REGIMURI POLITICE POSTBELICE

REGIMURI POLITICE POSTBELICE

Dupa al doilea razboi mondial, U.R.S.S. a reusit sa impuna in statele central si est-europene regimuri politice comuniste, totalitare, acest sistem politic extinzandu-se apoi in tari din Asia si chiar pe continentul american. Statele occidentale si-au mentinut regimurile politice democratice. Acestea din urma pot fi definite ca parlamentare, atunci cand puterea executiva este responsabila in fata celei legislative (asa cum este cazul in majoritatea statelor europene) sau prezidentiale, daca membrii guvernului sunt numiti de presedintele tarii, fiind responsabili in fata acestuia (situatie specifica Statelor Unite ale Americii).

1. Regimuri politice democratice

La finalul celui de-al doilea razboi mondial, Statele Unite ale Americii constituiau cea mai mare putere a lumii. Cele doua partide, democrat si republican, si-au pastrat rolul dominant. Una dintre problemele demo­cratiei americane postbelice a fost segregatia rasiala, intalnita in statele din sud. Populatia de culoare (afro-americana) a luptat, in timpul mandatului prese-dintelui Dwight Eisenhower (1952-1960), pentru egalitatea in drepturi cu majoritarii (albii), segregatia in scoli fiind declarata neconstitutionala in 1954 de Curtea Suprema.

In timpul presedin|ilor John Fitzgerald Kennedy si Lyndon Johnson (1963-1969) au fost adoptate amendamente la Constitutia S.U.A. si legi speciale prin care afro-americanii au obtinut toate drepturile civile si politice. Eroul acestei lupte a fost Martin Luther King. S.U.A. si-au consolidat pozitia de mare putere in timpul presedintilor Ronald Reagan (1981-1989), George Bush (1989-1993) si Bill Clinton (1993-2001).

In Franta, in 1946 a fost adoptata Constitutia celei de-a IV-a Republici. Aceasta stabilea ca Adunarea Nationala (puterea legislativa), avea rolul cel mai important in stat, superior presedintelui tarii si guver­nului (care detineau puterea executiva).

Crizele poli­tice au impus o noua schimbare in organizarea statului, initiata de Charles de Gaulle. El a instituit cea de-a V-a Republica in 1958 noua Constitutie prevazand atributii sporite pentru presedintele Frantei.

In viata politica, partidele de dreapta si de stanga au coabitat uneori la conducere. Astfel, socialistul Francois Mitterand (presedinte al Frantei intre anii 1981 si 1995) a trebuit sa colaboreze, in primul sau mandat, cu un guvern de dreapta, condus de succesorul sau la presedintia Frantei, Jacques Chirac (presedinte din 1995).

In Marea Britanie, tara monarhica de traditie, viata politica a fost dominata de partidele conservator si laburist. In timpul guvernarilor laburiste, imediat dupa razboi, s-au nationalizat unele ramuri economice, precum mineritul.

Ajunsi la putere, conservatorii au anulat aceste masuri dupa 1951. Pozitia de mare putere economica si politica a tarii s-a consolidat in timpul guvernului conservator condus de Margaret Thatcher (1979-1990).

Italia, potrivit Constitutiei din 1946, a devenit republica, principala forta politica fiind Partidul Democrat-Crestin, alaturi de care s-au afirmat parti­dele socialist, comunist, republican. In ciuda instabilitatii guvernamentale specifice Italiei postbelice, a problemelor interne determinate de grupari teroriste de extrema stanga (carora le-a cazut victima, in 1978, fostul premier Aldo Moro), statul italian si-a pastrat caracterul democratic parlamentar.

Germanii au trait in doua state separate pana in 1990.

Republica Federala Germania, constituita in 1949 prin unificarea zonelor aflate sub ocupatie engleza, americana si franceza, a fost un stat democratic, devenit unul dintre cele mai puternice si mai dezvoltate din Europa, redresarea ei avand loc sub conducerea cancelarului Konrad Adenauer (1949-1963).

Perioada 1982-1998, in care crestin-democratul Helmuth Kohl a ocupat postul de cancelar, a adus stabilitate politica si prosperitate. In 1990, dupa disparitia regimurilor politice comuniste din Europa, a fost posibila reunificarea Germaniei.

Japonia postbelica, a dovedit o capacitate surprinzatoare de adaptare la schimbarile postbelice, ceea ce a facut sa se vorbeasca despre ,,miracolul japonez'. Statul japonez este o monarhie constitutionala, potrivit Constitutiei din 1947, puterea legislativa avand dreptul sa controleze monarhia. Intre anii 1955 si 1993, Partidul Liberal Democrat a dominat viata politica a    acestei tari.

