Politica privind dezvoltarea regionala

Politica privind dezvoltarea regionala

Politica regionala are ca scop reducerea diferentelor socioeconomice dintre diversele regiuni ale UE, prin sustinerea eforturilor celor mai slab dezvoltate de a le ajunge din urma pe celelalte, dar si prin coordonarea politicilor duse de statele membre, stiut fiind ca orice dezechilibru constituie un obstacol major in calea integrarii totale.

Comunitatea Europeana nu a avut un rol semnificativ in acest domeniu pana in anii '70, lasand la latitudinea statelor membre dezvoltarea regionala.

Politica regionala a Uniunii Europene are ca scop plasarea de investitii in regiunile mai sarace ale Uniunii, pentru a reduce discrepantele economice si pentru a crea mai multe oportunitati pentru locuitorii acestor zone.

Statele bogate din Uniunea Europeana deruleaza de mult astfel de programe interne de dezvoltare economica regionala in scopul contracararii efectului declinului zonelor rurale si de a revigora vechile zone industriale si marile orase.

Odata cu aderarea Marii Britanii si a Irlandei, in 1973, la CEE, tari cu serioase probleme regionale, Italia, care avea aceleasi probleme, a capatat o sustinere mai puternica a introducerii unei politici regionale. Astfel, s‑a ajuns, in 1975, la decizia de a crea FEDER.

Distributia fondurilor a fost initial bazata pe un sistem de cota‑parte, in care Marea Britanie, Italia si Irlanda urmau sa fie beneficiari neti, iar celelalte 6 tari membre sa fie contribuabili neti ai FEDER.

Actul Unic European a atras din nou atentia asupra politicii regionale prin introducerea Capitolului V privind Coeziunea Economica si sociala sustinand necesitatea clarificarii si rationalizarii modului de folosire a fondurilor structurale si renuntarea la sistemul cota‑parte.

Prin Tratatul de la Maastricht se creeaza Comitetul Regiunilor (pentru a conferi autoritatilor regionale un rol mai serios in politica europeana) si Fondul de Coeziune (ca urmare a temerii ca UEM ar putea adanci discrepantele regionale, cu atat mai mult cu cat tarile mai sarace urmau sa fie afectate si de conditia de a‑si reduce deficitul bugetar la 3% din PIB, inainte de a adopta moneda unica.

Prevederile Tratatului au fost influentate si de conceptia anilor conform careia abordarea comuna a acestor probleme la nivel european aduce mai multe avantaje si anume:

a) siguranta ca fondurile vor fi concentrate in zonele in care este cu adevarat nevoie de ele;

b) coordonarea cheltuilelilor efectuate de fiecare stat membru;

c) stimularea cooperarii reale a statelor membre in scopul depasirii uneia dintre principalele bariere in calea integrarii. Acest din urma aspect presupune:

- faptul ca fiecare stat membru incepe sa fie interesat ca partenerii sai din Uniunea Europeana sa dobandeasca bunastare;

- sprijin pentru eliminarea posibilelor efecte negative ale integrarii (somaj ridicat, cresterea concurentei);

- un element psihologic: locuitorii din regiunile mai sarace care primesc ajutor de de la Uniunea Europeana pentru dezvoltare incep sa fie constienti de beneficiile apartenentei lor la Uniune, iar locuitorii statelor mai bogate (contribuabili la bugetul european) sunt interesati sa afle ca fondurile respective sunt utilizate eficient si conform legii.

Politica regionala este in prezent, una dintre preocuparile principale ale Uniunii Europene, consumandu‑se aproape 1/3 din bugetul european (31 mld. Euro in 2004), fata de numai 5% in anul 1995.

Peste jumatate dintre cetatenii Uniunii Europene beneficaiza de proiecte platite din fondurile structurale. Pentru perioada 2000-2006 s‑a alocat un buget de 213 mld. Euro pentru dezvoltare regionala.

