"SISTEMUL POLITIC" - REGIM POLITIC

Regimul politic constituie una dintre cele mai importante probleme care au facut obiectul preocuparilor atat ale cetatenilor, cat si ale oamenilor politici si politologilor.

Un prim aspect al acestei probleme il constituie conceptul de regim politic. Exista si in legatura cu conceptul de regim politic anumite controvesre. Unii considera ca regimul politic trebuie definit numai prin referire la modul de organizare a statului; altii considera ca regimul politic trebuie privit si definit in legatura cu organizarea intregului sistem politic, varianta spre care inclinam si noi. In literatura de specialitate exista numeroase preocupari pentru definirea intelesului de regim politic. Referindu-se cu deosebire la regimurile politice occidentale, M. Duverger defineste regimul politic ca fiind "un ansamblu coerent si structurat, ale carui parti sunt interdependente si reactioneaza global la modificarile mediului". Un alt autor, G. Burdeau, considera ca " regimul politic poate fi definit ca modul de angajare a raporturilor politice, ca expresie a adecvarii statului la scopurile puterii si la menirea exercitarii ei". Din perspectiva realizarii eficientei procesului de guvernare, J.W. Lapierre considera regimul politic drept o "modalitate de a raspunde problemelor de ordin organizatoric ce se pun guvernarii, problemelor de amenajare a sa pentru a realiza o eficienta maxima".

Pornind de la aceste considerente, prin regim politic se poate intelege modul concret de organizare si functionare a sistemului politic, de constituire a organelor de conducere in societate in raport cu cetatenii. Rezulta din definitie ca regimul politic exprima un raport intre organele de conducere din societate si cetateni, organele de conducere nefiind legate numai de stat, ci de intregul sistem politic. Daca organele de conducere in societate se constituie si actioneaza prin consimtamantul cetatenilor, ca expresie a vointei si intereselor lor, regimurile sunt democratice. Daca organele de conducere a societatii se constituie si actioneaza fara consimtamantul cetatenilor, fara ca acestia sa fie consultati, fara a li se exprima vointa si interesele, regimurile politice sunt dictatoriale. Paleta larga in care se constituie si evolueaza regimurile politice, de la cele cu caracter democratic la cele totalitare, este in stransa legatura cu gradul de oglindire a vointei si intereselor cetatenilor in institutirea acestor regimuri.

Deseori, regimul politic este conceput ca fiind legat de organizarea statului, deoarece statul reprezinta principala institutie politica, iar organele de stat apar ca principalele organe de conducere in societate.

Fie ca este legat de organizarea integului sistem politic, fie de cea a statului, importanta este natura regimului politic: democratica sau dictatoriala. Rezulta, prin urmare, ca regimul politic ocupa un rol esential in sistemul politic, in viata societatii in general.

Experienta istorica a demonstrat ca regimurile democratice au dus la o viata libera, demna si prospera a popoarelor, pe cand cele dictatoriale duc la stagnare, involutii, privatiuni si opresiuni politice.[1] Prezentam in continuare caracteristicile principale ale celor doua tipuri de regimuri:

A. Regimul democratic se materializeaza in forma regimurilor politice concrete, de mare diversitate. Luat ca atare modelul democratic este ideal, toate caracteristicile sale avand atributul puritatii. Regimurile politice reale, concrete pentru a se inscrie in exigentele modelului trebuie sa respecte anumite trasaturi politice care sunt minimale:

separarea puterilor in stat;

existenta si functionarea parlamentului.

pluralism politic;

votul universal;

alegeri libere si corecte;

dreptul fiecarui cetatean de a candida pentru functii politice;

dreptul tuturor cetatenilor de a forma partide si asociatii politice cu doua

caracteristice: ideile si alternativele sa fie dezbatute in cadrul lor; sa aiba posibilitatea reala de a influenta deciziile care au consecinte asupra stricturilor;

existenta unor surse alternative de informare, independente;

institutii care asigura alternanta pasnica la putere;

Modelul democratic de regim politic se caracterizeaza prin doua principii ale

participarii:

principiul reprezentativitatii - existenta unui numar restrans de oameni, reprezentanti care decid in numele celor care i-au votat, fiind investiti de catre alegatori in acest sens; principiul participativitatii aplicat in special in situatiile referendumului si al initiativei populare.

