Principiul protectiei drepturilor fundamentale ale omului

Principiul protectiei drepturilor fundamentale ale omului

La nivel european organizatia cu o vocatie esential politica si culturala este Consiliul Europei cu cele doua instrumente esentiale de protectie a drepturilor omului: Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - tratat international ce aduce o garantie colectiva din partea statelor pentru respectarea drepturilor omului - impreuna cu protocoalele sale aditionale care i-au adus completari si precizari, si Carta sociala europeana ce a fost semnata la Torino la 18 septembrie 1961 si apoi revizuita la 2 aprilie 1996, Carta revizuita reunind toate drepturile garantate de Carta din 1961 si din Protocolul din 1988 precum si celelalte modificari aduse acestor drepturi prin documentele ulterioare⁹⁰.

Daca organizatiile economice create in a doua parte a secolului trecut aveau mai putin in vedere protectia drepturilor omului, Uniunea Europeana, prin Tratatul de la Maastricht, a deschis numeroase campuri de actiune cum ar fi: educatia si pregatirea profesionala, care facusera deja obiectul unor programe care urmau sa fie completate si incurajate pentru a li se da o dimensiune europeana; conceptul de cetatenie europeana s-a constituit in scopul consolidarii identitatii europene etc.

Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE) din 1992 a facut referire pentru prima oara la respectarea "drepturilor fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia Europeana" (art. 6 TUE). O etapa fundamentala a reprezentat-o adoptarea, cu prilejul summit-ului de la Nisa, a Cartei drepturilor fundamntale.

Tratatele de la Paris si Roma, cu valoarea unor tratate constitutive ale Comunitatilor Europene, nu contin un catalog al drepturilor omului si fac numai referinta la unele dintre acestea. Termenul folosit nu este cel de drepturi ale omului, ci de drepturi fundamentale. Explicatia lipsei unui astfel de catalog ar consta in aceea ca o comunitate economica perceputa ca organizatie internationala este compusa din state, si ca urmare, protectia drepturilor omului este de resortul fiecarui stat in parte, potrivit propriei constitutii precum si calitatii de membru al Consiliului Europei si deci de semnatar si a Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Si totusi, problema protectiei drepturilor omului, ca sa ne pastram in limbajul comunitar, a drepturilor fundamentale, nu putea sa nu se puna atunci cand institutiile sau diferitele organe comunitare, in exercitarea atributiilor lor erau susceptibile de a leza interesele particularilor.

La inceput Curtea de Justitie a refuzat sa examineze validitatea unor acte comunitare cu privire la drepturi fundamentale protejate de Constitutia Republicii Federale Germania, cum i se ceruse de catre petitionari (in 1959 si 1960). Cu timpul, s-a modificat felul de a aborda problemele drepturilor fundamentale plecand de la considerentul ca referirea la astfel de drepturi protejate de o constitutie nationala ar prezenta pericole de dezagregare pentru ordinea juridica comunitara aflata inca in formare. Dimpotriva, elaborarea unui sistem de protectie a drepturilor fundamentale la nivel comunitar ar aparea ca un factor integrator si ca un element de legitimare a unor noi institutii. Este si motivul pentru care Curtea de Justitie a decis ca 'respectarea drepturilor fundamentale face parte integranta din principiile generale ale dreptului caruia Curtea ii asigura respectarea' si ca 'protectia acestor drepturi, inspirandu-se in intregime din traditiile constitutionale comune ale statelor membre trebuie asigurata in

cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii'.

In acest fel, pe cale pretoriana, a fost remediata lacuna din tratate. Totodata, se deschideau si perspectivele unor dezvoltari considerabile in activitatea, atat a institutiilor comunitare si a statelor membre, cat si chiar in jurisprudenta Curtii.

Pe masura trecerii timpului Curtea de Justitie si-a dezvoltat progresiv jurisprudenta punand astfel la punct si un catalog comunitar de principii si de drepturi fundamentale, catalog care, desi nu are un caracter exhaustiv, cuprinde o serie de drepturi precum: principiul egalitatii in diferitele sale aspecte, libertatea de circulatie a lucratorilor, salariati si independenti, libertatea religioasa, libertatea de expresie si de informare, protectia confidentialitatii, inviolabilitatea domiciliului, respectarea dreptului la aparare in procedurile represive, neretroactivitatea legilor penale, dreptul de a apela in justitie, dreptul de proprietate si de initiativa economica, libertatea de asociere si drepturi sindicale.

