Sistem politic vs. Regim politic

1.1 Ce este sistemul politic

Este un model introdus sub influenta teoriei sistemelor, exprima la nivel conceptual interactiunile politice si institutionale care determina deciziile carora li se supun cetatenii si comunitatile. Sociologul american David Easton defineste sistemul politic drept ansamblul interactiunilor prin care obiectele de valoare sunt repartizate pe cale autoritara intr-o societate, adica drept o interdependenta a diferitelor componente care construieste totalitatea si o existenta a unei puteri de interventie.

1. Abordarea institutionala, prin Duhamel Olivier, defineste sistemul politic ca exercitiu al puterii ce rezulta din practica institutionala dominanta. Analiza institutionala depaseste analiza strict constitutionala si pune in evidenta diferenta dintre prevederile constitutionale, care ar caracteriza regimul politic, si practica politica, adica sistemul politic caruia i se adauga dinamismul vietii politice si rolul partidelor politice in raport cu institutiile.

2. Scoala de politica comparata americana (Almond si Powel) afirma ca sistemul politic este rezultanta tuturor structurilor sub aspectul lor politic.

1.1.2. Sistemul institutional

Sistemul institutional reprezinta ansamblul relatiilor dintre diferitele puteri si autoritati ale statului.

Autoritatile publice pot fi, in functie de atributii:

autoritate deliberativa - care indeplineste functia legislativa

autoritate prezidentiala - care indeplineste functia de mediere intre puterile statului si de mediere intre stat si societate, de reprezentare a statului roman prin intermediul misiunilor diplomatice (al ambasadelor si consulatelor), de garant al independentei nationale si al integritatii teritoriale a tarii

autoritatea guvernamentala - care indeplineste functia asigurarii realizarii politicii interne si externe a tarii si exercitarea administratiei publice.

In functie de nivelul de competenta, autoritatile publice sunt:

centrale: Presedintia, Guvernul, Parlamentul, Prefectura

locale: Consiliul judetean, Consiliul local si Primarul.

In Romania, primarii sunt alesi prin vot majoritar uninominal in doua tururi, prin sistem electoral majoritar uninominal. Consilierii locali si judeteni sunt alesi prin vot proportional pe liste propuse de partide prin sistem electoral proportional de lista, cu distribuirea mandatelor in circumscriptiile locale prin regula celui mai mare rest.

Redistribuirea voturilor valide este diferita la alegerile locale fata de alegerile generale. Sistemul proportional de lista cu regula celei mai mari medii este utilizat la alegerea parlamentarilor romani, cand resturile valide ale formatiunlor politice care nu au depasit pragul electoral (3% in 1992, 5% acum pentru partide politice si 10% pentru aliante politice) se redistribuie in mandate la nivel national.

In Franta, consilierii locali sunt alesi prin vot majoritar uninominal; consilierii sunt cei care isi aleg ulterior primarul.

In Olanda, primarii sunt numiti direct de catre monarhul constitutional.

1.1.3 Regimurile politice dupa criteriul institutional

In cadrul fiecarei societati date, in functie de raportul institutional ce se stabileste intre principalele componente ale puterii de stat exprimate prin institutiile sale politice (guvern, parlament, presedinte), regimurile politice democratice imbraca in functionalitatea lor practica/juridica urmatoarele forme:

1.1.4 Regimurile politice parlamentare (colaborarea puterilor)

Executivul este bicefal: seful Statului nu este seful Guvernului; dar poate fi parte din Executiv (in regimul semi-prezidential). Membrii Guvernului isi asuma raspunderea individual in fata Parlamentului. Guvernul se sprijina in activitatea sa pe o majoritate parlamentara. Ministri isi asuma/angajeaza individual raspunderea in fata Parlamentului. Fiecare ministru este raspunzator politic individual in fata Parlamentului. Guvernul propune legi si conduce prin ministere.

In cadrul acestor regimuri parlamentare, Parlamentul detine un rol preponderent in raport cu celelalte organe ale puterii de stat, concretizat intr-un surplus de atributii si prerogative. Parlamentul poate dizolva Guvernul prin exprimarea votului de neincredere (in regimurile parlamentare) sau prin motiunea de cenzura (specifica regimurilor semi-prezidentiale). Parlamentul poate initia si desfasura anchete de control asupra activitatii guvernamentale, dezbate si aproba tratatele politice sau economice cu alte state, hotaraste in problemele majore ale dezvoltarii interne si externe etc. Asemenea regimuri se intalnesc in Anglia, Germania, Italia etc.

Seful Guvernului (in unele tari precum Elvetia, Seful statului) este desemnat de Parlament si raspunde pentru intreaga sa activitate in fata acestuia, care il poate demite. Regimul parlamentar din Italia sau Bulgaria are Consiliu de Ministri, iar primul ministru este presedintele Consiliului de Ministri, subliniindu-se astfel dependenta Guvernului de Parlament.

