Sistemul politic si societatea globala

SISTEMUL POLITIC SI SOCIETATEA GLOBALA

1. CONCEPTUL SISTEM SOCIAL GLOBAL

Inceputurile cercetarii sistemice dateaza din antichitate dar abia in sec. XX se elaboreaza o teorie generala a sistemelor, formulata de biologul austriac Ludwig von Bertalanffy si de o serie de specialisti in teoria matematica a sistemelor si in teoria sistemelor cibernetice. O astfel de teorie trebuia sa ofere algoritmul relatiilor dintre elementele unui sistem, dintre acestea si sistem, dintre structura si functiile sistemului, dintre sistemele partiale (subsisteme) si sistemul global. Analiza de sistem sau sistemica este studiul analitic al unui sistem, in vederea evidentierii sau a identificarii de catre factorul de decizie a alegerilor preferentiale dintre alternativele posibile de dezvoltare a sistemului in cauza.

Sistemul social global sau macrosistemul poate fi definit ca reprezentand totalitatea activitatilor, relatiilor si reprezentarilor ideale prin care omul isi concretizeaza necesitatile si reprezentarile specifice vietii sociale, structurata ca un ansamblu organizat, dispusa pe niveluri (parti, subsisteme), interconditionate reciproc, cauzal si functional. Din perspectiva teoriei generale a sistemelor, societatea omeneasca ni se infatiseaza ca un complex de subsisteme de ordin economic, social, administrativ, comunitar, spiritual, politic, dispuse ierarhic si aflate in corelatie de ordin cauzal si functional.

Ca orice sistem si sistemul macrosocial reprezinta un ansamblu de elemente aflate in conexiune si interactiune reciproca, alcatuind o structura (un intreg) cu proprietati si functii proprii, calitativ distincte de proprietatile elementelor componente. Ordinea interna a oricarui sistem este data de natura si dinamica relatiilor dintre parti si intreg, ca o relatie dintre subsisteme si sistem, conferindu-i sistemului identitate, stabilitate si dinamism. Coeziunea legaturilor interne ale unui sistem este mai puternica decat cea a legaturilor sistemului cu exteriorul. Orice sistem este un subsistem al unui ansamblu mai cuprinzator.

2. NIVELURI DE COMPLEXITATE ALE ORGANIZARII SISTEMICE

a) Subsistemul activitatii ecomice este format din sfera productiei, consumului, schimbului. El exprima raporturile oamenilor organizati ca societate umana cu natura si relatiile interumane, urmareste satisfacerea trebuintelor umane. De-a lungul istoriei, in cadrul acestui sistem s-a produs trecerea de la economia de subzistenta la economia cresterii si diversificarii fortelor de productie si a relatiilor sociale specifice timpurilor noastre.

b) Subsistemul structurii sociale si al raporturilor specifice componentelor acestei structuri, instituit prin trecerea la configuratia grupala, impusa de realizarea diviziunii muncii si a celorlalte activitati sociale.

c) Subsistemul culturii si al vietii spirituale in ansamblu, compus din totalitatea ideilor, teoriilor, conceptiilor, formelor de constiinta (politica, juridica, morala, filosofica, artistica, stiintifica, religioasa), a reprezentarilor, mentalitatilor si starilor de spirit.

d) Subsistemul vietii comunitare se constituie prin trecerea de la ceata la trib, la popor, la natiune si exprima inchegarea unei fizionomii spirituale si instituirea statului national, indeobste unitar, purtator al suveranitatii si independentei.

e) Subsistemul politic, aparut in conditiile unei inalte diviziuni a muncii sociale, exprima capacitatea de organizare si conducere sociala, este in stransa corelatie cu celelalte sisteme partiale, confera societatii globale capacitatea de a-si ordona evolutia, de a fixa orientarile si optiunile fundamentale si obiectivele schimbarilor sociale, utile oamenilor.

3. SISTEMUL POLITIC. STRUCTURA SI FUNCTIILE SALE

Sociologia si stiinta politica utilizeaza conceptul de sistem politic pentru a analiza viata politica precum un ansamblu, ale carui componente sunt legate intre ele, prin interactiuni identificabile, formand un singur tot.

