- Sfera, trasaturile si functiile puterii politice

Bazele stiintei politice

Tema: Sfera, trasaturile si functiile puterii politice

Din antichitate, puterea afost inteleasa drept capacitatea de a determina pe altii sa faca un lucru pe care acestia nu l-ar face.Odata cu aparitia marilor sisteme de gandire filosofica ale lui Platon si Aristotel se trece la elaborarea sistematica , in cadrul filosofiei politice,a teoriilor referitoare la conducerea politica,autoritate si putere.Daca Platon a devenit,prin opera sa politica, precursor al unei orientari deductive si speculative care a influentat sisteme teoretice idealiste,Aristotel a optat pentru studiul pozitiv al fenomenului politic. In lucrarile sale se realizeaza o distinctie mai clara a domeniului organizarii politice, a conducerii, supunerii, a modului posibil de manifestare a diferitelor regimuri politice.

Puterea politica :ASPECTUL NATURAL SI SOCIAL

Notiunea de putere politica contine o parte din definirea politicului si a politicii, statutul special pe care l-a obtinut in raport cu agenda stiintifica a politologiei este firesc, pentru a intelege politica este necesar mai intai sa intelegem ce este puterea politica,ce inseamna a ajunge la putere si a avea putere in politica. Puterea este in cele mai comune forme ale sale asociata cu o serie de trasaturi ce tin de lumea fizica,numai ca in viata sociala « puternici « nu sunt doar oamenii care poseda forta fizica ba dimpotriva uneori puterea pe care o confera aceasta din urma este in totalitate anulata in societate puterea are ipostaze psihologice sau organizationale mult mai importante decat cele strict fizice.In acest context este util sa deosebim aspectul subiectiv al puterii de cel obiectiv ;in sens subiectiv puterea se materializeaza printr-o perceptie mai mult sau mai putin distorsionata a capacitatii personale de a actiona intr-o senzatie de putere deteminata de senzatia limita cum ar fi revoltele de masa. Aspectul    obiectiv al puterii priveste manifestarile exterioare, masurabile ale acestuia si constituie subiectul predilect al abordarii sociologice si politologice.

Puterea sociala este capacitatea pe care o are sau o dabandeste un om sau un grup de oameni pentru a-si impune vointa altora in vederea efectuarii unor activitati cu o anumita finalitate, privind dirijarea societatii spre anumite scopuri.Potrivit acestui concept , puterea sociala apare ca elementul care pune in miscare intregul angrenaj social pe linia progresului istoric.

Puterea sociala reprezinta liantul intregului complex de structuri si forme sociale pe care le ordoneaza si ierarhizeaza, ea are rolul de a organiza si dirija viata sociala in conformitate cu scopurile urmarite.

Privita prin prisma rolului pe care il detine in complexul vietii sociale, puterea constituie un atribut al fiecarui individ,al fiecarui grup de indivizi,in afara acestora neputand sa existe activitate ordonata.

Fiind un fenomen comlex al vietii sociale, putereasociala are anumite trasaturi,dintre care mentionam :

constituie un element essential si permanent al relatiilor sociale, prin intermediul caruia se asigura functionalitatea normala a societatii ;

se prezinta sub forma unor centre, nuclee ale puterii ierarhizate pe ansamblul vietii sociale, in raport de pozitia sociala si resurselor celor care o exercita, precum si de domeniul de activitate ;

reprezinta unitatea organica adoi factori : conducatori si condusi,indifferent de natura societatii de raporturile care se formeaza pe baza unor convingeri sau constrangeri .

Puterea politica constituie un subsistem al puterii sociale cu rol determinant in reglarea si functionarea vietii sociale, ea reprezentand capacitatea unor grupuri de oameni de a-si impune vointa in organizarea si conducerea de ansamblu a societatii.

Puterea politica are anumite trasaturi care o indivizualizeaza fata de alte forme de putere din societate, precum :

-se manifesta la nivelul cel mai general al societatii, asigurand organizarea si conducerea ei la nivel global;

-prin forta de care dispune, detine capacitatea de a coordona celelalte forme ale puterii, pe care le slujeste, in scopul asigurarii concertarii acestora spre o conducere unitara cu caracter suveran;

-se exercita, de regula, pe baza unei legislatii asigurate prin constitutie si alte legi ;

-se manifesta in mod organizat, prin intermediul unor institutii politice ;

Asadar, puterea politica asigura organizarea societatii in ansamblul sau, constituind elementul integrator, liantul principal de legatura a tuturor structurilor sociale ducand la o conducere unitara a societatii.

