Raportul POLITICA-DREPT
(politic-juridic)
Acest raport a fost profund marcat
de viziunea institutionalista, care pe fondul argumentarii stransei legaturi
dintre politic si juridic, au dus la ceea ce se cheama 'imperialism
juridic', adica la minimalizarea pana la anulare a specificului
politicului. Pe de alta parte anumite
practici politice- cele specifice regimurilor nedemocratice, dictatoriale, au
cultivat ceea ce se poate numi 'imperialismul politicului',
considerand ca detinatorii puterii politice supreme se afla deasupra legii.
Incontestabil,
intr-un regim democratic, puterea politica presupune prezenta juridicului, in
sensul respectarii normelor juridice atat in nuantele decizionale (la nivelul deciziei
politice), cat si in procesul aplicarii deciziilor legal adoptate (executarea
normelor juridice).
Expresia cea mai concludenta a
legaturii dintre politica si drept o constituie 'statul de drept' -
concept conturat inca din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, ca reactie
la statul absolutist, despotic, fiind supus apoi unor succesive fundamentari si
reconsiderari.
in
prezent se apreciaza ca este insuficienta definirea statului de drept prin
aceea ca infaptuieste domnia legii, sustinandu-se ca, este necesar ca legii
'sa i se dea continut, inspirat de ideea promovarii drepturilor si
libertatilor umane'. De aici rezulta faptul ca statul de drept este garant
al libertatii cetatenilor - cu precizarea ca libertatea trebuie sa se afle intr-un
raport de echilibru cu ordinea sociala. Pe de alta parte statul de drept,
eliminand arbitrarul si practicile dictatoriale, implica responsabilitatea
oamenilor politici potrivit cerintelor statului de drept.
'Nimeni si nimic nu este mai
presus de Lege', deci nu se poate sustrage nici de la respectarea legii si
nici de la suportarea consecintelor nerespectarii ei.
in
acelasi timp, separatia si echilibrul puterilor in stat, respectiv a
institutiilor prin care se exercita puterea, determina o raportare diferentiata
a politicului la juridic: in vreme ce initiativa legislativa, adoptarea legilor
(Parlament) si aplicarea lor (executiv, guvern) sunt activitati in care cele
doua dimensiuni (politic si juridic) se conjuga, exercitarea puterii
judecatoresti reclama independenta si neutralitatea factorului politic ca o
conditie esentiala a obiectivitatii.
