RASPUNDEREA PRESEDINTELUI ROMANIEI

RASPUNDEREA PRESEDINTELUI ROMANIEI

1.Istoric si drept comparat

Punerea sub acuzare a Presedintelui de Republica isi are sorgintea in institutia similara aparuta in dreptul constitutional englez cu privireJa ministri; dupa unii autori, chiar termenul din limba engleza impeachment a aparut legat de punerea sub acuzare a ministrilor si nu a Presedintelui de republica.[1] Ulterior, o data cu adoptarea constitutiilor scrise, notiunea de impeachment este retinuta, ca regula, pentru a evoca raspunderea sefului de stat intr-un sistem republican, iar pentru a evoca institutia tragerii la raspundere a ministrilor s-a impus sintagma responsabilitatea ministeriala. Punerea sub acuzare a ministrilor a aparut ca efect firesc al conturarii, la englezi, a principiului iresponsabilitatii regelui, principiu imprumutat si de celelalte popoare care au avut o monarhie constitutionala, fiind consacrat in primele constitutii scrise. Constitutia S.U.A., logic, fiind o constitutie republicana, simbol al independentei fostelor colonii fata de coroana britanica, nu a facut altceva decat sa extinda institutia impeachment-ului de la ministri la seful executivului - presedintele republicii, devenind celebru textul dupa care Presedintele poate fi pus sub acuzare de catre Senat (probabil in filosofia parintilor Constitutiei, varianta republicana a Camerei Lorzilor). Dupa exemplul american, toate constitutiile republicane care au fost adoptate in acest rastimp de peste doua secole, intr-un fel sau altul, au consa­crat si institutia tragerii la raspunderea Presedintelui, mentionandu-se in majoritatea situatiilor si institutia tragerii la raspundere a ministrilor, fireste cu accentele diferite din constructie, dupa cum ne aflam in fata unui regim prezidential, semi-prezidential cu un Presedinte forte sub ,aspect politic, un regim semi-prezidential cu un Presedinte mai atentuat in ceea ce priveste viata politica sau, dupa caz, a unui regim parlamentar clasic.[2] De aici, nu trebuie inteles ca Presedintele de Republica poate fi tras la raspundere pentru orice afirmatie, pentru orice atitudine adoptata pe plan politic, dimpotriva el se bucura de imunitate, tragerea la raspundere, fie politica, fie juridica nu intervine decat 'in anumite situatii' .

Retinem cateva situatii de acest gen, cu titlu de exemplu, din dreptul comparat:

Constitutia Elvetiei (1999), dat fiind regimul politic specific pe care-l consacra, nu face o discutie speciala asupra raspunderii presedintelui confederatiei, care este unul din ministri (al Consiliului Federal), se multumeste sa retina, in art.187 pct.16 lit.b, ca intregul Consiliu Federal 'da socoteala regulat de gestiunea sa, a statului si a tarii, in fata Adunarii Federale'. Se consacra, deci,o raspundere exclusiv politica.

Din sfera regimurilor parlamentare clasice, retinem, pentru inceput, art.90 din Constitutia Italiei, dupa care Presedintele Republicii nu este responsabil de actele facute in exercitiul functiunii, cu exceptia cazurilor de 'inalta tradare sau de atentat contra Constitutiei', ipoteze in care este pus sub acuzare de catre Parlament, reunit in sedinta comuna, cu majoritatea absoluta a membrilor sai, competenta de a judeca acuzarea apartinand, potrivit art.134 din Constitutie, Curtii Constitutionale. 'Ter­menii' in care se face judecata Curtii Constitutionale au fost dezvoltati prin Legea constitutionala nr. 1/1953.[3] Un text oarecum asemanator ca idee, dar mai dezvoltat sub aspect procedural, gasim si in Constitutia RF.G. (art.61), fiind conturate urmatoarele principii:

a) punerea sub acuzare a Presedintelui Federal se poate face 'pentru violarea cu intentie a legii fundamentale sau a altei legi federale';

b) cererea de punere sub acuzare trebuie sa fie sustinuta ele cel putin 1/4 din membrii Bundestag-ului sau, dupa caz, ai Bundesrat-ului;

c) decizia de punere sub acuzare se poate lua de fiecare Camera, cu o majoritate calificata de 2/3;

d) acuzarea trebuie sa fie sustinuta de un membru al Camerei respective, care face parte dintre semnatarii cererii de punere sub acuzare;

e) competenta de a judeca punerea sub acuzare apartine Tribunalului Constitutional Federal, care, daca apreciaza ca acuzarea este intemeiata, il declara pe Presedinte decazut din functiile sale;

f) ca masura provizorie, dupa votul Camerei de punere sub acuzare, Tribunalul Constitutional poate retine pe Presedinte de la exercitarea functiilor sale (un fel de suspendare);

g) in caz de suspendare sau de expirare prematura a functiei, puterile Presedintelui, cum se arata in alt articol (art.57), sunt exercitate de presedintele Bundesrat-ului.

Din sfera regimurilor semi-prezidentiale, care consacra un presedinte de republica puternic sub aspectul rolului in viata politica, ne oprim la Constitutia Frantei, care in art.68 alin.(1) retine ca Presedintele Republicii nu este responsabil de actele facute in exercitiul functiei sale decat in caz de inalta tradare. El nu poate fi pus sub acuzare decat de cele doua Camere, care au hotarat, printr-un vot identic, in scrutin public si cu o majoritate absoluta a membrilor care le compun. EI este judecat de Inalta Curte de Justitie.[4]