Puterea politica se exercita prin diferite mijloace politice, economice, ideologice, juridice, militare; aflate intr-o stransa interdependenta.

In corelatie cu puterea politica se afla puterea civila, respective capacitatea acesteia ca, prin mijloace de care dispune sa impuna puterii politice indeplinirea misiunii ce i-a fost incredintata, de a sluji societatea.

Prin modul in care actioneaza in societate puterea politica se prezinta sub forma democratica sau dictatoriala.

Puterea democratica exista atunci cand aceasta se constituie ca un rezultat al consultarii si consimtamantului cetatenilor si ale carei decizii concorda cu aspiratiile si interesele de progres ale societatii.

Puterea dictatoriala este aceea care nu emana de la popor, aparand ca o forta straina si ostila si care nu tine cont de optiunile politice ale cetatenilor.Puterea dictatoriala foloseste mijloace de represiune, ingradind accesul la actul decizional al membrilor societatii, a caror vointa este ignorata si anihilata prin mijloace coercitive.

In epoca contemporana puterea dictatoriala isi dovedeste tot mai mult incapacitatea de a se mentine, de a-si indeplini functia publica de conducere asocietatii,fiind nevoita, sub presiunea maselor, sa cedeze tot mai mult puterii democratice.Puterea dictatoriala recurge la mitul politic adica la promovarea unor mistificari ale realitatii sociale, la anomie, in care normele de convetuire sociala nu se mai respecta, conducand la o situatie confuza si de degradare sociala.Valorile politice pe care se sprijina puterea dictatoriala devin tot mai anacronice, ducand la degradarea si inlaturarea ei.

Ca forma spirituala de alienare aputerii,mitul politic probeaza faptul ca valorile politice pe care se sprijina puterea au devenit anacronice, iar ideologia trebuie sa recurga la mistificari pentru a bloca intelegerea incompatibilitatii intre valorile puterii devenite mituri si aspiratiile grupurilor sociale cele mai largi.

Reprezentantii orientarii sociologice studiaza structurile si procesele sistemului politic din perspectiva sistemului social global, prin categoriile cu care opereaza sociologia generala.Pentru R. Aron (Democratie si totalitarism )puterea politica este capacitatea de a lua decizii privind relatiile cu colectivitatile staraine unele chestiuni specifice desfasurarii unei legislaturi determinarea sau modificarea legilor.

Conceptia juridist-institutionalista circumscrie studiul puterii la acela al puterii de stat.Dreptul are ca principala menire consacrarea legitimitatii acestei puteri.Sunt cercetate structura si modul de functionare a institutiilor si in primul rand a statului.

Perspectiva politico religioasa se situeaza in planul neotomismului sau al existentialismului crestin.Claire Bruaire (La raison politique)desemna dreptatea ca fundament al puterii politice.

Ratiunea de a fi a puterii politice se realizeaza prin asigurarea dreptatii sociale si prin ea a libertatii sociale.Orice putere se bazeaza pe forta,pusa in miscare de putere, pentru asigurarea dretatii.

Teoria politica marxista demonstreaza ca puterea politica are un caracter concret-istoric si de clasa,natura si functia ei sociala variind de la o epoca la alta . Ea pune accentul pe ideea dominatiei unei clase de catre alta clasa,in cadrul exercitarii puterii.Puterea politica scriau Marx si Engels in manifestul partidului comunist este puterea organizationala a unei clase pentru asuprirea alteia.

Puterea politica reprezinta o componenta esentiala a sistemului politic de care depinde in mare masura functionarea intregului angrenaj social.Ea formeaza un sistem de relatii sociale de putere prin care se asigura rationalitatea conducerii sociale administarea si controlul.Ax al vietii politice,puterea politica este elementul de legatura al intregului comlex de structuri si de fenomene sociale pe care le ordoneaza si le ierarhizeaza.Ea are rolul de a organiza si dirija viata sociala in conformitate cu scopurile urmarite.

Serie de trasaturi caracterizeaza puterea politica :

>este un element esential al relatiilor sociale conditionand functionalitatea normala a societatii ;

>se prezinta sub forma unor centre, nuclee ale puterii ierarhizate pe ansamblul vietii sociale in raport cu pozitia si resursele celor care o exercita si cu domeniul de activitate ;

>reprezinta unitatea organica a doi factori conducatori si condusi indiferent de natura societatii de raporturile care se formeaza pe baza unor convingeri sau constrangeri.