Modelul democratic odata realizat in forma regimului politic, nu devine, prin

aceasta, vesnic. Sunt situatii cand mentinerea sau perfectionarea regimurilor politice democratice intampina dificultati. Astfel in tarile din lumea a treia sau in tarile comuniste exista pericolul ca din cauza problemelor economice modelul democratic sa cada in regimuri inspirate de modelul nedemocratic.

Suprematia regimului democratic ca regim politic este pandita astazi de o serie

de pericole care prind contur prin ideologii cu aspiratii universale de felul nationalismului extremist, a islamismului radical (fundamentalist) sau a comunismului.

Nationalismul extremist poate ameninta democratia prin ideile sustinute dar si

prin conflictele etnice pe care le promoveaza. Este adevarat ca nationalismul nu dicteaza un anume tip de regim politic, dar limiteaza drastic democratia.

Islamismul radical (fundamentalist) este astazi cea mai viguroasa concurenta

ideologica a democratiei. Sunt situatii cand alegerile libere dau castig de cauza opozitiei islamice si nu fortelor democratice.

In legatura cu comunismul nu putem spune ca viitorul sau este mort. Situatiile

din China, spatiul CSI si influentele lor asupra unor zone ale lumii sunt elocvente.

In concluzie se poate spune ca modelul democratic nu este deci scutit de

pericole atat din interiorul, cat si din exteriorul statelor constituite dupa acest model.

B. Regimul nedemocratic. Daca in modelul democratic puterea se constituie

prin participarea si cu consimtamantul cetatenilor, trasatura esentiala a modelului nedemocratic este ca puterea se constituie fara consimtamantul real al cetatenilor. Alte trasaturi:

in istorie modelul nedemocratic este mai vechi decat cel democratic (circa

5000 fata de doar 200);

desemneaza situatia politica in care o persoana sau un grup de persoane

acapareaza si exercita puterea politica;

in realitatea istorica se prezinta sub forma unor regimuri politice concrete

de mare diversitate, dar cu unele trasaturi comune care permit gruparea lor in regimuri autoritar-dictatoriale si regimuri totalitar-dictatoriale.

Regimul autoritar-dictatorial defineste, in general, regimul in care puterea este

detinuta de un singur om sau apartine unei grupari omogene (militari, partid), putere pe care o monopolizeaza si o exercita fara restrictie. Un caz particular este dictatura militara care semnifica regimul politic in care puterea politica este detinuta si exercitata de catre armata nationala sau de un grup de militari. Ea are urmatoarele caracteristici:

armata exercita puterea de stat, controland toata fiinta regimului;

face apel la o ideologie conform careia unicul mod de a fiinta este utilizarea

institutiilor si idealurilor traditionale ale societatii;

interzice orice opozitie politica;

in fruntea detinatorilor puterii se afla o figura charismatica;

politica externa este neutralista (se cauta avantaje din toate directiile

politicii externe).[2]

Un alt caz particular sunt regimurile de dictatura civila, care au urmatoarele

caracteristici:

-sunt mai blande

-suporta coexistenta unei alternative

-exista dictaturi luminate cu rol in revitalizarea, modernizarea si reformarea societatii (Ataturk in Turcia, sahul in Iran);

-exista posibitatea transformarii in regim democratic;

Dictatura totalitara este o exercitare totala a tuturor caracteristicilor modelului nedemocrat.

RECOMANDARI BIBLIOGRAFICE

Easton, David, A Systems Analysis of political life, John Wiley and Sons, New York, 1965.

Ionescu, Ghita, Opozitia, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992.

Magureanu, Virgil, Studii de Sociologie Politica, Editura Albatros, Bucuresti, 1997.

Trasnea, Ovidiu, Stiinta Politica, Editura Politica si Enciclopedica, Bucuresti, 1970.

Idem, Introducere in sociologia politica, Editura Politica, Bucuresti, 1975.