SISTEME CONSTITUTIONALE SI PRACTICI PARLAMENTARE

SISTEME CONSTITUTIONALE SI PRACTICI PARLAMENTARE

Diversitatea sistemelor constitutionale

Personalitatea sistemelor constitutionale se origineaza in:

a)      fundamente doctrinare;

b)      specificul raporturilor dintre puterea legislativa si puterea executiva;

c)      metodele de guvernare;

d)      cutuma si zona geografica.

In parte sau coroborate, criteriile evocate dimensioneaza un tablou foarte

divers al sistemelor constitutionale: liberale, socialiste, democratice, totalitare, prezidentiale, semi-prezidentiale,parlamentare, occidentale, latino-americane, anglo-saxone, religioase etc. Varietatea nu implica cu necesitate deosebiri esentiale intre textele constitutiilor.

Limbajul politico-juridic este mai sarac decat realitatea.

In continuare ne vom opri la analiza unor sisteme si practici constitutionale care au impus adevarate metodele de conduita politica.

S.U.A.

Constitutia adoptata de Conventia delegatilor de la Philadelphia, la 17

septembrie 1788 si intrata in vigoare in 1789, postuleaza impartirea puterii in trei ramuri distincte: legislativa (un Congres cu doua camere - Camera Reprezentantilor Senatului), executiva (un presedinte, un vicepresedinte si oficialii departamentelor) si judecatoreasca (Curtea Suprema si Curtile Federale).

Din 1791 pana astazi s-au aprobat 26 de amendamente care au fost incorporate in actuala Constitutie. Primele zece amendamente, cunoscute sub denumirea de Bill Rights (Proclamatia drepturilor) au fost adaugate in 1799. Un amendament constitutional este adoptat la initiativa Congresului si acceptul a 3/4 din statele uniunii.

Puterea legislativa Congresul este corpul legislativ al S.U.A. Este un parlament bicameral cu puteri foarte mari: stabileste si percepe taxe, impozite directe si indirecte, contracteaza si aproba imprumuturile financiare, emite moneda, stabileste sistemul postal, reglementeaza comertul exterior si intre statele federale, declara starea de razboi. Camera Reprezentantilor este alcatuita din 435 membri, alesi odata la doi ani, in functie de populatia statelor. Cel ales trebuie sa indeplineasca unele conditii: sa locuiasca in statul respectiv, sa aiba varsta de cel putin 25 de ani, sa fie de cel putin 7 ani cetatean al S.U.A. Camera Reprezentantilor isi alege un speaker, care devine a treia personalitate in stat. Camera are atributii exclusive de initiativa legislativa in materie de proiecte de legi financiare. De asemenea, ea are dreptul de a alege, in conditiile prevazute de amendamentul XII al Constitutiei, pe Presedintele S.U.A., precum si dreptul de a porni urmarirea judiciara dupa procedura impeachementului.

Senatul este format din 100 senatori ( doi pentru fiecare stat ), alesi pentru un mandat de 6 ani, la fiecare doi ani fiind reinnoibile o treime din mandate. Candidatul senatorial trebuie sa locuiasca in tara, sa aiba varsta de cel putin 30 de ani, sa fie cetatean american de cel putin 9 ani.

Competenta Senatului este mai intinsa decat a Camerei Reprezentantilor: ratifica tratatele cu alte state, aproba numirile in functiile publice, alege vicepresedintele S.U.A., judeca in conformitate cu procedura impeachementului (cu o majoritate de 2/3 Senatul poate demite pe Presedinte; s-a inregistrat un singur caz - cel de la 24 februarie 1868 impotriva lui Andrew Johnson, succesorul lui Lincoln. Fara un vot, Senatul nu a putut sa-l inlature de la presedintie).

Pentru a deveni legi, proiectele trebuie votate de fiecare din cele doua camere si semnate dupa aceea de catre presedintele S.U.A. Daca si in acest caz legea este contestata, de diferite grupuri de interese, Curtea Suprema poate hotari asupra constitutionalitatii ei si, daca e cazul, o poate anula.

Puterea executiva este asigurata de institutia prezidentiala si de departamente.