Dintre Constitutiile, care reglementeaza un regim semi-prezidential atenuat (parla­mentarizat), ne oprim la Constitutia Austriei, care prevede trei situatii:

a) suspen­darea si revocarea prin referendum a Presedintelui Federatiei;

b) urmarirea de catre autoritatile publice si

c) punerea sub acuzare si judecarea de catre Curtea Constitutionala. Astfel, potrivit art.60 alin.(6) din Constitutie, Presedintele poate fi revocat, inaintea, expirarii mandatului, printr-un referendum, care se organizeaza numai la solicitarea Adunarii Federale (cele doua Camere reunite), la randul ei convocata, in acest scop, de catre Cancelarul Federal, atunci cand Consiliul National (Camera aleasa de intreaga natiune) a hotarat astfel. Trebuie retinut ca pentru adoptarea acestei decizii de catre Consiliul National este necesara prezenta a cel putin jumatate din membrii sai si majoritatea de 2/3 din voturile exprimate. O data adoptata aceasta decizie, deci inainte de a se intruni Adunarea Federala, Presedintele Federatiei nu mai poate continua exercitarea atributiilor sale, fiind vorba, deci, de o suspendare din functie. Se subintelege ca masura suspendarii inceteaza daca Adunarea Federala nu adopta o hotarare de convocare a referendumului. Ceea ce este foarte important de retinut pentru ideea de simetrie a institutiilor dreptului public este faptul ca refuzul revocarii Presedintelui de catre popor prin referendum echivaleaza cu noi alegeri parlamentare, mai exact pentru Consiliul National, acesta fiind dizolvat dupa referendum. Chiar si in acest caz, insa, durata totala a exercitarii atributiilor Presedintelui Federatiei nu trebuie sa depaseasca perioada a doua mandate, adica 12 ani.

Prin urmare, art.60 alin.6 din Constitutia Austriei reglementeaza pana la urma un 'joc politic', dar Constitutia reglementeaza si o raspundere, politica, sediul materiei fiind art.68 coroborat cu art.142. Concret, Presedintele Federatiei poate fi pus sub acuzare de catre Adunarea Federala (convocata de Cancelarul Federal pe baza hotararii uneia din cele doua Camere) 'pentru violarea Constitutiei Federale' . Hotararea Adunarii Federale de punere sub acuzare se poate lua numai in prezenta a cel putin 1/2 din membrii fiecarei Camere si cu o majoritate calificata de 2/3. Competenta de a judeca aceasta acuzatie apartine Curtii Constitutionale, iar hotararea de condamnare a Curtii are ca efect destituirea din functie a Presedintelui, iar in 'imprejurari deosebit de grave' si decaderea temporara din drepturi politjce.

Raspunderea penaIa a Presedintelui Federatiei austriece este reglementata de art.63 alin.1 din Constitutie, care are urmatoarea redactare:

"1) Presedintele Federatiei poate fi urmarit de catre autoritati publice numai cu aprabareaAdunarii Federale;

2) Propunerea de urmarire a Presedintelui Federatiei trebuie facuta de catre autaritatea competenta, Consiliul National, care decide daca trebuie sesizata Adunarea Federala. Daca Consiliul Natianal este de acord, Cancelarul Federal trebuie sa convoace imediat Adunarea Federala

Pentru a evoca caracterul original al solutiei din Constitutia Romaniei, retinem atentia asupra dispozitiilor din Constitutia Finlandei si, respectiv, a Egiptului, care au fost invocate de un autor drept posibile criterii de referinta . Astfel, in ceea ce priveste Constitutia Finlandei, este de subliniat ca in acelasi text (art.47 alin. final) se consacra raspunderea acestuia pentru acte ilegale, comise in exercitarea functiei, la fel ca si ministrii, cat si raspunderea speciala a Presedintelui, cand Cancelarul Justitiei sau Cansiliul de Ministri apreciaza ca el s-a facut vinovat de inalta tradare, ipoteza in care se va sesiza Camera Reprezentantilar, iar aceasta va decide punerea sub acuzare cu o majoritate, calificata de 3/4. Competenta de judecata apartine Curtii Supreme, iar punerea sub acuzare are ca efect suspendarea Presedintelui pana la pronuntarea deciziei Curtii.

Solutia din Constitutia Egiptului se mentine, in linii generale, pe aceleasi coorda­nate tehnico-juridice: 'Punerea sub acuzare a Presedintelui Republicii pentru inalta tradare sau pentru comiterea unei crime se face printr-o motiune prezentata de cel putin 1/3 din membrii Adunarii Poporului. Actul de acuzare nu este valabil decat daca este adaptat cu o majoritate de 2/3 a membrilor Adunarii. O data ce decizia de punere sub acuzare este adoptata, presedintele Republicii este suspendat din functiile sale, care sunt asumate provizoriu de catre Vicepresedintele Republicii, pana la statuarea asupra acuzarii.[7]

2. Cadrul constitutional si natura juridica a raspunderii

Presedintelui Romaniei

Protectia mandatului prezidential nu este incompatibila raspunderea titularului sau pentru modul cum il exercita. Protectia mandatului isi gaseste justificarea numai daca el este exercitat in scopul si in limitele care i s-au stabilit prin Constitutie. Lipsa de raspundere ar fi un cec alb pentru executarea iresponsabila a mandatului.

Analiza regimului juridic al raspunderii Presedintelui trebuie inceputa de la principiul constitutional al imunitatii sale, instituit prin art. 84, si al imposibilitatii tragerii la raspundere juridica pentru voturile si opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, specifica si parlamentarilor.

Prin actele si faptele savarsite in exercitiul mandatului, va trebui sa intelegem formele de activitate compatibile cu functia, sau, altfel spus, acele modalitati prin care se concretizeaza realizarea prerogativelor constitutionale ale sefului de stat.

Va trebui astfel sa facem distinctie intre doua categorii de acte si fapte ale Presedintelui: - cele prin care el isi duce la indeplinire mandatul, caz in care se bucura de o protectie juridica speciala;

- cele prin care se exprima ca simplu cetatean, situatie in care Presedintele se bucura de acele garantii pe care Constitutia le asigura tuturor cetatenilor, care sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice.

Legea fundamentala a Romaniei consacra doua texte exprese raspunderii sefului de stat: art.96, care instituie raspunderea penala a Presedintelui, sub forma punerii sub acuzare, si art. 95 consacrat suspendarii din functie a sefului de stat, calificata de unii autori ca raspundere politica sau administrativ-disciplinara a Presedintelui.