Trasaturile distincte ale relatiilor de putere nu pot fi separate de durabilitatea lor asimetria sau inegalitatea rolurilor intre membrii ce compun diferite grupuri, dependenta de ierarhii, de norme sau ritualuri de existenta de centralism, mai mult sau mai putin accentuat rezultat al modurilor specifice .

Puterea politica a avut si are o multime de definitii, in functie de modul in care a fost inteleasa. Aceste definitii pot fi clasificate ca fiind: psihologiste, behavioriste, structural - functionaliste, socio - politice, formale etc. In sens psihologist, puterea politica 'este realizarea in practica a efectelor dorite in relatia de la conducatori la condusi'(B.Russel si H.Lasswel). Definitiile behavioriste prezinta puterea ca pe un tip deosebit de comportament care consta in posibilitatea modificarii comportamentului altora. Aceasta teorie nu satisface, deoarece reduce puterea la comportament. Contributia sa la dezvoltarea conceptului consta insa, prin experimentul stiintific propus, in posibilitatea de a masura si cuantifica, fie si partial comportamentul politic. Teoria americana, structural - functionala a lui T. Parsons, afirma ca scopurile puterii sunt scopurile comunitatii (societatii).
Critica acestei teorii consta in confundarea categoriei puterii cu diferitele concepte economice. Definitiile socio-politice incearca analizarea puterii din perspectiva sistemului socio-global: puterea apare c o relatie sau raportul social fundamental dintre guvernant si guvernati. Indiferent de timp si spatiu, in toate societatile reglementate politic prin intermediul statului, exista guvernanti si guvernati, puterea fiind tocmai relatia care ii structureaza obiectiv, pana la un punct, mai mult sau mai putin indiferent de vointa si constiinta lor.
Definitiile formale ale puterii pornesc de la premisa ca nici o societate nu este posibila fara putere deoarece politicul/politica este cosubstantiala omului ca gen, ocupa locul central si constituie temeiul oricarei organizari sociale inclusi prestatatale. Se apreciaza ca politica are urmatoarele caracteristici universale: este relationala ( in sensul ca daca A il poate determina pe sa faca ceva impotriva dorintei sale, si B are capacitatea sa il faca pe A sa faca ceea ce n-ar fi facut fara existenta lui B) , intentionala ( este legata de actiunile pe care interesele le impun in calitate de scopuri ale sale), impozionala (detinatorul puterii este pregatit sa intampine rezistenta altora, producnd mijloacele alternative), potentiala (are resurse care nu se epuizeaza practic niciodata - puterea nu este afectata in esenta de schimbarile de locuri si roluri), are capacitati inter-membrii (toti membrii societatii raspund adecvat sistemului), precum si capacitati sistemice (se constituie ea insasi ca sistem specific, cu un determinism deosebit calitativ de cel natural, prin chiar structura sa interna).