1.1.5 Regimuri politice prezidentiale (separarea puterilor)

In aceste regimuri prezidentiale, Executivul este monocefal: Seful statului este si Seful Guvernului. Seful statului este investit cu conducerea suprema a statului, detinand in sistemul de stat o pozitie privilegiata. Presedintele are largi atributii si prerogative: numeste membrii Guvernului, iar Congresul are aici doar un rol consultativ (spre deosebire de regimul semi-prezidential, unde Parlamentul da votul de investitura). Presedintele are initiativa legislativa, exercita functii importante in stat (este comandant suprem al armatei), poate opune dreptul de veto unor legi, incheie tratate internationale, promulga legile. Exemple de asemenea regimuri politice sunt: SUA, Indonezia, Filipine etc.

Seful statului este si seful Executivului. Presedintele ales prin vot direct (legitimitatea Presedintelui are caracter national) isi alege/numeste colaboratorii, votul Adunarilor Reprezentative (Congresului in SUA) fiind consultativ. Responsabilitatea politica a ministrilor este angajata doar in fata Presedintelui, ministrii nu trebuie sa dea socoteala Parlamentului. Presedintele poate fi tras la raspundere doar de catre Congres (alcatuit din Camera Reprezentantilor si Senat).

Legislativul apartine Camerelor alese. Camera Reprezentatilor (deputatii) reprezinta principiul democratic: in functie de ponderea democratica a statului federat isi va trimite proportional un numar mai mare sau mai mic de reprezentanti. Senatul reprezinta principiul federal: fiecare stat federat isi va trimite un numar egal de senatori si anume doi.

Senatul are atributii de politica externa. La randul sau, Presedintele are dreptul de a initia negocieri, de a semna tratate pe care Senatul trebuie sa le ratifice. Presedintele are dreptul de a declara razboi, de a incheia pace, de a numi ambasadori si consuli. Presedintele promulga legile.

Presedintele are drept de veto:

a)            Absolut - atunci cand seful statului se opune unei legi.

b)            Suspensiv - cand o lege retrimisa de Presedinte in Congres, daca este aprobata in Camere in acelasi mod, se aproba.

c)            Pocket Veto - cand nu are timp momentan sa analizeze respectiva lege. Apeleaza la Pocket Veto in ultima saptamana dinaintea alegerilor, stiind ca Congresul nu va mai avea timp sa discute si sa voteze legea propusa spre promulgare.

Puterea judecatoreasca supravegheaza modul cum sunt aplicate legile. Curtea Constitutionala poate invalida legile organice si ordinare pe motiv de neconstitutionalitate. Curtea Suprema de Justitie poate amenda Constitutia SUA.

Regimurile politice de adunare (confuzia puterilor)

Rolul decisiv il are Adunarea Reprezentantilor, aleasa prin votul direct al cetatenilor. Guvernul este derivat din vointa Parlamentului. Presedintele este lipsit de importanta si este numit de catre Parlament. Ministrii sunt desemnati de catre Parlament. In Elvetia, Adunarea Legislativa desemneaza Executivul, iar atributiile Guvernului sunt de foarte multe ori preluate de Adunare.

1.1.6 Regimurile politice parlamentare semi-prezidentiale

Lupta pentru suprematie din cadrul unor societati intre puterea executiva (Guvern, si Seful statului) si puterea legislativa (Parlament) a impus aparitia unui element de mediere. De regula, acest element a fost gasit in persoana sefului statului, care din dorinta de a limita puterea Parlamentului a fost inzestrat cu prerogative ce tin atat de Executiv, cat si de Legislativ, Presedintele putand astfel sa le medieze. Asemenea regimuri se nasc si se dezvolta indeosebi in societatile foste comuniste din Europa Centrala si Rasariteana, unde perioada de tranzitie impune mentinerea unui Executiv puternic, dar si a unui Legislativ autoritar.

Regimul politic in Romania este unul semi-prezidential. Presedintele desemneaza primul ministru din randul partidului castigator in alegerile parlamentare, sau din randul partidelor reprezentate in Parlament.Dupa ce alcatuieste echipa, premierul trebuie sa obtina votul de investitura din partea Parlamentului, altfel Guvernul nu poate functiona. Apoi Presedintele numeste Guvernul. Presedintele, ca Sef al Executivului, poate propune dizolvarea Parlamentului in anumite situatii (in cazul in care Parlamentul refuza de doua ori in termen de 60 de zile votul de investitura pentru echipa guvernamentala). Presedintele Romaniei devine seful Guvernului atunci cand participa la sedintele de Guvern (cand este invitat sa prezideze sedintele de Guvern pe probleme de politica externa sau de aparare a ordinii interne).

Presedintele Romaniei este seful suprem al Armatei si al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), avandu-i in subordinea sa pe primul ministru si pe sefii serviciilor secrete.

1.2 Ce este regimul politic

1. Regimul politic din punct de vedere juridic, in abordarea institutionala, este fie forma pe care o ia intr-o societate raportul guvernanti-guvernati, fie ansamblul regulilor constitutionale, fie un ansamblu de mecanisme ce repartizeaza puterea intre diferitele organe si fixeaza modul de relationare al puterilor in stat.

