Procese specifice spatiului economic mondial: globalizare si regionalizare

Procese specifice spatiului economic mondial: globalizare si regionalizare

Globalizarea defineste procesul de extindere si multiplicare a interdependentelor economice la nivel mondial, ca urmare a liberului schimb intre state si intreprinderi.

Desi initial, termenul de globalizare, din punct de vedere conceptual era sinonim cu termenul de mondializare, astazi, cei doi termeni sunt abordati diferit.

Astfel, prin mondializare este definita dimensiunea politica a procesului de aparitie si dezvoltare a interdependentelor dintre statele si zonele lumii, iar prin globalizare se defineste dimensiunea economica a aceluiasi proces, insa, la nivelul intreprinderilor.

De mentionat ca spatiul economic mondial nu trebuie interpretat ca o entitate omogena de tipul "pietei unice" sau al "democratiei de piata la scara mondiala". Spatiul economic mondial este o consecinta directa a diviziunii internationale a muncii, bazata pe competitie si pe capacitatea de valorificare a factorilor de productie aflati in avantaj competitiv.

Intre partenerii ce actioneaza in spatiul economic mondial se stabilesc o serie de raporturi care, desi sunt reglementate prin intermediul unor acorduri si institutii internationale - aceste raporturi reflecta inegalitatile si decalajele economice existente la un moment dat intre statele si zonele economice ale lumii.

Sistemul de interdependente dezvoltate de spatiul economic mondial difera ca intensitate in functie de puterea si pozitia fiecarei tari in cadrul sistemului international, putand favoriza sau nu o tara sau alta.

In multe cazuri, ceea ce pentru tarile dezvoltate inseamna interdependenta, pentru tarile mai putin dezvoltate inseamna dependenta. Competitia dintre partenerii externi (intreprinderi) nu este exclusiv economica, deoarece decalajele dintre ei substituie, de multe ori, forta economica cu forta ideologica, politica si chiar militara a grupurilor de interese din spatele cortinei.

In concluzie, globalizarea nu statueaza principiul echitatii, ci principiul competitivitatii, ceea ce face ca dezvoltarea unora sa se bazeze pe subdezvoltarea altora.

In conditiile globalizarii, rolul statului national este destul de ingrat, deoarece, in timp ce intreprinderile se internationalizeaza sub presiunea factorilor de globalizare, forta de munca si infrastructura publica raman profund legate de teritoriul statelor nationale. Fiecare stat national ramane interesat sa-si pastreze propria identitate, practicand politici protectioniste, avand in vedere urmatoarele:

- pastrarea echillibrului macroeconomic si al balantei de plati externe;

- amenajarea teritoriului si protectia mediului inconjurator;

- dezvoltarea infrastructurii publice;

- cresterea nivelului de trai al populatiei;

- deplina utilizare a fortei de munca.

Politicile sale nu pot fi in totala contradictie cu spatiul economic mondial deoarece, in aceste conditii, capitalul strain afectat se poate retrage din economia nationala a statului respectiv sau se pot institui blocaje economice (si nu numai) impotriva statului respectiv.

Sub influenta crizei economice din anii 1929-1933, protectionismul economic al statelor europene in fata liberului schimb, nu s‑a mai manifestat izolat, ci la nivel regional, zonal. In felul acesta, se manifesta tot mai pregnant procesul de regionalizare, ca forma de reactie impotriva globalizarii, proces care consta in formarea si consolidarea unor interdependente si legaturi privilegiate in interiorul unei regiuni.

Acest proces de regionalizare presupune regruparea unor tari in scopul exploatari in comun a unor resurse, liberul schimb de marfuri si tehnologie, libera circulatie a fortei de munca si a capitalurilor si, nu in ultimul rand, dezvoltarea in comun a unor forte armate pentru apararea impotriva unor invazii straine.

Protectionismul regional, a intrat astfel, in conflict deschis cu liberul schimb, ca forma de manifestare a globalizarii, fapt ce a condus la declansarea celui de‑al doilea Razboi Mondial, deoarece, in lipsa normelor si a institutiilor pietei globale s‑a apelat la forta armelor.

Dupa cel de‑al doilea Razboi Mondial, fenomenul de regionalizare in Europa a capatat noi valente datorita Razboiului Rece dintre cele doua superputeri - SUA si URSS - care au urmarit sa‑si extinda sfera de influenta asupra unei parti cat mai mari a lumii, chiar daca obiectivele lor economice globale erau diferite.

Acest fapt a fost prezis cu aproape 150 de ani in urma de Alexis de Tocqueville (1805‑1859), istoric si om politic francez (ministru de externe) care afirma ca America si Rusia (asemanatoare in conceptii, ambitie si energie) vor ajunge sa domine lumea, fiecare luand in stapanire peste mai mult de jumatate din glob. Aceasta profetie s‑a adeverit la Yalta (Crimeea) in martie 1945, cand Stalin, Roosevelt si Churchill si‑au impartit lumea in sfere de influenta.

Statele Unite aveau ca obiectiv imediat gasirea unor debusee importante pentru industria si agricultura sa, fapt ce s-a materializat prin Planul Marshall in vestul Europei.

Uniunea Sovietica avea ca obiectiv imediat gasirea unor resurse materiale si de capital in vederea refacerii si modernizarii economiei sale. Sursa o reprezenta zona Europei Centrale si de Est, care ii fusese cedata la Conferinta de la Yalta (1945). Din aceste tari au fost preluate, in prima etapa (1945-1955), importante resurse sub forma despagubirilor de razboi, iar in a doua etapa (1955-1980), prin instrumente de subordonare si control economic sub egida CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc).

Sfarsitul Razboiului Rece intre Est si Vest (prin desfiintarea U.R.S.S. in 1991) nu a dus la eliminarea marilor conflicte, ci a schimbat doar forma lor de manifestare, astfel:

a)     Disparitia U.R.S.S. si a restrictiilor sistemului comunist au permis reactualizarea unor conflicte istorice, atat teritoriale, cat si religioase care au condus la o situatie de instabilitate, chiar violenta in multe zone sau regiuni ale lumii.

b)     Decalajele si inechitatile intre zone, tari sau populatii s-au cronicizat, fiind generatoare de instabilitate si conflicte violente. Terorismul international isi gaseste resursele in disperarea si lipsa de orizont ale unor populatii saracite si instrainate de idealurile sale.

c)     Rolul Statului National nu s-a diminuat in ceea ce priveste gestionarea economico-sociala, dar acest rol este intr-un accentuat proces de reevaluare si adaptare.

d)     Institutiile globale (ONU, NATO, Consiliul de Securitate, OMC etc) intampina dificultati in procesul de intarire si diversificare a rolului lor datorita grupurilor de interese care domina scena mondiala.