Presedintele are prerogative foarte mari: este sef al statului, sef al guvernului, comandant al fortelor armate, sef al diplomatiei, lider al partidului pe care-l reprezinta. Constitutia ii confera multiple competente: incheie tratate, numeste ministri, ambasadori si judecatori (numiri care trebuie aprobate de Senat), recomanda legi Congresului, are in subordinea sa directa toate departamentele, isi poate exercita dreptul de veto pentru a-si impune initiativele legislative (Roosevelt a folosit acest drept de 260 de ori, Truman de 70 de ori, Eisenhower -118 ori, Kennedy de 9 ori). Presedintele conduce cabinetul si ia majoritatea deciziilor ultime. Se afirma ca "deasupra sa nu este decat legea". El poate demite orice ministru care nu indeplineste politica ceruta. Desi nu raspunde in fata forului legislativ, el nu poate dizolva Congresul si nici nu poate solicita alegeri (care au data fixa). Este permanent sub controlul opozitiei, al grupurilor de presiune, al mijloacelor mass-media. Acest lucru impiedica deciziile arbitrare sau tendintele spre aptitudini dictatoriale.

Candidatul la presedintie trebuie sa fie cetatean al S.U.A., sa aiba cel putin 35

de ani si 14 ani de domiciliere in tara. El nu poate fi ales decat pentru cel mult doua mandate consecutive de cate patru ani fiecare. Alegerea are loc prin sufragiu universal indirect, se aleg electorii care, la o luna dupa alegeri, se intalnesc si-l proclama presedinte pe cel desemnat la scrutinul popular.

Puterea judecatoreasca are drept organism suprem Curtea Suprema, alcatuita dintr-un judecator principal si opt judecatori asesori. Curtea hotaraste in problemele de constitutionalitate a legilor, de competenta ei fiind litigiile in care una din parti este administratia nationala. Dupa 1937 au fost invalidate sase legi adoptate de Congres.

Franta

Constitutia din 4 octombrie 1958, completata de referendumul din 1962

(privind alegerea presedintelui), este valabila in Franta, precum si in departamentele de peste mari.

In aceasta lege fundamentala se stipuleaza: toate principiile si experientele cer ca puterile statului - legislativa, executiva si judecatoreasca - sa fie net separate si puternic echilibrate.

Puterea legislativa apartine parlamentului, compus din Adunarea Nationala si Senat.

Adunarea Nationala (577 deputati) este aleasa prin vot universal direct, in doua tururi de scrutin, pe o perioada de cinci ani. Senatul numara 322 de membri, alesi pentru o perioada de 9 ani (o treime se realege la fiecare trei ani), prin sufragiu indirect, de catre deputati, consilieri generali si delegati ai consiliilor orasenesti. Camerele voteaza legi, iar in caz de dezacord, Adunarea Nationala are ultimul cuvant. Mandatul parlamentar este incompatibil cu un post ministerial, cu o functie detinuta in Consiliul constitutional si, in principiu, cu orice alta functie publica neselectiva. Parlamentul este abilitat sa hotarasca in problema drepturilor cetateanului, regimul impozitelor si al monedei, dreptului administrativ, in organizarea generala a apararii nationale, in problemele invatamantului, regimului proprietatii, drepturilor si obligatiilor civile si comerciale, privind declaratia de razboi si prelungirea starii de asediu. Pe langa cele doua camere mai functioneaza un numar de consilii cu rol consultativ si de control: Consiliul constitutional, Consiliul de stat, Consiliul economic si social.

Puterea executiva apartine presedintelui si guvernului. Presedintele este ales pentru un mandat de sapte ani, prin vot universal direct in doua tururi de scrutin; Constitutia consacra principiul nonresponsabilitatii presedintelui, in virtutea caruia el nu poate fi tras la raspundere pe cale politica pentru actiunile sale in fata nici unui organ; el numeste pe primul ministru, poate dizolva Adunarea Nationala (dupa consultarea acesteia) si, in caz de pericol grav, isi poate asuma puteri exceptionale, in virtutea art. 16. Numeste si schimba la propunerea primului ministru pe membrii guvernului. Are posibilitatea de a evita parlamentul in activitatea legislativa, prin recurgere la referendum privind organizarea puterilor publice, aprobarea unei intelegeri referitoare la comunitate, sau ratificarea unui tratat.

Presedintele comunica cu parlamentul prin mesaje prezidentiale, acestea sunt citite, dar nu dezbatute. Decreteaza starea exceptionala, acorda gratierea, semneaza ordonantele si decretele deliberate de Consiliul de Ministri, numeste functionarii civili si militari ai statului, prezideaza sedintele Consiliului de Ministri, Consiliile si Comitetele superioare ale apararii, lasa ministrilor executia deciziilor.