Legiuitorul constituant roman, la fel ca si legiuitorul constituant din alte tari, consacra doua texte 'institutiei raspunderii' Presedintelui Romaniei, dar aceasta solutie tehnica nu ramane fara consecinte in ceea ce priveste natura raspunderii la care se refera fiecare text si regimul juridic aplicabil.

Astfel, din economia art.84, denumit 'Incompatibilitati si imunitati', pentru discu­tia noastra intereseaza numai alin.(2), care consacra imunitatea Presedintelui, ca principiu 'complet pe plan politic', respectiv alin.(3), care consacra o importanta exceptie de la aceasta regula, anume posibilitatea inlaturarii imunitatii Presedintelui si a punerii sale sub acuzare pentru o fapta deosebit de grava - inalta tradare.

Art.95 aparent se refera la o institutie distincta ca esenta de institutia raspun­derii, anume la 'suspendarea din functie', in realitate, insa, reglementeaza tocmai raspunderea politica a Presedintelui Republicii, textul nu consacra numai sanctiunea suspendarii, ci si sanctiunea demiterii Presedintelui prin referendum. Daca incercam sa cautam corespondente in dreptul comparat, vom constata ca acest text se apropie foarte mult de art.60 alin.(6)din Constitutia Austriei, care consacra, la fel ca si Constitutia Romaniei, un regim semi-prezidential atenuat. Exista, dupa parerea noastra doua deosebiri esentiale, una insemnan o solutie mai buna in textul aus­triac (dizolvarea de drept a Parlamentului in cazul refuzului revocarii prin referen­dum) si alta inseamna o solutie mai buna in textul romanesc (procedura de suspen­dare si demitere nu se declanseaza ca joc politic pur si simplu, ci numai 'in cazul savarsirii unor fapte grave' prin care Presedintele a incalcat Constitutia). Ambele texte se refera, insa, la raspunderea politica a Presedintelui Republicii si nu la raspunderea penala, mai exact la raspunderea administrativ-disciplinara a Presedin­telui, ca sa respectam termino1ogia cu care operam.

Prin urmare, putem sustine, fara teama de a gresi ca, in principiu, Presedintele Romaniei nu poate fi tras la raspundere pentru declaratii, initiative etc. efectuate in exercitarea misiunilor prevazute de art.80 din Constitutie si a prerogativelor recu­noscute de Constitutie in indeplinirea acestor misiuni.

Ca exceptie de la aceasta regula, cu un grad mai mare de extensie, mai frec­venta, ne apare traditionala raspundere politica sau, in terminologia lucrarii noastre, raspunderea administrativ-disciplinara; consacrata de art.95; iar pentru fapte deose­bit de grave sub aspect politic, ce pot dobandi si o semnificatie penala, este reglementata si raspunderea penala (pentru inalta tradare), sediul materiei fiind art.84 alin.(3).

Dincolo de aceste aspecte, pentru actele sale administrative, Presedintele, in baza art.21 coroborat cu art.49 din Constitutie, poate purta si o raspundere administrativ-patrimoniala, ca, orice autoritate a administratiei publice, in conditiile dreptului comun al contenciosului administrativ .

In fine, preluand opinia citata din doctrina franceza, vom sustine si noi ca pentru faptele care nu au legatura cu misiunile si prerogativele functiei de Presedinte al Romaniei, persoana care detine mandatul de Presedinte va raspunde ca orice cetatean, in conditiile dreptului comun.[13]

Raspunderea Presedintelui poate fi de natura exclusiv politica sau de natura juridica.

Consideram ca din coroborarea tuturor dispozitiilor constitutionale rezulta urmatoarele forme de raspundere aplicabile Presedintelui Romaniei:

- Raspunderea penala, reglementata de art. 96 din Constitutie.

- Raspunderea politica, sau administrativ disciplinara, sub forma suspendarii din functie, prevazuta de art.95 din prezenta lege fundamentala.

- Raspunderea administrativ patrimoniala, rezultata din coroborarea art.126 alin.(6) si art.52 din Constitutie, raportate la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

- Raspunderea care ii revine in regim de drept comun, ca simplu cetatean, si care este fundamentata pe principiile constitutionale privind egalitatea tuturor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari, coroborat cu acela ca nimeni nu este mai presus de lege, precum si din indatorirea fundamentala instituita prin art.1 alin.(5), privind respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.

3. Regimul raspunderii politice a Presedintelui Romaniei

O prima forma a raspunderii politice este raspunderea de fapt.

Presedintele se expune veto-ului electoral in ipoteza candidaturii pentru un nou mandat. Mai eficace sunt alte forme de raspundere prevazute de Constitutie: demiterea, punerea sub acuzare si condamnarea pentru inalta tradare. Prima este o forma de raspundere politica, cea de-a doua este o forma esentialmente juridica.

Pentru a interveni demiterea Presedintelui - ca sanctiune a raspunderii lui politice - trebuie ca, mai intai, sa se procedeze la suspendarea din functie a Presedintelui. Exista, asadar, doua etape pentru sanctionarea politica a Presedintelui: suspendarea din functie si demiterea prin referendum.

In ceea ce priveste raspunderea administrativ-disciplinara sau, in terminologia traditionala, raspunderea politica, retinem ca legiuitorul constituant roman, dupa modele consacrate, leaga procedura acesteia de initiativa parlamentara, de pozitia autoritatii ce exercita jurisdictia constitutionala si, in final, de votul poporului.

