SOCIETATE POLITICA - SOCIETATE CIVILA

SOCIETATE POLITICA - SOCIETATE CIVILA

Societatea politica si societatea civila constituie categorii de

baza ale politologiei, avand o importanta mare in problemele organizarii

si conducerii democratice a societatii, in special, si functionarii

ei, in general. Raportul dintre societatea politica si societatea

civila exprima, in mare masura, gradul de democratizare a societatii

si responsabilitatilor cetatenilor ei.

1. Aspecte teoretice privind societatea politica si societatea civila

Preocupari teoretice cu privire la societatea politica si societatea

civila sunt prezente inca din Antichitate. Astfel, Democrit, sofistii,

Socrate, Platon, Aristotel aratau ca societatea trebuie sa fie condusa de

o grupare de initiati, de intelepti cu competenta profesionala si conduita

morala, care sa exercite conducerea politica avand consimtamantul

cetatenilor. Contributii importante sunt aduse in epoca moderna.

Astfel, Ch. Montesquieu arata in lucrarea sa Despre spiritul legilor

ca societatea civila exista in mod autonom de societatea politica si ca

ea controleaza statul si puterile sale distincte. Totodata, el precizeaza

ca legile sunt obligatorii, ele fiind "raporturi necesare ce deriva din

natura lucrurilor" si urmaresc reglementarea raporturilor dintre cetateni

si guvernanti. De asemenea, Montesquieu subliniaza si preponderenta

societatii politice asupra societatii civile, care defineste libertatea

"despre dreptul de a face tot ceea ce ingaduie legile". Observam aici

insa o tendinta a societatii politice de a-si subordona societatea civila.

J.J. Rousseau, in cunoscuta lucrare Contractul social, a acreditat ideea

raporturilor contractuale intre conducatori si condusi, respectiv intre

societatea politica si societatea civila. In declaratia Revolutiei Franceze

asupra drepturilor omului si cetateanului (1789) se subliniaza ca

societatea civila, inteleasa ca o comunitate de oameni liberi si egali,

exista inaintea autoritatii de stat si ca puterea in stat se fundamenteaza

pe consensul poporului, pe contractul social. In acest document un

semnificativ rol a fost rezervat opiniei publice, aceasta fiind "vointa

colectiva" ce confera legitimitate activitatii politice.

Deci, la inceputul epocii moderne, in timpul revolutiilor burgheze,

cat si in etapele care au urmat, problema delimitarii sau a

raportului dintre societatea politica si societatea civila a detinut un rol

prioritar, aducandu-se clarificarile necesare atat conceptelor de

societate politica si civila, raporturilor dintre ele, cat si rolului lor in

viata sociala. In multe cazuri, insa, cele doua concepte nu apar

formulate cu suficienta claritate in lucrarile diferitilor ganditori.

Au existat autori care au conturat tendinta de "topire" a sferei

societatii civile in aceea a "vietii de stat" sau a societatii politice. De

exemplu, la John Locke conceptul de "societate civila" este sinonim

cu cel de stat, la J.J. Rousseau conceptul de "societate civila" se

identifica cu statul, pe care el il denumeste "stat civil". Nici Immanuel

Kant si nici Johann Fichte nu au recunoscut existenta unei societati

civile, confundandu-le cu societatea politica. In conceptia lui Kant,

"statul civil" este sinonim cu "statul politic". Considerand, pe buna

dreptate, ca societatea civila este o creatie a lumii moderne, Friederich

Hegel o defineste ca fiind "diferenta care intervine intre familie si

stat". In scrierile sale se observa ca termenul de societate civila este

distinct de cel de societate politica.

Contributii la clarificarea conceptului de "societate civila" a

adus si Charles Alexis de Tocqueville, considerat, de Marcel Prélot,

primul politolog modern, un "Montesquieu" al secolului XIX.

Machiavelli, in lucrarea sa Principele, subliniaza si el diferenta

dintre societatea politica si societatea civila. Cetatea, in conceptia

autorului, se imparte in popor si organismele sale sociale si societatea

politica, "cei mari".

2. Societatea politica

Pe baza valorificarii contributiilor mentionate, precizam ca prin

societate politica se intelege totalitatea institutiilor, organizatiilor,

asociatiilor si mijloacelor de informare in masa, care in mod organizat

si pragmatic se implica in problemele puterii si conducerii

politice, fie facand parte din organele de conducere politica, fie

activand pentru dobandirea puterii politice.