Nu se poate vorbi de existenta unei definitii unanim acceptate a sistemului politic, dupa cum nu exista o astfel de definitie pentru conceptul general de sistem. Specificul abordarii sistemice consta in prioritatea acordata sistemului asupra partilor, intregul fiind luat ca punct de plecare al oricarei investigatii.

Conceptul de sistem politic a fost introdus in sociologie si stiinta politica dupa cel de-al doilea razboi mondial. Sub influenta bahavioralismului si structural - functionalismului, David Easton (The Political System, A System Analysis of Political Life a aratat ca subiectul reflectiei politologului trebuie sa fie viata politica, apreciata ca sistem de comportamente empiric observabile. Sistemul este constituit din ansamblul simbolurilor care trebuie sa permita identificarea, descrierea, delimitarea si explicarea comportamentului sistemului empiric. Ca sistem deschis, sistemul politic face un permanent schimb cu mediul, prin relatiile de inputs si outputs. Structura interna a sistemului include comunitatea politica, regimul si autoritatile. Mediul sistemului politic este format din componente intrasociale (sistemul biologic, sistemul social) si extrasociale (mediul international - sistemul politic international, sistemul ecologic international, sistemul social international). Mediul exprima fata de sistem anumite cerinte, care patrund in sistem datorita sustinerii lor de catre suporturi. Acestea sunt intrarile (inputs) sistemului politic. Sistemul raspunde cerintelor prin decizii si politici concrete - iesirile (outputs). Prin bucla retroactiunii (feed-back), iesirile sunt aferentate la intrari, producandu-se astfel adaptarea sistemului la mediu si autoreglarea sa. Domeniul politic apare deci ca o corelatie intre intrari si iesiri. Intrarile au forma unor cerinte (solicitari) ale mediului asupra sistemului politic si a unor sustineri (suporturi) ale acestor cerinte. Solicitarile ar fi: cerinta alocarii bunurilor si serviciilor, cerinte privind reglementarea comportamentului, cerinte de participare la viata politica, cerinte de comunicare si de informare a intentiilor politice. Sustinerile sunt: materiale, respectarea legilor, a reglementarilor, sustineri de participare (votul), respectarea autoritatii publice. Iesirile au forma efectuarilor si reglementarilor si sunt: impozitele, reglementarile privind comportamentul indivizilor, reglementari referitoare la repartitia bunurilor si serviciilor, iesiri simbolice, afirmarea valorilor, manifestarea simbolurilor politice, prezentarea programelor si a intentiilor politice. Raspunsurile pe care le ofera sistemul - deciziile si politizarile - sunt rezultatul a trei componente de baza ale sistemului politic: regimul, comunitatea politica si autoritatile.

Ca functii ale sistemului politic, D. Easton mentioneaza:

a) capacitatea reglatoare si receptiva a sistemului, faptul ca acesta actioneaza ca o entitate fata de mediul sau; b) functia de conversiune a intrarilor in iesiri; c) functia de conservare si de adaptare a sistemului. In ultima instanta, D. Easton identifica sistemul politic cu sistemul organismelor statului care trebuie sa adopte deciziile.

Din structura sistemului politic fac parte: relatiile politice, institutiile politice, constiinta si cultura politica, valorile si normele politice si juridice, formele actiunii politice.

Relatiile politice constituie acea parte a raporturilor sociale in care indivizii, grupurile sociale si comunitatile umane actioneaza pentru organizarea si conducerea societatii, implicandu-se prin conexiunile ce se stabilesc in acest proces. Ele au un caracter organizat, se manifesta prin intermediul institutiilor politice, pe baza unor programe si platforme politice, urmarind promovarea unor interese in raport cu puterea politica, in primul rand cu puterea de stat. Deci, acestea sunt relatiile stabilite intre grupuri politice si organizatii politice in raport cu puterea politica, relatiile dintre partide, institutii politice care exprima vointa si interesele diferitelor grupuri de cetateni privind organizarea si conducerea societatii; relatiile dintre cetateni si puterea de stat; relatiile dintre partidele de guvernamant sau de opozitie si putere; relatiile dintre natiuni si etnii, ca relatii interetnice; relatiile intre state - relatii internationale. Relatiile si institutiile politice sunt influentate de gradul de cultura si de constiinta politica al cetatenilor.