PUTEREA ALIENATA

Inca din antichitate, puterea politica si desigur, alienarea acesteia (instrainarea ei) au preocupat numerosi ganditori si filosofi. In epoca contemporana s-au facut remarcate trei curente de gandire:primul curent, lansat de Hegel preluat si dezvoltat de Marx, considera cauza principala a alienarii puterii politice ca fiind cea economica si anume proprietatea privata, iar solutia pozitiva a disparitiei acestei alienari fiind revolutia socialista, care ar pregati conditiile comunismului. Aceasta teorie defineste statul ca alienat prin esenta. Ea introduce o viziune paradisiaca a individualului si socialului, emancipati de alienare intr-o societate post - statala. Politologii nemarxisti considera, dimpotriva, politicul a fi cuza fundamentala a tuturor formelor de alienare. Pentru Duverger, unul dintre principalii sustinatori ai acestui curent de gandire inegalitatea politica, lipsa de participare a maselor la putere, confiscarea puterii de catre elitele de guvernare sunt cauze fundamentale ale alienarii puterii si societatii. O a treia gandire filosofica, curentul liberal, sustine ca 'binele colectiv nu vine de la factorii guvernamentali, ci de la cei individuali'. Izvorul sau cauza alienarii sta in interventia statului in treburile proprietatii si societatii civile. Juvenal teoretizeaza cele doua parghii ale mecanismului 'umflarii puterii': parghia materiala (aparatul de stat, armata, politia, justitia, fiscul, partidele etc) si parghia spirituala (aparatul ideologic de stat format din mijloacele de comunicare in masa si institutiile corespunzatoare acestora).
Dupa opinia multor teoreticieni, alienarea puterii se manifesta prin trei ipostaze: mitul politic, anomia si violenta.
Mitul politic este o forma spirituala a alienarii puterii, deoarece produce comportamente si decizii care ataca si justifica atacul valorilor si normelor politice si juridice asupra carora exista consensul comunitatii sociale date, pentru a produce rasturnarea si transformarea institutiilor. Functia fundamentala a acestuia este justificarea practicilor puterii corupte. In raport cu poporul, guvernantii folosesc mitul pentru a inlocui intelegerea rationala cu manipularea afectiva, scopul fiind abdicarea de la participare si control. Forma si purtatorul material al mitului si totodata un instrument important al puterii alienate in cadrul propagandei pe care aceasta o desfasoara este sloganul: 'X nu greseste niciodata', 'Nu va fie frica, Y pica', 'Mai bine morti, decat rosii (verzi, negri)'.
Anomia se manifesta ca disfunctionalitate a structurilor puterii precum si randamentul scazut al actelor acesteia. Acest concept desemneaza absenta relativa a normelor intr-o societate, starea dereglata, din aceasta cauza atat a societatii cat si a individului. Intr-o societate, pentru unul si acelasi sistem politic, anomia este produsul acelor regimuri politice care au incalcat legea pana la anulare sau. Mostenind incalcarea au desavarsit-o. Anomia se refera la societatile in care liberul arbitru a luat locul legilor si institutiilor legitime.
Violenta reprezinta cea de-a treia si ultima etapa a alienarii puterii. Ea consta in epuizarea mijloacelor persuasive ale puterii si trecerea la violenta psihologica, intelectuala, fizica, armata pentru a se obtine supunerea. Violenta represiva este prologul revoltei.
Puterea politica. Continut si trasaturi
Ca urmare a rolului important pe care politicul il exercita in orice societate, puterea politica, ca forma specifica a puterii sociale, joaca in cadrul acestuia un rol major.
Notiunea de putere, inclusiv cea de putere sociala este extrem de vaga, de generala, fara a fi in masura sa aiba niste delimitari clare, precise.
Unii autori definesc puterea prin stat, avand in vedere rolul acestei institutii in cadrul puterii. Pentru Franz Neuman 'puterea politica este puterea sociala concentrata in stat'. O pozitie apropiata o are si G Burdeau, nici pentru el neexistand o delimitare clara intre puterea de stat si cea politica 'Prin intermediul politicului- apreciaza Burdeau- grupul releva constiinta pe care o are despre sine, prin putere tinde s-o faca activa pentru a-si croi prin ea viitorul sau'. Un fapt incorect, intrucat statul este numai o componenta a puterii, si nu puterea in totalitate. In sistemul puterii in afara de stat, intra si alte institutii politice cu rol important in derularea vietii politice, cum ar fi partidele politice, forma de guvernare, regimul politic, etc.
Intr-adevar, statul concentreaza in cea mai mare masura puterea politica, dar nu in totalitate si nici in situatia de a se identifica cu ea, intrucat fiecare din aceste concepte acopera realitati sociale distincte si, in acelasi timp, interconditionate.
Alti autori reduc puterea politica la forta social-politica care o detine si o exercita. Este o abordare simplista, reductionista. Daca pentru un regim autoritar, cum ar fi cazul celor comuniste, o asemenea definitie se poate apropia de realitatea politica, in teorie, faptele stau si in acest caz altfel. Chiar si in aceste regimuri alaturi de forta social-politica care detine si exercita puterea, exista si se manifesta, este adevarat in anumite limite, si alte elemente ce constituie puterea.
In regimurile democratice situatia este si mai putin relevanta, unde, in afara de elementele institutionalizate ale puterii, in cadrul acesteia trebuie sa includem si opozitia politica.
In definirea puterii politice trebuie pornit de la faptul ca aceasta este in primul rand o notiune ideologica, ce exprima, interpreteaza si fundamenteaza de pe pozitiile si din perspectiva intereselor unei forte social-politice, realitatea politica.
Orice forta social-politica si cu atat mai mult una care se afla la conducerea societatii, are o anumita viziune despre societate si pe care si-o impune in practica prin putere.