Quermonne propune o definitie intermediara a regimului politic = ansamblu de elemente ideologice, institutionale, sociologice care concura la formarea guvernului, intr-o societate data si intr-o perioada determinata.

2. Scoala de politica comparata americana (Almond si Powel) face diferenta intre ansamblul institutiilor, care este regimul politic, si sistemul politic care, pe langa institutii, include si structurile economico-sociale, traditiile istorice, contextul cultural sau valorile definitorii pentru o societate.

1.2.1 Tipologia regimurilor politice

Regimul politic este un subansamblu al sistemului politic. Regimul politic reprezinta conceptul fundamental al tipologiei clasice a tipurilor de organizare si de exersare a puterii politice.

In stiintele politice contemporane s-a constituit o orientare cu o lunga istorie de clasificare a regimurilor politice, avandu-si originea in criteriile filosofului grec Aristotel privind tipologizarea regimurilor politice. Aceasta orientare continua sa se imbogateasca in secolul XXI cu noi categorii, gratie filosofiei politice moderne.

La baza clasificarii regimurilor politice stau criteriile impuse de filosofia politica clasica, in special prin Aristotel (in Politica). Criteriile parintelui Scolii peripatetice sunt: numarul celor care guverneaza si in interesul cui se guverneaza.

Juristul Montesquieu (in Despre Spiritul legilor) preia criteriul numarului de la elevul lui Platon si il adauga pe cel in acord cu legile sau cu spiritul legilor.

Pentru filosofia politica moderna, prin Raymond Aron, singurul criteriu viabil mentinut este acela al numarului: cati actori politici isi impart puterea, cati participa la luarea deciziilor sau lupta pentru preluarea puterii politice. Rezulta astfel urmatoarea tipologie a regimurilor politice:

Regimuri politice bune vs. Regimuri politice corupte

Aristotel

Puterea se exercita in interesul tuturor vs. Puterea se exercita in interesul

celor aflati la putere

(unul) Monarhia vs. Tirania

Cati guverneaza? (cativa) Aristocratia vs. Oligarhia

(poporul/demos) Politeia vs. Democratia = Ochlocratia

Regimuri politice moderate vs. Regimuri politice nemoderate

Montesquieu

Puterea se exercita in acord cu legile vs. Puterea se exercita fara respectul

legilor

(unul) Monarhia vs. Despotismul

Cati guverneaza? (o minoritate) Republica aristocratica

(majoritatea) Republica democratica

Fiecare dintre aceste regimuri politice isi sprijina dominatia pe anumite principii de exercitare a puterii:

Despotismul - pe sentimentul fricii, pe teama si pe amenintarea cu violenta.

Monarhia - pe sentimentul onoarei, pe prestigiu si glorie.

Republica - pe principiul virtutii.

Regimuri politice democratice vs. Regimuri totalitare

Raymond Aron

Numarul celor    Mai multe partide politice vs. Un singur partid politic

care guverneaza:

(partide plurale, constitutionale) vs. (partide monopoliste)

Rational-legale vs. Regimuri charismatice

Hannah Arendt Regimuri democratice vs. Regimurile totalitare (se prabusesc o

data cu moartea liderului exceptional)

Regimurile autoritare

(supravietuiesc liderului charismatic).

1.2.2 Regimurile democratice

au un ideal comun, bazat pe o serie de caracteristici inerente: echilibrul si separarea puterilor in stat, alegeri libere, suveranitatea dreptului, societate civila, guvern raspunzator pentru actiunile lui, domnia majoritatii in respectul si toleranta minoritatii. In practica, apar variatii ale democratiei in functie de gradul de indeplinire a acestor criterii.

In practica politica, regimurile democratice se individualizeaza printr-o serie de note distincte:

puterea politica se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor; este emanatia vointei cetatenilor si rezultatul alegerilor libere;

in aceste societati exista si se aplica in practica politica principiul separarii puterilor in stat, ceea ce constituie o garantie a vietii democratice (garantarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor: la viata, libertate si proprietate) si, in mod deosebit, a democratizarii politice;

existenta unui larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti, a caror aplicare este garantata de echilibrul puterilor separate ale statului, constituie o caracteristica majora a acestor regimuri;

pluripartitismul politic si pluralismul ideologic constituie o componenta majora a acestor regimuri, fapt ce naste si asigura functionalitatea opozitiei politice, a diversitatii opiniilor si ideologiilor in societate.

In acest sens, democratia veritabila este o perpetua nerealizare, sau, ca sa il citam pe Giovanni Sartori, democratia este numele pompos a ceva care nu exista.

