SOCIETATEA CIVILA

SOCIETATEA CIVILA

Prin societate civila se intelege totalitatea indivizilor ca cetateni (facand abstractie de implicarea pe care o pot avea unii in probleme puterii), a tuturor agentilor si organizatiilor economice, a tuturor organizatiilor socio-profesionale, de creatie, a mijloacelor de informare neangajate politic etc., cu caracter apolitic, care desfasoara, in cadrul societatii, multiple activitati.

Intr-un regim democratic, societatea civila isi desfasoara activitatea pe baza unor legi ferme, inclusiv a constitutiei, menite sa le prevada si sa asigure drepturile si libertatile cetatenilor, obligatiile si indatoririle pe care sa le exercite fara oprelisti din partea societatii politice precum: dreptul de exprimare, de asociere, de organizare, de greva, de demonstratii, de circulatie libera, de informare si instruire etc..

Pentru a determina societatea politica sa o slujeasca cat mai bine, societatea civila trebuie sa aiba un mare grad de cunoastere, organizare, responsabilitate si, in conformitate cu legea, sa furnizeze mijloace de a frana puterea politica in eventualele sale tendinte de a-si subordona societatea civila, cum se intampla intr-un regim totalitar.

O putere, dupa cum constata Montesquieu, nu poate fi franata decat de o alta putere. In cazul nostru, puterea politica nu poate fi franata decat de puterea civila. In acest sens, trebuie avut in vedere faptul ca societatea civila este cu atat mai puternica cu cat este mai independenta de puterea politica, iar aceasta independenta rezida, in mare masura, in natura proprietatii, in independenta cetatenilor ca agenti economici.

Intr-un stat bazat pe economia de piata, pe pluralitatea proprietatii, exista posibilitatea independentei economice a cetateanului si deci a independentei lui politice. Aceasta problema nu trebuie inteleasa in mod absolut. Intr-o societate bazata pe o economie libera de piata, cetatenii lipsiti de proprietate, ca simpli angajati, sunt mai putin independenti decat proprietarii, fara a mai pune problema marilor proprietati.

In regimurile totalitare (fasciste si comuniste), chiar daca, uneori, in mod formal, exista o legislatie care prevede drepturi si libertati, societatea civila este oprimata si in mare masura subordonata societatii politice tocmai datorita lipsei de independenta a cetatenilor ca agenti economici. Regimurile totalitare nu presupun doar o extrema centralizare a statului, ci, mai ales, distrugerea societatii civile, privarea cetatenilor de acea retea de legaturi, organisme, asociatii nepolitice care asigura o viata sociala normala. In regimurile totalitare, lichidarea societatii civile este necesara pentru a garanta statului monopolul puterii asupra societatii.

Numai o societate politica, autentic democratica, bazata pe egalitatea sanselor, creeaza conditii afirmarii societatii civile. Egalitatea de conditii, aprecia Tocqueville, exercita o influenta extraordinara, atat asupra societatii politice, cat si asupra societatii civile.

Acest fapt imprima o anumita orientare spiritului politic, si legilor, o anumita formulare, guvernantilor, percepte noi, iar celor guvernati, deprinderi specifice, de asemenea, el exercita asupra societatii civile o autoritate de fel mai redusa decat asupra guvernantilor; creeaza opinii, genereaza sentimente, sugereaza uzante si modifica tot ce nu produc ei in mod direct.[1]

O analiza atenta ii releva urmatoarele caracteristici:

a)       O societate bazata pe o lege generala care-i asigura functionalitatea-

Constitutia;

b)       Societatea in care statul admite distribuirea puterii intre reprezentantii

grupurilor organizate de cetateni, principiul separatiei puterilor fiind separat prin legea fundamentala;

c)       O societate bazata pe o retea larga de instutii si grupuri socio-profesionale

autonome actionand ca agenti ai vointei poporului: fundatii, sindicate, industrii independente, miscari sociale, profesiuni liberale, universitati autonome, bresle, intelectuali;

d)       Domeniul politic intins intre structurile birocratice ale statului, pe de o parte, si

sfera privata a familiei si relatiilor de prietenie, pe de alta parte, acea zona a socialului a carei evolutie exclude imixtiunea politicului;

e)       Statul de drept, garantarea prin lege a drepturilor cetatenesti fundamentale,

apararea impotriva abuzurilor; permanenta expansiune a drepturilor si rolurilor diverselor categorii de cetateni;

f)         Libertatea este garantata printr-o constitutie sau traditii politice puternic

inradacinate, ea presupunand intotdeauna buna functionare a formelor democratice prin care conducerea treburilor civice este asigurata de persoane provenite din toate paturile sociale;

g)       O societate care impune implicarea individului in problemele comunitatii si

responsabilitatea acestuia fata de binele comun.[2]