Acest fapt este valabil atat in cazul societatilor totalitare unde exista o unica forta social-politica care prin putere, organizeaza si conduce societatea, isi promoveaza interesele, cat si in societatile democratice. In cazul acestora din urma unde intalnim forte politice aflate la putere si forte politice ale opozitiei si intr-un caz si in altul avem de-a face cu o putere politica bazata pe aceleasi principii fundamentale, urmarind in esenta aceleasi scopuri si interese, ceea ce le deosebeste fiind modalitatea proprie de infaptuire, caile, mijloacele, ritmurile, intr-un cuvant paradigmele doctrinare. Componenta ideologica a puterii este data de emitentul politic, de cel care o detine si o exercita in scopul sau.
Rolul oricarei puteri politice este acela de a asigura corespunzator cu interesele claselor sau categoriilor sociale apartinatoare, coeziunea si functionalitatea diferitelor structuri si organisme, echilibrul colectivitatilor ce alcatuiesc societatea cu compatibilitatea activitatilor ce se desfasoara.
Aceasta calitate a puterii politice decurge din faptul ca orice putere este, in esenta ei, purtatoarea intereselor comune ale unei comunitati, in cazul societatii democratice, a majoritatii. Prin urmare, ea trebuie sa apere si sa promoveze interesele acestei majoritati, care, cel putin teoretic, exclude imixtiunea din afara ei, intrucat in orice conditie, o eventuala forta de imixtiune se afla in contradictie cu majoritatea.
Altfel spus, scopul puterii politice este de a asigura existenta societatii, posibilitatea functionalitatii acesteia.
Reputatul politolog roman Anton Carpinski considera ca puterea politica este 'capacitatea de a-i obliga pe actorii unui sistem social dat sa-si indeplineasca obligatiile pe care le impun obiectivele colective, mobilizand resursele societatii in vederea asigurarilor obiectivelor propuse'
Din aceasta perspectiva am putea spune ca puterea politica este mijlocul prin care se constituie, fiinteaza si dureaza o societate. In literatura marxista romaneasca puterea politica era definita ca 'o functie sociala generalizanta care consta in luarea deciziei la nivelul intregii societati, in conformitate cu interesele clasei dominante si in a le asigura indeplinirea prin autoritatea suverana, prin mijloacele fortei publice'.
In raport cu celelalte forme ale puterii sociale, puterea politica are urmatoarele trasaturi:
1. Caracterul integrator ce consta in capacitatea pe care puterea politica o are de a-si subordona celalalte forme ale puterii, de a se manifesta prin ele, de a le constitui drept instrumente prin care sa-si exprime propriile sale scopuri si interese. Subordonarea celorlalte forme ale puterii sociale de catre puterea politica, este conditia esentiala a realizarii actului de conducere sociala. Nu exista fapt politic care sa nu fie in acelasi timp un fapt social si, cu atat mai mult, nu exista procese si fenomene sociale care sa nu fie susceptibile de a imbraca un caracter politic. Tocmai aceasta ingemanare intre social si politic permite puterii politice sa-si subordoneze si sa-si foloseasca celelalte forme ale puterii sociale, in mai multe situatii acestea fiind chiar forme ale miscarii si exprimarii politicului.
2. Caracterul suveran. Puterea politica este singura si unica instanta suprema dintr-o societate. In aceasta calitate ea este singura care prin institutiile sale legitime are dreptul de a lua si aplica decizii, de a exercita controlul fara amestecul sau influenta unei alte puteri din interior, cat mai ales din exterior. Altfel spus puterea politica este suverana, unica, indivizibila, exclusiva si inalienabila.
3. In raport cu alte acte ale conducerii sociale, puterea politica are un caracter imperativ, obligatoriu si ierarhic atat pentru societate in ansamblul ei cat si pentru celalalte forme particulare ale puterii sociale. Tocmai aceste calitati-imperativitatea si obligativitatea ii asigura impunerea, randamentul si eficienta, elemente necesare oricarui act de conducere a societatii. Puterea politica se prezinta sub forma unor centre si nuclee ale puterii.
4. Puterea politica in exercitarea atributiilor sale are un caracter relational si asimetric.
Infaptuirea puterii este o relatie sociala care impune cu necesitate cel putin doi parteneri: conducatorii sau conducerea si condusii si supunerea, adica aceia asupra carora sa se impuna, sa se realizeze in interiorul ei.
Relatia conducere-supunere, care formeaza cele doua loturi ale puterii, se realizeaza intre cei care exercita puterea si ceilalti membri ai grupului se stabileste o relatie specifica; ea consta in comunicarea si executarea hotararilor, a comunica o hotarare pentru executare inseamna a conduce. A raspunde acestei comunicari, efectuand actiunile curente prin hotarare, inseamna a te supune.
5. In contextul oricarui sistem politic, statul reprezinta principalul instrument de realizare in practica a puterii politice.
Statul este este cel care, prin institutiile sale, elaboreaza deciziile, legile (parlamentul), le pune in aplicare (guvernul), realizand astfel obiectivele si sarcinile puterii politice. Tot acelasi stat infaptuieste si controlul modului de aplicare in practica a deciziilor si hotararilor puterii politice. Aceasta nu inseamna o identificare, confundare a statului cu puterea, intrucat acestea sunt elemente distincte ale sistemului politic. Fiecarei oranduiri sociale, societatii ii este specific un anumit tip de putere politica.
6.Forma pe care o imbraca puterea politica este determinata de o serie de factori, cum ar fi:
- natura si esenta sistemului politic. In cadrul acestuia un rol important il joaca clasa sau grupul social pe care o reprezinta si ale caror interese, aspiratii si scopuri le fundamenteaza, legitimeaza, apara si promoveaza;
- raportul de forte dintre clase, grupuri, partide si forte politice din societate la momentul dat;
- nivelul de dezvoltare al democratismului politic.
In decursul istoriei s-au constituit doua tipuri de puteri politice - puterea politica democratica si puterea politica dictatoriala.
7. In societatile democratice, puterea politica se intemeiaza pe lege, pe drept. Ea exprima si promoveaza vointa, aspiratiile interesele majoritatii cetatenilor. In societatile totalitariste, fundamentarea pe lege este doar teoretica, in realitate ea este o incalcare a legii sub toate formele si aspectele.