Filosofii greci antici au produs primele dezbateri atat asupra celui mai bun regim politic, a formei de organizare politica perfecte, cat si asupra fenomenului de participare politica activa la nivelul membrilor comunitatii politice. Filosofia politica a vechilor greci opereaza cu metode in analiza fenomenului politic:

metoda deductiva - Platon construieste o forma ideala/perfecta de organizare a statului, o republica, un model anistoric, gandit ca singura forma de a bloca fenomenul istoric de degradare a regimului democratic. Metoda deductiva este construita astfel: la nivel general exista un model ideal de folosit pentru analiza unor situatii concrete.

metoda inductiva - Aristotel efectueaza analiza celei mai bune forme de guvernare prin cercetarea naturii si continutului a 158 de Constitutii. Metoda inductiva impune concluzia pe baza observatiei directe si a identificarii comportamentelor repetabile. Politica lui Aristotel este un dosar documentar cuprinzand o culegere de Constitutii sau Politii care trateaza cele 158 de state prin metoda inductiva, pornind de la descrierea faptelor singulare, asa cum se procedeaza in stiintele naturale.

In Atena antica, in anii 594-593 A.C., sub Solon, este introdusa reforma timocratica. Timaios este termenul grecesc pentru cens. Potrivit reformei timocratice, vor participa la vot cetatenii care platesc un impozit anual statului. Cetatean este socotit acel membru al comunitatii care are dreptul sa participe la treburile politice.

In anul 560 A.C. se instaureaza tirania lui Pisistratis. Pisistratis a fost silit sa paraseasca Atena de doua ori in timpul tiraniei sale; in 33 de ani, n-a domnit in realitate decat 17, iar copiii lui au domnit 18 ani.

Intre anii 521-508 A.C., statul grec se reorganizeaza democratic prin Clistene, care introduce o dispunere a cetatii pe unitati teritorial-administrative (deme, regiuni). Sub Solon, in Atena functionase o organizare de ginta, ceea ce inseamna ca fiecare ginta isi trimitea reprezentantii in aeclesia. Dupa Clistene, principiul de reprezentare nu mai este unul de natura etnica, ci va fi determinat de zona administrativa, de regiunea de unde provine fiecare reprezentant al cetatenilor.

Intre 461-429 A.C., perioada recunoscuta istoric sub titulatura "secolul lui Pericle", se instituie forma democratica de organizare a regimului atenian, in care Pericle este prim strateg si conducator al cetatii: impartirea dregatoriilor se efectueaza prin tragere la sorti, se impune responsabilitatea juridica, civica si patrimoniala a dregatorilor, toate deciziile care privesc cetatea sunt luate in aeclesia de catre majoritatea cetatenilor.

In anul 431 se declanseaza cel de-al doilea razboi cu Sparta, insotit de o degradare a formei democratice de conducere. Discursul lui Pericle, redat de istoricul Tucidide in Cartea a VIII-a Razboiului Peloponesiac, reprezinta comemorarea razboinicilor atenieni morti in luptele cu Sparta.

Istoriile lui Herodot, in cartea a IV-a, pun problema celui mai bun regim politic, in vreme ce in gandirea politica a Orientului antic nu se luase nicicand in discutie determinarea celei mai bune forme de guvernamant. Filosofia politica orientala nu a produs nicicand cetateni cu drepturi si obligatii fata de puterea politica, pentru ca singurul personaj politic in Asia antica, alaturi de Suveran ("Fiul Cerului" = titlul religios al suveranilor chinezi), era personajul politic colectiv, poporul[3]: Poporul este personajul politic definit prin asociere cu instantele divine. Filosoful Confucius cauta sa identifice elemente de stabilitate si de legitimitate politica in popor, in timp ce in Grecia antica (500 A.C.) existau dezbateri legate de cel mai bun regim politic.

In anul 404 A.C., in Atena se impune Guvernamantul celor 30 de tirani, un consiliu impus de spartani, care castigasera razboiul. Unul dintre cei 30 de tirani era unchiul lui Platon. In 403 A.C., in Atena se reinstaureaza democratia, dar intr-o forma degradata.

Dupa "secolul lui Pericle", democratia ateniana isi pierde calitatile de model pentru Grecia: apar o serie de disfunctionalitati vizavi de mecanismele politice acreditate de Pericle. Nascut in 427 A.C., Platon isi traieste primii 20 de ani din viata observand degradarea continua si declinul regimului democratic. Momentul maxim al declinului il constituie guvernarea in 404 in Atena a celor 30 de tirani.

Platon va incerca sa-i demonstreze tiranului din cetatea Siracuza ca in planul organizarii politice trebuie eludata solutia empirica si trebuie urmat modelul regelui filosof. Regimul politic ideal (Republica) este raspunsul filosofic pentru o realitate politica in continua degradare si dupa 403 A.C. Deoarece experienta empirica nu poate aduce solutii democratice, singurul raspuns poate fi identificat in spatiul ideilor si formelor pure.

Solutia lui Platon este ideala: Intreaga realitate sensibila este doar o manifestare imperfecta a ideilor pure din lumea suprasensibila. O guvernare buna, un regim politic perfect este doar o copie infidela a formei de organizare politica, iar aceasta poate exista doar in lumea ideilor si a formelor pure.

