Politica si putere. Conceptia lui Max Weber

Politica si putere. Conceptia lui Max Weber

In Politica, o vocatie si o profesiei, sociologul german Max Weber apreciaza ca politica desemneaza orice fel de activitate de conducere autonoma (ex: politica bancara, politica unui comitet, politica de conducere a unei femei in cadrul familiei). Teoria lui Weber avea ca punct de plecare afirmatia lui Trotki, potrivit careia orice stat se intemeiaza pe constrangere, coercitia fiind instrumentul specific de dominare al statului.

Pentru Weber, puterea politica sau statul ca forma a puterii politice inseamna orice asociere umana ce isi aroga dreptul de a avea, in granitele unui anumit teritoriu, monopolul asupra constrangerii fizice legitime, iar absenta acestei organizari (constructii) politice este sinonima cu anarhia.

Puterea politica apare ca unica sursa a "dreptului" de a exercita constrangerea fizica, statul semnificand un raport de dominare al oamenilor de catre oameni, bazat pe "legitima" constrangere.

A face politica corespunde cu actiunile prin care te straduiesti sa participi la putere sau sa influentezi impartirea puterii, fie intre state, fie in cadrul aceluiasi stat.

In Politica, o vocatie si o profesie, Weber identifica acele calitati care fac dintr-un om politic un politician profesionist: provine din randul juristilor, literatilor de formatie umanista sau nobilimii de curte si detine o serie de calitati, precum pasiunea pentru o cauza, lipsa de vanitate, spiritul responsabilitatii. Politicianul se poate incadra in una din urmatoarele tipologii:

a) pentru politica - un om politic care actioneaza ca urmare a unei cauze, convingeri, indiferent fata de nevoile economice

b) din politica - tipul vanitos, orgolios, care va incerca monopolizarea eventualelor posturi.

Pe politicianul care va actiona din vanitate, lipsa unei cauze/convingeri il poate duce in situatia de a lupta doar pentru aparenta stralucitoare a puterii si nu pentru putere in sine, iar lipsa responsabilitatii il poate aduce in situatia de a lupta exclusiv pentru putere de dragul puterii si nu in vederea realizarii unui anumit scop politic.

Weber opune eticii convingerilor, apartinand intelectualului pur, etica responsabilitatii omului de actiune. Etica convingerilor da ascultare doar propriilor principii, in schimb etica responsabilitatii, constransa de realitatea inconjuratoare si de rezultatul urmarit, conjuga adevarul cu convingerile proprii si cu contextul: filosoful politic modern Machiavelli recomanda inca din secolul XVI adaptarea Principelui la Intamplare (Fortuna), simultan cu eliminarea conceptiei eronate a adaptarii mediului, norocului, Intamplarii la Principe.

Insa, in realitate majoritatea intelectualilor iau parte la actiunea sociala, ceea ce inseamna ca sunt obligati sa faca un dozaj intre convingerile lor intime si imperativele obiective ale actiunii, ca si oamenii de actiune care nu sunt intotdeauna oportunisti. Problema este in ce masura mai exista etica convingerii in stare pura. Adica, in ce masura omul se poate confrunta onestitatii totale de a-si dezbate ideile in sine, fara a tine seama de conditiile specifice ale realitatii inconjuratoare.

Etica iubirii universale (convingerea crestina) afirma ca "nu trebuie sa raspunzi raului cu forta". In cazul politicianului supus eticii responsabilitatii, este valabil preceptul invers: "Sa raspunzi intotdeauna cu forta raului, altfel esti raspunzator pentru extinderea lui." Cine vrea sa traiasca dupa etica Evangheliei trebuie sa se abtina de la greve, revendicari sociale, demonstratii, pentru ca acestea inseamna constrangere si, de asemenea, sa actioneze prin mijloace pasnice, simbolice, de tipul grevei japoneze.

Adept al institutionalizarii politice, tributar al culturii obedientei, socializat in gandirea prusaca, sociologul Max Weber propune ocuparea functiilor publice exclusiv pe baza de specializare si competenta. In Politica, o vocatie si o profesie (Ed. Anima, 1992, Bucuresti), Weber nu si-a pus problema civismului sau a educatiei civice a cetateanului in sensul culturii civice, dar a fost completat de ganditorii politici ce i-au urmat in aspectul privind legitimarea rational-legala.

In Economie si societate (University of California, 1978, London), Max Weber defineste puterea (p. 926) ca: "posibilitatea unui om sau a unui anume numar de oameni de a-si realiza propria dorinta in cadrul unei actiuni sociale, chiar si impotriva rezistentei altora[1], participanti la randul lor la acea actiune". Asadar, relatiile de putere se impun atat in organizatie (in cadrul grupului), cat si in afara ei (in afara grupului).

Democratia reprezentativa sartoriana nu a fost nicidecum imaginata si deloc promovata de Max Weber, pentru care minoritatea (needucata, necultivata) nu trebuie sa fie ascultata. Distributia puterii in comunitatile umane se face astfel:

1) Clasa sociala: un numar de oameni care au in comun componente specifice ale posibilitatilor de trai - reprezentate exclusiv prin interese economice asupra posesiei de bunuri - si ale oportunitatilor de venit si care depind de circulatia bunurilor si de piata muncii. Dezvoltandu-l pe Marx, Weber apreciaza proprietatea si lipsa proprietatii drept fundament al categoriilor sociale de clasa: clasa exista pentru Weber doar in acceptiune economica si fiecare situatie de clasa da nastere luptei de clasa, conflictul fiind declansat de problema economica "cine controleaza la acel moment proprietatea?".

2) Statusul: grupul de status se refera la orice componenta tipica a vietii oamenilor, care este determinata de o specifica (pozitiva/negativa) estimare a onoarei sociale. Aceasta onoare poate fi legata de orice calitate impartasita de o pluralitate de indivizi (Weber anticipeaza categoria clasei ocupationale, "specialistul" lui Emile Durkheim).

3) Partidele: rezida in sfera puterii. Pentru Weber, in afara puterii nu exista partide. Actiunile partidelor sunt orientate catre achizitionarea de putere social-politica si spre influentarea actiunii sociale. Partidele pot reprezenta interese de clasa ori interese de status.