De‑abia in anul 1975 s-a creat un fond structural special - FEDER, in scopul reducerii dezechilibrelor regionale, prin finantarea unor actiuni cum ar fi:

realizarea de investitii productive in regiunile mai putin dezvoltate;

realizarea sau modernizarea infrastructurii in vederea reconversiei regiunilor vizate;

exploatarea potentialului de resurse materiale, spirituale si de forta de munca a regiunilor;

investitii in domeniul educatiei si sanatatii.

Actul Unic European (1986) pune, practic, bazele politicii regionale a Comunitatii Europene, definind sase obiective prioritare:

Promovarea dezvoltarii si ajustarii structurale a zonelor slab dezvoltate;

Reorientarea economica a regiunilor sau a zonelor grav afectate de declinul industrial;

Combaterea somajului de lunga durata;

Facilitarea integrarii personale a tinerilor;

Dezvoltarea zonelor rurale si adaptarea structurilor agricole la PAC;

Ajustarea regiunilor nordice, foarte putin populate (sub 8 loc./Km²).

Dintre criteriile avute in vedere la selectarea proiectelor de dezvoltare au fost:

a)     regiuni in care PIB/loc este mai mic de 75% fata de media comunitara;

b)     nivelul crescut al somajului si diminuarea numarului de locuri de munca in industrie;

c)     zone rurale caracterizate printr-un nivel slab de dezvoltare economica etc.

Dintre fondurile europene implicate au fost:

FEDER;

FSE;

FEOGA - orientare;

Fondul de coeziune (dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht - 1993).

Totodata, prin Tratatul de la Maastricht s-a prevazut atragerea Bancii Europene de Investitii (BEI) la finantarea operatiunilor. Printre mijloacele folosite mentionam:

acordarea de imprumuturi;

prime de utilare;

micsorari de impozite si alte degrevari fiscale.

Toate acestea au avut drept scop atragerea de investitii pentru a moderniza infrastructurile in aceste zone vizate, creand adevarate retele de promovare a turismului, integrarea profesionala si schimburi interregionale.

In aceste conditii, politica de dezvoltare regionala s-a intrepatruns cu alte politici: politica structurala, politica de coeziune, PAC - in cadrul proiectului mai larg al UE - dezvoltarea durabila.

Politica de coeziune vizeaza realizarea dezvoltarii economice armonioase a UE, in special prin promovarea reducerii disparitatilor de dezvoltare intre tari si regiuni europene.

Politica regionala include politica de coeziune, ea avand si alte componente in afara coeziunii, cum ar fi componenta culturala.

Politica structurala, desi are acelasi scop, are in vedere reconversia fortei de munca si a activitatilor economice in general, care sunt falimentare (cum ar fi mineritul).

Dintre actorii implicati in politica regionala mentionam:

Comisia Europeana: atributii:

evalueaza proiectele de dezvoltare regionala elaborate de autoritatile (regionale si centrale) din statele membre, atat inainte de inceperea lor cat si dupa finalizare;

coordoneaza asistenta de specialitate acordata diferitelor regiuni din fondurile europene;

aproba nivelul alocarilor de fonduri pentru fiecare stat membru;

desemneaza zonele asistate si zonele de dezvoltare si elaboreaza metodologia si criteriile utilizate in acest scop.

Comitetul Regiunilor - creat in 1992 prin Tratatul de la Maastricht care reuneste reprezentanti ai colectivitatilor locale si regionale, numiti pe patru ani de catre Consiliul de Ministri. Este un organ consultativ al UE, dar emite avize obligatorii pentru Consiliu, Comisie si Parlament, asupra unor probleme ce vizeaza comunitatile locale precum si agricultura si protectia mediului.

Agentiile de Dezvoltare Regionala (ADR) coordoneaza si aplica politicile de dezvoltare regionala ale UE la nivelul regiunilor de dezvoltare. In acest scop ele colaboreaza cu autoritatile locale si regionale, cu agenti economici si organisme neguvernamentale, in ceea ce priveste conducerea, finantarea si stabilirea sarcinilor ce le revin fiecaruia.

ADR acorda consultanta si asistenta informationala, pe de o parte, si asigura finantarea programelor de dezvoltare, pe de alta parte.