Institutiile politice (stat, partide, alte organizatii) indica gradul de organizare a societatii la un moment dat si se constituie in cadrul unui sistem national al unor natiuni. In epoca contemporana, unele institutii politice au dobandit un caracter international sau chiar suprastatal, prin constituirea unor organisme politice la nivelul unor comunitati regionale sau mondiale.

Cultura politica include doua nivele: nivelul constiintei politice comune si nivelul constiintei elaborate, specifice structurilor si indivizilor. Conceptul cultura politica semnifica un ansamblu de teorii, reprezentari, norme si valori, atitudini, stari de spirit, sentimente etc, dobandite prin actiunea politica, teoretica si practica.

Valorile si normele politice si juridice reprezinta reflectarea in viata spirituala a modului de organizare si conducere politica a societatii.

Sistemul politic realizeaza doua categorii de functii: a) functii cognitiv-teoretice; b) functii de ordin actional-practic.

a) Functiile cognitiv-teoretice sunt functia de elaborare a strategiilor dezvoltarii si functia de fixare si distributie a valorilor politice.

b) Functiile de ordin actional-practic sunt functia de mobilizare a resurselor pentru indeplinirea scopurilor strategice ale dezvoltarii si functia integratoare, cu o reactivitate specifica, generata de multitudinea raporturilor din interiorul sistemului.

Aceste functii comporta o manifestare contradictorie a sistemului, fiind expresia pluralitatii de interese ale grupurilor sociale, ale comunitatilor umane, care trebuie oglindite in mod corespunzator si armonizate, cu scopul gasirii celor mai adecvate solutii.

4. MODELE DE ANALIZA A SISTEMELOR POLITICE

Nu numai D. Eason a utilizat analiza sistemica a sistemelor politice. Spre exemplu, David Apter intreprinde o analiza a sistemelor de tranzitie, distingand doua tipuri pure (limita) de guvernamant: tipul totalitar (autoritar) si tipul liberal-democratic dar precizand ca in procesul modernizarii aceste modele se gasesc rareori intr-o forma pura. El mentioneaza si variante mai putin tipice de modernizare: modernizarea autocratica, oligarhia militara, societatea neomercantilista.

Gabriel Almond incearca o tipologizare a sistemelor politice si prezentarea unui model de sistem politic pentru tarile in curs de dezvoltare. Integrand elemente din conceptia lui M. Weber si T. Parsons, el defineste sistemul politic intr-o perspectiva functionala ca fiind acel sistem de interactiuni, ce poate fi gasit in toate societatile independente, care indeplinesc functiile de integrare si de adaptare (atat pe plan intern cat si in raport cu alte societati), prin mijloacele utilizarii sau amenintarii cu utilizarea constrangerii fizice, mai mult sau mai putin legitime. (The Politics of Developing Areas).

In opinia lui Almond, sistemul politic se caracterizeaza prin interdependenta, compresivitate si existenta granitelor. El stabileste trei niveluri de functii, in legatura cu sistemul politic: 1) cel care leaga sistemul de mediu (precizeaza comportarea sistemului ca unitate in relatia cu alte sisteme sociale); 2) functiile interne ale sistemului (conversiune, asimilarea, selectia, circulatia, impulsurile - in legatura cu care dezvolta teoria capabilitatilor sistemului); 3) functiile de outputs, prin care se ofera raspunsuri la solicitarile si presiunile de intrare.

G. Almond distinge patru variabile de input (socializarea si secularizarea politica, articularea intereselor, imbinarea intereselor, comunicarea politica) si trei variabile de output (producerea regulilor, aplicarea acestora, judecarea sau sanctionarea in baza lor).

Autorul american construieste o tipologie a sistemului politic pe fundamentul conceptului cultura politica. Almond considera ca in toate sistemele politice contemporane exista un set comun de categorii, el insistand in special asupra categoriilor structura si cultura politica, aflate in stransa corelatie: cultura politica afecteaza puternic, uneori pana la determinare, structura politica. Sunt deosebite trei tipuri fundamentale de cultura politica: 1) parohial (limitat); 2) de supunere; 3) participativ. Cultura politica marcheaza gradul de cunoastere si participare la viata politica.