Printre principiile generale care guverneaza materia dreptului comunitar si care ocupa astazi un loc esential in jurisprudenta Curtii de Justitie si a Tribunalului de Prima Instanta a Comunitatilor Europene, cateva privesc direct asigurarea respectarii drepturilor fundamentale, protectia lor si a libertatilor fundamentale.

Un astfel de principiu este cel al egalitatii care isi gaseste expresii multiple in dreptul comunitar, fie ca se refera la interdictia discriminarii pe motive de nationalitate, sex, remunerare, intre producatori sau consumatori⁹¹, dupa originea produselor⁹², in cadrul functiilor publice comunitare.

Egalitatea de tratament intre cetatenii comunitari care interzice orice forma de discriminare bazata pe nationalitate⁹³ constituie temeiul principal al ordinii juridice comunitare. Este un principiu de baza pentru functionarea Pietei Comune, adica acel spatiu fara frontiere interioare in care sa fie asigurate libera circulatie a persoanelor, a marfurilor si a capitalurilor intre statele membre.

Interdictia de discriminare se refera si la alte situatii specifice cum ar fi libera circulatie a muncitorilor migranti, in domeniul conditiilor de acces la diferitele forme de scolarizare, de pregatire profesionala, la munca salariata, la prestatiile de servicii, la organizatii culturale, sportive, turistice, ingrijiri medicale, calatorii etc.

Egalitatea de tratament intre muncitorii de sex barbatesc si cei de sex feminin prin specificitatea si importanta pe care o prezinta constituie un alt principiu fundamental al dreptului comunitar. Potrivit acestui principiu, un muncitor de sex feminin trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi si avantaje ca si unul de sex barbatesc. Egalitatea de tratament se aplica in domeniul remunerarii, in acela al accesului la locul de munca, la pregatirea si promovarea profesionala, la conditiile de munca, la orice activitate independenta, agricola etc. Statele membre pot adopta insa si dispozitii care deroga de la principiul egalitatii de tratament daca acestea se refera la o protectie speciala a femeilor, cum ar fi sarcina si maternitatea, concediul in situatia adoptarii unui copil s.a.

La 5 aprilie 1977 Parlamentul European, Consiliul si Comisia au adoptat o declaratie comuna cu privire la drepturile fundamentale⁹⁴ in care se sublinia importanta mare pe care Comunitatea o acorda respectarii drepturilor omului asa cum acestea reies din constitutiile statelor membre precum si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale. Institutiile comunitare s-au angajat in exercitarea atributiilor lor sa le respecte.

Un progres a fost marcat prin semnarea Actului Unic care a permis incorporarea drepturilor fundamentale in sistemul comunitar. Pentru prima oara intr-un tratat comunitar in preambulul actului s-a facut referire la protectia lor. Partile contractante s-au declarat decise

'sa promoveze impreuna democratia, bazandu-se pe drepturile fundamentale recunoscute in constitutiile si legile statelor membre, in Conventia Europeana si in Carta Sociala Europeana.'

La 12 aprilie 1989 Parlamentul European a adoptat un alt act: Declaratia Drepturilor si Libertatilor Fundamentale⁹⁵. Declaratia urma sa devina instrumentul de referinta in materie pentru intreaga Comunitate si indeosebi pentru Curtea de Justitie, ea formuland pentru prima oara un catalog de drepturi si libertati fundamentale.

In Preambulul sau se reaminteste ca 'este indispensabil pentru Europa sa reafirme existenta unei comunitati de drept bazata pe respectarea demnitatii umane si a drepturilor omului'.