In Grecia antica se disputau doua moduri de a face filosofie pornind de la problema originii lumii si a universului:

1) Lumea este statica, nemiscata - conceptie reprezentata de Parmenides din Elea (540 A.C.), iar la originea lumii sta principiul apei "din care se nasc toate", conform lui Thales din Milet (624-546 A.C.); apa este materia primordiala, unica, vesnica, originea si substanta tuturor lucrurilor si

2) Lumea este in continua miscare si schimbare, iar originea ei trebuie cautata intr-un proces de permanenta transformare: pentru Heraclit din Efes (540-470 A.C.), focul "care se stinge si se aprinde dupa masuri" este elementul primordial al existentei.

Platon a sintetizat cele doua viziuni asupra lumii. Lumea este organizata pe doua planuri: 1) planul ideilor absolute, al Ideilor Pure, al Formelor nepieritoare, neschimbate, infinite, mereu aceleasi si 2) planul lumii sensibile, al copiilor imperfecte, empirice, finite, schimbatoare.

Forma imperfecta a statului si a regimului politic trebuie sa fie cat mai aproape de forma Republicii Ideale. Principiile care o alcatuiesc:

Regele filosof sau filosoful rege: Legitimitatea guvernantilor este dependenta de cunostintele acestora. Competenta se intemeiaza pe sursa de autoritate epistemica. Numai autoritatea epistemica legitimeaza exercitarea puterii politice in sens deontic.

Clasa paznicilor este alcatuita din persoane competente in gestionarea violentei in scopul apararii comunitatii politice.

Clasa agricultorilor, mestesugarilor, negustorilor este competenta in producerea si comercializarea de bunuri/resurse sociale administrate de guvernanti.

Proprietatea: a) la nivelul guvernantilor si al paznicilor trebuie desfiintata proprietatea privata, pe motiv ca existenta ei ar putea genera un comportament interesat, privat, al membrilor comunitatii, iar femeile, nefiind incluse in corpul cetatenilor, reprezinta un bun comun; b) la nivelul agricultorilor, mestesugarilor, negustorilor, trebuie sa existe proprietate privata pentru binele economic al comunitatii.

Platon are in vedere in Republica necesitatea predominarii ratiunii in viata publica si propune inlaturarea surselor corupatoare si dezbinatoare intruchipate de proprietatea generatoare a tendintelor exagerate de inavutire pentru categoriile sociale cu functii de conducere/guvernare sau cu responsabilitati in aparatul de stat.

Democratia este in istoria societatilor europene o exceptie de la regula. Istoria politica este una a despotismelor, a autocratiilor, a tiraniilor mai vechi sau mai noi. Redescoperit in antichitatea greaca, idealul politic democratic este readus la viata o data cu revolutiile burgheze din secolul XVIII. In contemporaneitate, democratia moderna are prea putin in comun, daca nu nimic, cu conceptul dezvoltat in Grecia in secolele VI-V A. C. In majoritatea statelor lumii contemporane, regimul democratic este astazi mai degraba ideal politic decat realitate.

Democratia, spre deosebire de alternativele sale ne-democratice, se recunoaste drept cel mai rau regim posibil, dar cu exceptia tuturor celorlalte. Democratia nu pretinde ca ar fi regimul politic perfect, dar afirma ca este regimul perfectibil.

Democratia practica este sinonima cu un proces permanent de democratizare a societatilor, care tind, asimptotic, spre atingerea unui ideal politic:

"Idealul democratic nu defineste realitatea democratiei si viceversa, o democratie reala nu este, si nici nu poate fi, aceeasi cu democratia ideala; democratia rezulta si este formata prin interactiunea dintre idealuri si realitati, prin presiunea lui trebuie si rezistenta lui este." (Sartori, 1999, p. 32)

In vreme ce abordarea idealista despre democratie creeaza tensiune si frustrare intre ideal (promisiune) si realitate, abordarea competitiva (ipoteza lui Churchill) evita idealurile de neatins care duc prin definitie la esec.

Stiinta politica identifica regimul democratic cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

1) Conditia primordiala: conceptul de "democratie" trebuie inteles intr-un mod corect. Dintre conditiile democratiei, cea mai putin amintita este aceea ca ideile gresite despre democratie fac ca democratia sa functioneze gresit (Sartori, 1999, p. 32). Daca identificam etimologic democratia cu "domnia sau puterea poporului" sau daca o definim "demos-kratos", atunci venim in ajutorul autorilor ne-democratici care vor argumenta ca democratia este orice, numai puterea apartinand poporului nu. Daca termenii nu sunt explicati cat mai clar si fidel intelesi, daca nu convenim asupra termenilor, vom trai intr-o inevitabila confuzie favorabila demagogilor si celor care imbratiseaza solutia totalitara, pentru ca a te juca cu cuvintele inseamna a te juca cu democratia. In post-comunism si, in genere, in tarile abia iesite din regimurile autoritare (post-totalitare), democratia trebuie definita exact si re-invatata.

