REGIMURILE POLITICE DICTATORIALE

REGIMURILE POLITICE DICTATORIALE

Termenul de "dictatura" provine din latinescul "dictatura", derivat din "dictare - a afirma, a porunci", insemnand dominatia nelimitata a unui grup social, a unei persoane.

Dictatorul (lat."dictator") este persoana care exercita conducerea fara nici un

control al statului, avand puteri discretionare.

In Roma antica, dictatura insemna puterea absoluta a unui despot (autocrat,

tiran). Notiunea era atribuita magistratilor superiori, investiti cu puteri nelimitate in imprejurari exceptionale - razboaie, rascoale populare - pentru o perioada, in principiu, de 6 luni. Exprimand initial o putere legal instituita, la sfarsitul republicii romane prin dictatura se intelegea puterea celui care a acaparat-o prin mijloace ilegale.

In politologie, termenul de dictatura este identificat cu cel de totalitarism,

absolutism, despotism, autocratie, existand o diversitate de pareri cu privire la trasaturile definitorii ale dictaturii, printre care mentionam: caracterul absolut al autoritatii supreme; absenta unor norme de succesiune; lipsa unor legi sau cutume in virtutea carora dictatorii sa raspunda pentru faptele lor; concentrarea puterii in mana unei singure persoane, s.a..

In definirea conceptului de dictatura, politologia evidentiaza mijloacele si

metodele proprii guvernarii dictatoriale, de la cele ilegale, de la manipularea "pasnica" la violenta deschisa, in functie de evolutia concret istorica.

Dictatura reprezinta, asadar, caracteristica principala a oricarei dominatii,

modul si formele ei de exercitare in raport cu toate conditiile concrete ale momentului istoric.[1]

Gabriel Almond distinge doua tipuri de regimuri nedemocratice:

a.       oligarhiile modernizatoare - presupun concentrarea puterii in mainile unei

oligarhii formate fie din politiceni, fie din militari sau intelectuali; se intemeiaza pe ideologia modernizarii, conform careia singura cale de a construi o societate moderna este detinerea puterii de catre oligarhie. In conceptia lui Almond, oligarhiile sunt caracterizate: de un sistem perfectionat de afirmare a elitelor; eliminarea puterilor autonome ale parlamentelor, reducerea acestuia la simplul rol de ratificare sau aclamare, eliminarea oricarei opozitii, folosirea birocratiei ca principal mijloc de conducere, incurajarea democratiei de tip populist;

b.      oligarhii totalitare - specifice tarilor comuniste, cu aer democratic;

reprezinta o societate excesiv ideologizata; se definesc printr-o ideologie coerenta sustinuta de un aparat de propaganda puternic; un grup restrans exercita puterea; refuza legitimitatea opozitiei politice; sunt centrate pe un partid unic, partidul de guvernamant, cu o disciplina de fier; o puternica birocratie care controleaza statul, cat si partidul; are ca obiectiv central modernizarea societatii, prin programe de anvergura.[2]

De-a lungul istoriei au existat mai multe regimuri dictatoriale, indeosebi in epocile sclavagista si feudala, sub forma monarhiilor absolutiste. O data cu epoca moderna, regimurile absolutiste au primit puternice lovituri, prin aparitia regimurilor democratice. Cu toate acestea, istoria moderna si, in mod deosebit, cea contemporana, au inregistrat si regimuri politice dictatoriale. Mare amploare au avut dictaturile de tip fascist (Moussolini, Hitler, Horty etc.) si comunist (Stalin, Mao Tzedun etc.). In afara de aceste regimuri dictatoriale de mare amploare se cunosc si alte regimuri dictatoriale militare, personale etc.

Dictaturile totalitare sunt regimuri politice fundamentate pe ideologia si

partidul politic de extrema dreapta sau de extrema stanga, ale caror mijloace si practici de guvernare au atins formele cele mai arbitrare ale puterii absolute discretionare, exercitate prin teroare, propaganda si asasinat. Regimurile totalitare au unele trasaturi comune: la baza aparitiei si mentinerii lor au stat: existenta unui singur partid, fapt ce a determinat inlaturarea statului de drept; ideologii singulare, absolutiste, cu caracter mesianic, care la fascism s-a manifestat in exterminarea popoarelor si indivizilor apartinand altor comunitati, rase sau conceptii, iar ideologia comunista, prin misiunea "istorica" a clasei muncitoare si a tezei "luptei de clasa", care a distrus drepturile si libertatile natiunilor, ale indivizilor, ale tuturor comunitatilor sociale care s-au aflat sub comunism; mitul dominatiei charismatice, mitologia sefului predestinat sa conduca, creandu-se cultul sefului (personalitatii) intretinut prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului, impuse pana la dimensiunile unei isterii colective.