'Suspendarea din functie nu este ea insasi o forma a raspunderii politice, ci procedura premergatoare si obligatorie pentru eventuala sanctionare a Presedintelui, intrucat: Presedintele nu raspunde politic in fata Parlamentului, ci in fata corpului electoral; suspendarea din functie poate fi infirmata prin referendum sau ea devine ineficace daca referendumul nu a fost organizat in termenul prevazut de Constitutie'.[14]

Aceasta forma de raspundere a Presedintelui Romaniei are o natura complexa, juridica si politica in egala masura, cea juridica imbracand forma suspendarii din functie, care implica Parlamentul in calitatea sa de organ suprem reprezentativ si cea politica implicand in primul rand poporul, ca titular al dreptului fundamental de a-l alege pe seful statului si de a-l demite atunci cand el nu mai justifica increderea cu care a fost investit de electorat.

Din punctul de vedere al temeiului obiectiv, aceasta forma de raspundere intervine atunci cand Presedintele a savarsit fapte grave prin care incalca prevederile Consti­tutiei.[15]

Pentru a se ajunge la suspendarea din functie trebuie indeplinite cateva conditii de fond si de forma (art.95 si art.144, lit.f-g). Conditia de fond prevazuta de Constitutie este incalcarea prevederilor ei. Aprecierea concreta a faptului de incalcare ramane la dispozitia Parlamentului.

Conditiile de forma sunt:

a) propunerea de suspendare motivata poate fi facuta numai de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor;

b) ea trebuie adusa neintarziat la cunostinta Presedintelui;

c) asupra propunerii de suspendare se pronunta, printr-un aviz consultativ, Curtea Constitutionala;

d) dezbaterea propunerii de suspendare se face in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului;

e) Presedintelui trebuie sa i se respecte dreptul de a da explicatii parlamentarilor, daca el considera necesar, cu privire la faptele ce i se impun;

f) propunerea de suspendare poate fi aprobata de Parlament cu cel putin votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

In ceea ce priveste regimul procedural aplicabil, interventia acestei forme de raspundere implica parcurgere a urmatoarelor faze:

a) Declansarea procedurii de suspendare, realizata de o treime din numarul parlamentarilor.

Lista se depune la Secretariatul General al Camerei care este preponderent reprezentata printre initiatori si care are obligatia sa o aduca si la cunostinta celeilalte Camere.

b) Comunicarea in mod neintarziat a propunerii de suspendare Presedintelui Romaniei.

Acest lucru se impune deoarece Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele care i se imputa, intelegand, din modul in care este formulat textul, ca nu este obligat sa faca acest lucru.

c) Sesizarea Curtii Constitutionale, pentru ca aceasta sa emita avizul consultativ prevazut de art.95 alin.(1) coroborat cu art.l46 lit.h) din Constitutie.

d) Discutarea propunerii de suspendare, dupa primirea avizului Curtii Constitutionale. Avizul va trebui sa fie comunicat si Presedintelui, care va putea da explicatii atat Parlamentului, cat si Curtii Constitutionale pentru faptele care i se imputa.[16]

Parlamentul voteaza cu majoritate absoluta, in sedinta comuna a celor doua Camere.

e) Consecintele votarii propunerii de suspendare constau in instaurarea starii de interimat, deci intreruperea exercitarii mandatului Presedintelui, avand astfel aplicabilitate art. 98 din Constitutie.

f) Referendumul se organizeaza, potrivit art. 95 alin. (3), in termen de 30 de zile de la aprobarea propunerii de suspendare de catre cele doua Camere ale Parlamentului.

Desi Constituantul nu face nici o precizare cu privire la subiectul de drept care are obligatia sa organizeze referendumul, intelegem ca va fi vorba despre Guvern, care are misiunea prevazuta de art. 102 alin. (l) de a asigura realizarea politicii interne si externe a tarii. Concret, procedura de tragere la raspundere, pentru savarsirea de fapte grave, prin care Presedintele incalca Constitutia, se declanseaza de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, ceea ce inseamna ca numai acest numar de parlamentari au dreptul sa faca, in termenii Constitutiei, o 'propunere de suspendare' din functie a Presedintelui Romaniei.

Legiuitorul constituant nu a venit cu detalii, este o chestiune de regulament, dar se subintelege ca propunerea trebuie sa fie temeinic motivata de vreme ce aceasta treime de parlamentari estimeaza ca este vorba de 'fapte grave', prin care Presedintele Romaniei a incalcat prevederile Constitutiei. Din modul de redactare a alin.(2) al art.95, rezulta ca treimea de parlamentari care are dreptul de a declansa procedura tragerii la raspundere politica este raportata la totalul parlamentarilor si nu la membrii uneia din Camere: 'Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui'. Reiese ca cei de pe lista pot sa fie exclusiv senatori sau exclusiv deputati, cum poate sa fie o lista care contine un numar egal de deputati si de senatori, ori a treia posibilitate, mai multi membri dintr-o Camera si mai putin din cealalta; important este ca numarul lor sa reprezinte cel putin o treime din totalul membrilor Parlamentului.

Lista parlamentarilor se depune la Secretarul General al Camerei, pe care acestia o aleg, iar data depunerii marcheaza, oficial, declansarea procedurii de "punere sub acuzare' a Presedintelui, in vederea suspendarii. Secretarul General al Camerei sesizate are obligatia de a comunica Presedintelui o copie a listei si moti­vele sesizarii. Nimic nu opreste ca aceasta comunicare sa se faca sub semnatura Presedintelui Camerei la care a fost depusa propunerea de suspendare, dar ni se pare excesiva interpretarea unui autor dupa care aducerea la cunostinta Prese­dintelui se face exclusiv prin 'presedintele adunarii in care Camerele reunite au primit propunerea si inainte de dezbaterea ei

Determinarea Camerei la care se inregistreaza oficial propunerea de suspendare se face, logic, dupa cum ponderea pe lista o au deputatii sau senatorii. Oricum, Secretarul General al Camerei la care s-a inregistrat propunerea are obligatia de a aduce, la fel, neintarziat, la cunostinta celeilalte Camere, continutul propunerii de suspendare, intrucat, competenta dsa dezbate si a vota aceasta propunere apartine Camerelor reunite in sedinta comuna.

