Principiile PAC

Principiile PAC

Principiile aplicarii si functionarii PAC au fost adoptate la Conferinta ministrilor agriculturii ai statelor membre, care a avut loc la Stressa (Italia) in anul 1958. Functionarea PAC se bazeaza pe urmatoarele trei principii fundamentale:

1. "Unicitatea pietei si a preturilor' (o singura piata in care produsele circula liber);

2. "Preferinta comunitara' - in aprovizionarea statelor membre cu produse agricole. In comertul cu produse agricole se manifesta preferinta pentru marfurile din interiorul Uniunii Europene, importurile se taxeaza, iar cumparatorii acestor produse platesc mai mult decat pentru cele comunitare.

3. "Solidaritatea financiara'. Statele membre participa la constituirea resurselor financiare si beneficiaza de finantare pentru aplicarea masurilor PAC.

Cele trei principii sunt interdependente, neputand fi aplicate separat. Aceste principii au ramas valabile si in prezent, dar mecanismele de aplicare si instrumentele folosite au suferit modificari ca urmare a procesului de reforma a PAC.

A. Principiul unicitatii pietei

Articolul 38 din Tratatul de la Roma prevedea "Piata comuna cuprinde agricultura si comertul cu produse agricole". El contine implicit si principiul fundamental al unicitatii pietei. Libera circulatie a marfurilor se aplica produselor agricole pentru a aplica si principiul unicitatii preturilor.

Unicitatea pietei presupune libera circulatie a produselor agroalimentare, eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative si a altor masuri de politica comerciala intre statele membre. Dar armonizarea legislatiei nationale s-a realizat cu dificultati si nu s-a reusit aplicarea integrala a principiului unicitatii pietei decat o dupa anumita perioada de timp. Principala dificultate in aplicarea acestui principiu fundamental rezulta din conversia preturilor comune in monedele nationale.

Din principiul unicitatii pietei rezulta unicitatea preturilor pentru toate statele membre. S-a decis gestiunea centralizata si stabilirea unor preturi comunitare, fixate anual, de catre Consiliul European pentru fiecare campanie de comercializare, incepand cu anul agricol 1967-1968. Preturile sunt stabilite prin negociere de catre Consiliul de Ministri. Aplicarea preturilor unice si, respectiv, unicitatea pietei s-au realizat integral abia dupa 1993.

B. Principiul preferintei comunitare

Pentru fundamentarea PAC, statele membre ale Comunitatii Europene au acordat o preferinta productiei comunitare. Articolul 42 al tratatului precizeaza ca preturile anume autorizate "nu trebuie sa fie aplicate de o maniera care sa puna obstacole dezvoltarii unei preferinte materiale intre statele membre'.

Preferinta Comunitara s-a aplicat initial pe baza unui sistem de taxe si prelevari, folosindu-se mecanismul numit "sistemul de prelevari si restituiri', prin care 95% din produsele agricole beneficiau de protectie externa. Prin acest sistem se urmarea eliminarea dependentei consumului comunitar de piata externa, acordandu-se prioritate productiei agricole proprii. Principiul asigura protejarea pietei comunitare impotriva importurilor de produse agricole cu preturi scazute si a fluctuatiilor mari de preturi pe piata mondiala.

Sistemul de prelevari si restituiri functiona in felul urmator

- daca pretul mondial era inferior celui european se aplica prelevarea la import (o taxa variabila egala cu diferenta dintre pretul extern si un pret intern denumit "pretul prag') si restituirea la export (sume egale cu diferenta dintre pretul de pe pietele Comunitatii si pretul extern).

- in situatia inversa, cand pretul mondial era superior celui comunitar, prelevarea se aplica asupra exporturilor si restituirile la importuri. Sistemul prelevarilor variabile si al restituirilor a protejat Piata Comuna de concurenta externa si a constituit o sursa de finantare a exporturilor.

In urma incheierii Rundei Uruguay si a negocierilor in cadrul O.M.C., Uniunea Europeana a renuntat la sistemul de prelevari si 1-a inlocuit cu taxe vamale. Conform principiului "preferinta comunitara', produsele statelor membre sunt protejate fata de preturile mondiale mai scazute, respectiv, fata de fluctuatiile acestor preturi. Desi sistemul initial s-a schimbat, principiul se mentine si in prezent. Dar masurile de reforma PAC urmaresc alinierea preturilor interne la preturile pietei mondiale.