Guvernul determina si conduce politica natiunii, indeplineste politica economico-sociala, asigura respectarea legilor, dispune de administratie si armata (prin numirea functionarilor civili si militari). Raspunde de activitatea sa in fata Adunarii Nationale: el poate fi demis pe baza unei motiuni de cenzura semnata de cel putin a zecea parte din membrii Adunarii Nationale si aprobata de majoritatea absoluta a deputatilor.

Puterea judiciara este compusa dintr-o pluralitate de organe de judecata: Inalta Curte de Justitie, competenta in privinta presedintelui si a membrilor guvernului (pentru crime comise in exercitarea functiei lor, precum si a cetatenilor simpli pentru crime exceptionale contra securitatii statului, cand ei sunt complici cu unii membrii ai guvernului. Presedintele este iresponsabil nu numai politic, dar si penal. El nu poate fi pus sub acuzare decat numai in caz de inalta tradare).

Consiliul Constitutional, care judeca constitutionalitatea alegerilor parlamentare; Curtea de Conturi, care judeca regularitatea conturilor publice; Consiliul de Stat, care judeca litigiile intre particulari si administratiile publice; Consiliul Superior al Magistraturii, care prezinta propuneri pentru numirea Judecatorilor Curtii de Casatie si a primului presedinte al Curtii de Apel, judeca pe magistratii culpabili de fapte comise in exercitarea functiunii lor.

Marea Britanie

Puterea legislativa este Parlamentul, care poate da legi pentru intreg Regatul

Unit sau pentru unele parti ale tarii. Mandatul sau este de cinci ani, dar el poate fi dizolvat pentru a se putea trece la alegeri anticipate. Parlamentul este bicameral.

Camera Lorzilor are 1100 membrii - unii cu titluri ereditare, capii bisericii etc.; dintre acestia doar circa 300 participa la lucrari; are in fruntea sa un Lord - Cancelar si aproba legile dupa ce au fost votate in Camera Comunelor.

Aceasta camera este aleasa prin vot universal, cuprinde 650 membri si are in frunte un speaker.

Propunerile legislative, prezente sub forma de "carti" pentru dezbateri publice, trebuie aprobate, in principiu, de ambele camere. Legile sunt citite de trei ori, dezbatute si analizate, abia a treia lectura fiind forma finala. Urmeaza aprobarea formala a reginei. O posibila neintelegere intre Camera Comunelor si Camera Lorzilor se rezolva in favoarea primei camere.

Puterea executiva, in principal, este reprezentata de Coroana si Cabinetul guvernamental. Regina (monarhul) este Seful Statului, sanctioneaza legile inaintate de parlament, numeste pe primul ministru, care nu intotdeauna trebuie sa fie din majoritatea parlamentara (ex. in 1956, Elisabeta, dupa demisia lui Eden, l-a numit pe Macmillan si nu pe R..Buttler, care-i fusese loctiitor), poate dizolva parlamentul. "Suveranul are - sustine James Havey - trei drepturi: dreptul de a fi consultat, dreptul de a sustine si dreptul de a preveni".

Cabinetul este numit de suveran (regina) la recomandarea primului ministru. Sistemul constitutional englez face distinctie intre cabinet si guvern. Guvernul britanic are doua particularitati: numarul ridicat al membrilor si ierarhizarea acestora.

In Cabinet intra numai titularii anumitor departamente: afacerilor interne si externe, finantelor, problemelor Commonwealthului si al coloniilor, apararii, comertului etc. In practica engleza s-a statuat existenta a doua cabinete: cel legal, format de partidul majoritar in parlament, si cel fantoma, format de opozitie. Cabinetul (guvernul) stabileste liniile generale ale politicii interne si externe, controleaza administratia, acorda posturi, titluri, onoruri, dispune de initiativa financiara.

Puterea judecatoreasca elaboreaza legile de drept comun si interpreteaza statutele.

Romania

Principiile specifice parlamentului sunt invederate si de constitutiile romanesti

de la 1866 si 1923, mai putin cea din 1938, care deschide calea spre dictatura regala.

Constitutia de la 1866 impartea aceasta putere in trei puteri publice: executiva, legislativa si judecatoreasca, subliniind ca ele "emana de la natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune" (art.31). Articolul urmator (32) specifica: "Puterea legislativa se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentanta Nationala, care se impartea in doua: Senatul si Adunarea Deputatilor. Orice lege cerea acordul de vointa al tuturor celor trei ramuri ale puterii legiuitoare".