Operatia urmatoare este sesizarea Curtii Constitutionale in vederea emiterii avizului consultativ, dupa cum reiese din alin.(1)al art.95 coroborat cu. art.144 lit.f). Alergia din Adunarea Constituanta a unor parlamentari de formatie juridica fata de ideea infiintarii si apoi de modul de reglementare a atributiilor Curtii Constitutionale,a facut ca, in final, sa fie acceptat un amendament, prin care avizul conform al Curtii, cum a fost prevazut in Proiectul Constitutiei,[20] a fost transformat in 'aviz consultativ' .

Fata de teoria avizului din dreptul administrativ, precum si fata de continutul Amendamentului Ninosu, cum ne vedem obligati a spune, Parlamentul are obligatia de a solicita un atare aviz, dar nu este obligat sa tina si seama de el.

Abia dupa primirea avizului Curtii Constitutionale se poate trece la discutarea propunerii de suspendare, continutul avizului fiind un criteriu substantial de referinta pentru vorbitori. Forta si impactul avizului Curtii, este de la sine inteles, vor fi determinate nu numai de forta argumentelor la speta, dar si de prestigiul de care se bucura, in momentul 'judecarii Presedintelui', Curtea Constitutionala, in cadrul Parlamentului, dar si in fata opiniei publice. Daca Curtea Constitutionala isi va dobandi o autoritate si un prestigiu, de netagaduit prin deciziile si hotararile sale, este de presupus ca si avizul ce-l va da pentru suspendarea Presedintelui va fi privit ca un aviz din partea unei autoritati formate din profesionisti de exceptie, echidistanta din punct de vedere politic.[21] Invers, daca judecatorii Curtii vor da dovada de 'receptivitate' fata de mai marii politici, inclusiv cand aleg presedintele Curtii, atunci avizul apare ca fiind al unor 'curteni' politici si nu al unei autoritati autonome.

Indiferent de 'rezonanta' in sferele parlamentare a avizului Curtii Constitutionale, numai dupa ce acesta a ajuns 'pe masa' Parlamentului sunt create conditiile participarii Presedintelui la lucrarile Camerelor reunite. Textul Constitutiei lasa la latitudinea Presedintelui (.,Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa") prezanta in fata Parlamentului, nestabilindu-i o obligatie in acest sens.[22]

Din logica interna a textului rezulta ca avizul Curtii Constitutionale trebuie comunicat de catre aceasta si Presedintelui, care poate fi invitat sa ofere si anumite informatii in fata Curtii, inainte de formularea avizului.

Parlamentul dezbate propunerea de suspendare dupa procedura stabilita prin Regulamentul sedintelor comune, iar in favoarea propunerii de suspendare trebuie sa voteze majoritatea deputatilor si senatorilor.

In literatura de specialitate, s-a pus intrebarea de ce majoritatea parlamentarilor si nu 2/3 dintre parlamentari ca in cazul raspunderii penale prevazuta de art.84 alin.(3), aratandu-se ca explicatia consta in natura diferita a faptelor pentru care se declanseaza o forma de raspundere, sau alta. Intr-adevar, raspunderea politica (sau raspunderea politico-administrativa)intervine pentru fapte generic calificate ca fiind o grava incalcare a Constitutiei,[24] pe cand raspunderea penala (sau raspunderea politico-penala) intervine nu numai pentru o simpla incalcare a Constitutiei, fie ea si importanta ci pentru o fapta de o gravitate cu totul deosebita, care are o consacrare generica in legea penala, ducand la condamnarea definitiva a Presedintelui, ceea ce face inutila procedura demiterii prin referendum.

Faptele pentru care se declanseaza procedura de suspendare, ca natura juridica, sunt abateri administrative, abateri de la disciplina de stat, dar efectuate de Presedinte in exercitarea unui mandat politic si, desigur, in virtutea unui joc al unor ratiuni politice. Tocmai de aceea, masura suspendarii, care declanseaza interimatul, prin ipoteza, trebuie supusa aprobarii poporului, prin referendum, Presedintele fiind ales prin vot universal, direct. Este, de fapt, si aplicarea principiului simetriei, specific nu numai dreptului public, dar, in multe situatii, si dreptului privat.

Referendumul pentru demiterea Presedintelui se organizeaza in cel mult 30 de zile de la votul Parlamentului. Alin.(3) al art.95 nu precizeaza cine are obligatia organizarii referendumului, dar se subintelege ca aceasta-obligatie revine Guver­nului, care 'asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice', or aici este vorba de o problema cardinala de politica interna, ceea ce legea in vigoare prevede in mod expres.

Apoi, hotararile de Guvern, potrivit art 107 alin.(2) din Constitutie, se emit pentru organizarea executarii legilor, intre care, evident, si legea prevazuta de art.72 alin.(3) lit.c) :'organizarea si desfasurarea referendumului'.

Referendumul este forma juridica primara de manifestare a suveranitatii natio­nale, el evoca democratia directa, cum se exprima autorii de drept public, iar in cazul art.95 din Constitutie apare si ca un mijloc de solutionare a conflictului politic dintre Parlament si Presedintele Republicii, ambele autoritati legitimate de votul popular direct.

Tocmai de aceea, suntem de parere ca fata de spiritul art.2 din Constitutie, un eventual refuz al poporului de a vota demiterea Presedintelui echivaleaza cu un 'vot de blam' la adresa Parlamentului, adica cu retragerea sustinerii. Chiar daca in Constitutia noastra nu exista un text expres ca in Constitutia Austriei, intr-o interpre­tare sistematica, ce are la baza structurarea principiilor edificiului constitutional ( a)-­principiile generale, prevazute de Titlul I, b)-principiile comune drepturilor si libertatilor fundamentale, prevazute de Cap.I din Titlul II, c)-principiile de functionare a institutiilor republicii si d)-principii ale diferitelor servicii publice si sectoare de activitate), vom putea sustine ca retragerea increderii poporului trebuie sa conduca, logic, la alegerea unui nou Parlament.