Regimurile totalitare comuniste au aparut in timpul primului razboi mondial

(in fosul imperiu tarist) si dupa al doilea razboi mondial in unele tari din centrul si estul Europei, in Asia si America Latina si au disparut, in buna parte, ca urmare a revolutiilor anticomuniste din anii 1989-1990. Regimurile totalitare fasciste au aparut dupa primul razboi mondial si au fost inlaturate la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, ca urmare a victoriei Natiunilor Unite.

Dupa primul razboi mondial, indelungat si pustiitor, comunitatea europeana s-a

aflat in fata unei profunde framantari socio-politice. Criza sociala puternica, razboiul, saracia maselor, au produs perimarea idealurilor si valorilor umaniste afectate profund de mizerie si agresiune.

In cadrul procesului de eliberare nationala s-a produs destramarea si prabusirea

vechilor structuri institutionale dominatoare ale marilor imperii, realizandu-se o noua configuratie national-statala in Europa.

Fascismul si comunismul, sisteme ale dictaturii si absolutismului, au aparut

mai ales, in unele state foste imperiale, continuand si devzoltand pe alte planuri traditiile de dominatie antidemocratica.

In fostul imperiu tarist, in Ungaria si, in parte, in Germania, s-au produs

revolutii politice comuniste (bolsevice).

Dupa prabusirea marilor imperii, la scurt timp, se observa ca s-a trecut de la

tarism la comunism, de la austro-ungarism si imperiul militarist german la comunismul stangii extremiste, ca, in final, sa se instaureze in Ungaria si Germania, regimuri de extrema dreapta, ceea ce, in ansamblu, a demonstrat disponibilitatea acestor societati mostenitoare ale fostelor structuri imperiale agresoare, pentru asezarea regimurilor totalitare. Italia, dupa primul razboi mondial, prezenta un imperialism sarac, neimplinit in tendintele sale de expansiune economica si teritoriala, unde "criza sociala interna a declansat mari actiuni revendicative". Gruparile de extrema stanga, puternice in centrele industriale din nordul tarii, se orienteaza spre modelul sovietelor, ca modalitate a declansarii revolutiei comuniste.

Miscarea politico-fascista, condusa de B. Mussolini (fost director al ziarului

socialist "Avanti", el insusi socialist in prima parte a vietii) reuseste, datorita slabiciunii si fricii fortelor politice liberale, amenintate de valul revendicarilor sociale si de o posibila revolutie bolsevica, sa impuna dictatura gruparii fasciste, venita si ea din miscarea agresiva si violenta a strazii, ca "alternativa" in solutionarea crizei de "autoritate politica" si "obtinerea echilibrului social".

Revolutia democratica din Rusia, din februarie 1917, ar fi putut permite

dezvoltarea unei societati democratice, pluraliste, proces insa oprit prin lovitura de stat a bolsevicilor din luna octombrie 1917.

De remarcat ca o societate rusa, democratica, nu s-a putut dezvolta si maturiza

in cateva luni cand, din punct de vedere economic si social, se afla in stadiul unui imperialism feudal primitiv si autoctratic, ale carei traditii absolutiste si represive au fost perfectionate de noul tarism al partidului bolsevic.

Pendularea sistemului politic intre extremismul de dreapta si cel de stanga (sau

invers) este specific societatilor tributare structurilor autoritare si de dominatie (exceptand in parte statele supuse fortei, din afara dictatului si dictaturii), in care procesele dezvoltarii in general si ale echilibrului social intern s-au desfasurat in absenta sau palida manifestare a valorilor si normelor democratice (lipsa libertatii nationale, sociale, a pluralismului, parlamentarismului, votului universal etc.).

Romania, datorita unor imprejurari istorice legate de anumiti factori, a

cunoscut, in epoca contemporana, mai multe regimuri dictatoriale.

Primul regim dictatorial instaurat in Romania, a fost cel instituit de Carol al II-

lea, in perioada februarie 1938 - septembrie 1940, intrat in istorie sub denumirea de dictatura regala. Acest regim politic, facilitat si de conjunctura internationala, s-a caracterizat prin suprimarea, in buna parte, a drepturilor si libertatilor democratice, abrogarea Constitutiei din 1923 si inlocuirea ei cu alta constitutie, prin care principalele prerogative ale puterii erau concentrate in mainile monarhului, interzicerea activitatii partidelor politice si constituirea unui singur partid proregalist - "Frontul Renasterii Nationale", denumit apoi "Partidul Natiunii" etc.