Au fost inscrise in Declaratie drepturi precum: inviolabilitatea demnitatii umane (art. 1), dreptul la viata, la libertate si siguranta (art. 2), egalitatea inaintea legii (art. 3), libertatea de gandire (art. 4), de opinie si informatie (art. 5), dreptul la respectarea vietii private (art. 6), protectia familiei (art. 7), libertatea de miscare (art. 8), dreptul la proprietate (art. 9), dreptul la reuniune (art. 10), de asociere profesionala (art. 11), la libertate profesionala (art. 12), la conditii de munca echitabile (art. 13), de negociere intre parteneri sociali (art. 14), la protectie sociala (art. 15), la educatie (art. 16), dreptul de vot universal, liber, direct si secret al cetatenilor europeni pentru Parlamentul European (art. 17), dreptul de acces la informatii (art. 18), dreptul de acces la justitie (art. 19), dreptul la ne bis in idem (art. 20), neretroactivitatea legii penale (art. 21), abolirea pedepsei cu moartea (art. 22), dreptul de petitionare (art. 23), dreptul la un mediu sanatos si protectia consumatorilor (art. 24). Declaratia protejeaza toate persoanele aflate in campul de aplicare a dreptului comunitar (art. 25); drepturile si libertatile enumerate in Declaratie nu pot fi restranse decat printr-o regula de drept (art. 26).

Este de semnalat ca in acest document figureaza si cateva noutati precum principiul libertatii in arta, stiinta si cercetare (art. 5 al. 2), dupa cum sunt inscrise si cateva principii noi, constitutive ale democratiei (art. 17 cu cele cinci alineate ale sale), ca si referintele la calitatea mediului si la protectia consumatorului (art. 24).

Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992) a reafirmat in preambulul sau atasamentul tarilor membre la principiul libertatii, democratiei si respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale. In cuprinsul sau se reitereaza unul din obiectivele fundamentale ale Comunitatii: 'protectia drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre' (art. B al. 3); se mai precizeaza ca 'Uniunea respecta drepturile fundamentale asa cum ele sunt garantate de Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (semnata la Roma, 4 noiembrie 1950) si asa cum ele rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre ca principii generale a dreptului comunitar ' (art. F par. 2). Mai trebuie mentionat ca exigenta respectarii drepturilor fundamentale depaseste cadrul Comunitatilor devenind un punct ferm si in relatiile externe ale Uniunii. Numeroase acorduri incheiate cu diferite tari contin dispozitii care pot merge pana la a prevedea suspendarea relatiilor sau denuntarea acordului in cazul unei violari grave a drepturilor omului de catre una din partile contractante.

Drepturile cetateanului european. Ideea cetateniei europene era mai veche, ridicata inca in 1974, cu prilejul intalnirii la varf de la Paris. Ideea a capatat o prima concretizare in 1979, cand Parlamentul European a fost ales prin vot direct si universal. Ea a fost reluata in urma constatarii unei anumite pasivitati a populatiei din tarile membre in prezentarea la vot pentru alegerile parlamentare, pasivitate provenita si din necunoasterea sau incompleta informare in ceea ce priveste procesul de constructie comunitara. In fata unei asemenea situatii, Consiliul European, intrunit la Fontainbleau in iunie 1984, a instituit un Comitet ad-hoc in vederea identificarii domeniilor capabile sa accentueze dimensiunea umana a procesului de integrare europeana; cu alte cuvinte, acest proces sa fie mai aproape de cetateni.

Comitetul, numit dupa presedintele sau, Adonnino, a intocmit doua rapoarte pe care le-a prezentat Consiliului European in martie si iunie 1985. In noiembrie 1985, Comisia europeana a adoptat un Program de lucru pentru realizarea 'Europei cetatenilor'. Programul se refera la actiuni in urmatoarele domenii: adoptarea de masuri care sa faciliteze libera circulatie a persoanelor prin suprimarea formalitatilor fiscale referitoare la transportul calatorilor si a masinilor, prin introducerea dreptului de vot pentru alegerile locale pentru orice cetatean al Comunitatii, prin crearea unui spatiu comunitar audio-vizual, prin adoptarea unor formalitati de restituire a cheltuielilor cu ingrijirea sanatatii, prin consolidarea luptei impotriva drogurilor si a toxicomaniei, prin initiative in scopul invatarii de limbi straine, prin consolidarea cooperatiei universitare, prin introducerea unei dimensiuni europene in invatamant, prin consolidarea imaginii si identitatii Comunitatii.

Tratatul de la Maastricht a instituit pe plan juridic cetatenia Uniunii, acordata tuturor persoanelor care au cetatenia unuia din statele membre.