Autoritatea Politica

Termenul de autoritate provine de la cuvantul latinesc autoritas care inseamna forta, putere de convingere. Autoritatea politica este modalitatea concreta de manifestare a puterii politice, capacitatea acesteia de a-si impune vointa in societate.
In stiinta politica actuala, prin autoritate se intelege 'dreptul de a indeplini o actiune, implicit de a face legile, si de a exercita celelalte drepturi atasate functiei guvernamentale'.
In esenta, este vorba despre dreptul si capacitatea guvernantilor de a guverna.
Acest fapt se realizeaza in principiu pe doua cai:
a)prinprinconvingere
b)princonstrangere.
a) Stabilitatea, functionalitatea societatii este legata in mod direct de autoritatea politica. Practica social-istorica a demonstrat ca autoritatea politica este cu mult mai mare cand aceasta se realizeaza prin convingere, cand ea se bazeaza pe forta argumentelor.
Aceasta relatie presupune o concordanta intre obiectivele puterii si cele ale majoritatii. In aceste conditii, autoritatea politica se defineste drept capacitatea de a obtine ascultare in absenta constrangerii. Ea se bazeaza pe consensul majoritatii.
Autoritatea politica realizata prin convingere este caracteristica societatii democratice.
Dupa cum remarca si sociologul Robert Bierstedt 'intr-un sens mai larg societatea este sinonima cu ordinea - iar autoritatea serveste drept fundament pentru o mare parte din ordinea pe care o societate o manifesta'.
b) Autoritatea politica obtinuta prin constrangere are la baza argumentul fortei. De regula ea se afla in minoritate cu societatea, cu interesele majoritatii.
Practica societatii politice obtinuta pe calea constrangerii, isi pierde treptat din forta, fapt ce duce la declinul si pierderea ei. Ea este caracteristica societatilor totalitare nedemocratice. organizare.

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

INVATAMINT LA DISTANTA

Prof. NEDELCU MIOARA Studenta

PARTAC MONICA

Anul II

ADIMISTRATIE PUBLICA

IASI- 2009

BIBLIOGRAFIE

G.Poede,Politica,Putere,Cunoastere,TipoMoldova,Iasi,2005

J.Plano,R.Rigs,H.Robin,Dictionar de analiza politica,Editura Ecce Homo,Bucuresti,1995

L.P.Zapirtan,Repere in stiinta politicii,EdituraFundatiei"Chemarea",Iasi,2002