2. Regimuri totalitare

Instaurarea reglmurtior politice extremista de stinga (comuniste)

Prezenta a 11 milioane de soldati ai Annatei Rosii sovietice in Europa Centrala si de Est in 1945 a reprezentat factorul decisiv in instalarea regimurilor comuniste in tarile din regiune.

Sprijinite de U.R.S.S., partidele comuniste au preluat puterea prin presiuni politice ori falsificarea alegerilor. Astfel au devenit tari comuniste Romania Bulgaria, Ungaria, Polonia si Cehoslovacia.

In zona de ocupatie sovietica din estul Germaniei, Stalin a impus formarea unui stat comu­nist, Republica Democrata Germana (R.D.G.).

Comu­nistii din Albania si Iugoslavia au ajuns in fruntea statelor respective fara sprijin sovietic, in cadrul luptei de partizani impotriva nazistilor. Armata lui Mao Zedong, in China, a intrant fortele nationaliste ale Partidului Gomindan (nationalist), conduse de Cian Kai-si, instaurand comunismul in 1949.

In Vietnam si Coreea de Nord, comunistii au preluat puterea, in urma luptei impotriva ocupantilor japonezi, avand, dupa 1945, sprijinul U.R.S.S. si al Chinei.

Fidel Castro a condus un razboi de gherila in Cuba, l-a indepartat pe dictatorul Fulgencio Batista de la putere si a instaurat apoi regimul comunist in 1961

Instaurarea comunismului in Romania

Partidul Comunist din Romania, cu sprijinul sovieticilor, a actionat pentru preluarea totala a puterii in perioada 23 august 1944-30 decembriae 1947.

Mai intai, Andrei Visinski, trimisul lui Stalin, l-a fortat pe regele Mihai, la 6 martie 1945, sa numeasca un guvern procomunist, in frunte cu dr. Petru Groza. La 19 noiembrie 1946, comunistii au falsificat alegerile parlamentare, atribuindu-si majoritatea covarsitoare in Adunarea Deputatilor.

Ei si-au instituit controlul asupra tuturor institutiilor, trecand la sovietizarea statului. Regele Mihai a fost fortat sa semneze actul de abdicare la 30 decembrie 1947 si sa paraseasca tara. Denumirea oficiala impusa tarii de comunisti a fost Republica Populara Romana.

Regimul comunist s-a mentinut la putere pana in 1989.

Trasaturile regimuriior comuniste postbelice

Inca din primii ani postbelici, Stalin a impus modelul sovietic in tarile comuniste care au intrat in sfera de influenta a U.R.S.S. Autointitulate dictaturi ale proletariatului, regimurile acestea se caracterizau in fapt prin concentrarea puterii (si a avantajelor sociale si materiale) in mana unei categorii restranse de fruntasi ai partidelor comuniste (nomenclatura), restul populatiei fiind controlata strict de stat. Sefii partidelor comu­niste conduceau tarile respective in mod dictatorial). In economie au fost impuse planurile cincinale, colectivizarea fortata a agriculturii, industrializarea dupa modelul sovietic si inlocuirea proprietatii private cu cea de stat sau cea colectiva. Alte trasaturi ale comunismului sovietic impuse tarilor respective au fost: incalcarea unor drepturi si libertati cetatenesti; cenzurarea presei si a vietii culturalstiintifice; indoctri-narea cetatenilor prin propaganda; terorizarea populatiei de politia politica, numita "Securitatea", in Romania, "STASI", in R.D.G., sau "S. T.B."in Cehoslovacia, constituite dupa modelul celei sovietice (denumita, dupa razboi, K. G.B.); intemnitarea sau executarea opozantilor anti-comunisti in inchisori si lagare de munca fortata; existenta informatorilor care dadeau amanunte militiei si politiei politice despre activitatile colegilor de serviciu, vecinilor si chiar rudelor; propaganda ateista si actiunile impotriva institutiilor religioase. Pentru a le mentine in sfera sa de influenta, U.R.S.S. a impus tarilor est-europene, integrarea in structuri aflate sub controlul sau, precum "Consiliul de Ajutor Economic Reciproc", creat in 1949, sau alianta militara "Tratatul de la Varsovia", fondata in 1955. Din aceste organizatii au facut parte U.R.S.S., Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.G., Polonia, Ungaria si Romania.

Anumite regimuri comuniste au avut caracteristici specifice, rezultate din conditiile din tara respectiva, tolerate sau admise la ordinul sovieticilor, pentru a se preintampina izbucnirea unor revolte anticomuniste. Astfel, in Polonia nu s-a reusit colectivizarea agricul­turii, taranii pastrandu-si pamanturile. Regimul nu a putut distruge nici influenta Bisericii Catolice, aceasta fiind un sprijin important in rezistenta in fata comu­nismului.