Instituita prin art. 8 par. 1 din Tratat, cetatenia europeana nu se substituie cetateniei diferitelor state din Uniune ci se adauga acesteia: 'este cetatean al Uniunii orice persoana care are nationalitatea unui stat membru'.

Cetateanul Uniunii se bucura de drepturile si de obligatiile prevazute in art. 8A, 8B, 8C si 8D ale Tratatului. Cetatenii au astfel drepturi precum: cel de a cumpara bunuri si servicii in orice tara din Comunitate fara a plati taxe de vama sau suplimente de taxe, dreptul de a-si transfera avutiile in orice stat membru, dreptul de a contracta imprumuturi la o institutie financiara din orice stat comunitar, dreptul agricultorilor si pescarilor la garantarea produselor lor si deci o oarecare garantie a veniturilor lor, comerciantii au dreptul de a considera intregul teritoriu al Uniunii ca piata lor potentiala, ceea ce inseamna ca pot cumpara si vinde fara nici o restrictie cantitativa si fara taxe de import, industriasii au dreptul sa-si stabileasca filiale sau sucursale oriunde considera ca au conditii propice expansiunii si transferului de capitaluri fara restrictii, cei ce practica profesiunile libere, cum sunt avocati, medici, arhitecti s.a. au dreptul sa se stabileasca si sa presteze servicii in orice stat comunitar, muncitorii au dreptul sa-si caute locuri de munca si sa se instaleze oriunde in Comunitate unde gasesc conditii convenabile lor si familiilor lor, si sa ramana, chiar daca si-au pierdut locul de munca, ei au aceleasi drepturi la prestatii sociale ca si cetatenii statelor unde s-au instalat si, nu in ultimul rand, dreptul de vot si de a fi eligibil in alegerile municipale si europene, dreptul de a locui in orice stat comunitar, de a circula liber pe intregul teritoriu al Uniunii, dreptul la informare a cetatenilor europeni prin toate mediile, ca de pilda prin Oficiul Publicatiilor Oficiale (OPOCE), prin distribuirea Jurnalului Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE - care apare zilnic in 11 limbi: engleza, franceza, germana, daneza, finlandeza, greaca, italiana, olandeza, portugheza, spaniola si suedeza, intr-un numar anual de pagini de peste 1 milion), prin diferite mijloace precum televiziunea, radioul presa s.a., dreptul la protectia diplomatica a oricarui cetatean al Uniunii aflat pe teritoriul unui stat membru, dreptul de petitionare la Parlamentul European unde, potrivit dispozitiilor Articolelor 8D si 138D, exista o Comisie pentru petitii, dreptul de petitionare la tribunalele nationale, la Curtea de Justitie a Uniunii Europene sau la Comisia Europeana, dreptul de a se adresa unui ombudsman european (Articolele 8D si 138E), functie creata de Parlamentul European.

Fie ca petitiile au fost adresate Comisiei sau Parlamentului sau altor foruri, exista obligatia generala de examinare a lor. In situatia cand, din cele peste 1000 de petitii multe sunt justificate, Comisia se adreseaza statului membru in cauza pentru a-i cere explicatii; daca explicatiile nu sunt satisfacatoare, statul incriminat este obligat sa rectifice, sa aduca reparatiile cuvenite; daca acesta nu se conformeaza, Comisia aduce cazul in fata Curtii de Justitie care se va pronunta asupra obligatiei statului membru.

Titlul VI din Tratat prevede noi exigente in cooperarea politiilor si in cooperarea judiciara. Articolul K1 inscrie ca statele membre considera ca fiind de interes comun politica

de azil, regulile care guverneaza trecerea frontierelor exterioare ale statelor membre de catre persoane precum si exercitarea controlului acestor treceri. Tot de interes comun este si politica de emigrare si politica cu privire la cetatenii din trile din afara Uniunii, lupta impotriva toxicomaniei, contra fraudei de dimensiune internationala, cooperarea judiciara in materie civila si penala, cooperarea vamala si a politiilor in scopul prevenirii si luptei contra terorismului, traficului ilicit de droguri si alte forme de criminalitate internationala. Drepturi fundamentale sunt inscrise si in Tratatul de Amsterdam (2 octombrie 1997 si intrat in vigoare la 1 mai 1999), cu deosebire prin introducerea notiunii de drepturi sociale.