Capul statului (Regele) avea dreptul de a sanctiona si a promulga legile, precum si dreptul de a refuza sanctionarea lor, dar nu cu veto absolut, ci cu veto suspensiv. Acesta devenea nul numai daca Adunarea cea noua (dupa dizolvarea primei) insista ca legea sa fie sanctionata de rege.

In sistemul constitutional amintit, dreptul de initiativa al Senatului era mai restrans decat al Adunarii Deputatilor. El nu putea propune proiecte de legi cu privire la crearea sau desfiintarea de impozite, la imprumuturi sau deschiderea de credite.

Puterea executiva este incredintata Regelui "care o exercita regulat prin Constitutie".

Persoana regelui este inviolabila. Totusi, nici un act al Regelui nu putea avea tarie daca nu era contrasemnat de un ministru, "care prin aceasta devine raspunzator de acel act". Prerogativele regelui erau precizate de art. 93: numeste si revoca pe ministrii sai; sanctioneaza si promulga legile; poate refuza sanctiune lor; are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materie criminala; numeste sau confirma in toate functiile; face regulamente pentru executarea legilor; este capul puterii armate; confera gradele militare in conformitate cu legea; are dreptul de a bate moneda conform unei legi; incheie cu statele straine conventiile necesare pentru comert, navigatie si altele asemenea.

Puterea judecatoreasca era exercitata de tribunale, Curtea de Jurati, Curtile de Apel, Curtea de Casatie.

Constitutia de la 1923 nu a adus modificari fundamentale in raporturile dintre organele statului.

Puterea legislativa se exercita de catre Rege si Reprezentanta Nationala impartita in doua camere: Senatul si Adunarea Deputatilor. Toate cele trei ramuri legislative erau investite cu initiativa legislativa. Proiectele de legi prezentate de guvern in numele Regelui erau depuse de unul din ministri pe biroul Adunarii, dupa citirea mesajului regal de trimitere. Deputatii si senatorii numiti de puterea executiva intr-o functie remunerata pierdeau dreptul de reprezentanti ai natiunii.

Puterea executiva era incredintata Regelui; persoana sa era inviolabila; ministrii lui fiind raspunzatori, si trebuind sa contrasemneze setul de legi aprobat de parlament si Rege, pentru ca acesta sa aiba titlu executoriu. Atributiile Regelui detineau un loc prioritar: numea ministrii; putea refuza sanctiunea legislativa; avea dreptul de amnistie in materie politica, numea sau confirma in functiile publice potrivit legilor; avea conducerea armatei; acorda gradele militare in conformitate cu legea; incheia cu statele straine conventii de comert, navigatie etc.

Guvernul exercita puterea executiva in numele Regelui, el participa activ la lucrarile parlamentului; sedintele publice ale acestor adunari nu se deschideau decat , cel putin, in prezenta unui ministru.

Puterea judecatoreasca se exercita de catre organele ei. Hotararea judecatoreasca se pronunta in virtutea legii si se executa in numele Regelui.

Constitutia de la 1938 continea diferente esentiale fata de constitutiile anterioare.

Daca Constitutia din 1923 prevedea ca puterea legislativa era exercitata in mod colectiv de cele trei ramuri, in cea din 1938 se postula ca aceasta se exercita de catre Rege prin Reprezentanta Nationala (Senatul si Adunarea Deputatilor). In calitatea sa de sef al statului, Regele avea atributii legislative, executive si judecatoresti. El devenea factorul legislativ predominant si suprem, fiind investit cu un drept de veto absolut, intrucat putea refuza sanctiunea unei legi fara ca sa fie nevoit sa explice refuzul sanctionarii legii. Constitutia a consacrat dreptul sefului statului de a dizolva parlamentul si de a legifera, in intervalul dintre sesiuni, pe cale de decrete. Numea si revoca ministrii, fara sa aiba obligatia de a-i desemna din randul majoritatii parlamentare. Prerogativele sale erau foarte largi: era capul ostirii; conferea gradele militare; putea declara razboi si incheia pacea; reprezenta tara in relatiile cu alte state; acredita ambasadorii si ministrii plenipotentiari; dreptul de a numi magistrati; dreptul de gratiere.

Guvernul nu era raspunzator de actiunile sale in fata organului legislativ.

Puterea judecatoreasca se exercita de organele sale. Toate hotararile se pronuntau in virtute legii si se executau in numele Regelui.