Cea mai grava situatie pentru tara care a avut loc in aceasta perioada, a

constituit-o sfartecarea teritoriului romanesc, in fata presiunilor externe a celor doua mari puteri, Germania hitlerista si Rusia comunista care, in urma pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939, si-au impartit sferele de influenta, Romania fiind supusa, din partea ambelor puteri, unor grave amputari teritoriale.

Conditiile devenind si mai nefavorabile pentru Romania, s-a netezit drumul

instaurarii altui regim dictatorial avand consecinte, de asemenea, grave pentru tara. La inceputul lunii septembrie 1940, dictatura regala a fost inlocuita cu dictatura generalului Ion Antonescu si ca urmare a interventiei directe a guvernului hitlerist. Prezenta la guvernare, alaturi de Ion Antonescu, a legionarilor, pentru o scurta perioada (septembrie 1940 - ianuarie 1941), a imprimat regimului din acest interval un caracter fascist, extrem de sangeros.   

In urma actului de la 23 august 1944, regimul politic antonescian a fost inlaturat dar, datorita imprejurarilor istorice (intelegerilor dintre marile puteri) din acea vreme, s-a deschis drumul instaurarii unui alt regim dictatorial, a celui comunist, atat in Romania cat si in restul statelor cuprinse in sfera de influenta sovietica.

In scurt timp sunt inlaturate din viata politica a tarilor respective partidele si

organizatiile politice, instituindu-se sistemul partid unic de guvernamant. Are loc anularea principiilor separarii puterilor de stat, drepturile si libertatile cetatenesti sunt lipsite de garantii legale. Intreaga presa scrisa si vorbita, mijloacele de comunicare sunt subordonate partidului conducator, valorile autentice ale democratiei sunt negate, se produce o ruptura totala intre vorbe si fapte. Prin actiuni concertate, dictatura unui grup restrans, cu sprijinul organelor respective, distruge societatea civila, toate organizatiile disidente. Puterea dictatoriala din aceste tari, inclusiv Uniunea Sovietica, prin voluntarism si autoritarism, frana sau chiar bloca eficienta economica, dezvoltarea stiintei si culturii. Astfel, societatile est-europene evoluau inevitabil pe un drum infundat, fara perspectiva.

Toate acestea au generat, mai ales in tari ca Ungaria, Polonia si Cehoslovacia,

stari conflictuale sau chiar explozive. Din pacate, incercarile de destalinizare a regimurilor respective, de indepartare de formele sale represive, brutale, de punere in discutie a modelului insusi din aceste tari, au esuat pentru o vreme.

In ceea ce priveste regimul politic comunist din Romania, trebuie mentionat ca,

in pofida uriasului efort propagandistic, sustinut metodic inca de la inceputurile anilor '60, de a prezenta modelul romanesc ca fiind diferit de celelalte societati central si est-europene, nu a fost decat un caz particular al modelului stalinist.

Spre deosebire de alte tari, in Romania, nucleul conducator al partidului

comunist a inasprit si mai mult represiunea in partid si societate, organizand - prin cultivarea cultului personalitatii - o manipulare de proportii. Drept urmare, cultul    personalitatii ceausiste se substituie democratizarii, constituind paravanul politicii de "liberalizare" cosmetica din anii '60. Stalinismul a ramas o formula convenabila pentru echipa conducatorului din Romania, chiar dupa disparitia fizica a dictatorului de la Kremlin.

Marasmul economic al regimului comunist, arbitrajul legislativ, conjugat cu un

delirant cult al dictatorului si sotiei sale, inegalat in nici o tara din Europa, au condus la acumularea cauzelor care au declansat, in cele din urma, criza regimului totalitar.

Datorita regimurilor dictatoriale care s-au succedat in Romania, incepand cu

anul 1938 si pana in anul 1989, acoperid o perioada de peste cinci decenii, a fost profund afectata vocatia democratica romaneasca, ale carei valori s-au pastrat, totusi, cu mare dificultate intr-o forma latenta si s-au transmis cu greu peste ani.

Revolutia din decembrie 1989 a pus capat celei mai indelungate si mai

apasatoare dintre regimurile totalitare din tara noastra - dictatura comunista - deschizand calea unor profunde transformari economice, social-politice si culturale, ce au loc in societatea romaneasca.[3]

RECOMANDARI BIBLIOGRAFICE

Magureanu, Virgil, Studii de Sociologie Politica, Editura Albatros, Bucuresti, 1997.

Pisier, Evelyn (Coord.), Istoria Ideilor Politice, Editura Armacord, Timisoara, 2000.

Nazare, Vasile, Politologie, Editura Academiei Navale "Mircea cel Batran, Constanta, 2002.

Valsan, Calin, Politologie, Editura Economica, Bucuresti, 1997.