Dreptul la libera circulatie - spatiul Schengen. Consiliul European a decis sa dea un impuls Programului de lucru pentru realizarea efectiva a 'Europei cetatenilor' fixand, ca un obiectiv prioritar, libertatea circulatiei cetatenilor europeni dupa modelul circulatiei libere a cetatenilor in propria lor tara.

La 14 iunie 1985, cinci state comunitare - intrucat Franta si Germania Federala semnasera un acord bilateral la Sarrebruck in iulie 1984 - au semnat impreuna cu Belgia Olanda si Luxemburg, la Schengen (Luxemburg) un acord referitor la suprimarea treptata a controalelor la frontierele comune.⁹⁶

Acest Acord, compus din 32 de articole, are valoarea unei declaratii de intentie in care semnatarii s-au angajat sa faciliteze cat mai rapid posibil desfiintarea controalelor la frontierele lor si sa instituie masurile de cooperare necesare in acest scop.

S-a subliniat de catre partile contractante ca asemenea masuri nu vor aduce nici o stirbire suveranitatii lor nationale si nici libertatilor individuale ale cetatenilor. Obiectivul este inscris cu claritate in art. 17 al Acordului: 'In materia circulatiei persoanelor, partile vor cauta sa suprime controalele la frontierele comune si sa le transfere la frontierele lor exterioare. In acest scop, ele vor depune eforturi prealabile sa armonizeze, daca este nevoie, dispozitiile legislative si reglementare referitoare la interdictiile si restrictiile si sa ia masuri complementare pentru protejarea securitatii si pentru a impiedica imigrarea ilegala a cetatenilor din state nemembre ale Comunitatilor Europene.'

La 19 iunie 1990, cele cinci state au semnat la Schengen Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985⁹⁷. In prezent 24 de state europene sunt membre cu drepturi depline in Acordul Schengen.

Conventia de aplicare a Acordului - un text compus din 142 de articole - contine sase puncte de baza:

abolirea totala a controalelor la frontierele interne;

politica comuna de vize;

lupta impotriva imigrarii clandestine;

cooperarea politiilor vamale si judiciare;

sistemul de schimb de informatii;

cererea de azil. Controalele la frontierele interioare au fost deplasate la frontierele exterioare, unde au

fost intarite; in acest fel, in interiorul Comunitatii s-a constituit o entitate unica - 'teritoriul Schengen'.

Acest nou sistem implica o coordonare adecvata intre controalele efectuate de statele parti la Conventie, ceea ce necesita reglementari comune si omogene (art. 6) pentru a se putea asigura eficacitatea controalelor efectuate de statele partenere.

Deschiderea frontierelor interioare accentueaza riscul imigrarilor clandestine si, ca atare, a trebuit sa se puna la punct si o politica comuna de vize privitoare la cetatenii din statele din afara Conventiei. In acest scop, a fost intocmita o lista comuna de vize care se refera la un numar de circa 100 de state, lista pe care statele parti sunt obligate sa o respecte.

De altfel, respectarea acestei liste este si o conditie de aderare pentru orice stat care se doreste partener la Conventie.

A mai fost elaborat un instrument care se refera la crearea unei vize uniforme si unice ce va fi eliberata de autoritatile indreptatite - in speta consulatele statelor legate prin Conventie - si care va permite cetatenilor din statele terte sa circule liber in spatiul Schengen.

Un alt instrument se refera la modalitatile si conditiile de eliberare a unor vize uniforme si identice. Cererile de azil vor fi examinate o singur data in tara in care persoana s-a prezentat prima oara. Articolul 22 din Conventie cere ca orice cetatean care a obtinut viza Schengen sa declare in mod obligatoriu in care dintre statele membre se va instala. Aceasta forma de control doreste sa nu se abuzeze de durata autorizata si sa se verifice regularitatea situatiei cetateanului in cauza.

Articolul 26 stipuleaza conditiile de repatriere prin companiile de transport a imigrantilor intrati clandestin sau a strainilor carora li s-a refuzat intrarea. Companiile de transport rutier, naval, aerian sunt raspunzatoare de regularitatea actelor de calatorie ale strainilor pe care ii transporta.