In Iugoslavia condusa de Iosip Broz Tito, modelul sovietic a fost abandonat in 1948, trecandu-se la "titoism" (autogestiunea intreprinderilor, abandonarea planurilor economice rigide, acordarea dreptului de calatorie si de munca in Occident), dar pluripartidismul ramanea interzis.

In China, Mao Zedong a impus un model propriu de comunism, "maoismul", bazat pe reprimarea cu o brutalitate extrema a oricarei opozitii reale sau banuite si pe controlul total al vietii individuale (momentul de apogeu al acestei politiei 1-a constituit "revolutia culturala" declansata in 1966). Acest tip de regim va fi inlocuit cu unul mai putin opresiv, dupa 1976, sub conducerea lui Deng Xiaoping, succesorul lui Mao.

In Coreea de Nord, intre 1945 si 1994, dictatorul Kim Ir Sen a impus un puternic cult al personalitatii sale, fiind venerat ca un zeu.

In 1967, in Albania, dictatorul Enver Hoxha a interzis activitatile religioase, clericii au fost persecutaji, statul fiind proclamat ,,prima tara ateista din lume'

Revolte antlcomuniste. Criza regimurilor totalitare de extrema-stinga

Moartea lui Stalin in 1953, abandonarea cultului personalitatii acestuia, in timpul noului conducator sovietic, Nikita Hrusciov, relativa destindere interna a regimurilor de extrema-stanga, au incurajat sperantele cetatenilor statelor comuniste intr-o posibila iesire de sub influenta Moscovei.

O prima revolta a avut loc in 1953, in Republica Democrata Germana, unde muncitorii au chemat la greva generala. Revolta a fost inabusita de armata sovietica.

In Ungaria, in 1956, a izbucnit o puternica miscare anticomunista, con-ducatorul Partidului Comunist, Imre Nagy, anuntand renuntarea la monopartidism si iesirea Jarii din Pactul de la Varsovia). Dar trupele sovietice au reprimat cu duritate revolutia maghiara, Imre Nagy fund judecat si executat. In 1968, in Cehoslovacia s-a declansat "Primavara de la Praga", revolta care urmarea instaurarea comunismului cu fata umana, adica a unui regim reformat. La ordinul conducatorului sovietic Leonid Brejnev, armatele statelor din Pactul de la Varsovia, cu exceptia Romaniei (Nicolae Ceausescu respingand interventia) au intrat in Ceho­slovacia, au inabusit lupta cehilor si slovacilor, conducatorul comunist reformator Alexander Dubcek fiind inlaturat de la putere.

In 1980, in Polonia, la Gdansk, au izbucnit grevele muncitorilor care cereau conditii mai bune de trai. Polonezii au format primul sindicat independent dintr-un stat co­munist, denumit "Solidaritatea" condus de Lech Walesa. Protestele s-au extins, astfel ca, in 1981, generalul Wojciech Jaruzelski a instaurat legea martiala, a scos in afara legii sindicatul "Solida­ritatea" si i-a arestat pe liderii revoltelor. Polonezii insa au continuat lupta anticomunista.

In Romania, pana in 1962, in munti, au luptat grupuri inarmate care se opuneau comunismului, dar acestea au fost infrante de autoritati.

In 1977, a fost inabusita greva minerilor din Valea Jiului.

Peste un deceniu, muncitorii de la Brasov s-au revoltat impotriva dictaturii lui Ceausescu, actiunea lor fiind insa reprimata.

Regimuri extremiste de dreapta

In lumea postbelica au existat si regimuri totalitare de extrema-dreapta, caracterizate prin incalcarea drepturilor si libertatilor individuale, cenzurarea presei, inlaturarea opozantilor. Unele dintre dictaturi au fost instaurate inca din perioada interbelica si s-au mentinut la putere si dupa razboi.

In Spania, regimul franchist (instaurat de generalul Franco in urma razboiului civil din 1936-1939) s-a caracterizat prin centralizare si reprimarea oricarei opozitii prin intermediul politiei si armatei. Conform legii de succesiune din 1969, urmas al lui Franco a fost desemnat printul Juan Carlos, din ramura spaniola a dinastiei de Bourbon. Acesta a preluat tronul, ca rege, dupa moartea lui Franco, in 1975. De atunci, Spania a revenit la democratie.

In Portugalia, Antonio Salazar a instalat o dictatura asemanatoare cu cea mussoliniana. El a organizat un stat corporatist, ce urmarea asa-zisa armonizare a intereselor patronilor si salariatilor si in care opozitia a fost anihilata de te-muta politie politica. Unul dintre obiectivele regimului a fost mentinerea coloniilor in posesia Portugaliei.

Atat Spania franchista, cat si Portugalia lui Salazar au dezvoltat legaturi cu statele democratice occidentale.

In perioada postbelica, au existat regimuri dictatoriale si in America de Sud, precum cel al lui Juan Peron, in Argentina, sau cel al generalului Augusto Pinochet, in Chile .