Asadar, institutiile, organizatiile, asociatiile, mijloacele de informare

cu caracter politic sunt cele care se implica in problema puterii

politice, fie pentru a o exercita, fie pentru a o dobandi daca nu o detin.

Societatea politica difera de la o etapa la alta, de la o tara la alta,

prin consistenta ei organizatorica, autoritatea politica si caracterul sau

democratic.

In societatea politica se includ: statul cu toate componentele sale

(puterea legislativa, executiva, judecatoreasca); partidele politice; oricare

alte organizatii care se implica in problema puterii prin manifestarea

unor optiuni in organizarea si conducerea societatii si printr-o

activitate de dobandire a puterii politice.

Tinand cont de situatia actuala, trebuie sa se inteleaga cu claritate

ca organizatii politice sunt numai acelea care, prin statut, prin

program, prin activitati consfintite de o reglementare legala, se implica

in problemele puterii politice, ale organizarii si conducerii societatii.

Societatea politica este formata, de regula, din guvernanti sau cei

care tind sa devina guvernanti si care, intr-un regim democratic, se

afla in slujba intereselor cetatenilor pe baza unui stat de drept, care

slujeste societatii civile.

Intr-un regim dictatorial, societatea politica tinde sa-si subordoneze

societatea civila, pe care, in loc sa o slujeasca, o transforma

intr-un instrument de aservire.

3. Societatea civila

Prin societate civila se intelege totalitatea indivizilor in calitate

de cetateni (facand abstractie de implicarea pe care o pot avea unii in

problemele puterii), a tuturor agentilor si organizatiilor economice, a

tuturor organizatiilor socio-profesionale, de creatie etc. cu caracter apolitic,

care desfasoara, in cadrul unor relatii sociale, multiple activitati.

Intr-un regim democratic, societatea civila isi desfasoara activitatea

pe baza unor legi ferme, inclusiv a constitutiei, menite sa prevada

si sa asigure drepturile si libertatile cetatenilor, obligatiile si indatoririle

pe care sa le exercite fara oprelisti din partea societatii politice,

precum: dreptul de exprimare, de asociere, de organizare, de greva, de

demonstratii, de circulatie libera, de informare si instruire etc.

Pentru a determina societatea politica sa o slujeasca intr-un mod

cat mai eficient, societatea civila trebuie sa aiba un mare grad de

cunoastere, organizare, responsabilitate si, in conformitate cu legea, sa

furnizeze mijloacele de a frana puterea politica in eventualele sale

tendinte de a-si subordona societatea civila, cum se intampla intr-un

regim totalitar.

O putere, dupa cum constata Montesquieu, nu poate fi franata

decat de o alta putere. In cazul nostru, puterea politica nu poate fi franata

decat de puterea civila.

Numai o societate politica autentic democratica, bazata pe egalitatea

sanselor, creeaza conditii afirmarii societatii civile.

In cadrul unui regim politic democratic, intre societatea politica

si societatea civila nu pot exista raporturi nici de subordonare, nici de

supraordonare, ci raporturi complexe de interdependenta, imbracand si

forme contradictorii in anumite situatii. Unele componente ale societatii

civile, in anumite situatii, au un caracter ambivalent, cum este, de

exemplu, institutia bisericii. Interferentele dintre societatea politica si

societatea civila au fost sesizate cu mult timp in urma de G.W.Fr.

Hegel, care considera ca nu poate fi vorba de o separare absoluta a

societatii politice (statul) de societatea civila, manifestandu-se o comunicare

biunivoca intre stat si societatea civila. Aceasta idee a inspirat

practica politica din mai multe tari occidentale, in care s-au constituit

organisme de mediere intre societatea politica si societatea civila.

Schimbarile produse in urma revolutiilor si a altor evenimente

care au avut loc in ultimele decenii ale secolului XX in tarile din

Europa Centrala si de Est, printre care si Romania, au condus la inlaturarea

despotismului si totalitarismului, la statornicirea pluralismului

politic, a orientarii spre economia de piata, afirmarea drepturilor fundamentale

ale omului, vizand in cele din urma asezarea intregului

sistem social-politic pe principiile statului de drept, ale unei democratii autentice. Toate aceste elemente pot sa-si gaseasca o reala

infaptuire numai in conditiile afirmarii si maturizarii societatii civile.

Se poate conchide ca in tara noastra, in urma evenimentelor din

decembrie 1989, s-a realizat deschiderea spre mari prefaceri si in

directia societatii politice si a societatii civile.