2) In existenta ei, democratia are nevoie de o majoritate de cetateni care sa creada ca merita sa lupti pentru a o pune in practica. "Daca o democratie nu reuseste sa stabileasca, in timp, un consens de baza consonant, ea se manifesta ca o democratie dificila si fragila . lipsa sau pierderea consensului atesta lacunele si esecurile democratiei" (Sartori, op. cit., p. 102). Democratia nu se instaureaza in absenta unui consens general al membrilor societatii asupra unui proiect politic si asupra regulilor jocului politic, in absenta unui consens procedural privind: garantarea constitutionala a principiului suveranitatii poporului si definirea democratiei ca guvernare a majoritatii, ca sistem al domniei majoritatii, limitata de drepturile si prin toleranta minoritatilor. Regula esentiala este aceea care stabileste modul in care sunt solutionate conflictele, iar regula solutionarii conflictelor, conditie necesara intr-o democratie, este domnia majoritatii si respectul pentru minoritati.

"Pentru a mentine democratia ca un proces in desfasurare, trebuie sa ne asiguram ca toti cetatenii (majoritatea plus minoritatea) detin drepturile necesare pentru buna desfasurare a democratiei." (Sartori, op. cit., p. 55)

3) Procesul democratic va fi declansat din momentul instituirii nivelului formal, al garantiilor legale si constitutionale referitoare la drepturile fundamentale ale cetateanului si se realizeaza prin: suprematia legilor impusa in vederea garantarii drepturilor fundamentale ale individului, a controlului si a limitarii puterii politice. "Tara care organizeaza alegeri, dar nu respecta suprematia legilor este o pseudo-democratie" (Diamond, Linz, Lipset, 1995, Politics in Developing Countries: Comparing Experiences with Democracy. Boulder, Colorado: Lynne Rienner) Organizarea de alegeri si alternanta la guvernare nu sunt suficiente pentru functionarea unui regim democratic. In Republica de la Weimar, partidele nazist si comunist au avut un sprijin electoral considerabil, Hitler a ajuns la putere in 1932 prin alegeri. In algerile din Rusia din 1996, a alege intre Boris Eltin si comunistul Ghenadi Ziuganov era o alegere intre personalitati si intre regimuri.

4) Democratia moderna este conditionata insa de nivelul profund al practicii politice, al comportamentelor democratice: este nivelul libertatii pozitive a cetatenilor, al activismului lor politic, al participarii publice, al culturii civice ca si cultura politica a democratiei. Constructie rationala, democratia moderna este una participativa si competitiva (consecinta unei metode competitive de recrutare a conducatorilor) si are nevoie de cetateni educati, care sa o sustina prin implicare si participare in spatiul public.

In istoria democratiei, Huntington (1991) vorbeste despre trei valuri ale democratizarii:

I.            Primul a fost lansat de revolutiile franceza si americana in sec. XVIII. Franta a dat drept de vot tuturor barbatilor in 1792, dar au urmat regimuri de teroare. Revolutia franceza din 1789 a durat pana la venirea la putere a lui Napoleon. A Treia Republica a fost fondata in 1870 dupa ce regimul nepopular al lui Napoleon III a pierdut razboiul cu Prusia lui Wilhelm I. A Treia Republica s-a prabusit cand Franta s-a predat brusc Germaniei naziste in 1940. A Patra Republica, fondata dupa al doilea razboi mondial, a fost atacata din interior de un partid comunist puternic, dar si de anti republicanii conservatori. Dupa esecul suprimarii unei revolte coloniale in Algeria, regimul a cazut in 1958 cand generalul DeGaulle a preluat puterea. DeGaulle a impus o noua constitutie democratica pentru a Cincea Republica franceza. SUA au abolit sclavia in 1863 in timpul Razboilui Civil, dar au garantat dreptul de vot al negriilor abia in anii 60. Marea Britanie a acordat drept de vot barbatilor si femeilor in 1928, dar abia in 1950 a intrat in vigoare formula o persoana - un vot. (Extinderea dreptului de vot in MB a dat castig de cauza miscarii irlandeze in favoarea autodeterminarii. In timpul primului razboi mondial, republicanii irlandezi au declansat o revolta armata impotriva Coroanei britanice, iar independenta a fost obtinuta printr-un razboi de gherila continuu. Revolutia s-a incheiat prin divizarea Irlandei, Irlanda de Nord ramanand parte a regatului Unit) In Suedia in 1907 dreptul de vot a fost dat tuturor barbatilor, iar in 1921 si femeilor. Regimul fascist al lui Mussolini a preluat puterea in Italia in 1922. Fascistii au suprimat partidele de opozitie, au inchis ori au exilat lideri politici democrati. In 1929 s-a incheiat un acord cu Vaticanul care acorda Bisericii Catolice un rol important. Invazia Aliatilor anglo-americani in sudul Italiei in 1943 a fost urmata de demiterea lui Mussolini de catre rege. Noul guvern s-a predat in fata aliatilor. Dupa razboi, prin referendum s-a renuntat la monarhie, iar Italia a devenit republica parlamentara.