O data cu Actul final al Conferintei de la Maastricht a fost proclamata si Declaratia referitoare la cooperarea politieneasca. S-a confirmat cu acest prilej acordul statelor membre pentru adoptarea de masuri concrete in domeniul schimbului de experiente precum:

asistenta autoritatilor nationale insarcinate cu urmaririle penale si de securitate, cu deosebire in materie de coordonare a anchetelor si cercetarilor; constituirea de banci de date; evaluarea si exploatarea centralizata de informatii in vederea intocmirii unui bilant al situatiei si a determinarii diferitelor mijloace de ancheta;

corectarea si exploatarea de informatii cu privire la caile nationale de prevenire in scopul transmiterii lor statelor membre si definirii strategiilor preventive la scara europeana;

masuri referitoare la pregatirea complementara, cercetare, criminalistica si antropometrie judiciara. Conventia contine o clauza care permite unui stat semnatar sa restabileasca controalele

la frontierele nationale daca 'ordinea publica sau securitatea national' o cer.

Cooperarea politiilor, potrivit dispozitiilor din Conventie, se realizeaza prin mai multe proceduri specifice precum observarea si urmarirea transfrontaliera (art. 40 si 41) care permit agentilor unui stat semnatar ca in anumite situatii sa observe si sa urmareasca o persoana presupusa a fi infractoare, pe teritoriul altui stat semnatar - fara o autorizare prealabila cand este cazul unor crime sau delicte grave strict enumerate insa de Conventie.

Cooperarea politiilor considerata ca 'o problema de interes comun' in Tratatul de la Maastricht s-a dezvoltat si prin crearea Europolului, instalat la Haga la 16 februarie 1994. O unitate a Europolului - Droguri - a si inceput sa functioneze imediat. Europol este un organism in cadrul caruia agentii de legatura organizeaza schimbul, stocarea si analiza informatiilor in scopul sprijinirii politiilor nationale in actiunile de lupt impotriva traficului cu droguri, a terorismului si a criminalitatii internationale.

Campul de actiune al Europol a fost largit si definit printr-o conventie interguvernamentala semnata in 1995, care a intrat in vigoare la finele anului 1998 si astfel embrionul politiei europene creat in 1994 a capatat un statut si o recunoastere oficiala.

Cooperarea vamala se infaptuieste prin intarirea controalelor exercitate in cadrul liberei circulatii a persoanelor si marfurilor, prin reprimarea importurilor si exporturilor ilicite de stupefiante precum si in materia traficului cu arme de foc.

Cooperarea judiciara cere intrajutorarea judiciara pentru un numar determinat de infractiuni sau de acte de procedura penala (art. 49). Conventia a introdus principiul extradarii fara sa fie nevoie ca acesta sa fie inscris in acorduri bilaterale.

Cooperarea se fundamenteaza pe un sistem permanent de schimburi automatizate de informatii accesibile statelor semnatare.

Sistemul de Informatii Schengen (SIS) prevede fisarea unor date precum:

persoane carora li s-a refuzat intrarea din motive de ordine publica si de securitate;

persoane implicate in criminalitatea de anvergura;

persoane cautate in cadrul unor proceduri judiciare (extradare, martori) s.a.;

persoane disparute;

minori fugiti, in vederea asigurarii protectiei lor;

obiecte cautate pentru a fi confiscate (vehicule furate, arme, documente de identitate, obiecte de arta furate etc.).

Pentru a se asigura respectarea libertatii fiecarui cetatean, in situatia in care datele colectate de SIS ar putea fi exploatate sau utilizate impotriva lui, statele membre s-au angajat sa le asigure protectia.

Conventia a instituit un Comitet executiv, format din ministri sau reprezentantii lor, responsabil cu aplicarea Conventiei in fiecare stat.

Acordul a intrat in vigoare la 26 martie 1995. La ora actuala, s-a creat in spatiul comunitar o situatie pentru care se cauta solutii; este vorba de o discriminare intre cetatenii statelor Schengen si cetatenii statelor comunitare care nu au aderat la Acord. Este o situatie care preocupa Curtea de Justitie.

Incepand cu 1 ianuarie 2003 cetatenii romani au putut calatori fara vize in spatiul Schengen, ca urmare a acordurilor incheiate in acest sens.