In cadrul unui regim politic democratic, intre societatea politica si societatea civila nu pot exista raporturi nici de subordonare, nici de supraordonare, ci raporturi complexe de interdependenta, imbracand si forme contradictorii in anumite situatii. In conditiile respectului reciproc dintre societatea politica si societatea civila, se pot statornici raporturi normele, lipsite de constrangere intre puterea politica si puterea civila, intre guvernanti si guvernati. Intre cele doua categorii se realizeaza astfel sisteme de comunicare, transfer de interese. Uneori, segmente ale societatii civile trec in sfera societatii politice, si invers. Unele componente ale societatii civile, in anumite situatii, au un caracter ambivalent, cum este, de exemplu, institutia bisericii. Interferentele dintre societatea politica si societatea civila au fost sesizate cu mult timp in urma de G.W.Fr.Hegel, care considera ca nu poate fi vorba de o separare absoluta a societatii politice (statul) de societatea civila, manifestandu-se o comunicare biunivoca intre stat si societatea civila.

Aceasta idee a inspirat practica politica din mai multe tari occidentale, in care s-au constituit organisme de mediere intre societatea politica si societatea civila. In Franta, de pilda, pe langa Parlament, s-a infiintat in 1954, Consiliul Economico-Social, reprezentand aproape toate sectoarele societatii civile: patronat, sindicate, organizatii cooperatiste etc.. Prin intermediul acestui consiliu, societatea civila din Franta cunoaste hotararile guvernului; se pronunta asupra lor, contribuind la rezolvarea prin consilieri a unor probleme de mare interes.

Schimbarile produse in urma revolutiilor si a altor evenimente care au avut loc in ultimele decenii ale secolului XX in tarile din Europa centrala si de Est, printre care si Romania, au condus la inlaturarea despotismului si totalitarismului, la statornicirea pluralismului politic, a orientarii spre economia de piata, afirmarii fundamentale a omului, vizand, in cele din urma, asezarea intregului sistem socio-politic pe principiile statului de drept, ale unei democratii autentice. Toate aceste elemente pot sa-si gaseasca o reala infaptuire numai in conditiile afirmarii si maturizarii societatii civile.

Pentru tara noastra, unde dictatura a fost mai dura fata de alte tari in care s-au mentinut nuclee puternice ale societatii civile, procesul de refacere a acestei societati decurge mai anevoios. Daca, in viitorul previzibil, societatea civila din Romania nu se maturizeaza, exista pericolul ca noile institutii democratice, care actioneaza pe baza principiilor democratice ce-si gasesc reflectare in constitutie, sa degenereze sau chiar sa se prabuseasca, pentru ca, asa cum o sa demonstreze experienta istorica, constituirea unei democratii autentice nu se poate realiza decat prin aportul societatii civile.

In perioada de timp care a trecut de la revolutia din decembrie 1989, asistam, in tara noastra, la o remarcabila proliferare de grupari, organizatii, fronturi, ligi, sindicate, asociatii patronale etc., care pot fi considerate nuclee ale societatii civile. In acelasi timp, au aparut numeroase ziare si reviste independente, un numar mare de cluburi de discutii, care dau imaginea procesului de inchegare a societatii civile.

Se poate conchide ca, in tara noastra, in urma evenimentelor din decembrie 1989, s-a realizat deschiderea societatii politice si a societatii civile.[3]

RECOMANDARI BIBLIOGRAFICE

Colas, Dominique, Genealogia Fanatismului si a Societatii Civile, Editura Nemira, Bucuresti, 1998.

Lijphart, Arend, Democratii. Modele de Guvernare Majoritara si Consensuala in Douazecisi una de tari, Editura Sigma IG, Chisinau, 1999.

Magureanu, Virgil, Studii de Sociologie Politica, Editura Albatros, Bucuresti, 1997.

Evelyn, Pisier, (coord.), Istoria Ideilor Politice,Editura Armacord, Timisoara, 2000.