Constitutiile din 1866 si 1938 au impus in practica suprematia executivului asupra legislativului, nu parlamentele faceau guvernele, ci guvernele faceau parlamentele. Nu intamplator, derularea vietii politice romanesti interbelice, sub impactul Constitutiilor din 1923 si 1938, l-a determinat pe sociologul francez Mattei Dogan sa vorbeasca de o democratie mimata, caracterizata prin: alegeri periodice; existenta mai multor partide; o participare electorala relativ ridicata; un parlament investit cu legitimitate politica; o justitie independenta; respect pentru drepturile civile de baza si drepturile politice; o occidentalizare a claselor politice.

Aceasta democratie ar fi fost evaluata, in conceptia sa, ca a douasprezecea in Europa si a douazecea in lume.

Noua Constitutie a Romaniei (1991)

Este o constitutie moderna si democratica. Raspunde standardelor impuse de organismele europene: realizeaza un echilibru al puterilor; instituie garantii temeinice a libertatii cuvantului; garanteaza proprietatea; organizeaza exercitarea puterii in teritoriu in spiritul principiilor descentralizarii si autonomiei locale; prevede o Carte Constitutionala; reglementeaza drepturile, libertatile si indatoririle cetatenilor, pluralismul politic; prevede garantii pentru respectarea tratatelor internationale etc. Are urmatoarea structura:

a)      Principii generale;

b)      Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale;

c)      Autoritatile publice;

d)      Curtea Constitutionala;

e)      Revizuirea Constitutiei;

f)       Dispozitii finale si tranzitorii. Consacra un regim semi-prezidential,

apropiat de cel francez.

Comparand noua Constitutie cu cele anterioare, remarcam principii si institutii noi: principii care guverneaza cetatenia, raporturile dintre romani si minoritati, atitudinea statului fata de romanii din strainatate, raportul dintre dreptul national si international, separatia puterilor, raporturile dintre autoritatile publice, principiul economiei de piata, al protejarii intereselor nationale, egalitatea regimului juridic al tipurilor de proprietate privata si publica, alegerea presedintelui prin sufragiu universal, nu mai mult de doua mandate de cate patru ani, statuarea sistemului bicameral (reinnodarea unei traditii), inamovibilitatea magistratilor, Avocatul poporului, Curtea Constitutionala, Curte de Conturi, Consiliul Legislativ, Consiliul Suprem de Aparare, Ministerul Public etc. Toate cerute de adancirea procesului de democratizare din tara noastra. Ne permitem o remarca: "Nu e de-ajuns sa concepi un guvernamant perfect; trebuie mai ales un guvernamant practicabil" Legile bune pot fi compromise de practici nepotrivite. Camil Petrescu a enuntat/formulat paradoxul statului parlamentar: "Cu cat autoritatea si puterea cresc, cu atat raspunderea este mai mica si cu cat autoritatea este mai redusa, raspunderea este mai mare" . Concluzia: doi actori - statul si cetateanul - trebuie sa fie interesati deopotriva de functionarea normala si eficienta a sistemului politic.

RECOMANDARI BIBLIOGRAFICE

1. BURDEAU, GEORGES, Traite de science politique, Paris 1953-57;

2. CONSTANTINESCU, MIHAI si MORARIU, IOAN, Drept parlamentar, Bucuresti, 1994;

3. DANIELSON, MICHAEL si MURPHY, WALTER, Modern American Democracy, Washington, 1968;

4. ARDELEANU, ION, Teoria si practica regimului parlamentar burghez, Cluj, 1978;

5. DUVERGER, MAURICE, Institutiones politiques et droit constitutionnel,    Paris, 1965;

*** , Regimul parlamentar in Romania, Enciclopedia    Romaniei, vol. I;

7.GHEORGHE, GHEORGHE, Separatia puterilor in stat, 1976;

8. GOLLAN, JOHN, Sistemul politic al Marii Britanii, Bucuresti, 1965;

9. IONESCU, CRISTIAN, Sisteme constitutionale contemporane, Bucuresti, 1994;

10. LALUMIERE PIERRE si DOMICHEL, ANDRE, Les regimes parlamentaires europeens, Paris, 1966;

11. NEGULESCU, PAUL, Curs de drept Constitutional roman, Bucuresti, 1927;

12. PRISCA, NISTOR, Drept constitutional, Bucuresti, 1969;

13. RADULESCU, ANDREI, Organizarea statului in timpul lui Cuza Voda, Bucuresti, 1976;

14. VRABIE, GENOVEVA, Drept constitutional si Institutii politice, Iasi, 1993.