Cum ne-am pronuntat si in cazul referendumului solicitat de Presedinte, potrivit art.90 din Constitutie, data retragerii legitimitatii Parlamentului prin referendum este data de la care incepe sa curga termenul celor trei luni pentru organizarea de noi alegeri, prevazute de art.60 alin.(2) din Constitutie. Este aici o alta consecinta a principiului simetriei institutiilor dreptului public.

Dimpotriva, daca poporul, la referendum, a votat pentru demiterea Presedintelui, atunci intervine vacanta functiei[25], iar in termen de trei luni de la data referendumului, potrivit art.96 alin.(2) din Constitutie, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Presedinte.

In privinta rezultatelor referendumului si a consecintelor acestor rezultate, nu poate fi vorba decat despre doua variante:

- aprobarea, de catre popor, ceea ce atrage demiterea Presedintelui si organizarea de noi alegeri in termen de 3 luni de la data referendumului.

- respingerea propunerii, situatie pe care Constitutia nu o mai are in vedere. Pe fondul absentei unor reglementari exprese, in doctrina s-a exprimat teza ca in acest caz avem de-a face cu o incetare a legitimitatii organului reprezentativ suprem, 'data retragerii legitimitatii Parlamentului prin referendum este data de la care incepe sa curga termenul celor trei luni privind organizarea de noi alegeri, prevazute de art.63 alin.(2) din Constitutie'.[27]

Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, aceasta produce doua efecte:

a) instaurarea interimatului functiei de Presedinte;

b) marcarea momentului de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile pentru organizarea unui referendum in vederea demiterii Presedintelui. In cazul in care referendumul nu s-a organizat in cel mult 30 de ziie de la data aprobarii propunerii de suspendare din functie sau atunci cand desi s-a organizat in acest termen, electoratul a refuzat demiterea, inceteaza interimatul functiei si Presedintele reia exercitiul mandatului sau.

Exista autori care apreciaza, pornind de la procedura raspunderii politice, care implica atat Parlamentul, cat si poporul, ca raspunderea politica a Presedintelui cuprinde, practic doua faze distincte: raspunderea politica propriu-zisa, pe care seful de stat si-o asuma in conditiile art.95 alin.(1) din Constitutie, fata de Camera Deputatilor si Senat, si o raspundere fata de popor, concretizata in referendumul organizat pentru demiterea Presedintelui.[28]

4. Regimul raspunderii penale a Presedintelui Romaniei

Presedintele, la fel ca si parlamentarii sau judecatorii Curtii Constitutionale, se bucura de imunitate, de unde concluzia necesitatii unui regim special al raspunderii sale pentru fapte comise in exercitarea prerogativelor functiei, ce intra sub incidenta legii penale. Mentinandu-se intr-o nota general acceptata in dreptul public contem­poran, legiuitorul constituant roman reduce ideea raspunderii penale a Presedintelui Republicii la ideea 'punerii sub acuzare, pentru inalta tradare'.

Astfel de la principiul potrivit caruia Presedintele se bucura de imunitate, pe durata exercitarii mandatului sau, se admite o exceptie.

Sediul materiei il reprezinta art.96 potrivit caruia Presedintele poate fi pus sub acuzare pentru inalta tradare de cele doua Camere ale Parlamentului, cu votul majoritatii de 2/3 din numarul total al parlamentarilor.

Natura juridica a faptei de inalta tradare

Impartasim calificarea faptei de inalta tradare ca o fapta avand caracter complex, politic si juridic in acelasi timp, care nu se poate confunda cu infractiunea de tradare din Codul penal[29], insa sustinem necesitatea ca aceasta fapta sa-si gaseasca consacrarea intr-o lege organica. Neconsacrarea juridica a faptei ar putea face loc arbitrariului politic si ar incalca principiul constitutional al legalitatii infractiunii.

Conceptul de 'inalta tradare' este, fara indoiala, un concept al dreptului consti­tutional si al dreptului administrativ, deci al dreptului public, in sens strict, dar el are si o semnificatie in dreptul penal. Dupa cum s-a putut observa din prezentarea unor solutii ale dreptului comparat, 'punerea sub acuzare pentru inalta tradare' a Presedintelui de Republica, mai peste tot, se face de catre Parlament (de obicei, Camerele reunite, in ipoteza Parlamentului bicameral), fie la sesizarea altor autoritati publice (de exemplu Comisarul justitiei sau Consiliul de Ministri in Finlanda), fie la sesizarea unui numar de parlamentari, nominalizat de Constitutie (de exemplu 1/3 din parlamentari, in Turcia), fie printr-o initiativa interna, reglementata procedural numai prin Regulamentul Parlamentului.

Legiuitorul constituant roman s-a oprit la aceasta din urma solutie tehnica, textul avand urmatoarea redactare: 'Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot hotari punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senstorilor. Competenta de judecata apartine Curtii Supreme de Justitie, in conditiile legii, Presedintele este demis de drept 1a data ramanerii definitive a hotararii de condamnare' [art.84 alin. (3)].

Prin urmare, punerea sub acuzare este rezultatul unui vot parlamentar (in cele mai multe cazuri, dat cu o majoritate calificata si, in orice caz, niciodata sub o majoritate absoluta), care prin ipoteza, este rezultatul unei confruntari de opinii, de programe, de atitudini, de ideologii politice, putand fi si rezultatul unui simplu joc politic sau al unei razbunari politice. In alti termeni, aprecierea unei fapte a Presedintelui ca fiind sau nu inalta tradare, spre a se decide punerea sub acuzare, este prin excelenta, o apreciere politica, dar, evident, in consideratiunea unor posibile calificari sub aspectul legislatiei penale speciale. Nici in Codul penal francez, nici la noi nu exista infractiunea de "inalta tradare" dar exista posibilitatea constitutionala de a fi acuzat Presedintele republicii de inalta tradare. De aici rezulta ca sintagma "inalta tradare' depaseste sfera stricta a conceptelor juridice, ea avand si o semnificatie politica, situandu-se, cum se exprima M. Duverger, la granita dintre politica si drept, ea evoca o crima politica, ce consta 'in abuzul de functie pentru o actiune contrara Constitutiei si intereselor superioare ale tarii'. Aceasta fapta, cum se pronunta constant autorii occidentali , nu se confunda cu infractiunea de tradare prezenta in codurile penale, ea are un caracter mult mai complex, fiind vorba, daca ne putem exprima asa, de o "tradare agravata', deci ceva mai grav decat ceea ce prevede Codul penal , la infractiunea de tradare.

