteristici:

au fost prevazute programe comune, deoarece tehnologia spatiala avanseaza rapid, la nivel mondial si devine din ce in ce mai scumpa, necesitand eforturi financiare peste posibilitatile oricarui stat membru. Finantari comune: Programul Airbus, avioane de lupta Tornado, Alpha Jet, Transall si Euroflaghter.

Se manifesta concurenta internationala puternica din partea SUA, fapt ce a determinat instituirea parteneriatelor UE+SUA pentru programe militare (NASA si Pentagon). In 1966, s-au pus bazele strategiei spatiale Europene care cuprindea:

o      aplicatii in telecomunicatii;

o      navigatia prin sateliti si observarea Pamantului;

o      aparare antiaeriana prin sisteme aeropurtate de supraveghere la distanta;

o      cercetare si tehnologii noi in domenii de varf, cum ar fi "razboiul electronic".

In 1985, ia fiinta EUREKA - Agentia Europeana pentru Coordonarea Cercetarii care reprezinta un cadru de baza pentru cooperarea tehnica in Europa.

Industria chimica si farmaceutica. Caracteristici:

depindea de evolutia incerta a doi factori:

o      pretul petrolului - materia prima de baza;

o      nivelul cererii pe piata mondiala;

de aceea, industria chimica a fost rationalizata drastic:

o      s-au inchis fabrici;

o      s-au realizat fuziuni in domeniu;

o      s-au redus capacitati functionale.

Concurenta acerba a determinat o monitorizare stricta din partea Comisiei a ajutoarelor de stat si fuziunilor de intreprinderi. Pe plan international, se manifesta o concurenta mare pe linia produselor petrochimice, cu un grad inalt de prelucrare din Orientul Mijlociu si Africa de Nord.

apar pe piata produse noi, usor vandabile: benzina fara plumb, gaze lichefiate etc.

se fac investitii mari pe linia cercetarii-dezvoltarii in biotehnologie, fapt ce a revolutionat industria farmaceutica.

Caracteristici ale industriei farmaceutice:

costuri foarte mari ale cercetarii pe perioade indelungate, ceea ce face investitiile sa fie neprofitabile in domeniu;

concentrarea productiei;

fragmentarea pietei, mai ales, pe linia preturilor care erau diferite pentru acelasi produs.

Masuri luate de Comisie:

a)     mentinerea pe piata a produselor de inalta tehnologie, prin testarea proprietatilor medicamentelor;

b)     stabilirea preturilor la medicamente si includerea lor in sfera de actiune a sistemelor de asigurari nationale de sanatate;

c)     autorizarea comercializarii medicamentelor de catre Comisia Europeana.

Industria automobilelor. Caracteristici:

nu existau prevederi prin Tratatul de la Roma. Obiective urmarite de Comisia Europeana:

crearea unei piete comune a automobilelor prin eliminarea barierelor intre tarile membre;

mentinerea si extinderea unei industrii competitive;

restrictii la import a produselor concurente, mai ales din SUA si Japonia.

Probleme cu care se confruntau producatorii europeni:

a)     putere financiara mai mica decat a concurentilor americani si japonezi;

b)     insuficienta cooperare si o mare concurenta intre producatorii europeni;

c)     presiuni concurentiale mari din partea firmelor producatoare americane si japoneze;

d)     cresterea numarului de producatori noi din zona Asiei si a Pacificului, cu un potential de export considerabil (Coreea de Sud etc.).

Totusi, la ora actuala, UE ramane cea mai mare piata producatoare si de desfacere din lume.

Masuri dupa 1990, prin Tratatul de la Maastricht:

armonizarea legislatiei din punct de vedere tehnic:

incheierea de acorduri de distributie si service pentru a echilibra interesele tuturor celor implicati in lantul de distributie (producator, dealer, furnizor si consumator);

reducerea diferentelor de preturi dintre tipurile de autoturisme din UE, deschizand posibilitatea unui comert paralel;

dirijarea de fonduri mari pentru cercetare si dezvoltare aferente productiei in domeniu;

incheierea de acorduri separate cu Japonia, pentru deschiderea treptata a pietei europene pentru autovehiculele japoneze si vehiculele comerciale usoare, in scopul evitarii distorsiunilor pietei;

cresterea exportului de produse destinate pietelor din Europa de Est, America Latina, Africa si Asia (cu exceptia Japoniei);

introducerea de noi modele de autoturisme care sa respecte standardele ridicate privind emisiile de substante toxice.