Procesul politicii externe. Formularea si strategia politicii externe. Instrumente ale politicii externe - tia si negocierea.

Procesul politicii externe. Formularea si strategia politicii externe. Instrumente ale politicii externe - diplomatia si negocierea.

Procesul politicii externe. Formularea si strategia politicii externe

Din punctul de vedere al analistilor, politica externa se refera la scopurile urmarite de statele nationale si la instrumentele de natura politica, diplomatica, economico-militara care le angajeaza pentru a realiza aceste scopuri. Strategii politici isi dedica preocuparea formularii acestor scopuri si planuri, pentru realizarea acestora.

Exista doua tipuri de conduite:

in care statele au o atitudine dinamica, creativa, imaginativa in arena internationala;

alte state prefera doar sa reactioneze la impulsurile de pe arena internationala

Conform lui Holsti, exista patru scopuri comune statelor contemporane:

primul se refera la securitatea nationala - diminuarea vulnerabilitatilor;

al doilea are in vedere autonomia;

al treilea scop se refera la bunastarea statului si a cetatenilor;

al patrulea insista pe statut si pe prestigiu (postura in care un stat se afla la un momendat in comparatie cu alt stat)

Intre un stat si alti actori ar putea exista raporturi de:

Aliniere - care are in vedere constituirea unei aliante (Tripla Alianta, Antanta, NATO)

Neutralitate - Elvetia

Nealiniere

Cind se definesc scopurile urmarite de state sunt avute in vedere interesele pe care le au statele (descifrarea intereselor in scopurile urmarite - se refera la starea globala, interese globale, interese regionale sau ale unor state care prefera izolationismul).

Politica externa poate fi elaborata sau intamplatoare.

Metode de operare in politica externa

Cautarea de interese si solutii comune prin calea multilateralismului (statul este prins in relatii globale sau regionale) sau forma bilaterala

Prin a avea o atitudine activa se poate intelege a initia actiuni, dar si a rezista initiativei atitudinilor propuse de altii. Alt aspect important al activismului este si modul in care statul se raporteaza la interesul national, exprimarea vointei ori lipsa de vointa, folosirea fortei in raporturile bilaterale, regionale sau alte forme de interventionism-noninterventionism.

Determinarea obiectivelor

Toate statele urmaresc anumite obiective fundamentale - un nucleu pentru care sunt decise a utiliza maximum de resurse, inclusiv in situatii neobisnuite.

Supravietuirea (interesul securitatii nationale) are, intr-o expresie minimala doua componente: Protejarea vietii populatiei Apararea suveranitatii tarii.

Integritatea teritoriala

Prezervarea sistemului statal propriu fata de modificari impuse din exterior

Protejarea sistemului economic si politic propriu fata de schimbari impuse din exterior.

Obiective pe termen mediu: politice, materiale, ideologice, prestigiu

Obiective specifice imediate. Dupa ce au fost formulate primele doua tipuri de obiective, generale si pe termen mediu, se pune intrebarea : Care este obiectivul imediat care poate sustine cel mai bine intregul plan

Trebuie avut in vedere este necesara o analiza comparativa simultana pentru a cunoaste si obiectivele tuturor celorlalte parti, relatiile dintre ele si evaluarea semnificatiei lor.

Analiza comparativa simultana a obiectivelor este o activitate permanenta a statelor, cu rol si de predictie.

Tipologizarea deciziilor in politica externa

Dupa Pearson si Rochester exista 3 tipuri mari de decizii:

Macrodecizii - subiecte foarte largi, generale, care au menirea de a stabili directia generala, reguli de ghidaj pentru birocratia specializata, care urmeaza a fi aplicate in situatii specifice.

Sunt anticipative

Exista un cadru de timp relativ nedeterminat, fara presiune pentru luarea deciziei

Este rezultatul unui numar mare de actori din politica interna, desi exprimarea finala a deciziei se gaseste la cel mai inalt nivel.

Microdecizii (decizii administrative, birocratice)

Sunt cele mai numeroase; sunt atributul birocratiei din politica externa, ministerul de externe, comert exterior, ambasade.

Se refera la subiecte relativ inguste ca scop, chiar daca sunt o reactie la impulsuri dinafara (putem afirma ca acestea sunt amenintari de grad inferior) Aceste decizii sunt luate la nivelul de jos al birocratiei guvernamentale.

Tipuri : acordare de vize, raspuns la cererea unei ambasade, aranjamente pentru vizitele unor demnitari.

In general microdeciziile se iau independent una de alta.

Decizii de criza

Se iau in situatii normale, dar cand se considera ca evenimentele pot lua o anumita orientare sau cand este amenintata siguranta statului,

Sunt asociate de unii analisti cu managementul crizei

O problema care a suscitat mereu dezbateri a fost cea legata de intrebarea: Cine trebuie sa defineasca politica externa? Exista parei ca politica externa si de securitate nu trebuie sa fie apanajul unor cabinete, care sa o produca la adapost de ochii opiniei publice, ci trebuie sa fie bazata pe optinile deschise, fundamentale ale natiunii. Argumentul principal in favoarea unor asemenea decizii bazate pe opinia publica este ca, de vreme ce natiunea este depozitara ,,vointei generale", este just ca ea sa se pronunte direct in chestiuni fundamentale care o privesc direct. De exemplu, premierul Tariceanu si unii analisti politici, au sustinut ca, de vreme ce majoritatea populatiei doreste retragerea trupelor romane din Afganistan si Irak, aceste trupe trebuie retrase, deoarece opinia publica este suverana.