II.         Al doilea val a venit dupa al doilea razboi mondial: fostele colonii britanice, franceze si olandeze acum independente au organizat alegeri libere. Democratii electorale au fost introduse din India pana in America centrala si de sud. Valul doi de democratizare s-a sfarsit printr-o deplasare catre regimuri militare in America Latina. Dupa incheierea razboiului civil in Spania in 1939, dictatura lui Franco a evoluat spre oligarhie, in care interesele in competitie ale bisericii, armatei, mediilor de afaceri au putut sa dezvolte institutii ale societatii civile. Franco nu a permis insa organizarea de alegeri. Moartea lui in 1975 a pus capat dictaturii personale, dar batranul lider pregatise tranzitia pasnica: Printul Juan Carlos, nepotul fostului rege, a fost numit mostenitor in functia de sef al statului, acceptat ca solutie la evitarea unui nou razboi civil.

In Portugalia conducerea autoritara inceputa in 1932 de catre Dr. Antonio Salazar a recunoscut unele institutii ale societatii civile, dar a refuzat organizarea de alegeri. In 1974 regimul a fost inlaturat printr-o lovitura de stat organizata de o junta de tineri ofiteri din fortele armate. Pentru ca avea grad de colonei sau mai mici, armata a fost si ea divizata. Erau dispute intre adeptii unei constitutii democratice sau cei ai unui program economic radical de stanga. S-a ajuns la o Adunare Constituanta aleasa in aprilie 1975 sa redacteze o noua Constitutie, ceea ce instituit din 1976 un regim democratic. Grecia a fost primul stat necomunist care a abandonat democratia: lovitura de stat a unui grup de colonei din 1967 a dus la introducerea unui regim militar pana in 1974. Al doilea razboi mondial s-a incheiat in Grecia cu un razboi civil intre fortele favorabile monarhiei si adeptii comunismului care a durat pana in 1949. Fortele militare occidentale au sustinut monarhia anti-comunista care a introdus pana la urma un regim cu alegeri libere si responsabilitate parlamentara. Insa in 1967 lovitura de stat a coloneilor l-a trimis pe rege in exil si a suprimat toti oponentii. Puterea militara nu a dorit sa isi asume responsabilitatea pentru autoritatea civila si economia in mare dificultate. Succesul militar turc din Cipru a creat o criza suplimentara de incredere. Dictatura coloneilor a cazut in 1974. Monarhia a fost respinsa prin referendum in cateva luni, asa ca Grecia a devenit republica.

III.       Al treilea val de democratizare a inceput in 1974 prin rasturnarea regimului autoritar portughez al lui Salazar si al coloneilor din Grecia. Dupa moartea generalului Franco din 1975, a inceput democratizarea si in Spania. Caderea Zidului Berlinului in noiembrie 89, dezmembrarea Uniunii Sovietice si a Iugoslaviei au declansat democratizarea in Centrul si Estul Europei.

1.2.3 Regimurile autoritare

Majoritatea regimurilor politice ne-democratice sunt autoritare: puterea politica nu face obiectul competitiei politice; aici exista un monopol al puterii apartinand fractiunilor politice, economice sau militare si se impune un pact social, potrivit caruia societatea nu ia in discutie puterea politica, iar guvernul permite un anume grad de libertate civica cetatenilor. In acceptiunea lui Hannah Arendt, regimurile autoritare (spre deosebire de regimurile totalitare legitimate charismatic), sunt legale si supravietuiesc mortii/disparitiei liderului charismatic.

Ulterior regimului totalitar impus in URSS de catre Lenin (prin Revolutia din 1917) si desavarsit de Stalin dupa al II-lea Razboi Mondial, regimurile politice in Estul Europei au evoluat, dupa moartea liderilor comunisti charismatici, in regimuri post-totalitare. Dupa moartea lui Stalin din 5 martie 1953, regimul comunist si-a redus eforturile de a mobiliza cetatenii, precum si masurile represive, recurgand la "liberalizarea" interna:

Timpurii: presupun eliminarea/renuntarea la si chiar denuntarea cultului personalitatii; o data cu congresul al XX-lea al PCUS din 1956, se introduce conducerea colegiala si controlul relativ asupra actiunilor liderilor politici (perioada Hrushciov).

« Inghetate »: regimul politic tolereaza critici dinspre societatea civila; este un sistem al stagnarii, al inghetarii structurilor politice (perioada Brejnev).

Mature: apar schimbari social-politice la toate nivelurile cu o singura exceptie - se mentine monopolul partidului unic (perioada glasnost=deschidere si perestroika=restructurare, sub Gorbaciov).

Regimul fascist al lui Mussolini a preluat puterea in Italia in 1922. Pentru a-si mentine autoritatea dictatoriala, regimul a desfiintat partidele de opozitie si a inchis liderii politici. In 1929 fascistii au negociat un tratat cu Vaticanul care acorda Bisericii Catolice un rol important in Italia fascista. Invazia Aliatilor in Sudul Italiei in 1943 a fost urmata de demiterea lui Mussolini de catre rege. Noul guvern s-a predat in fata armatelor anglo-americane.