Analizand cultura politica, G. Almond distinge 4 tipuri de sisteme politice ale lumii contemporane: 1) anglo-american; 2) continental-european; 3) pre sau partial industrial; 4) sistemele totalitare.

Daca D. Easton a semnalat importanta comunicarii iar G. Almond pe cea a culturii politice in comportamentul politic, Karl W. Deutsch (The Nerves of Governments) aduce in atentia stiintei politice problema comunicatiei politice, a controlului si reglarii acesteia. El subliniaza ca puterea este numai centrul, nu si esenta politicului. Politicul este sfera in care deciziile sunt facute, respectate si, in ultima instanta, impuse. Impunerea deciziilor necesita, inainte de toate, informarea, cunoasterea, politica. Informarea precede constrangerea. Mecanismul de comunicare a informatiei este primul mijloc care face ca decizia sa fie respectata. Guvernamantul este comparat cu carma unui vas, avand rol decisiv. Stiinta carmuirii dezvoltata in ultimul timp ar fi cibernetica. Karl Deusth (Comunication Model and Decision Systems ) asimileaza sistemul politic cu un sistem cibernetic de control prin eroare si identifica sistemul deciziilor politice cu un proiectil autoghidat, care se indreapta spre o tinta. Retin atentia ideile legate de pilotaj si de feed-back-ul negativ. El arata ca, pentru a atinge anumite obiective politice, interne si externe, guvernele trebuie sa-si ghideze comportamentul politic pornind de la fluxul de informatii privind propria lor pozitie in raportul cu aceste obiective, distanta care le separa de rezultatele reale, nu de cele dorite, actiunile lor cele mai recente sau tentativele de a se apropia de ele.

Morton A. Kaplan (Teoria sistemelor si stiinta politicii) califica politicul subsistem al sistemului social care, prin organizarea sistemului si distributia autoritatii in cadrul acestuia contribuie la calitatea de a fi dominat, multistabil, cu capacitatea de sarcina si metasarcina. Sistemul politic cu un astfel de rol domina, la randul sau, actorul individual deoarece normele sistemului functioneaza ca un dat parametric, la care el trebuie sa se adapteze. Politica este definita ca reglementarea organizarii sistemului social si a distributiei autoritatii in cadrul lui.

Analiza lui Eduard A. Shils este centrata pe una dintre cele mai importante probleme ale stiintei politice contemporane - modernizarea politica. Shils arata ca schimbarea institutiilor si a valorilor politice, intre care exista o intima corelatie se realizeaza fie prin revolutii, fie prin schimbari evolutive, intre ele existand numeroase grade de stabilitate si instabilitate. Modernizarea si schimbarile politice sunt determinate si se efectueaza in contextul unor factori ca industrializarea, urbanizarea, tehnologia, educatia, comertul, dezvoltarea sociala, cultura etc, care nu intra in sfera cercetarii politologice, dar al caror rol nu poate fi neglijat Aspiratia generala a tuturor statelor noi este aceea de a se elibera de dependenta puterilor occidentale dar , uneori, se face un exces de modernism, creandu-se structuri si situatii care nu pot fi sustinute prin suporturi reale. Simultan cu larga participare a populatiei la decizia politica, in multe alte state se mentine o structura ierarhica rigida, nedemocratica. Eduard Shils analizeaza cinci modele de modernizare a noilor state: democratia politica, democratia tutelara, oligarhia modernizatoare, oligarhia totalitara si cea traditionala:

Democratiile politice practica diferentierea functiilor si specializarea structurilor.

Democratiile tutelare se reclama din norme si forme structurale ale democratiei; sistemele concentreaza autoritatea in executiv si administrativ, legislativul are o putere relativa, independenta judiciarului este insuficienta.

Oligarhiile pe cale de modernizare implica suspendarea sau inexistenta unei constitutii; puterea se concentreaza in mainile unei clase birocratice si/sau autoritare.

Oligarhiile totalitare difera de cele mentionate anterior prin gradul de penetrare a politicului in societate, gradul de concentrare a puterii si ritmul mobilizarii sociale.