Un alt curent de opinie considera ca in problemele de politica externa si securitate majoritatea dintre noi suntem incompetenti deoarece ne lipsesc cunostintele teoretice iar cunoasterea practica nu o putem dobandi datorita lipsei de experienta directa. Ca atare, spre deosebire de politica interna, in politica externa interesul national nu trebuie sa fie construit de public si nu trebuie sa fie supus direct aprobarii acestuia. Totusi, cetatenii poate controla indirect lucrurile, deoarece in final guvernele sunt alese de cetateni.

Moralitatea si procesul politicii externe

Sunt doua aspecte distincte:

Empiric - de cele mai multe ori principiile morale sunt sacrificate pentru satisfacerea intereselor - afacerilor statelor;

Normativ - factorii decizionali includ anumite considerente morale in faza deliberarilor, dar, la modul practic, nu se poate exagera rolul lor.

Oamenii de stat si analistii opereaza frecvent cu termenul ,,relativism moral,, in afacerile externe si internationale, sugerandu-se ca moralitatea nu este o componenta esentiala a procesului decizional in politica externa.

Instrumente ale politicii externe - diplomatia si negocierea.

Instrumente ale politicii externe: diplomatia

factorul economic

factorul militar

comunicarea

Diplomatia- se refera la practicile si metodele formale pe care statele le utilizeaza in relatiile lor externe, incluzand schimbul de ambasadori, transmiterea de mesaje intre reprezentanti oficiali, participarea la negocieri directe.

Studiul traditinal al diplomatiei se concentreaza asupra unor subiecte precum statutul legal al ambasadorilor, functiile misiunii diplomatice, calitatile solicitate ambasadorilor.

Sens contemporan - in secolul XX, diplomatia are un sens mai extins, insemnand procesul general prin care statele comunica, se influenteaza, rezolva conflicte prin negocieri.

,,Oxford English Dictionary' : Diplomatia este conducerea - managementul relatiilor internationale prin negocieri; este metoda prin care aceste relatii sunt desfasurate de ambasadori si timisi emisari; este afacerea sau arta diplomat(ica) (ului).

Recunoasterea diplomatica

inseamna sanctionarea comunicarii formale intre doua state, inclusiv prin realizarea schimbului de ambasadori.

Reversul la recunoasterea diplomatica - ruperea relatiilor diplomatice;

In 1815, Congresul de la Viena a propus standarde si reguli privind numirea ambasadorilor, functii si modul de operare pentru ambasade - proces de institutionalizare a diplomatiei

- fenomenul profesionalizarii serviciului diplomatic - dezvoltare graduala cu evolutia statelor nationale.

Personalul diplomatic: ambasador extraordinar si plenipotentiar; nuntiu papal, ambasador, ministru (plenipotentiar), ministru consilier, consilier, secretar, atasat, referent. Rangul diplomatic si titlul determina plasarea oficiala la ceremonii si activitati publice.

Functiile si scopurile diplomatiei

Functii clasice : reprezentare, informare, negociere.

Diplomatia contemporana : reprezentare si comunicare, informare, cultivarea unor relatii prietenesti cu guvernul tarii gazda si mediile sociale, protectia co-nationalilor aflati pe teritoriul tarii gazda, dezvoltarea intereselor comerciale, negocierea intereselor nationale, activitati consulare, alte functii specifice.

In functie de obiective, diplomatia poate fi dusa la nivel de ministri, sefi de guverne, sefi de state

Tipuri de diplomatii:

Diplomatia secreta si publica

Diplomatia bilaterala si multilaterala

Diplomatia formala si informala (tacita)

Negocierea in politica externa

Multi considera ca esenta diplomatiei este tocmeala si negocierea, indiferent de ce tip de democratie opereaza.

G.Kennedy defineste negocierea ca ,, un proces de corelare a opiniilor a doua parti pentru a se ajunge de la o solutie ,,ideala,, la o solutie reala in rezolvarea unei probleme.

Studierea negocierii presupune:

- insusirea de cunostinte privind principiile de baza ale negocierii, metode, stiluri.

Dezvoltarea unor aptitudini, precum interactivitatea, comunicarea etc.

Obtinerea abilitatilor necesare perceperii si analizei sentimentelor, valorilor, convingerilor specifice partenerului-momentului.   

Principile si jocul negocierii

Negocierea porneste de la presupunerea ca cel putin una dintre parti vrea sa modifice starea de fapt si apreciaza ca exista posibilitatea realizarii unei intelegeri reciproc convenabile.

Succesul in negocieri nu inseamna neaparat castig imediat pentru o parte, ci obtinerea unui rezultat care multumeste ambele parti.

Progresul oricarei negocieri este influentat de sistemul de valori comune si personale, de atitudini, emotii.

Jocul negocierii - consta in faptul ca fiecare parte incearca sa incheie o intelegere finala cat mai departe de minimul sau si cat mai apropiat de maximul sau.

Metoda de negociere. Utilizeaza patru tipuri de negocieri: amenintare, pedepsire, promisiuni, rasplatire. Sunt denumite si    ,,carrots and sticks"

Eficienta negocierii depinde , in primul rand, de postura de baza a negociatorului, de capacitatea de comunicare si convingere in negociere.

Bibliografie

Shaun Riordan, Noua diplomatie, Relatii internationale moderne, Editura Antet, 2004

P.Fontaine A New Idea for Europe Brussels

Karen E. Smith Politica externa a Uniunii Europene Editura Trei, Bucuresti, 2004

A. Forster, W.Wallace Politica externa si de securitate comuna, in volumul Procesul politic in Uniunea Europeana, Editura Arc, 2004

Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa (Proiect) Institutul European din Romania, Directia Coordonare Traduceri, septembrie 2003