Politica privind protectia mediului inconjurator

Politica privind protectia mediului inconjurator

Deoarece Tratatul de la Roma nu a prevazut reglementari privind o politica comuna pentru protectia mediului, primele preocupari in domeniu au aparut in anii '70, cand aceasta problema a fost luata in considerare tot mai mult pe plan mondial. Pana atunci, Comunitatea Europeana se limita la o protectie minima in domenii mai sensibile:

calitatea apei si a aerului;

controlul produselor chimice;

eliminarea deseurilor.

Prima conferinta in domeniul mediului inconjurator a avut loc in 1972, la Stockholm (Suedia), sub egida ONU.

In acelasi an, Summit-ul de la Paris al sefilor de la state si guverne a cerut Comisiei Europene sa elaboreze un program de actiune pentru mediu. Pana astazi, Comisia Europeana a elaborat sase programe de actiune in domeniul mediului.

Primul program (1973-1977) s-a concentrat, in principal, pe masuri de corectare a problemelor imediate, dar si a celor acumulate in timp, mai ales in domeniul poluarii apelor.

Al doilea program (1978-1982) impune o politica comunitara de sine statatoare prin actiunea de prevenire a poluarii in loc de controlul acesteia. S-au intampinat mari dificultati, deoarece multe prevederi contraziceau politicile comune, atat privind competitivitatea si dezvoltarea economica in general, cat si schimbarile comerciale liberalizate in cadrul pietei comune.

Al treilea program (1983-1987) a pus accentul pe integrarea politicii de mediu in celelalte politici comunitare privind: agricultura, industria, transporturile, energia etc. S-a avut in vedere stimularea dezvoltarii tehnologiilor mai putin poluante, prin respectarea celor "3R": "Reciclare, Reutilizare si Recuperare" a resurselor mediului ambiant.

Al patrulea program (1988-1992), poarta amprenta Actului Unic European (1986), prin care i se atribuie Comunitatii Europene competenta necesara in domeniu, plecand de la respectarea principiului "poluantul plateste".

S-au avut in vedere urmatoarele aspecte:

a)     implementarea efectiva a legislatiei existente de protectie a mediului;

b)     reglementarea impactului asupra mediului, produs de sursele de poluare;

c)     imbunatatirea accesului publicului la informatia privind mediul

Al cincilea program (1993-1999) a fost influentat de Tratatul de la Maastricht (1992) si a avut in vedere elaborarea politicilor nationale de mediu in statele membre si in tarile candidate la aderare, avand la baza principiul de dezvoltare durabila ce are in vedere urmatoarele elemente:

dezvoltarea calitatii vietii;

mentinerea accesului permanent la resursele nationale;

stoparea degradarii mediului.

Prin acest program, protectia mediului devine un element indispensabil al constructiei europene. Ca urmare, responsabilitatile privind mediul s-au impartit intre partenerii sociali: autoritatile publice, agentii economici si consumatori.

Agentia Europeana pentru Mediu, infiintata in 1990, isi incepe activitatea in 1993, avand rolul de informare, evaluare si studiere a problemelor de mediu. Are sediul la Copenhaga.

S-au mobilizat si mijloace financiare importante pentru sustinerea masurilor in domeniu:

Fondurile structurale;

Fondurile de coeziune;

Programul LIFE - din 1996 - care sprijina proiecte novatoare din partea unor firme, asociatii sau colectivitati.

Al saselea program (2000-2010) are in vedere urmatoarele obiective:

Politica in domeniul puritatii aerului:

reducerea drastica a emisiilor de gaze in atmosfera in asa fel incat cantitatea acestora in 2010 sa se reduca la 70% din nivelul inregistrat in 1990;

introducerea de noi reglementari privind autovehiculele si motoarele;

noi reglementari privind calitatea combustibililor in legatura cu concentratiile admise de sulf si plumb;

noi reglementari privind manipularea combustibililor.

Politica privind calitatea apei:

stabilirea de standarde pentru fiecare tip de apa: apa de suprafata pentru provizii de apa potabila, apa de baut, apa de scaldat, apa de pescuit;

protejarea apei impotriva deversarii de substante periculoase si a poluarii cu nitrati din surse agricole.

Politica privind protectia solului:

controlul riguros privind utilizarea substantelor chimice in agricultura;

protejarea ariilor impadurite;

reglementari privind gestionarea deseurilor:

a)     recuperarea si reciclarea deseurilor;

b)     depozitarea deseurilor urbane in gropi de gunoi special amenajate, departe de asezari urbane si arderea lor;

c)     distrugerea finala a deseurilor periculoase.

De mentionat, ca se estimeaza o cantitate de deseuri generata in fiecare an in Europa de circa 2000 milioane tone, din care circa 40 milioane tone deseuri periculoase.

Combaterea poluarii fonice atat in aer cat si la sol.

Concluzii

La inceput, Comunitatea Europeana a considerat ca problemele de mediu sunt de competenta statelor membre, proces in care tarile bogate pot sprijini tarile sarace prin asistenta financiara si tehnologica.

Principiile de baza ale politicilor de mediu ale Uniunii Europene:

1. Dezvoltarea durabila: resursele naturale regenerabile, precum aerul, apa si padurile trebuie folosite astfel incat sa se asigure mentinerea lor si pentru generatiile viitoare;

2. Integrarea politicii de mediu in toate politicile Uniunii Europene care pot avea impact asupra mediului (agricultura, industrie, transporturi, dezvoltare regionala etc.). Acest principiu se aplica si altor politici UE: protectia consumatorului, cultura si sanatatea;

3. Prevenirea aparitiei problemelor ecologice capata o atentie sporita fata de rezolvarea lor atunci cand apar;

4. Subsidiaritatea, adica Uniunea Europeana actioneaza numai in acele situatii care pot fi rezolvate mai eficient prin efort comun, de restuk ocupandu‑se fiecare stat membru in parte;

5. Derogarea inseamna ca statelor membre care nu pot suporta, din punct de vedere economic, masurile de protectie a mediului li se acorda termene mai lungi, sarcini mai usoare sau asistenta financiara.

In prezent, politica de mediu reprezinta unul dintre cele mai importante domenii de politici ale Uniunii Europene, situandu‑se doar in urma politicilor de cooperare externa, a problemelor economice si a celor agricole, insa numai din punct de vedere al activitatilor desfasurate, nu si al nivelului finantarii.