Oligarhiile traditionale se bazeaza mai mult pe cutuma decat pe constitutii; elita conducatoare este recrutata pe baza criteriului inrudirii sau statusului si vizeaza, inainte de toate, mentinerea la putere.

Preluand tipologia lui Shils, G. Almond prezinta 7 tipuri de sisteme politice:

Sisteme traditionale, caracterizate prin absenta specializarii structurale

Sisteme autoritare pe cale de modernizare, cu un grad inalt de concentrare a autoritatii

Democratii tutelare, cu un partid dominant

Democratii imobiliste - natiuni vechi, mai integrate si dezvoltate

Sisteme autoritare conservatoare, vizand mentinerea ordinii sociale existente.

Sisteme totalitare, de tip comunist sau fascist

Democratii stabile

Adept al lui D. Easton, Jean Blondei (Comparing Political System) defineste sistemul politic ca set de interactiuni ce duce la adoptarea unor decizii cu caracter national, in care guvernele joaca un rol important. Sistemul politic transforma imputs-urile in outputs-uri prin intermediul deciziilor, aceasta actiune de transformare fiind si functia sistemului, alcatuita din mai multe subfunctii: doua dintre ele legate de imputs - selectia cerintelor si combinarea lor, iar celelalte trei legate de outputs-uri - elaborarea legilor, aplicarea si aprecierea lor. Blondel arata ca exista sase mari tipuri de structuri politice: 1) grupurile care fluctueaza intre organizatiile cu caracter general si chiar atotcuprinzator (organizatii religioase sau chiar tribale si organizatiile mici cu scopuri precise); 2) partidele politice; 3) organele executive; 4) organele legislative; 5) organele administrative; 6) organele judecatoresti. Autorul defineste normele sistemului politic ca valori generale, pe baza carora au loc reactiile populatiei si ale grupurilor la evenimente. In functie de aceste norme, sistemele politice sunt clasificate in 5 categorii: 1) liberal-democratice; 2) comuniste; 3) traditional - conservatoare; 4) populiste; 5) autoritar-comuniste.

Si alti autori, manifestand initial o predilectie pentru analiza clasica, au evoluat spre abordari sistemice.Este cazul lui M. Duverger si a lucrarii sale Janus. Les deux faces de l Occident. Incluzand multe dintre ideile intalnite anterior in lucrari ca Introduction à la politique, Democratie sans le peuple, Sociologie politique, Janus cuprinde o analiza a fenomenelor contemporane din lumea occidentala si o prezentare istorica a evolutiei sistemului politic. Conceptul de sistem folosit de autor corespunde intr-o mare masura definitiei lui T. Parson si notiunii de structura elaborata de Jean Piaget. M. Duverger recurge la analiza sistemica avand intentia de a inlocui studiul comparativ al entitatilor politice cu o cercetare globala.

Considerat din perspectiva structurala, ca principal element al suprastructurii unei societati, sistemul politic este un subsistem al sistemului social global. Din perspectiva functionala, el coincide sau acopera sistemul global, fiind un cosistem al acestuia. Conform legii varietatii necesare formula de W.Ross Ashby (Introducere in cibernetica), pentru toate sistemele mari, perfectionarea sistemului echivaleaza cu cresterea varietatii necesare. Strategia optimizarii sistemului politic urmareste maximizarea posibilitatilor de raspuns adecvat la cerintele mediului intrasocietal si extrasocietal si minimalizarea constrangerilor care tind sa limiteze aria alegerilor posibile in elaborarea unor raspunsuri adecvate. Aceasta presupune perfectionarea componentelor sistemului politic si a institutiilor intr-o directie convergenta.

SCHEMA PARTIALA A SISTEMULUI POLITIC "MODELUL DE RASPUNS

AL UNUI SISTEM POLITIC"

Intrebari de verificare a cunostintelor

Analizati continutul conceptului "sistem social global".

Care sunt subsistemele ce intra in compunerea sistemului social global?

Cum definiti sistemul politic?

Ce elemente sunt incluse in structura interna a sistemului politic?

Ce functii realizeaza sistemul politic?

In cadrul demersului analizei si tipologizarii sistemelor politice, care au fost modelele cele mai valorizate?