Polonia a organizat alegeri parlamentare in iunie 1989, ca urmare a unui compromis intre Opozitie si comunisti, incheiat cu conditia sa se garanteze comunistilor 65% din locurile din Seim. Solidaritatea si partidele de opozitie puteau candida pentru 35% din locuri. Rezultatul i-a socat pe comunisti: in Senat, unde competitia nu era conditionata, comunistii nu au obtinut nici un loc. Miscarea Solidaritatea a preluat controlul asupra Parlamentului, desi trebuia sa coexiste cu un presedinte comunist. Pana in decembrie 1989, angajamentul fata de comunisti a fost abrogat din textul Constitutiei, iar din numele statului s-a eliminat formula "republica populara".

In Ungaria au existat negocieri pentru schimbarea regimului la o masa rotunda in iunie 1989. Inainte de inceperea negocierilor, comunistii au demontat gardul de sarma ghimpata de-a lungul granitei cu Austria. Comunistii au permis Opozitiei sa participe la alegerile partiale, pe care Opozitia le-a castigat. Rezultatul discutiilor mesei rotunde a fost un sistem electoral mixt cu compensare. S-a organizat un referendum national in privinta alegerii populare a unui presedinte in stil francez, post pe care comunistii au crezut ca il pot castiga. Referendumul din noiembrie 1989 a respins propunerea de alegerea directa a presedintelui. Ungaria este republica parlamentara.

In Germania de Est, in octombrie 1989 demonstratii de strada au inceput in Leipzig, Dresda si Berlinul de Est. Nu s-a folosit forta cum se intamplase anterior. Pe 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului a fost deschis, iar Germania de Est a inceput negocierile pentru alipire la republica federala sub forma a cinci landuri.

In Bulgaria, Partidul Comunist s-a confruntat cu o lupta interna pentru putere, care in noiembrie 1989 a dus la demiterea lui Todor Jivkov, secretar al Partidului din 1954. In decembrie, guvernul a anuntat schimbari constitutionale majore, adica sfarsitul monopolului comunist asupra guvernarii. Amenintarea cu o greva generala a dus la negocieri la masa rotunda in ianuarie 1990. La primele alegeri libere, comunistii reorganizati sub numele de Partidul Socialist Bulgar au castigat o majoritate de locuri in Parlament, dar au pierdut ulterior in favoarea Uniunii Fortelor Democratice.

In Romania, sustinatorii lui Ceausescu nu au fost dispusi sa negocieze. Independenta lui Ceausescu fata de Moscova i-a permis sa respinga evolutia spre schimbare din Uniunea Sovietica (perestroika). La 16 decembrie, incercarile regimului de a reprima demonstratiile din Timisoara au declansat violente. Mitingul pro-guvernamental din Bucuresti, 21 decembrie, s-a transformat in demonstratie impotriva regimului.

Desi a fost declarata stare de urgenta, armata a refuzat sa acorde sprijin regimului. Ceausescu si sotia au fugit din Capitala, dar au fost capturati la Targoviste, judecati sumar si executati. Frontul Salvarii Nationale, condus de fosti membri ai Partidului Comunist, s-a autoproclamat guvern provizoriu. In violentele create in Bucuresti si in tara au murit intre 1200 si 8000 de oameni. Primele alegeri libere organizate la 20 mai 1990 au fost contestate in strada de "golanii" (fostii disidenti politici, opozanti ai lui Ceausescu si Iliescu) din Piata Universitatii.

In Cehoslovacia regimul comunist instalat dupa inabusirea Primaverii de la Praga din 1968, a fost un regim "inghetat". Pe 20 noiembrie 1989 s-a format Forumul Civic, o organizatie umbrela a disidentilor cehi, condusa de Vaclav Havel. Au urmat demonstratii masive de strada. Comunistii nu au mai apelat ca in 1968 la sovietici, au demisionat si pana la sfarsitul lui decembrie s-a format un nou guvern anti-comunist.

Partidele nationaliste din Slovacia au castigat voturi cu mesaje de promovare a slovacilor, care reprezentau o treime din populatia statului federal, cereri considerate inacceptabile de catre cehi. Dupa doua alegeri, cele doua state federate au convenit asupra unui divort de catifea: statele separate republica Ceha si Slovacia au aparut pasnic pe 1 ianuarie 1993.

Iugoslavia a fost condusa de Tito, conducatorul partizanilor in razboiul de gherila impotriva armatelor de ocupatie germane si italiene in cel de-al Doilea Razboi Mondial. In 1948, s-a creat o ruptura intre URSS si Iugoslavia, care a fost exclusa din blocul comunist. In ianuarie 1990, guvernul federal a promis abolirea monopolului Partidului Comunist si a organizat alegeri libere. Primele au avut loc in Slovenia in aprilie.

Guvernele alese au devenit rapid adversare ale autoritatii centrale de la Belgrad, capitala Serbiei, republica cu cea mai numeroasa populatie dintre cele sase. Noile guverne alese in republicile componente, in special in Slovenia si Croatia, au incercat sa-si negocieze independenta. Un conflict armat a izbucnit intre Serbia si Croatia si s-a propagat in Bosnia, unde sarbii, croatii si musulmanii dominau demografic regiuni diferite. A urmat un razboi civil sangeros, cu un armistitiu negociat la Dayton, Ohio, 1995.