Relatia POLITICA-MORALA

Relatia POLITICA-MORALA

Aceasta relatie (politica si morala) a provocat si provoaca cele mai multe si aprige controverse. Exegezele contemporane asupra acestui subiect procedeaza la tipologizari ale pozitiilor clasice, distingand diverse ipostaze:

- subordonarea moralei fata de politic (Aristotel);

- subordonarea politicii fata de morala (Kant);

- separarea politicii de morala (Machiavelli);

- unitatea politicii cu morala (Hegel);

Daca Aristotel a supraevaluat politica pe temeiul ca aceasta are drept finalitate (scop) 'Binele si cel mai mare bine' (Binele cetatii), Kant va considera ca, in virtutea legii morale, care cere ca omul sa fie intotdeauna si scop nu doar mijloc: 'Politica adevarata - zicea Kant - nu poate 'face nici un pas fara ca mai intai sa-si fi adus omagiul moralei'. Daca Machiavelli a dorit sa separe politica de morala si de religie ('Scopul scuza mijloacele'), pentru a-i pune in lumina specificitatea, Hegel va elabora o constructie filosofica de anvergura pentru afirmarea unitatii dintre morala, drept si politica in cadrul statului, acesta fiind expresia ideii absolute.

Un punct de vedere actual este cel formulat de Max Weber, dupa care activitatile umane pot fi puse sub semnul ' a doua precepte fundamentale diferite din punct de vedere etic si indiscutabil contrare'. Pe acestea el le numeste 'etica convingerilor' (morala) si 'etica responsabilitatii' (politica). 'Etica convingerilor' indica o atitudine autentic morala (in sensul unei morale pure, abstracte) pe baza careia cel ce actioneaza se supune strict convingerilor sale, fara a se gandi la consecintele actiunii. 'Etica responsabilitatii' este specifica omului politic dator sa prevada nu doar consecintele imediate intentionate ci si pe cele neintentionate. Desi uneori conceptia lui Max Weber a fost interpretata ca afirmare a disjunctiei dintre politica si morala, de fapt pledoaria sa era pentru osmoza politico-morala: 'Caci etica responsabilitatii (etica politica) si cea a convingerii (morala ca atare) nu se exclud reciproc, ci se completeaza. Doar impreuna alcatuiesc omul adevarat, acel om care poate avea vocatie politica'.

Concluzia lui Weber are, desigur, relevanta nu numai pentru omul cu 'vocatie politica', ci pentru fiecare cetatean care intr-un anumit moment al existentei sale poate fi pus in fata dilemei: sa-si asume responsabilitatea si riscurile inerente actiunii politice sau sa ramana la judecata morala, abstracta, lipsita de angajare responsabila-

Dincolo de paradoxul etic pe care-l implica politica exista anumite practici ce contravin flagrant unitatii dintre politica si morala, politicianismul, demagogia, manipularea si oportunismul fiind expresia cea mai grava a divortului dintre morala si politica. Pentru a cuceri sau pastra puterea cu orice pret si in virtutea unor avantaje personale sau de grup, politicianismul evacueaza orice referentialitate morala din politica, adeseori mascat, subtil si santajist, mai ales prin promisiuni pline de minciuna si demagogie. De aceea se si face o distinctie intre 'omul politic' (responsabil) si 'politician' (jongleur al cuvintelor mari si al promisiunilor paradisiace).