Din cele de mai sus rezulta ca nu orice incalcare de catre Presedintele Republicii a Constitutie poate dobandi dimensiunea unei inalte tradari, ci numai cea " mai grava incalcare a juramantului si intereselor poporului si tarii , in exercitiul atributiilor prezidentiale'.[32] Parlamentarii, deci, nu sunt tinuti sa faca dovada savarsirii de catre Presedinte a infractiunii 'X' sau 'Y', ,aceasta este o problema a autoritatii judecatoresti, ei trebuie sa faca dovada unei fapte politice de o gravitate extrema a Presedintelui, prin care acesta s-a compromis definitiv si iremediabil aducand totodata prejudicii imense tarii si natiunii romane. 'Judecata' parlamentarilor, cum s­a invederat deja, este o judecata politica, dar pentru argumentarea gravitatii extreme a faptei Presedintelui, referirile la Codul penal nu numai ca sunt inevitabile, dar apar ca fiind strict necesare. Numai in felul aeesta deosebim acuzatia de 'savarsire a unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei', ce reprezinta temeiul obiectiv, al declansarii procesului de tragere la raspundere politica, in baza art.95, de acuzatia calificata ca fiind inalta tradare, ce reprezinta temeiul tragerii la raspundere penala, in baza art.84 alin.(3).

Textul constitutional citat nu prevede expres, dar in baza principiului analogiei dreptului [analogia cu art.95 alin. (1) teza finala], putem sustine ca Presedintele poate veni in Parlament sa-si formuleze apararea pe care o considera necesara la acuzatia care i se aduce. Hotararea de punere sub acuzare se adopta in sedinta comuna a celor doua Camere cu un vot calificat de 213 din totalul parlamentarilor, iar sub aspect strict juridic, ea are semnificatia sesizarii autoritatii judecatoresti compe­tente pentru inceperea urmaririi penale.

Fazele procedurii constitutionale a interventiei raspunderii penale a sefului de stat

Constitutia nu a intrat in detalii de ordin procedural, ea s-a multumit sa spuna: ,,competenta de judecata apartine Curtii Supreme de Justitie, in conditiile legii', lasand sa se inteleaga ca legea sau legile organice respective vor stabili, inainte de toate, autoritatea care va realiza urmarirea penala si-l va pune pe Presedinte sub acuzare, prin rechizitoriu, pentru savarsirea unei sau unor infractiuni, prevazute in partea speciala, a Codului penal sau in legile penale speciale. Din art.44-45 al legii organice a Curtii Supreme de Justitie, constatam ca aceasta competenta revine Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie .

De vreme ce am admis ca fapta de inalta tradare are, in egala masura, o dimensiune politica si una juridica, vom identifica, si in derulare a procedurii raspunderii penale a Presedintelui, o faza politica si o faza judiciara.

In concluzie, fata de dispozitiile Constitutiei, tragerea la raspundere penala, a Presedintelui Romaniei comporta doua faze:

a) faza punerii sub acuzare pentru inalta tradare (faza politica) si

b) faza judiciara (tehnico-juridica).Aceasta din urma, fata de dispozitiile de ansamblu in vigoare, contine trei etape:

a) trimiterea in ju­decata de catre Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie;

b) jude­cata in fond a Curtii Supreme de Justitie, prin Sectia penala;

c) judecata in recurs, in Sectiunile Unite ale Curtii Supreme de Justitie.

Dupa cum am mentionat deja, punerea sub acuzare sau, in cel mai rau caz, trimiterea in judecata penala, trebuie sa interpretam ca atrag, in mod logic, suspendarea Presedintelui din functie

a. Faza politica

Declansarea procedurii de punere sub acuzare

Prin urmare, tragerea la raspundere penala a Presedintelui presupune, mai intai, punerea sa sub acuzare, de catre Parlament, pentru inalta tradare si apoi de catre Parchetul General, prin rechizitoriu, pentru savarsirea unei anume infractiuni. Se subintelege ca votul Parlamentului, strict procedural vorbind, nu are decat semni­ficatia sesizarii Parchetului General, el nu poate constitui vreo obligatie juridica sub aspectul existetntei unei fapte penale. Nu este exclus ca Parchetul General sa ajunga la concluzia ca acuzatia de inalta tradare nu se poate concretiza si intr-o acuzatie strict tehnico-juridica,de savarsire infractiuni, ceea ce are ca efect scoaterea Presedintelui de sub urmarirea penala. In atari ipoteze, trebuie admis, ca acuzatia de inalta tradarea a fost o exagerare eventual s-ar fi justificat declansarea procedurii raspunderii politice, in baza a art.95 din Constitutie. Nu mai putin, Curtea Suprema de Justitie poate sa ajunga, dupa ce a fost sesizata prin rechizitoriu, la concluzia ca nu este vorba de savarsirea unei infractiuni, dispunand achitarea Presedintelui care avea deja statut de inculpat. Numai dupa ce hotararea Curtii Supreme de Justitie a ramas definitiva[34] se poate spune ca acuzatia de inalta tradare a avut temei, Presedintele fiind demis de drept, la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, data la care intervine vacanta functiei, iar Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Presedinte, in termen de trei luni [art.96 alin.(2) din Constitutie].