C. Principiul solidaritatii financiare

Conditia initiala de realizare si mentinere a unui spatiu integrat se realizeaza pe baza principiului solidaritatii financiare. Instrumentul de realizare a acestui principiu a fost decis de Consiliul European, in 1962, sub forma constituirii unui fond unic denumit "Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA)', care finanteaza in comun cheltuieli de aplicare a politicii agricole, pentru toate statele membre si toate produsele agricole.

Masurile de politica agricola sunt finantate din bugetul comun al Uniunii Europene pentru fiecare stat membru, cu unele exceptii. Acest fond s-a constituit initial din contributii nationale si apoi au fost atrase alte surse pentru a finanta cheltuielile necesare regularizarii pietei comunitare, a asigura exportul excedentelor si ameliorarea structurilor agricole.

Politica de finantare bugetara se realizeaza prin FEOGA, care asigura cadrul necesar de realizare a PAC, prin cele doua sectiuni ale sale:

- FEOGA - G (Garantare), sectiune care finanteaza cheltuielile legate de sustinerea preturilor produselor agricole care fac obiectul reglementarilor in vigoare, prin: interventii pentru reglarea pietelor agricole, restitutii la export, ajutoare agricole etc. Aceste cheltuieli compenseaza efectele negative (pierderile agricultorilor) rezultate ca urmare a mecanismelor de aplicare a PAC. FEOGA - Garantare detine partea covarsitoare a cheltuielilor bugetare pentru agricultura.

- FEOGA - O (Orientare), sectiune care are rolul de a finanta sustinerea reformelor structurale, realizarea obiectivelor de politica sociala, sprijinirea dezvoltarii zonelor rurale.

Aplicarea principiului solidaritatii financiare prin intermediul FEOGA a devenit efectiva dupa 1965. Constituirea si utilizarea bugetului comunitar a generat controverse puternice si conflicte de interese intre statele membre, agravate de extinderile succesive ale Uniunii Europene.

Politica Agricola Comunitara se realizeaza cu ajutorul unor instrumente (parghii economice si financiare) si pe baza folosirii unor mecanisme flexibile. Instrumentele principale de sustinere a agriculturii si de implementare a PAC sunt urmatoarele:

- finantarea bugetara prin intermediul FEOGA;

- interventii prin intermediul preturilor produselor agricole;

- sustinerea veniturilor agricultorilor prin mecanismul de subventionare complexa;

- politica structurala si regionala, realizata prin intermediul fondurilor structurale si de coeziune;

- politica comerciala, acordurile si angajamentele internationale privind comertul cu produse agricole;

- sistemul de impozite si taxe etc

Politica Agricola Comunitara a trecut prin mai multe etape in procesul de implementare si consolidare, a fost reformata si adaptata cerintelor interne si externe. Astfel putem identifica urmatoarele etape:

. Etapa 1958-1970, stabilita prin Tratatul de la Roma la 12 ani, a intrat in vigoare PAC si a actionat mecanismul de preturi si de formare a pietei unice. Aceasta a fost o perioada de tranzitie, de armonizare a intereselor nationale cu cele comunitare si au avut loc numeroase controverse si negocieri dure. In aceasta etapa masurile de dezvoltare economica se bazau pe mecanisme de integrare tolerabile, datorita nevoilor de consum alimentar in crestere.

. Etapa 1970-1983 s-a caracterizat prin consolidarea PAC, aparitia excedentelor agricole si luarea primelor masuri de reducere a productiei.

. Etapa 1983-1992 s-a caracterizat prin puternice dezechilibre ale pietelor agricole, cresterea cheltuielilor bugetare, si intreprinderea unor masuri mai sustinute de reforma.

. Etapa de reforma radicala a PAC, din 1992, cunoscuta sub denumirea de reforma Mac Sharry.

. Etapa noilor masuri de reforma a PAC, in urma elaborarii "Agendei 2000'.