Observam o diferenta intre art.95 si art.84 alin.(3): in primul caz, desi este vorba de fapte mai putin grave votul Parlamentului are semnificatia suspendarii din functie a Presedintelui, pe cand in cazul al doilea, votul Parlamentului nu are o atare semnificatie, desi Presedintele este pus sub acuzare pentru fapte mult mai grave, calificate de Constitutie drept inalta tradare. Dupa parerea noastra, este o scapare a legiuitorului constituant, dar, pe baza principiului analogiei dreptului si in spiritul art.84 alin.(3), credem ca se poate sustine ideea suspendarii Presedintelui pe data votului Parlamentului de punere sub acuzare pertru inalta tradare. Este de-a dreptul absurd sa se sustina ca pentru ,,abateri administrative', in sensul larg al termenului, ce stau la baza votului Parlamentului, in conditiile art.95, intervine suspendarea din functie, dar pentru 'fapte penale' aceasta masura nu poate intervenii ceea ce duce la situatia de neacceptat ca tara, la un moment dat, sa aiba un Presedinte care, din punct de vedere al procedurii penale are calitatea de inculpat, putand fi retinut sau arestat, ca orice inculpat. Nu este de conceput ca Presedintele Republicii in functiu­ne sa fie trimis in judecata prin rechizitoriu procuraturii, el va fi trimis in judecata ca Presedinte suspendat din functie, prerogativele functiei de Presedinte al Romaniei fiind preluate de Presedintele Senatului potrivit art.97din Constitutie.

Pentru interpretarea de mai sus pledeaza si solutia consacrata de art.108 alin.(2) in cazul tragerii la raspundere penala a membrilor Guvernului: 'Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie'; mai mult, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie, daca una din autoritatile competente a cerut urmarirea penala.

Se poate sustine, evident, si teza suspendarii Presedintelui Romaniei, pe data trimiterii lui in judecata penala, prin rechizitoriul Procuraturii, dar sub nici o forma nu putem fi de acord cu ideea ca, o data declansata procedura tragerii sale la raspun­dere penala pentru inalta tradare, in conditiile art.84 alin.(3), nu intervine suspen­darea din functie.Potrivit Regulamentului sedintelor comune ale celor doua Camere 'procedura de punere sub acuzare a Presedintelui Romaniei se declanseaza pe baza unei cereri semnate de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor. '

Acelasi text din Regulament impune ca solicitarea sa cuprinda descrierea faptelor care il sunt imputate Presedintelui si incadrarea lor juridica.

Cererea se depune la Birourile permanente ale fiecarei Camere, carora le revine obligatia de a informa neintarziat pe Presedinte despre cererea de punere sub acuzare.

In sedinta in care se face propunerea se procedeaza la constituirea unei comisii care are misiunea sa cerceteze temeinicia faptelor de care este acuzat seful statului. Aceasta comisie prezinta un raport in sedinta comuna a celor doua Camere, in care urmeaza sa fie votata punerea sub acuzare.

Votarea cererii de punere sub acuzare

Potrivit art.96 din Constitutie, punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei poate fi hotarata de 2/3 din numarul total al parlamentarilor. Votarea se face prin vot secret.

Votarea acesteia impune intrunirea Parlamentului in sedinta comuna, la fel ca si in cazul in care se decide suspendarea din functie a Presedintelui. Daca se intruneste majoritatea necesara, Parlamentul urmeaza sa sesizeze Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, declansandu-se astfel cea de-a doua faza a acestei forme de raspundere.

b. Faza judiciara

Si aceasta faza, la randul ei, se identifica prin mai multe etape procedurale:

Primirea sesizarii formulate de Parlament

In ceea ce priveste competenta Parchetului General, dupa ce a fost sesizat de Parlament, ne raliem opiniei potrivit careia Parchetul este liber ca, in urma propriilor cercetari, sa stabileasca daca fapta primeste incadrarea juridica a inaltei tradari, si atunci sa intocmeasca rechizitoriul de trimitere in judecata, sau nu intruneste un asemenea caracter, si atunci va hotari scoaterea de sub urmarire penala a fresedintelui.

- Judecarea Presedintelui, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, aceasta etapa putand avea, la randul ei, doua etape:

- judecata in fond, de catre Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie;

- judecata in recurs, de catre Sectiile Reunite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Potrivit Regulamentului sedintelor comune ale celor doua Camere, Presedintelui ii este recunoscut dreptul de a se apara pe tot parcursul procedurii de punere sub acuzare, in cele doua faze ale sale, politica si penala

- Demiterea Presedintelui, ca urmare a ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de condamnare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie poate ajunge, in urma judecarii definitive a Presedintelui, la doua concluzii:

- ca Presedintele este vinovat, situatie in care data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti echivaleaza cu demiterea Presedintelui. Constitutia prevede ca 'Presedintele este demis de drept la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare

- ca Presedintele este nevinovat, ceea ce atrage achitarea Presedintelui.

Ca orice alt cetatean, Presedintele se bucura, in cursul derularii procedurii, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, de prezumtia de nevinovatie[35] .

In concluzie

- fapta de inalta tradare se situeaza in afara Codului penal actual si, deocamdata, ea contravine principiului legalitatii incriminarii si pedepsei;

- desi fapta este esentialmente penala, ea incuba si ideea raspunderii politice a Presedintelui;

- prin punerea sub acuzare, Parlamentul nu clarifica fapta ca infractiune si nici nu decide asupra vinovatiei, ci doar le afirma;

- hotararea Parlamentului de punere sub acuzare se transmite procurorului general pentru ca acesta, potrivit legii, sa sesizeze Curtea Suprema de Justitie cu judecarea cauzei;

- pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, Presedintele se afla sub beneficiul prezumtiei de nevinovatie;

- in conditiile actualei legislatii, Curtea Suprema de Justitie se afla in ipostaze contradictorii inadmisibile: ea ar urma sa califice fapta de inalta tradare, sa-i prevada limitele speciale de pedeapsa si apoi sa decida eventuala condamnare si conditiile exercitarii caii de atac.